4. Participarea în "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi dialogurile cu protestanţii
 

4. Participarea în "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi dialogurile cu protestanţii.


În ceea ce priveşte "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi în general dialogurile teologice cu diferitele confesiuni protestante, luteranism, anglicanism, reformaţi şi aşa mai departe, s-a arătat că situaţia este la fel de tristă, dacă nu chiar mai mult. Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a fost umilită şi banalizată prin participarea la "Consiliul Mondial al Bisericilor," şi statutul Bisericii a fost redus şi înjosit la a fi doar o porţiune, o parte, a unei adunări de erezii şi schisme cu mulţi membri. Această "reducere aritmetică" a făcut-o practic inexistentă în ceea ce priveşte votarea şi astfel a eliminat posibilitatea ca ea să aibă o voce hotărâtoare în diferitele adunări. Chiar mai mult, aceasta a încurajat pe protestanţii liberali să introducă şi să discute teme care neagă însăşi Evanghelia şi Tradiţia Bisericii, şi chiar creştinătatea însăşi. Astfel de teme includ hirotonirea femeilor, căsătoria homosexualilor şi participarea în diferite exprimări de credinţă şi închinare păgâno-animistice.

Această apostazie a protestanţilor de la credinţa şi viaţa creştină dovedeşte în mod incontestabil că presupusa mărturie a credinţei ortodoxe prin participarea în dialogurile teologice este un mit şi o închipuire. Reacţia la apostazia protestanţilor a fost aceea că multe Biserici Ortodoxe au luat hotărâri definitive şi irevocabile de a se retrage din "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi din dialogurile teologice. Prima Biserică care a făcut acest pas a fost Mama Bisericilor, străvechea şi venerabila Patriarhie a Ierusalimului, căreia i-au urmat Biserica Georgiei şi Biserica Bulgariei, şi alte Biserici Ortodoxe au înclinat spre retragere de asemenea. Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe a decis în iunie 1997 să se retragă din "Consiliul Mondial al Bisericilor;" din păcate, această decizie nu a fost pusă în practică. Biserica Ciprului, de asemenea, într-o adunare a Sfântului ei Sinod, a fost împărţită în două referitor la retragerea ei sau nu, şi doar greutatea votului arhiepiscopului a pecetluit hotărârea de a rămâne în "Consiliul Mondial al Bisericilor" în speranţa de a evita consecinţele politice negative pentru poporul insulei. Sub fosta ei conducere Biserica Greciei a simţit de asemenea o mare îngrijorare şi nelinişte pentru continuarea participării, după cum a făcut şi Biserica Rusiei, unde îngrijorarea a ajuns chiar în rândul credincioşilor.

Aceste progrese din rândul ortodocşilor, care demonstrează (şi ar fi arătat şi mai limpede dacă ar fi fost duse la îndeplinire) că Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească şi Apostolească continuă să fie martorul şi paznicul credincios al credinţei şi vieţii ortodoxe, a fost oprită de gândul, şoptit de străvechiul şi vicleanul vrăjmaş al mântuirii, că unitatea inter-ortodoxă [asupra acestui lucru] nu trebuie ruptă, că hotărârea ar trebui luată împreună, de către toate bisericile, în ciuda bine-cunoscutului fapt că hotărârea de a participa nu a fost niciodată luată la unison; fiecare biserică a luat hotărârea singură. Doamne feri ca Sfinţii Părinţi şi sinoadele ortodoxe să fi aşteptat să ia hotărâri împreună cu ereticii sau cu prietenii ereticilor sau cu cei înclinaţi spre erezie.

Astfel, la cererea bisericilor Serbiei şi a Rusiei, la iniţiativa Patriarhiei Ecumenice a fost convocată "Adunarea inter-ortodoxă" din Tesalonic (29 aprilie-2 mai 1998), care a îngheţat toate progresele asupra acestui lucru. Într-adevăr, ea a recunoscut dreptul [bisericilor] de a se opune şi de a lua hotărâri, însă a făcut un apel ca ele să rămână în Consiliul Mondial al Bisericilor în nădejdea că lucrurile se vor îmbunătăţi. Anunţul recunoaşte că "după un întreg secol de implicare ortodoxă în mişcarea ecumenică şi jumătatea de secol de participare în Consiliul Mondial al Bisericilor, nu poate fi afirmat că s-a făcut vreun progres mulţumitor în dialogurile multilaterale dintre teologii creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi a devenit mai mare din pricina sporirii anumitor tendinţe [limbaj inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturilor "minorităţilor sexuale", sincretismul religios] în sânul anumitor confesiuni protestante."

Pentru a da acestei hotărâri greşite o îndreptăţire teologică şi pentru a pune la dispoziţie argumente ecumeniştilor şi ecumenizanţilor, cât şi pentru a împăca neliniştea Bisericilor Ortodoxe, la Tesalonic, în iunie 2003, a fost întrunit un "Simpozion academic internaţional", avându-l ca participant pe Înalt Preasfinţia sa Hristodul Arhiescopul Atenei şi a toată Grecia. Deşi ţinută oficial sub egida Facultăţii de Teologie, în realitatea simpozionul a fost sponsorizat doar de anumiţi profesori ecumenişti ai acelei Facultăţi şi de către "Consiliul Mondial al Bisericilor," care şi-a trimis reprezentanţii. Încă o dată a fost întărit mitul potrivit căruia credinţa ortodoxă este mărturisită. În concluziile acestui simpozion, teologia ortodoxă este pusă sub semnul întrebării şi poziţia ei referitor la hirotonirea femeilor este călcată în picioare, în timp ce tradiţia canonică liturgică a Bisericii în ceea ce priveşte rugăciunea în comun [cu ereticii] este răsturnată. Hotărârile conferinţei vorbesc despre "slăbiciunea argumentelor teologice ortodoxe împotriva hirotonirii femeilor." În privinţa rugăciunii în comun se înaintează părerea că "singura rugăciune în comun interzisă explicit este rugăciunea euharistică." Într-adevăr, concluzia trasă din aceste poziţii este aceea că, de vreme ce suntem lipsiţi de argumente în ceea ce priveşte hirotonia femeilor, şi că rugăciunea în comun este îngăduită - cu acea singură excepţie - retragerea anumitor Biserici Ortodoxe din "Consiliul Mondial al Bisericilor a fost greşită şi de nesusţinut teologic. Pe această bază, participanţii la conferinţă au lansat un apel către Bisericile Georgiei şi ale Bulgariei de a se întoarce "la larga şi universala familie ecumenică." Acest argument teologic în întregime neîntemeiat şi superficial a fost acceptat, s-ar părea, de către Arhiepiscopul Atenei şi a toată Grecia, care a fost prezent la şedinţe şi care a declarat - fără sprijin sinodal - că vede că "şansele Bisericii noastre (Bisericii Greciei) de a se retrage din WCC sunt tot mai mici."

În privinţa acestor două chestiuni foarte importante - hirotonirea femeilor şi rugăciunea în comun cu heterodocşii - actuala "Conferinţă teologică inter-ortodoxă" a adus, în contrast, o argumentare copleşitoare, prin multe lucrări şi discuţii relevante, care au consolidat şi întărit imposibilitatea hirotonirii femeilor în Biserica Ortodoxă şi interzicerea de către sfintele canoane a oricărui fel de rugăciune în comun [cu ereticii], şi nu doar euharistică. Ne rugăm pentru heterodocşi, ca să se întoarcă la Biserică; cu toate acestea, nu ne rugăm cu heterodocşii.

5. Dialogul cu monofiziţii
 

5. Dialogul cu monofiziţii


O imagine identică de desăvârşită neproductivitate şi de compromisuri serioase în materie de credinţă, există şi în dialogurile teologice cu cei care până de curând erau socotiţi (şi sunt) monofiziţi, dar care acum, din "dragoste", sunt numiţi "anti-calcedonieni", "pre-calcedonieni", "străvechile Biserici Răsăritene," sau, în cele din urmă, pur şi simplu "ortodocşi." La conferinţă s-a stabilit că dialogul purtat nu a adus nici un rezultat pozitiv. Cele trei "Declaraţii" comune ale ortodocşilor şi anti-calcedonienilor sunt inacceptabile din punct de vedere ortodox. Dintre cele mai dureroase greşeli sunt intercomuniunea sacramentală cu monofiziţii [din Siria] acceptată de Patriarhia Antiohiei [1991], recunoaşterea parţială de către Patriarhia Alexandriei a tainelor monofiziţilor şi propunerile pentru revizuirea textelor liturgice şi stabilirea unui tipic pentru împreună-slujirea (con-celebrarea) ortodocşilor şi a monofiziţilor. Din punctul de vedere al cercetării teologice, unii s-au coborât atât de jos încât au ajuns la punctul de a cere Departamentului de Teologice al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Tesalonic să aprobe două teze de doctorat care susţin că monofiziţii Dioscor şi Sever nu au fost eretici defel, ci mai degrabă au fost condamnaţi din cauze ne-teologice - aceasta ar fi de neconceput şi hulitor la adresa Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi.

6. Dialogul cu vechii catolici
 

6. Dialogul cu vechii catolici


Singurul dialog teologic care a dus la semnarea de poziţii ortodoxe a heterodocşilor este dialogul cu Vechii Catolici. Documentele semnate condamnă toate înşelări de bază ale papismului, din cadrul căruia aşa-numiţii "Vechi Catolici" s-au retras în urma Conciliului I Vatican din 1870, în semn de protest faţă de declararea ca dogmă a învăţăturii despre infailibilitatea papei. Neputând evident să accepte un asemenea progres, care a fost socotit foarte nefavorabil şi peste puterea ei de control, Roma a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a se asigura că acest dialog încheiat cu succes nu va duce la unirea Vechilor Catolici cu Biserica Ortodoxă. Ar fi fost pentru prima dată când o parte a creştinătăţii apusene s-ar fi întors la trupul Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească; în acest fel, ei ar fi dat o pildă care ar fi putut arăta calea de întoarcere pentru întregul apus, papist şi protestant. Vechii Catolici, totuşi, de asemenea au greşit în dialogul lor cu Anglicanii, alăturându-se lor în privinţa hirotonirii femeilor, negând astfel tot ceea ce acceptaseră cu ortodocşii; au fost ridicate piedici serioase pentru orice viitor progres pozitiv.

7. Adevăratul dialog şi premizele lui
 

7. Adevăratul dialog şi premizele lui


În concluzie, în ceea ce priveşte dialogurile teologice, a fost întărit faptul că Biserica nu evită dialogurile. Biserica este deschisă tuturor şi îi cheamă pe toţi să vină la Ea şi să fie mântuiţi. Aceasta este premiza necesară şi condiţia de neîncălcat a oricărui dialog: adevărul mântuitor al Bisericii nu este supus discuţiei şi dezbaterii. În cazul în care heterodocşii nu sunt în stare să înţeleagă acest cadru mântuitor, sau îl neagă, durata dialogului nu ar mai trebui prelungită, ci mai degrabă păstrându-se în limitele de timp necesare, după cum au făcut Sfinţii Părinţi la sinoade, dialogul ar trebui întrerupt. Aceasta urmează pildei Mântuitorului Însuşi cu cei ce nu vroiau să înţeleagă învăţătura Lui şi deveniseră nemulţumiţi: "Nu cumva şi voi vreţi să vă duceţi?"[8] Aceasta este singura nădejde că heterodocşi îşi vor da seama de înşelarea lor, astfel că şi ei să răspundă astăzi la fel Bisericii - care este Hristos prelungit de-a lungul veacurilor: "Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice."[9] Această atitudine exemplară şi memorabilă a fost ţinută de Patriarhul Ieremia al II-lea (Tranos) în cel de-al treilea său "Răspuns" (1581) al dialogului cu teologii protestanţi din Tubingen. Când a înţeles că ei stăruie în înşelarea lor şi refuză să primească învăţătura Sfinţilor Părinţi - "luminătorii şi teologii Bisericii" - el a încetat corespondenţa cu ei şi i-a lăsat să meargă pe calea lor: "Astfel, din partea voastră, vă rugăm să ne sloboziţi de grijile acestea. Astfel, mergeţi pe calea voastre; nu ne mai scrieţi în ceea ce priveşti dogmele; dar dacă ne scrieţi, scrieţi-ne doar de dragul prieteniei."[10]

La conferinţă s-a subliniat faptul că metodologia de a purta dialoguri întemeiată nu pe diferenţe, pe ceea ce desparte, ci mai degrabă pe asemănări, pe ceea ce uneşte, este nesănătoasă, neîndreptăţită şi unică în întreaga istorie a Bisericii. Ce sens are să discutăm lucrurile pe care le primim şi asupra cărora suntem de acord? Doar mascăm diferenţele şi slujim altor interese; ascundem prăpastia şi îi liniştim pe eterodocşi, precum şi uşurăm eforturile de prozelitism în defavoarea ortodocşilor. Este, de asemenea, necesar ca fiecare şi toate deciziile luate în legătură cu relaţiile cu heterodocşii să aibă aprobare sinodală, ca întreg trupul Bisericii să fie informat, de vreme ce există o lipsă serioasă de sinodalitate adevărată.

În cele din urmă, participanţii la conferinţă au salutat şi au lăudat gândirea acelor Biserici Ortodoxe care s-au retras sau intenţionează să se retragă din "Consiliul Mondial al Bisericilor" cât şi din dialogurile teologice. Această este cel mai limpede exprimat în istorica şi foarte ortodoxa scrisoare a Bisericii din Ierusalim din 22 iunie 1992 adresată celorlalte Biserici autocefale, în care vestea că întrerupe dialogul teologic "cu heterodocşii în general, convinsă că dialogul nu este doar ne-avantajos, ci chiar păgubitor atât pentru Biserica Ortodoxă în general, cât şi pentru Sfânta Biserică a Ierusalimului în particular."

8. De la sincretism inter-creştin, la sincretism inter-religios
 

8. De la sincretism inter-creştin, la sincretism inter-religios


S-a mai stabilit de asemenea că ecumenismul, după succesul realizat în dialogurile inter-creştine prin producerea unor idei precum "teoria ramurilor", "biserici surori" şi "teologie baptismală," a trecut deja la următorul obiectiv "New Age": unitatea inter-religioasă. În aceasta se poate întâlni ideea cu adevărat demonică că Hristos nu este singura cale de mântuire, viaţa, lumina şi adevărul; ca celelalte religii sunt căi spre mântuire, astfel ca în cele din urmă religia unită a lui Antihrist să poată fi impusă în contextul globalizării şi a Noii Ordini Mondiale. Adunările şi dialogurile inter-religioase, cel mai adesea sprijinite de conducătorii creştini, inclusiv unii ortodocşi, au dus la un sincretism intolerabil; ele constituie o negare a Evangheliei şi o jignire la adresa Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori ai credinţei, a căror mucenicie şi mărturisire a unicului şi singurului adevăr este răpită de orice înţeles, în timp ce mucenicii înşişi sunt transformaţi în "fundamentalişti" ignoranţi.

Propuneri
 

Propuneri


După aceste concluzii şi aprecieri ale "Conferinţei teologice inter-ortodoxe", s-au formulat următoarele propuneri:

1. În măsura în care este universal mărturisit, după mai bine de un secol de participare a Bisericii la "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi la dialogurile inter-creştine şi inter-religioase, în termeni care nivelează diferenţele inter-confesionale şi fac toate religiile egale, că o astfel de participare este nefolositoare şi păbugitoare, se propune ca Bisericile autocefale rămase să se retragă de asemenea din "Consiliul Mondial al Bisericii" şi să pună capăt acestui fel de dialoguri. Pentru aceasta, o decizie pan-ortodoxă nu este necesară, de vreme ce hotărârea de început de participare a fost luată separat. Singurul dialog care poate fi îndreptăţit de Evanghelie şi de Tradiţia Patristică este acela de a răspunde întrebărilor puse de acei heterodocşi şi persoane de alte religie care se apropie de bună voie pentru a afla mântuirea: "Ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc?"[11] sau "Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?"[12]

2. Bisericile Ortodoxe, şi mai ales Biserica Constantinopolului, care este prima în cinste şi întâietate, să-şi revadă şi să-şi reconsidere relaţiile cu papismul, pe care toţi Sfinţii Părinţi, de la Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Marcu al Efesului, Părinţi colivazi (Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Atanasie din Paros, Sfântul Macarie din Corint) până la, inclusiv, Sfântul Nectarie din Eghina şi Părintele Iustin Popovici, l-au considerat eretic şi nu "biserică soră."

3. Să fie respectate canoanele Bisericii care opresc rugăciunea în comun cu heterodocşii în general, în orice situaţi, şi nu doar în rugăciunea euharistică, după cum s-a sugerat de curând.

4. Să fie trimis un apel Bisericilor Ortodoxe care nu au consimţit, până acum, să-l primească pe papă în vizită în ţările lor, să rămână tari în această hotărâre. Poate cineva să-şi închipuie pe vreunul dintre Sfinţii Părinţi organizând recepţii pentru a-l cinsti şi îmbrăţişa pe Arie, Nestorie, Eutihie, etc.? De asemenea, să fie ştearsă inacceptabila înregistrare din calendarul Bisericii Greciei care consemnează vizita papei ca un mare eveniment istoric; să fie prevenită orice încercare de întoarcere şi repetare a unei asemenea vizite în viitor.

5. Să fie cercetată chestiunea inter-comuniunii Patriarhie Antiohiei cu monofiziţii [iacobiţi sirieni], cât şi recunoaşterea anumitor taine a acestor eretici [monofiziţi copţi] de către Patriarhia Alexandriei. Să se aplice principiul canonic potrivit căruia "cel ce se împărtăşeşte cu cei excomunicaţi este de asemenea excomunicat."

6. Să fie întărit şi încurajat dialogul intra-bisericesc (între ortodocşi) în duhul sinodalităţii, şi să nu fie mărginit doar la episcopi. Este, cel puţin vrednic de plâns faptul că dialogul cu diferiţi eretici şi cu ne-creştini este urmărit, în timp ce vederile de alte părere ale fraţilor de credinţă, care sunt defăimaţi drept fanatici, sunt respinse.

7. Să fie descurajate şi oprite schimbările şi inovaţiile liturgice, de vreme ce ele constituie o aplicare a principiilor ecumenismului, ale cărui scopuri sunt înfăptuirea unei închinări (unui cult) ne-dogmatic, care să uşureze primirea ereziei. Mai mult, bogăţia liturgică a Bisericii Ortodoxe nu aparţine nici unei Biserici locale. Ea este expresia vieţii Bisericii de-a lungul veacurilor, şi trebui păzită ca lumina ochilor.

8. Să li se prezinte clar conducătorilor bisericeşti de pretutindeni că, în cazul în care continuă să participe şi să sprijine pan-erezia ecumenismului - atât inter-creştin cât şi inter-religios - calea obligatorie, mântuitoare, canonică şi patristică a credincioşilor, clerici şi mireni, este aceea a excomunicării: în alte cuvinte, oprirea pomenirii episcopilor care sunt corăspunzători şi copărtaşi ereziei şi înşelării. Acesta nu este un recurs la schismă, ci mai degrabă la o mărturisire plăcută lui Dumnezeu, după cum au făcut şi Părinţii cei vechi, dar şi episcopii mărturisitori ai zilelor noastre, precum preţuitul şi respectatul fost Mitropolit al Florinei, Augustin, şi Părinţii din Sfântul Munte (Athos).

9. Să fie proclamat tuturor în sunet de trâmbiţă că ecumenismul şi dialogul necondiţionat cu heterodocşii şi ne-creştinii nu sunt de folos, ci vătămătoare, şi astfel nu o faptă a dragostei, ci doar a unui fel lumesc de a gândi; acestea sunt relaţii convenţionale, care nu au scopuri duhovniceşti, ci interese personale. Ele tocesc şi pătează phronema (mintea, gândirea) ortodoxă, prin amestecări şi confuzii, şi astfel fac rău credincioşilor, de vreme ce fără puritatea dogmelor, chiar şi în chestiunile de mai mică însemnătate, nimeni nu se poate mântui. Pentru ne-creştini şi heterodocşi, ele închid poarta mântuirii, împiedicându-i pe cei dintâi să-L vadă pe Hristos drept singura cale spre mântuire, şi oprindu-i pe cei din urmă de la a vedea Biserica Ortodoxă drept arca mântuirii, drept singura Biserică. Dumnezeu, în dragostea lui nemărginită pentru omenire şi pentru lume, vrea mântuirea fiecărui om. Dimpotrivă, diavolul, care este duşmanul mântuirii, luptă împotriva omului în tot felul din invidie şi ură.

Concluzie şi participanţi
 

În consecinţă, din dragoste respingem ecumenismul, căci dorim să oferim heterodocşilor şi ne-creştinilor ceea ce Domnul ne-a dat din belşug nouă tuturor înăuntrul Sfintei Sale Biserici Ortodoxe: anume, posibilitatea de a deveni şi de a fi mădulare ale Trupului Său.


COMITETUL ACADEMIC
• Arhipresbiterul Gheorghe Metallinos, Decan, Facultatea de Teologie, Universitatea din Atena
• Arhipresbiterul Teodor Zisis, Profesor, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Ioan Kornarakis, Profesor Emerit, Facultatea de Teologie, Universitatea din Atena
• Despo Lialiou, Preşedinte, Departamentul de Teologie Pastorală, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Gheorghe Theodoroudis, Profesor, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic

COMITETUL ORGANIZATORIC
• Preşedinte: Arhimandritul Iosif, Egumen, Sfânta Mănăstirea Xeropotamu, Muntele Athos
• Vice-preşedinte: Arhimandrit Sarantis Sarantos, Profesor, Seminarul Bisericesc Rizareios
• Secretar: Monahul Arsenie Vliangoftis Th.D., B.A.
• Membri: Arhimandritul Timotei Sakkas, Egumen, Sfânta Mănăstire Paraclitu
• Arhimandritul Marcu Manolis, Dir., "Uniunea Ortodoxă Pan-elenă"
• Arhimandritul Lavrentie Gratsias, Predicator, Eparhia Florinei, Prespei şi Eordei

LISTA PARTICIPANŢILOR:
• Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos şi Sf. Vlasie
• Mitropolitul Amfilohie (Radovic) al Muntenegrului şi Litoralului
• Mitropolitul Natanael de Nevrokop, Bulgaria
• Mitropolitul Ioan de Velesson şi Parabardario (FYROM)
• Episcopul Pantelimon al Ghanei, Patriarhia Alexandriei
• Episcopul Artemie de Raska şi Prizren, Biserica Ortodoxă a Serbiei
• Arhimandritul Iosif, Egumenul Sfintei Mănăstiri Xenofont, Muntele Athos
• Arhimandritul Dimitrie Vasiliadis, Secretar, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului
• Arhimandritul Maxim Kyritsis, Egumen al Sfintei Mănăstirii a Sfântului Dionisie, Muntele Olimp
• Arhimandritul Hristofor Tsiakkar, M.A. în Teologie, U.K., Secretar al comitetului sinodal pentru erezii a Bisericii Ciprului
• Arhimandritul Nicodim Barousis, Egumen al Mănăstirii Panaghia Chrysopodaritissa
• Arhimandritul Sarantis Sarantos, Profesor, Seminarul Bisericesc Rizareios
• Arhimandritul Ioanichie Kotsonis
• Ieromonahul Alexie Karakallinos
• Ieromonahul Nil Vatopedinul, Profesor, Facultatea de Drept, Universitatea Great Hellas, Calabria
• Ieromonahul Visarion şi Ieromonahul Leontie, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli (Petru Vodă), România
• Arhipresbiterul Gheorghe Metallinos, Decan, Facultatea de Teologie, Universitatea din Atena
• Arhipresbiterul Teodor Zisis, Profesor, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Arhipresbiterul Gheorghe Dragas, Profesor, Şcoala teologică Sfânta Cruce, Boston
• Arhipresbiterul Constantin Coman, Profesor, Facultatea de Teologie, Universitatea din Bucureşti
• Arhipreotul Valentin Asmus, Profesor, Facultatea Teologică din Moscova
• Arhipreotul Zourab Antadze, Biserica Ortodoxă a Georgiei
• Arhipreotul Constantin Stratigopoulos
• Arhipreotul Lambros Fotopoulos
• Preotul Paraschiv Agathonos
• Preotul John Reeves, Biserica Ortodoxă din America (OCA)
• Preotul Hristos Philiotis
• Preotul Peter A. Heers, Sfânta Eparhie a Kastoriei, Biserica Greciei
• Părintele Moise Atonitul şi monahul Arsenie Vliangoftis
• Părintele Luca de la Filoteu
• Părintele Nicodim Bilalis, Teolog şi Filolog
• Despo Lialilou, Preşedinte, Departamentul de Teologie Pastorală, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Dimitrie Tselengidis, Profesor, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Antonie Papadopoulos, Profesor Emerit, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Ioan Kornarakis, Profesor Emerit, Facultatea de Teologie, Universitatea din Athena
• Jean-Claude Larchet, Profesor Filozofie
• Teodor Yiangou, Profesor Asociat, Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Nicolae Vasileadis, Teolog
• Constantin Cavarnos, D.D.
• Constantin Kotsiopoulos, D.D., Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Antonie Mironovici, Profesor, Departamentul de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Bialistok
• Panagiotis Sotirchos, autor-ziarist
• Nicolae Selişcef, membru a societăţii istorice ruse şi ziarist ortodox
• Andrei Papavasileiou, D.D.
• Grigorie Liantas
• Ivan Diaţekno, Profesor, Dneperopetrovsk
• George Metallidis, D.D.
• Christos Livanos, Preşedinte, frăţia ortodoxă "Sfântul Atanasie", Toronto, Canada
• Vasile Koukousas, D.D.
• Radu Preda, Facultatea de Teologie, Cluj-Napoca, România
• Sultana D. Lambrou, D.D., Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Anna Karamanidou, D.D., Facultatea de Teologie, Universitatea Aristotel din Tesalonic
• Daphne Varvitsioti, istoric

Parintele Arsenie - Despre ECUMENISM
 

Parintele Arsenie - Despre ECUMENISM 2010_1
http://www.youtube.com/watch?v=TjWn59NlccE

Parintele Arsenie - Despre ECUMENISM 2010_2
http://www.youtube.com/watch?v=HdsAOxq3eCQ

Mai frate acolo parintele Arsenie Papacioc le zice acelor greci un mesaj duhovnicesc foarte adanc,pe care eu nu prea il inteleg.
Le vorbeste despre o lupta cu propriile patimi (pacate), exemplu :"pune-te tu la punct".
Alt exemplu:
"Un cioban nu are alta misiune decat sa isi pazeasca oile lui si pentru oaia care rataceste isi lasa turma se duce dupa oaia aia asta inseamna sa fii prezent nu multumirea ca m-am culcat ortodox am visat ortodoxeste si m-am sculat ca un ortodox...etc"
"Lumea care trebuie pusa la punct nu e lumea dinafara (e) lumea din tine,pune-te tu la punct".

Bineînţeles că primordială în viaţa fiecărui creştin este lucrarea sa interioară, însă după cum tot acelaşi părinte Arsenie spunea mai devreme în acelaşi interviu, este nevoie şi de propovăduire.