![]() |
Iubirea nebuna a lui Dumnezeu (Paul Evdokimov)
,,Scrisă în 1973 și apărută la noi în 1993, la editura Anastasia, în traducerea lui Teodor Baconsky, cartea lui Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu ar trebui sa facă parte dintre lecturile indispensabile ale omului contemporan, trăitor într-o lume degenerată, contaminată de nihilism, nihilism care conduce la formarea unui om rupt de bazele sale ontologice. Nihilismul se află la antipodul iubirii; un om desprins de bazele sale ontologice nu mai poate iubi. E un om pentru care sursa existenței nu există decât în sine și în lume, iar un astfel de om este supus procesului degenerării, epuizării, disoluției si pierderii sensurilor – acest lucru este cel mai clar reflectat în arta contemporană. Sensul și sursa existenței sunt în iubire. Iar iubirea nu își are originea în lume, în creație, ci în Creator. Cartea Iubirea nebună a lui Dumnezeu ne vorbește despre originea iubirii; citez un verset relevant din Biblie: „Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. […] Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.” (1 Ioan 4: 9-10,19). Așadar, este esențială înțelegerea acestui fapt – că iubirea ca sursă a vieții și a binelui nu-și are originea în lumea ca univers închis în sine, ci în comuniunea cu Dumnezeul Treimic, că omul nu este un scop în sine și nu este măsura tuturor lucrurilor. Iubirea premerge creării omului, e veșnică, iar omul este creat din și prin iubire. Cartea oferă o sinteză excelentă a esenței creștinismului ortodox, reprezentată de iubire, iar lectura ei se impune mai imperios ca oricând nu doar teologului, ci mai ales omului laic din epoca actuală." |
Citat:
|
BIBLIA
"Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei, 22,29) |
Pelerinul rus- Daca cineva isi pune intrebarea cum sa ajunga la starea aceea de dialog continuu cu Dumnezeu, cartea asta ofera raspunsul.
|
Parintii Bisericii si bolile sufletului:va intereseaza?
Dragi credinciosi (in special celor ortodocsi ma adresez cu acest prilej)..iata o carte despre terapeutica bolilor spirituale.Un subiect de actualitate fie si pe acest forum,abordat si de cine trebuie si de cine nu trebuie,dar precum in football si politica toti sunt doctori cu patalama.Autorul cartii,de data asta unul care chiar stie ce spune,nu va va recomanda pe baba satului,nu va va indica un pseudo preot cu valente in domeniul deschisului cartii pentru vindecare (la foc intens).Numele lui:Jean-Claude Larchet,pe post de culegator.Cei ale caror sfaturi le veti gasi in acesta carte de exceptie sunt Parintii Bisericii.
681 de pagini de sfaturi si metode duhovnicesti care nu va vor trimite nici la balamuc si nici direct in groapa,atat la propriu cat si la figurat,precum multe alte sfaturi care zburda nestingherite si neavizate in jurul dvs,spre deliciul si tacerea cvasi-generală.Pretul cartii este echivalentul unui sfert de cos de cumparaturi modeste cand mergeti intr-un supermarket.Acelea va vor ajunge cateva zile si nu vor depasi nivelul unei eruptatii fericite.Acestea va vor insoti o viata.Cartea este acestea: ,,Terapeutica bolilor spirituale" Fie si cuprinsul cartii ar trebui sa va convinga.Bibliografia,pentru cei interesati sa aprofundeze,este fabuloasa,rar am vazut asa ceva.Fie si strict cultural si este o lucrare de exceptie,desi acesta limitare i-ar amputa partea esentiala.Cercetati sursa patristica si nu ce zice mamaie cea bigota,vecina habarnista,specialistu de ocazie,oaia cu ranjet de lup la cravata care va bate la usa cu un pliant care va va ,,deschide ochii,veti intelege,o sa va salveze sufletul" si eventual groparu.Ala le stie pe toate da nu-l mai contrazice nimeni. |
,,Biblia pe care a citit-o Isus" (Philip Yancey)
|
Citat:
Multumim. |
Da, remarcabila lucrarea lui Larchet, citesc si tot recitesc de vreun an din ea... Exceptional sistematizata, abordind atat cauzele, cat si mecanismele bolilor precum si remediile. Cu adevarat imi pare o carte binecuvantata. Trimiterile la Sfintii Parinti dezvaluie stransa inrudire dintre acestia (! am zis-o!), adica e magistral cum se completeaza reciproc in nuante si nuante minunate... O desfatare! (si desigur un indreptar de lucru, de pus in practica!)
Desi realizeaza o abordare duhovniceasca, fiind vorba de o terapeutica spirituala (iar nu prin medicamente psihotrope sau psihoterapie), lucrarea nu stimuleaza controverse cu stiintele medicale. Cei care au cunostinte laice despre bolile sufletesti vor sesiza, probabil, cu usurinta, caracterul complementar al lucrarii in raport cu stiinta noastra lumeasca. Cei care lucram in domeniul sanatatii mintale putem intrezari orizonturi nebanuite si vom simti, desigur, ca autorii au o foarte solida cunoastere a sufletului omenesc. Nu sunt bajbaieli acolo, sunt cai ferme spre insanatosire sufleteasca. P.S. Daca imi permiteti un sfat... deoarece am lucrat peste 10 ani cu oameni bolnavi de depresie (cu risc suicidar mare etc.) si am studiat cu atentie cateva carti scrise de psihiatri si psihologi care erau totodata si preoti duhovnici: nu e usor de facut distinctia intre o depresie care se trateaza cu succes pe cale medicala si o depresie care necesita abordare duhovniceasca. Au fost multe cazuri de oameni diagnosticati si tratati gresit, ba de medicul curant (care nu a luat in calcul aspectul duhovnicesc, ba de duhovnic (care a ignorat interventia medicului). In cartile pomenite sunt descrise astfel de situatii cu rezultat tragic (nebunie si moarte). Diagnosticul diferential necesita mare experienta si finete... Va sugerez sa apelati atat la preotul duhovnic cat si la psihiatru si/sau psiholog. Doamne ajuta! |
Calea rugaciunii launtrice
In legatura, observ acum, cu lucrarea lui Larchet:
Am gasit de curind in Bucuresti cartea (format mic, A5, 190 pagini) "Calea rugaciunii launtrice / manualul isihiei", editie ingrijita de Arhiepiscopul Antonie de Golansk si Mihailovsc (!), carte in centrul careia sta figura unui mare rugator: Vladica Antonie Marturisitorul. Ar merita o recenzie aici si regret ca nu am timpul necesar acum. Selectez doar cateva citate si va urez sa o cititi cu mare folos sufletesc! "In aceasta carte este prezentata, pe baza unei experiente personale, traditia patristica a lucrarii launtrice." In timpul detentiei, fiind mult torturat de tortionari, mai ales prin privari neomenesti de somn, Vladica "s-a invatat sa doarma mergind in acelasi timp prin celula - pentru a nu atrage atentia supraveghetorilor - si rugindu-se." Bolnav de dizenterie si de alte boli, batut si nehranit, fara nici un ajutor medical, a ajuns pana acolo incat nu avea puterea sa se urce in pat, fiind nevoit sa doarma pe jos, cu capul in zapada. Corpul era cu totul umflat. Avea insa mereu nadejdea marturisita ca Domnul il incearca si ca nu il va parasi niciodata. A trait, dupa aceste torturi care au durat ani in sir, pana la varsta de 87 ani, rostind neincetat rugaciunea. Desi a intrat bolnav de inima in inchisoare, a iesit complet sanatos, spre uimirea medicilor si a lui insusi. (!!!) Cu atat mai mult, a recomandat tuturor rugaciunea. Cartea prezinta metoda de lucru practicata si recomandata de Vladica la rugaciune (lucrarea Rugaciunii lui Iisus). "Se apropie asa niste vremuri, zicea Vladica, incat fara indeplinirea pravilei de rugaciune, nimeni nu va rezista intreg, indiferent ce rang duhovnicesc va fi." |
"Camasa lui Christos" - Lloyd Douglas.
|
"Vietile sfintilor", pe luna decembrie.
Din pacate, abia anul acesta am inceput sa citesc "Vietile..." Din fericire, iata ca, prin mila lui Dumnezeu am ajuns si eu sa citesc si descopar, zi dupa zi, cat folos sufletesc poate aduce o astfel de lectura. Cum orienteaza mintea mea catre mai buna intelegere a Ortodoxiei, cum intareste cugetul meu slab, cum da imbold, cum desfata... Apoi, daca Biblia imi pare acum o scriere condensata, "in nucce", programatica, Vietile particularizeaza Biblia, o dezvolta, o nuanteaza, dau concretete si mii de sclipiri ale aceluiasi Ocean... Vietile sunt Biblia traita si prezentata noua cu toate paginile deschise, adnotate si comentate prin insusi modul de a trai al acelor oameni minunati. Slava lui Dumnezeu pentru toate acestea! |
Antigona lui Sofocle. Am citit-o prin liceu si in studentie, dar de abia azi-noapte am remarcat conexiunea ei cu sarbatoarea de azi, a mironositelor.
Antigona, macar ca nu e crestina, ba dimpotriva, e rodul unui incest si face parte dintr-un neam blestemat de zei, este si ea o mironosita. Caracter puternic si implacabil, de o asprime exterioara, stie sa fie iubitoare, pioasa, chiar gingasa, sa isi faca datoria si sa se jertfeasca pana la moarte, pentru a-i asigura fratelui sau mort, declarat tradator de stat, inmormantarea cuvenita. Fapt ce creeaza conflicte indisolubile si ura intre doua surori, o nepoata si un unchi, intre un tata si un fiu. Antigona va marturisi in pragul mortii ca tot ce a facut a fost din iubire: pentru ca isi iubeste mortii (parintii incestuosi si fratele tradator), copacii, raurile si copiii pe care i-ar fi putut naste, daca ar fi ramas in viata: Nu sunt nascuta pentru a impartasi ura, ci pentru a impartasi iubirea. O impartaseste surorii lase si ascultatoare, care nu voise sa isi primejduiasca viata pentru un mort, dar care, sedusa de sacrificiul ei, doreste sa ii fie alaturi in moarte. Si o impartaseste logodnicului ei, care incearca - in zadar - sa o apere pe fata in fata propriului sau tata, nu in numele iubirii sau al legaturilor de filiatie, ci in numele valorilor si aL principiilor morale in virtutea carora actioneaza. Cred ca i-o va imparatasi post mortem si unchiului rege, care nu va intelege gravitatea faptelor sale decat cand va vedea la picioarele sale cadavrele celor pe care i-a iubit si i-a sacrificat iubirii de sine. E o piesa mare, e de capatai, tine de cultura generala, dar eu m-am gandit sa v-o pun in atentie astazi, in legatura cu duminica mironositelor: http://www.scribd.com/doc/24835598/Sofocle-Antigona |
Foarte interesantă recomandarea colegei glykys, în orice caz atipică pentru atmosfera generală a acestui forum. Dacă vă întrebați ce legătură există între Antigona și creștinism, vă recomand cartea lui Gabriel Petric, ”Tragicul și creștinismul”, o lucrare care poate să vă lărgească considerabil orizontul de percepție al creștinismului și a excepționalei sale biruințe într-o lume colonizată mental de un mozaic complex de mentalități divergente, pe care reușește să le convertească la teologia Învierii.
http://www.librariasophia.ro/img/poz...estinismul.jpg http://www.librariasophia.ro/carti-T...el-so-854.html |
Ne-Vorbeste-Parintele-Cleopa-Toate-Volumele-1-16
Sunt niste carti /volume extraordinare fiecare crestin indiferent de varsta,conditie sociala poate sa invete foarte mult de la Parintele Cleopa care a fost un mare duhovnic care a cunoscut ortodoxia foarte mult din practica. cateva titluri din aceste carti:
|
ADEVARUL fara PLURAL de Lidia Popita Stoicescu
O mare bucurie sufleteasca veti avea lecturand-o.Asa cum spune teologul Ciprian Olinici, Director Programe-radio TRNITAS, citez: Am putea defini volumul de fata ca fiind o carte a cautarii.Dar nu a cautarii raspunsurilor, ci a explorarii interogatiilor.Autoarea a inteles ca esential nu este raspunsul, ci modul in care si scopul cu care iti exprimi intrebarea.Efigia argumentului este prezenta in fiecare cautare.De aceea, aceasta carte, inainte de a fi o cautare a argumentului, este o argumentare a cautarii. Merita sa ne facem timp pentru citirea si recitirea, deschiderea si redeschiderea acestei minunate carti . Si, apropos de timp,citez din carte "observatia abatelui Amedee(Calugarul si psihiatrul - convorbiri despre fericire) privind omul modern si determinarile sale actuale, formulata intr-o inspirata "ecuatie" cu aparenta de joc de cuvinte, dar de un crud si profund adevar filosofic: "Pe timpuri, aveai timp sa-ti faci timp, Acum, omul alearga tot timpul dupa timp. Nu mai are timp sa-si piarda timpul... Si totusi,ajunge la timp acolo unde il asteapta moartea". |
Citat:
Rostogolire O Timp! Te scurgi atat de repede, Ca nu-ti pot numara bulboanele, Nu stiu de unde creste una si unde se sparge alta. Fiecare secunda serpuieste fulgerator, Fiecare minut asfinteste fara sa-i simt miezul ...mireasma. Toata realitatea se prelinge ca apa, Printre himere ce danseaza frenetic, Pe crampeie de cer si aripi de pasari. O Timp! Alergi ca o roata nebuna, Spiralele tale se rotesc ametitor…ca dor..ochii ce nu-ti vad jocul serpuitor. Ca nu stiu cand se ridica un gand si cand coboara altul, Ca nu stiu…cand este o moarte si din nou o inviere, Cand este noroc si cand este lacrima, Cand este zambet si din nou durere. Soapte despre viata, rostogolite prin Apusuri ce viseaza dimineti aurii… Si tot ce am.. este aceasta fluiditate Fara sa disting capul sarpelui Sau ultimul clinchet de stea. |
Citat:
Intr-adevar o carte ce la randul meu am citit cu mare drag. |
O carte minunata pe care o recomand este Marturii din viata monahala,scrisa de Gheron Iosif. Arhim. Efrem, Staretul Manastirii Filotei din Sfantul Munte Athos spune despre aceasta carte: Se vor folosi foarte mult de aceste cuvinte ale parintele Iosif, mai ales monahii si monahiile, dar si cei care, in lume fiind, duc lupta cea buna. Daca se vor folosi si altii, aceasta numai Dumnezeu singur stie. Faca dupa bunatatea Lui! Sa se stie, insa, ca cele ce sunt cuprinse in aceste scrisori nici nu se citesc usor – fara cuget curat si curajos – nici nu devin fapte fara lupta si multa osteneala.
Redau cateva fragmente din carte de care m-am folosit in mod special. Asculta ce spune Domnul, fiul meu : cand tu insetezi sa fii de folos fratelui tau si il cauti sa-i spui ceea ce stii, cu multa dorinta de a-l ajuta, aceasta este iubire pentru aproapele; atunci iubesti pe fratele tau ca pe tine insuti. Daca ai grija si spui rugaciunea neincetat si ajuti pe fratii tai mai mici, atunci aprinzi focul iubirii lui Dumnezeu in sufletul tau. Si, cu cat tu insetezi si alergi sa-l ajuti pe celalalt, cu atat Dumnezeu deschide mai mult izvorul iubirii si te adapa pe tine. Iubitul meu fiu, altceva sa nu ceri, fara numai iubire : " Invredniceste-ma, Doamne, sa Te iubesc atat cat ma iubesti Tu !" Asa cum, daca suflarea omului inceteaza, acesta moare, tot asa moare si sufletui fara rugaciune neintrerupta. Caci trupul cel viu adoarme atunci cand incepe sa fie parasit de staruinta rugaciunii si se innoiesc patiimile. Pentru ca vrajmasul nu doarme, ci lupta continuu impotriva noastra. Si asa cum pruncul care se zamisleste in pantecele mamei, daca inceteaza a mai respira, se sufoca si moare, tot asa se intampla si cu zamislirea cea duhovniceasca, daca inceteaza lucrarea mintii. Nimic altceva nu uraste mai mult Dumnezeu decat necuratia trupului care vine din placerea cea fara de lege. Acela care desfraneaza cu gandurile rusinoase, miroase tot ca un caine mort. In timp ce acela care se lupta si isi pastreaza trupul curat si mintea neintinata de ganduri murdare, asa si rugaciunea lui se ridica la cer ca o tamaie bine mirositoare. Am vazut in fapt ceea ce iti spun acum. Nu exista alta jertfa mai bine mirositoare catre Dumnezeu ca neprihanirea trupului, care se dobandeste cu lupta infricosatoare si cu sange. Am multe de spus in legatura cu fericita neprihanire, ale carei roade le-am gustat, dar acum nici tu si nici surorile celelalte nu puteti sa le purtati. Acum, un singur lucru va spun : chiar si hainele celor care sunt curati raspandesc mireasma de bun miros in toata incaperea unde se afla, ca un vas de mir. Acesta este semn de la Dumnezeu pentru neprihanirea lor si pentru fecioria lor preasfintita. Nu va pot descrie cat de mult ii place Maicii Domnului cumpatarea si curatenia. Pentru ca Ea este Fecioara neprihanita, ne vrea pe toti asa si ne iubeste. De aceea, numai ce o strigam, si se grabeste sa ne vina in ajutor. Nu apuci bine sa spui : " Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ma !", ca Ea strabate ca un fulger mintea ta si-ti umple de lumina inima, atragand mintea spre rugaciune si inima spre dragostea adevarata. De multe ori vei petrece noaptea intreaga plangand si cantand laude Preasfintei Fecioare, tinuta fiind de Ea in rugaciune. |
Sfantul Ignatie Briancianinov-despre inselare:
|
Anita Nandris-Cudla
20 de ani in Siberia Amintiri din viata "ANITA NANDRIS-CUDLA (1904-1984) s-a nascut intr-o familie de tarani din Bucovina. 13 000 de romani din acest tinut au trait, in iunie 1941, groaza deportarii. Intre ei, si Anita cu intreaga familie. Au fost dusi dincolo de Cercul Polar, intr-un univers al ostilitatii, unde timp de 20 de ani nimic in afara iubirii si a credintei nu le-a fost sprijin. De abia stiutoare de carte, intoarsa acasa, Anita a scris in cuvinte simple povestea acestei supravietuiri. Este o marturie unica, pastrata printr-o minune timp de peste doua decenii, pana a putut fi publicata. Cartea Anitei a fost distinsa de Academia Romana cu Premiul "Lucian Blaga" (1992). |
Cocalarul și vinul sfințit
Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de București: un ins certat cu școala și cu bunul simț, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-și umfla mușchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete și lanțuri de aur la gât, îndrăgostit nebunește de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam și-i dădea pe Adi Minune și Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu muzica de mahala și cu mirosul de mici. Când m-am mutat în cartierul Militari apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a șoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulți vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut și i-a tăiat cu cuțitul. În ciuda sesizărilor la poliție el era de neatins, iar reclamanții se trezeau imediat cu mașinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltratați ori nevestele hărțuite. Am înțeles că poliția era neputincioasă în fața lui abia la a treia sesizare, când polițistul de proximitate m-a luat de-o parte și mi-a spus să o las mai moale cu nemulțumirile dacă vreau să nu o pățesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peștele celor mai multe prostituate din cartier și organizatorul celor mai multe activități comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine și când are dreptul să joace fotbal pe terenul școlii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente și toate reparațiile și acțiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voința lui. După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin și de oamenii din banda lui chiar în fața blocului. Făcându-mă că nu știu că ei mi-au spart apartamentul și că ei știu de sesizările mele la poliție împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promițându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul și mă așteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu și o ploaie de pumni și lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neașteptat: - Haideți băieți să-l ajutăm pe dom` profesor. Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la țară și nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul și-a făcut efectul și limbile s-au dezlegat, ei au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine și chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând și povestind vrute și nevrute, râzând cu ei și arătându-mi simpatia față de stilul lor de viață, am ajuns după câteva ore să devenim apropiați. Abia ținându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn și a decretat: - Dom` profesor e de-acum fratele meu și tre` să spuneți tuturor băieților că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin. Simpatia lor față de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat și m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie și deși multe apartamente au mai spart în zonă și chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată și chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărți și două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau și le răspundeam la fel, deși mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor. De mai multe ori veneau la ușa mea și-mi cereau ba o bormașină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o școală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gașca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internațional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la ușa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut și cum m-am împrietenit cu hoții, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobișnuit dintre "cei buni" și "cei răi", dintre interlopi și universitari, făcând din relația noastră subiectul unui interesant articol. Va urma |
Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez
mai intens la teza de doctorat despre pușcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja șmecher - cel mai înalt grad în ierarhia informală a deținuților și unul din cei mai influenți puscăriași. Discuțiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori și grație lui deținuții și gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu și mi-au povestit numeroase cazuri neobișnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole și studii de caz. Am reușit să obțin de la conducerea administrației centrale a pușcăriilor autorizația să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial și scăzută din pedeapsă. Cu această autorizație am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susținute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiționată, el reușind să iasă din pușcărie cu 2 ani înainte de termen. Eliberarea lui a fost un eveniment pe care banda lui trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile și micii pentru toți cocalarii zonei. Însuși Adi Minune și Vali Vijelie au venit și au cântat la această petrecere, iar versuri precum: "pușcărie, pușcărie / urâtă mi-ai fost tu mie" ori "n-ai venit la vorbitor / curvo, vezi că te omor" au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el și le-a cerut maneliștilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. "Dom` profesor ești deștept / i-ai tras pe gabori în piept" a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie - eliberatorul lui Mădălin. În a doua seară m-am trezit cu el la ușa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea și despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism și avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulțumit pentru ajutor și a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică - lucru neobișnuit pentru el. S-a spovedit și apoi a plecat la mânăstirea Neamț să se călugărească. Banda lui și-a continuat activitatea la fel cum și-o continuase și în timpul detenției lui, dar mai puțin agresivă, mai puțin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse țări la furat. Cei rămași s-au băgat în politică și i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu - idolul absolut al lui Mădălin și al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin se ștergea tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente și personaje mai actuale. În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câțiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult și eu. Călugărul care mă însoțea mi-a șoptit că cel care vorbește este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorințele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulți călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă și să dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donație importantă pentru cele mai multe schituri și chilii românești. Va urma |
Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul
și are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toți călugării au făcut atunci câțiva pași înapoi, iar starețul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut așa ceva în jurul lui. L-am privit cu atenție - era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care și-o mângâia cu niște degete foarte lungi și subțiri. Se diferenția de ceilalți călugări și preoți întâniți pe muntele sfânt prin corpul extrem de slab și ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă și pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi și ne spunea câteva vorbe care ne amuțeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorința i se va împlini abia peste alți 3 ani ("ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare și orice-ai face nu vei reuși să scurtezi termenul"). Altuia i-a spus că va continua să-și înșele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de mașină pe care l-a avut în urmă cu un an și jumătate. Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, așa cum făcuseră și cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi și m-a întrebat: - Dom` profesor, nu mă recunoști? Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalți pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiași persoană cu Mădălin. Ceafa groasă și tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subțire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele și ghiuluri erau acum subțiri și golașe, lanțurile de aur de la gât erau înlocuite de un șnur de care avea agățată o icoană despre care călugărul însoțitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipește de câțiva ani. - Mădălin? - l-am întrebat nesigur. - Varsanufie acum, mi-a răspuns. M-a rugat să aștept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei și ceilalți pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neașteptată. - Știam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ți mulțumesc că mi-ai deschis ochii. - Despre ce vorbești? - l-am întrebat. Despre experiența noastră prin pușcării? - Nu dom` profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ții minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în fața ochilor și mi-a spus să renunț la stilul meu de viață și să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viață. Preotul mi-a spus că mă aștepta, că și lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte pașii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamț, iar după ce am primit numele Varnufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent - o peșteră săpată în stâncă lângă mare. Într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină mare ieșea din ea până la cer. Am fugit la țărm și am văzut că lumina însoțea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată și am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agățată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine și ea m-ajută să văd în oameni bolile și nefericirile lor, minciunile și greșelile vieții lor. Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinților Părinți cu o siguranță pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docți profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia și bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganței și violenței din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om. La despărțire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin și mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluțu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile șmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi și lui Adiță Frumușelu. Ajuns în București am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paști. M-au primit cu bucurie și mi-au cerut mai multe informații despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el și despre schimbarea constatată, după care ne-am despărțit. Ieri însă sora lui Sile Șmenaru m-a sunat să-mi spună că toți 7 au plecat spre Athos. Dacă și ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt și să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. Aș face țara mai frumoasă, infracționalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am spus acest plan unui important lider politic, apropiat al Președintelui Traian Băsescu. - Ești nebun? - m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoate-ți ideea asta din cap. Bruno Stefan, Lector, Universitatea Politehnica Bucuresti 12 aprilie 2010 |
"Viata mea este un cantec" de Irina Loghin, autobiografie care se vinde cu un ziar si cu un CD. A cumparat-o taica-meu si am citit-o si eu, la inceput cu multa suspiciune, descoperind acolo comori nebanuite de credinta, de jertfa si de slujire. Nu mi-as fi inchipuit ca aceasta interpreta a muzicii populare romanesti este un crestin atat de frumos, a fost o mare surpriza pentru mine. Poate am sa citez pe alte topicuri cate ceva din ce am descoperit. Cartea e scrisa intr-un stil atragator, cald si ofera multe lectii de viata, inclusiv celor neinitiati in zona folclorului.
|
Citat:
|
Cuvinte duhovnicești de cuviosul părinte Paisie Aghioritul (sunt 5 volume).
|
Citat:
|
Citat:
|
Carti ortodoxe sau carti in general?
"Camasa lui Cristos" de Loyd C. Douglas. Chiar daca e fictiune. |
"Problemele vietii" - Sfantul Ioan Gura de Aur
|
Chiar de curand am citit articolul asta si mi-a placut enorm cred ca avem ce invata din el
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...etelor-tinere/ |
Citat:
Citez un pic: "Nu cu foarte multi ani in urma, un tanar doritor sa imbratiseze viata monahala s-a dus la Muntele Athos. Aici, stand de vorba cu cinstitul igumen al manastirii in care voia sa stea, i-a spus: „Cuvioase parinte, inima mea arde dupa viata duhovniceasca, dupa nevointa, dupa neintrerupta partasie cu Dumnezeu, dupa ascultarea de un Batran! Invata-ma, te rog, cuvioase parinte, cum sa sporesc duhovniceste!”Indreptandu-se spre raftul cu carti, igumenul a scos un exemplar din… http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...82-203x300.jpg[COLOR=#ff0000]David Copperfield [/COLOR][COLOR=#ff0000]de Charles Dickens[/COLOR]: „Citeste asta, fiule!”„Dar, parinte“, obiecta tanarul tulburat, „cartea asta nu este decat sentimentalism victorian heterodox, [COLOR=#0000ff]un produs al robiei apusene[/COLOR][COLOR=#0000ff]! [/COLOR][COLOR=#0000ff]Nu este ceva duhovnicesc; nu este nici macar ortodoxa![/COLOR] Eu am nevoie de scrieri care sa ma invete duhovniceste!“ Igumenul a zambit si a spus: „[COLOR=#0000ff]Daca nu vei deprinde simtaminte firesti, omenesti si crestinesti,[/COLOR] si nu vei invata sa privesti viata la fel cu micul David - cu simplitate, bunatate, caldura si iertare - [COLOR=#0000ff]atunci toate scrierile duhovnicesti ortodoxe nu-ti vor fi de nici un folos[/COLOR]”[2]." |
Citat:
Si da, si pe mine m=a marcat mult cartea asta. Cand eram mai tanara o vreme am privit-o de sus, ziceam ca personajele sunt exagerate. Dar inaintand in varsta, am inceput sa cred ca NU sunt decat in mod literar, si ca le poti intalni in viata de toate zilele. De multe ori mi-a fost dat sa ma gandesc la cate un personaj de acolo, observand pe cinevadin jur. |
[quote=glykys;469159]Asa, bravo, Ionut, ma bucur! Ai vazut cum a randuit Domnul si ai gasit raspuns la intrebarea care te framanta?
Care intrebare glykys? |
[quote=Marcel_Ionut;469426]
Citat:
|
Umberto Eco: El Nombre de la Rosa (Numele Trandafirului)
|
"Sfaturi intelepte",Sf Teofan Zavoratul,am primit cartea de curand ,raspunsuri la problemele duhovnicesti ale mirenilor si monahilor,f buna.
|
"Arca lui Noe" a lui Lucian Blaga. Am citit-o azi printre picaturi, e o piesa de teatru care prelucreaza, cu multa poezie si sensibilitate, tema biblica a lui Noe, dar si legendele populare despre Fartate si Nefartate. E si o reiterare a mitului adamic, dar si variatiunio pe tema luminii si a misterului inefabil. Noe este un morar blajin, care a ramas copil la suflet si care, in urma vizitei Mosului, constient de mareta menire la care este chemat, construieste, in ciuda tuturor piedicilor, arca. In urma demersurilor Nefartatelui pe langa Ana, sotia lui Noe si noua Eva, secretul arcei este dezvaluit si aceasta este distrusa de loviturile de topor ale oamenilor invidiosi. Daca Ana ii invinovateste pe Mos si pe Nefartat, Noe are insa intelepciunea sa nu procedeze precum Adam: intelege slabiciunea umana si o iubeste prea mult pe sotie, pentru o trage la raspundere, e prea evlavios si credincios ca sa dea vina pe Mos. In clipa in care se hotaraste sa isi ia viata, isi aduce aminte de ciocanelul daruit de Dumnezeu, care are puterea de a restabili randuiala cosmica, si incepe sa bata toaca. La auzul "cantecului lumii", lemnele dezmembrate din arca se reaseaza la loc si apar, doua cate doua, toate animalele pamantului.
Mai jos redau pasajul care mi-a placut cel mai mult, inceputul intalnirii dintre Mos si Noe, si care explica, atat de duios si de simplu, de ce morarul cu faina in cap este cel ales pentru a fi salvat. "Mosul: - Sanatate, badita Noe! Noe: - Da Dumnezeu bine! Da de unde, mosule? Mosul: - De aici si de mai departe. Noe il priveste nedumerit Mosul: - Te miri ca - batran cum sunt, inca nu m-ai vazut niciodata. Noe: -Se mai abat uneori si straini pe aici. Cateodata cu magarusi, cateodata fara. Magarus asa alb inca nu am vazut! Mosul: - Si ti-s dragi toate lighioanele! Noe: - Ai tras adineaori cu urechea, mosule. Desi erai cam departe. Pesemne urechea iti umbla prin moara. Mosul: - Eu trag cu urechea, cand pot si unde pot, ca sunt curios nevoie mare. meteahna din nastere! Da bine te-ai rostuit, badita Noe! Noe: - Cand faci ce poti, mai pune mana si Cel de Sus. Mosul: - Cum ai spus? De mult nu am mai auzit vorba asta! Mosul: - N-am spus-o cu vreun gand, nici bun, nici rau, si nu vreau sa imi fac vrednicie din nimic. Mosul: - Vrei sa zici: iac-asa, o vorba - dar vezi tu si o vorba e ceva. Cand plecai la drum, mi-am spus: unde o aud, acolo ma opresc! [---] Cautam cu adevarat o moara si o dibuisem dupa chipul vaii si dupa sunetul apei. dar daca s-ar fi intamplat sa nu aud vorba ceea nu m-as fi oprit! Caci eu sunt cam asa... Cand faci ce poti, mai pune mana si Cel de Sus! Au cam uitat oamenii vorba asta, c-a intrat rautatea in ei, pretutindeni, pe unde treci si unde te duci!" |
Citat:
Pe cat de frumoase si emotionante sunt aceste cuvinte cu atat mai mult sunt adevarate! |
Citat:
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 20:40:28. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.