In Laos, tara cu majoritate budista si guvern comunist, au fost eliberati doi pastori protestanti (un al treilea fusese eliberat mai demult) arestati din februarie pentru vina de a fi incercat...raspandirea religiei crestine. Cei doi eliberati astazi au fost tinuti in conditii inumane (legati tot timpul cu un lant de ceilalti detinuti), iar unul a fost torturat de politisti.

Sursa: http://www.news.va/en/news/asialaos-...sed-arrested-f

Unde, tot în Egipt? :(

Creştinii de alte confesiuni persecutaţi pentru credinţă sunt martiri, din simplul motiv că s-au sacrificat pentru Hristos.
Cine credeţi că poate fi socotit mai vrednic de Dumnezeu: un creştin catolic (de exemplu) care şi-a dat viaţa din dragoste pentru Hristos, sau un crestin ortodox foarte bun la Dogmatică... a cărui credinţă n-a fost niciodată pusă la încercare în situaţii critice?...
La Judecata de apoi, veţi avea curajul să-i priviţi în ochi pe aceşti creştini ucişi pentru credinţă şi să le spuneţi că sacrificiul lor nu valorează nimic, doar pentru că... au folosit azime la Sf. Euharistie?...
În Biserica primară, chiar şi cei care se sacrificau pentru Hristos fiind nebotezaţi (catehumeni) erau trecuţi în rândul mucenicilor, considerându-se că au fost botezaţi cu... Botezul sângelui. De ce nu avem şi noi aceeaşi libertate în gândire, aceeaşi gândire înflăcărată de dragoste şi dreaptă socotinţă?
Fundamentaliştii păgâni nu-i ucid pe creştini pentru că sunt catolici, protestanţi, copţi etc (ei poate că nici nu cunosc diferenţele noastre interconfesionale şi, oricum, îi interesează exact cât ne preocupă pe noi deosebirile dintre diversele confesiuni islamice, de pildă), ci îi persecută şi chiar îi martirizează din ură faţă de creştinism.
"Dacă pumnalul, focul, otrava, siluirea,
N-au vrut să-şi pună încă blazonul lor poznaş,
Pe pânza care-o ţese destinul nostru laş,
Pricina e că slabă şi trândavă ni-i firea."

Problema e ca toti trebuie sa fim buni la Dogmatica, adica la ceea ce n-ea revelat Dumnezeu si nu sa facem invataturile dupa ratiunea noastra. Noi intotdeauna ne ghidam dupa invatatura Bisericii, care e ceea ce a revelat Domnul, adica ce spune Domnul, nu dupa logica noastra.
Daca nu conteaza invatatura inseamna ca si martorii omorati sunt sfinti, sau sectele din SUA, de exemplu cea a lui David Koresh.
Nu exista o singura invatatura sau exemplu ca cei din afara Bisericii de-a lungul timpului sunt considerati martiri.
Dimpotriva, Sfantul Ciprian ne spune invatatura Bisericii: "Păcatul celor care nu păstrează unirea şi strânsa legătură cu Biserica nu se spală nici măcar cu sângele lor, chiar dacă aceştia s-ar da pe sine la moarte pentru mărturisirea numelui lui Hristos: vina cea de neşters şi grea a despărţirii de Biserică nu se curăţă nici măcar prin sânge."
De fapt la catehumeni era botezul dorintei, la mucenici era botezul sangelui. Ambele botezuri erau in cazul celor ce doreau sa vina in Biserica, nu in vreo grupare din afara Bisericii din acele timpuri.

adică se duc în iad?

Doamne ajută!
În primul rând, apreciez faptul că, deşi avem opinii diferite în anumite privinţe, dvs discutaţi şi polemizaţi creştineşte, în mod paşnic, cu toleranţă şi politeţe. Dumnezeu să vă ajute să păstraţi această atitudine!
N-am avut intenţia de a relativiza dogmatica noastră ortodoxă (Doamne fereşte), pentru că şi eu ştiu că dogmele sunt adevăruri revelate, sunt reperele corecte în înţelegerea şi trăirea relaţiei cu Dumnezeu! Ce ne-am face, de exemplu, fără dogma Sfintei Treimi? Ne-am pierde calitatea de creştini... Aşadar, departe de mine gândul de a relativiza învăţătura de credinţă ortodoxă.
În mesajul anterior, m-am referit doar la faptul că acei creştini, care sunt persecutaţi pentru credinţă, cred în dogmele fundamentale (se închină Aceluiaşi Dumnezeu Treimic şi cred că una dintre Persoanele divine S-a întrupat, S-a sacrificat şi a înviat pentru noi). Trăind în contexte politice şi sociale greu de imaginat pentru noi (persecuţii), ei n-au avut ocazia de a aprofunda şi de a compara învăţăturile diferitelor confesiuni creştine, poate că unii dintre ei n-au auzit niciodată de existenţa Sfinţilor Părinţi etc. Totuşi, în simplitatea credinţei lor, ei îşi riscă viaţa, mergând chiar până la sacrificiul suprem, din dragoste pentru Dumnezeul nostru Iisus Hristos! Nu-L reneagă din laşitate, ci-L mărturisesc cu demnitate şi curaj, conştienţi fiind că... în orice clipă, pot plăti cu viaţa devotamentul lor faţă de Domnul.
Chiar acum, în timp ce noi dezbatem pe forum diverse probleme mai mult sau mai puţin importante, în timp ce eu studiez liniştită diverse teme teologice pentru examenele din sesiunea care se apropie, exact în acest momente în care noi ne trăim în pace şi libertate credinţa noastră, există în lume creştini arestaţi, condamnaţi la moarte pentru "crima" de a fi îndrăznit să creadă că Hristos este Dumnezeu. Mă refer la cetăţenii unora dintre statele islamice, care au curajul de a se converti la creştinism. Aceştia, pentru "blasfemie" şi "apostazie" (adică pentru convertirea la creştinism) sunt, pur şi simplu, condamnaţi la moarte (din câte ştiu, execuţiile se fac prin spânzurare). Este o realitate tragică şi chiar nu mă refeream nici la situaţia creştinilor din primele trei secole şi nici la ultimul film pe care l-am văzut la televizor... ci descriu o situaţie reală DIN ZILELE NOASTRE! Suntem contemporanii acestor martiri ai lui Hristos, pe care noi îi acuzăm de "erezii", când ei ştiu, poate, doar un singur lucru: Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar Fiul, adică Iisus Hristos, a murit din dragoste faţă de fiecare dintre noi. Aceste noţiuni elementare despre Dumnezeu, dublate de trăirea efectivă, personală a comuniunii cu El, sunt, oare, suficiente pentru mântuirea unor creştini capabili să se sacrifice pentru Cel în Care cred şi Căruia s-au dăruit pe ei înşişi?
Cred că da!
Să ne gândim la Sfinţii Mucenici din Biserica primară ale căror convingeri, deşi încă nedogmatizate prin Sinoadele ecumenice, erau atât de vii şi profund înrădăcinate în inimile lor, fiindcă se bazau pe descoperirea pe care conştiinţele lor curate o primeau direct de la Dumnezeu. Ei n-ar fi ştiut să formuleze adevărurile de credinţă în termenii teologiei dogmatice de mai târziu, dar simţeau, ştiau, erau siguri că Hristos este totul şi, cu această certitudine duhovnicească, erau pregătiţi să reziste celor mai cumplite suferinţe şi să depăşească astfel orice formă de robie faţă de instinctul de autoconservare. Au existat apoi (şi mai surprinzător pentru unii dintre unii dintre noi) Sfinţi (mucenici, Părinţi ai Bisericii etc) care, în scrierile lor, au avut şi... erori dogmatice. Ce le facem? Îi anatemizăm? Cred că nu! :)
Exact aceasta este, cred, situaţia creştinilor prigoniţi în zilele noastre pentru credinţă şi, ducând raţionamentul mai departe, aceasta este situaţia oricărui creştin eterodox care-L iubeşte în mod sincer şi profund pe Dumnezeu şi înţelege corect adevărurile ce ţin de esenţa creştinismului (Sfânta Treime şi Întruparea lui Hristos).
În privinţa noastră, a celor care am primit nepreţuitul dar de a fi ortodocşi şi ne-am asumat angajamentul de a rămâne veşnic consecvenţi în această credinţă... da, într-adevăr, pentru noi chiar convertirea la o altă confesiune creştină ar fi o tragedie spirituală.
Rezumând ceea ce am scris (simt că am formulat destul de neatent...), mi-aş sistematiza astfel ideile exprimate:
1. dogmele ortodoxe sunt adevăruri revelate, în care datori suntem să credem din toată inima, din dragoste faţă de Cel Care ni le-a descoperit;
2. noi, cei care cunoaştem această învăţătură şi am făgăduit să o păstrăm, avem datoria de a rămâne consecvenţi;
3. pentru dragostea lui Hristos, este bine şi chiar necesar să manifestăm oatitudine plină de dragoste, respect şi înţelegere faţă de confraţii noştri creştini de alte confesiuni (pentru mine, cuvântul "creştin" desemnează o persoană care, indiferent din ce confesiune face parte, crede măcar în Dumnezeul Cel adevărat, neavând cine ştie ce erezii antitrinitare sau hristologice) şi mai ales faţă de aceia care, în situaţii critice, Îi rămân fideli Domnului nostru Iisus Hristos, jertfindu-şi chiar viaţa pentru El.
Acum sper că mi-am exprimat mai clar gândurile.
Mă bucură faptul că sunteţi atât de deschis la dialog.

Doamne ajută!

Am citit zilele acestea povestea Aristinei Pop, care a luat drumul muntilor in 1949, impreuna cu tatal si cu fratele ei, alaturi de multi alti localnici, cautati de securitate. Era vremea inchisorilor comuniste. Dupa 3 ani de pribegie, ea a fost prinsa, iar tatal omorat; fratele impuscat si spitalizat, dupa care a murit in inchisoare.
Este o poveste cu mai putina bataie, desi nu lipsita de ea; dar cu foarte multa boala de plamani, netratata, fara hrana adecvata, dar cu multa rugaciune.
Ar trebui sa postez acest raspuns si la sectiunea "Nunta", caci tanara Aristina isi petrece aproape toti anii tineretii in inchisoare, intinsa in pat din cauza neputintei fizice, datorate cavernelor din plamanii ei plapanzi.
Era inchisa cu alte greco-catolice, printre altele cu niste calugarite, una dintre ele din Germania. Aceasta s-a rugat tot timpul ca sa moara la ea in tara, lucru aproape imposibil in situatia ei de condamnata la zeci de ani de detentie. Si totusi Dumnezeu i-a ascultat ruga si i-au dat drumul sa plece "la schimb".
Iar Aristina, a scapat cu zile, caci asa a vrut Dumnezeu: a primit o streptomicina, care a salvat-o. Fecioria ei a fost rasplatita intr-un mod surprinzator: impreuna cu fratele ei a mai fost un tanar din Bucuresti, care l-a ingrijit si cu care s-a imprietenit. Acesta a iesit mai repede din inchisoare si a asteptat 10 ani ca si Aristina sa se elibereze, pe care o cunostea doar din povestirile fratelui ei. Au avut o casnicie buna, plina de dragoste.
O carte plina de sacrificiul uman pentru aproapele: cele, care aveau ele insele nevoie de ajutor, dadeau ajutor pentru ingrijirea celor, care erau intr-o stare si mai proasta decat ele.
Dumnezeu nu e indiferent fata de suferinta omului. Iar judecata sa i-o lasam Lui.

Deşi întrebarea dvs este retorică, nu pot rezista ispitei de a vă răspunde:
NU putem pune hotar iubirii lui Dumnezeu!
P. S. Îmi amintesc un pasaj din "Jurnalul fericirii" în care părintele Steinhardt mărturiseşte aproximativ aşa: "Cred în existenţa iadului, de vreme ce aşa ne învaţă maica noastră, Biserica; dar mai cred ceva: că iadul e gol". :)
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Foarte impresionant... :(
Vă recomand din toată inima site-ul: www.fericiticeiprigoniti.net
Este un site dedicat martirilor şi mărturisitorilor din vremea comunismului. Realizatorii sunt creştinii care au înfiinţat asociaţia Ortodoxia Tienrilor (creştini autentici, pe care am bucuria de a-i cunoaşte personal).
Doamne ajută!

Am citit mult pe acest site, www.fericiticeiprigoniti.net , nu imi este necunoscut. Si in general imi cumpar cartile scrise de cei intemnitati, caci sunt marturii vii ale istoriei noastre careia i-am fost contemporana. Iar ca crestina, sunt f impresionata de suferintele supraomenesti pe care au trebuit sa le suporte sute de mii de oameni, atat in Romania, cat si in Tarile Sovietice.
Dar intamplarea a facut sa dau peste aceasta carte intitulata "Traiasca partizanii, pana vin americanii". Tot intamplator cele condamnate erau in mare parte greco-catolice, dar nu numai. M-a surprins ca in mare parte, cele care mureau, deci carora Dumnezeu le-a cerut mucenicia erau ortodoxe. Au murit senine, aproape de Iisus Hristos, lucru marturisit de ele in ultimele zile de viata. Dumnezeu stie cat sa ceara de la fiecare, pecum si ce rasplata sa le dea pentru credinta si suferinta.
P.S. Sa nu uitam ca suntem pe Sectiunea catolica!

Catalin are dreptate, nu pot fi comparati cu catehumenii sau cei care nu au apucat sa faca parte din Biserica, neprimind inca botezul cu apa dar primindu-l pe cel al sangelui.

Cred ca lucrurile nu sunt atat de complicate...desi nu pot fi recunoscuti ca martiri crestini de catre Biserica, de facto plasandu-se in exteriorul ei, sansele lor la mantuire sunt substantiale.

In ceea ce ii priveste pe cei care s-au despartit de Biserica, fiind totusi constienti de existenta ei si ramandu-i ostili...Dumnezeu sa-i ajute.

Ex. greco-catolici care au fost persecutati de comunisti exact pentru statutul lor de greco-catolici iar oprirea persecutiei conditionata de intoarcerea la Biserica Ortodoxa, lucru pe care l-au refuzat - ei bine - greu de spus ca acestia au fost martiri pentru Hristos.

Laura, de fapt invatatura crestina ne spune ca harul ne mantuieste si harul ne-a adus mantuirea, nu (doar) credinta si faptele. Credinta si fapte aveau si cei din Vechiul Testament dar ne spune invatatura Bisericii ca nu se putea mantui nimeni. Iar harul este primit prin Sfintele Taine, asadar Sfintele Taine ne mantuiesc. Inceputul mantuirii este botezul (cel adevarat) abia apoi el este completat de fapte si credinta. Chiar daca nu ar avea nicio erezie si ar fi schismatici, tot acelasi lucru este, pentru ca nu au Sfintele Taine, adica Botezul, Mirungerea si Impartasania, prin ele suntem mantuiti. Faptele si credinta sunt contributia noastra, care asigura conlucrarea sinergica impreuna cu harul primit gratis. Fara har nu este nicio sinergie.
Nu doar ortodocsii au aceasta invatatura, ci toate cultele, chiar si protestantii (dar ei au inteles gresit, crezand ca nu mai au importanta faptele, doar harul si credinta). Chiar si in ecumenism este o invatatura facuta pe aceasta baza, adica nu este ceva fara har. Doar ca se afirma ca harul se ramifica la toate cultele de aceea sunt cam la fel toate cultele.
De fapt nu e nimic diferit fata de ceea ce ne-a spus Iisus, ca nimeni nu se poate mantui fara botez si impartasanie. Iar azi stim care e invatatura dintotdeauna a Bisericii, ca Sfintele Taine pot fi doar in Una Sfanta Biserica, oricine se desparte de ea pierde harul.
In concluzie, primul pas pe drumul spre mantuire este botezul in Sfanta Biserica (Ortodoxa), apoi urmeaza ceilalti pasi pana se formeaza un drum care duce spre Dumnezeu. Ecumenismul ortodox este acelasi cu cel al Sfintilor Apostoli, marturisirea adevarului crestin si indemnul catre toti oamenii de a veni in Biserica ortodoxa, singura mantuitoare.
Dreptii din Vechiul Testament, chiar daca aveau credinta dreapta si fapte nu aveau posibilitatea efectiva sa se boteze, pentru ca nu se intrupase inca Hristos. Harul Duhului Sfant marturiseste si adevarul, daca cineva este bineplacut lui Dumnezeu acesta va afla si adevarul, la fel cum s-a intamplat si cu sutasul Cornelie. Multi din afara Bisericii au fost omorati pentru credinta lor, ar insemna sa spunem ca cei omorati de vreun imparat bizantin pentru o credinta gresita sunt mucenici.
In cazul celor din regiunile unde sunt si musulmani, sa ne amintim ca de obicei acele regiuni au fost crestine in trecut. In Turcia, Siria, Egipt, chiar si zone din Africa, au fost crestini. Dar mai intai au adoptat o credinta eretica, monofizismul si apoi cand au venit musulmanii s-au convertit la islamism, probabil si prin silire. Vedem in schimb grecii, aflati atatea sute de ani sub ocupatia turceasca si si-au pastrat credinta dreapta. Mormonii au misiuni in multe tari, nu inseamna ca cei pe care ii convertesc sunt si crestini, chiar daca se si numesc Biserica lui Iisus Hristos a Sfintilor din zilele din urma (asta e denumirea oficiala).
O dovada ca nu sunt mucenici este ca nu exista sfinte moaste. In general in cazul mucenicilor raman si sfinte moaste, dar de exemplu in cazul armenilor sau a altor monofizit omorati de-a lungul timpului de musulmani, nu au sfinte moaste. Catolicii spun ca au, dar vedem ca nu seamana cu sfintele moaste.
Doamne ajuta!

Pai si St. Bernadette ? :1:

Judecata aceasta sa o lasam lui Dumnezeu.

Daca stam sa ne gandim, acesti greco-catolici sunt fostii ortodocsi, care s-au opus trecerii la catolicism. Se pare ca au pastrat o trasatura de caracter si anume statornicia; atata doar ca de data aceasta s-au statornicit de partea gresita a baricadei.

Practic, daca regimul comunist ar fi dorit trecerea lor cu orice pret la ortodoxie, i-ar fi intemnitat impreuna cu ortodocsii, nu separat de ortodocsi. Este adevarat ca printre greco-catolici au fost si ortodocsi, dar putini la numar si bolnavi, incat revenirea acestora la ortodoxie a fost aproape imposibila.

As zice sa privim lucrurile in fata: ceea ce s-a urmarit a fost exterminarea lor prin imbolnavire, flamanzire, privare de orice libertate; nu revenirea la ortodoxie, caci pe ortodocsi i-au torturat si au incercat sa-i extermine in acelasi fel, daca nu si mai rau.

Dar, cum spune Pr. Petroniu Tanase, trecerea prin aceste inchisori comuniste a avut o alta valenta, si anume: a fost o proba de foc la care a fost supusa credinta in unele tari ortodoxe. Iar credinta a iesit invingatoare; spre deosebire de tarile vestice, care au fost supuse unei alte probe, si anume proba bunastarii; iar aici credinta a fost invinsa de bunastare.

In vreme ce in tarile vestice bisericile sunt inchise intr-un ritm ametitor, in tarile rasaritene se construiesc biserici in ritm ametitor. Si cum se construiesc, ele devin neincapatoare la afluxul crestinilor.

Ai fost vreodata la Muzeul figurilor de ceara?

Pentru fiecare caz in parte, da.
In situatia care am descris-o, cred ca lucrurile sunt destul de limpezi.

Gresit. Bunicii sau mai degraba strabunicii lor au fost (sa socoteasca cineva exact).

Statornicie secheama cand incerci sa mentii o pozitie corecta, altfel se numeste incapatanare.

Aiurea.
Cu ortodocsii aveau alte afaceri.

A fost imposibila pentru ca asa au fost educati de maimarii lor, in spiritul urii si dispretului fata de ortodoxie.
Si inainte sa vina comunistii la putere, in Ardeal era o situtie tensionata pe planul asta.

[/quote]

Ai inteles gresit si logica e la fel.

Scopul nu era convertirea lor la dreapta credinta - caci metodele ar fi fost si ele altfel, ci sa-i faca sa renunte/denunte (la) pozitii administrative in Bisercii Greco-Catolice, scopul fiind desfiintarea acesteia - ceea ce s-a si intamplat pana la urma.

Iar cu ortodocsii, cum am spus, urmareau altceva.

Sa fim seriosi, pentru majoritatea dintre noi, desi n-au fost persecutii majore, in sensul sa se inchida bisericile sau sa-ti fie interzis expres sa calci acolo si nici bunastare nu am avut, am pierdut testul cu brio: foarte putini au frecventat biserica.
Culmea e ca nici macar dupa '89 nu a dat lumea buzna in biserici - e drept si putine si neincapatoare, dar tot nu frecventeaza mai mult de 10% (cu generozitate) biserica.

Calcul simplu: cate biserici sunt in oras, cam cati oameni sunt de obicei la slujba si ce populatie are orasul.

Nu e peste tot asa.
In orase da, dar la sate ..biserici cam golase si raman tot mai golase.

Răspunsuri aici şi

sursa şi mai multe la:
http://www.condeiulardelean.ro/artic...tie-1990-de-la

la postarea asta şi următoarele.

Dacă tot ne vorbeşti de libertate în gândire atunci cum îţi explici că în BOR merge vorba că nimic nu se face fără binecuvântare de sus, pe când în relaţiile cu aşa zişii creştini vedem din partea multora un foarte lung şir de "pogorăminte"? Le-a dat cineva de sus din Biserica Ortodoxă aprobare să facă ceea ce au făcut? Nu? Atunci îi aşteptăm pe membri BOR, înflăcăraţi şi cu dreaptă socotinţă, să abordeze în practică, dacă îi ţine, aceeaşi libertate de gândire şi acelaşi stil pogorământist. Asta în cazul în care vor să fie ascultaţi şi să mai şi pretindă vreun dram de credibilitate.

Punctele noastre de vedere nu converg, si asa sa ramana: fiecare cu parerea lui.
Evident ca nu erau aceiasi oameni de la 1700, ci urmasii lor, dar eu vorbeam de o trasatura de caracter a acestor familii, pastrata de-a lungul generatiilor.

Inchisorile au urmarit exterminarea oamenilor, nimic altceva. Ca pe greco-catolici vroiau sa-i extermine dintr-un motiv, iar pe ortodocsi din alt motiv, nu conteaza in final. Important e ca Dumnezeu nu a dat satisfactie unui sistem tiranic, dand unora dintre intemnitati posibilitatea mantuirii printr-o moarte martirica, iar altora le-a daruit viata, desi sansele lor de supravietuire erau minime. Mila lui Dumnezeu si-a spus cuvantul.

Mai rau e ca il conterazici pe Pr. Petroniu Tanase... treaba ta.


Drumurile m-au purtat si prin bisericile din sate si nu am gasit biserica goala la Sf. Liturghie. Nu pot afirma insa ca am fost in toata tara. Intr-adevar in satul Izvoare de langa Giurgiu, m-a impresionat neplacut ca biserica era in totala renovare de 2 ani de zile, si stagna din lipsa de fonduri, iar cei cu care am vorbit mi-au spus ca se tin slujbe de Pasti si de Craciun... ca in rest... Dumnezeu cu mila.

Iarasi, fiecare cu parerea si experienta lui si asa sa ramana.

Te cam contrazici.

Pretinzi că nu relativizezi Ortodoxia dar tocmai asta faci. Şi asta pentru că pentru a fi creştin nu este suficient să "crezi" în acele dogme ale Bisericii, ci trebuie efectiv să faci parte din Biserică, să ai pe Duhul Sfânt, să ai Sfinte Mistere şi să te raportezi corect la ele, adică ortodox, să fii cu adevărat un membru al Bisericii. Acei aşa zişi creştini, despre care am convingerea că Dumnezeu are cumva grijă de ei chiar dacă sunt în afara Bisericii lui Hristos şi chiar dacă se aruncă în tot felul de acţiuni religionare pentru "răspândirea religiei" fără ca ei înşişi să aibă cu adevărat un creştinism temeinic, pot fi consideraţi cel mult la nivel de catehumeni, majoritatea dintre ei. Să fie numiţi creştini este pur şi simplu prea mult, ei nefăcând parte din Biserica lui Hristos, neavând recunoaşterea şi binecuvântarea Bisericii Ortodoxe. Că se autointitulează creştini este strict problema lor, dar neavând recunoaştere din partea Bisericii, nefiind în comuniune cu Biserica Ortodoxă nu pot fi numiţi creştini; chiar recent am auzit că şi-a mai deschis unul un cult în locaşul unui fost garaj în SUA şi şi-a pus o pancartă că acolo la el este "Biserica lui Dumnezeu Apostolică"; individul este fervent studios al Bibliei, doarme şi noaptea cu capul pe Biblie şi se prezintă lumii ca adevăratul şi legitimul succesor al apostolilor lui Hristos.

Dar cine a spus că Biserica lui Hristos ar fi o sumă de învăţături religioase? Eu nu am auzit nici pe Hristos, nici pe apostoli, nici pe sfinţii părinţi, nici vreun sinod legitim să spună aşa ceva sau să se limiteze doar la atât. Pe de altă parte, nu există confesiuni creştine; există Biserica lui Hristos, şi ceilalţi din afara ei.

Asta nu ştim noi de ce sunt unii omorâţi iar alţii fac sacrificii. Ceea ce ai spus mai sus este judecată speculativă, dumneata nefiind cu adevărat în cunoştinţă de cauză cu privire la resorturile adevărate pentru care se întâmplă acele lucruri. Nu orice autoiluzionat care se aruncă cu capul înainte este neapărat şi un autentic mărturisitor al lui Hristos.

Din nou faci speculaţii şi supoziţii nefundamentate. Nu ai dumneata de unde să ştii cât de profund sau de neprofund "iubesc" respectivii.

"Creştinii" heterodocşi nu au recunoaşterea Bisericii Ortodoxe.

Nu am auzit pe nimeni să spună că esenţa creştinismului s-ar reduce la două dogme. Mai mult, nu tot ceea ce li se pare unora că intră sub spectrul creştinismului face parte din Biserica lui Hristos. Creştinii Ortodocşi nu fac parte din religia creştină, ci din Biserica lui Hristos. Iar esenţa Bisericii, asupra căreia nu cred că avem nici eu şi nici dumneata cădere să ne pronunţăm, este cu mult dincolo de "credinţa" în două dogme. Acest reducţionism, acest minimalism teologic şi doxologic este străin de viziunea cea adevărată a Bisericii lui Hristos. Repet, nu neg că ochiul lui Dumnezeu îi vede şi pe acei aşa zişi creştini şi că nu are grijă de ei în felul în care numai El ştie, dar asta nu înseamnă că ortodocşii sau cei care se pretind că ar fi ortodocşi au dreptul să minimalizeze Biserica, gnoza şi credinţa creştină ortodoxă.

A fi creştin nu se reduce la a "crede" două dogme. Această teză este străină Bisericii Ortodoxe.

Domnule Decebal, ma bucur ca ati revenit.

Ne-ati ramas dator cu raspunsul la o intrebare, imi ingadui sa va amintesc:

Ce se intampla cu un nou nascut, botezat ortodox, care moare imediat dupa botez: ajunge in Rai sau nu ?

Exact despre asta spuneam, uite cum arata de exemplu sfintele moaste ale Sfantului Ioan Iacov Hozevitul: http://moastelesfintilor.blogspot.ro...oan-iacob.html
Sau mana Sfantului Stefan al Ungariei, care a trait chiar inaintea Schismei: http://en.wikipedia.org/wiki/Stephen_I_of_Hungary
Sfintele moaste sunt uscate, usoare, au o culoare galben-maronie si au un miros placut, asemanator mirului. Sfintele moaste din ortodoxie de dupa Schisma sunt la fel ca cele dinainte de Schisma. Doar in ortodoxie exista astfel de sfinte moaste, o sa vezi ca la catolici nu se spune de mirosul de mir.

De fapt, dupa Buckov, jumatate din romani au ramas ortodocsi. O cincime au fost trecuti la greco-catolici, iar in cativa zeci de ani au ajuns pana la jumatate. Acestia sunt cei ce erau greco-catolici, nu cei ce au ramas ortodocsi. Statornicia e o calitate numai daca e in sensul cel bun, altfel e un defect. Un ateu care ramane statornic in credinta lui nu inseamna ca are o calitate.
Regimul nu a dorit trecerea lor la ortodoxie in primul rand, ci desfiintarea BRU, si nu era optiunea comunistilor din Romania, ci ordinul era de la Stalin. In toate tarile au fost desfiintate Bisericile greco-catolice. Probabil regimul ar fi fost si mai bucuros daca ei deveneau atei comunisti, nu ortodocsi. Dar comunistii nu mai insistau sa desfiinteze religia, cum s-a intamplat la inceput in Rusia, asa ca au fost trecuti la ortodocsi. Nici cu catolicii nu prea se intelegeau, din cauza apartenentei de Vatican, o institutie din afara comunismului, vazut ca un dusman al regimului.
Asadar, s-a hotarat desfiintarea BRU si trecerea credinciosilor la ortodocsi. Cei ce nu au vrut au fost inchisi. Comunistii nu-i inchideau de obicei pe ierarhii bisericilor, le stabileau un domiciliu fortat sau ii obligau sa se retraga. Asa s-a intamplat si in cazul episcopilor greco-catolici, la fel cum si episcopii ortodocsi care nu erau agreati de regim erau obligati sa demisioneze. Pentru ca s-au opus in continuare au fost inchisi, greco-catolcii chiar povestesc un episod in care Patriarhul Justinian s-a dus sa ii convinga sa vina la ortodoxie, stiind ca altfel vor fi intemnitati, dar acestia s-au opus.
In definitiv e acelasi lucru si daca au fost omorati pentru credinta lor, mucenici sunt cei ce mor pentru credinta adevarata, nu pentru o credinta gresita. Ei au murit pentru catolicism, altii pentru credinta martorilor, altii ca protestanti, etc. Exista si o posibilitate, ca inainte sa isi dea seama ca ortodoxcia este credinta adevarata, atunci da, este posibil sa fie mucenici. Exista doar o credinta adevarata, cea ortodoxa, restul sunt credinte gresite. Si idolatrii credeau in ceva, si musulmanii si iudeii cred intr-un fel in Domnul din Vechiul Testament si toti inainte de a muri probabil se roaga la ceva, nu inseamna ca toti sunt drept credinciosi.
Ca doar credinta oarecare, chiar gresita, in Hristos conteaza e o idee protestanta, nu are legatura cu ortodoxia. Spune Sfantul Igantie ce inseamna erezia: "Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul si cu pieirea lui. Parintii numesc adesea închinarea la idoli nelegiuire, iar erezia - rea credinta; în închinarea la idoli diavolul îsi ia siesi partea dumnezeiasca de la oamenii orbiti, iar prin erezie el îi face pe acesti oameni orbiti partasi ai pacatului sau de capatâi: hula de Dumnezeu."

Ce trebuie sa inteleg de aici, Catalin? Ca tu citind cartea despre suferintele unor greco-catolice din inchisorile comuniste, nu ai ramane impresionat, ci te-ai gandi imediat, ca suferinta lor nu are nici o valoare, ele neavand credinta adevarata?!?
As ziced sa nu uitam ca suntem oameni; iar suferinta oricarui om trebuie sa fie si suferinta noastra, asa cum si pacatele celorlalti oameni sunt si ale noastre.
Dumnezeu nu este indiferent fata de suferinta oamenilor. Cum sa fim noi?!?
Iti amintesc ca suntem pe sectiunea catolica. Daca vrei sa scrii mesaje ca cel de sus, adreseaza-te ortodocsilor pe celelalte sectiuni, ca sa fii inteles si ca sa nu superi pe nimeni.

Ai inteles (sau ti-a placut sa intelegi) total aiurea.

Sper ca imi dai voie sa am si eu parerea mea personala... caci stiu si eu lucrurile spuse de Catalin, fara sa uit totusi ca sunt om si rezonez cu suferintele oamenilor.

Catalin, eu faceam referire la o anumita structura sufleteasca a romanilor. Romanii au o predispozitie pentru credinta, care nu se schimba, pentru ca ei o au in suflet.
In ceea ce-l priveste pe ateu, el se caracterizeaza prin necredinta, nu prin credinta si atunci statornicia lui nu poate fi o calitate.

Ce frumos, ce duios..

Uite ce exemplu bun pentru catalin2, care uita ca este om si nu rezoneaza cu suferintele oamenilor..

Pot crede si iaruncatul gainii peste groapa, Mos Craciun, sau Papa ca loctiitorul lui Hristos ca si conditie a dreptei credinte.
Si atunci sunt de laudat?

Porneam de la dragostea fata de aproapele, nu de la basme.

Eu nu inteleg exact ce vrei sa spui, cine sufera ajunge in Rai, sau mai exact il bagam noi? Comunistii au torturat si omorat si comunisti atei, inseamna ca si ei au ajuns in Rai? Aceasta nu e legata de invatatura ortodoxa, ci de cea umanista seculara. Un hindus torturat si omorat pentru credinta lui nu e martir decat pentru religia lui.
Reamintesc, invatatura crestina ne-a fost data de Domnul, noi trebuie doar sa ne-o insusim si s-o credem, nu sa facem noi invataturi dupa cum ne gandim noi. Am mai recomandat de cateva ori sa fie citita scrisoarea Sfantului Igantie, in ea este rezumata invatatura ortodoxa legata de acest subiect.
Toti oamenii pana la Iisus mergeau in Iad, chiar si cei ce aveau credinta si fapte (exceptie facand Sf. Ilie si Enoh). Daca nu venea Iisus toti oamenii mergeau in continuare in Iad. La fel cum s-a intamplat si cu ingerii cazuti.
Iisus a readus harul, astfel suntem mantuiti prin Sfintele Taine. Nu se nasc oameni catolici, ortodocsi, hindusi, etc., ca si cum s-ar naste femei si barbati, toti oamenii se nasc cu firea cazuta de la Adam, botezul le restabileste legatura cu divinitatea, prin har. Tocmai de aceea s-a spus de botezul dorintei si al sangelui, pentru ca fara botez nu conteaza faptele. Dreptii de dinainte de Iisus au fost luati de Mantuitor din Iad, pentru ca aveau credinta si fapte, dar nu se puteau boteza, pentru ca nu exista botezul. Putem spune ca aveau un botez al dorintei, ca si catehumenii.
Bine facem cand spunem adevarul si ii indemnam pe catolici sau pe cei din orice religie sa vina in Biserica lui Hristos, nu cand ii pacalim ca e bine cum sunt si ii bagam noi in Rai dupa logica noastra. Acela nu e un bine, e la fel cum Sfantul Petru il indemna pe Iisus sa nu se sacrifice, parea ceva bun, dar era un indemn de la vrajmasul.
Singurul scop al vrajmasului e sa nu ne mantuim, nu neaparat sa devina toti oamenii criminali sau alte pacate grele.
Dau iar link-ul cu scrisoarea Sf. Ignatie, cinci minute dureaza pentru a fi citita: http://blog.pustniculdigital.info/articole/54/

Desigur, cum spuneam, tu esti singura care stie ceva despre subiectul asta, restul sunt teoreticieni "fara dragoste de aproapele".

In sfarsit ai spus un adevar!

Ceea ce spuneam eu, Catalin, este sa avem mila, compasiune pentru cei care sufera, indiferent ce sunt ei. Dumnezeu ne cere sa-l iubim pe aproapele nostru. Nu stiu ce e asa greu de inteles.
In rest, cine merge in rai si cine in iad, nu e treaba noastra sa judecam, ci a lui Dumnezeu.
Tie nu iti e mila de un om, care din diverse motive sufera? La ce bun stim o multime de lucruri, daca inima noastra e impietrita? Sau, crezi cumva ca iti pierzi mantuirea daca iti este mila de un catolic, sau de un musulman, care sufera sub tortura?

Eu nu am scris ca nu trebuie sa avem mila sau dragoste, nu numai in mesajele acestea, dar in toate mesajele mele. La care pasaj din mesajele mele te referi?

Daca nu te-ai prins si e musai sa o scriu, o scriu: era o ironie.
Dar daca ai priceput macar asta dar tu ai luat-o ca prilej de mandrie, adu-ti aminte ca are romanul o vorba cu fudulia..

"Dacă te loveşti la fudulii te doare"? :39:

Era una singura.
ACEA fudulie... :)
Cand te lovesti la aia, doare chiar mai tare - cel putin la unii..

Se pare ca nu ai pic de umor. Nu e de mirare.