Of Iustin, eu nu dispretuiesc pe nimeni, in fond si eu am pacatele mele . Sa sti ca Hristos nu este prezent in orice om asa cum idilic va imaginati. In om poate fi Hristos dar poate tot atat de bine sa fie si satana.
Faceti o mare greseala de interpretare. Noi trebuie ca tot ceea ce facem oamenilor sa facem ca si cum am face lui Hristos.
Iata un alt exemplu: cunosc o familie de hindusi. sigur, relatiile sociale , umane, de ajutor , intelegere, exista e si normal, insa in acesti oameni nu este Hristos, dar eu trebuie ca in tot ceea ce fac pentru ei , cand au nevoie sau cer, sa fie ca si cum as face pentru Hristos. A intelege aceasta este foarte important. Sigur, cand ei vorbesc dispretuitor la adresa lui Hristos, strambandu-se a scarba cand aud de crestini, nu pot sa nu iau atitudine. De Craciun, ne-au invitat la ei. Pentru ei Craciunul este o sarbatoare fara semnificatie religioasa, doar o zi in care se fac cadouri, se impodobeste casa, se fac chefuri, distractii, cu multa bautura, eventual putin drog. In religia lor se obisnuieste drogul, ca mijloc de a ajuta sa intre mai usor in meditatie. Nu am refuzat invitatia, insa bine nu ne-am simtit.

Eu nu refuz convientuirea cu ceilalti, refuz sa le adopt obiceiurile. Niciodata nu voi sta ceasuri intregi intr-o cafenea cu cineva, palavragind lucruri inutile, doar pentru ca aceluia ii face placere. Sau niciodata nu voi merge in vreun club londonez , sa ma imbat, sau sa ma droghez, doar pentru ca cineva ma invita sa zicem sa ii tin companie. Niciodata nu voi merge cu cineva in Biserica spiritualista crestina de pilda ca aceea are placerea sa ma invite. Niciodata nu voi merge in vreo moschee musulmana, doar pentru ca vecinii vor sa socializeze cu mine.

Daca aproapele meu imi intinde o tigara, refuz sa o iau. Daca aproapele meu imi cere cheia de la casa, ca are o sueta, refuz sa i-o dau.

Sigur, daca vine la mine si imi cere un sfat il dau, imi cere o cana cu apa, o ofer, imi cere o farfurie cu mancare, o daruiesc, vrea sa il ascult , il ascult .
Eu de fapt vorbesc de cu totul altceva. Fi bun, dar nu te lasa infuentat. Acesta este mesajul meu. Si nu fa lucruri rele sub masca unui stindard bun.

Sună frumos şi, adeseori, exact acesta e drumul spre iad. Cel mai scurt.

Iustin, te încăpăţânezi în nişte idei sau dileme care nu sunt chiar aşa de greu de elucidat.
Noi trebuie să avem şi discernământ, sau dreaptă socotinţă. Nu să facem erori sofisticate de dragul unei vitejii de faţadă.
Ne opunem ispitei, păcatului, fiecare cum putem. De multe ori ne e mai bine să ne ferim pur şi simplu de ceea ce ne face rău sau ne tulbură. O înţeleg pe Mihaela, a explicat foarte clar contextul şi sunt de acord că nu e de niciun folos, ba dimpotrivă, să stea la taclale despre mantre sau yoga, de exemplu...

Am mai întâlnit ideea că trebuie să fim pregătiţi cu argumente solide în cazul în care vreun iehovist, adeventist etc. ne-ar aborda pe stradă să încerce să ne convingă de anumite chestii, să ne atragă în sectele lor etc.
Eu nici nu aş sta de vorbă cu ei, mai mult de bună ziua, poate. La ce mi-ar folosi?
Dar suntem mulţi ispitiţi de argumentaţiile astea logice, dincolo însă de bunul simţ.

Domnul a spus
„Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia;
2 că nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu fie cunoscut.
3 De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în cămări, se va propovădui de pe acoperişuri.
4 Dar vă spun Eu vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nimic mai mult nu pot face.
5 Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă; da, v'o spun Eu vouă, de acela să vă temeţi!
6 Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Şi nici una din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu;
7 cât despre voi, şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi. Să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
8 Dar vă spun: Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
9 Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
10 Oricine va spune un cuvânt împotriva Fiului Omului, va fi iertat; dar cel ce va blasfemia împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat.
11 Iar când vă vor duce în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri, nu vă îngrijiţi cum sau ce să răspundeţi sau ce să spuneţi,
12 că Duhul Sfânt, în chiar ceasul acela, vă va învăţa ce trebuie să spuneţi“.

În Sfânta Liturghie ne rugăm (şi) să avem răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos. Dacă am hrănit, îmbrăcat, cercetat pe aproapele nostru. Nu musai câţi rătăciţi am întors noi la credinţă.

Poate greşesc. Cum am putea întoarce la dreapta credinţă pe cei ce nu vor? Mai ales prin rugăciune... Cu argumentaţie logică, sau timp pierdut în faţa urechilor astupate, nu ştiu...

Cand nu intelegi care e pacatul tau,il arunci la celalalt.
Celalat e pacatos ca sta la birt si bea(poate nu peste masura), ca sta la taclalale prea mult,ca e adventist, ca e hindus , ca merge in cluburi ,poate ca mai ia si o tigara .
Iata o lume plina de pacatosi ,in care ce face eu, 'credinciosul' ? Slalom printre ei,ca nu cumva sa ma atinga sa imi pateze haina mea curata. Eu tin bine de talantul meu ,il ingrop cat mai adanc,ca sa ajung cu el la capatul cursei . Unde voi preda fericit acest talant Stapinului,si voi constata uimit ca nu a fost de ajuns.Chiar nu intelegeti ca daca nu porti inca 10 talanti dupa tine ,nu ai facut mare lucru in viata asta? Daca nu ti se descopera in CV ca ai sprijinit un betiv, ca ai ascultat un hindus si i-ai zis 2 vorbe despre Hristos, ca nu ai alungat un drogat, ca nu ai facut un adventist sa vada ca ortodoxia nu echiar asa neagra cum ii e prezentata lui ,inseamna ca nu ai facut asa multe in viata . Ai fost corect,ai respectat tot ce trebuia sa respecti,dar nu ai stiut sa iubesti omul,asa cum Hristos l-a iubit.
Nu dogmele ratacite trebuie sa le iubim, caci noi avem un singur Domn si acela e Hrsitos. In fiecare clipa a vietii noastre nu trebuie sa uitam de Hristos .Si bineinteles ca nu il vom da pe El, pentru hinduism , sau pentru alte erezii . Si nu vom renunta la dorinta noastra de a ne curati in Domnul,pentru diversele pacate ale lumii : droguri,lacomie,curvie,betie sau alte rataciri. Chiar asa slabi va simtiti in credinta,incat sa credeti ca asa usor veti renunta la Domnul pentru diferitele tentatii ale lumii?
Dar oamenii rataciti trebuie sa ii iubim,oricat de striviti ar fi de pacate sau de necunoasterea lui Hristos.
Nu stiti oare ca Stapanul nostru a lasat 99 de oi sanatoase ,si a alergat pe munti pentru a gasi o singura oaie ratacita ?Si mai mare bucurie a avut pentru aceea oaie gasita,decat pentru cele 99 care nu se ratacisera.
Eu nu zic ca noi vom intoarce vreodata pe cineva din drumul sau. Pentru aceasta ar trebui sa fim desavarsiti noi insine . Dar putem face niste lucruri :
- Sa imprastiem picaturi de dragoste ,atat cat putem,catre acesti oameni napastuiti si robiti,ca ei sa se intrebe : oare de unde stiu acestia sa se jertfeasca pe sine si sa ne inteleaga ? oare cine este Dumnezeul lor care ii face sa se aplece spre singurateta noastra?
-Sa ne modelam noi insine . Sa invingem repulsia care o avem fata de oameni . Sa ne corecatm egoismul de a ne vedea doar de drumul nostru . Sa invatam sa ne deschidem sufletele catre ceilalti.Sa invatam sa fim combativi si astfel sa ducem mesajul lui Hristos,acolo unde nu ar putea ajunge.
-Sa respectam astfel eforturile Domnului nostru ,care vrea sa secere de unde nu a semanat,si care asteapta pe toti oamenii sa vina la El.

Viata de zi cu zi,printre oameni, e doar o continuare a vietii in Hristos ,si trebuie sa facem cu oamenii ceea ce si Hristos a facut : a ajutat pe cel cazut , a mangaiat pe cel disperat, a dat hrana celui flamand de cuvintele adevarului .
Avem de ales: ori sa stam in manastiri si candela sufletului nostru sa lumineze lui Dumnezeu prin asceza si iubire cu fratii in credinta ,ori sa stam in lume ,si sa luminam intre oameni,pentru ca oameni sa vada lumina lui Hrisots in noi ,si sa laude pe Domnul. Nu e de ajuns sa ne purtam corect,trebuie sa si aducem roada in plus Domnului . Si toate acestea sa nu le facem singuri,dupa mintea noastra ,ci cerand in permananta ajutorul Domnului,sa ne invingem patimile meschine care ne opresc sa ne deschidem catre ceialalti ,si sa ne ajute sa daruim dragoste in jur,nu dupa mintea noastra ,ci dupa harul nestiut al Sau.

Ce mi se reproseaza sunt doar atitudini extreme,care eu nu le-am sustinut: sa adopti credinta celuilalt , sau sa faci pacate impreuna cu celalalt,ca sa ii arati cat de mult tii la el.
Chiar daca faci pacate,caci uneori mai gresesti,trebuie sa te ridici impreuna cu acela care te-a facut sa cazi , si sa vada si acela ca doar Hristos este salvarea noastra , nu eu ,ca prieten neputincios al lui, si nici el, ca obiect al unei dragoste individualiste ce i-o port ,lipsite de Hristos.

Am inteles totusi Mihaela.
Din pacate ai nimerit tu peste oameni nepotriviti.
Nici eu nu m-as apuca sa fumez, sau sa beau, sau sa preiau obiceiuri din alte credinte.
Pe de alta parte eu spuneam sa nu vedem in oameni numai credinta.
Deci fiecare spunea altceva. Eu intelesesem ca tu refuzi omul din start numai pentru ca este de o alta credinta.
Dar da, trebuie sa pui niste limite. Sunt oameni si oameni.

Da, aud si eu pe aici multa lume care vorbeste urat la adresa bisericii, care nu cred, altii care parasesc biserica (tot mai multi).
Dar vad pe de alta parte si oameni din alte credinte care ne dau exemplu de cum ar trebui sa fim, mai ales in calitate de crestini, de ortodocsi.

Sa stii ca eu vad, asa cum spunea Ioan-Cezar pe un alt fir ca nu oamenii aceia sunt vinovati, ci parasesc credinta pentru ca ea se indeparteaza de ei, inclusiv prin slujitorii ei.
Spunea Ioan-Cezar ca nu materia e rea ci profesorul care nu stie s-o predea si s-o faca placuta si care nu stie sa se poarte cu elevii.

Sunt oameni care nu se mai simt reprezentati de credinta, care nu mai cred in ea si in Dumnezeu pentru ca nu li se dau niste raspunsuri, niste lamuriri si un ajutor la problemele lor si pentru ca unii oameni fac din sanul bisericii lor fac greseli.

Lucrurile nu sunt asa simplu incredinta si de la indemana oricui sa le inteleaga.

Azi ne spunea parintele la predica urmatoarele (era vorba in Sf. Evanghelie chiar de ceea ce discutam noi aici - lepadarea de sine, sa ne luam crucea si sa-i urmam lui).

1. Lepadarea de sine, spunea parintele, nu inseamna decat sa nu mai facem pacate si sa ne smerim (sa nu fim increzuti).
2. Sa ne luam crucea si urmam lui Iisus inseamna sa ne luam in maini destinul personal si sa credem in Dumnezeu si astfel sa il mai schimbam.

Ne-a povestit despre parintele Teofil Paraianu care era nevazator. Cand a fost intrebat el a spus ca are probleme cu lipsa vederii, ca nu-l bucura, ca-i lipsesc niste lucruri. Nimeni nu poate fi fericit sa fie bolnav, sau handicapat.
Conteaza sa poti sa-ti duci acest necaz, sa-l accepti asa cum este.

Ne-a mai povestit si un alt aspect - un om din parohie si-a pierdut fata si de atunci si-a abandonat credinta. N-a mai putut s-o inteleaga, Dumnezeu i-a dat o durere atat de mare.
Si as spune eu ca aici este problema. Cei din jur, lipsa de iubire si de ajutor.

Cand esti credincios, stii dogma, te duci la biserica si pe urma ti se intampla ceva atat de rau, nu poti intelege.
Aici este ruptura.
Ne spunea parintele ca ni se intampla lucrurile cu un anumit motiv sau scop, dar uneori (de multe ori) noi ca oameni nu putem stii de ce a vrut Dumnezeu asa. Si asta ne darama, mai ales pe cei mai slabi.

In biserica, in afara de a ni se prezenta dogmele si pe Dumnezeu si a-l iubi, mai trebuie sa tinem seama si de om. Sa ne fie aduse mai aproape niste lucruri, sa fim lamuriti, sa fim ajutati si chiar mangaiati.
Dogma in sine nu este asa de palpabila pentru noi. Are si multe duritati si interdictii.

Iata exemple tipice:

1. Sa nu faci avort - nu e bine si nu trebuie facut. Dar ia omul si educa-l sa nu ajunga in situatia de a se gandi la aceasta alternativa. Ajuta-l sa gaseasca alta. A-i tranti legea/regula in fata oprindu-l si de la impartasit, sau alungand-l din biserica nu se cheama ortodoxie.

2. Sa nu te ajuti de metode medicale ca sa faci copii - nu e bine. Dar nu-i tranti omului numai interdictia, cand el este la pamant de durere si-si doreste un copil. Ajuta-l cumva, fa ceva pentru el, gaseste alternative.

Aici sunt multi care au iesit din biserica exact pentru ca ea se opune la anumite tratamente medicale. Pentru multi oameni a le interzice sa faca ceva sa poata avea copii este peste puterea lor de intelegere.

3. I-a murit cuiva o persoana draga (mai ales copil), sau are necazuri mari, probleme. Pai nu-l lasa singur! Nu-i suficient numai sa asculte slujba. Explica-i, lamrueste-l, fii mereu cu el, ajuta sa gaseasca iesire din problema.

Omul trebuie sa vada, sa perceapa, sa simt ca nu este singur si ca Dumnezeu si preotul si dogmele care le aude acolo nu sunt niste lucruri abstracte si reci, indepartate si puse undeva sus pe un piedestal de aur.
Fa-l sa ajunga la ele, sa le simta.

Iustin, am zis ca nu mai intervin, fiindca acolo unde omul se incapataneaza sa dea nuante personale unor principii clare pentru toata lumea, e inutil si chiar riscant sa insisti. Cu tine cred ca am facut doua incercari. Aceasta este ultima, si sa ma ierti ca indraznesc sa ma amestec.
E adevarat, tu pretinzi ca esti dispus sa accepti, sfaturi si idei, dar realitatea este alta, din pacate.
Cine te roaga sa cauti tu, prin proprie alegere, sa indrumi pe calea cea buna pe altii mai slabi decat tine? Nu stim noi cum lucreaza Dumnezeu! Cand cineva are nevoie de sfatul nostru, va aparea in viata noastra pur si simplu. Sectarii bat pe la usi sa faca prozeliti, dar cine-i roaga sa faca asta, Dumnezeu? Unde? Dragoste cu de-a sila, nu se poate. Care vor sa fie printre "cei alesi", trebuie sa decida ei insisi, nu sa-i convingem noi, slabi si ignoranti, total lipsiti de harul acela prin care Cuvantul sa plece din inima si sa se aseze unde trebuie, cum trebuie si sa dea rod bun. Drumul meu este oranduit cumva, iar eu trebuie sa pastrez cararea, nu sa ma abat prin locuri "otravite" pentru a sfida propriile limite, considerandu-ma... vaccinat. Pe langa ca diavolul se amuza de naivitatea noastra, este cu totul penibil sa credem ca l-am putea provoca si sa-l mai si invingem. Ispita vine singura spre noi, nici nu e nevoie s-o cautam. E greu sa-i facem fata, dar e altceva cand vine, nu cand o zgandaram noi, ca si cum am avea putere mai mare si mai ales vre-un merit special...
In mesajul anterior in care ti-am spus ca "le ametesti", nu am putut spune mai mult, fiindca nu sunt eu in masura s-o fac. Diferenta intre noi nu e foarte mare. Suntem amandoi "elevi" la aceeasi "scoala", doar ca eu am inceput-o ceva mai devreme. Totusi, asta nu inseamna ca pot eu subtitui pe "Profesor", ci cel mult imi pot da cu parerea, dar nu la modul... oficial. De aceea m-as fi asteptat sa gasesti o modalitate potrivita pentru a reusi sa pui cap la cap, acele lucruri extrem de importante, pentru a merge mai departe.
Dar, daca progresezi sau dimpotriva, asta nu mai depinde de nimeni de-aici, ci numai si numai de relatia cu propria ta constiinta. Si nu vei avea niciodata pace, daca nu o cauti si nu o accepti. Deocamdata tu - din cate mi-am dat eu seama - i-ai declarat razboi diavolului, si-l tot tachinezi si-l tragi de coada! Ia seama, frate, sa nu-si intoarca Dumnezeu privirea de la tine, iar celui provocat sa-i fie ingaduit sa-si arate puterile!
Mantuire sa ne dea Dumnezeu!

Nu inteleg de ce nu spui mai clar ,daca ai vreo observatie ? Tot ce inteleg din mesajul tau,in afara de niste reprosuri vagi,nedetaliate ,e ca nu merita sa le spun altora ce sa faca , sa fac prozelitism cum fac sectanti,si ca as avea prea mult curaj sa trag diavolul de coada.
Dar repet ce am mai scris : Nimeni nu poate schimba pe altul , si nici nu e bine sa pacatuim pentru altcineva . Nu am indemnat nici la schimbarea cuiva ,nici la pacatuire .Ci impotriva izolarii,sa nu refuzam sa intram in contact cu oamenii,sa nu ii judecam dinainte. Sa ne aratam virtutile intre oameni,nu prin citate . Daca vorbesc cu cineva pacatos sau necredincios ,ma murdaresc cumva prin asta? Iisus s-a considerat murdarit de desfranata care ii atingea picioarele ? I-a fost rusine sa stea la masa cu vamesii ? S-a simtit osandit ca a fost pus impreuna cu talharii? A refuzat sa ia un fariseu intre ucenicii lui?
Doar atat am spus. In ce consta curajul meu nechibzuit ? E mai intelept sa te feresti de ceilalti ? Sa crezi ca eviti pacatele vazute,dar de fapt sa risti sa te umpli de alte pacate,mai greu sesizabile :mandria , ignorarea celorlalti , respingerea lor,judecarea nedreapta. E foarte util sa vorbesti cu tot soiul de oameni,sa nu refuzi dialogul, ca doar asa te umanizezi, si constati ca esti de fapt un munte de prejudecati , cu o parere extraordinara si nejustificata despre sine , si cu o gramada de repulsie sau dispret fata de ceialalti . Daca mai imbraci aceasta parere personala si in dogme grabit intelese ,si te mai crezi si credincios, atunci dispretul pe care il avem fata de ceialti se autoprotejeaza ,tu crezi ca te feresti de pacat ,dar de fapt te feresti de oameni,pentru ca nu ai avea ce sa le spui . Si eviti contactul cu propria goliciune, prin izolare.
As vrea sa inteleg mai bine atitudinea ortodoxa in mijlocul oamenilor,in situatii ca cele ridicate de voi. Caci acolo cam e un teren gri , nu se spune ce sa facem sau ce sa nu facem. Se enumera niste virtuti sau pacate, dar ni se lasa libertaeta sa hotaram daca o anume situatie e buna sau rea
Ortodoxia e de fapt foarte creativa,caci permite lucrarea vointei noastre alaturi de har,iar cei care se asteapta sa gaseasca peste tot reguli, ce trebuie sa faca sau nu,vor fi dezamagiti . Singura regula e sa iubesti cu adevarat , sa nu te dezlipesti de Hristos, si vei constata uimit o alta lume decat o stiai .

In aceste cuvinte, pe cine ati pus la zid judecandu-l cu asprime si raceala? Pe cineva imaginar? Ma indoiesc.

Exista 3 cai ale vietii duhovnicesti pe care nu trebuie sa ni le insusim fara o chemare deosebita: calea sihastriei, calea nebuniei pentru Hristos si calea calauzirii celorlalti.

Noi nu umanizarea trebuie sa o dobandim, ci sfintenia. Sa nu fim ca orbul care calauzeste pe orb.

Noi nu suntem Hristos. Cine se crede Hristos acela este un inselat.

Cand stam de vorba cu cei necredinciosi ne vatamam, nu pentru ca ei sunt necredinciosi ci pentru ca noi suntem inca necopti si vulnerabili. Am vazut oameni care au ratacit pentru ca, increzand-se in cunostiintele si sinele lor au purces la discutii cu ateii, sperand ca ii pot schimba.
De altfel, indemnul de a cauta sa avem prietenii doar cu cei credinciosi este porunca dumnezeiasca inca din perioada vechi testamentara, pe care sfintii apoi au intarit-o ca invatatura absolut necesara daca vrem sa ne pastram pe calea mantuirii. Aceasta nu trebuie confundat cu ajutorul oferit oricarei persoane care ti-l solicita indiferent cine este el.
Trebuie fugit de obiceiurile pacatoase, nu de oameni. este acelasi lucru cu a iubi pacatosul si a uri pacatul.

cine se crede infailibil in mare inselare se afla.

1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori.
4. Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.
5. De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.
6. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.

Pina la sfintenie ,eu zic sa incepem cu bazele,sa urmarim deocamdata sa fim oameni,pentru ca la acest capitol chiar putem face ceva . Si ulterior , cu ajutorul harului , putem fi si sfinti,dar asta depinde de Hristos ,si de harul care il va varsa peste noi.Daca harul ne va gasi lucrand in folosul oamenilor,sigur se va simti ca acasa.
Judecata mea, daca asa pare, este impotriva izolarii de ceilalti. Impotriva conceptiei ca ne putem mantui singuri doar in relatie cu Dumnezeu , fara a ne inconjura prin mii de fire si de ceilalti . Impotriva respectarii a jumatate de porunca , aceea de a iubi pe Dumenzeu, dar sa avem o atiutdine de ferire si de judecare fata de ceialalti ,sa nu ii iubim din tot sufletul ,si sa trecem nepasatori mai departe cand ii vedem neputinciosi . Daca judec ceva, judec insasi respingerea si judecarea celorlalti . Iar daca nu fac bine ,dovediti-mi unde gresesc.
Ca judec pe altii ? Dar in primul rand ma judec pe mine .
Eu judec o atitudine,nu o persoana , o atitudine opusa a ceea ce am primit de la Domnul , anume sa avem grija unii de altii si sa ne purtam sarcinile .
Doar cand aud aceasta atitudine exprimata explicit , ma mai linistesc. Cand o aud contrazisa,iau foc.
Si ingaduiti mi sa am si eu mica mea revolta ,caci peste tot acolo unde nu am stiut sau am gasit o parere mai buna ca a mea , am acceptat-o,si am incercat sa ma schimb.
Si cine este orbul ? Oare nu de aceea a venit Hristos, sa nu mai umblam ca orbii,ci sa ne tinem de El ,si sa ne calauzim la lumina ?

Da,e bine sa eviti discutiile care aduc cearta de idei.
Dar poti vorbi o multime de alte lucruri,chiar si despre credinta ,si despre atitudinea acelui om in viata si despre cum se poarta cu ceilalti ,fara a forta sa ajungi pe terenul minat al dogmelor. Daca ajungi acolo ,sigur ,prapastia s-a sapat deja .
Multi dintre noi sunt nevoiti sa intre in contact cu cei de alte confesiuni/religii sau atei.
Daca ne apucam sa facem prozelitism, si opozitie fatisa,ne pierdem si pe noi si pierdem si contactul cu ceilalti
Mai bine sa ii luam cu binisorul , si ,cand e momentul, sa spunem si ce credem noi,in lumina invataturii care am primit-o. Simplu ,fara contraziceri ,fara incercare de convingere.
Convingerea noastra va ramane undeva sapata in mintea celuilalt,si impreuna cu atitudinea noastra prietenoasa ,mai ales cu aceasta , odata,nu se stie cand, va aduce roada.
Ce depaseste aceasta ,incercarea brutala de a il converti pe celalalt, e fie mandrie ,fie har .
Dar si atitudinea de ferire , de a refuza dialogul cu acel om,de a pelca cu idei preconcepute in relatia cu el , este la fel de nefasta . Inseamna ca acel om a ratat poate una din putinele sale sanse,ca Hristos sa ii vorbeasca prin noi,cu blandete ,si in indelunga asteptare,daca noi sustinem ca credinta noastra este cea dreapta
Daca facem si bine unui astfel de om , atunci cu adevarat i l-am aratat pe Hristos ,nu numai in vorbe,ci si in fapte,chiar daca teoretic,este dusmanul dogmei noastre

daca ati citit si ultima mea postare poate ati inteles un pic mai mult din ceea ce am vrut sa spun.

daca dvs vreti sa va tineti de Hristos si celalalt de Mamona, oare ale cui sarcini le purtati?

Daca totul s-ar rezuma doar la un nevinovat dialog ce bine ar fi.
Duhul lumii te invaluie, usor, la inceput sub masca nevinovatiei, a umanitatii.

Daca voiesti sa faci bine oricarui om, faci acest bine si gata. Fara prozeletism, insotiri vatamatoare, discutii inutile, lucruri desarte, etc.

Ca sa nu mai sar iar in sus,explica mi ce e aceasta invaluire a lumii , la ce te gandesti?
Pentru ca interactiunea cu un om nu mi se pare deloc desarta . De unde frica aceasta de credinta lui ,oare nu ai deja credinta ta ? De ce trebuie ajuns neaparat la dialoguri despre credinta,daca e un teren periculos ? Si ,chiar si in acel caz, de ce sa nu fii in stare sa afirmi,neostentativ credinta ta ?

Iustin, lumea in general, nu e totuna cu duhul lumii.

Atunci cand interactionezi cu un om , ori sporesti , ori te vatami. Depinde de duhul ce il poarta si de taria credintei tale.

Nu vorbim aici de credinte, la modul general, de dogme ci de aspecte practice din viata de zi cu zi.
De exemplu: daca eu interactionez cu un betiv, acesta va insista sa mergem intr-un birt, sa stam "linistiti" la un pahar de vorba. Eu ii voi spune: nu, putem merge in parc, pe o banca sa stam de vorba la fel de linistiti. Daca betivul este cuprins foarte tare de aceasta patima va spune: aa, nu in parc, asa pe uscat?

Este inutil sa participi la adunari pacatoase, de dragul umanitatii. Numai Bunul va schimba omul, cu puterea Lui.

In orice discutie, sau interactiune, exista o confruntare intre forte. Cine nu e obisnuit sa simta duhul celuilalt, nu va simti confruntarea. Iar cand va ceda el insusi, nici atat. In aproape toate cazurile isi da seama de pierdere mult mai tarziu.

Copile, nu te juca cu vorbele. Fiecaruia dintre noi ni s-a incredintat "un talant". La final, va fi de-ajuns sa avem doar doi, pentru ca Dumnezeu vede straduinta fiecaruia. Dar tu... Tu nici macar nu ai inteles care e talantul tau. Cei drept nici eu nu prea stiu, in ce ma priveste, fiindca de nimic bun nu sunt in stare si tare ma tem ca nu voi avea deloc ce sa arat.
Lumea suntem noi, aparent la fel, dr atat de diferiti. Unul e zidar, altul fochist, altul medic, altul inginer si tot asa. Daca stii sa faci case, fa case, Omule (nu ma refer la tine ci la toti care suntem zidire a lui Dumnezeu). Daca ai ajuns medic, fii bun si fa-ti meseria fara sa pretinzi avantaje de la deznadajduiti si chinuiti deja de propriile lor neputinte. Daca esti primar, nu te substitui lui Dumnezeu pe de o parte, iar pe de alta facand tot felul de nedreptarti. Daca esti politist, daca esti ce ti-a oranduit Dumnezeu sa fii, fa cu talantul tau, bucurie Stapanului, pentru ca in mod concret, acel talant nu ti-a apartinut niciodata si nu ai niciun merit asupra lui. Deci, toate foloasele de pe el sa-ti fie curate, nu udate de lacrimile si durerea celorlalti.
Cei ce aduc mai multi talanti, sunt cu adevarat "alesi". Pentru ca ei nu pastreaza nimic pentru ei si nu e zi sa nu osteneasca din greu, desi... nu-i roaga nimeni si ... nu le ofera nimeni din lumea asta vreo recompensa!

N-am timp pe cât aş vrea să am,
Suflet sărman!
M-am risipit tot căutând
În van
Potcoave de cai morţi !…
Sute de cărţi…
Pierdute printre rafturi şi coperţi
De autori celebri şi… experţi !…
Ce-a mai rămas din ele-acum ?
Povara unei Cruci în drum,
Sub soarele dogoritor,
Urcând Golgota faptelor!…
Câtă risipă ? Câte nopţi
Pierdeam mereu
Închis în mine, fără Dumnezeu?...
Mă frământam, din zori în miezul nopţii,
Ca să descopăr, astfel, taina vieţii.
Şi rămâneam supus în umbra morţii,
Printre filozofii întortocheate,
Cu fraze-alese, sau alambicate…
Mă complăceam în fals şi slăbiciune,
Fără esenţă, fără adâncime,
Că nu găseam nicicum "Cuvinte vii" !...
Doar vorbe goale !... Simple fantezii !...

Te-am chinuit mereu, suflet sărman
Şi te-am ţinut închis între zăbrele,
Înghesuit de gânduri efemere,
În loc să te apropii de liman !
Ai fi putut avea "Comoară-n cer"
De ţi-aş fi dat la vreme, cele bune,
Dar ai rămas dator în căi străine
Iar ca să te salvez, e greu să sper !...
Talantul care ni s-a dat
Şi-a risipit în van, menirea.
Naiv, mi-am compromis zidirea,
Că la vrăjmaş a fost amanetat!...
O viaţă a trecut pe lângă noi !
Orgoliu, slăbiciune şi noroi…
Ţinut pustiu şi dezolant…
Aveam talent, dar… nu aveam Talant !...

Inteleg ca aceasta catalogare a iubirismului ca un curent frivol si superficial , este facuta tocmai de cei ce stiu cat de greu e sa iubesti . Sub impresia scrierilor sfintilor despre drumul care trebuie parcurs pina la despatimire ,si cunoscand propria neputinta , fac alergie la oricine face apel la acest indemn . Dar ,daca nu am accepta pasii marunti ,si nu am incuraja faptele pozitive, oare ce ar face marea masa a oamenilor ,care nu au auzit ,nu cunosc,nu practica credinta ? Oare cum ar mai putea sa traiasca lumea ,daca nu ar fi relatii izvorate din iubire intre oameni ? Daca acceptam virtutea si o laduam acolo unde o intalnim,inseamna automat ca suntem impotriva conceptiei ca iubirea desavarsita vine doar prin Domnul ?
Daca intalnim analogii si semne ale acestei iubiri ,in viata celor necredinciosi,si intalnim unele atitudini opuse iubirii in viata credinciosilor ,inseamna sa judecam dupa eticheta , sau dupa dreptate ?
E adevarat ca iubirea desavarsita vine doar prin Hristos . Vine prin harul Sau dar si prin efortul nostru. Sa iubim asa cum stim noi,cum am inteles de la El . Iar El ne va arata cum trebuie cu adevarat sa iubim . Nasterea iubirii adevarate se face prin conlucrare dintre fapte,smerenie si har .Nu prin asteptarea pasiva a harului ,pentru ca ,nu e asa? , noi nu stim oricum sa iubim . Trebuie sa facem eforturile noastre in acest sens,chiar acolo unde ni se pare mai imposibil sa tinem la cineva , si ,aceste efroturi vor fi incununate de har ,daca le facem cu credinta si speranta .

Si cum ramane atunci cu indemnul, "daca cineva te sileste sa mergi o mila cu el,mergi doua?" Dv nu doar ca sustineti ca sa nu mergi doua,dar in final nici cat va cere el nu ii dati,si ajungeti sa ii intoarceti spatele betivului . Ca si cum ,simplu fapt ca este strivit de acest pacat , inseamna ca nu ii e sete si de putina intelegere . Poate are si el o poveste ,poate e profesor universitar ,poate o mare deceptie sau o mare dragoste l-a facut sa ajunga asa . De spaima cuvantului birt , ajungeti sa ratati sansa de a asculta un om.
Si nu cred ca daca beti si un pahar cu el,riscati dependenta ,sau e un semn de slabicune fata de el . Dimpotriva,il poate vedea ca un semn de apropiere si sa se deschida si mai usor.
Si Domnul era acuzat de farisei ca sta la masa si bea un pahar de vin cu pacatosii,dar nu pentru placerea vinului statea ,ci pentru ca stia ca acei oameni apreciaza pe oricine nu ii alunga
Pacatul nu este in birt,ci in inima noastra ,acolo este locul lui

Vorbeam de atitudine . De a te feri de pacatele semenilor ,si a apara cu cerbicie talantul tau ,sau de a cauta sa daruiesti ceva catre ceilalti,fara a mai fi asa preocupat de talant.
Cine risca un talant ,si il imprastie la ceilalti, poate castiga 10. Cine nu risca ,si il tine sub perna,va ramane cu acel unic talant.

Nu stiu daca fac bine, insa am sa va povestesc o confruntare ce am avut-o cu un profesor de meditatii yoghine, cel care a acaparat persoana draga de care v-am povestit, am sa o numesc x.

Am cerut o intalnire cu x, din dorinta de a face o ultima incercare sa renunte la acel drum. A spus ok ne vedem la ora 1 la cafenea.
Am cerut sa ne vedem acasa, in liniste si mi-a raspuns: de vrei sa te intalnesti cu mine, accept doar la cafenea. - iata prima confruntare. dragostea pentru ea m-a facut sa cedez. Bine, la cafenea am spus.
La ora intalnita la cafenea ma astepta ea impreuna cu profesorul yoghin. Prima batalie era pierduta. Vicleanul si-a trimis reprezentantul.
Am inceput discutia in romana. La nici 5 minute yoghinul a rabufnit. Este absolut needucat, a spus, sa vorbiti intr-o alta limba in prezenta mea. si s-a ridicat in picioare privindu-ma amenintator. deja confruntarea se mutase in alt plan. am cerut in romana lui x ,sa rezolve problema cu yoghinul sa putem discuta in liniste intreband-o ce cata de fapt el acolo. spre surprinderea mea de data asta a inteles ce am zis desi nu stia o boaba de romana si mi-a spus tot in engleza: o insotesc.
am continuat discutia cand la un moment dat acesta a decis sa ii distraga atentia lui x, spunandu-i: uite, dinspre masa aceea vine o energie negativa si a aratat spre masa vecina. X s-a oprit uimita si extaziata de asa zisele puteri ale profesorului uitand parca pe moment de ce eram acolo.
M-am uitat la el atunci: ii tremura tot trupul, i-am simtit agitatia si furia si i-am spus in engleza: in tine vad o mare agitatie si neliniste. In tine nu e deloc pace ci furtuna. S-a ridicat brusc in picioare si s-a apropiat de mine amenintator: s-a oprit in fata mea la un pas, cu privire amenintatoare. A simtit ca nu ma poate pacali si atunci a inceput sa strige agitat si sarind ca un titirez: esti posedata, esti posedata. Tu esti posedat , am spus, si apoi m-am adresat lui x in romana: daca l-am putea duce acum in Biserica , se va sparge ca un ciob de sticla. In acel moment, ca si cum ar fi inteles, a plecat ca un vartej afara din cafenea.

X mi-a spus trist: e vina mea, eu l-am adus, dar e amicul meu cel mai bun si m-a ajutat deseori. I-am spus: nimic nu face gratuit, trezeste-te. si mi-a replicat: nu, el nu e asa, nu e asa. I-am raspuns: te amageste , te rog sa nu uiti vorbele mele: te amageste. si am plecat acasa .

In ziua aceea am plans mult , tristetea si parerea de rau durea. Si am cerut lui Dumnezeu sa ma ierte pentru ca am incercat (din dragoste pentru ea) sa fac ceva peste puterile mele.

Tu, cel putin prin impresia generala, DACA mai detii un "talant", (retine, DOAR UNU', nu mai multi), acela NU este de a-i aduce pe cei rataciti la credinta, fiindca deocamdata chiar tu ai ratacit cararea. Da, cei ce apar in viata ta, intr-un fel sau altul (colegi de serviciu, parteneri de conversatie intr-un tren sau mijloc de transport, etc) le poti raspunde doar atat cat iti ingaduie Dumnezeu. Ceea ce nu stii, nu vorbi.
Sa nu-ti permiti vreodata nici in gluma sa-ti risti "talantul", pentru nimeni si nimic in lume, fiindca esti o victima impardonabila, cu mult mai reala decat sunt naivii care se incumeta sa castige la "alba-neagra"!
Ca sa fii "Semanator", trebuie mai intai sa primesti acele "seminte", dupa care sa fii cu mare bagare de seama unde le semeni. Daca aruncam "margaritare porcilor", nu porcii sunt vinovati ca ne calca si pe noi in picoare, ci propria noastra naivitate ca suntem in masura sa facem asta!

daca "mila" aceasta de drum se masoara in numarul de pahare baute avem o mare problema de intelegere.
"Mila" asta de drum nu se afla pe drumul pacatelor nimanui.
A cata oara sa va repet ca noi nu suntem Hristos? Da, tindem, spre El, ne dorim, El ne este modelul , dar nu suntem.

Adevarat. Si nu numai atat: dar mai plecam la semanat si fara seminte.

Okei, am invatat lectia, pot zice o suta de lucruri , ca unii oameni tot ce vor ei inteleg .Se leaga de un aspect care il socheaza mai tare, si nu mai vad deloc ansamblul a ce spui .
Un singur cuvant ,o idee rupta din context , ajunge pentru a o lega de o anumita opinie crezuta de ei, si e de ajuns pentru a cataloga un om .
Iti fac usor cu degetul ca ai gresit,fara ca uneori sa mai si spuna de ce.
Oricum eu apreciez feedbackul ,inseamna ca pe undeva vorbesc prea mult si prea in plus.
Nici macar nu aveam in plan sa vorbesc despre acest subiect , a ceea ce facem in practica.
M-am lasat doar purtat de conversatie. Sa zicem doar ca e un subiect la care nu am primit raspunsuri alternative viabile, ci doar de a te feri de ceilalti,cand crezi ca pacatuiesc.
O sa ma gandesc la opinia voastra, macar ca sa va inteleg.
Inteleg situatile extreme la care se referea dobrin,lupta cu energiile negative, repulsia dansei fata de alcol , asa ca inteleg ca aveti o parere bine formata depsre ce e rau sau trebuie evitat.
Imi pare rau daca vi s-a parut ca am incercat sa va zdruncin aceste convingeri , nu asta e telul meu,nu vreau sa schimb pe nimeni. Am propriile mele convingeri ,si de aceea mi se pare uneoori ca si ceilalti le au,si ca ma inteleg .

Deci Biserica admite mersul treptat al Descoperirii dumnezeiesti. Treapta de la Vechiul la Noul Testament e aratata de nenumarate ori de Mantuitorul, de Sf. Apostoli si de Sf. Parinti. Ei arata ca este o desavarsire a Noului Testament fata de cel Vechi. Acesta din urma isi pastreaza valoarea lui, e adevarat. Mantuitorul zice : "Sa nu socotiti ca am venit sa, stric legea sau proorocii; nu am venit sa stric, ci sa plinesc. Ca amin zic voua-pana ce va trece cerut si pamantul, o iota sau o cirta nu va trece din tege, pana ce vor fi toate". (Matei V, 17-18). Dar aceste lucruri din Vechiul Testament trebuiesc "plinite" in lumina gradului nou de Descoperire) (Noul Testament): "Ati auzit ca s-a zis celor de demult...", "Iara Eu zic ooua" (Matei V, 21 si urm.). Noul Testament e dezvoltarea si plinirea celui Vechi; dar e mai mult decat atat: El e "rasaritul cel de sus", care face sa treaca "umbra legii". Sporul in descoperirea persoanelor Sfintei Treimi, e aratat de Sf. GRIGORIE TEOLOGUL, prin cuvinte ca: "Adaosuri partiale", "inaltari", "inaintari" si "treceri din slava in slava".


NT il include deci pe cel vechi,il implineste si il depaseste . VT aduce ordine intr-o lume stapinita de dezordine . VT se adreseaza oamenilor . NT este insusi Cuvantul lui Dumnezeu in actiune . Nu se mai limiteaza doar la un set de porunci pentru oameni, ci le arata insusi felul de a cuvanta al dumnezeirii . VT ne da porunci,NT ne arata porunca insasi ,in toata intelepciunea si dumnezeirea ei

Sf. Scriptura ne poate calauzi, ea singura, pe calea mantuirii ?

Sfanta Scriptura nu ne poate calauzi, ea singura, pe calea mantuirii, atat pentru ca ea n-a fost data omenirii de la inceput, cat si pentru ca atunci cand a fost data, ea n-a fost singura autoritate in aceasta privinta, ci a avut inaintea ei si apoi odata cu ea Sf. Traditie, in vatra mereu calda a obstei religioase, sau a Bisericii. Cu mult inainte de a incepe Moise sa scrie primele carti ale Vechiului Testament, a existat o evlavie a obstei religioase, chiar mai veche decat acea a Patriarhilor. Cartile Noului Testament incep sa apara dupa mai bine de zece ani de la intemeierea Bisericii. Ele apar in sanul acesteia. Si Biserica alege cartile insuflate inca din veacul I al erei noastre. Biserica este autoritatea hotaratoare in aceasta privinta cum si in talcuirea textului biblic. Ea "este stalpul si temelia adevarului" (I Tim. III, 15), ea tine "canonul neclintit al adevarului". In ea lucreaza Duhul Sfant pentru pastrarea neintinata a adevarului mantuitor. "Unde este Biserica zice Sf. IRINEU, acolo este si Duhul Iui Dumnezeu si unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul este adevarul". Iata de ce Sf. Scriptura nu poate, ea singura, sa ne calauzeasca pe calea mantuirii, ci numai Biserica.

Asa este, faptele bune impreuna cu harul, sinergia despre care se vorbeste in ortodoxie si pe care au incercat sa o inteleaga si nu au reusit catolcii si protestantii. Fiecare din ei au o intelegere diferita asupra raportului dintre har si vointa. Era un articol pe site despre acest subiect, cred ca semnat de parintele Staniloae. Am gasit altul, al sf. Nectarie: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ui-145568.html

De ce unii care nu sunt inca pe drumul credintei fac fapte bune din bun simt ,si altii ,care se declara credinciosi,nu prea le iese relatia cu oamenii ? Caci omul te simte imediat daca esti bland sau daca esti pus pe harta . Poti sa fii toba de credinta in opinia ta , daca nu vorbesti cu blandete si cu intelegere fata de celalalalt ,agresivitatea ta este imediat sesizata si respinsa.
De ce primii fac fapte din suflet, desi consideram ca nu au har, si ceilalti,desi se presupune ca ar avea un pic de har, sunt parca mai rai uneori decat restul oamenilor ? Oare procesul de curatire, scoate la iveala murdaria din noi,pentru a ne curati mai repede?
Din dogmatica,primul stim ca ar trebuie sa fie harul,si apoi faptele,caci fara har,nu te poti hotari nici macar sa vrei harul.De abia dupa dobandirea harului ,dragostea adevareata apare in noi . Dar si fara fapte, alaturi de celelalte mijloace de mantuire ,nu vom grabi harul sa vina la noi
Oricum ar fi,cu sau fara har, e bine sa facem astfel de fapte ,macar pentru a ajunge mai repede la har .
As vrea sa stiu daca cineva face fapte bune in comparatie cu alte atitudini rele care le-ar putea avea ,(deci nu fapte bune in sens absolut), sunt acestea de folos ? Ajuta ele la ceva pentru cel care din cauze obiective nu cauta harul?
Vad in jur multa frumusete la oameni , cu sau fara o credinta manifestata . Oare care este legatura dintre aceasta stare de iubire uimitoare intr-o colectivitate de oameni care nu se declara explicit credinciosi ,si porunca lui Dumnezeu ? Cum vede ortodoxia starea acestor oameni ,starea de armonie si iubire ,dar care nu sunt facute neaparat pentru dobandirea harului.
Caci cine imi zice ca lumea e urata si rece , chiar nu il cred ,si nu vad de ce ar trebui sa numim binele rau , sa ii dam tot felul de conotatii negative,cand oricum este destul rau in lume. Nu este desavarsire ,este drept,caci nu este credinta . Dar o stare de iubire latenta, de armonie si intelegere ,eu chiar identific in lumea din jur . Si culmea,nu reusesc sa ma inalt nici macar la starea aceasta senina a celor din jur,eu care ar trebui sa tintesc la culmi mai inalte de desavarsire prin credinta


Nota : sunt consdieratii personale,nu neaprat tin de a afirma o credinta si a ignora dogma . Cunosc si opinia ortodoxa despre har, si dobandirea prin taine,cred in ea ,dar as vrea raspuns si la intrebarile care le pun, fara a se raspunde superficial denigrand frumusetea din jur sau dispretuindu-ma pe mine

Care e totusi relatia de succesiune intre Biblie si traditie ?
In mod formal se afirma ca Biblia se naste din Traditie .Ea vine din transcrierea unor predanii orale,in care autorul isi pune si el amprenta
La inceput propovaduirea s-a facut oral , in primii zeci de ani ai primului secol , si de abia mai tarziu si treptat,si doar o parte din invatura a fost consemnata in scris.
De asemena ,talcuirea Bibliei e atribuita tot Bisericii , caci doar ea este asistata de Duhul Sfant .
Pina aici totul pare in regula
Dar acesta pare doar un aspect formal,care se refea la cine aude,cine memoreaza,cine noteaza , cine interprteteaza
Dar nu se refera la continutul propriuzis al cuvintelor,care apartin doar Fiului lui Dumnezeu si Cuvantul. E drept ca un acelasi cuvant e auzit diferit ,de diferitii evanghelisti, si fiecare relateaza si lucruri asemanatoare(ca sa ne convingem ca au fost impreuna) dar si lucruri diferite(ca sa ne convingem ca si percpetia umana si-a pus amprenta)
Dar continutul propriuzis al cuvintelor , nu pare sa vina de la oameni . In acest sens,Traditia doar a notat si a redat ce a auzit.Dar nu a adus nimic in plus fata de cuvantul lui Dumnezeu.Traditia nu a putut aduga vreun cuvant la ce a spus Dumnezeu.
Nu traditia spune :"Cine crede in Mine ,in veac nu va vedea moartea" Ci Hristos spune aceasta ,doar Dumnezeu poate spune aceasta la persoana intai. Traditia doar relateaza ca a auzit aceste cuvinte , crede in ele, le interpreteaza,dar nu le spune ea insasi.
Traditia sunt ucenicii din jurul Mantuitorului,dar nu Hristos insasi.
Iar la sfarsit,Duhul se revarsa peste ucenici,si le da harul de a propovadui si transmite Cuvantul catre oameni
Astfel oamenii aud Cuvantul cu uerechile si cu inima ,iar traditia ii uneste cu Cuvantul.
Traditia succede Cuvantului in istoria mantuirii,caci este implinirea Cuvantului.
Biblia ramane si asa cum e,valabila pentru toti oamenii,chiar si cei din afara Traditiei,pentru ca e Cuvanul lui Dumenzeu ,deci e adevarul. Dar in acelasi timp , se desavarseste cu adevarat doar in Biserica ,caci asa a lasat Domnul sa se implineasca Cuvantul Sau.

Eu am mai raspuns la aceste intrebari, nu stiu daca tie sau altcuiva. In teologia protestanta omul a cazut de tot dupa Adam si nu mai e capabil sa faca nici fapte bune fara ajutorul harului. In ortodoxie firea omului doar s-a degradat, deci are vointa, necesara pentru a face si fapte bune. Deci vezi ca totul se reduce tot la dogma protestanta versus dogma ortodoxa.
Daca citesti in catehism, scrie ca:
"Daca harul e o lucrare necreata a lui Dumnezeu in sufletul nostru si daca prin el insusi Duhul Sfant lucreaza in noi mantuirea, oare s-ar putea mantui omul si fara de har?

Nu, omul nu se poate mantui fara de har (Efes. 2, 8; Ioan 15, 5). Harul ii este de trebuinta omului chiar de la inceput (Ioan 3,5). Harul pune inceputul mantuirii in om, si nu omul prin staruintele sale.
Aceasta inseamna ca harul ii vine in dar (Rom. 3, 24), nu pentru oarecare fapte ale sale. inainte de a veni harul, omul nu poate face fapte prin care sa se mantuiasca, sau macar sa induplece pe Dumnezeu sa-i dea harul prin care sa se mantuiasca. Omul poate face anumite fapte bune, dar nu le face asa de statornic si dintr-un cuget asa de curat, incat sa se sfinteasca prin ele si sa se mantuiasca. Omul are libertatea de a face binele si cata vreme e in robia pacatului stramosesc, dar aceasta e o libertate slabita. Ea e marita tocmai de harul care vine la inceput fara nici un merit al omului."

Iar Sfantul Serafim de Sarov scrie ca faptele bune nu pot mantui, dar Domnul il ajuta pe acel om sa vada adevarul si sa vina in Biserica. La fel cum s-a intamplat cu Sutasul Corneliu. http://saraca.orthodoxphotos.com/bib...ea_duhului.htm
"Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi si care, prin dobandirea de catre noi a harului Duhului Sfant, aduce in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide calea spre castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni. Dar primirea de catre Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de Hristos se limiteaza la aceasta: Ziditorul daruieste mijloacele pentru a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1)."

Trebuie sa intelegem mai exact ce este Sfanta Traditie. Sfanta Traditie este ceea ce a transmis Iisus prin viu grai (ai apoi Apostolii). Desi este ce a spus Iisus. Sfanta Scriptura este un fel de rezumat a ceea ce s-a transmis prin viu grai.

Despre faptele facute inainte de har ,in primul pasaj se zice ca acestea nu indupleca pe Dumnezeu sa ne dea harul .Dar in al 2-lea pasaj se zice ca totusi Domnul rasplateste aceste fapte. Cum e de fapt?
Un alt pasaj interesant este despre faptele bune care nu sunt facute din dragoste de Hristos. Acesta e de fapt harul? Dragostea de Hristos e de fapt harul prin care o fapta devine cu adevarat buna ?
Dar daca aceste fapte sunt in spiritul poruncii lui Hristos, dar acel om sau chiar grup de oameni nu sunt inca angajati pe drumul cautarii explicite a lui Hristos?
Daca vezi fapte ale unor oameni care sunt in spiritul poruncilor lui Hristos,dar fara marturisire explicita,oare aceste fapte sunt mai putin valoroase?
In fine,orcum ar fi , Dumnexzeu este cel care hotaraste si care judeca si care daruieste.
E clar ca Dumnezeu daruieste doar prin Hristos. Dar e asa clar cine il are si cine nu pe Hristos?

Pai ceea ce spui este referitor doar la forma de transmitter . Formal Traditia preia cuvintele Mantuitorului si le duce mai departe .Iar consemnarea lor in scris e doar o etapa a acestei tramnsmiteri .Dar daca privim la continut , Cuvantul lui Hristos,este Cuvantul asteptat din veacuri,este insasi vocea lui Dumnezeu. Traditia si Biserica urmeaza acestui Cuvant. Dar Cuvantul a fost primul . Hristos a fost primul si Biserica i-a urmat . In acest sens Cel care rosteste Cuvantul e inaintea celor care il transmit.
Momentul rostirii cuvintelor e anterior si apartine lui Hristos. Cuvintele rostite insusi apartin lui Dumnezeu . Momentul propovaduirii si transcrierii acestor cuvinte, chiar daca o transcriere partiala,apartine oamenilor si Bisericii si sunt insuflate de Duhul .
Stim ca Duhul desavarseste,deci el reaminteste si lumineaza,ceea ce Hristos rostise deja

Explicatia era continuta in citat. Harul se primeste prin botez, abia dupa aceea poate conlucra omul cu harul. Faptele bune il pot ajuta pe un om nu sa primesca harul de la sine, ci sa il lumineze si sa primeasca harul prin Botez. Si catehismul explica aceste lucruri.

Ce se intampla daca cineva nu a fost botezat, dar nu stie asta, si traieste o viata ortodoxa plina de fapte bune?

E de ajuns botezul pentru a primi harul ? Nu trebuie si impartasania ?
Si vine automat dupa acestea?
Credeam ca harul e o stare mai speciala , care chiar si dupa impartasanie nu vine imediat.
De unde stim cand harul vine peste noi ?
Faptele bune care le facem dupa sosirea harului ,sunt mai multe ,mai intense,mai deosebite decat cele dinainte?

Da,poate fi abandonat intr-un leagan de exemplu,dupa botez.
Dar daca nu stie daca a fost botezat ,probabil va vroi sa se boteze cand va fii mare ,ca sa fie sigur.
Daca vrea sa faca fapte bune,inseamna ca are si credinta,deci va vrea sa fie sigur ca e botezat.El va sti ca nu poate avea o credinta desavarsita fara botez.

Concluzii
 

Ca sa concluzionez putin ,dupa atatea discutii, care sunt treptele intalnite in lume :

1) Pot exista fapte bune si fara credinta explicita a aceluia care le face in Hristos .
Faptele bune se cunsc dupa inima celui ce le face .
Inima sa poate fi chiar mai buna decat a cuiva care are credinta si implineste tainele.
De aici impresia ca poate exista o trecere in fata lui Dumnezeu si a acelora care nu au credinta explicita ,dar au o inima care se vede ca e buna . Mai ales daca ii punem in contradictie cu cei care sunt pe drumul credintei ,dar inima lor inca e rautacioasa.

2) Pot exista apoi oameni care au si fapte bune ,si credinta in Hristos , dar nu s-au botezat inca, sau au primit alt botez,nu cel ortodox.
Acestia inca nu au ajuns sa aiba har .Fara har,nu se pot desavarsi. Vor ramane la acelasi stadiu mereu ,care insa poate fi un stadiu bun si pozitiv.

3) Exista apoi oameni care se boteaza ,poate chiar se impartasesc(cand sunt mici) , dar apoi nu mai cred,sau il ignora pe Hristos . Acestia sunt majoritarii ortodocsi,cei care nu prea au nici o treaba cu biserica .Dar formal ei sunt ortodocsi. Harul este in ei ,dar este coplesit de necredinta lor. Ei sunt ca si prima categorie ,pot face sau nu fapte bune . Dar fara sa aiba si credinta in Hristos ,desi au harul , acesta este inactive. Harul fara credinta nu poate face nimic.

4) Exista oameni ,care au si credinta si har .Dar nu au fapte bune. Inima lor e rautacioasa ,pornita pe critica , nu ajuta pe ceilalti,nu ii inteleg,nu le poarta greutatile.
Acestia sunt pe o treapta superioara ,caci macar isi cunosc pacatul ,precum si directia in care trebuie sa mearga. ei sunt perfectibili ,si sunt pe drumul firesc ,al cresterii duhovnicesti .
Trebuie insa sa dea mult mai mare importanta faptelor lor, si cum vad ceilalti inima lor. Caci ceilalti sunt un turnesol care nu minte niciodata.Un turnesol strins legat de propria noastra constiinta .
Pe acestia conlucrarea cu harul ii va ajuta sa isi desavarseasca,intai inima,apoi felul de a fi

5) Exista in sfarsit ultima categorie care au si credinta si har si fapte. Acestia sunt o binecuvantare pentru toata lumea ,laudati de toti,iubiti de toti,apreciati de toti, Caci se vede si ca inima lor este buna ,dar si ca ,credinta lor e dreapta . Si se vede si ca Dumnezeu este cu ei. si ca harul sau lucreaza biruitor in ei.

Cateva mici inadvertente.
Pot exista, dar, in zilele noastre cand Evanghelia a fost vestita pana la marginile pamantului, lipsa credintei explicite pierde meritul faptelor bune.

Nu, fiindca acela care are credinta si implineste tainele, daca moare in starea acesta, in mod cert este mantuit. Acestea doua sunt conditiile mantuirii, pe care le stim de la Domnul: credinta si Tainele.

Nu, deoarece:
-daca inima buna si faptele bune ar duce la mantuire, nu ar fi fost nicio nevoie ca Fiul lui Dumnezeu sa se deranjeze sa se intrupeze, sa sufere, sa moara. Numeroase sunt exemplele de oameni cumsecade si fapte memorabile din Vechiul Testament, nu asta era problema. Problema era ca erau robiti, fara voia lor, nici vina lor directa, diavolului. Niciunul nu se putea mantui.
Dar, vazand Dumnezeu ca eram cumsecade in timp ce ne invarteam in cerc prin desertul vietii noastre, dar muream otraviti de serpi veninosi, a pus sa se faca un sarpe de arama, ca toti care il vor privi sa nu moara. Acuma, se naste intrebarea: ce se intampla daca un om cumsecade, muscat de sarpe si auzind chestia asta, nu privea, totusi ? Fara indoiala ca murea, textul biblic e clar. Dealtfel, se naste intrebarea: ce fel de inima buna ar putea avea cineva care, auzind Cuvantul Domnului, totusi nu il asculta si nu il urmeaza ?

Cei care ar fi vrut in mod explicit sa se boteze, care au inceput sa se pregateasca, dar nu au apucat, daca, ajungand la capatul vietii regreta amanarea botezului si se leaga ca, daca Dumnezeu i-ar intoarce printre vii sa se boteze deindata, sunt ca si botezati. Acesta este "botezul dorintei". Aceasta invatatura are rang de teologumena. Avem un exemplu biblic: un centurion roman, numit Corneliu. Credem ca este sfant si e patronul catechumenilor.

Nu numai ca nu se pot desavarsi, dar nici macar nu pot trai. Lipsa Harului Sfintitor este sinonima cu moartea spirituala.

Cei care, primind botezul, ajung sa il ignore pe Cristos ori sa rejecteze Biserica Sa nu sunt ca cei din prima categorie, ci considerabil sub ei. Cu alte cuvinte, e mai putin grav sa fii infidel decat sa fii apostat, eretic ori schismatic. Botezul imprima asupra sufletului un caracter, adica o marca de nesters nici in viata aceasta, nici in cea viitoare, dupa care oricine cu vedere spirituala, Dumnezeu, inger sau om trecut la Domnul va vedea dupa acest semn ca acela a fost botezat. Acest semn spiritual, daca purtatorul sau va fi in Cer, va straluci in onoarea lui, aratand cat de bine acela a folosit darul lui Dumnezeu. Dar, daca va fi in iad, acest semn va fi spre dizgratia si mai marea pedeapsa a purtatorului, aratand cat de rusinos a abuzat de darul lui Dumnezeu.

De aceea Biserica se abtine sa practice botezul in cazul copiilor pentru care nu exista garantii rezonabile ca vor fi crescuti in religia cea adevarata, ca sa nu agraveze starea sufletelor lor mai tarziu. Dar, in caz de pericol, un copil trebuie botezat chiar daca parintii lui ar fi dusmani declarati ai lui Cristos, fiindca toti copiii botezati ajung direct la Cer, fara stagii purgatoriale.

Si atunci, cum au credinta ? A avea credinta nu inseamna a fi de parere ca Isus Cristos este Dumnezeu. Si diavolul este de aceasta parere, el s-a prins mai repede decat apostolii despre Cine este vorba. Sa insemne, asta, ca diavolul are credinta ?
Dupa parerea mea, a avea credinta inseamna a te stradui sa Il urmezi pe Cristos si pe cei Lui urmatori.
Da, se poate ca un ASTFEL de credincios sa fie "rautacios, pornit pe critica etc". Dar, in asemnea caz, vorbim de neputinte ale credinciosului. Spre deosebire de necredincios, el vrea sa Il urmeze pe Cristos, dar nu prea poate. El este asemenea lui Petru, care a plans amar neputinta sa de trei ori manifestata.

Ar fi frumos sa fie asa. Dar, in realitatea de pe teren, nu este asa de simplu. Acela care a avut o credinta exemplara, acela care e insasi sursa harului, acela cu faptele cele mai incredibile si totusi adevarate, cel mai mare sfant, cel mai mare om, care imparte seculii intr-o era de dinainte si una de dupa, acela nu a fost laudat de toti. Nici iubit de toti si nici chiar apreciat de toti. Dimpotriva, atunci, ca si (mai ales) astazi multi nu l-au laudat si nu il lauda, multi nu l-au iubit si nu il iubesc. Si, daca l-ar aprecia, atunci le-ar fi model, dar nu le este. Iar slugile nu sunt mai presus de stapanul lor! Daca cineva isi inchipuie ca, avand credinta, har si fapte va fi laudat, iubit si apreciat in lume, risca sa se insele ingrozitor. Este suficient daca experiati oricat de putin. E suficient ca, la urmatoare reuniune, cand vine vorba, sa sustineti ceva din ceea ce Isus si Biserica sustin. De exemplu, daca vine vorba de relatii sexuale, ca relatiile sexuale inainte de casatorie sunt o mare nenorocire. Experiati si veti vedea repede ce inseamna iubirea, lauda si aprecierea. Mai intai, cativa, socati, va vor pune 2 sau 3 intrebari, ca sa inteleaga mai bine ce sustineti. Altii vor avea ochi injectati de o ura salbatica inca de la inceputul dialogului cu dv. Ati citit piesa "Un dusman al poporului" ? Cum scrie acolo, asa se va intampla.

Hai, ca mai ne scriem si maine, ca acuma dorm pe soarece. Noapte buna!

Bune concluziile lui Iustin, care si ele contin niste nelamuriri pentru multi.
Iar raspunsul lui Mihnea incurca si mai mult.
Nu reusesc sa inteleg de la el cum traieste credinta, cum a facut trecerea intre doua confesiuni si ce diferenta vede el concret intre ele.
Din multe din raspunsurile lui nu se prea intelege confesiunea.
Si l-as ruga macar pe el, care am inteles ca are o relatie mai apropiata cu preotul sau, sa-l intrebe in chestiunile la care el scrie aici, sa ceara lamuriri, caci am impresia ca nici el nu e prea sigur si lamurit in mai multe privinte.

Si acum cateva observatii:

1. Evanghelia o fi fost raspandita pe tot globul, dar exista mai multe confesiuni crestine, fiecare a preluat-o si o aplica in alt fel.
Mantuirea cum trebuie sa ne-o imaginam atunci?
Eu nu stiu cum sa-mi imaginez acolo sus in Cer dupa moarte.
Mai intai exista mai multe incaperi pentru fiecare confesiune?
Triaza cineva acolo sus dupa confesiunea omului?
Si ortodocsii se mantuiesc automat (daca au fost buni), iar restul se duc automat in Iad.

Eu stiam ca la Judecata de Apoi esti intrebat mai ales de faptele bune si de pacate.

Tu cum intelegi Mihnea?

2. Fiul lui Dumnezeu a venit ca sa ne aduca niste invataturi si nu pentru El Insusi. A venit sa ne invete cum sa traim fiecare si unii cu altii.
Iar in V.T. existau si invataturi care nu erau bune. Legea Noua, dupa care traiesc acum crestinii a adus unele imbunatatiri, modificari.
Iar oameni pacatosi exista si in Noul Testament si unii sunt invatati si adusi pe drumul cel bun.

Iisus a venit pentru noi. Sa ne indrepte, sa ne faca mai buni. Ca noi (multi crestini) l-am indragit si il iubim si respectam si ii cantami si etc., este altceva.
Nu cred ca El asta asteapta de la noi, ci sa ne vada pe noi mai buni.

3. Eu nu sunt lamurita si vad ca mai nimeni pe aici, si nici tu, cum este cu acest har. Prin Botez primim o credinta, poate ca tocmai acesta este harul de care vorbim. Atat.
Dar ce aduce concret mai mult acest har in noi, pe langa felul nostru de a trai in invataturile lui Hristos?

4. Exista in toate credintrele din lume elemente care se aseamana sau sunt chiar identice, elemente pozitive.

5. Eu am impresia ca dimpotriva, se intampla altceva in legatura dintre credinta si faptele bune.
Cred ca un crestin, in speta un ortodox care insa nu face fapte bune si nu traieste asa cum ne-a invatat Iisus, este totusi acceptat in comunitatea lui si in biserica si iertat, mai degraba, decat este acceptat unul care nu este ortodox de ex., dar traieste in Iisus. Si asta pe principiul ca Dumnezeu te iarta si ca trebuie sa iertam de 777 ori cate 7.
Aici este o ruptura. Deci poti fi oricat de rau, daca esti botezat, ramai in comunitate. Inversul nu este posibil.
In Ortodoxie cel putin, conteaza foarte mult dogma si mai putin faptele bune din cate am observat.

Si intrebi asa:
"Exista oameni, care au si credinta si har .Dar nu au fapte bune. Inima lor e rautacioasa ,pornita pe critica , nu ajuta pe ceilalti,nu ii inteleg,nu le poarta greutatile."

Unde este credinta in acest caz?
Pai daca omul a fost botezat ortodox? Aia ce se cheama ca este? Cred ca la asta se referea Iustin.
Nu stiu de ce va este greu sa intelegeti anumite lucruri atat de evidente si raspandite.
Toate situatiile enumerate de Iustin exista in practica. Unii refuza sa le vada/inteleaga/accepte.

Poti sa fii ortodox botezat (deci ai harul primit de la Botez), ca alt har nu stiu) si sa fii asa cum scrie Iustin.
Exista si preoti care au deci si credinta, au si harul special al preotiei si totusi gresesc si nici nu fac asa fapte bune (nu ii inteleg altii, nu ajuta, etc.)

Eu cred ca prin concluziile trase de Iustin de pe acest fir ne intoarcem de fapt la intrebarea : Ce este credinta?
Pentru ca vad ca exista viziuni diferite. La unii conteaza doar dogmele si mai putin sau deloc faptele bune, la altii invers, la altii persoana lui Iisus in sine si laudarea Lui.