În prealabil postat de Callisto (Post 160228)

1. Dupa logica supravietuirii indivizilor mai puternici, societatea nu ar avea motive sa ajute cersetorii, handicapatii s.a.m.d. care sunt "elemente parazitare". Tu spui ca ii ajutam pentru ca suntem intr-un fel programati genetic, rezulta ca aceste impulsuri sunt rudimente de care practic nici nu mai avem nevoie, din moment ce specia umana nu e in nici un caz pe cale de disparitie. Ba chiar, la cum umplem pamantul, ar fi necesar sa ne mai dezobisnuim, sa luptam contra naturii tocmai pentru natura (asa cum spune Dawkins ca face omul cu metodele anti-conceptionale). Vezi bine unde duce firul acestui rationament...

În prealabil postat de Callisto (Post 162360)

Pe onoarea mea, toata stima pentru expunerea ta, desi mi-a luat ceva timp sa ma familiarizez cu termenii in acceptiunea pe care le-ai dat-o. Asta ca sa evit confuziile precum cea rezultata din utilizarea termenului "aperceptie". Eu l-am folosit nu in intelegerea lui kantiana, ci in cea data de psihologie care vorbeste de transformarea si asimilarea noilor experiente intr-un nou intreg (cat mai coerent), pe baza datelor mai vechi. Am luat acest sens tocmai pentru ca el nu implica ideea de "constiinta" (de sine, daca mai trebuie adaugat), astfel ca aperceptia devine o facultate mai pasiva decat era la Kant, ceea ce se incadreaza perfect intr-o logica schioapa reductionista. Pentru aceasta pozitie nu conteaza atat de mult principiul de coeziune, (Dawkin nici nu vorbeste atat de mult de logica, cat de "dovezi"), care poate va fi candva descoperit pe o insula, cat faptele mai mult sau mai putin sustinute experimental. Daca noi legam acele experiente noi de cele mai vechi nu se va spune ca o facem in virtutea unei facultati abstracte cu functie de inlantuire (oricum o vom fi numind), ci totul se va rezuma la o reconstructie "sinapsoidala".
Combaterea trebuie avansata in termenii lor, si de aceea pana la urma s-a ajuns la un Wittgenstein care credea ca probleme filosofice se rezuma la limbaj. Sper ca elucidat am intentia mea.

Gasisem intr-o carte ideea ca monistii nu-si dau seama ca vorbesc in termenii dualismului (sau intr-o paradigma platonica) atunci cand se refera la depozite/stocuri cerebrale, simboluri procedurale sau programe computationale incorporate in sistemul nervos, ca urmare a faptului ca ele pot fi intrucatva imitate in spatiul inteligentei artificiale. E vorba intr-adevar de mai multe confuzii conceptuale – in cazul acesta, identitatea e confundata cu similaritati partiale obtinute in laborator. La fel s-a incercat si cu demonstrarea faptului ca si animalele au constiinta de sine pentru ca pot recunoaste si indica in oglinda punctul pictat pe fruntea lor. Asta e behaviorismul...combatut nu foarte cu succes de noi aporturi conceptuale precum „qualia”. Totusi, pentru cei care cred in asemanarile de esenta intre om-animal, este de vazut analitica fenomenologica (care deci nu porneste de la nici o presupozitie de tip transcendental) a Daseinului [o omului, propriu-zis] la Heidegger. L-am amintit pentru ca si tu vorbeai de „diferenta ontologica”. Fiintarea numita om este speciala prin comportamentul ei interogativ vizavi de posibilitatea existentei, a verbului „a fi/ a exista” in genere.
Desigur, Heidegger respinge perspectiva „cogito sum” carteziana in ideea (pe scurt spus) ca omul nu poate fi o fiinta de laborator tocmai pentru ca el este cel ce (se) studiaza. Reduci fiinta umana atunci cand nu o gandesti in plenarul vietuirii ei, ci incerci sa o surprinzi ca pe un obiect de muzeu. Feuerbach sustinea ca singurul adevar al teologiei este antropologia. Dupa un secol, Heidy vine si spune ca omul e mai mult decat antropologie, psihologie sau biologie si asta nepornind deloc de la Dumnezeu si fara sa asume pe parcurs o instanta divina. In alte cuvinte este ceea ce a scris Steinhardt : „ Experienta fizicienilor Michelson si Morley a dovedit in chip hotarat ca dinlauntrul unui sistem inchis nu se pot face observatii asupra miscarilor absolute ale acelui sistem deorece observatorul, aflandu-se si el in interiorul sistemului , e prins, deci antrenat in miscarea absoluta a acestuia. Asadar, nu poate „iesi” dintr-insul ca sa-l observe „din afara” si sa emita constatari obiective cu valoare ne-relativa.” A se tine cont de faptul ca numai materialistii vorbesc de om si de univers ca sistem inchis...
Uite, as vrea sa te intreb ceva pentru care nu am primit o lamurire multumitoare : desi analiza omului in „Fiinta si timp” este de o acuratete execeptionala, cum se face ca nu a vorbit totusi de inclinatia nativa a omului catre „sacru”, nu a considerat-o indeajuns de „fenomenala”?




Explica-mi mai clar, te rog, cum determinabil?

În prealabil postat de sherlock_holmes (Post 140773)

Pun aici lista pe care am promis-o,cu oamenii de stiinta care sint impotriva darwinismului,in jur de 700 :

http://74.125.155.132/search?q=cache...ang_en|lang_ro

Sint multi biologi ( mai multi de 10 ) ,pe la diferite universitati,in diferite tari,las la " placerea" evolutionistior atei si ecu sa-i depisteze.

În prealabil postat de razvan4 (Post 162653)

Cu intirziere, acum am vazut postul.
Lista aceea chiar a fost verificata de un sceptic. Bineinteles, a ignorat matematicienii, inginerii, filozofii etc. si a contactat numai biologii. Ca anecdota, exista chiar si un padurar in lista aceea: Gerald E. Hoyer Retired Forrest Scientist (Ph.D. Silviculture).
Toti cei contactati au respins ideea ca ar putea fi asociati cu creationismul.
In realitate nu exista biologi care sa sustina creationismul.

În prealabil postat de razvan4 (Post 162676)

Parerea ta, eu unul nu il consider pe autorul manualului de Biologie om de stiinta. Oamenii de stiinta isi publica articolele in publicatii stiintifice, de preferat publicatiile ISI. Astfel incit colegii lor sa poata comenta si aduce obiectii. Daca autorul respectiv si-ar fi publicat "teoria" intr-o asemenea publicatie, ar fi fost coplesit de critici, plus ca toata lumea s-ar fi intrebat cum si-a obtinut diploma si si-ar fi riscat cariera academica.

În prealabil postat de ai2 (Post 162689)

E corect ce spui dar cine tine cont de asemenea argumente? Nu mai bine le zicem la toti biologi mai ales daca cred in D-zeu? si uite asa adunam noi cateva sute si "dovedim" ca evolutionismul este fals!

În prealabil postat de HoratiuM (Post 162623)

Infinitul potenţial, întrucât e infinit, nu este epuizat niciodată - în acest sens, el este nedeterminat. Dar el poate fi parcurs, chiar dacă neepuizat, la infinit; fiecare nouă etapă sau nou nivel aduce la lumină, la act ceva care era sub umbra privaţiei - cu alte cuvinte, la fiecare pas este determinată, mereu, o parte oarecare din acest infinit potenţial: de aici determinabilitatea lui, faptul că tot mai multe părţi pot fi actualizate, adică pot fi determinate deşi încă nu sunt şi nu vor fi niciodată toate, simultan, precum într-un infinit actual. Infinitul potenţial este, astfel, determinabil în sensul de actualizabil fără încetare. (Mai adaug că ideea progresului ştiinţific fără limită cu care se hrăneşte şi se exaltă paradigma actuală e tocmai această parcurgere infinită, fără oprire a privaţiei determinate sau determinabile.)

În prealabil postat de HoratiuM (Post 162623)

Dar eu cred că determinabilitatea potenţei mai survine şi în alt sens. Aceasta deoarece potenţa, posibilul este, în genere, asociat înaintării cantitative (se poate să existe şi potenţe care se actualizează prin schimbări de calitate, dar acestea deja ţin de o superioritate ontologică şi axiologică), adică "infinitului rău", cum îl botezase Hegel. În acest ultim sens, determinabilitatea posibilului ţine de monotonia repetiţiei calitative, de faptul că se înaintează la nesfârşit, ad nauseam, într-un orizont omogen şi singura schimbare este de ordin acumulativ, fără salturi calitative sau relaţionale.

În prealabil postat de HoratiuM (Post 162623)

In ce priveşte lipsa referinţei la sacru, nu ştiu ce să spun. Să fie vorba despre o subvertire a ei în angoasa existenţială a Dasein-ului?

În prealabil postat de ai2 (Post 162689)

E corect ce spui dar cine tine cont de asemenea argumente? Nu mai bine le zicem la toti biologi mai ales daca cred in D-zeu? si uite asa adunam noi cateva sute si "dovedim" ca evolutionismul este fals!

În prealabil postat de Callisto (Post 162822)

Revelatiile Sfintilor Parinti , de pilda, reprezinta (prin excelenta) infinitul actual ? Sau poate fi el "prins" numai pe cale cognitiva/rationla? Te intreb asta pt ca vad ca esti atasat de Hegel si daca mi-a ramas ceva in cap de la el este vestita marca : "Ceea ce este raţional este real şi ceea ce este real este raţional."

În prealabil postat de HoratiuM (Post 161755)

Dacă evoluţia nu are necesităţi, cum de mai este pretinsă drept un fenomen ce ar putea fi teoretizat? Teoria este imposibilă fără apodicticitate, fără a şti că ceva are anumite proprietăţi şi nu altele şi, mai ales, de ce le are pe acelea şi nu pe celelalte.

De altfel, nu înţeleg de unde atâta dispută cu evoluţioniştii când biologia nici măcar nu are o definiţie clară şi univocă a conceptului de specie. Ce fel de ştiinţă sau disciplină poate fi practicată fără un corpus teoretic clar definit, ştiut fiind că întotdeauna teoria este cea care hotărăşte ce ţine de fenomen şi ce nu, ce este observabil şi ce nu, ce se ia în considerare şi ce nu şi cum se interpretează un fenomen sau un experiment? Iar conceptul de specie este unul central pentru biologie, nu mai vorbesc de modelul teoretic evoluţionist.

În prealabil postat de Callisto (Post 162451)

In continuarea a ceea ce vorbeam cu ai2 , (stiam eu ceva, dar nu stiam prea bine) iata ca rationamentul a si fost pus in practica : http://en.wikipedia.org/wiki/Eugenics
A se retine ca :
The modern field and term were first formulated by Sir Francis Galton in 1883,[10] drawing on the recent work of his half-cousin Charles Darwin.

În prealabil postat de HoratiuM (Post 161758)

Excluderea subiectivismului nu e totuna cu excluderea apodicticităţii sau a teleologiei - în acest sens, existenţa unui scop ontologic este de alt ordin decât scopul pe care îl are o fiinţă determinată în acord cu interesele şi gusturile sale mai mult sau mai puţin contingente.

De altfel, în postarea de mai sus există o contradicţie clară de fond când se vorbeşte, pe de o parte, despre o lege (fie ea şi naturală), aşadar, despre un universal care să dea o coerenţă şi o soluţie de continuitate şi de organizare unui multiplu care dezvăluie, astfel, că este traversat de o necesitate internă şi transcendentă contingenţei elementelor sale multiple; pe de altă parte, despre lipsa unei finalităţi ontologice ca lipsă a interiorităţii ontologice a elementelor.

Dar dintr-o strictă juxtapunere aleatorie elementară nu pot fi date structuri de coerenţă. Ci e presupus necritic ca deja dat un şir cauzal nedeterminat prin care elementele juxtapuse, mai întâi, există, al doilea, au anumite proprietăţi, cantităţi şi materii, al treilea, au anumite forme, al patrulea, formele lor le permit juxtapunerea, al cincilea, locul şi poziţia lor reciprocă favorizează posibilitatea acestei juxtapuneri; în sfârşit, al şaselea, este dată posibilitatea juxtapunerii ca atare, în genere.

Această excludere oarbă a principiului raţiunii suficiente din corpusul ştiinţific atunci când vine vorba despre evoluţionism nu poate genera decât contradicţii (în condiţiile în care contradicţia nu e acceptată ca formulă validă de către ştiinţă) şi ridicol pseudoştiinţific.

În prealabil postat de topcat (Post 163099)

Orice poate fi denaturat, oricarui lucru i se poate gasi o latura buna si una rea.
Oricum, tin sa repet ca evolutia nu se refera la supravietuirea celui mai puternic ci la supravietuirea celui mai adaptat mediului la un moment dat.

În prealabil postat de topcat (Post 163096)

Evolutia, identic cu mecanica cuantica, nu are necesitati.
In ambele teorii intervine hazardul, probabilitatea.
Asta nu inseamna ca evolutionismul nu e determinist si ca nu se bazeaza pe niste legi.
Tin sa iti amintesc ca definitia cuvintului specie a fost data acum ceva vreme. Faptul ca o specie nu poate fi clar definita, in lumina ultimelor descoperiri, nu inseamna ca evolutionismul nu e corect. Din contra ;)

În prealabil postat de topcat (Post 163099)

Orice poate fi denaturat, oricarui lucru i se poate gasi o latura buna si una rea.
Oricum, tin sa repet ca evolutia nu se refera la supravietuirea celui mai puternic ci la supravietuirea celui mai adaptat mediului la un moment dat.

În prealabil postat de Callisto (Post 163287)

Necesitate = Caracter a ceea ce nu poate fi fals, a ceea ce este universal valabil. Pur si simplu te contrazici, pentru ca legea exact asta e , ceva universal valabil. Evolutia are incorporata cel putin o necesitate , ea suna asa : Daca specia x exista , inseamna ca specia x este/a fost cea mai bine adaptata la mediu. Opusul lui necesitate este contingenta, adica atunci cand nu exista propriu-zis o explicatie, cum ar fi de ex "legile" lui Murphy. Numai ca de obicei (observa Borges) "intamplarea", "norocul" etc sunt nume pe care ignoranta noastra le-o da complicatului mecanism al cauzalitatii. Vrei sa spui ca evolutia nu e teleologica..Nu inteleg totusi o treaba : evolutia continua sau nu ? Nu pricep de asemenea de ce hibridul de salamandra din filmuletul ala a rezistat tot atat pe cat celelalte doua tipuri de salamandra. Despre asta nu ati spus nimic...
Care e definitia in vogue a speciei ?

În prealabil postat de topcat (Post 163103)

Recunosc sincer ca nu am inteles nimic din ce ai vrut sa spui aici
Esti dragut sa explici mai pe romaneste?
Mersi

În prealabil postat de topcat (Post 163347)

De ce nu ai luat cealalta definitie a necesitatii? Adica: Relaţie inevitabilă între două propoziţii.
In acest sens, evolutia nu este necesara. Sa ma explic mai in detaliu: faptul ca pasarile au aparut e un fapt indubitabil si, foarte probabil, a fost la un moment dat, intr-un anumit loc, cea mai adaptata specie. Insa nu era nevoie sa apara, era la fel de normal ca specia parinte sa nu produca nici un urmas.
Specia parinte poate sa nu dispara, separarea dintre cele doua specii poate fi temporara, habitatul lor se poate intrepatrunde.
In legatura cu specia, iti recomand wiki: http://en.wikipedia.org/wiki/Species_problem

În prealabil postat de razvan4 (Post 162653)

Cu intirziere, acum am vazut postul.
Lista aceea chiar a fost verificata de un sceptic. Bineinteles, a ignorat matematicienii, inginerii, filozofii etc. si a contactat numai biologii. Ca anecdota, exista chiar si un padurar in lista aceea: Gerald E. Hoyer Retired Forrest Scientist (Ph.D. Silviculture).
Toti cei contactati au respins ideea ca ar putea fi asociati cu creationismul.
In realitate nu exista biologi care sa sustina creationismul.

În prealabil postat de topcat (Post 163096)

Evolutia, identic cu mecanica cuantica, nu are necesitati.
In ambele teorii intervine hazardul, probabilitatea.
Asta nu inseamna ca evolutionismul nu e determinist si ca nu se bazeaza pe niste legi.
Tin sa iti amintesc ca definitia cuvintului specie a fost data acum ceva vreme. Faptul ca o specie nu poate fi clar definita, in lumina ultimelor descoperiri, nu inseamna ca evolutionismul nu e corect. Din contra ;)

În prealabil postat de topcat (Post 163096)

Tin sa iti amintesc ca definitia cuvintului specie a fost data acum ceva vreme. Faptul ca o specie nu poate fi clar definita, in lumina ultimelor descoperiri, nu inseamna ca evolutionismul nu e corect. Din contra ;)

În prealabil postat de Callisto (Post 164357)

Insa ce ai spus mai departe ma duce iarasi cu gandul la o chestiune de logica . Principiul non-contradictiei spune ca un lucru nu poate sa fie si sa nu fie simultan, ori daca spunem ca pasarile puteau sa nu apara, inseamna ca a existat un moment in care ele in potenta erau A(existentze) si ~A(non-existentze). Dar ele au aparut, deci au fost A, insa evolutionismul spune ca nu e nici o necesitate aici, e o contingenta...Marturisesc ca mi-e tare greu, daca nu cumva imposibil, sa subscriu la ideea "ceasornicarului orb"

În prealabil postat de HoratiuM (Post 165840)

Aş fi recunoscător dacă un fizician, aşa cum vă pretindeţi, ar fi mai atent la ceea ce spune. Aştept din partea Dvs. o revizie la afirmaţia: "mecanica cuantică nu are necesităţi, în ea intervine hazardul, probabilitatea".

În prealabil postat de HoratiuM (Post 165840)

Ca sugestie, vă indic problemele grave pe care le asumaţi: ignoraţi deliberat că mecanica cuantică are legi; putem, de pildă, lua drept lege chiar coincidenţa stărilor contradictorii ale unui electron.

În al doilea rând, nu văd cum ar putea această disciplină de ramură să se mai afle în câmpul ştiinţei dacă nu ar avea o minimă coerenţă cu vocaţie de universalitate.

În al treilea rând, probabilitatea însăşi are legi, nu se lucrează acolo nemijlocit şi nediferenţiat cu hazardul.

În prealabil postat de HoratiuM (Post 165840)

În al patrulea rând, nu păreţi să aveţi proprietatea propriilor termeni când vorbiţi despre hazard - dacă în mecanica cuantică apar situaţii nesubsumabile în termenii logicii non-contradictorii, aceasta nu înseamnă automat că avem a face cu hazardul; nu tot ceea ce scapă observaţiei empirice ţine de hazard. Presupoziţia este complet arbitrară.

În sfârşit, dacă există o doză de hazard care permite totuşi formarea de structuri, de particule cuantice care stau apoi la baza realităţii macroscopice, această doză trebuie să fie strict determinată şi atunci avem a face cu un "hazard bastard" (dacă-mi e permis calamburul care nu mi se pare inexact în esenţa lui), căci un hazard pur înseamnă o totală singularitate a oricărui moment subatomic, deci o radicală lipsă de legătură între un proces şi altul, între o stare şi alta, între un element şi altul. O totală, absolută discontinuitate între toate acestea ar însemna pulverizarea completă a materiei, o desfiinţare a ei care nu ar mai ţine de nici unul dintre nivelele subatomice, ci ar ţine de ontologicul însuşi. Am fi, cu alte cuvinte, în prezenţa Neantului pur. În Neantul pur nu e posibilă nici o sinteză determinată, nici o unitate sau legătură determinată între vreun moment sau altul, ceea ce face ca acolo să fie suprimate nu particulele, ci "ceva"-ul determinat însuşi, orice fel de cuantă de fiinţă determinată. O asemenea contingenţă, ruptură absolută între momente nu poate face, însă, obiectul unei ştiinţe empirice, nemijlocite din partea unui subiect determinat cum este fiinţa umană. Concluzia este că discontinuităţile subatomice trebuie să aibă dincolo de ele o coerenţă de cu totul alt ordin care să fie capabilă de o sinteză fundamentală a oricărei discontinuităţi, de orice fel de calitate şi oricât de radicală ar putea fi ea.

În prealabil postat de HoratiuM (Post 165840)

Cu aceasta, însă, v-am dat deja "definiţia" teologică a Substanţei divine: Dumnezeu are în el unitatea nemijlocită şi indislocabilă a tuturor şi a oricărei discontinuităţi, rupturi, antinomii, El fiind Identitatea pură şi absolută în Diferenţa pură şi absolută. Prezenţa Diferenţei în El este, însă, absolută, totală şi reală, fiind, de fapt, acelaşi lucru cu Substanţa. Ceea ce înseamnă că prin unitatea acestei fundamentale diferiri de Sine nu putem vorbi decât despre o reflecţie absolută, adică despre Conştiinţa absolută - conştiinţa nefiind altceva decât unitate în şi prin negativ, în şi prin diferit. (Toate acestea sunt arhicunoscute de la Hegel încoace în filosofie şi de la Niceea 325 încoace în teologie. Nu spun lucruri noi.)

În prealabil postat de HoratiuM (Post 165840)

Aşa şi cu chestiunea cu juxtapunerea elementară, pe care Dvs. şi "ai2" n-aţi înţeles-o.

În prealabil postat de HoratiuM (Post 165854)

Juxtapunere înseamnă punerea împreună în mod exterior a două elemente în completă ignoranţă faţă de datele lor interne sau, mai exact, în condiţiile în care toate datele lor "interne" sunt complet manifeste, vizibile la "exterior" - această vizibilitate, de altfel, şi face ca noţiunile de "interior" şi "exterior" să fie destul de labile. Vă dau ca exemplu biţii de informaţie care sunt, la limită, reductibili la impulsiile electronice. Ce este un bit, pare a fi complet citibil la exterior şi diferenţa dintre "suprafaţa" lui semnificantă şi "conţinutul" său semnificat ar părea să fie evanescentă. Este un "trompe l'oeil" deoarece bitul îşi bazează proprietăţile pe cele materiale, în speţă electronice, pe de o parte – şi ştim că electronul este reductibil şi decompozabil cel puţin în principiu; pe de alta, întotdeauna acolo unde există limită, determinare într-un fel sau altul, există multiplu, alteritate atât internă, cât şi externă, căci diferenţa impune întotdeauna prezenţa unei distincţii între un interior şi altul – despre orice fel de interior ar putea fi vorba – şi prin aceea că electronul există ca atare, cu limitele, proprietăţile şi comportamentul său distinct de cel al altor particule (deşi şi aici pot interveni nuanţe, căci, dacă am înţeles bine, fotonul pare să aibă toate caracteristicile electronului, mai puţin masa), el este ceva diferenţiat, ceva în care şi faţă de care există distincţie, limită, alteritate, deci interior şi exterior.

Or, a considera numai sintaxa, numai juxtapunerea elementară ca fiind strict suficiente nu doar agregării de structuri coerente, dar şi salturilor calitative ale structurilor, aşa cum face evoluţionismul, înseamnă a ignora complet vreo interioritate a elementelor implicate tocmai sub considerentul că aparenţa empirică nu ar lăsa nimic nemanifest în aceste elemente care, astfel, neavând vreo interioritate, toate procesele care pot fi derivate din asocierea lor, ar fi strict consecinţa proprietăţilor manifeste, observabile la „exterior”, la „limita” elementului (adică la empiria lui – în greacă, „empireismos” înseamnă limită, frontieră). Deci nimic meta-fizic nu ar veni fie să dirijeze, să predetermine, fie să tulbure, să cauzeze spontan ceva în acele elemente şi în asocierea lor. Nici din interioritatea lor determinată, diferenţiată; nici din afara frontierei lor. Presupoziţia se bazează pe impresia că interiorul este citibil la exterior în întregime şi că, în esenţă, nu există o diferenţă fundamentală şi ireductibilă; aşa cum se întâmplă în metafizica vedantină unde Maya este iluzorie, singura realitate fiind Paramatman, absolut nedivizatul în care diferenţa, negativul nu are nici o subzistenţă, e pură aparenţă. Or, aici avem în mod clar un paralogism căci, într-o unitate absolută şi fără divizare nu putem avea iluzii, aparenţe, căci iluzia, aparenţa este deja divizare.

Această presupoziţie a evoluţionismului – Indiferenţa absolută ca termen final în care divizarea este pură aparenţă, fiind întotdeauna reductibilă – este necritică şi vine împotriva unor evidenţe clare şi simple: există diferenţă între interior şi exterior, între noumen şi fenomen căci negativul, diferenţa în genere aduce cu sine tocmai această distincţie în mod analitic oricât de mică şi greu sesizabilă ar fi ea. Căci cea mai mică, infinitezimală diferenţă, oricât de subatomică, ar fi imposibilă fără existenţa unei diferenţe absolute. Aceasta rezultă din raţionamentul simplu (de origine eleată) că în indiferenţa pură nu putem face o diferenţiere determinată, oricare ar fi ea, căci nu am putea avea nici mensura, nici instrumentul care să ne ofere această posibilitate – ceea ce înseamnă că însăşi posibilitatea nu poate fi dată prin procesualitatea infinitului potenţial. Singura soluţie este trecerea la limită, adică scurtcircuitul fundamental pe care îl dă nemijlocirea Infinitului Actual şi prin care diferenţierea este dată numai pentru că este realizată în mod real până la capăt, exhaustiv.

Dacă procesele subatomice par să nu mai ofere sprijin pentru disocierile tradiţionale dintre elemente care puteau fi făcute prin simplă observaţie, nu înseamnă că disocierile, că distincţia nu există şi că în spatele elementelor cuantice ar fi o indiferenţă pură. Înseamnă doar că ştiinţa este aici pusă în situaţia limită de a renunţa la observaţia empirică şi de a înainta prin intelectul singur. Lucru pe care Heisenberg l-a înţeles foarte bine când a renunţat la reprezentările intuitive ale ecuaţiilor acestor procese şi a trecut la matematica pură. Acelaşi Heisenberg a înţeles foarte bine că diferenţa invizibilă pentru simţuri e în continuare existentă în sine şi poate fi sesizată prin intelecţie, dând explicit dreptate filosofiei kantiene care înţelesese cu un secol şi jumătate înainte că diferenţa, oricât de greu sesizabilă, se opune ireductibil oricărei colapsări a fenomenului în noumen, oricărei indiferenţe cotropitoare.

În acest fel, dreptate are nu metafizica orientală a vedantei, a indiferenţei, ci metafizica occidentală, a grecilor şi a creştinismului care susţine realitatea diferenţei şi a multiplului, autonomia lui ontologică simultan cu o paradoxală unificare a multiplului în Unu, dar fără cotropirea primului în cel de al doilea. Creştinismul a dat cea mai gravă poziţie dintre toate de vreme ce a postulat diferenţa ireductibilă în chiar sânul, în Esenţa Substanţei divine prin multiplul Persoanelor (Tatăl, Fiul, Sf. Duh). Şi a mers mai departe spunând că această diferenţă este exhaustivă, adică eschatologică, şi că numai ea stă la baza oricărei legături şi identităţi. Ba mai mult, această diferenţă numai, pentru că este absolută, este, de fapt, Identitatea.

Cam greu de digerat ce spune dogmatica creştină pentru ştiinţă căci aceste propoziţii nu pot fi amorsate fără o pătrundere cât de cât riguroasă în câmpul filosofiei, al teologiei şi, nu în ultimul rând, al fundamentelor ştiinţei (matematicii în special). Şi, mai ales, fără a reevalua postulatul pozitivist (asumat necritic) după care nu există decât ceea ce este manifest, observabil. Prin acest postulat, ştiinţa a ajuns într-o poziţie necritică faţă de propriile premise care sunt întotdeauna mai întâi teoretice şi pare să fi renunţat la o pătrundere fundamentală a bazei cunoaşterii pe care a lăsat-o în seama psihologiei şi evoluţionismului, care numai critice nu sunt.

O reîntoarcere la Frege şi la idealismul german, cred eu, se impune. Înainte de a şti ce este intelectul şi raţiunea, nu se poate face ştiinţă. Evoluţionismul deja pleacă de la premisa asumată necritic că nu există diferenţă fundamentală între noumen şi fenomen, între sensibil şi inteligibil – în condiţiile în care nu doar critica, dar cel mai umil act al cunoaşterii se fundamentează pe diferenţieri reductibile doar cu preţul renunţării la distanţa critică sau la cunoaşterea însăşi: subiect şi obiect, interior şi exterior, cauză şi cauzat, identitate şi diferenţă etc.. Ştiinţa se bazează, teoretic, pe prezumţia îndoielii faţă de aparenţă şi fapt, întrucât realul poate fi diferit de aparenţă, de ceea ce apare factual. Or, prin asumarea indiferenţei ca punct de plecare este luată cea mai la îndemână presupoziţie ca fiind nemijlocit adevărată ceea ce duce la suprimarea îndoielii, deci tocmai a ştiinţei întrucât însăşi posibilitatea inteligibilă a realului de a fi altfel, de a fi diferit este suprimată din considerente care nu mai ţin de cunoaşterea ca atare.

Noi cunoaştem sau ştim că ceva este doar pentru că îl percepem ca fiind distinct, diferenţiat. Odată cu distincţia, cu diferenţierea acelui "ceva" am pierde şi sesizarea lui, ştiinţa că acel "ceva" este aici şi acum. În alţi termeni, în absenţa diferenţei, am fi lipsiţi nu doar de reflecţia conştientă, dar chiar şi de cunoaşterea elementară pe care şi protozoarele o au prin simţuri. În indiferenţa pură nimic nu poate fi cunoscut în primul rând pentru că nu există elementele fundamentale ale cunoaşterii: ceva care cunoaşte şi ceva care e cunoscut.

Contradicţia fundamentală a evoluţionismului, de aceea, este pretenţia că, în condiţiile în care orice Diferenţă fundamentală (Transcendenţa) este respinsă, deci în care totul este în Indiferenţă pură, există totuşi o diferenţă fundamentală care generează în mod automat multiplu, mai mult, îl face să se dezvolte, să treacă în salturi peste diferenţe calitative abisale şi să dea naştere unor structuri nenumărabile care sunt toate traversate de diferenţa pe care o dă bogăţia multiplului.

Nu întâmplător s-a spus că "minunile" evoluţionismului depăşesc tot ce teologia a afirmat în domeniu.

În prealabil postat de Callisto (Post 165910)

Pentru ca definitiile legate de functia de reproducere nu ajuta darwinismul prea mult, deoarece exista o multime de "specii" care se savarsesc monte in urma carora se nasc hibrizi ce supravietuiesc fara probleme, s-au cautat noi solutii. Si se pare ca biologii/zoologii lucreaza in orizonturi semantice diferite in ceea ce priveste concretetea acestui termen fundamental. S-au scris articole chiar despre "dizolvarea" problemei speciei, lucru pozitiv numai fiindca ar fi grabit ruinarea inevitabila a evolutionismului ca paradigma gnoseologica.

În prealabil postat de HoratiuM (Post 165861)

Între om şi specia maimuţelor antropoide genomul arată o diferenţă între 1,6 şi 3,6%, se pare. Dar a opera o modificare de asemenea anvergură într-un genom înseamnă a distruge organismul pe care-l structurează.

În prealabil postat de topcat (Post 166349)

Si?
Care e problema?

În prealabil postat de C0rneliu (Post 166360)

Pai, o posibila problema ar fi faptul ca atunci cand evolutionistii se bat in piept cu deosebirea de "doar" 1%, nu spun ca o asemenea modificare este extrem de dificila. Dar, bineinteles ca ni se va arunca in fata argumentul cu cele cateva milioane de ani de evolutie in care ar fi fost timp ca natura sa lucreze perfect, fara nici un fel de esec, ca sa ajungem la homo sapiens.

În prealabil postat de C0rneliu (Post 166360)

Ca si cum o modificare de asemenea anvergura se poate face din prima. Poti sa-mi prezinti dovezi din antropologie de asemenea esecuri ale evolutiei?

În prealabil postat de HoratiuM (Post 165854)

Cam greu de digerat ce spune dogmatica creştină pentru ştiinţă căci aceste propoziţii nu pot fi amorsate fără o pătrundere cât de cât riguroasă în câmpul filosofiei, al teologiei şi, nu în ultimul rând, al fundamentelor ştiinţei (matematicii în special). Şi, mai ales, fără a reevalua postulatul pozitivist (asumat necritic) după care nu există decât ceea ce este manifest, observabil. Prin acest postulat, ştiinţa a ajuns într-o poziţie necritică faţă de propriile premise care sunt întotdeauna mai întâi teoretice şi pare să fi renunţat la o pătrundere fundamentală a bazei cunoaşterii pe care a lăsat-o în seama psihologiei şi evoluţionismului, care numai critice nu sunt.

În prealabil postat de HoratiuM (Post 165854)

O reîntoarcere la Frege şi la idealismul german, cred eu, se impune. Înainte de a şti ce este intelectul şi raţiunea, nu se poate face ştiinţă. Evoluţionismul deja pleacă de la premisa asumată necritic că nu există diferenţă fundamentală între noumen şi fenomen, între sensibil şi inteligibil – în condiţiile în care nu doar critica, dar cel mai umil act al cunoaşterii se fundamentează pe diferenţieri reductibile doar cu preţul renunţării la distanţa critică sau la cunoaşterea însăşi: subiect şi obiect, interior şi exterior, cauză şi cauzat, identitate şi diferenţă etc..

În prealabil postat de HoratiuM (Post 165861)

Aici aţi comis un paralogism făcând în mod deliberat confuzie între indistincţia speciilor ca fapt real şi indistincţia speciilor ca rezultat al incapacităţii unui model teoretic de a sesiza o distincţie. Că modelul teoretic evoluţionist nu e în stare să dea o definiţie riguroasă a speciei şi să facă, astfel, inteligibilă şi definitivă taxonomia biologică nu e totuna cu ideea după care între specii nu ar exista nici o diferenţă.

În prealabil postat de topcat (Post 166348)

Pai tocmai aceste probleme in definirea speciei arata ca darwinismul functioneaza!
Faptul ca, aplicind definitia initiala a speciei, acestea se intrepatrund, arata ca evolutia e graduala si nu brusca.

În prealabil postat de Callisto (Post 166635)

Zona crepusculara...
Din raspunsul tau (ca intotdeauna lapidar ) nu pot sa inteleg cum lipsa definirii conceputului central dintr-o teorie arata ca teoria functioneaza ; ai vrut sa zici ca trebuie sa mai evoluam si noi ca sa ne dam seama ce e o specie ?

În prealabil postat de Callisto (Post 166635)

Deci, avem urmatoarele chestiuni 1. Mayr da o definitie care nu e unanim acceptata, dar e cel mai bun lucru avut pana una alta 2. Grangurii Bobo si Bubu au fost stabiliti ca specii diferite, numai ca ei adeseori se imperecheaza 3. Acest FAPT contrazice definitia biologului mai sus amintit 4. Unii nu vad in asta nici o problema.

În prealabil postat de Callisto (Post 166635)

Inainte sa intru pe forumul asta habar nu aveam cita ignoranta (mai bine spus, refuz de a vedea lucrurile clar) poate sa incorporeze actul subscrierii la evolutionism.

În prealabil postat de SabiaDomnului (Post 168824)

As vrea sa stiu si eu de ce in scolile romanesti,evolutionismul si alte teorii sataniste sunt predate cu atata nonsalanta?