Pai cand va aud/citesc cu cata mandrie spuneti aici: boah, eu sunt asa pacatoasa, de nu mai tare altul loc...

Si Sfintii nu sunt sfinti pentru ca nu fac pacate. Eu cred ca si ei le fac, dar ei se apleaca mult spre a face bine altora, fapte bune, daruire, prin asta devin Sfinti.
Ne uitam prea mult la noi insine, la ce pacate sa mai scobim si nu ne gandim in schimb ce sa facem bine.
Hai sa facem si o lista de fapte bune, de milostenie. Sa vedem avem ce scrie? Putem face ceva bun?
Uite aici scrie: faptele milei trupesti si sufletesti:
ai dat de mancare/de baut unui care ii trebuie
ai mangaiat pe unul la durere,
ai vizitat un bolnav,
etc.

Samariteanul ala, care nu era nici crestin macar, si cine stie cate pacate si prostii o mai fi facut la viata lui, s-a oprit si ajutat acel sarman ranit la margine de drum.
Asta i-a placut lui Dumnezeu.
Sutasul, cate pacate o fi avut, le-a si spus pe unele chiar, dar s-a dus sa se roage la Domnul pentru sluga sa.
Asta i-a placut lui Dumnezeu si l-a iertat si la ajutat.

Sophia, noi nu ne targuim cu Dumnezeu!
Pai ce fapte bune crezi ca pot eu face (sau altcineva) pentru a fi mantuit? Nu exista asa ceva!
Tu nu vezi ca tot ceea ce avem bun (material si ne-material) este de la Dumnezeu. Si iau din ce mi-a dat El din plin si dau altuia si-mi arog MERITE? Este absurd.
Iertarea si mantuirea sunt daruri! Nu le merit eu, nu le merita nimeni, probabil.
Nu ne targuim ca la piata: ia fapta buna, sterge pacatul.

Revenind la sfinti, ei se mantuiesc prin dragoste de Dumnezeu, nu prin fapte de milostenie.
Gandeste-te la Sf. Maria Egipteanca: ce milostenie a facut?

Anna, uite eu ti-am dat exemple mai sus.
Nu, nu ne targuim lui Dumnezeu.
Mai rau! Noi nu stim de fapt ce anume vrea Dumnezeu de la noi si avem convingerea ca ne cauta la pacate numai.
Fapte bune trebuie si putem sa facem.

Ma abtin, nu vreau sa o iau de la capat si sa vorbesc singura, bine-nteles.

Dumnezeu asteapta pocainta noastra. De acolo izvoraste totul.

Ma abtin, nu vreau sa o iau de la capat si sa vorbesc singura, bine-nteles.

Daca acest crestinism, daca ortodoxia inseamna un stil robotizat de-a acumula informatiile din toate cartile de specialitate religioasa, fara a le trece prin filtrul propriei ratiuni, atunci eu nu ma numesc decat om,....
un simplu om care crede in Dumnezeu.

Am citit in urma ca sa inteleg la ce te referi.

Eu nu sunt de acord cu :"Profunzime, inseamna mai presus de toate sa fii tu insuti... " (Ory)
Cine suntem noi, in fond? Mai bine sa ne comparam gandurile cu cei care chiar au demonstrat ca au devenit cineva prin credinta si dragoste!

(Asta-mi aduce aminte de cum se supara copilasul meu f mic atunci cand ii aratam luna pe cer. Eu spuneam: uite, luna! El zbiera: Beeeecul! El stia mai bine, in opinia lui).

@ cristiboss:

Nu sunt de acord nici cu cogito ergo sum (cristiboss, alias descartes? apropo de originalitate).
Prea muta accentul pe propria persoana (pe propria ratiune care defineste existenta, bleah).. va rog sa observati cum pronunta un ateu acest lucru: i se rotunzeste gura si saliveaza de placere!
Alaturi de "vreau sa cunosc gandurile lui Dumnezeu" (atribuita lui einstein), "gandesc, deci exist" este una din favoritele ateilor!

Un crestin ar spune: iubesc, deci exist. Si daca-i plac "citatele" va spune: Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Acum vedeti ca nu am mintit, chiar ma fac vinovata de pacatul mandriei.
Dar evident nu am voie sa ma "laud" cu pacatosenia mea, trebuie sa las altorav placerea de a runca cu pietre.
poftiti, va rog!

Poate ca, verbal, nu ar trebui sa punem atata accent pe propria persoana, caci, in realitate oricum o facem...priviti in jur, in sine, in tot ce ne defineste impreuna cu planeta pe care o ocupam.
Astfel, prefer sa fiu mai putin fatarnica !

Lupta cu pacatele nu este fatarnicie.

ai spus:
Samariteanul este Iisus Hristos, doctorul sufletelor si trupurilor noastre.

(Am intarziat cu raspunsul pt. ca speram sa gasesc rapid o talcuire.. dar nu stiu unde am citit :( )

Poate ca de aceia facem tot mai putine pacate, pentru ca luptam...mai mult verbal !
Realitatea este cea pe care o traim si o simtim, nu cea pe care o tot propovaduim ...iar noi evoluam in rautate, in neincredere si ignoranta.
Si tot despre pacate...acum mai depinde si fata de care luptam, fata de cele imaginare sau fata de cele reale ? Multe mai sunt inventate, ba mai mult decat atat, multe dintre ele combat chiar credinta in sine.
O mare hazardare in van !

"Profunzime inseamna mai presus de toate a fi tu insuti.."
Cred ca este adevarat ce spui tu, ory!
Intr-adevar, Dumnezeu ne cheama la desavarsire, prin pocainta. Pocainta inseamna a renunta la noi, la voia noastra, la ego-ul nostru. Dar asta nu inseamna negarea sinelui, ci renuntarea la el in cunostinta de cauza, in mod voit si dureros...
Iar a fi "tu insuti" inseamna a cunoaste cine sunt, a recunoaste ca sunt pacatos si a accepta asta (accept ca sunt pacatos, accept ca pacatuiesc, NU accept sa pacatuiesc), inseamna a ma cunoaste cine sunt si cum sunt, si a nu ma purta fatarnic, a nu fi fatarnic nici cu mine nici cu ceilalti. a nu arata ca sunt altfel decat sunt.cel putin eu asa inteleg ce ai spus.
Dumnezeu ne cheama la desavarsire, si la regasirea adevaratei noastre identitati, intru El, ca fii ai Lui. Cred ca nu se poate spori duhovniceste daca nu te cunoasti pe tine insuti, si nu stii de unde pornesti, daca nu te sprijini pe putinul care esti, cerand ajutor de Sus.

Iertare daca am suparat pe cineva.

Gasesc ca e f potrivit sa aduc aceasta postare a lui GEORGEVAL de pe alt topic:

"Pentru buna functionare a constiintei este nevoie de neincetata supraveghere si autocritica. De aceea Sfintii se dovedesc a fi absolut neiertatori si fata de cele mai mici nedesavarsiri ale lor, desi imbratiseaza cu nemarginita dragoste intreaga lume".

Cum poti EVOLUA in "rautate, in neincredere si ignoranta"?!?

Involuţia , poate fi privită şi astfel. Ory are dreptate !

:13:
Anna asta de unde ai scos-o? Samariteanul era insusi Iisus?
N-am auzit asta pana acum. Predica despre El insusi?
"Samariteanul" putem fi noi toti.

Cred ca Ory a vrut sa spuna ca noi mergem mai departe (asta inseamna a evolua de fapt), in ignoranta, rautate si ce mai spunea ea.
Cred ca intr-adevar ne aflam in mai multe lumi.
In lumea reala suntem altfel, simtim, traim, suntem oameni si intr-o alta lume vrem sa fim altceva. Si nu functioneaza, pentru ca nu putem sa ne negam pe noi insine.
Nu pot sa fiu si calugarita si laica in acelasi timp, sau azi asa si maine asa.

Sophia, daca nu poti, nu poti. Ce sa mai zic?!? Asta nu inseamna ca nu se poate, ci ca unii nu pot... Sa nu uitam si rolul suferintei in acest context. Multi aflati in suferinte fara speranta de a fi vindecati, au gasit calea sa imbine viata de zi cu zi si credinta, asa cum ne cere Dumnezeu. Avem la dispozitie acelasi numar de ore pe zi; depinde de fiecare ce face cu acele ore...

Si in pilda lucrartorilor din vie despre cine vorbea?
Nu incerca sa urci pe toti in patul lui procust. Nu esti prima care a deschis Biblia.

Evident ca oricine poate fi samaritean milostiv, urmand exemplul lui Iisus. Nu gresesti deloc.
Dar am presupus o dorinta sincera de a cunoaste lucrurile in profunzime.
(Probabil consideri ca a fi profund inseamna a fi tu insuti)

(Pavel, despre intelegerea evangheliei:
"Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos.
Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi")

Toata discutia pornise de fapt de la presupunerea ta, Sophia, ca samariteanul era necrestin si pacatos! Nu mai presupune.

Tu asa intelegi din pilde, anna? Ca EL este personajul principal?
Eu ascult predicile de ani de zile, dar n-am inteles asa.
Il vad ca pe Invatatorul care ne vorbeste prin exemple ca sa intelegem.
Exista si pilde in care intr-adevar El este unul din personaje. De ex. la femeia samarineana, la fantana, sau la cea caaneanca, sau unde facut Insusi minuni.
Dincolo erau doi oameni, unul era samariteanul care a ajutat pe omul suferind. Celalalt a trecut pe langa el.
Nu mai stiu ce era samariteanul, caci erau pe atunci acolo atatea popoare si fiecare cu credinta sa.
Femeia de la fantana nu era din credinta lui Iisus. A invatat probabil dupa aceea, din discutia cu EL.

Sophia, draga, esti dezarmanta..

"nu era din credinta lui Iisus".. care era credinta lui Iisus? El este Cuvantul intrupat. El este Adevarul.
Credinta este unul din elementele necesare a ajunge la Adevar (alaturi de dragoste si nadejde).

Eu prezint pildele copilului meu ca pe niste povesti spuse de Iisus pentru a ne invata sa facem binele. Il infatisez pe Iisus mai mult ca un invatator moral. Si ma simt vinovata pt asta pt ca Iisus nu este un invatator moral (invatatori morali au fost cu miile probabil.. si nu ne-a mantuit nici unul)
De asemenea inventez tot felul de "experimente" pentru a-i arata ca perceptia noastra este extraordinar de limitata! Tu crezi ca mantuirea este in ce facem noi! Nu este, pentru ca daca ar fi fost posibil ca oamenii sa faca ceva, orice pentru a-si salva singuri sufletele, Iisus nu ar fi murit pe cruce. Dar la oameni nu se poate.
Pildele sunt despre cele prea greu de explicat in cuvinte, nu le lua ca atare!

Eu nu vad ce pot sa-ti explic eu.. altii au facut-o mai bine. Citeste din Ioan Gura de Aur, are multe talcuiri absolut exceptionale!

Anna tu esti derutanta.
Cred ca vorbim de lucruri diferite.
Mai intai nu stiu sa-ti spun acum, ca nu sunt lamurita, ce religie avea fiecare din personajele pildelor. Ti-am spus, erau atatea popoare si fiecare cu religia sau zeitatile lor.
Iisus ii stia pe toti, stia care sunt ai lui si care nu, si totusi daca venea unul nevoie din alta religie, il ajuta si acesta invata si imbratisa crestinismul.
Iisus era la origine iudeu si mai apoi a adus noua lege a crestinismului.
Despre asta vorbeam eu.
Si da, era un Invatator. Ce intelegi prin "moral"?
Tocmai, oamenii nu puteau sa-si salveze singuri sufletul. Si nici acum nu pot.
Iisus a murit pe cruce, i-a trimis in prealabil pe apostoli, bine scoliti, in lume.
Si fiecare din ei a facut cum a putut.
Si asa a ajuns lumea acum, dupa 2000 ani, cum o stim si o vedem.
Nu stiu cum era inainte sa vina EL. Poate ca mai rau.
Dar oamenii nu s-au schimbat prea mult din pacate. Asta este adevarul. Si au mai aparut si alte religii si crestinismul s-a scindat in bucatele.
Se pare ca a plecat prea devreme...
Noi putem face ceea ce ne sta in puterea omeneasca. Restul nu stie nimeni: pacate, mantuire, sfarsitul lumii etc.

Este ilogic sa spui despre Iisus ca avea o religie, cat timp religia (re-ligare, inseamna refacerea legaturii cu Dumnezeu)! El Insusi este Dumnezeu!

Ai omis sa spui ca a inviat si s-a suit in cer..

Este un pic inexact.
Apostolii aveau har, ceea ce au facut ei nu sta in putere omeneasca. Insusi Dumnezeu a lucrat prin ei.
"Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! " (Ioan 14:16-17)
Duhul Sfant s-a coborat la cincizecime asupra apostolilor, dupa cum le-a spus Hristos. Si tot cei ce L-au iubit pe El, renuntand la tot, inclusiv la ei, s-au facut casa a Sf. Duh. Marturiile sfintilor sunt in acord cu invatatura lui Iisus (si in acord intre ele), pentru ca sunt inspirate de Sf. Duh.
Lucrarea Duhului Sfant este reala. Citeste viata Sf. Maria Egipteanca (mi-e mi-a placut f mult): vei vedea ca ea stia scripturile desi nu le citise niciodata (si nici nu i le-a citit altcineva). Duhul Sfant o invatase din scripturi in pustie!
Sfintii nu interpreteaza Biblia dupa mintea lor, ci Sfantul Duh le reveleaza intelesul. De aceea opinia unui om de rand (fie el oricat de documentat) nu are aceeasi valoare ca opinia unui sfant in ce priveste invatatura lui Hristos.

Tu vezi lucrurile prea lumeste. Nu, Iisus nu este un invatator moral (nu a venit sa ne invete reguli de purtare!)..
El este Insusi Dumnezeu si a venit sa arate adevarata noastra menire.

Spui ca ne-a parasit (pe alt topic). Nu este adevarat. El a spus:
"Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. "

@ Sophia
Ma bucura dorinta ta de cunoastere.
Chiar te sfatuiesc sa citesti din Sf. Parinti pentru a gasi raspunsuri la intrebari, este o lectura extraordinara! Nu o neglija..
(Eu am gasit ortodoxia citind Seraphim Rose: "Sufletul dupa moarte".. apoi am cautat celelalte carti ale sale. Recomand "Nihilismul - cauzele revolutiei in epoca moderna", este o carte exceptionala, iti va schimba cu totul ideea despre istorie. De altfel perspectiva autorilor crestini asupra evenimentelor istorice are mult mai multa substanta decat cea "academica". Citeste. Sunt carti captivante, eu nu le puteam lasa din mana).
Acum eu nu mai pot citi literatura.. mi se pare "otravitoare" (cu unele exceptii, Dostoievski, de exemplu).

Si roaga-te. Este cel mai important lucru.

(Ma ierti ca-mi permit sa dau atatea sfaturi.. Chiar ma entuziasmeaza avalansa ta te intrebari. Ai rabdare si incredere: vei gasi in timp raspuns la toate.)

Nu am citit tot ce s-a scris aici.
Poate s-a mai zis ce o sa spun eu acuma.

Pacatul nu este o incalcare a unei interdictii, este masura departarii noastre fata de Dumnezeu, de aceea listele cu pacate si pacatele nu cred ca este prea buna. Trebuie sa stim pacatele principale si sa stim mai ales ca toate pornesc de la porunca cea mai mare, aceea a dragostei de Dumnezeu, de aproapele si de noi insine.

Asa cum ii spune un staret pelerinului rus (textul asta este pus la pregatirea de spovedanie in cartea mea de rugaciuni mai veche, mi se pare mult mai intelept decat o lista).
Cand ne spovedim, sa ne gandim mai ales la starea noastra de pacatosenie si sa pornim de la porunca de capetenie, apoi sa vedem unde am gresit fata de ea. Dumnezeu ne va ajuta sa vedem unde am gresit daca suntem sinceri, si pe masura ce inaintam in viata duhovniceasca vom vedea mai bine si unde sunt pacatele noastre de baza si cum putem sa le indreptam.
Nu este bun scrupulismul si culpailitatea la spovedanie. Spun pentru ca si eu sufeream si mai sufar de ele.

Dar despre pacatele mici ce ne spui, Fani?
Pr. Arsenie Papacioc ne spune ca nu e lucru mic pacatul cel mai mic. Un pacat mic repetat la infinit, pentru ca nu i se da importanta, ajunge sa cantareasca greu.

Este adevarat, foarte adevarat. Multumesc ca ai amintit acest punct important. In ortodoxie nu exista de fapt distinctia intre pacatul de moarte si pacatele veniale (usoare), a fost introdusa oarecum pe usa din spate - influenta scolastica.

Asta vroiam sa zic cu pacatosenia: starea noastra de pacat, adica departarea noastra de Dumnezeu, este cea pe care trebuie sa o corectam (vindecam), cu rugaciune, cu post, cu spovedanie si impartasanie si desigur, in primul rand, cu dragoste de Dumnezeu si aporoapele.. Daca facem asta, Dumezeu ne va ajuta sa vedem acele pacate pe care trebuie sa le marturisim in mod special la spovedanie si sa ne dam seama care sunt pacatele NOASTRE mari (caci daca cantaresc greu, nu sunt mici).

Dar nu dupa liste se afla ele, cred. Un lucru poate fi intr-adevar mic pentru unul, dar mare pentru altul.
In general, daca suntem cinstti cu noi insine si avem si un duhovnic bun, capatam discernamant sa ne dam seama.

Lista de pacate
 

Ce intelegi prin lista de pacate: pacatele savarsite de individ, pe care si le noteaza pe o bucata de hartie, sau lista cu toate pacatele existente, care ne este data orientativ, pentru a sti care fapte sunt considerate pacate?!?
Multi au o retinere sa spuna ce au facut, desi nu au avut retinere a face acel pacat; dar aceasta retinere este stiut ca vine de la diavolul, care nu doreste sa ne lase sa scoatem la lumina faptele noastre, care ne incrimineaza. preotii accepta de aceea ca cel care se spovedeste sa-si noteze pacatele savarsite; si asta si pentru a nu uita din ele...
Nu vad ce ai avea cu lista orientativa a pacatelor pe care le poate face un om... de multe nu suntem constienti si astfel aflam ca ce am facut nu e bine, si e de preferat sa nu se repete.
Deci la ce fel de lista te referi?

Pai ma refeream la lista de felul celei de care e vorba in topic, in stilul unui 'indreptar de spovedanie'.
Mi se pare ca mai mult incurca decat ajuta.
In plus, sunt puse si lucruri neadevarate in ele, lucruri care poate sunt pacate pentru unii, dar nu pentru altii.
Eu nu consider de ex. ca e pacat de spovedit sa 'te speli cu sapun parfumat' (ca toate sapunurile sunt parumate in ziua de azi), sau ' sa intri in pantaloni la biserica' sau 'sa nu-ti faci cruce cad treci pe langa o biserica'. Etc. In schimb, anumite lucruri care nu sunt scrise pe acolo sunt pacate pentru mine, poate.

Tot aud de acest sapun parfumat. Doar se stie ca pacatuim si prin simturi! Ne-am gandit oare cum?!? In general ne gandim la fapte evidente, dar pacatele pot fi si f fine, greu de sesizat.
Acum ca vorbim despre sapunul parfumat, oare nu se inscrie la idolatrie?!? Fiecare are parfumul preferat...care costa; si daca nu-l gasim facem orice ca sa-l obtinem. Poate ar trebui sa ne gandim mai mult la aceste amanunte, ca pacatele mari le stim si le putem evita, dar pe cele mici, dupa cum se vede, le facem la tot pasul fara sa ne facem gnduri si fara sa ne pese.

Vezi? de aia zic, pentru unii poate fi pacat, daca este asa cum zici tu. Dar daca nu este, si nu 'facem orice' etc, atunci de ce sa fie pacat daca ne bucuram de un sapun parfumat, iar daca nu-l avem nu ne intristam prea tare?
Un bun exemplu.

Pana nu apare suferinta, nu cred ca omul isi poate vedea pacatele. Si atunci se simte fara de pacate. Daca e fara de pacate, merge cate un pacat mic, precum sapunul parfumat, ca doar nu face nimanui un rau.
Dar oare e bun rationamentul acesta? sau e o capcana?

Adica daca il gasim la indemana in comert nu mai e pacat? Atunci de ce e pacat pentru cel, care mai si depune un efort?
Cred ca trebuie sa studiem putin problema, caci sunt in cautare de asemenea pacate camuflate.
Cand gasim un asemenea pacat, trebuie sa-l si eliminam din comportament; altfel degeaba l-am gasit. Iar daca il ignoram, tot degeaba...

Este pacat sa umble o femeie imbracata in panataloni, nu numai in biserica ci in general; fara discutie. Faptul ca e un pacat generalizat si nimeni nu mai da importanta, nu inseamna ca in fata lui Dumnezeu nu e pacat. Este!
In ceea ce priveste semnul crucii, imi fac semn in Romania, dar aici, unde sunt aproape numai protestante, nu-mi fac semnul crucii. Probabil ca aceeasi situatie e peste tot in vestul Europei. Mai rar biserici ortodoxe.

Noapte buna tuturor!

Ce te opreste sa-ti faci cruce?

Bine, foarte bine spunea cineva pe-aici, citandu-l pe unul din Parinti ; " credinta tine de libertate ... ! "
Foarte inteleapta cugetare, astfel ca multe din pacatele presupuse de-a lungul timpului devin relative .
Postul, postul nutritional nu poate fi aplicat oricum si sub orice forma, asta se stie, depinzand de factorii de sanatate, dar as spune eu si de mediu, asa cum se poate sesiza in tarile subdezvoltate, sau in locurile unde comunitati de oameni traiesc la limita saraciei...acolo nu poate fi vorba de post si infranare, acestea vin cumva de la sine, dar mai ales ele nu capata nici un sens, astfel de oameni ajungand pana la a muri de foame din cauza saraciei.
Apoi, despre postul trupesc, sa spunem intr-o casnicie, sa presupunem ca sotul este plecat pe front, este plecat in Afganistan...daca are permisie o saptamana ca sa vina acasa, si daca aceasta saptamana se afla taman in postul mare, doar n-o sa vina omul la nevasta lui si o sa o pupe doar pe obraz, sau pe frunte parinteste, in saptamana ce-i este acordata, doar pentru faptul ca este post si ca nu este permisa impreunarea ? ! . Astfel, aceasta isi indeplineste intreaga datorie de sot si poate sa se soldeze cu procreerea , de altfel si indicat in impreunare . Atunci, in aceasta situatie cum ramane cu procreerea in timpul postului ? !
S-a tot vorbit, mai mult in defavoarea lui, despre aspectul sexualitatii...si acesta tine tot de libertate, o libertate mult mai profunda si anume, sanatatea...chiar tine de sanatate. Femeile au o structura mult mai delicata si, aproape capricioasa in acest sens, dar , atata timp cat aceasta nu afecteaza in nici un fel procreerea, atunci poate fi ignorata si chiar resemnata, atunci cand persoana nu prezinta interes asupra situatiei. Dar, ce ne-am face daca barbatul s-ar afla in aceiasi situatie, lucrurile ar sta cu totul altfel si totusi, nicaieri nu se stipuleaza ca el poate fi mai privilegiat si ca atentia asupra sexualitatii lui trebuie sa fie mai sporita. Libertatea sexualitatii vine, in primul rand din conceptia asupra acesteia, din sanatatea asupra acesteia si abia apoi, din aspectul religios .
Se stie ca unii barbati care abuzeaza de consumarea alcoolului si a tutunului , pot sa-si afecteze ipotenta . Si ma intreb astfel, un barbat care a abuzat de tot felul de halucinogene in viata si a devenit mai rece si mai indiferent fata de aspectul sexual , acesta este un barbat "curat ", unul fara de patima, doar pentru ca , nu ca nu doreste, nu poate sa doreasca (fizic si psihologic ), direct raspunzator de afectiunea proprie ? Nu, nicidecum ! Si atunci, cum poate sa catalogheze credinta, pacatul ?
Se spune ca nu trebuie sa mergi in casa la protestanti, nu trebuie sa ti-i faci prieteni...dar, ce te faci daca traiesti departe de casa, sau, pur si simplu, daca traiesti intr-o comunitate formata doar din astfel de oameni ? te izolezi categoric de acestia ? Sau, socializezi in masura in care relationarea se rezuma la lucruri firesti sociale, iar credinta este respectata in mod reciproc ? !
S-a tot vorbit despre homosexualitate...aveti idee ce se-ntampla in mediile in care sunt nevoiti sa traiasca doar persoane de acelasi sex ? Si aici nu ma refer doar la mediile de penitenta cunoscute, ci si la..."stirea recenta de la televizor " Cei care tot vorbesc si judeca, care tot arunca cu piatra, determinati fiind doar de o imaginatie slaba si neimplicata. Exista foarte multi factori care favorizeaza astfel de dereglari, factori hraniti chiar de lideri, este adevarat, intr-un mod involuntar, dar mult prea neasumat.
Ar trebui sa existe un echilibru intre toti factorii care pot determina savarsirea pacatelor, o constientizare obiectiva, fiindca, de cele mai multe ori ei nu sunt atat de puerili pe cat sunt afisati, sunt foarte , foarte diversi, si, de multe ori in stransa legatura cu NOI, chiar cu cei care-i judeca pe "pacatosi ".

Ory are dreptate si Fani are dreptate.
Intreb din nou insa: de unde stim noi ce este pacat pentru Dumnezeu? Cine l-a intrebat, cine ii stie voia si gandurile?
De ce se tot vine cu astfel de idei? Si de ce nu au explicatii concrete.
Lucrul asta este pacat, este rau pentru ca face rau la sanatate, sau deranjeaza pe alt om, sau pe natura, sau mai stiu eu.
Eu as defini asa pacatul:
Dumnezeu ne invata sa ne iubim unul pe altul si atunci:
- trebuie sa nu facem rau in vreun fel (moral, fizic etc.) celuilalt
- sa nu facem rau naturii in care traim si noi si ceilalti
- si sa ne respectam credinta (tot fara a face rau altuia).

In astea trei grupe s-ar incadra pacatele. Ca unul e mai sensibil si altul nu, in acest caz unele pacate pot fi mai rele sau mai putin rele.
Dar nu are legatura cu Dumnezeu, ci cu cel de langa noi. Dumnezeu nu are nevoie de nimic de la noi si nu-l deranjeaza probabil decat ce vede pe lumea sta ca ne facem unul altuia si daca batjocorim cele sfinte in mod voit.

Exemplul cu sapunul parfumat.
Pentru Anca el este un pacat, ca i se pare desfrau. Pentru altii este un pacat sa nu-l folosim si sa putim, si sa-i facem sa li se faca rau de la stomac, bila si altele. Pentru altii acelasi sapun parfumat este un pacat pentru ca anumite parfumuri iti pot trezi aceeasi senzatie de voma.
Concluzia - fiecare pentru el.

La spovedanie trebuie spuse, zic eu, numai acele pacate care ar afecta mai rau pe cineva, sau mai multa lume, adica acele pacate care sunt listate si in Scripturi in mod clar.
Acolo nu spune nici de purtat pantaloni, nici de sapun parfumat si nici de a gati bine sau nu. Acolo spune daca furi, sau inseli sotul, sotia, sau omori, etc.
Daca esti stabil psihic, n-ai nici o treaba cu pantalonii sau fusta scurta la altii si poti sa nu te uiti la ei. Dar alte lucruri nu le poti evita si chiar iti fac rau.

Mi-e mai putin clar, dar sunt scrise acolo si asta este, de ce mandria, invidia,lacomia, sau lenea, sau chiar mancatul pe ascuns, etc. sunt pacate.
In anumite limite si acceptiuni ele nu fac rau altuia, decat cel mult noua insine.

Problema cu postul alimentar este clara: nu este un pacat daca nu poti sa-l tii. Scrie clar in scripturi sa nu judecam pe cel ce mananca si nici invers.
Din nou- n-am inteles povestea cu mancatul pe ascuns.

De ce este sexul cu sotul/sotia in limite normale, pacat, indiferent cand il faci? De ce sa tii post de la el? El este oricum limitat de la natura, pentru ca iti trebuie anumite conditii sufletesti si trupesti ca sa poti sa-l faci.

Pentru mine personal un mare pacat este sa nu respecti pe cel de langa tine si sa-l chinui cu: galagie (muzica, alarme, sirene, copii mici, reparatii, tipete, etc.), mizerie (materiala, sau mirosuri), ne-omenie si altele.
Nici unul nu cred ca spune la spovedanie: a urlat copilul si eu nu l-am potolit si vecinul meu s-a dus buimac de nesomn la lucru, sau ca am prajit seara la 10 ceapa si vecinului i-a fost rau de la bila toata noaptea, sau altele.
Si cat rau fac astea!
Si de ce un om care nu a facut nimic din cele spuse la Scripturi, trebuie sa inventeze ceva la spovedanie?
Eu nu stiu pur si simplu ce sa spun la spovedanie. Din alea din scripturi nu stiu sa fac, ma stradui sa nu fac rau altuia.
Unele morale mis e intampla mie in suflet (manie, invidie, sau mai stiu eu), dar nu intotdeauna cu ele fac rau altuia.
Daca eu ma infurii pe unul ca face galagie si ma scoate din minti cu asta, cine este vinovat? El c-o face, sau eu ca nu suport si ma infurii?

La fel va intreb in general: cine trebuie sa spuna la spovedanie, cine este pacatosul? Acela care face rau altuia, sau acela care sufera de pe urma raului si se supara pe buna dreptate?

Si spune cineva la spovedanie: a avut cineva nevoie de ajutor si eu nu i l-am dat? Nu cred. Si nu apare pe nici o lista mi se pare.

Sophia, stim ceea ce este pacat din cele zece porunci, iar din acestea au derivat alte pacate adiacente acestora .
Dar, exact cum ai pus si tu problema in repetate randuri, randuri care mie mi -sau parut ca denota personalitate, intr-adevar, multe pacate sunt doar inventii, sunt simple presupuneri, sunt, poate chiar razvratiri impotriva adevaratelor legi ce ne-au fost data....multe sunt.
Totul este foarte complicat, de aceia mai bine te adaptezi dupa personalitatea proprie...
Eu nu cred in multe dintre pacatele inchipuite, nu ma intereseaza cati dau cu piatra in mine, ma intereseaza , mai presus de toate omenia de dicolo de vorbarie si...pacate.