Aseara am vrut sa vorbesc cu Dumnezeu, si el stiti ce mi-a raspuns?
"Ma plictisesti !"
(cel putin asa mi-au zis toti oamneii, animalele si copacii cu care am vrut sa vorbesc)

A fost o gluma, desigur. Credeti ca e blasfemie?
Eu asta simt, din pacate. Am realizat ca de ceva timp sunt incapabila sa simt iubirea lui Dumnezeu cat si pe a semenilor. Principalul sentiment care ma guverneaza este cel de deznadejde (cu accente de : frica, manie, invidie, ura, negare, hula). Poate pentru ca deznadejea e o metoda de conservare a spiritului, un fel de carapace, de hibernare, pe cand speranta necesita un proces activ, consumator de energie, dar care din pacate la mine degenereaza in angoasa. Nici felul in care "ma rog" si "cred" si probabil si multi altii fac la fel ca mine, nu este cel constructiv, pentru ca nu are ca rezultat o linistire a spiritului si capatarea increderii, ci o tot o angoasa, o frica mai mare, datorata faptului ca am depinde si am fi niste marionete in mainile divinitatilor, bune sau rele, si reusita noatra ar dpeinde de bunul lor plac si nu de prestatia noastra. Din pacate singurul spirit care vrea sa ne lasam in voia lui, si ii place sa ne manipuleze, este diavolul. El este in stare sa ne ofere iluzia a tot ce vrem noi, inclusiv alinarea. el e cel care ne indeamna sa nu mai speram si sa ne lasam prada deznadejdii, el ne spune ca trebuie sa ne fie rusine de duhovnic, ca lui Dumnezeu nu ii pasa si altele de felul asta, practic ne poate spune tot ce vrem sa auzim. Sau ma insel eu si nu e el acela? E doar subconstientul meu care face treaba asta? Si daca ar fi asa, de ce mi-ar face o parte a creierului meu lucruri care nu-mi sunt de folos? E un mecanism de conservare a energiei sau de autodistrugere?

Cand imi imaginam ca vorbesc cu Dzeu, ziceam ca e singurul prieten care ma asculta, pentru ca niciodata nu spunea nimic.

Si totusi de la placerea de a fi ascultata, am trecut la dorinta de a-mi dovedi prietenia. Insa Dzeu s-a facut nevazut.

Dumnezeu vede si aude tot. chiar poate cateodata nu ar trebui sa vada si sa auda chiar tot ce facem si spunem, mai ales cand ne razvratim impotriva Lui, sau dam vina pe El ca vai de mine nu ne iese noua un moft, un capriciu care poate pentru noi are o foarte mare importanta dar uite ca poate nu ne este folositor, sau chiar ne poate dauna ... cateodata chiar ma rog cand mai am si eu momente de astea de rabufnire, ca sigur are oricine, sa nu ma bage in seama, sa se faca ca nu ma vede/aude :P

si daca El nu se face vazut sau auzit e pentru ca noi suntem mult prea inchisi la minte. nu trebuie sa se deschida cerul si sa se vada fata unui batran zambitor si nici nu trebuie sa se auda o voce groasa si puternica din cer ca sa stim ca El este acolo si ca este prezent. este destul sa ne uitam in jur, la ce ni se intampla in fiecare zi, la ce zic oamenii din jurul nostru, pentru ca Dumnezeu asa isi face simtita prezenta prin mediul si oamenii ce ne inconjoara, prin situatiile de zi cu zi.

E mai folositor sa daruim iubire decat sa primim.
Iubirea lui Dumnezeu se manifesta ,dar din cauza pacatelor nu o putem percepe.

Nu este blasfemie, sora draga, pentru ca nu Dumnezeu e cel ce a raspuns. Probabil, a intrat pe "fir" altcineva, ca acela cam asa procedeaza, prin intruziune si se da drept altul. Dar nu trebuie sa va opriti in a-I vorbi. De ascultat va asculta sigur.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Eu m-am dus, si m-am tot dus
La rasarit si apus
Prin ape, pamant, si cer
Un Cuvant de-Lui sa cer

Si am intrebat pe toti
Pe parinti, si pe nepoti
Pe-nvatati, pe carturari
Pe oameni mai mici, mai mari

Si am intrebat pamantul
Ploaia, soarele si vantul
Pasarile calatoare
Si adanc intins de mare

Unde este Dumnezeu
Taina sufletului meu
Unde este Tatal meu
Izbavirea mea de rau ?

Nicaieri nu L-am gasit
Si cu suflet amarat
Am plans mult, si am jelit
Si-n mormant am coborat

Si apoi, intr-un tarziu..
Cand cerul mi-era pustiu
Si cand le-am pierdut pe toate
Si am adormit in moarte..

Pe al lumii putred drum
Ma-ntalnii cu un batran
S-a oprit, si mi-a zambit
Si, prorocesc, mi-a soptit:

Nu mai plange, fatul meu..
Ca te stie Dumnezeu..
Te stie, si te cunoaste
Si vei invia de Paste..

Tu Il cauti intre morti..
Dar a rupt a mortii porti
Si domneste peste toate
Peste viata, peste moarte

Peste ceruri, si pamant
Peste pacatos, si sfant
Peste iad, si peste rai
De-L ai pe El, totul ai

Stii, pe El nu-L vei afla
Strain, in afara ta
Fiinca este Tatal tau
Taina sufetului tau

Tie-ti este de folos
Sa te-ncrezi doar in Hristos
A murit in locul tau
Sa te scape de cel rau....

Am crezut ce-a zis batranul
Si-n mine-a murit paganul
S-a nascut un pui de om
Avand pe Hristos ca Domn

Epilog :-)

Imi vorbeste Dumnezeu
Taina sufletului meu
Imi vorbeste prin Cuvant
Si prin adieri de vant

Imi vorbeste-n Liturghie
Tuturor, si numai mie
Si cand soarele apune
Stiu ca ma cheama pe nume

Imi vorbeste in tacere
Ca in faguri dulci de miere
Imi vorbeste si prin om
Si prin frunzele din pom

In bataia Vantului
M-am lasat Cuvantului
Si Il cred ca ma iubeste
Ca prin toate-asa-mi sopteste..

El ne vorbește, noi nu-L auzim, nu ne dăm seama cât de mult ne ajută în viața noastră și mai ales nu știm ce cerem, cerem ce nu avem nevoie. Imaginează-ți ce rău ne-ar fi dacă Dumnezeu ne-ar îndeplini toate dorințele...