– Da, pot confirma asta. Nicuşor a fost înfiat de la o rudă a lor din judeţul Bacău. Domnul Gheorghe Tănase a fost vecin cu mama mea, în satul care pe atunci se numea Ruptura, iar acum se numeşte Izvoare, din judeţul Bacău, lângă oraşul Buhuşi. Mama mea l-a şi ţinut în braţe pe domnul Tănase. Când el a ajuns secretar al Comitetului Central şi răspundea de cadrele de pe cuprinsul ţării, eu m-am dus la el ca să salvez un om de la Moldosin, care era inginer-şef la acea vreme. Nu mai aveam investiţii şi trebuia să desfiinţez postul. Şi alte unităţi din cadrul Centralei de fire şi fibre sintetice au fost atunci desfiinţate, dar eu am avut curajul să mă duc la dumnealui şi, dintr-un inginer-şef desfiinţat, am primit aprobarea să înfiinţez o fabrică în cadrul combinatului, astfel încât persoana respectivă a ajuns director de fabrică. M-am întors la Vaslui, unde am mai făcut o fabrică, mecano-energetică, în cadrul combinatului, unde acel inginer a fost director. Şi acesta a fost meritul 100% al domnului Tănase.

– Vă amintiţi când l-aţI cunoscut prima dată?

– Da, am fost prima dată la el în birou cu ministrul Mihail Florescu şi directorul general al Centralei de la Săvineşti, Valeriu Momanu. Aşa ne-am cunoscut. Ne-a invitat apoi pe toţi trei la UCA sau hotelul partidului, cum i se spunea la acea vreme localului de lângă parcul Copou. Eu aveam o faţă de morgă, dură, şi îmi aduc aminte că a punctat asta. A vrut să mă înveselească. S-au adus mai multe feluri de vin şi, parcă îl văd, în momentul în care a deschis o sticlă de busuioacă de bohotin, ne-a spus celor care eram acolo: “Şi acum vă rog să vă ridicaţi în picioare pentru că se serveşte din regele vinului”.

În 1978, trebuiau să vină americanii de la firma din SUA cu care am încheiat contract, ca să vadă amplasamentul fabricii. Eu eram foarte tânăr, aveam 33 de ani. Fiind în dificultate, nu am avut încotro, m-am dus la prim-secretar şi l-am rugat să mă ajute cu cazare şi cu masă pentru ei.

Atunci, domnul Gheorghe Tănase m-a îndrumat la directorul general al trustului IAS de la vremea aceea, Vasile Strungaru, care m-a ajutat să aranjez totul în aşa fel încât americanii, atunci când au venit, s-au simţit foarte bine şi au avut numai cuvinte de laudă despre toţi cei din Vaslui cu care au intrat în contact.

– Ce a făcut Gheorghe Tănase pentru Vaslui?

– Gheorghe Tănase a ridicat Vasluiul. A fost un motor. Şi la Moldosin, a fost cel care a capacitat şi constructorul şi montajistul ca să se încadreze în termenele stabilite, ba chiar să le devanseze. De fapt, din cadrul Centralei pornisem cu decrete de înfiinţare a unităţilor odată, şi noi, şi fabrica de fire poliamidice de la Roman. Cei de la Roman au pornit investiţia mai devreme, dar noi, prin impulsul dat de prim-secretar şi pentru că proiectantul lucra pe anumite zone, astfel încât nu aşteptam să ne dea tot proiectul, ci pe părţi, am reuşit să pornim fabrica înaintea lor. Un factor determinant în această acţiune a fost domnul Gheorghe Tănase. Am colaborat cu el din 1976 până când a plecat din Vaslui şi chiar şi după aceea. El s-a perindat prin mai multe locuri. A fost secretar al Comitetului Central în două etape, apoi prim-secretar la Ialomiţa şi Bacău.

«Gheorghe Tănase era întreprinzător şi muncitor»

– Unde l-a găsit revoluţia?

– Eu îi spun lovitură de stat. Era la Bacău. Nu a avut probleme pentru că el şi-a făcut mereu numai datoria. Nu prea a avut nimeni ce-i reproşa şi nu a avut acţiuni care să-i fie potrivnice. A fost un om de excepţie.

– Ce s-a întâmplat cu el?

– S-a mutat într-o localitate aflată la nouă kilometri de Râmnicu Sărat, în satul Livada, unde s-a născut cea de-a doua soţie a lui, doamna Floarea, o femeie extraordinară, care i-a fost alături până în ultima clipă. Au cumpărat împreună o casă, cu vie. Era foarte frumos acolo. Decembrie 1989 l-a găsit pe Gheorghe Tănase fără o casă a lui. Ca prim-secretar, a avut mereu locuinţe de serviciu. Eu l-am vizitat, atunci, în primul an după ’89, acolo. L-am găsit culegând struguri. Era exact în perioada de acum, sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie. Eram cu soţia mea. Ne-a primit foarte frumos, chiar dacă, de la poziţia pe care o avea el, era pus atunci să facă munci din acestea brute. I-am făcut o mare surpriză. A fost un moment emoţionant şi pentru mine, dar şi pentru el. Şi-a amintit şi în urmă cu două luni, când l-am văzut ultima dată, de acea revedere a noastră, în perioada aceea fierbinte, când un avânt de neînţeles al unora a făcut mult rău. Gheorghe Tănase a depăşit cu bărbăţie momentul şi era foarte lucid.

– Ce situaţie grea este în ţară şi ce datorii avem acum!

– A fost mâna ruşilor, în primul rând. Nu le convenea poziţia lui Ceauşescu faţă de lagărul socialist în cadrul CAER. El avea o poziţie autoritară şi fermă în ceea ce priveşte independenţa ţării noastre, dar a plătit pentru asta, cu ajutorul altora, nu numai al ruşilor. Din păcate, se vede acum realitatea. Nu mai avem agricultură, nu mai avem industrie, iar pentru nişte aprobări trebuie să te duci la nu ştiu câte ministere şi servicii. Acum, parcă mai mult ca oricând, ne dăm seama că toţi cei care au venit la conducere din ’89 până în zilele noastre n-au vizat decât interesele lor personale. Sunt oameni care au fost bugetari o viaţă întreagă, iar acum au case peste case şi averi. De unde sunt aceste averi?

– Iată, comuniştii au fost atât de blamaţi, dar Gheorghe Tănase a fost atât de corect!

– Da, a ajuns să moară într-un apartament cumpărat drept recompensă pentru activitatea şi dăruirea lui, care s-a manifestat în perioada în care a fost prim-secretar în judeţul Ialomiţa. Cei care lucrau în agricultură, pe când era el prim-secretar, ajunseseră să aibă nişte producţii extraordinare. Ialomiţa ajunsese să fie primul judeţ din ţară la producţia de lapte pentru că Gheorghe Tănase era întreprinzător şi muncitor. Călca fiecare loc, nu mergea numai acolo unde mergeau lucrurile bine, ci unde erau mai şubrede şi avea o mare influenţă, îi ajuta pe cei de acolo să iasă din dificultate.

– Aşadar, de la Râmnicu Sărat s-a mutat la Slobozia, în judeţul Ialomiţa.

– Da, l-am vizitat şi acolo de nenumărate ori. Îmi spunea cât de mult îi este dor de Vaslui. Viaţa lui afost legată de Vaslui. Mă întreba de mulţi dintre cei cu care a lucrat la Vaslui. El a ţinut la cei în mijlocul cărora s-a aflat şi a promovat oameni de mare calibru. Lângă el nu prea aveau loc impostorii sau oamenii care nu munceau. Eu ştiu bine că la şedinţele care erau organizate de el venea cu cinci minute înainte. Nimeni nu îndrăznea să vină după ora stabilită. Asta pentru că trebuia respectat şi cel care a convocat, dar era important şi timpul celor care fuseseră convocaţi. Lucrul acesta l-am făcut şi eu. Nu permiteam nimănui să vină după ce eu intram în sală. Aş putea spune că Gheorghe Tănase a fost, alături de ministrul Mihail Caranfil, care a fost cu adevărat mentorul meu din punct de vedere tehnic, profesional, un model pentru mine.

Domnul Tănase a avut un rol important în formarea mea ca om, nu ca specialist. La Slobozia locuia într-un bloc turn, la etajul trei, într-un apartament cu două camere, cu trecere dintr-o cameră în alta. Deci a trăit modest, foarte modest. Toţi oamenii îl preţuiau, iar el, la rândul lui, întreţinea raporturi normale cu vecinii lui şi nu numai, ci cu toţi oamenii din oraş, aşa cum a făcut şi la Vaslui, şi la Bacău, şi peste tot unde a fost.

– Vecinii ştiau că a fost o personalitate?

– Sigur că ştiau şi îi purtau un respect deosebit. Am remarcat asta în multele rânduri în care l-am găsit în diferite ipostaze sau locuri. Mă uitam şi mă întrebam: cum a ajuns domnul Tănase să trăiască în condiţiile acelea, el care a fost un prim-secretar, nu un prefect de acum, care poate este o piesă neînsemnată. La acea vreme, un prim-secretar era o autoritate de necontestat. Dacă el spunea nu, nu rămânea. Puteai să te duci oriunde te-ai fi dus. Cu noi, conducătorii de unităţi, făcea analize. Fiecare dintre noi trebuia să gândească economic, nu politic, chiar dacă eram membri de partid, pentru că nu putea să fie nimeni măcar şef de birou altfel. Eu am fost făcut membru de partid când eram student. Trebuia să ai rezultate şi probitate morală şi profesională pentru asta. Gheorghe Tănase era un tip apropiat, plăcut, căruia îi plăcea să îşi aducă aminte de locurile prin care a fost, de timpul petrecut în Vaslui, unde a avut, fără discuţie, o contribuţie importantă.

«A fost un luptător»

– Aţi reuşit să-i faceţi vreo bucurie în aceşti ultimi ani de viaţă?

– Cred că orice vizită pe care i-o făceam îl bucura. Stăteam la un pahar de vorbă. Vorbeam deschis şi apropiat. Nu a fost un om care să aibă complexe că a fost în CPEx. Cred eu că şi-a făcut şi acolo datoria. Îi aduceam aminte cum mama mea l-a ţinut în braţe pe când era copil. Gheorghe Tănase a rămas de mic fără mamă. Avea doi-trei ani atunci când peste mama lui s-a prăvălit pământul la lutăria satului. Mama lui a murit, iar el a fost crescut un timp de bunici. Tatăl lui lucra la Galaţi, în port. Ştiu că, pe când avea zece ani, tatăl său l-a luat la Galaţi. Au locuit împreună, dar peste ani, când Gheorghe Tănase a împlinit 14 ani, i-a murit şi tatăl. Vedeţi? Nu a avut deloc o viaţă uşoară. Poate de aceea voia să răzbată mereu peste greutăţi. A fost un luptător.

– Cum a fost la înmormântare?

– Au fost multe personalităţi. Mulţi dintre cei care i-au fost colaboratori au venit să îşi ia rămas bun de la el. Sunt mulţumit de ceea ce am văzut la înmormântare. Se simţea că a plecat dintre noi un om de seamă. Duminică dimineaţă, 21 septembrie, şi-a dat sufletul şi a fost înmormântat marţi, 23 septembrie. Gheorghe Tănase ar fi împlinit 86 de ani pe 25 ianuarie 2015.

– Vă amintiţi de ultima întâlnire cu Gheorghe Tănase?

– Sigur. Avea dureri de picioare, dar am vorbit foarte mult. Simţea că nu mai are mult de trăit. Era în ziua de 27 iulie. Ştiu data pentru că atunci soţia mea a avut întâlnirea de la terminarea liceului, la Slobozia. Ştiind că soţia mea este medic, domnul Tănase a ţinut să o aduc şi pe ea în vizită. Ea s-a uitat în dosarul lui cu analize, l-a consultat. Ce era să-i spună? Avea tratament foarte bun, dar probabil organismul lui era într-o oarecare uzură şi nu se mai putea face mare lucru. Ne-am luat rămas bun, m-am pupat şi eu cu el, s-a pupat şi soţia, i-am dorit sănătate, ne-a zâmbit.

– N-aţi simţit că ar putea fi ultima dată când îl vedeţi?

– Ba da. Am simţit că mult nu mai trăieşte. Acesta a fost şi motivul pentru care i-am spus doamnei ca, atunci când trece în nefiinţă, să mă anunţe şi pe mine. A murit acasă, la ora şase dimineaţă. Avea picioarele inflamate, nu se putea ridica. S-a chinuit în ultimele zile. Gheorghe Tănase a fost un model pentru noi toţi. A transformat Vasluiul dintr-un sat care ţinea de la moară până la gară într-un oraş frumos. Toate construcţiile importante din Vaslui au fost ridicate pe timpul lui: spitalul, policlinica, şcolile, Casa de Cultură, Palatul Administrativ, fabricile din Zona industrială şi din zona Textila. Sunt convins că foarte mulţi vasluieni îl regretă, aşa cum îl regretă şi pe Ioan Frăţilă, care a fost un bun continuator al operei lui şi care şi el este acum pe ultima sută. Mai vorbesc din când în când cu el. Are o voce schimbată, are şi el mari probleme de sănătate. Vasluiul este inima mea, viaţa mea şi asta a fost şi pentru Gheorghe Tănase. Vă garantez. Perioada cea mai prolifică a unui om este până în cincizeci de ani. Eu am fost de la 33 de ani până la 50 de ani în Vaslui. Eu am crescut odată cu Vasluiul. Sunt îndrăgostit de Vaslui şi le urez vasluienilor să aibă încredere în ei, să lupte, să muncească mai mult pentru că numai prin muncă se poate face mai mult. Şi să nu îl uite prea repede pe Gheorghe Tănase pentru că el i-a iubit. Cred că pot astăzi să vă spun asta în numele lui. O bucată din inima lui a rămas la Vaslui

Nu te da lovit tovarase, or fi fost si oameni de treaba, cum sunt si acum, dar grosul si baza sistemului, erao o clasa de parveniti care traia in vile, bani si mancare la discretie, din fermele partidului, in timp ce poporul care se laudau ca il reprezinta, facea rugby la cozi pentru niste oase.

Apropo de cozi, povesteste-ne si noua cum taticu gestionar care servea securistii pe sub mana, statea la rand cu cartela (nu la Cina), sa varsam o lacrima.

Nu ai cum sa ma intelegi. Tu si toata clica de carlani si beizadele comuniste orbite de multimea privilegiilor primite in urma temenelilor si imnurilor jalnice cantate de parintii vostri criminalilor ceausisti, nu-i puteti intelege pe cei douazeci de milioane de oameni care am trait mizeria anilor de aur comunistoid.

Stim cine a fost aceasta lepra.
Unul dintre pilonii de baza ai crimei organizate de comunisti asupra poporului roman.

Sau Gheorghe Tanase nu era un scarbavnic comunistoid cantator in struna lui Ceausescu? A fost vreun opozant al sistemului si nu stim noi? A protestat impotriva foamei si a frigului impus fortat de regimul comunist?

Da, e vorba despre al doilea razboi mondial, ati inteles bine asta. Marca acelorasi bestii, camuflati in alte personaje pe scenele aparente ale teatrului numit istorie.

Ce nu intelegeti deloc, insa, este ca:
a) la noi comunismul nu e un regim izolat, decupat si bagat in borcan intre 64 si 89; el a inceput mult inainte, chiar inainte de razboi si continua chiar si azi in alte forme decat in perioada pe care o evocati;
b) Ceausescu nu a aparut brusc pe cerul patriei, ca un meteor facut din capul lui Zeus si din spuma marii, intre 64 si 89; Ceuasescu si toti ai lui sunt produsele unui proces lent si sigur derulat cu multe decenii inainte de 64. Cand a ajuns sef, el era deja comunist in toata regula. Mai ramanea, doar, sa se exprime in toata splendoarea lui.
c) Oamenii care si-au facut de cap in Romania sunt aceiasi. Si pe timpul fanariotilor si pe timpul lui Ceusescu si azi e vorba despre acelasi tip de om: licheaua, impostorul, prostul puturos si hot, vanzatorul de neam si tara, hulitorul de Dumnezeu, fiul pierzarii. Spuneti-i cum vreti, ii puteti spune si ciocoi, asa cum il numeste Virgil Gheorghiu. Daca tovarasul Ceusescu ar fi trait cu 100 de ani mai devreme si ar fi fost vreun conducator, ar fi avut de racolat oameni pentru mareata-i opera tot dintre ciocoi. Daca ar trai azi el ar gasi de asemenea nenumarati baieti gata sa-i slujeasca. Sunt unii din aceeasi specie pe care, cu doua mii de ani in urma, Cineva ii numea prin gura Profetului "pui de naparci".
Tovarase Florin,
pentru mine cel putin (nu stiu daca si pentru altii), comunismul nu e doar un fenomen istoric aparut aici sau dincolo pe harta lumii. In ciuda ororilor de care se face vinovat, in ciuda nenorocirilor pe care le-a adus in casele oamenilor, in ciuda suferintelor pe care le-am trait si eu impreuna cu altii din generatia mea, eu nu privesc comunismul romanesc doar ca pe un esec social-economic. El este cu mult mai mult de-atat, e cu totul altceva. Este, ca si in cazul regimurilor totalitare ale unui Stalin sau Hitler, ale unui Papadoc sau ale oricarui alt tiran (de pilda al tarului Rusiei care se plimba singur pe strazile unui megaoras unde nu mai era nimeni, afara de sobolanii care mancau cadavre), comunismul este asadar un nivel inspaimantator de manifestare in istorie al fortelor raului. Comunismul, cu sau fara fata umana, este dusmanul oamenilor. Este cel mai viclean, mai pervers regim scornit prin oameni (dar nu doar de catre oameni), fara vreo legatura cu Dumnezeu, impotriva oamenilor. Este malefic. Este dezumanizant. Este impotriva naturii omenesti. Este falsificator al vocatiei omului. Este fundatura unde ajunge mereu rautatea, prostia, nebunia, pe o temelie adanca a ratacirii numite mandrie.
Comunismul voia sa faureasca un om nou. Ala facut de Dumnezeu nu era bun. Nimic nu era bun pentru baciul comunist. Totul trebuia refacut, din temelie, dupa intelepciunea fara egal a mintii lui luminoase. Comunistul a gasit mereu ca ordinea lumii e incompleta si gresit alcatuita si ca el, faurul, e cel menit sa restaureze lumea. De cine? De el, noul si triumfatorul dumnezeu ridicat din randurile noastre, tovarasi, dintre noi.
Comunistii sunt oamenii cei mai nereusiti pe care i-a dat istoria lumii. Rupti de orice zvac al smereniei, taiati de un abis necuprins pe din doua intre minte si inima, diabolic de cinici si de simplisti in cugetarile si planurile lor, mincinosi si lacomi, mereu satisfacuti de propriile realizari dar declarind solemn ca "au mai fost si greseli" (care trebuiau prompt remediate, tovarasi), putrezi de demagogie si de toate soiurile de nefiresc - comunistii au adus cea mai mare paguba omenirii. Ei nu sunt prezenti doar in regimurile cunoscute in istorie cu numele, ca atare, de comunism sau socialism. Partidul lor adanc, bine ascuns in dosul aparentelor si formelor istorice, este unul singur: al ucigasiei de aproapele si, daca ar fi posibil, al uciderii lui Dumnezeu. Numai acesti ucigasi au putut jongla cu destine omenesti, cu harti ale natiunilor si cu poveri lasate omenirii sute de ani mai departe, ca si cum se jucau cu barcute de hartie. Numai astfel de oameni au putut construi din clopote, tunuri. Numai astfel de alcatuiri ratate, in tot ce are un om mai omenesc (adica mai dumnezeiesc) in el, au putut impinge o planeta catre ratare si macel. Ii gasesti pretutindeni, sub orice steag, in orice anotimp, sub orice zodie.

Nu, tovarase Florin, comunismul nu e o perioada in care nea nicu era sef pe aici.
Comunismul e o manifestare malefica, de cea mai neindoielnica natura, a tatalui minciunii. Nu e un regim in istoria unei tari, ci e o permanenta a razboiului ucigasului de oameni cu faptura cea mai iubita a lui Dumnezeu: omul.
Comunistul, care i-a rastignit mereu pe ceilalti pe crucea dorintelor si scopurilor lui megalomane, nu va accepta niciodata ca Domnul S-a intrupat si, luind chip de rob, S-a rastignit pe Sine din iubire pentru om.
Asta e cea mai groaznica imagine pe care comunistul e blestemat s-o poarte mereu in adancul ochiului sau interior, fara a scapa vreodata de ea. Pentru ca nu o poate accepta, nu o poate iubi si nici nu o poate respinge. Puterea asta, iata, in sfarsit: comunistul nu o are.

In create ce priveste agricultura, si Imperiul Roman a fost unul prosper, dar construit pe jaf si sclavie.

La fel si taranul roman, deposedat cu forta de pamant, mijloace de trai, trimis la puscarie si Canal cand s-a opus, fost fortat in sclavie pentru o recompensa minimala.

Daca n-ar fi fost aceeaiasi oameni dupa'64, de ce n-au dat pamantul si proprietatule inapoi, de ce nu a reabilitat si compensat pe cei inchisi pe nedrept?

Simplu, pentru ca nu s-a schimbat nimic de fapt, praf in ochi la presiuni internationale. Aveau nevoie de bunavointa Occidentului, lupul isi mai schimba blana, nu si naravul.

activistii de partid nu traiau in vile, ci ori in apartamente de bloc, ori in case modeste (faceti diferenta intre o casa si o vila), care nici nu erau proprietatea lor, ci a statului!

Ce bani spuneti ca au avut ei ?! Aveau un salariu- poate un pic mai mare- si atata! Pai era legea ilicitului, si daca te afisau ostentativ cu vile, masini de lux, obiecte de lux, etc, imediat militia economica (puteai fi si prim-secretar, nu conta) te lua la intrebari si te punea sa justifici din ce bani ai achizitionat acele produse de lux!

Ca aveau mancare poate mai buna din fermele gospodariei de partid putea fi adevarat- nu neg!

Insa aici la Husi nicioadata nu au existat cozi sau restrictii la alimente! Si asta datorita a 3 oameni care practic tineau orasul in picioare- Ioan Neamtul (directorul IAS-ului, renumit la nivel national, numai el stie cati din conducere si chiar din comitetul central când veneau in vizita la Husi plecau cu portbagajele de la Dacii incarcate), Teodor Loghin (seful de sectie la Sectia de Utilaj Complex) si directorul ICSM-ului Hristea (care, printr-o relatie la Ilie Ceusescu, reusisera sa asigure aprovizionarea magazinelor comertului de stat fara restrictii, cu produse alimentare).

In afara de acestia, au mai contribuit semnificativ la dezvoltarea orasului in acei ani si fosta prim-secretara Aneta Slivneanu (prin felul cum se lupta pentru aprobarea unor investitii pentru oras), fostul sef al statiei CFR Husi Roman Stelica, dar si tatal meu!

Venea lumea de la Iasi, Bucuresti, Brasov, Galati, etc sa cumpere mancare si vin de la Husi.

Asa daca vreti sa facem filozofie, treaba dumneavoastra!

Dar eu prefer sa analizez pe baza de date economice, financiare, de investitii, de productii la hectar, de balanta de import-export, etc, perioada 1964-1989!

Tovarasu Florin, nu va mai bateti singur cuie in oase!
Tovarase, va mandriti ca eroii dumneavoastra au construit fabrici si uzine? Ca au adus tehnologii noi? Ca au ridicat orase, ruinind satele?

Dar, pentru Dumnezeu, tovarase Florin: omului nu ii este dat sa devina ridicator de fabrici si uzine, nici sluga a uneltelor, nici orasean! Omului ii este dat sa devina Dumnezeu, tovarase! Iar asta nu se face nici cu fabrici, nici cu uzine, nici cu pikamarul, nici cu secera si ciocanul.
Comunistii au inversat lucrurile, le-au denaturat de le-a luat dracu. Tehnologia pe care dvs. o preamariti nu e scopul si nici macar mijlocul principal al implinirii omului. Dimpotriva, pe alatrul contrafacut al tehnologiei au pierit, deja, oamenii adevarati iar ce cunoasteti dvs. acum e doar zdreanta omului, alienatul, numele trandafirului.... Mireasma, insa, a pierit, tovarase, in urale de victorie, in cantece soldatesti si de santier, in duhoarea rastalmacirilor.

Nu mai ridicati in slavi dezastrul dezumanizarii omului, ci deplangeti asta! Noi oamenii nu avem nevoie mai intai de fabrici, de uzine, de orase, de fiare si masini. Nu suntem piese si roboti, suntem persoane! Sau muguri ai persoanelor! Or, comunistii dvs. au crezut ca suntem cifre. Numere. Ciocane.

Oamenii, tovarase, au nevoie sa devina oameni. Nu oraseni, nici ingineri, nici manuitori de masini si roboti. Ci oameni. Aveti idee, cumva, la ce ma refer?...... V-ati gandit vreodata foarte serios la chestiunea asta? Ati avut timp, in frumosul dvs. oras ridicat peste noapte, cu pretul sacrificarii oamenilor si culturii romanesti (una imbisericita, tovarase, una spiritualizata), sa meditati la pretul platit pentru orasele, fabricile si uzinele pe care le aplaudati?

Vezi ca daca o s-a mai faci mult pe prostu', o sa ramai asa!

Ceausescu si clica lui de slugi aveau nevoie de palate personale? Sau de bani? Ce sa faca cu ei? Cand toata bogatia jefuita de la toti romanii era a poporului. Iar ei erau poporul?

A cui erau toate vilele de protocol si de vacanta luate cu de-a sila de la proprietarii de drept? Ale voastre, prietene. Aveati cele mai bune vile, cea mai buna mancare, cele mai bune masini si toate bunurile Romaniei. Cum de unde? Din jaf organizat.
Erau ale voastre pe hartii si in documente? Nu. Erau ale poporului. Iar poporul erati voi.

Noi, celalalt popor, traiam in frig, in foame si in frica. Pentru ca la poarta vilelor de protocol si al "gospodariilor de partid" pline cu de toate alea care romanului nici nu-i treceau prin gand, erati voi si haidamacii vostri inarmati pana-n dinti cu puscoacele Securitatii care isi facea datoria de slugoi ai iubitului conducator si ai parvenitilor lui ciraci.