![]() |
Citat:
Sunteți doar niște fricoși adorabili cărora le este frică să deosebească grîul de neghină, minciuna de Adevăr și atunci dintr-o profundă stare de necredință și prostie cereți distrugerea grîului împreună cu neghina. Păi dacă tu nu ești în stare să ai discernămînt ca să crezi drept atunci lasă pe alții care pot să vă îndrume. Dar dacă tot propovăduiești pericolul de a crede în ''secta'' Noului Ierusalim la nivel spiritual atunci te rog ia dezvoltă, ia explică să vedem care este pericolul și pentru cine? E pericol ca oamenii să se întoarcă la adevărata credință străoșească ce a stat în picioare de 2000 de ani? E pericol ca oamenii să lepede păcatul și să aibă o viață curată și dreaptă în Adevăr putînd să spere la Rai și la viața Veșnică fericită? E pericol ca mamoniacii să nu mai poată păcăli oamenii bisericilor dîndu-le funcții și făcîndu-i fără de griji pe cei ce le apără funcțiile și interesele viclene de putere? Păi exact așa ca tine lansau în vechime oamenii vînduți răului din sinedriul cel de demult și așa învățau și comuniștii poporul ca să lepede pe Adevăratul Dumnezeu și să slujească altui dumnezeu impus de ofițerii acoperiți din serv-vicii. Păi de 70 de ani voi chiar nu vă dați seama care este pericolul și de unde vine el? Voi vă temeți de o sfîntă Mînăstire și de oamenii de acolo și de mine pentru că vă spunem Adevărul? Păi ce poate fi mai înălțător pentru noi înaintea Domnului decît să vezi cum unii răspîndesc teama și pericolul care vine de la sfinții și de la drepții mărturisitori. Păi nu e de rîs să vezi cum o țară întreagă se teme de cîțiva feciori și fecioare ce duc viață duhovnicească sfîntă. Vă este oare teamă că veți crede și voi? E pericol să vă molipsiți de Adevărata Viață întru Credință și întru Adevăratul Dumnezeu Trimis la oameni de către Tatăl? Mă apucă rîsul cînd văd cum ditama turma de hipopotani și rinoceri de frica unui cocoșel o iau la goană călcînd totul în picioare ca să ajungă cît mai repede la adăpostul bălții în care se cred ei stăpîni unde fac analize și lansează apoi propagande despre pericolul spiritoal: -Părintele Iosif Trifa și Traian Dorz și ucenicii din Oastea Domnului -Ciobănașul Petrache Lupu de la Maglavit și ucenicii... -Părintele Iustin Părvu și ucenicii -Părintele Paisie Olaru și Arsenie Papacioc și Cleopa și ucenicii -Părintele Arsenie Boca și ucenicii -Părintele Ioan Iovan și sora Veronica și ucenicii -Domnul și Sora Verginica și ucenicii -Părintele Nicușor și sora Mihaela și ucenicii..... -eu păcătosul mirean din boBOR trimis aici la voi pe forum ca să stăm de vorbă despre ce crede fiecare. (Îmi cer iertare că m-am pus pe lista asta Apocaliptică a eroilor romîni fiindcă eu nu sunt vrednic nici erou nici sfînt ca cei de mai sus ci eu sunt un umil păcătos fricos dar eu chiar îi cred că nu alții ci ei sunt trimiși de Dumnezeu și puși să trîmbițeze Cuvînt Sfînt de la Dumnezeu. Vă este frică? De ce vă este vouă frică și care este pericolul spiritual dacă cumva ați crede? Vă este frică de răspîndirea Dreptei Credințe în toată lumea? Nu vreți să aibă creștinii și oamenii modele de viață curată și să afle ei Cine este adevăratul lor Tată și Dumnezeu? Pentru ce vă temeți? De ce cenzurați și bannați și vă faceți că nu auziți și că nu vedeți binele? Dumnezeu este binele! |
Dacas tu esti reperul pentru adevar, ne-am lamurit.
Nimic de vazut, treceti mai departe. |
Citat:
''Chiar dacă m-am suit la Ceruri Eu nu vă las orfan copii!...'' Deci liniștit poți să crezi că Dumnezeu nu este undeva departe ci este mereu împreună cu oamenii buni care Îl Cred și îl ascultă... rumîndu-L atît la bine cît și la greu... în vremuri de restriște, de război, de foamete, de comunism sau de democrație originală, comunism cu față umană... Păi dacă nu puteți crede atunci citiți și încercați să înțelegeți ce anume v-au învățat toate trîmbițele Apocaliptice și cu discernămînt ajutați-vă să credeți și să țineți tot ceea ce este bine pentru mîntuirea și viața voastră! |
Citat:
De unde ai scos-o, păi tocmai m-am pus ultimul cerîndu-mi iertare pentru aceasta... deci nu eu sunt reperul ci Trîmbițele de care v-am scris. Eu nu sunt trimis decît să stau de vorbă cu voi ca orice mirean din boBOR și nu ca o trîmbiță aleasă sau ca vreun reper. Eu nu v-am spus decît că eu cred! Și v-am arătat ceea ce cred. Deci nu m-am pus reper ci v-am dat argumente de ce cred și cine sunt reperele! Așa că nu mi-o întoarce ca la Ploiești!.. că m-am pus reper fiindcă nu m-am pus! Pe altcineva am pus reper: pe Dumnezeu și pe sljitorii și îngerii și ucenicii și sfinții Lui! |
Citat:
Daca incerci sa fii un trol, recunosc, esti unul destul de bun. Daca incerci sa fii un misionar, cred ca esti unul din cei mai jalnici care i-am vazut vreodata. |
Citat:
De exemplu bolboroseala asta tu ai scris-o nu eu: Citat:
Nu eu am peste 17.000 de mesaje (ironice cu logică absurdă de parcă ar imita prostia altora) ci tu! Nu eu caut să bat recordul mondial la postări pe un forum ortodox scriind cît mai puțin ca să am suficient timp și să nu mă istovesc cînd postesz în bătaie de joc mimînd participarea la discuție. Tu nu discuți ci postezi peristînd în paranoile și suspiciunile domniei tale că eu sunt troll, că eu îmi bat joc, dar defapt dumneata ai interese ascunse de milițian acoperit căci altfel nu-mi explic de ce mă tot ataci la persoană? N-ai ce face decît să mă ocărăști non stop? Și pentru ce, pentru că eu cred și pentru că stau de vorbă cu tine? Păi cine te pune să tot postezi dacă ești un fel de gică contra, un negaționist la tot ce spun dar care nu vine cu argumente, cu contraziceri justificate, cu dezbarere de idei purtînd un dialog creștinesc ci vine cu propoziții scurte de om care le știe pe toate și care n-are nevoie de nimic decît stă cu măciuca în mînă și dă mereu... ca orbul, ca hoțul care strigă hoții! Nu sunt un misionar trimis de vreo mare Biserică ci sunt un banal trimis de Dumnezeu nu pentru a propovădui ceva ca să fac vreo misiune ci pentru ca să stau de vorbă cu voi pe forum în speranța că ne putem iubi și împărtăși cinstit ceea ce credem cu adevărat. E o bucurie să-ți împărtășești credința și nu știu de ce pe tine te supără și te deranjează în asemenea hal. Păi dacă ai ceva de zis și de explicat și argumentat te rog să îndrăznești să scrii... dar așa numai să-ți manifești scepticismul, neîncrederea, paranoia, răutatea și impertinența lovindu-mă la fiecare postare... asta mi se pare o prostie și de aia cred că ai o logică absurdă care te surpă și te distruge pe tine însuți și nu numai firele mele de discuție. Deci nu tot insinua acuzîndu-mă de orice îți trece ție prin minte, căci nu eu scriu bolboroseli ci tu ești cel ce scrie, deci ''cine zice ăla zice'' și ''cine zice ăla e'' și nu mi le mai pune mie în cîrcă, eu știu ce am scris: Că pămîntul e plat și mările la fel, Soarele și Luna sunt semisferice, în creație în orice direcție ai merge ajungi de unde ai plecat și constatînd asta îți dai seama că creația e mică, frumoasă, finită pentru că este o Creație și nu ceva infinit, și mîntuind-o Dumnezeu ea devine și bună și curată și plină de iubire și de Dumnezeu. Toate prin Cuvînt au fost făcute. Deci astfel de lucruri scriu eu pentru că așa cred că este Adevărat și nu prostiile și bolboroselile care mi le pui tu în dreptul meu susținînd că eu am scris ceea ce afirmi tu că aș fi scris. Te rog frumos, puțină decență și un pic de respect pentru Dreptate și pentru Adevăr dacă vrei să purtăm un dialog bun căci altfel, dacă mă sfidezi la nesfîrșit am să sar peste postările tale neglijîndu-le exact așa cum neglijezi tu cam tot ceea ce scriu ținînd-o la nesfîrșit langa-danga danga-langa că aș fi un troll. Păi un troll veritabil nu are de ce să scrie mult, el postează mult și scurt, el ruinează discuțiile și nu dă argumente ci face ca orice discuție să alunece în multe postări ca să existe multă maculatură, foi goale fără text cu un sens și cu o înțelegere și prin asta să poată deturna discuțiile de la Dreptate și de la Adevăr spre obiceiuri ridicole: a face în ciudă, a frustra, a batjocuri, a ocărî, a face atacuri la persoană, a jigni și a-și bate joc de Dumnezeu și a le face rău iubiților Săi... păcătoșii care vor să afle Adevărul și care vor să se îndrepte! Te rog frumos... ai milă... de tine! (Încearcă să-ți dai seama ce-ți faci!) Nu-ți cer decît să scrii de fiecare dată cel puțin 10 rînduri! Așa poți participa la orice discuție fără să o ruinezi spunîndu-ți cinstit părerea, adică așa poți spune în scris în mod cinstit și fără frică ceea ce vrei și ceea ce crezi! |
Da' chiar n-ai observat ca nimeni de pe aici nu impartaseste aiurelile tale?
|
Citat:
|
Citat:
Nu-ți fă probleme că n-ar fi nimeni, toți despre care ți-am spus împărtășesc aceleași ''aiureli'' de credință numite ADEVĂRURI! |
Citat:
Ochelarii de cal sunt puși cailor care trag la căruță să nu vadă lateral ca să se sperie sau să li se distragă atenția ca nu cumva să îi apuce panica și să tragă ei căruța în șanț sau în prăpastie. Prin astfel de ochelari complet opaci nu ai cum să vezi căci în general sunt din piele groasă! Doar dragostea credincioasă poate vedea dincolo... și dacă spui că eu pot vedea prin astfel de ochelari pămîntul plat înseamnă că defapt mă lauzi și mă flatezi cînd defapt tu ai impresia că mă ironizezi. Așa că îți mulțumesc de credința ta în ''puterile'' mele dar n-am ajuns încă la un stadiu așa de înalt ca să pot să văd așa ca părintele Arsenie Boca dincolo de zidurile închisorii și prin plasele unor mame și femei ca să știu ce au adus ele deținuților cărora să le spun mai dinainte și ei să meargă să se lămurească cercetînd plasele respective și să vadă cu ochii lor că nu i-am mințit și că nu aveam de unde să știu așa ceva decît de la Dumnezeu. Însă dacă te referi la cal ca la un apostol Apocaliptic al Domnului și spui că aș avea ochelari de apostol atunci poți fi sigur de asta, am o astfel de vedere de credință zidită de cei 4 evangheliști și de sf. Apostol Pavel așa că am astfel de ''ochelari'' prin care văd pămîntul plat și mările de asemenea plate și Soarele și Luna semisferice, pentru că așa sunt zidite de Dumnezeu. Dar nu sunt singurul care are astfel de ochelari ci oricine crede și citește corect scripturile și își dă seama de Adevăr primește în dar de la Dumnezeu astfel de ochelari frumoși și buni prin care deslușește și discerne Adevărul de minciună și pîră, grîul de neghină, Credința de necredință și binele de rău ca să nu se rătăcească prin gLume și printre atîtea obiceiuri păcătoase lucrate de oamenii ce slujesc serv-viciilor de parcă ar sluji lui Dumnezeu. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 22:03:46. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.