Pai spuneti dvs.!
Si iata de ce: era bine ca eu am mancat primul mar de categoria "export" abia in clasa a XI-a, cand am fost dus (ca deportatii, inghesuiti cu zecile in niste nenorocite de autobuze ruginite, din alea numite "rate" prin satele patriei) la munci agricole in Prahova?
Stiti unde se duceau merele alea? La export, tovarasu!
Eu, nepot de tarani romani care traisera generatii intregi din munca lor si fiu de profesori care predau limba romana, n-am mancat in viata mea mere ca acelea, pana la saispe ani cand am ajuns sclav la Baicoi. Spun sclav, intrucat nu din vointa mea libera am ajuns sa dorm in baraci ca sa dau patriei socialiste mere de export!
Fructele acelea rodite de pamantul romanesc si culese de copiii romani le mancau copiii germani, francezi, americani sau Ceausescu mai stie ce straini le mancau...
Dar incaltamintea? Dar tricourile? Dar carnea? Dar granele? Dar floarea-soarelui? Ati uitat ca totul era rationalizat?
Tovarasu, noi copiii din Baragan purtam, pe vremea cand tovarasii exportau adidasi Puma ("pumari", cum le ziceam noi), noi purtam tenisi chinezesti! Pricepeti tovarase? Tenesi din aia din carpa si cu o vaga talpa de cauciuc, de simteai toate pietrele in carne. Si sa stiti ca prin Baragan sunt multe pietre pe drumuri... Nu erau chiar toate asfaltate de comunisti...
Deci cum e cu exportul ala, tovarase?
Si ziceati deunazi ca aveti o familie, da? Sa va traiasca si sa se mantuiasca! Dar ia ziceti, ati vrea sa dati tot ce produceti cu sotia si copiii dvs. la export, unor femei si copii din Germania sau SUA iar pe ai dvs. de acasa sa ii imbracati cu rochii de carpa si cu tenesi chinezesti? Credeti ca familiei dvs. i-ar placea acest nobil gest de export? Nu? Ei bine, nici noua, romanilor care munceam ca sclavii ca sa exporte Partidu, pe valuta, granele si produsele naostre - nici noua nu ne placea. Intelegeti, acum?

Pe noi nu ne intreba nimeni daca suntem de acord sau nu cu exportu asta pe care il preamariti. In locul nostru gandea si hotara altcineva. Stiti cine! Noi eram "educati" sa gandim cu capul glorios al Partidului, al lui Big Brother. NOi nu puteam gandi, tovarase, decat ce aflam ca au gandit tovarasii cei luminati in locul nostru. Poate tocmai din acest motiv, iata, si astazi toata lumea gandeste atat de individualist si de indiferent la aproapele. V-ati gandit ca dupa juma de veac de slugarnicie s-a adunat in oameni o imensa frustrare si o presiune care, iata, face sa sara astazi toate din tatani? S-au gandit comunistii dvs. ce vor face oamenii dupa ce puterea dictaturii va trece? Nu, caci nici nu le pasa si nici nu aveau obiceiul sa gandeasca. daca ar fi gandit macar o clipa, n-ar fi facut ce au facut cu propria lor tara.

Ati spus o mare minciuna aici! E pacat Dumnezeu sa jigniti asa aiurea in tramvai niste oameni care (indiferent ce functie au avut) si-au facut doar datoria si meseria!

Spuneti ca au trait ca belferii ?! Pai atat Aneta Slivneanu (prim-secretatara a orasului Husi intre 1979-1987) cat si Maria Roman (care a ocupat acceiasi functie intre 1987-1989) locuiau in modeste apartamente de bloc!

Tata mi-a aratat casa in care locuia la Vaslui primul secretar al judetului! O casa modesta, fara etaj, cu doua-3 camere! Si nici macar nu era a lui- era a statului!

Stiti cu ce a plecat din Vaslui in decembrie 1989 ultimul prim-secretar al judetului, Ioan Pavel, acasa la Timisoara ?! Cu trenul! Nu cu vreun Mercedes sau nu stiu ce masina de lux, ci cu trenul!

Sau fostul prim-secretar al judetului Ion Fratila, sarac a venit in acest judet, si sarac a si plecat din judet!

O data, un prim-secretar din judetul Neamt si-a facut o vila la munte din fondurile partidului! Când a aflat Ceausescu l-a destituit imediat, iar vila a nationalizat-o!

Deci ce conditii de lux sau ce privilegii puteau aveea atunci activistii de partid ?! Era legea ilicitului, iar daca faceai cheltuieli pe care nu le puteai justifica prin venituri licite, riscai inchisoare!

Aveau cumva activitii de partid atunci firme privata, care sa aibă contracte cu statul si sa jefuiasca banul public ?! Nu!

Aveau cumva atunci activistii de partid vile luxoase, masini scumpe sau conturi in strainatate ?! Nu!

Cel mult puteau cumpara mancare mai buna din magazinele gospodariei de partid sau aveau o Dacie-1300 ca masina de serviciu!

Aceea intamplare povestita de colegul Ioan67 cred ca se intampla- probabil- in perioada celui de-al doilea razboi mondial (daca gresesc, l-as ruga sa precizeze perioada istorica când se intampla). Deci nu vad ce legatura ar putea aveea aceea intamplare cu regimul din Romania din perioada 1964-1989!

Am zis- faptul ca s-a fortat exportul de produse alimentare si au aparut acele restrictii si lipsuri la mancare dupa anii 1980-1982 a fost un lucru gresit! A fost cea mai mare greseala a lui Ceausescu!

Desi unii din jurul sau au incercat a-i atrage atentia asupra acestei greseli, si in general asupra deciziei de plata fortata a datoriei externe, cifrata in 1981 la 11 miliarde $ (precum Ioan Totu, fostul ministru de externe, care i-a spus in fata- Nicule, nu-i bine ce vrei sa faci!, ministrul de externe Stefan Andrei, ministrul comertului exterior Cornel Burtica, Nicolae Vacaroiu de la CSP, Teodor Stolojan de la directia valutara a ministerului de finante, Ion Iliescu, chiar Iulian Vlad de la DSS si altii), din pacate, Ceausescu nu a vrut sa asculte de aceste pareri avizate si bine intentionate!

Datoria de slugi preaaplecate in fata unui regim comunist criminal. Si meseria de hoti si mincinosi.

Si au trait ca belferii, precum ai trait in puf si tu si tac'tu. In timp ce oamenii de rand mureau de frig si de foame, cu faina, uleiul, laptele si carnea rationalizate si inexistente.

Un articol din ziarul Vremea Noua de Vaslui, din 12 septembrie 2016, cu privire la decesul celui care a fost prim-secretar al muncipiului Vaslui in perioada Grigore Munteanu, in perioada 1981-1989.

Nu au fost multi vasluieni la funeraliile fostului primar Grigore Munteanu, cel care, în vremurile de dinainte de ’89, conducea cu mânã forte acest oras. Un om dur, sever, corect – asa l-au descris prietenii sãi, pe omul care a modernizat Vasluiul din temelii, în perioada 1981-1989.

Primarul Vasile Pavãl nu a putut fi prezent la înmormântarea celui care i-a fost sef, în timpul perioadei comuniste, însã a trimis mesajul sãu de condoleante cãtre familie si toti prietenii lui Munteanu. Au venit, în tãcere, fosti directori de fabrici din timpul comunismului, fostii viceprimari din timpul lui Grigore, fosti sefi de sectii sau diverse unitãti, ajunsi acum la vârste înaintate. Asezat pe un catafalc din fata bisericii, sicriul cu trupul neînsufletit al fostului primar a fost învelit în tricolorul României, ca simbol pentru un om care si-a dedicat viata pentru modernizarea municipiului Vaslui.

Preotul Vasile Pârcãlabu, cu vocea stinsã de emotie, a rememorat momentele trãite alãturi de cel care a murit, la 82 de ani, dupã o lungã suferintã. “Am bãtut la usa domniei-sale prin ’82-’83, veneam de la Costesti si cãutam un apartament în Vaslui. I-am spus doleanta mea, iar domnia-sa m-a ascultat, nu m-a respins si mi-a spus doar atât: “Vom vedea ce se poate face. Mã bucur cã te prezinti ca un om care vrea sã munceascã”. Am avut alãturi de dânsul un proiect pentru o casã mortuarã, dorea dl. Munteanu s-o facã în zona Copou, însã cei de la Bucuresti s-au opus. Tin minte cã, în biroul domniei-sale, am cunoscut sapte sau opt directori de întreprinderi din Vaslui, iar dl. Munteanu mi-a spus doar atât: “Îi vezi? Sunt oameni care au în subordine 30-40.000 de oameni, în fabricile din Vaslui”. A fost un om bun, un om aparte, foarte corect. Un om dârz. Dupã Revolutie, mã întâlneam cu el pe stradã si îi spuneam: “Sã trãiti, dom’primar”. El râdea si spunea doar atât: “Da, da, da”.

Vã spunem acum, la ultima noastrã întâlnire: Adio, tovarãse prim-secretar, pentru cã ati fost un caracter aparte al epocii dumneavoastrã, al istoriei noastre, a tuturor”, a spus preotul Pârcãlabu.

Printre cei veniti la înmormântarea fostului primar Munteanu s-a numãrat si Nicutã Marcu, directorul Postei judetene. Acesta ne-a spus cã Grigore Munteanu provenea din zona Vutcani, fiind un om cu care vutcãnenii s-au mândrit mereu. “Venea la mine în permanentã, fãceam schimb de cãrti, discutam. Era un bun povestitor, stia foarte multe lucruri care s-au întâmplat înainte de ’89, numai povesti adevãrate. Avea o sinceritate iesitã din comun, povestea cum a venit Ceausescu în judetul Vaslui, cum a construit acest oras, puteai sã-l asculti ore în sir, fãrã sã te plictisesti. Orice vutcãnean care se ducea la dânsul cu o problemã primea ajutor, doar dacã era legal, asa spunea. Îmi pare rãu pentru cã s-a stins din viatã. Fiecare om are o credintã, dl. Munteanu a crezut mult în vremurile de odinioarã, a slujit cu credintã regimul de atunci, fãcând mult bine acestui oras“, a spus Marcu. Nãscut pe 14 aprilie 1932, Grigore Munteanu a muncit mult, pentru a ajunge la statutul de primar al Vasluiului. A lãsat în urma sa o zestre pentru Vaslui, o familie care nu-l va uita niciodatã, oameni care îi vor aprinde mereu o lumânare la mormânt.

Aceaste lighioane comuniste care din proprie initiativa cantau ode partidului si iubitului conducator, meritau impuscate sau trimise la un nou canal precum au facut ei cu toata intelectualitatea romaneasca. Dar au trait bine, mersi, cu pensii grase, la fel ca Visinescu timp de mai bine de douazeci de ani dupa caderea regimului.

Aici, la aceasta ultima fraza, am oprit citirea postarii dv. Mi-a stat ceasul. A stat, de la atatea aberatii. Se compara, oare, agricultura interbelica, in care Romania era granarul Europei, era "tara care avea grau si petrol" cu parjolul adus de comunism, care a inceput cu seceta din 1947/48 ? Da, pe vremea monarhiei eram o forta in agricultura europeana! Dezastrul a venit dupa aceea. Tin bine minte ca, in plin ceausim adulat de dv, stateam la coada la painea rationalizata. Agricultura romaneasca cazuse pana si sub nivelul celei bulgaresti si maghiare. Si-au batut joc, nenorocitii, de grau, de principala bogatie a tarii, asa cum si-au batut joc de fructe si legume, de septel, de cai. De tot si, nu in ultimul rand, de oameni. Si ei obligati sa mearga la export, impinsi la evadare, in cazul optimist in care scapau de glontul in ceafa tras de granicerii patriei lui Ceausescu.

Imi spuneti mie ce insemna agricultura romaneasca interbelica si unde a adus-o comunismul ? Mie, stranepot de taran ardelean fugit in Moldova pe vremea cand era flacau, doar cu o boccea in spate, si care si-a sfarsit zilele ca si chiabur in puscariile parintilor dv si tovarasilor lor ? "Chiabur" era un termen inventat care desemna pe fruntasii taranilor, asa cum era strabunicul meu, care, dupa o viata de munca, ajunsese sa aiba 280 de hectare ale lui, plus inca 350 luate in arenda. Exporta 1000 de vagoane (da, da, o mie de vagoane) fara sa-i infometeze, prin asta, pe cei din satul lui. Avea in grajd cai, boi, in afara de sute de oi grupate in trei stane. La el, si la altii ca el, ca nu era singurul chiabur din sat, veneau negustorii evrei tocmai de la Iasi sa-i cumpere casul. Il plateau cu aur. Taran fiind, era rezervat fata de bancnota de hartie. Vindea cas, primea aur. Si facea chestia asta o data pe saptamana. Iar o data pe an se ducea personal, impreuna cu trei ciobani angajati, sa duca mieii si excedentul de oi la Roman, la Iasi sau la Galati. Atunci facea alt aur, fiindca munca aducea mult aur. Dar cea mai buna afacere nu a facea nici cu graul, nici cu oile. Cea mai buna era cu...nucile. A plantat o livada de nuci pe o costisa cu care oricum nu prea avea ce face. A avut rabdare pana a pus-o pe rod. Si a rodit. Optzeci de vagoane de nuci verzi pe an exporta in Franta. De la el stiu ca parfumeriile extrageau un litru de esenta din 1000 de kilograme de nuci. Esenta care avea un pret exorbitant pe piata parfumurilor si cosmeticelor franceze.
Asa era agricultura romaneasca in anii treizeci. Chiar si dupa aceea, in plin razboi, a dus-o bine, desi i-au rechizitionat caii. Dar a primit inapoi alti cai, fiind nemultumit ca nu erau ca aceia pe care a fost nevoit sa-i dea. Refugiul la Alexandria, din 1944, ca linia Siretului, pe care vroia sa o intareasca Antonescu trecea chiar aproape de stanele si tarinile strabunicului, a insemnat un stress. Dar banii de aur adunati in schimbul oilor si casului devenisera de mare folos pentru familia lui. Cand s-a intors, a avut dificultati de a recunoaste si locurile, si oamenii. Ca primar, comunistii instalasera un taran lenes si fara capatai. Acela ii dadea indicatii lui strabunica-meu despre cum e treaba cu agricultura. Curand, a venit si puscaria. Nu a avut loc niciun proces. Niciun procuror nu a pledat vreodata impotriva lui. A facut puscarie asa, din principiu, fiindca era taran si muncise prea mult. Dupa cateva luni, au bagat-o la puscarie si pe bunica-mea, fiindca primise 80 de hectare de la el ca zestre. Si pe bunica-meu, taran sarac lipit, fiu de Vaduva de razboi, dar care avusese ideea nefericita sa invete mult, subventionat de bursele pentru tarani orfani, pana ce a ajuns preot. Si inca, chestie din start dubioasa, la seminar la Cernauti.
Sa ne mai miram, atunci, ca agricultura, ca si cultivarea constiintei morale, a ajuns praf, in conditiile in care comunistii dumitale au bagat la parnaie, frecvent fara sa se osteneasca macar a da forma de proces, pe cei mai buni tarani, ca si pe preotii care raspunsesera chemarii de a lumina satele ?

N-au fost multi.
Dar toata haita care a jefuit Romania si s-a lafait regeste in timpul foametei, toti privilegiatii nomenclaturisti, toti cei care au facut sluj neconditionat in schimbul traiului dulce si usor, au fost prezenti, au adus condoleante si au vorbit de bine pe mafiotul care ii hranea din palma.

Dar nu fiti tristi, tovarasi! Nu va plangeti.
Voi nu ati ajuns la puscarie, nu sunteti la munca silnica. Nici la Canal. Nu ati primit nicio pedeapsa pentru ceea ce ati facut. Si nici nu veti primi.

Uite, puteti transmite mesaje de condoleante si puteti canta ode pe forumuri tuturor mitocanilor capatuiti de regimul criminal.

Chiar ca nu va inteleg! Nu stiu de unde provine aceasta ura nefireasca fata de niste oameni care- indiferent de functiile avute atunci- au servit tara si poporul roman, si care si-au facut doar datoria la locul de munca!

Ce ode canta de exemplul oameni precum Aneta Slivneanu, Ion Fratila , Grigore Munteanu , Gheorghe Tanase, Ioan Pavel ?!

Dumneavoastra credeti ca la atatea probleme practice, concrete, pe care trebuiau sa le rezolve in functiile avute (aprovizionarea fabricilor cu materii prime, problemele din agricultura, realizarea indicatorilor de plan, constructia de locuinte si obiective edilitare, aprovizionarea magazinelor comertului de stat, functionarea sistemelor de apa-canalizare, termoficare, a transportului urban in comun, etc) le mai statea capul sau mai aveau efectiv timp cu nu stiu ce ode ?!

Ca sa vedeti cu ce probleme se confruntau si se ocupau un fost prim-secretar de judet,va prezint un reportaj din ziarul Obiectiv de Vaslui, cu privire la cel care a fost Gheorghe Tanase (prim-secretar al judetului)

A plecat de pe pământ cel care a fost prim-secretar al Vasluiului în perioada decembrie 1968 – iunie 1978, Gheorghe Tănase. Excela prin exigenţă, punctualitate şi modestie. A fost un exemplu de putere de muncă. A sprijinit foarte mult activitatea culturală, impunând Vasluiul la nivel naţional prin acţiuni distincte, care au dat personalitate judeţului, cum ar fi Festivalul Umorului «Constantin Tănase», iniţiat sub directa lui coordonare.

Avea 86 de ani şi, deşi locuia la Slobozia, nu a uitat niciodată Vasluiul, nici oamenii lui.

Mărturii despre viaţa sa – în interviul pe care ni l-a acordat Mircea Ciobanu, cel care a ridicat şi condus Combinatul de Fire Sintetice Vaslui.

– Dumneavoastră sunteţi cel care ne-aţi adus trista veste că fostul prim secretar al Vasluiului, Gheorghe Tănase, nu mai este.

– A fost şi este un moment greu, un moment dificil pentru mine. Gheorghe Tănase a reprezentat pentru mine un model, un reper din punct de vedere al ordinei şi disciplinei. Respecta timpul lui, dar şi timpul celor din jurului lui, astfel încât şi eu am căutat să-l copiez. A fost un om deosebit, poate pentru mulţi dur, dar în acea perioadă nu se putea altfel. M-a ajutat în primii ani de investiţii la combinat, a fost un sprijin consistent cu acţiunile sale. Primele alei betonate de la CFS au fost realizate datorită lui. Ca un detaliu, fiind într-o vizită în şantier, şi-a pierdut un pantof în mocirla care era acolo, în clisa aceea. Atunci a chemat constructorii şi le-a dat ordin ca, într-o săptămână, aleile principale să fie betonate. Acele alei au rămas şi astăzi, aşa cum au fost atunci realizate datorită lui Gheorghe Tănase. De fapt, nu numai aleile au rămas la Moldosin, ci tot ce s-a construit acolo, cu sprijinul său. La alegerea amplasamentului, am fost împreună cu dumnealui şi cu regretatul ministru de atunci, Florescu. Am ajuns împreună în câmp. Un sfert era teren cât de cât uscat, restul era mlaştină. A avut un comportament excelent, ştiind că această investiţie va dezvolta oraşul. Aşa a şi fost. Poate că şi Vasluiul s-a dezvoltat ca urmare a combinatului nostru.

Din fondurile asigurate de Ministerul industriei chimice s-a realizat un cartier întreg, unde stau şi astăzi sute şi mii de foşti angajaţi ai Combinatului de Fire şi Fibre Sintetice.

– În ce zonă se află aceste apartamente construite de şi pentru salariaţii de la Moldosin?

– În cartierul de lângă stadion. Toate blocurile din preajma stadionului au fost realizate cu fondurile Moldosinului.

– Ce ne mai puteţi spune despre Gheorghe Tănase?

– După revoluţie, s-a mutat la Slobozia. Soţia mea a făcut liceul la Slobozia şi a locuit în imediata apropiere a oraşului. Are şi pământ acolo. De câte ori ajungeam la Slobozia, mergeam şi pe la el pe acasă. Gheorghe Tănase a murit ca un om simplu. Nu pot să spun sărac, poate doar obişnuit. Făcând o comparaţie cu se întâmplă acum cu cei la putere, care ajung să aibă bogăţii care nu pot fi justificate. Mai mult decât atât, pot să vă spun că apartamentul în care a locuit a fost cumpărat de cei care l-au iubit datorită faptului că în perioada în care a fost prim-secretar la Ialomiţa a avut merite incontestabile.

Salariaţii de la fostul IAS Slobozia i-au cumpărat acel apartament cu două camere în care Gheorghe Tănase şi-a trăit ultimele zile. Când am fost ultima dată la el, în urmă cu două luni, se putea vedea pe faţa lui o mare tristeţe. Nu arăta tocmai bine, dar era destul de coerent. Am discutat şi ne-am adus aminte de toate cele petrecute împreună pe şantierul de la Moldosin. Soţia lui, doamna Tănase, m-a sigurat că, atunci când va trece în nefiinţă, mă va anunţa, astfel încât, la două ore după ce domnul Tănase a decedat, ea m-a sunat şi mi-a spus că soţul ei nu mai este.

Am sunat imediat la Vaslui, la cei care l-au cunoscut: domnul Strungaru Vasile şi fostul director de la ITA, Aniţei. Ne-am dus şi noi la catafalcul lui cu coroane de flori, aşa cum se impunea. Am prezentat condoleanţe toţi cei care l-am cunoscut.

«Primarul pe care îl aveţi este un om de ispravă»

– Cum a ajuns Gheorghe Tănase să aibă un apartament cumpărat de alţii, când el, cu funcţia şi salariul pe care le-a avut, ar fi putut să-şi cumpere câteva case?

– Excela prin modestie şi nu a fost omul care să acapareze sau să-şi facă avere din ceea ce nu era munca lui. Nu a profitat niciodată de pe urma faptului că era prim-secretar al judeţului. A fost un om deosebit, iar eu pot afirma că toţi prim-secretarii care au fost la Vaslui au fost oameni de excepţie. Mă refer la Frăţilă, la Pavel, cu care eu în continuare ţin legătura, le telefonez de ziua lor, de Anul Nou. Au fost oameni deosebiţi. Datorită lor, Vasluiul, care atunci când am venit eu, în 1976, era ca un sat mare, şi-a schimbat faţa. Lucrasem zece ani la Iaşi. De acolo m-au trimis director general aici, în orăşelul acesta mai mult decât modest, cu infrastructură jalnică, fără apă. Eu apă caldă am avut pentru prima dată după trei ani de la venirea în Vaslui. Şi apă rece era numai cu program, aducţiunea era numai din Puşcaşi, iar vara nivelul era scăzut şi bineînţeles că se raţionaliza apa şi se dădea cam patru ore pe zi. Erai obligat să îţi păstrezi apă pentru grupul sanitar în cadă, dar toate au fost învinse. Mie îmi place cum arată Vasluiul astăzi. Este un model pentru toată ţara. Am fost curios să bat cu piciorul oraşul zilele acestea şi pot spune că primarul pe care îl aveţi este un om de ispravă, dăruit pentru acest oraş. El continuă ceea ce au făcut înaintea lui Gheorghe Tănase şi ceilalţi prim-secretari şi primari care i-au urmat. Nu trebuie să te afişezi la televizor ca să faci lucruri deosebite. Chiar l-am sunat pe primarul Pavăl ca să îl felicit în primul rând pentru piaţa asta care este un model pentru toată ţara. Este unică în România.

– Cine face parte astăzi din familia domnului Gheorghe Tănase?

– Din păcate, băiatul lui, Nicuşor, a murit în urmă cu doi ani şi ceva, dar lui Gheorghe Tănase îi rămăseseră doi nepoţi de la el. Unul dintre ei este în Germania. Aveau relaţii destul de apropiate. Ştim cu toţii: prima lui soţie, Maria Tănase, a decedat după ce Gheorghe Tănase a plecat de la Vaslui. Eu i-am cunoscut bine şi pe el şi pe ea. Erau oameni de mare calitate şi rafinament. Doamna Tănase îşi iubea mult copilul, pe Nicuşor.

– Se pare că acest unic fiu, Nicu, a fost înfiat.