|
Poezie, de Valeriu Gafencu
Mi-s ochii tristi si fruntea obosita
de-atata priveghere si-asteptare, mi-e inima bolnava, istovita de grea si indelungata alergare si plange ca o pasare ranita. Cand ochii mi-i inchid si cat in mine puteri sa urc Golgota pana sus, o voce, un ecou din adancime imi spune bland:"Viata e Iisus ! Margaritarul pretios e-n tine". Privesc la dimineata minunata a Invierii Tale din Mormant, cu Magdalena, ca si altadata, ingenunchez-naintea Ta, plangand; si-s fericit si plang cu Tine-n gand. |
Dor, de Valeriu Gafencu
Traiesc flamand, traiesc o bucurie
frumoasa ca un crin din Paradis. Potirul florii e mereu deschis si-i plin cu lacrimi si cu apa vie. Potirul florii e o-mparatie. Cand raii ma defaima si ma-njura si-n clocot de manie ura-si varsa, potirul lacrimilor se revarsa si-mi primeneste sufltul de zgura. Atunci Iisus de mine mult se-ndura. Sub crucea grea ce ma apasa sanger, cu trupu-ncovoiat de neputinta. Din cand in cand, din cer coboar-un inger si sufletul mi-l umple de credinta. Ma apropii tot mai mult de biruinta. Ma ploua-n taina razele de soare, M-adapa Iisus cu apa vie, cu viata imbracata in sarbatoare: Traiesc flamand, traiesc o bucurie. Refren: Sub flacara iubirii arzatoare, din zori de zi si pana-noapte-astept. Te chem si noaptea, ghemuit cu capu-n piept: Iisuse, Iisuse! Incet ma mistui, ca o lumanare. [Cheia acestei poezii, ca si mesajul ei cel mai profund, sunt cuprinse in primul si ultimul vers-"Traiesc flamand, traiesc o bucurie"-care exprima paradoxala dualitate a conditiei umane ce aspira spre dumnezeire.](Din volumul Sfantul inchisorilor, Marturii despre Valeriu Gafencu, adunate si adnotate de monahul Moise) |
CHEIA
am încercat toate cheile lumiii nici una nu s-a potrivit toate deschideau doar ușile nesfârșitului labirint al deznădejdii numai cuvântul Tău Hristoase Dumnezeule s-a răsucit cu-n scâncet de copil în încuietoarea inimii mele numai glasul Tău a deschis cu suspine negrăite ușa închisă de milenii înlăuntrul meu dând la o parte cu mare și tandru cutremur viața mea de rătăciri ca pe o piatră de pe mormântul Iubirii Poezia aceasta am luat-o de pe un blog descoperit de curand, unde mai puteti gasi si multe alte poezii ziditoare. Aveti aici adresa: http://oameni-si-demoni.blogspot.com/ Doamne ajuta! |
Calatorul si stejarul
"Un calator ostenind Si la un stejar sosind, Subt umbra lui a sezut, Sa rasufle un minut. Aci un bostan fiind Si in el pepeni zarind, Mergand, unul a luat Si supt copaci l-a mancat. Deci ochii in sus ardicand, Gandea-ntru sine zicand: " Ce lucru nepotrivit Dumnezeu a randuit! Ca la un copaci astfel Sa faca rod mititel, Iar la un vrej slab pe jos Asa rod mare si gros!" Pe cand aceste gandea Si cu ochii-n sus privea, O ghinda s-a slobozit Si toma-n nas l-a izbit. Atunci el nasul sufland, Zise iar intr-al sau gand: "Ce nesocotit sint eu! Bine-a facut Dumnezeu. Dar de nu era rod mic S-era pepene, cum zic, Asa-n cap de ma lovea, Aci-n loc ma adormea. Iar de era vrun dovleac, Apoi nu-mi mai dam de leac. Multe un fel sa gandesc Si altfel sa potrivesc." [Anton Pann] |
SARA PE DEAL
(Mihai Eminescu) Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine. Luna pe cer trece-asa sfânta si clara, Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Stelele nasc umezi pe bolta senina, Pieptul de dor, fruntea de gânduri ti-e plina. Nourii curg, raze-a lor siruri despica, Stresine vechi casele-n luna ridica, Scârtâie-n vânt cumpana de la fântâna, Valea-i în fum, fluiere murmura-n stâna. Si osteniti oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca rasuna mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curând satul în vale-amuteste; Ah! în curând pasu-mi spre tine grabeste: Lânga salcâm sta-vom noi noaptea întreaga, Ore întregi spune-ti-voi cât îmi esti draga. Ne-om razima capetele-unul de altul Si surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm. � Astfel de noapte bogata, Cine pe ea n-ar da viata lui toata? (1885, 1 iulie) Ador poezia asta. |
Vasile Voiculescu CLXXIII
Te mistuie iubirea? Credeai ca-i o papusa, Sa-ti faci un joc cu toane, ca in copilarie. Cand ea-ti cerea o fire de salamandra vie, In tainica-i vapaie sa arzi far' de cenusa. Ea nu sta-n trup, stapana a carnii si-a placerii, Inflacaratu-i spirit, urgie, le consuma; Isi cata-n noi duh geaman... si, de-l imbii cu huma, Ramai o biată urna cu zgurile durerii... Te ispiteste jindul sa-mbraci si fericirea Cum pui, pentru petreceri, o rochie de brocarte? Dar trebuie-nfruntata cu spaima, ca o moarte... Caci ea, ca sa patrundă, iti sparge-alcatuirea, Preface in genune launtrul tau, anume Ca sa incapa-acolo, cu ea, intreaga lume. |
Cantecul potirului-Nichifor Crainic
Cand holda taiata de seceri fu gata, Bunicul si tata Lasara o chita de spice-n picioare, Legand-o cucernic cu-n fir de cicoare; Iar spicele-n soare sclipeau matasos sa-nchipuie barba lui Domnu' Hristos. - Cand painea-n cuptor semana cu arama, Bunica si mama Scotand-o sfielnic cu semnele crucii, Purtau parca moaste cinstite si lucii; Iar painea dand abur de dulce miros Parca ca e fata lui Domnu' Hristos. - Si, iata! Potirul la gura Te-aduce, Iisus Hristoase, Tu, jertfa pe cruce; Hraneste-ma, paine de Sfant Dumnezeu, Ca bobul in spice, ca mustu-n ciorchine; Esti totul in toate si toate prin Tine, Tu, Painea de-a pururi a neamului meu! - Din coarda de vita ce-nfasura crama Bunica si mama Mi-au rupt un ciorchine, spunandu-mi povestea: "Copile, graira, broboanele-acestea Sunt lacrimi de mama varsate prinos La caznele Domnului nostru Hristos!" - Apoi, cand culesul de struguri fu gata, Bunicul si tata In joc de calcaie zdrobira nestemate Ce lasa ca roua siroaie-nspumate. "Copile, graira, e must sangeros Din inima Domnului nostru Hristos!" - Si, iata! Potirul la gura te-aduce, Iisuse Hristoase, Tu, jertfa pe cruce! Adapa-ma, seva de Sfant Dumnezeu, Ca bobul in spice, ca mustu-n ciorchine; Esti totul in toate si toate prin Tine, Tu, vinul de-a pururi al neamului meu! - Podgorii bogate si lanuri manoase, Pamantul acesta, Iisuse Hristoase, E raiul in care ne-a vrut Dumnezeu! Priveste-Te-n vie si vezi-Te-n grane Si sangera-n struguri si frange-Te-n pane Tu, Viata de-a pururi a neamului meu! |
Radu Gyr
-------------------------------------------------------------------------------- Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru patule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri, pentru cântecul tău țintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mania scrâșnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tapsane o claie de zări și-o căciula de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Așa, ca să bei libertatea din ciuturi și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane și zărzării ei peste tine să-i scuturi, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Și ca să pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane, pe toate ce slobode-ți ies inainte, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii! Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! |
George Coșbuc
-------------------------------------------------------------------------------- Decebal către popor Viața asta-i bun pierdut Când n-o trăiești cum ai fi vrut! Și-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem și-al doilea rău? Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moș îngârbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori câine-nlănțuit. Cei ce se luptă murmurând, De s-ar lupta și-n primul rând, Ei tot atât de buni ne par Ca orișicare laș fugar! Murmurul, azi și orișicând, E plânset în zadar! Iar a tăcea și lașii știu! Toți morții tac! Dar cine-i viu Să râdă! Bunii râd și cad! Să râdem, dar, viteaz răsad, Să fie-un hohotit și-un chiu Din ceruri până-n iad! De-ar curge sângele pârău, Nebiruit e brațul tău Când morții-n față nu tresari! Și însuți ție-un zeu îți pari Când râzi de ce se tem mai rău Dușmanii tăi cei tari. Ei sunt romani! Și ce mai sunt? Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt, Zamolxe, c-un întreg popor De zei, i-am întreba: ce vor? Și nu le-am da nici lor pământ Căci ei au cerul lor! Și-acum, bărbați, un fier și-un scut! E rău destul că ne-am născut: Dar cui i-e frică de război E liber de-a pleca napoi, Iar cine-i vânzător vândut Să iasă dintre noi! Eu nu mai am nimic de spus! Voi brațele jurând le-ați pus Pe scut! Puterea este-n voi Și-n zei! Dar vă gândiți, eroi, Că zeii sunt departe, sus, Dușmanii lângă noi! |
Daniel Turcea -"Tu"
Lasă, dacă nu iubești
cuvintele să-nghețe nerostite chiar dacă nu vei înțelege pînă la moarte, crede-mă oricine ai fi, ești neprețuit o iubire de peste moarte, neomenească dragoste, îndumnezeind a deschis cerurile pînă la ultima suflare ca tu să primești în potirul inimii tale - cum cerul nu poate cuprinde, nici spune ca tu să înveți să nu mai mori, niciodată |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 11:16:36. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.