Uite Daniel, care era intrebarea mea, care poate a fost prea vag exprimata in contextul primului meu post:

Parintii spun sa iti amintesti pacatele dar aceast lucru presupune multe imagini(chipuri de persoane, locuri etc.) care imprastie gandirea si pot chiar sa reactiveze patimi (manie, slava desarta etc.). Care e solutia pentru a asculta sfatul parintilor dar a te feri totusi de imagini vatamatoare ?

Parerea mea practica si sincera este ca nu trebuie sa-ti amintesti pacatele in amanuntul lor,ci doar faptul ca ai pacatuit.

Si cred ca Parintii nu spun sa-ti amintesti pacatele,ci sa le spovedesti si apoi sa nu le mai faci.Asa cred ca scapi si de amintirea lor.

Mai este un moment cand e bine sa iti mai reactivezi amintirea unui pacat savarsit anterior: atunci cand apare o stare de mandrie,pentru a te smeri.

Cred ca important pentru pocainta nu este amintirea pacatelor noastre,ci amintirea faptului ca Adam a gresit, ca putem gresi in orice moment(deci vigilenta),si mai trebuie pocainta pentru faptul ca omul a cazut din slava lui cea mare,si ea trebuie redobandita prin efort.

Efort care inseamna printre altele: asceza,rugaciune,milostenie,indepartare de lume si placerile ei etc.

De acord cu tine in ceea ce priveste constientizarea permanenta a starii de pacatosenie, dar Ioan Gura de Aur in omilia la Matei, ori Isaac Sirul in „cuvinte pt singuratici”, sau chiar Dimitrie din Rostov intr-un cuvant despre pocainta, vorbesc totusi despre amintirea pacatelor. Ioan Gura de Aur chiar recomanda ca acest lucru sa se petreaca in fiecare seara inainte de rugaciune.....in locurile pe care le-am pomenit ei nu se refera la amintirea starii de pacatosenie ci la amintirea propriu-zisa a pacatelor....

Iti amintesti pacatele pentru a-ti induce starea de smerenie si de pocainta,apoi incepi rugaciunea(pornind de la acesta stare),iar in cadrul rugaciunii excluzi orice gand,ramai doar cu starea ,fara gandul la ea.

Deci faci o spovedanie personala,apoi incepi rugaciunea ,curatat fiind...

Pot sa fac o analogie: Asa cum dupa spovedania la preot ,te simti mai in putere ,si ca ai scapat de o povara,asa este si dupa amintirea pacatelor.,rugaciunea curge mai usor.

Eu am vazut. As fi nedreapta, egoista si invidoasa sa spun ca nu am vazut. Si m-am bucurat ca i-am intalnit sa pot invata de la ei.

Aha, e si pentru mine mai clar acum...
Parintele Paraian a fost intrebat odata ceva asemanator si el spunea ca intelege acest lucru prin faptul ca pocainta se face cu fata spre viitor, nu spre trecut, prin inlocuirea pacatului prin virtute. Adica nu stai sa plangi in pat si sa iti amintesti cat de pacatos ai fost, ci iti lucrezi mantuirea, la modul practic. De exemplu: ai fost hot, sa zicem. Nu incepi sa plangi si sa iti amintesti cate case ai furat, ci parasesti furtul, te faci om cinstit, care castiga din munca lui, in prima faza, adica intri in normalitate. Apoi inlocuiesti pacatul cu virtutea: devii om milostiv si din ce castigi cinstit, le dai si altora. In loc sa furi, faci milostenie. Asa vedea lucrurile, concrete si in viata practica. Pana aici a fost par. Paraian.

Cum a facut Zaheu adica, nu a stat sa isi aminteasca pacatele, ce si cum a furat, cand, cui, cu cine.... ci imediat a facut ce trebuie: s-a pocait (a recunoscut ca e pacatos) si-a reparat greselile facute (da de patru ori inapoi ce a furat de la altii) si s-a angajat pe calea milosteniei, virutea opusa pacatului (isi da jumatate de avere saracilor). Deci felul de a arata ca te-ai indreptat este cel practic, nu cel teoretic, mental. Pocainta se vede in fapte, nu in ganduri, imagini sau vorbe. Tu (nu ma refer neaparat la tine) poti sa iti imaginezi ca te-ai pocait, ca iti pare rau pentru pacate, dar daca faptele pe care le faci iti dovedesc contrariul, inseamna ca e ceva putred si, de fapt, nu esti cum te crezi. Adica degeaba zici vai, ce pacatos sunt eu, daca nu ajungi sa te indrepti! Pentru ca nici pocianta nu e scop in sine, ci mijloc (asta am spus-o de la mine, se poate ca altii sa aiba alte pareri).

De altfel, si la spovedanie se marturisesc pacatele, nu si imprejurarile sau persoanele. Daca ceea ce te preocupa nu e doar o curiozitate intelectuala, ar trebui sa te sfatuiesti cu duhovnicul, repet.

Edit: am vazut ce exemple ai dat. Problema este ca noi suntem in lume, sunte mireni, nu suntem calugari, pustnici. Avem alte datorii. Si tot par. Paraian spunea ca minusurile calugarului sunt plusurile mireanului si invers, minusurile mirenilor sunt plusurile calugarilor. Fireste ca un hot care se pocaieste si se duce in pustie nu are ce face altceva acolo decat sa isi planga pacatele, caci nu poate nici munci cinstit, nici nu are cui sa faca milostenie, nu are cui sa ii repare greselile... Dar noi traim printre oameni si printre oameni trebuie sa ne lucram mantuirea.

Daca ai vazut e foarte bine.Nu vad de ce ai ascunde acest lucru.Numai ca ce ai invatat de la ei ramane un lucru personal,foarte greu de transmis si altora.

Va sincer multumesc inca o data tuturor

Hristos in mijlocul nostru.

Spun Parintii (filocalici) ca e nevoie pentru a avea o rugaciune ulterioara spornica,ca trebuie sa ne strapungem inima inainte cu amintirea Judecatii,cu faptul ca putem muri oricand nepregatiti.....

Si apoi incepem rugaciunea de seara sau de noapte,atunci straduindu-ne sa alungam orice gand ne vine in minte...

Sfintii Parinti ne invata sa nu facem niciodata comparatie intre noi si semenii nostri pentru ca este absolut daunator. Si de asemenea ne mai invata sa ne smerim in fata aproapelui mereu. Chiar de vad ca cineva este mai cazut in pacat decat mine sa ma socotesc mai pacatos decat el. Numai asa ne smerim cu adevarat.

Legat de acest aspect am sa povestesc o intamplare din viata Sf. Ierarh Nifon.

"Intr-o zi, vorbea despre slava desarta si de smerenie, unor credinciosi care venisera la dansul. Cand a terminat, acestia i-au facut metanie si au plecat, dupa care, eu l-am intrebat:
- De ce, parinte, cand cineva iti face metanie, te uiti tinta la pamant?
- Fiule, mi-a raspuns el, cand un frate mi se inchina, cand cade la picioarele mele, eu in mintea mea ma cobor mai jos, pana la iad si stau acolo, pana cand omul se ridica. Atunci si eu ma ridic din iad si-i raspund. Pentru ca nu sunt vrednic eu, necuratul, ca fiii lui Dumnezeu sa cada la picioarele mele.
Am ramas uimit de aceste cuvinte ale lui si suspinand din adanc am exclamat: "Doamne miluieste!"
- Nu te mira, fiule, mi-a zis, ci mai bine straduieste-te sa faci si tu la fel.
- Dar cum cobori in iad? l-am intrebat eu cu nedumerire.
- Daca nu poti cobora in iad, intra cu mintea ta sub picioarele fratelui. Daca nici aceasta nu o poti face, zi, macar: "Eu sunt mai pacatos decat toti oamenii!" Si, daca nici aceasta nu poti s-o faci, atunci pleaca-ti capul spre pamant, zicand: "Pamant sunt si in pamant ma voi intoarce". Si daca-ti vine greu, zi mereu acest dumnezeiesc cuvant: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului si ma mantuieste!"

Asa si aici. Chiar de este inflatie de cuvinte, noi trebuie sa ne smerim si sa coboram cu mintea in iad si sa putem spune: eu sunt mai pacatos decat toti oamenii. cea mai mare inflatie este la gura mea.

Asadar, urmand exemplul sf. Nifon ma voi smeri si voi recunoaste ca mare inflatie de cuvinte am facut in aceste zile . pentru aceasta va rog sa ma iertati ca v-am suparat.

Draga crestina,faptul ca m-ai contrazis de trei ori ,iti contrazice insasi afirmatia proprie,si te pune in aceeasi oala cu mine.

Eu m-am rafuit cu o problema de-a lui Vladcat,in speta folosirea neadecvata a unui cuvant,nu inteleg ce vrei de la mine.Am avut un scop precis in interventiile mele,pe care Vladcat l-a inteles.

Lasa falsa smerenie ca nu tine.

Eu nu stiu ce rafuieli aveti cu Vlad Cat. Insa ma gandesc ca un adevarat crestin nu ar trebui sa aiba rafuieli. Insa doar asa gandesc eu cu mintea mea. Apoi nu m-am gandit nici o clipa sa va contrazic, ma gandeam ca vorbim ca intre crestini dar iara gandeam dupa mintea mea. Nu am cu nimeni nimic iar postarile mele nu au un scop precis sau o tinta fixa.

Acum ca sa va arat ca nu am avut nici cea mai mica dorinta de contrazicere sa luam prima mea postare raspuns adresata dvs. sa le discutam clar ca sa nu fie cumva urme de indoiala sau de smintire din partea nimanui.
Deci prima:

"
În prealabil postat de Daniel_7
As pune si eu o altfel de intrebare,daca tot avem voie sa punem orice fel de intrebari.

Vrea cineva in viitorul apropiat sau mai indepartat sa ajunga filocalic? Are cineva aceasta intentie ?

In prealabil postat de dobrin7m
As raspunde cu cuvintele:
"Fiti asadar desavarsiti precum Tatal vostru desavarsit este"

Este asadar gresit sa vrem asta? Oare ne indeamna Hristos sa facem ceva care nu sta in putinta noastra?

Eu cred ca adevaratii crestini traitori vor si isi doresc din tot sufletul sa ajunga cat mai aproape de Dumnezeu. Cine nu vrea asta nu este traitor."

Oare v-am contrazis cumva?
Eu am vazut o intrebare si m-am gandit ca vreti sincer un raspuns. Nu mi-am dat seama ca aveti rafuieli cu VladCat.

Acum raspunsul meu vad ca nu va satisface, insa am spus vreun neadevar? Daca nu, si este adevar cum poate un adevar sa nu va satisfaca? Poate un adevar sa fie socotit contradictie?

Cu riscul de a crede iarasi ca sunt falsa, inca odata va cer iertare daca cumva raspunsul meu la intrebarea dvs, a ajuns la inima dvs ca o contrazicere. A vrut sa fie doar un raspuns.
Sincer nu imi place sa ma bag in contraziceri, tocmai pentru ca am invatat de la un traitor ca trebuie sa fugim de contraziceri ca acestea sunt indemnuri de la draci.

Draga Vlad,
intrucat Admin-ul nu a dat curs deocamdata cererii mele pentru delogare (nadajduiesc, insa, sa o faca grabnic - si va rog inca o data cu acest prilej, domnule administrator, sa ma delogati, in temeiul motivelor invocate de mine cu prilejul reportarii mesajului) folosesc prilejul sa iti scriu cateva cuvinte.
Am crezut de la bun inceput ca te framanta o problema reala, care tine strict de practica rugaciunii. Ai nevoie pentru practica de un ajutor, de o vorba, o opinie din partea unui practicant: asa am inteles de la tine, de la bun inceput.
Ca urmare, desi nu sunt decat un practicant oarecare al rugaciunii, ca tot crestinul, am impartasit din experienta mea personala, pe doua planuri corelate intre ele. Poti revedea acum prima mea postare, in care iti raspundeam deja la framantarea ta.
Precizez insa ca tu ai ridicat o problema care e treaba de duhovnic.
Cauta-l!
Eu asa am facut, si, multumesc lui Dumnezeu, am experimentat un periplu de mare, mare folos. Mai rar vei gasi preot mirean care sa aiba lucrarea, dar eu am gasit, chiar mai multi! Cauta, asadar, cauta!
Vei intalni din pacate multi care te vor descuraja in cautarea ta. Iti vor aduce mii de argumente impotriva (cum se vede si aici pe topicul de fata). Nu descuraja! Chemarea ta la rugaciune nu e nici de la tine, nici de la parintii tai dupa sange, nici macar de la duhovnic: ea este numai de la Tatal (care te trage) prin Hristos si prin Duhul Sfant. Primeste, asadar, chemarea Domnului, frate!
Invidia sau/si ignoranta confratilor sa nu te descurajeze nici ea. Unul a primit un talant, altul cinci, altul zece... Iar Cain inca il omoara pe Abel, iar Cain suntem in primul rand noi, frate, noi insine, eu mai intai... Fii asadar, precat poti, intelegator cu ei... E greu, dar fa-o ca jertfa pentru Hristos Care te-a miluit cu chemarea rugaciunii; fa-o pe cat poti in duh umilit... (Cat timp eu am facut asa, a fost bine. Rau a fost insa atunci cand, intr-un context general dificil al vietii mele, carind dupa mine pacate si dispozitii pacatoase, m-am luat la harta cu oameni care merita mai degraba multa compasiune, nicidecum cearta...)
Acum iata fondul problemei! Frate, mai intai afla "cheia" cheilor: practica insasi a rugaciunii te invata ce e de facut. Asadar, inainte de toate, tine-te cu constanta de practica. Eu am practicat, asa nevrednic si lipsit de curatenie (de unde sa vina aceasta, daca nu ne rugam?), vreme de cateva luni, in 3-4 sedinte zilnice, aproximativ 100 de "Doamne, Iisuse...", precedat de rugaciunile incepatoare si urmat de rugaciuni de multumire, adeseori cu plans. Apoi a crescut cantitatea aproape de la sine; apare repede obisnuinta, daca esti cu adevarat ravnitor, daca simti bucurie si nadejde cand spui PreaSfantul si Preadulcele Nume al Domnului.
Imaginile se estompeaza treptat. Nu trebuie sa faci tu mare lucru. Doar roaga-te! Lasa tehnicile, o vreme... Roaga-te cat mai mult, pana simti ca duhul tau chiar s-a "saturat", si-a implinit "pofta" si "setea" (vei simti indeosebi la respiratie, parca ti-au venit "boii" acasa, respiri in voia ta, mai larg, boltit, catifelat, matasos...).
ATENTIE INSA: atmosfera dimprejurul rugaciunii este capitala. (Spuneam pe un alt topic cat rau imi face sa fumez, fie si cu o ora sau doua (uneori noua!)inainte de rugaciune. Similar, dupa rugaciune - lasind deoparte faptul ca nu mai am nevoie sa fumez sau sa fac alte desertaciuni, ci parca tot mai mult tot in rugaciune sau in citirea Scripturilor or a cartilor ziditoare as ramane inca, ori in recitare de psalmi, ori in cantari... - resimti ca pe o mare rana si ca pe un factor de confuzie adinca sa fumezi, sa bei, sa vorbesti urat, sa fii manios etc. Nu se pupa! - repet...
Sfantul Teofan Zavoratul insista mult pe importanta atmosferei dimprejurul rugaciunii. Citeste-i sfaturile practice!
ATENTIE IARASI: fara slujbele in Biserica, fara Spovedanie, fara miluinta (in toate formele), iarasi rugaciunea nu va merge; sau, vei cunoaste (printr-un simt tot mai fin, mai subtire, al cunoasterii de sine, care se dezvolta ca rod al lucrarii rugaciunii) ca te nevoiesti eretic. Gresit. Spre paguba. Principala paguba va fi aici: mandria, inchipuirea de sine, aroganta, sfatosenia etc. Deci, tine-te de Biserica! Fii un om imbisericit, frate, nu autist! (eu unosc cate ceva din ambele ipostaze, de aceea te tot indemn asa)

Ai grija, insa, ce numesti pacat! Ca tot spui de amintirea pacatelor... Vezi sa nu confunzi pacatele persoanle inaintea lui Dumnezeu, cu diverse forme de rani narcisiste de prin cotloanele mandriei... E o confuzie frecventa aceasta. Duce doar la depresie, nu si la induhovnicire. La nebunie, nu la sfintenie. La moarte, nu la Viata.
Vorbeste, iar si iar revin la acest aspect capital, vorbeste cu dohovnicul!: parinte, e acesta pacat ori ba! (Eu asa am procedat si am avut multe surprize, in timp... Vlad, noi nu le stim chiar pe toate... Nu suntem noi duhovnicul fiecaruia...)

Concentrarea pe imaginile care insotesc fapta pacatoasa dilata subiectiv rana sufleteasca. Pacatul devine, ca urma a lui in suflet, mai viu, in loc sa fie tot mai sters... Vezi bine ca Parintii nu recomandau degeaba detasarea de imagini... Pentru a nu trezi serpii, de-asta spuneau ce spuneau sfintii... Vei rade, iar unii poate se vor mania iarasi, in ignoranta lor, dar asta e o treaba elementara de psihologie (focalizarea atentiei pe un "obiect" sufletesc da impresia de marire si de crestere a intensitatii trairii; stomatologii stiu asta si ne tin de vorba; valabil si pentru tendintele obsesionale - practicati distragerea, cautati alternative interesante / pe de alta parte, noi stocam multa energie in imagini, iar cand energia e din categoria pervertita prin pacat, se elibereaza corespunzator o energie negativa! - lasati-o deci acolo in cutia ei, o va distruge harul, "foc mistuitor", nu noi cu mintea noastra limitata!!!). Cu atat mai mult sfintii stiu bine ce spun, fara nici o indoiala.
PARANTEZA: Veti spune poate ca aici la rugaciune nu e psihologie: oameni buni, pana cand nu ne rapeste Duhul Sfant, dati-va seama: totul e SI psihologie. (E si corp, e si psihe e si pneuma. Toata fiinta omului lucreaza. Nu putem neglija un compartiment, deoarece stanjeneste rugaciunea, o impiedica.) Poate ca este psihe (intr-o anumita masura) chiar si atunci la rapire, in vreo proportie, altminteri sfintii ar uita ce au trait, ar pieri totul din mintea lor. Dar asta cu adevarat eu nu cunosc (dupa cum, pe de alta parte si comentariile sfintilor ati sesizat ca se opresc intotdeauna aici). Deci e dupa cuviinta sa inchei aici paranteza.

Tot ce ti-am spus e valabil la orice rugaciune, cu atat mai mult la Rugaciunea lui Iisus.
Nu te indulci cu imaginile pacatului!
Nu pacatui din nou, de data asta in minte!
Cand imaginea nu vrea si nu vrea sa scada, nu forta! Nu dam cu bata in Dumnezeu, frate... Ci rugam cu umilinta... Fa o pauza, daca nu merge si nu merge, indeletniceste-te cu ceva lejer, asculta muzica duhovniceasca (poate fi chiar si un cantecel de legan, daca te mangaie, te linisteste...), citeste putin dintr-o carte ziditoare care iti misca tie in mod personal inima... Apoi intoarce-te la rugaciune! Staruieste! Imparatia se ia cu asalt, adica prin insistenta (mai ceva decat la fete...:)) Vei izbandi, prin harul Domnului. Vei izbandi.
Ultimul cuvant: tine-te cat mai des la Spovedanie! Daca se poate zilnic, apai... te-a fericit Dumnezeu! Daca nu, roaga-te, roaga-te, roaga-te! Negresit vei avea rezultate. Cu mult mai mari ca mine, intrucat tu esti mai tanar si mai ravnitor.
Domnul sa te calauzeasca, frate! Sa ma ierti pentru toate necazurile pe care eu cu boala mea ti le-am pricinuit. Domnul fie laudat! Slava lui Dumnezeu pentru toate! AMIN+

P.S. Ca intarire pentru tine, frate, cu mult peste cuvantul meu, aceasta dumnezeiasca predica: http://www.youtube.com/watch?v=Jwcdr...eature=related

Un om smerit recunoaşte cu căinţă faptul că este supus greşelii, în timp ce un om mândru este doborât de două ori de păcatul săvârşit. Prima dată prin păcatul însuşi, iar a doua oară prin rănirea provocată de acesta propriului orgoliu nemăsurat. Este greu să te consideri sfânt atunci când păcatul îţi demonstrează clar slăbiciunile manifeste. Sfântul Isaac Sirul ne-a vorbit pe larg de toate aceste aspecte.
"Fireşte, e bine şi potrivit ca, aducându-şi aminte de păcatele sale, să nu se socotească vrednic de purtarea de grijă a lui Dumnezeu; dar să-şi aducă aminte şi de mila lui Dumnezeu şi să se mângâie! Fiindcă adevărata încredere în Dumnezeu întăreşte gândul şi-l face tare în orice mâhnire ce vine peste el şi face omul în stare să suporte toate cu curaj. Credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu e lumina gândului care se ridică în om prin har. Fiindcă mângâierea vine la cei care rabdă ispitele întâlnite în calea a ce e mai bun din pricina încrederii în Dumnezeu, Care se apropie şi îi ajută pe cei care-L iubesc spre bine, cum spunea Apostolul şi pentru că, aşa cum spunea Proorocul, "mântuirea e pururea aproape de cei ce se tem de El" şPs. 85, 10ţ (Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, vol. III, trad. diac Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 152). Atunci când ne aducem aminte de păcatele noastre este necesar să păstrăm un echilibru. Adesea, demonii ne atacă mintea cu gânduri pline de deznădejde legate de greşelile anterioare. De regulă, gândurile demonice conţin în ele o disperare ascunsă. Ele ne spun că nu ne vom mântui sau că păcatele noastre mărturisite nu au fost iertate. Astfel, demonii încearcă să ne arunce în prăpastia deznădejdii, dorind astfel să ne facă să ne îndoim de mila lui Dumnezeu cu privire la noi. De aceea, Sfântul Isaac Sirul încearcă să determine un echilibru în această privinţă: ne putem aminti de păcatele săvârşite (cu excepţia păcatului desfrânării, aşa cum spun mulţi Sfinţi Părinţi ), dar în acelaşi timp nu trebuie să ne pierdem nădejdea în mila lui Dumnezeu. În caz contrar, ne este aproape imposibil să răbdăm ispitele diavolilor, deoarece deznădejdea ne lipseşte de orice curaj şi îndrăzneală împotriva atacurilor lor. Amintirea păcatelor nu trebuie să lucreze în noi gândul lipsei de grijă a lui Dumnezeu cu privire la persoana noastră. Din contră, această amintire plină de smerenie trebuie să ne aducă o încredere mai mare în puterea, mila şi purtarea de grijă pe care Dumnezeu ni le oferă pe parcursul vieţii noastre.

http://www.youtube.com/watch?v=ZnwmyCUYLq0

Atmosfera rugaciunii...

Părerea mea, Daniel, că aici greşeşti , greşeşti de astă dată ! Dobrin e cu mult mai mult decât crezi tu. Noi poate suntem în greşeală, dar asta nu înseamnă că toţi sunt astfel ca noi. Te rog să o iei ca o părere pur personală !

imi pare rau pentru tine,dar iti doresc,ca bunul Dumnezeu sa te lumine sa ai parte de aceasta,altfel nu vei putea intelege si trai in pronia lui Dumnezeu.

@ Ioan:
Multumesc frate. multumesc. As vrea sa iti raspund cu smerenia si recunostinta cuvenite, dar primeste si tu cat am. Hristos cu tine si cu toti cei de care esti legat, Amin!

o mica completare: nu cred ca a scris nimeni pe acest topic vre-un mesaj care sa contina vre-o urma de rautate. Initial am crezut ca anumite mesaje sunt mai rautacioase ca sa zic asa dar pe urma mi-am amintit de o anumita postare a ta. Meditand la ea am inteles ca numai patimile din mine ma fac sa privesc mesajele fratilor ca fiind neprietenoase. Despre postarea respectiva vreau sa mai vorbesc ceva cu tine dar o voi face pe privat.

Recunostinta ta te-nnobileaza, frate. Si sa aducem mai inainte de toate slava lui Dumnezeu! Ca Lui I se cuvine toata cinstea, recunostinta si inchinaciunea! AMIN+

Nu stiu daca te ajuta cu ceva,dar pot sa-ti spun ca nu m-ai ajutat cu nimic.Nici nu ti-am cerut ajutorul,asa cum ai presupus(necitind atent contextul in care vorbeam),nici nu am avut de invatat din raspunsurile tale.
Cu toata dragostea pe care o afisezi ,eu am simtit postarile tale ca o agresivitate asupra mea.
Doar otrava poate fi invelita si in ciocolata.

Si mie imi pare rau pentru tine.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Frate, din cate am trait si am mai si citit: se poate intampla ca imaginea sa se tina de tine ca musca. O dai cu mana (eu am dat-o uneori cu coada, precum vaca, boul sau calul..., am dat si din cap, fornaind, am dat din toate de-mi venea sa dau cu insusi capul de pereti!) si, nesuferita faptura a Domnului, vine iar, draga de ea, vine cu piciorusele ei murdare, pline de toti microbii (aici microbi sufletesti, duhovnicesti chiar)... Si tot asa...
Ingaduie-o, frate, ingaduie-o... Nu-i vorbi! ca totusi imaginea suparatoare nu e musca, asadar nu te atasa, nu ii da in nici un caz din atentia ta (dracul asta vrea! sa-l hranesti! Nota Bene!) dar nu te impotrivi ei cu rautate, cu dintii stransi. Nu cu incrincenare! NU, NU, NU! Nici oamenilor care te muncesc, nici propriilor lipsuri, nici stapanirii lumii acesteia, nimanui!... Ci, tu, o frate intru Hristos, vezi-ti de sfanta Cale a rugaciunii... Catara-te-n munte! - ca o capra neagra, usor, usurel, sprintenel... Roaga pe Domnul sa te urce... Roaga-L, plangi... Lasa-te dus!... Doar lasa-L sa te suie El! O, Doamne, Doamne... Mare esti Doamne! Mare si de nespus e Mila Ta, Dumnezeul nostru Care Te-ai lasat rastignit pentru mantuirea noastra!
Ingaduie musca imaginii, frate: Ea e tocila ta! Ghimpele pus acolo pentru indreptarea ta, intru sporire! (Aminteste-ti de cuvintele Apostolului! Iar Ioan Hrisostom a avut si el ulcerul lui s.a.m.d.)
Aminteste-ti cum plangea Sfantul Siluan... si ce i-a raspuns Domnul...
Face parte din noi aceasta! Face parte din noi toti, dar nu e dat fiecaruia sa experimenteze personal... sa constientizeze, adica, asa precum senzatia luminii sau gustul acru al lamaii, cata vreme nu cauta asta, ci se tine tare de cerbice...
O, as voi sa iti vorbesc acum in versuri, frate, ca sa ma pot exprima din preaplin... ori poate ti-as canta ceva... da, mai degraba...
Sunt silit insa de imprejurarea ca nu suntem fata catre fata, sa scriu aici. Bat si eu, ca un intemnitat in peretele intregii temnite, cu oasele mele ascutite ca un cui, bat Morse... De nu m-ar intrerupe gardienii, bietii...

Vine uneori violent imaginea (dracul nu bate la usa! e nesimtit), alteori bland, invaluitor... Se strecoara ca sarpele, pe nesimtite, te trezesti cu ea in focarul constiintei clare... Nu-i asa?...
Nesuferite ne sunt noua impotrivirile, ghimpii, tepii.... Si toate catusele. (Iar Domnul si sfintii Lui le-au purtat pentru noi, cu smerenie...)

Se poate intampla sa simti ca lupta-i la cutite. Iute, foarte. Gest cu gest, zvac langa zvac, teribil... E, la-nceput, uluitor... Te pune la pamant. PENTRU CA ACOLO NE SI ESTE LOCUL! frate... intelege asta, frate...
Doar tine-te de Domnul! Rosteste-i Numele Preasfant neincetat! Pune-te darz la lupta....IN GENUNCHI! Cu cat te pui mai jos, cu atat ii lasi Lui locul de manevra. Ii deschizi de fapt usa, pe dinlauntru, adica deschizi usita sufletului tau, usita noastra minuscula catre Usa Milostivirii... (frate, cand usita sufletului tau se va deschide, prin Mila Domnului, catre Usa, sa nu te miri cu nesfarsita groaza, ajunge sa o faci cu sfant cutremur: vei fi doar o prezenta! Atat de mic, de uimit, incat vei sti un singur lucru, pe care vei voi sa-l canti: sunt! sunt!sunt! dar nu te pierde cu firea, frate, tu doar fii! Doar fii, in intalnirea sfanta, fii!) Care Usa este Insusi El, frate... Sfanta Usa catre Tatal, catre Acasa iarasi, pentru noi!
Vei vedea minune mare! Domnul e foc mistuitor! Nici clipita nu vei trai si totul se rezolva...puf! Doar pune-te pe burta! Plangi! Fa-te mic de tot! Fii doar un punct, si acela de noroi, in harta lumii tale! Aceasta este depasirea mandriei personale si, implicit, a lumii noastre-intregi. Aceasta noua daruit-a Domnul, cu Sange Sfant, de voiesti sa intelegi. Fie tie dupa voia ta!
Asta-i tot.
Ce vei primi in schimb... multumeste Domnului cu bratele sus, catre Cer!... AMIN+

Daniel_7, va rog sa ma iertati pentru toate cuvintele aspre pe care vi le-am adresat.
In genunchi va rog sa ma iertati. M-am grabit. Iuteala... Ma iertati. Am pacatuit inaintea lui Dumnezeu si inaintea voastra am gresit. Va rog, iertati-ma! Sunt doar un biet om pacatos. Iertati, pentru Hristos Domnul, iertati!

Adineauri, catre mine, Tudor:
- Tata, asa e ca a cunoaste e... ceva .. cum sa zic... (face cu degetele si inchide usor pleoapa)... fooooarte fin?...
- Asa cred, asa cred si eu, fiule. Intr-adevar.
- Atunci ce sunt toate tipetele si urletele si zgomotele astea catre Dumnezeu (a venit de la o slujba...din acelea tipate, in care unii ne simtim mai degraba goniti, decat chemati)...?
- Rugaciuni, Tudor... cautari... nazuinte... trepte ingaduite de Domnul.
Asta sunt toate! Asta sunt.
Astia suntem noi. Deocamdata.
Tu fii mai bun, prin Mila Domnului, copile! Fii mai bun! Iubeste, fii mai bun ca noi! AMIN+

"Lasati copilasii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci Imparatia cerurilor este a celor ca ei." (Mat.19:14)

Domnul Dumnezeu sa va binecuvinteze copilasul, pe dumneavoastra si intreaga familie. Belsug de pace si de sanatate. Fiti binecuvantati!

In acest caz un singur lucru este de facut. Va rog din tot sufletul sa va rugati pentru mine nedrebnica si ticaloasa si pacatoasa. Va rog sa va rugati pentru mine. Ma cheama Mihaeala Eleonora. va rog.

Sa dea Dumnezeu sa traiti cat mai mult. Dumnezeu sa va dea viata cat mai lunga. Asa sa va ajute Dumnezeu

Un raspuns care imi umple inima de umilinta si smerenie...
Doamna Mihaela Eleonora, Domnul sa va fie alaturi in fiecare ceas al vietii! Va incredintez si de nevrednicele mele rugaciuni.
Dumnezeu sa ne ierte si sa ne pazeasca pe toti!

Mie mi se pare o falsa smerenie,atat timp cat nu e un mesaj privat ci public,si ultima propozitie mi se pare din nou,poate vad eu gresit,o amenintare ascunsa.
Nu am facut aprecieri critice asupra persoanei dobrin,pentru ca nu o cunosc,si poate este o persoana cu calitati deosebite,eu m-am referit doar la ce a scris ea ,pe langa subiectul propriu-zis,si cu atac la persoana mea,fin si voalat desigur,ca sa para de fapt altceva ,ca si acest mesaj de altfel.

Ma scuzati,dar mie imi suna ca o ipocrizie,nu in felul asta trebuie sa va scuzati,daca intr-adevar ati simitit aceasta nevoie,si nu o faceti doar din complezenta,si sa va mai gasiti admiratori care sa cada jos de atata umilinta si smerenie cat vad la D-voastra.

Eu ma gandeam sa nu mai continui cu replicile,insa vad ca perseverati.

Cata ironie, cat sarcasm si cata impertinenta! :) Si ce "frumos" si "crestinesc" este a raspandi astfel de "virtuti" pe un forum crestin ortodox, cu clevetiri la adresa unuia ori a altuia. Sigur ca oriunde exista pacea (chiar si intr-un mediu virtual), exista si cineva ce simte impulsul de a o strica. Dar oare cel ce seamana discordia, ce va culege?

Ci eu zic: “Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9)!

Pacea Domnului sa fie pururea cu noi!

Cred ca te amesteci unde nu iti fierbe oala...

De cand ne tragem noi de sireturi, tinere? Ne-am ciocnit valizele in gara de ma iei dumneata pe mine la "per tu"? Sau pe langa impertinenta, se considera si obraznicia o mare virtute crestina?

Obraznicia e din partea dumitale,ca te amesteci unde nu ar trebui.

Cu toate ca nu am facut altceva decat sa-i adresez un mesaj surorii intru Domnul Dobrin7m, care isi ceruse iertare de la dvs., NU m-am adresat dvs. in niciun fel, ati ales sa ironizati, printre altele, mesajul meu: "si sa va mai gasiti admiratori care sa cada jos de atata umilinta si smerenie cat vad la D-voastra.". Interventia mea nu a fost neintemeiata, ca sa-mi raspundeti in felul in care ati facut-o.

Sa-mi fie mie iertator bunul Dumnezeu de am pacatuit: "Că mare eşti Tu, Cel ce faci minuni, Tu eşti singurul Dumnezeu. Povăţuieşte-mă, Doamne, pe calea Ta şi voi merge întru adevărul Tău; veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău." (Ps. 85: 9-10).

Domnul sa va binecuvanteze!

Cata ironie ,cat sarcasm,cata impertinenta! Cuvintele astea nu imi erau mie adresate?!
Ati uitat asa repede ce ati scris?

Sigur, mi-am exprimat parerea vizavi de ironia dvs. referitoare la ce scrisesem eu, care mi s-a parut total deplasata, atata vreme cat nu ma adresasem dvs. cu acel mesaj, ci altui utilizator.

Adica daca ma adresez altui user,si va fac in tot felul,am o scuza...

Unde dai si unde crapa... Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere (intelepciune populara romaneasca)
Scopul acestui forum cu siguranta nu-l constituie clevetirile, ironiile, sarcasmele si altele asemenea, caci adevarat este: acestea nu sunt de la Domnul! Au doara cu ce a gresit in asa hal sora Dobrin7m ca sa fie acuzata de fatarnicie si ca "da otrava sub aparenta de ciocolata"? N-a facut decat sa-si ceara iertare!

"De-ai clevetit cumva pe vreun frate şi te mustră pe tine cugetul tău, atunci să mergi cu smerenie la acel frate şi, închinându-te lui până la pământ, să zici:

“Iartă-mă, frate, că am greşit şi te-am clevetit pe tine!”

Iar după aceea să te păzeşti a nu mai cleveti pe nimeni, căci clevetirea este moartea sufletului.

De va cleveti cineva către tine pe fratele tău, să nu adaugi şi tu vreun cuvânt la clevetirea lui, ci ori taci, ori zi aşa: “Eu, frate, însumi sunt foarte păcătos şi osândit, încât nu pot să osândesc pe alţii”. Şi aşa te vei izbăvi de osândire şi pe acela vei folosi."
(Sf. Parinti)

Asculta domnule...Daca ai avea timp sa citesti postarile din urma si ai avea putin discernamant poate ai vedea de ce m-am suparat...

Eram in lupta cu un user care a initiat acest thread,si caruia i-am semnalat niste erori,si i-am raspuns la intrebarea initiala din prima postare.

\Iar Dobrin m-a atacat subtil cu povete din Pateric,ca nu am suficienta smerenie in ceea ce fac,si ca vrea sa-mi arate ea cum ar trebui sa ma comport.Si asta fara vreo legatura cu subiectul acestui thread,si mai mult decat atat,desi pe Vladcat l-am atacat,nu s-a suparat ci a considerat multumitoare interventia mea.

Deci eu i-am spus user-ului Dobrin ca interventia ei este cel putin la fel de lipsita de smerenie cat si a mea,in sensul ca si ea doreste sa invete pe altii .....
Nu a inteles insa observatia si s-a suparat.

\Acum D-voastra v-ati suparat pe faptul ca m-am ciondanit cu ea>trebuie sa mai apara cineva suparat ca ne certam noi doi.
\
Si pana la urma ce mai conteaza subiectul initial? ! nu-i asa?