Da Florine,este foarte bine sa ne impartasim des daca,dupa cum spune Sfintul Nicodim: facem pregatire,sintem atenti,avem o paza strinsa fata de gindurile rele ( tu cum faci aici ? ), avem frica de Dumnezeu,contractie in simturi si paza in miscarile lui ( fara dezlegari desavarsite si la mancaruri, si la cuvinte, si la privelisti necuviincioase si sa ajungem asemenea unui dobitoc )...

Printre pacatele de moarte si opritoare de la Sfinta Impartasanie,ai scris si despre minciuna...aici cum te descurci,caci mie imi vine destul de greu sa nu mint ( de frica cind intirzii la servici,sau cind ii spun doamnei Holmes sa nu ma dea la telefon ca nu sint acasa,sau cind exagerez,sau cind promit si nu ma tin de promisiune....etc ...deja ma ia cu ameteli)

Din cit am citit din canoane,sotia sau sotul necredincios nu se refera la cei de alta credinta ( cu care nu avem voie sa ne casatorim )...ci la faptul ca sotia sau sotul desi botezati ortodox,nu prea merg pe la Biserica si fac cele ale lui Dumnezeu,acestia sint necredinciosii care ar putea fi mintuiti prin credinta noastra...parca asa.
Daca citesti cu atentie canoanele,marea lor majoritate arata cit timp sintem opriti de la Sfinta Impartasanie,cind facem anumite pacate...perioade reduse de duhovnic,in functie de intensitatea pocaintei noastre.

Oricum,daca avem trezvie,traim in curatie ( cit de cit ),ne spovedim des,incercind sa nu mai repetam pacatele spovedite ( sau macar nu la aceeasi intensitate si frecventa ca mai inainte)...si daca duhovnicul ne da dezlegare....atunci chiar ca ar fi un lucru extrem de daunator sa nu ne impartasim,lipsindu-ne de bunurile ceresti si dumnezeiesti.

Astazi m-am impartasit: nu spre judecata, nici spre osanda, ci spre iertarea pacatelor, spre tamaduirea sufletului si a trupului si spre viata de veci.

Da, atentia este esentiala in viata noastra ca si crestini. Altfel cadem usor si fara veste, mirandu-ne uneori cum de s-a intamplat o asa fapta grava. Atentia face parte din pregatire si este un alt fel de a spune "paza simturilor".

Am avut perioade de mari ispite in care imi erau induse ganduri de hula, imaginatie-horror. Multumesc Sfintilor din Patericul Egiptean ca m-au invatat sa le ignor. Aceasta solutie e valabila pentru orice gand negativ care ne tulbura: ignorarea. Si rugaciunea, eu prefer Rugaciunea Lui Iisus. Altfel, nu le putem sta impotriva si riscam sa deznadajduim.

Cata vreme nu suntem mantuiti complet de rau, frica de Dumnezeu ramane. Altfel, iubirea desavarsita ar elimina-o, insa mai avem pana acolo.

In privinta mancarii, noi suntem foarte atenti. Carne - ocazional. Fara chimicale, pe cat posibil. Fara prajeli, dulciuri si alte lucruri periculoase. Folosim aghiazma mare ca apa de consum. Mancam relativ mult comparativ cu altii, insa ne mentinem amandoi alura de "manechin". Fiecare cu metabolismul sau.

E foarte greu sa nu gresim cu cuvintul, fie el vorbit ori scris. Pentru asta avem rugaciunea zilnica, caci Hristos ne iarta daca I-o cerem. Trebuie doar macar putina cainta, parere de rau. Nu am nici un dubiu, dupa cum scrie in Pelerinul rus.

E imposibil sa trecem ziua fara sa vedem imagini care ar trebui sa fie ascunse. E o realitate ajunsa normalitate. La fel ca si in cazul unui gand rau, le ignor. Nu dureaza mult ispita. Iar simpla vedere nu e pacat, nici macar greseala. Dupa o scurta lupta rationala, poti sa te alegi cu un pacat sau cu o cununa. Zicea un calugar cand vedea o femeie frumoasa: slava Domnului ca e frumoasa. Pentru vremurile noastre as adauga, daca e "semidezbracata": si da-i, Doamne, mai multa minte.

Nu mi-am facut un obicei in a minti cu prestiinta. Ar deveni usor un viciu. Cunosc oameni pe care nu stii cand sa-i crezi si cand nu. Acum mi-am amintit ca am uitat sa-l trec pe lista la spovedania de miercuri, insa am pomenit de pacatele cu cuvantul. A minti involuntar, intamplator in conversatiile de peste zi, e o greseala care se iarta la rugaciunile zilnice. Insa premeditat, uneori e preferabil sa mint cu un scop bun. Dar foarte rar, cand simt ca nu am de ales. Spre exemplu, mi-am pierdut permisul de conducere cand am fost in Serbia si astia m-au pus sa dau o declaratie in care sa povestesc imprejurarile. Am scris ca nu stiu - si chiar nu stiu exact cum si unde a fost posibil sa-l pierd. Romanii ar fi in stare sa ma trimita acolo sa dau anunt la ziarul local sau alte povesti citite pe forumuri...

Am discutat o ora la spovedanie cu parintele meu duhovnic acum vreo trei zile. Concluzia lui a fost ca trebuie sa ma impartsasesc. Au fost perioade cand ma credeam eu mai destept si nu voiam sa ma apropii de Hristos, desi primeam dezlegare. Aveam aceleasi argumente ca si cei cu care discut aici in contradictoriu: nevrednicia, lipsa unei pocainte "autentice", frica de osanda, faptul ca lumea noastra e mult mai pacatoasa ca si lumea de odinioara si alte cele. Acum insa fac ascultare, in speranta ca si sotia (botezata la ortodocsi) se va spovedi si impartasi candva impreuna cu mine.

Sa ne cercetam inainte situatia particulara si, daca avem dezlegare si constiinta nu ne mustra, sa ne apropiem de Painea Vietii. Altfel, in caz de infractiune, fuga la spovedanie si duhovnicul va judeca cum stau lucrurile. Pentru ca nimeni nu ne garanteaza ca ajungem in postul urmator, care poate fi si peste 2-3 luni. Tinta noastra trebuie sa fie Duminica urmatoare, iar noi sa ne silim sa ne pastram constiinta nepatata, pe cat omeneste e cu putinta. Saptamanal, vom primi astfel iertare de toate pacatele comise intre timp si vom pune un nou inceput bun in speranta mantuirii de rau, inca din aceasta lume - asa cum e ea.

Doamne ajuta!

,,Pâinea”, care într-adevăr ,,întărește inima omului”, ne va da tăria de a petrece în legea Domnului și va stârpi din sufletul nostru orice lenevie ce a prins rădăcini acolo. Aceasta este ,,Pâinea care s-a pogorât din cer”, ca să ne aducă viață și pe care va trebui să ne străduim pe orice cale să o mâncăm, iar Cina aceasta tainică va fi bine să fie pururea ținta strădaniei noastre, pentru a ne feri ca de ciumă de a ne slăbi sufletul și de a ne primejdui sănătatea din pricină că nu ne-am apropiat de Sfânta Masă mai des decât s-ar fi căzut. Totuși, numai după ce am stat de vorbă cu preotul despre păcatele noastre, numai atunci să bem din acest Sânge curățitor. Și să nu ne temem că vom fi atât de vinovați încât am putea fi dați afară de la acest ospăț, dacă în sufletul nostru apar astfel de gânduri. Căci, pe cât e de nedrept să te împărtășești din aceste Sfinte Daruri dacă ai săvârșit păcat și nu te-ai spovedit la preot, tot pe atât de mare greșală ar fi să fugi de această ,,Pâine” când n-ai greșit de moarte.
Nu este mai puțin adevărat că cei ce se îndărătnicesc și nu vor să se apropie de foc e bine să stea departe de el, mai ales înainte de a se fi împăcat în sufletul lor cu cei față de care au greșit. Însă, pentru aceia care au conștiința dreaptă, dar totuși simt chinuri și remușcări, va trebui să se dea un leac de întărire, și anume vor trebui să se apropie de izvorul sănătății, de Acela care a luat asupra Lui neputințele noastre și fierbințelile noastre le-a stins, ca nu cumva, de frica bolii, să fugă de doctor, singurul în stare să-i facă sănătoși. Pentru că, de fapt, Sângele acesta e ca un paznic la poarta simțurilor noastre: nu lasă să treacă prin ele nimic ce ar putea spurca sufletul. Mai mult, El dă semnalul de primejdie și scoate afară pe dușman, schimbând inima – în care s-a vărsat – în templu al lui Dumnezeu, cu ziduri mai întărite decât acela al lui Solomon. Acest Sânge, împlinire a tuturor făgăduințelor, nu lasă să se sălășluiască în suflet nici un idol necurat, ca o ,,urâciune a pustiirii la locul cel sfânt”, ci cu Duh stăpânitor întărește voința și cugetul, trupul îl pune sub ascultarea minții, iar omul se bucură de o pace adâncă.
Dar de ce să lungesc vorba despre această Taină, ale cărei lucrări asupra celor credincioși le-am arătat pe larg mai înainte? Trăind și unindu-ne cu Hristos prin sfintele slujbe, prin rugăciuni, prin laude și prin cugetarea la legea Lui, ne strunim sufletul și-l pregătim pentru orice virtute, păzind depozitul, cum ne poruncește Sfântul Apostol Pavel, și ne păstrăm darul ce ni s-a împărtășit prin lucrarea Sfintelor Taine. Căci tot Domnul e și Cel ce săvârșește, și ceea ce se săvârșește în Sfintele Taine, ba încă și Cel care păzește în noi, întregi, darurile împărtășite și tot El, Cel care ne pregătește să rămânem în harul Său, precum Însuși zice: ,,căci fără Mine nu puteți face nimic”.

Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, p. 212-214

Frumos demersul vostru de a tine in viata aceasta idee ,de altfel foarte fireasca.
Caci ce este Litrurghia saptamanala,fara a gusta din Painea jertfita?Suntem noi doar spectatori? E de ajuns sa mergem la Biserica? Nu!! Adevarata participare consta in impartasirea cu jertfa adusa de noi catre Dumnezeu(prin materie:cumpararea si aducerea painii) ,si totodata de Fiul lui Dumnezeeu pentru noi,prin contopirea Sa cu materia painii,si jertfire.
De fapt ce este jertfa?? Este tocmai mancarea painii acesteia de catre noi,zdrobirea ei in dinti,inghitirea ei.Este o jertfa a dragostei,pe care Fiul o face de buna voie pentru viata celor ce vor sa guste din ea.
Dupa cum e scris:"daca bobul de grau moare,aduce multa roada"
De aceea orice Liturghie fara Impartasire e parca neterminata,parca nu e inteleasa pe deplin.
Si eu sunt dintre cei care se impartasesc de 2..3 ori pe an.Dar nimic nu ma impiedica sa iubesc impartasirea saptamanla ,daca s-ar putea,si sa o consider adevarata normalitate.
Faptul ca suntem pacatosi si neputinciosi nu trebuie sa ne impiedice sa iubim si sa afirmam adevarul

Să iubim, să afirmăm şi să ne aflăm în adevăr, căci numai astfel vom fi vrednici de Sfânta Împărtăşanie. Nu există nici o piedică, căci totul depinde de noi, nu doar la modul declarativ . . . !

Încă din veacul al șaselea înainte, când am putea spune că se încheie perioada de aur a participării active, observăm o oarecare stagnare în viața liturgică a Bisericii și apoi o decadență, care merge crescând până în zilele noastre și care s-a accentuat în Ortodoxie, mai ales din veacul trecut încoace. Iar primul ei semn este slăbirea spiritului eclesiologic sau comunitar, spirit care constituia titlul de glorie al Bisericii ecumenice de odinioară. Cauza? În primul rând dispariția împărtășirii generale și regulate de până atunci.
Fie din considerațiuni rigoriste excesive, fie din împuținarea evlaviei, numărul credincioșilor care se apropiau de Sfântul Trup și Sânge a scăzut treptat și odată cu el a scăzut, în aceeași măsură, și sentimentul legăturii care unea până aici, într-un singur Trup, pe credincioși între ei și pe toți laolaltă cu Hristos. Sfânta Împărtășanie fiind luată din ce în ce mai rar, s-a slăbit tocmai cheagul care crea, susținea și întărea coeziunea și spiritul de comuniune. Cu alte cuvinte, măcinându-se mortarul care lega între ele cărămizile vii ale zidirii Bisericii, acestea s-au defăcut ușor una de alta, slăbind puterea de rezistență a Trupului mistic al lui Hristos și ruinând pe nesimțite zidirea Bisericii.
Căci scăderea, până la dispariția totală, a conștiinței despre Liturghie ca o jertfă la care toți suntem obligați să participăm prin cuminecare, a adus după sine consecințe incalculabile în viața religioasă-morală. Din moment ce apropierea de sfântul altar n-a mai constituit o necesitate sufletească pentru majoritatea membrilor Bisericii, nu s-a mai simțit nici nevoia și obligația acelei serioase pregătiri trupești și sufletești care trebuia să o preceadă.
Concomitent cu slăbirea zelului pentru împărtășire, scad și zelul și interesul credincioșilor față de Liturghie în general, începând cu împuținarea darurilor de pâine și de vin aduse de ei la proscomidie. Lărgirea treptată a atribuțiilor cântărețului, care preia, cu timpul, aproape în întregime, rolul activ jucat mai înainte de popor în executarea răspunsurilor liturgice, este o altă consecință și formă de manifestare a decadenței participării active a poporului la Liturghie.

Pr. Prof. Ene Braniște, Participarea la Liturghie

Nici nu stiu daca departarea de sfanta taina a Impartasanei este cauza sau efectul decaderii morale.
De ce zic asta? Pai daca nu am pacatui atat de mult ,si daca ne-am cai sincer pt pacatele facute pana atunci,nimic nu ne-ar impiedica sa ne imparasim saptamanal,asa cum a fost la inceput,in primele veacuri.Si in plus daca ne-am atasa de Biserica si de rugaciunile ei,pacatul ar fi inlocuit cu smerenia,si viata lumeasca cu Cina Imaparateasca.
Doar lipsa noastra de consecventa,lenea,lipsa caintei puternice si adevarate,si comoditatea lumii ,sunt cele care ne fac sa amanam spovedania si sa inmultim pacatele noastre.
Si astfel niciodata nu suntem pregatiti pentru intalnirea tainica cu Trupul Domnului.
Si ceea ce ar trebui sa fie bucurie si petrecere,anume impartasirea cu Trupul celui necuprins,devine chin si corvoada in cele 3..4 posturi pe an,cand facem eforturi cu adevarat supra-omenesti ca sa ne punem din nou pe linia de plutire ,a smereniei si caintei.
Caci vrem sa recuperam in cateva zile ,ceea ce am ignorat luni intregi.
Deci sa nu vedem impoartasirea ca pe o datorie ,ci ca pe o bucurie .
Iar pe noi sa nu ne vedem ca pe niste pacatosi ,ci ca pe niste fraeri (!) ,care ne lipsim de Adevarul dumnezeiesc,revelat nu prin tone de hartie ,nici prin vreu efort de al nostru,ci printr-o simpla bucata de paine .

Problema neimpartasirei dese actuale este una mai complexa ,si depinde si de factori externi noua.
Este greu sa te apuci de unul singur sa tii randuiala impartasirii saptamanale ,daca cei din jur nu o fac;din doua motive: unul ,ca risti sa fii privit intr-un mod ciudat si al doilea ca ar fi mult mai usor pentru noi daca si ceilalti s-ar impartasi des,pentru ca prin imitatie am putea mai usor si firesc sa ne apropiem de Impartasanie.
Aceste doua circumstante atenuante trebuie sa le luam in calcul cand facem judecati.
Nu mai suntem in primele veacuri si aceasta este o realitate de care trebuie sa tinem cont.
Deci pentru a te imaprtasi des,nu trebuie sa lupti numai cu tine insuti ci si cu cei din jur,ceea ce face acest lucru mult mai greu in zilele noastre.
Ferice de acei crestini in a caror parohie este instaurata practica desei impartasiri!

Cata dreptate ai! Este un gest curajos sa te infatisezi des inaintea parohiei, in afara posturilor, cand impreuna cu tine sunt numai vreo 2-3 batrani.

Ma copleseste tristetea cand ma gandes la subiectul asta. Nici eu nu reusesc sa ma impartasesc saptamanal, pentru ca de multe ori am nevoie de spovedanie inainte. Ar fi totusi o solutie sa merg saptamanal la manastirea unde slujeste parintele meu duhovnic, pentru ca spovedeste inainte de Liturghie. Insa nu pot sa ies din oras in fiecare weekend. Depinde de situatia fiecaruia, insa trebuie ca sa incercam sa ne impartasim cat mai des. Macar de doua ori pe luna, vorba parintelui Cleopa, pe care multi il citeaza care a spus asa: sa cautam sa ne impartasim de cateva ori in 40 de zile.

Florine , demersul tau e laudabil , dar zic ca-i mai bine sa lasam pe fiecare sa decida prin inima si duhovnicul lui ! Nu suntem doi oameni la fel in lumea asta , si deci retetarul este neavenit , dar ca indrumare si incurajare , este minunat ce spui ! Doamne ajuta !

:) Eu cred ca de fapt ne completam ideile.
Eu sustin importanta efortului personal in a dori si a reusi sa traiesti in starea de a te putea impartasi cat mai des
Daniel evidentiaza influenta comunitatii,care prin caldura sau raceala ei te poate trage si pe tine ca persoana intr-un sens sau altul.Caci daca ar fi un curent general pentru aceasta impartasire deasa,asa cum era in primele veacuri,acesta ar purta pe sus si frunzele mai putin verzi.
Iar Cristi sustine importanta duhovnicului,in a reusi aceasta apropiere si reintoarcere la Dumnezeu.Caci de capul nostru,orice demers este greu de facut,daca nu imposibil.
Cred ca toate aceste 3 conditii ar putea fi indeplinite in manastire,si acolo cred ca multi reusesc sa vietuiasca in aceasta continua apropiere de Dumnezeu.
Ori cum am lua-o e foarte trist ca nu profitam de aceasta 'mana cereasca' care ni s-a dat,ca sa ne curatim viata pentru ea si prin ea.

Da cine te opreste ! Ai duhovnic, impartaseste-te si zilnic !
 

Daca matale esti asa sporit, impartaseste-te draga, cine te opreste ? Oricum, la sporirea matale, nici nu cred ca mai trebuie sa te spovedesti.

Recomand articolul urmator:

http://parintelecalistrat.blogspot.c...-credinta.html

Bun şi de folos link !
 

"Să fim vrednici cu VIAŢA , nu numai cu dorinţa !"

Aşa să ne ajute Dumnezeu !+

Daca nu ne lasa constiinta, sa nu ne impartasim fara spovedanie. Daca am comis pacate de moarte, trebuie cautat duhovnicul inainte.

Impartasania nu se da numai celor "sporiti". Duhovnicul hotaraste cui sa o dea si cui nu. Exista un curent numit "ascetism", care e periculos. Te tine departe de Painea Vietii pentru nevrednicie. Mereu vom fi nevrednici, domnule. In clipa cand te vei considera vrednic sa te apropii, atunci vei pacatui si iti va fi si mai rau. Gandirea asta este aiurea, dar fiecare face cum crede.

Sfantul Ioan Gura de Aur zice asa: cine nu e vrednic sa se impartaseasca des nu e vrednic sa o faca nici rar.

Iată ce ne spune Sfântul Nicodim Aghioritul ! ( în atenţia "duhovnicului Ionuţ Fl. )
 

Da, textul este citat din "Impartasirea continua cu Sfintele Taine" a lui Ioan Ica Jr. Multumesc pentru ca l-ai scos la lumina si pentru ceilalti.

Foarte bine fratii mei ca ati adus in discutie dinou acest subiect atit de delicat si cu o incarcatura emotionala foarte mare.Si eu fac parte din persoanele care se impartasesc la fiecare Sf.Lituurghie ,nu vreau sa smintesc pe nimeni,dar este o realitate ca Sf.Impartasanie luata in acest mod ,ajuta si scapa de s-au mai bine zis curata trupul si sufletul de toate cele rele.Nu vreau sa imi fac o virtute din asta,dar nici sa tac nu pot ,pentru ca trebuie sa fim constiienti ca este un lucru foarte bun pentru fiecare din noi.Fac lucrul acesta ,cam de vreo doi ani si nu mi-a fost usor la inceput sa accept asta ,fiind obisnuita cu modul de Impartasire din tara.Dar in timp discutind cu duhovnicul si facind ascultare ,am urmat ceea ce mi-a recomandat dumnealui si uite ca azi impartasesc o mare bucurie,bucuria de-a ma imparatasi cu Sfintele Taine.Fratii mei ce mare bucurie e in sufletele noastre cind primim Trupul si Singele lui IISUS.Nu ma pot exprima ce sentiment de fericire si pace simt dupa astfel moment.Acum am inteles ce insemnatate majora are Impartasania in viata noastra,Ea ne ajuta sa ne indrepatam ,sa facem lucrurile cu multa dragoste ,sa ne ajutam unii pe altii ,sa fim mai buni,sa nu ne mai judecam ,sa nu ne mai invidiem,sa ne accepatam fiecare asa cum suntem cu defecte si calitati ...si multe altele.Fiind impartasit des ,in urmatoarea saptamina esti mult mai atent la comportamentul tau si la ce se intimpla in jur ,asfel constient fiind ,numai ajungi sa pacatuiesti si in timp chiar sa te indrepti.Eu o consider medicamentul universal ,care ne scapa de toate bolilile ,asta daca intradevar avem sufletul curat si cu credinta adevarata.Acesta este punctul meu de vedere ,daca v-am suparat sau smintit Iertare fratiilor .Doamne Ajuta.


O duminica cu pace si multa caldura sufleteasca va doresc la toti.

Curiozitate
 

Intre cei care incearca sa se impartaseasca saptamanal este cineva care a citit scrierile sfantului Nicodim Aghioritul si traieste dupa sfaturile acestuia pentru crestini?
(Eu nu am citit inca decat Razboiul nevazut si fragmente din alte carti.. )

(Florin Ionut, te-am citat pe tine nu pt ca iti adresez tie intrebarea, ci pt ca acea carte este adesea adusa argument pt impartasire deasa.. dar sfantul Nicodim Aghioritul a scris multe despre viata/lupta crestinilor si sunt lucruri destul de "dure" pt omul modern)

A te impartasi saptamanal nu este gresit,nici daca te impartasesti mai rar nu se greseste.Depinde de dorinta crestinului,asta e concluzia mai de pe urma.Important este sa nu trecem termenul de 3-4 saptamani fara sa ne impartasim,sau maxim 40 de zile.

De mare folos mi-a fost cu ani in urma articolul Ierom. Petru Pruteanu:
http://www.blog.teologie.net/2010/01...ne-impartasim/

Am devenit ortodoxa cu vreo 6 ani in urma. In Biserica se impartaseau putini si rar. Erau duminici cand nici macar copii nu erau ca sa se impartaseasca. Ma durea cand auzeam cuvintele "ne-am invrednicit sa ne impartasim cu preacuratele si de viata facatoarele Tale Taine", cand nimeni nu se impartasise.
In acea perioada de inceput am dat de articolul parintelui Petru. Cele spuse acolo au fost intarite si de mitropolitul nostru, IPS Iosif, de la Paris.
Lor le datorez curajul de-a ma impartasi des. E cea mai mare bucurie si binecuvantare.

Un fragment din articolul mai sus mentionat
 

De la început trebuie să afirmăm că Sfinţii Părinţi nu au vă*zut împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos doar ca pe o încu*nunare a unui efort ascetic sau ca pe o „răsplată” pentru cel ce merge bine pe calea ce duce spre mântuire, ci şi ca pe un „medi*cament” oferit celor slabi, căci nu cei sănătoşi au nevoie de doc*tor, ci cei bolnavi (Matei 9:12). Altfel spus, în plan ecle*sio*lo*gic şi eshatologic, împărtăşirea cu Sfintele Taine este într‑adevăr un scop, adică ceea ce încununează viaţa noastră în Hristos şi ne uneşte „pe noi înşine şi unii pe alţii”[3], dar în plan personal, îm*părtăşirea este totuşi un mijloc şi o „hrană de drum”, fără de care călătoria noastră în această lume este sor*tită eşecului.

Tocmai de aceea problema devine delicată, căci se uită ade*seori că Împărtăşania se dă mai întâi „spre iertarea pă*catelor” (Matei 26:26‑28) şi abia apoi „spre viaţa de veci”[4]. Ni*meni nu poate dobândi viaţa de veci dacă mai întâi n‑a scăpat de pă*cat şi de patimile generate de el. Dar singura posibi*litate de rea*lizare a acestui lucru este lupta împreună cu Hristos, pe Care‑L primim în noi prin Sfintele Taine. Şi prin Taina Po*că*inţei se dă iertarea păcatelor, dar Pocăinţa este privită ca un „stadiu pregătitor”, o anticameră a „vederii luminii celei ade*vărate” şi a primirii „Duhului ceresc”. Mai mult decât atât, în afara legăturii euharistice cu Hristos, nici pocăinţa nu are forţa cuvenită şi, ca să argumentez acest lucru, voi da exemplul Sfintei Maria Egipteanca.

Ceea ce vedem uimitor în viaţa ei nu este neîmpărtăşirea de‑a lungul câtorva zeci de ani (chiar dacă unii îşi găsesc în această scriere hagiografică un argument în sprijinul propriei ignoranţe), ci faptul că înainte de a merge în pustie, când abia făcuse făgăduinţă de pocăinţă Maicii Dom*nului[5], dar nu îm*pli*nise nici cea mai mică parte a cano*nului ce‑l „merita” pentru păcatul desfrânării, ea s‑a îm*părtăşit cu Sfintele Taine în bi*se*rica Înaintemergătorului de lângă Iordan şi abia după aceea a mers în pustie să se pocă*iască.[6] Deci Sfânta Maria nu a ne*gli*jat în nici un fel lucrarea iertătoare şi sfinţitoare a Sfintelor Taine. Mai mult decât atât, ea a fost convinsă că fără Hristos nu poate face nimic (Ioan 15:5) şi de aceea nici nu şi‑a conce*put pocăinţa fără lucrarea tainică a lui Hristos prin Sfintele Taine. Vedem deci că aşa‑zi*sul „argument” în favoarea unei împărtăşiri mai rare nu este valabil. Cazul Sfintei Maria Egip*teanca este în mod clar unul special şi aproape unic, chiar dacă mai există şi alţi sfinţi care s‑au împărtăşit rar.

Majoritatea Sfinţilor Părinţi însă, în baza tradiţiei apostolice şi a părinţilor din primele veacuri (Ignatie Teoforul, Irineu de Lyon ş.a.), a practicat şi a recomandat „oamenilor obişnuiţi” (fără o harismă specială) împărtăşirea deasă şi chiar foarte deasă – sau mai corect: sistematică, considerând Împărtăşania ca fiind „singurul remediu” împotriva patimilor, dar nu fără o ne*voinţă as*cetică[7]. De aceea considerăm necesară prezentarea în*vă*ţă*tu*rii Sfinţilor Părinţi ai Răsăritului vizavi de această pro*blemă, fă*când abstracţie de orice interpretări inovatoare sco*lastice, atât de mult prezente în teologia noastră. Vom ar*gu*menta prin texte li*turgice şi patristice, nu prin sofisme şi ra*ţio*namente omeneşti nefondate.

Bine ai zis ca incearca, pentru ca eu nu reusesc sa ma impartasesc saptamanal fara spovedanie. Rar cand trec sapte zile si ma lasa constiinta sa ma apropii fara sa ma intalnesc mai intai cu duhovnicul meu. Insa ideea este tocmai asta, ca incerc sa ma impartasesc cat de des posibil - si pentru asta am baza in indemnurile atator Sfinti Parinti atat de citati de toti credinciosii.

Ce insemna sa traim dupa invataturile Sfintilor? Inseamna sa incercam mereu sa ne mentinem pe linia de plutire. Daca ne afundam, sa ne ridicam iarasi pentru a nu ne ineca in deznadejde. Inseamna sa cautam duhovnicul ori de cate ori avem nevoie de el, in caz ca am comis infractiunile care nu ne permit sa ne apropiem de Painea Vietii. Or, multi au impresia ca mai intai trebuie sa ajungem Sfinti, Drepti sau Cuviosi si abia dupa aceea sa cutezam a ne impartasi. Se vede bine ca nu este chiar asa, din spusele Sfintei Traditii. Pentru ca atunci cand s-au dat Canoanele 9 Apostolic si 2 de la Antiohia, lumea tot pacatoasa era si oamenii la fel de ispititi de pacate erau. Eu nu cred ca ei traiau in conditii speciale, ferite de pericolul caderii in pacate opritoare, nici vorba. Este doar imaginatia noastra care ne face sa credem ca televizorul, respectiv mediul modern de existenta este prea dificil comparativ cu cel de odinioara.

O data ce am plecat cu o gandire gresita despre rolul si sensul Sfintei Liturghii in viata crestineasca, greu ne va fi sa ne schimbam parerea. Nici mie nu mi-a fost si nu imi este usor. Dar, ignoram spusele horatate si intarite ale Sfintilor. De fapt... nu le cunoastem. Si cand vine cate unul care are curaj si se straduieste sa respecte sfintele Canoane si invataturi, incepem sa relativizam totul, sa "intrepretam canoanele in duh" - cum zicea un preot undeva prin Italia samd. Mai mult, cautam sa ii impiedicam pe cei care au tupeul sa se altoiasca pe Hristos, cum zice parintele meu duhovnic.

Bine ca vine postul si macar acum voi vedea mai multi ortodocsi ca se apropie Duminica de Sfantul Altar.

Ana, asteptam citatele dure pentru omul modern din Sfantul Nicodim Aghioritul, sa le comentam impreuna cu voce tare. Daniel tocmai a extras un fragment minunat mai sus care ne indeamna la meditatie si care raspunde excelent la intrebarea ta. Pana atunci, liniste si pace si Doamne ajuta.

Dragoste de mama
 

Iata metoda prin care sa va puteti impartasii in fiecare saptamana :suferinta .
Topicul asta mi-a ramas in minte de mai mult timp.Ma tot gandeam si eu de ce nu e posibil sa ne impartasim mai des,si sa traim in consecinta ,cu fapte pline de cuatenie,ca sa nu ne opreasca de la spovedanie si impartasanie .
Pana am avut o revelatie .In fiecare duminica o mama isi aduce copilul care are picioarele paralizate si o anumita debilitate,vine cu caruciorul pana in preajma altarului,il ia in brate pe copil,si il impartaseste .Intre timp copilul a crescut,nu mai e asa usor,e aproape la fel de inalt ca ea.Dar ea,cu aceiasi putere si aceiasi vointa,fara sa astepte ajutor de la nimeni ,isi duce copilul la impartasit,precum altii isi poarta cu greu cucea lor .
Uneori se mai enerveaza(probabil greutatiile vietii) il mai rpede pe copil ,alteori copilul mai deranjeaza ,dar puterea credintei ei da aripi multor crestini care o vad,inclusiv mie.
Oare aceasta femee simpla sa fi citit recomandarile despre deasa impartasanie.Sa respecte ea scrierile Canoanaelor? Nu cred ca stie de ele.Ci suferinta de a isi vedea copilul neputincios,si speranta ca poate face ceva pentru el cand nimic nu pare de facut ,acestea o fac sa simta in sinea ei,ca face cel mai mare bine acelui copil necajit.
La fel si noi,de am fi cu adevarat loviti,sau de am avea cu adevarat probleme,nu ne-ar mai trebui atata chibzuiala,ci am alerga ca niste copii ,spre singura speranta de alinare care e impartita tuturor celor saraci :Trupul lui Hristos

Te rog sa ma crezi ca e complet aiurea acest "indemn", caci daca asteptam sa ajungem la bici , animale am fost nu oameni .E mult mai bine si de folos sa o facem preventiv , din convingere , cu dragoste si smerenie !

nimeni nu sustine ca trebuie sa ne impartasim rar

doar sustin ca pregatirea trebuie sa fie pe masura Darului primit


adica sunt unii care sustin ca trebuie sa te spovedesti si sa tii post inainte de a te impartasi

si altii care cred ca nu trebuie



cam la aceste aspecte se rezuma discutia


trebuie sa gasim deci argumente pentru aceste 2 aspecte:

1. trebuie sa postim inainte de Sfanta Impartasanie?
2. trebuie sa ne spovedim inainte de fiecare Sfanta Impartasanie?

Mie mi se pare firesc sa tinem post si sa ne spovedim inainte de sf Impartasanie
Nu stiu cine s-ar putea apropia de aceste infricosatoare taine,fara a se curata sufleteste si trupeste.Si nu stiu la ce i-ar folosi impartasania fara pocainta?

Conform spuselor duhovnicului meu, Hristos trebuie sa vina in mod normal in viata noastra. Adica, atunci cand nu suntem in posturile lungi randuite de Biserica, nu trebuie sa postim. In rest, evident ca trebuie sa tinem post. Ba mai mult, conform canonului 66 apostolic, sambata si duminica nu avem voie sa tinem post (cu exceptia sambetei din Saptamana Patimilor), de aceea se si dezleaga la ulei si vin in marile perioade de post. Deci, va rog sa imi spuneti pe ce baza trebuie cele cateva zile de post dinaintea primirii impartasaniei? Pe mine duhovnicul m-a mustrat cand am facut asa ceva.

Iar pocainta... pai pocainta nu trebuie sa fie continua? In fiecare zi, tot timpul, eu nu stiam ca este cu pauze. Comiti infractiunea? Te caiesti, il cauti pe duhovnic, o iei de la capat. Mereu si mereu sa punem "inceput bun", pana la ultima suflare. Si asta indiferent ce mananci in saptamana respectiva, proteine animale sau numai legume si fructe.

Pregatirea este starea sanatoasa a crestinului, de atentie si de lupta impotriva pacatului. Si de cainta in caz de cadere. Si tot asa pana la moarte. O impartasanie deasa ne-ar tine mai treji, ne-ar ajuta enorm in razboiul nevazut, asa zic Sfintii Parinti.

Conform Sfintilor Nicodim Aghioritul si Nicolae Cabasila, pacatele care nu sunt de moarte nu constituie un obstacol pentru a ne cumineca. A nu se confunda pacatele cu greselile. Este o lista de pacate care necesita spovedanie obligatorie inainte de a ne apropia de Hristos:

Pentru a demonstra că cele spuse de noi mai sus sunt adevărate, vom cita din cel mai autoritar Sfânt Părinte care a scris despre Sfânta Liturghie – Sfântul Nicolae Cabasila. În Erminia sa el spune astfel: Cât timp suntem uniţi şi păstrăm legătura cu Hristos, trăim viaţă sfântă, sorbind izvor de sfinţenie prin Sfintele Taine; dar dacă ne despărţim de Biserică – Trupul tainic al Său –, în zadar vom gusta din Sfintele Taine, căci seva de viaţă nu mai curge prin mădularele moarte şi tăiate. Şi cine desparte mădularele de Trup? „Păcatele voastre stau ca un zid despărţitor între Mine şi voi”, zice Domnul. Dar oare orice păcat ucide pe om? Nicidecum! Ci numai păcatul de moarte. Tocmai de aceea se şi numeşte de moarte; căci există păcate care nu sunt spre moarte, spune Sfântul Ioan (I Ioan 5,17). Prin urmare credincioşii care n‑au săvârşit păcate de moarte nu sunt întru nimic opriţi să se împărtăşească cu Sfintele Taine şi să devină părtaşi la sfinţire, ca unii ce sunt încă mădulare vii, pentru că păstrează unitatea cu Capul (Hristos).Mai mult decât atât, în tratatul său Despre viaţa în Hristos, Nicolae Cabasila face o afirmaţie şi mai directă spunând: pe cât este de nedrept să te împărtăşeşti din Sfintele Daruri dacă ai săvârşit păcat de moarte şi nu te‑ai spovedit, tot pe atât de mare greşeală ar fi să fugi de această „Pâine”când n‑ai greşit de moarte!

Pentru a clarifica şi mai mult lucrurile, dorim să arătăm care sunt aceste păcate de moarte pentru care Sfinţii Părinţi opresc de la Împărtăşanie. Povăţuirile de la sfârşitul Liturghierului opresc de la Împărtăşanie pentru următoarele păcate: trufia, iubirea de argint, desfrânarea (sub orice formă: malahie, adulter, sodomie, gomorie etc.), mânia şi răzbunarea, lăcomia, zavistia şi lenevirea spre faptele cele bune. La acestea se adaugă o altă categorie de păcate la fel de grave (sau chiar mai grave unele dintre ele) şi care, de asemenea, opresc automat de la Împărtăşanie. Acestea sunt: minciuna şi mărturia falsă, descântecul şi vrăjitoria (atât cel care face, cât şi cel căruia i se face), furtul sau orice alt fel de nedreptate socială, bătaia şi omorul (inclusiv avortul), răspândirea sau simpla aderenţă la o idee sectară (eretică) sau antieclesială, furtul de cele sfinte şi nerespectarea rânduielilor bisericeşti (suprimarea samovolnică a posturilor, afară de motiv de boală; comuniunea euharistică cu eterodocşii; încălcarea gravă a Canoanelor bisericeşti etc.), hula împotriva lui Dumnezeu şi negarea existenţei Lui, fie prin ateism, fie prin sincretism (creştinism + yoga, credinţa în reîncarnare, meditaţia transcendentală etc.). Toate aceste păcate (şi altele înrudite cu ele) sunt grave sau deosebit de grave şi de aceea nici un duhovnic nu le poate dezlega fără a da vreun canon (epitimie), cât de mic, dar şi în aceste cazuri se pot admite şi excepţii.Iar creştinii care au făcut măcar unul dintre aceste păcate (indiferent de treapta ierarhică) trebuie să meargă neapărat la duhovnic să se spovedească, să‑şi facă canonul şi abia după aceea să îndrăznească să se apropie de Sfintele Taine.

Ai accentuat foarte bine ,find de fapt o confirmare a celor spuse de mine la postarea userului iustin !

sa le luam pe rand si sa trecem la punctul 2 dupa ce il lamurim pe primul

ziceti ca nu trebuie sa tinem post si infranare inainte de Sfanta Impartasanie

eu am citit in mai toti duhovnicii romani ca trebuie tinut post si infranare cel putin 3 zile, mai bine 7, inainte de a te impartasi

ex. Parintele Cleopa "Infranarea de la mancare de dulce si de la orice pofta si necuratie trupeasca. Sotii sunt datori sa tina cel putn sapte zile de curatie inainte de Sfanta Impartasanie si inca trei zile dupa Sfanta Impartasanie. "


gresesc toti acesti duhovnici?

Sa stii ca problema e bine pusa,insa eu nu vad o eliminare a impartasirii saptamanale.

Bineinteles ca cea mai importanta este curatia trupeasca,si aici sunt de acord cu parintele Cleopa.
In ceea ce priveste postul alimentar,cred ca daca dorinta este puternica si sincera,ne putem impartasi chiar daca am mancat de dulce sambata.

Cum sa postim inainte de Impartasire?
 

Câte zile trebuie să postească creștinii înainte de Dumnezeiasca Împărtășanie? Pot să primească Împărtășania fără postire?

Pentru a se împărtăși omul credincios, cu Trupul și Sângele Domnului cu vrednicie, pe cât este cu putință, desigur că are nevoie de o pregătire specială. Apostolul Pavel (I Corinteni 11, 27-32) menționează consecințele unei apropieri lipsite de vrednicie de Masa Stăpânului.
Din pricina acesteia vin bolile, moartea și alte pedepse asupra oamenilor care se împărtășesc cu nevrednicie, ,,...căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă lui își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului.” Și Apostolul recomandă ca cel care urmează să se împărtășească să se cerceteze mai întâi pe sine și după aceea să se apropie: ,, Să se cerceteze omul pe sine și astfel să mănânce din pâine și să bea din potir...Căci, dacă ne cercetăm pe noi înșine, nu vom fi judecați”.
În ce constă cercetarea și discernământul acesta? Apostolul Pavel nu ne spune, dar, din practica Bisericii acelei epoci, reiese cu siguranță că era vorba despre o viață în frica lui Dumnezeu, de o credință adâncă și de evlavie adâncă față de Taină, despre împăcarea și iertarea reciprocă, cât și despre cercetarea conștiinței. Adică, este vorba, pe scurt, despre trei cuvinte pe care le cere și astăzi Biserica de la cel care se apropie, spunându-i: ,,Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă!”.
Postirea nu era socotită o condiție pentru Dumnezeiasca Împărtășanie. Sfânta Liturghie se săvârșea seara, în timpul cinelor obștești, în timpul ,,agapelor”, după ce, mai înainte, toți se împărtășiseră din masa obștească. Adică, repetau întocmai practica Domnului, care a întemeiat Taina ,,după cină”, în foișorul din muntele Sion.
După aceea, din motive de evlavie, Dumnezeiasca Liturghie s-a despărțit de cină și s-a săvârșit dimineața. Atunci a început treptat să apară și obiceiul ajunării de orice mâncare, de la miezul nopții până la vremea împărtășirii. Aceasta a fost și este și până astăzi postirea oficială și consacrată, pregătitoare pentru Dumnezeiasca Euharistie. Este vorba despre postirea și înfrânarea pe care o fac credincioșii, așteptându-l pe Mirele sufletului lor, pe care o leagă cu rugăciunea, cu cercetarea de sine și cu curățirea sufletească și trupească.
Când Dumnezeiasca Liturghie se săvârșea după-amiaza, ca în zilele Postului Mare, (Liturghiile Darurilor mai înainte sfințite), sau în Ajunurile Crăciunului și Bobotezei și în Sâmbăta Mare, postirea se prelungea de la miezul nopții până după-amiaza, adică până la ceasul împărtășirii. Doar în Joia Mare se păstra vechea practică și credincioșii se împărtășeau după-amiaza, fără să postească toată ziua. Această ,,postire euharistică” o impun multe canoane, precum Canonul 41 al Sinodului din Cartagina (,,...astfel încât Sfintele jertfelnicului să nu se săvârșească de către oameni nepostitori, cu excepția unei zile pe an, în care se săvârșea Cina Domnului”, adică Joia Mare), Canonul 47 al aceluiași sinod ,,Sfintele Sfinților să fie aduse cu vrednicie de către cei postitori”), Canonul 29 al sinodului Quinisext și Canonul al 9-lea al Sfântului Nichifor al Constantinopolului. Aceasta o înțelege și Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: ,,Cei ce urmează să se apropie de înfricoșătoarea și Dumnezeiasca Masă și de Sfânta Taină s-o facă cu frică și cu cutremur, cu conștiința curată, cu postire și cu rugăciune” (Omilii la ziua Nașterii Domnului).
Ajunarea de mai multe zile, adică mâncarea de hrană uscată și nu abținerea totală de la mâncare, ca pregătitoare pentru Dumnezeiasca Împărtășanie, era necunoscută în Biserica veche. Dovada cea mai caracteristică este Liturghia de duminică. Săvârșirea Liturghiei presupune că se vor împărtășii credincioșii, dar cum puteau s-o facă dacă era obligatorie ajunarea înainte de împărtășanie, de vreme ce postirea în ziua de sâmbătă, în afară de Sâmbăta Mare, era interzisă cu epitimii aspre de către sfintele canoane? (66 Apostolic, Sinodul Quinisext 55).
La fel, și în timpul Săptămânii Luminate, Canonul 66 al Sinodului Quinisext stabilește ca în fiecare zi creștinii ,,să se împărtășească” cu Sfintele Taine, în timp ce în toate aceste zile se face dezlegare ,,la toate”.
Deoarece postirea este socotită de către Biserica noastră ca mijlocul cel mai bun de pregătire, curățire și îngrijire al credinciosului, de aceea recomandă celor care se împărtășesc la intervale mari, sau să vină la Dumnezeiasca Împărtășanie după posturile bisericești rânduite (Postul cel Mare, Postul Sfinților Apostoli, Postul Adormirii, Postul Crăciunului), sau să țină după putere trei, sau mai multe, sau și mai puține zile înainte de Dumnezeiasca Împărtășanie.
Chestiunea aceasta este la latitudinea duhovnicului iluminat care, știind adâncul inimii condițiile de viață ale fiilor săi duhovnicești, va hotărî dacă este indispensabilă pregătirea prin postire și durata ei.
În tot cazul, postirea consacrată înaintea de Dumnezeiasca Împărtășanie, repetăm, este înfrânarea totală de la mâncăruri începând cu miezul nopții, care doar în situația primejdiei morții poate fi încălcată, conform Canonului 9 al Sfântului Nichifor al Constantinopolului (,,Trebuie să se dea Dumnezeiasca Împărtășanie celui bolnav care este în primejdie de moarte, și după ce a gustat mâncare”).

Ioannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol.I, p. 114-116 (răspuns la întrebarea 60)

Fara macar trei tile de post şi fara a citi Canonul de rugaciuni de dinainte de impartaşanie nu e bine sa ne impartaşim noi mirenii.
Eu nu aş face-o şi nci nu aş sfatui pe cineva sa faca asa cum spui tu!
Vorba mamei mele care are 85 ani:
"apoi mama draga tu te împrtaşesti cu carnea în stomac?!"
Aaaa daca nu consumi carne niciodata ...e alta treaba!
Nici daca n-aş consuma carne tot nu m-aş împartaşi fara pregatire temeinica.

pentru Dorina
 

Canonul 66 apostolic interzice postul în sâmbete. În cazul în care un creștin urmează să se împărtășească Duminica cu Preacuratele Taine, mai este valabil canonul acesta sau este nevoie să se postească și sâmbăta?

Despre problema postului de dinaintea împărtășirii am mai scris și altă dată (vezi răspunsul la întrebarea numărul 60). Reluăm în câteva cuvinte faptul că postul de dinainte de Sfânta Împărtășanie, adică postirea euharistică prevăzută de tradiția bisericească și de canoane, este cea care se ține de preoții noștrii. Adică abținerea desăvârșită de la mâncare din seara zilei precedente, sau de la miezul nopții, până în vremea Sfintei Împărtășanii. Postul de trei, mai multe sau mai puține zile înainte de împărtășire nu este cunoscut în vechea tradiție, își are începutul mai degrabă în timpurile stăpânirii turcești și se datorează pe de o parte încercării pentru o pregătire cât mai bună posibil și, pe de alta, venirii credincioșilor la Taină foarte rar, la intervale de timp mari. Coroborarea pregătirii credinciosului pentru Sfânta Împărtășanie cu postirea trebuie să rămână la latitudinea duhovnicului, deoarece este pe de o parte folositor și demn de cinstit, de vreme ce contribuie la o mai bună pregătire a creștinului, însă, pe de altă parte, naște multe probleme care nu se rezolvă printr-o regulă generală. Scopul nostru trebuie să fie scopul Bisericii, adică să-i atragem pe credincioși spre taina vieții și nu să-i îndepărtăm, mai ales astăzi când în societatea noastră toate îi duc pe oameni într-o direcție opusă. Dacă voim să privim obiectiv lucrurile, trebuie să mărturisim că postul de trei zile constituie o piedică pentru venirea credincioșilor la Sfânta Împărtășanie. Postul nu este ușor accesibil oamenilor care trăiesc în lume și în familie și care lucrează din greu pentru pâinea lor. De altfel, cei mai înflăcărați credincioși care se împărtășesc mai des, și acest lucru trebuie să-l urmărească toate încercările noastre, este practic imposibil să postească trei zile pe săptămână sau cinsprezece zile pe lună, afară de posturile bisericești rânduite, ca să poată veni la Taină. Duhovnicul cunoaște situațiile fiecăruia în parte și va regla individual ce anume trebuie să țină fiecare și dacă socotește că este folositor să lege împărtășirea de postul de trei zile, mai nou. Acestea despre partea practică a realității.
Din punct de vedere al sfintelor canoane postul de dinaintea Sfintei Împărtășanii se izbește de interdicția postirii în zilele de sâmbătă și duminică, precum și în săptămâna luminată. Canoanele respective le-am amintit în răspunsul pomenit. Pentru credincioșii care nu vin regulat la biserică, se poate să se aibă grijă ca să se împărtășească după o perioadă de post, astfel încât postul lor să nu vină în contradicție cu canoanele acelea. La Sfântul Munte monahii se împărtășesc în grup în zilele de Sâmbătă ca să împace postirea și păzirea canoanelor. Acest lucru nu putem să-l propunem poporului. Sâmbătă dimineața au timp numai cei care nu lucrează. Alți duhovnici trec cu vederea canoanele care interzic postul din zilele de sâmbătă, invocând pasajul scripturistic ,,cel mai mic se binecuvinteză de la cel mai mare” (Evr. 7, 7), ,,mai mic” în cazul de față sunt canoanele și ,,mai mare” Sfânta Împărtășanie. Aceeași problemă se pune și la împărtășirea din zilele Crăciunului, a Sfinților Apostoli și a Adormirii Maicii Domnului, când ajunul cade sâmbăta sau duminica, precum și în Săptămâna Mare. Alții preferă păzirea canoanelor, adică dezlegarea la ,,vin și untdelemn” în timpul prânzului și mâncare de hrană uscată la cina din ziua de sâmbătă sau din alte zile din cazurile anterioare. Cred că în ultima modalitate se rezolvă corect problema. Astfel, în timp ce se ține neîncălcat postul euharistic, abținerea totală de la hrană de la miezul nopții până la Sfânta Împărtășanie leagă oarecum și obiceiul mai nou al postirii mai îndelungate și nici canoanele nu sunt eludate de practica mai nouă.
Să mai reiau o dată faptul că problema este lăsată la latitudinea duhovnicului fiecărui credincios. Duhovnicii nu numai că au cunoștință despre condițiile speciale ale fiilor lor duhovnicești, dar au și discernământul să nu pună pe umerii creștinilor greutăți pe care nu le poartă nici ei.

Ioannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol.II, p. 61-63 (176)

Asa sa faci , ca bine faci !:1:

Daniel ,postul aici inseamna post negru ,nu mancare fara carne s i lapte.
Bineinteles ca trebuie sa postim si simbata daca ne impartasim duminica.
Chiar si cei care fac munca grea pot posti ,exista mancare fara carne cu multe proteine ,cum ar fi fasolea ,mazarea ,lintea.
Despre postul negru era vorba in articolul amintit de tine.
Si sa nu uitam ca trebuie sa postim si cu vorba si cu gandul ,sa nu defaimam ,sa nu criticam sa nu barfim ,sa nu ne maniem.
Nu spun asta pentru ca eu as fi mai buna ,dar asa e normal sa fim cu luare aminte.
Nu stiu ,dar cel rau ne ispiteste in fel si chip si e tare grau sa te schimbi in bine daca nu te straduiesti mai mult la rugaciune.

pt Dorina
 

Mi-am intrebat si duhovnicul daca pot sa ma impartasesc in cazul cand am mancat carne sambata si a raspuns afirmativ.
De fapt ii spusesem ca m-am hotarat sa nu mai mananc sambata carne,inainte de impartasire,ci doar cel mult lactate.Iar el mi-a spus ca nu e neaparata nevoie,mai important este sa avem cugetul curat.

Haide sa ne gandim un pic logic! Avem posturile de miercurea si vinerea si posturile de peste an,randuite de Biserica.In total sunt mai multe zile de post decat de dulce!
Daca cineva s-ar hotari sa se impartaseasca des,ar trebui sa posteasca aproape tot timpul.

Nu este un canon pentru postirea de dulce inainte de impartasanie!Aceasta este la latitudinea duhovnicului si a celui care se impartaseste.Adica ,daca eu imi doresc sa ma impartasesc des,sa nu fie mancarea de dulce o opreliste pentru mine.Iar daca am evlavie mai mare si doresc sa postesc si sambata,atunci postul e bineprimit.Insa sa facem delimitarea : nu este obligatoriu,ci doar pentru cei care vor de bunavoie!

Postul de sambata in vedera Impartasirii nu este o obligatie canonica!
 

În primul rând e nevoie de binecuvântarea duhovnicului (care în practică a devenit o adevărată provocare, pe linia desei împărtășiri!). Apoi, dacă am trecut de această probă, fiind pregătiți, cu pocaință sinceră, fără opriri canonice, putem să ne apropiem ,,cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste" de Sfântul Potir la fiecare dumnezeiască sfântă liturghie, fără post sâmbăta. Nu există nici un canon care să ,,oblige" credinciosul să postească în afară de posturile rânduite de Biserică, excepție făcându-se prin epitimiile impuse pentru păcatele opritoare, care afurisesc pentru o perioadă, oprind, așadar, de la împărtășire. Consider, că a rândui postul de sâmbată în vederea împărtășirii credinciosului Bisericii, fără un motiv întemeiat, este o siluire a învățăturilor Bisericii, o nesocotire a canoanelor și o povară ,,suplimentară" fără sens și nefolositoare. Preoții care vin cu aceste inovații să fie ei cei dintâi care se supun acestor pseudoînvățături!

Pr. Claudiu Buză

Iar duhovnicul meu daca cumva nu am tinut post joi ,inainte de spovedania de vineri si imi da dezlegare sa ma impartasesc duminica imi spune sa tin post simbata si duminica sa ma impartasesc.
Deci s-au facut 3 zile de post.
Uneori ne putem spovedi fara a ne impartasi .
Nu inteleg de ce ar fi o corvoada sa tinem post si simbata.

Cum vine asta ?