Sfantul Gheorghe
 

S-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţamintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.

Martorii suferinţelor Sfântului Gheorhe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.

Poate veti intelege. Doamne ajuta!
 

In unele facultati de teologie ortodoxa din Romania, studentii sunt invatati in mod gresit ca Parintele Dumitru Staniloae a fost ecumenist. Se foloseste autoritatea dogmatica a Parintelui Staniloae pentru a se justifica ecumenismul.

Este adevarat ca Parintele Staniloae a fost trimis de sinod la cateva intalniri ecumeniste, dar intentia Parintelui a fost de a expune corect Invatatura Ortodoxa, pentru a-i ajuta pe heterodocsi sa vina la Ortodoxie. Participand la acele intalniri, a constatat principiile false ale ecumenismului.

Erezia ecumenista se bazeaza pe urmatoarele principii false:

- exista mai multe Biserici adevarate (cu har) care trebuie sa se uneasca; (varianta papistasilor: Bisericile trebuie sa se uneasca cu Biserica Romano-Catolica);

- comuniunea euharistica intre Biserici (intercomuniunea) este mai importanta decat diferentele dogmatice;

- concilierea ecumenista se poate face pe cale diplomatica.

Parintele Staniloae a scris impotriva acestor principii gresite.

Impotriva primului principiu ecumenist.

Harul mantuirii nu se poate primi decat in Biserica Ortodoxa, pentru ca este lucrarea lui Hristos ramas, ieri si astazi, Acelasi cu ea[1].

Impotriva celui de al doilea principiu ecumenist.

In realitate, nu din Euharistie rezulta dreapta credinta, ci din dreapta credinta rezulta Euharistia adevarata, sau intalnirea cu adevaratul Hristos. Deci si comuniunea in adevarata Euharistie se bazeaza pe unitatea in dreapta credinta. […] De aceea Liturghia nu incepe cu Euharistia, ca sa continue (si la ce-ar mai continua?) cu marturisirea comuna a dreptei credinte, ci inainte de a se produce in Liturghie prefacerea painii si vinului in Trupul si Sangele Domnului si impartasirea de ele, comunitatea se lumineaza in dreapta credinta (prin marturisirea Crezului Ortodox, n. n.) si se intareste in unitatea ei, sub indrumarea preotului, iar acesta isi marturiseste aceeasi credinta prin rugaciunile sale[2].

Ca si la Botez, ca si la Euharistie, penitentul (cel care se spovedeste, n. n.) este intrebat si el de credinta sa, caci nu poate fi primit nici la Euharistie, nici la Pocainta necesara in prealabil, cineva din afara de Biserica. In lumina acestui fapt se intelege de ce Biserica Ortodoxa nu poate accepta intercomuniunea[3].

O intentie a Vaticanului de a deplasa accentul pe practica comuniunii si deci de a crea intre ortodocsi o dispozitie de indiferentism dogmatic, se manifesta prin propuneri de realizare a unei comuniuni in Taine, cu aceeasi ocolire a elucidarii prealabile a deosebirilor doctrinare[4].

Impotriva celui de al treilea principiu ecumenist.

Din cauza marii dorinte pentru unire, se creeaza adeseori un entuziasm conciliant care crede ca prin caldura sa sentimentalista poate «sa lichefieze realitatea» si apoi sa o remodeleze fara greutate. De asemenea, se creeaza si o mentalitate diplomatica concilianta care crede ca poate impaca, prin concesii reciproce, pozitii dogmatice sau stari de fapt mai generale care tin bisericile despartite. […] Insa aceste compromisuri constituie o mare primejdie pentru Bisericile Ortodoxe, care dau o importanta vitala articolelor de credinta in cauza[5].

In concluzie, Parintele Staniloae nu a fost ecumenist!

[1] cf. Arhim. Ioanichie Balan, Convorbiri duhovnicești, vol. I, editata de Episcopia Romanului și Hușilor, 1993, p. 183.

[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate și comuniune in Liturghia ortodoxa, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, p. 397-399.

[3] Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol III, Ed. IBMBOR, București, 1997, p. 92.

[4] Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Coordonatele ecumenismului din punct de vedere ortodox, Ortodoxia, anul XIX, 1967, nr, 4.

[5] Dumitru Staniloae, Pentru un Ecumenism Ortodox, Ed, Athos, Pireu, 1976, p. 19-20, citat de Arhim. Gheorghe Kapsanis, in Ortodoxia: nadejdea popoarelor Europei, Ed. Evanghelismos, București, 2006, p. 12.

articol de Ioan Vladuca, aparut in revista ATITUDINI, nr. 10

Fara suparare, dar tu ai dat tonul topicului in prima postare. De ce nu ai trecut apoi la treaba? Te-ai antrenat in polemici fara sens fara sa ai macar o postare la subiect.

In lupta impotriva ereziilor si-a castigat un loc de seama si Sf. Fotie cel Mare. El a trait inainte de Marea Schisma si este considerat de unii ca fiind vinovat de Marea Schisma.
Sf. Fotie
In acea vreme la Roma era papa Nicolae I, care era un om ambitios si insetat de putere, isi propusese extinderea autoritatii Bisericii Romei asupra intregii lumi. Nicolae I, sprijinindu-se pe puterea obtinuta in Apus, visa sa-si impuna vointa si in Rasarit, ceea ce era greu de infaptuit, datorita nivelului spiritual superior al acestuia, comparativ cu lumea apuseana. Interesul lui Nicolae I era si de a recastiga Iliria si sudul Italiei inapoi in jurisdictia sa, in schimbul acceptului sau de a-l numi pe Fotie patriarh al Constantinopolului. Dupa numirea sa, Fotie ii scrie papei Nicolae I o scrisoare, care a ramas celebra:

"Cea mai buna comuniune este comuniunea in Credinta si in dragostea cea adevarata...
Nu există nimic mai minunat decît Adevărul! Exista doar o singura Biserica a lui Hristos, Apostoleasca si soborniceasca. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie sa pazesti toate fara nici o exceptie si, mai presus de toate, cele ale Credintei.
Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfiorătoare neglijenţă."
Va continua.

Continuare...
Vazand ca nu i s-au implinit conditiile impuse de el, papa Nicolae I ii excomunica mai intai pe cei doi soli, prezenti la sinodul, prin care a fost numit Fotie ca patriarh al Constantinopolului. In continuare convoaca si el un sinod latin, prin care il excomunica pe Fotie, pe baza acuzatiei, ca Fotie a fost ales inscaunat patriarh in mod necanonic.
Imparatul Mihail II ii raspunde papei, ca hotararile lui nu aveau valabilitate, de vreme ce nimeni nu-l desemnase pe el si sinodul lui ca judecatori. Papa Nicolae I isi reafirma pretentiile in baza unor documente false (donatia lui Constantin si decretele pseudo-isidoriene). La acestea Sf. Fotie prefera tacerea, ca fiind singurul mijloc de pastrare a unitatii dintre Rasarit si Apus.

Bulgaria doreste infiintarea unei Biserici independente, insa Fotie ii trimite doar misionari, fara a-i trimite un patriarh sau mitropolit. In aceasta situatie, Bulgaria cere Romei sa le indeplineasca dorinta, si solicita totodata parerea in legatura cu diferite probleme religioase si morale. Asta si astepta Nicolae I. El trimite imediat doi episcopi, insotiti de misioanari, care curand introduc in Bulgaria obiceiuri latine, criticand aspru practicile bisericii bizantine.

Lipsei de reactie a lui Fotie, o interpreteaza papalitatea ca pe o slabiciune. Fotie insa, avand dreptatea de partea lui, a gasit armele potrivite pentru a-si infrunta adversarul si a inlatura pericolul. De aceea el muta apararea in zona dogmelor si a Sfintei Traditii. Chiar latinii i-au dat ocazia, deoarece acestia ii invatau pe bulgari sa-i urasca pe clericii casatoriti, sa posteasca sambata, practicarea savarsirii Sf. Taine a mirungerii numai de catre epsicopi, reducerea Postului Pastilor numai la o saptamana, Primatul Papal, Filioque, etc.

Fotiea trimis o enciclica patriarhilor rasariteni, indemnandu-i sa ia parte la lupta impotriva denaturarii egoiste de catre Roma a adevaratei invataturi a Evangheliei si a Traditiei.
In lumina acestor evenimente, se convoaca in 867 la Constantinopol un sinod la care participa 1000 de membrii. Sinodul l-a excomunicat pe Nicolae I si a condamnat practicile bisericesti latine si noua invatatura a Romei despre Duhul Sfant introdusa in Bulgaria. Se cera si demiterea papei Nicolae I, dar acesta a murit in acelasi an, fara sa afle hotararile sinodului. Cu ocazia acestui sinod s-a stabilit si faptul ca Biserica Bulgara tine de Constantinopol.

La Roma a urmat papa Ioan al VIII-lea., care si el la randul lui a insistat asupra impunerii Primatului Papal, lucru care nu a fost acceptat de Fotie; cum nu a acceptat nici ca sinodul din Constantinopol sa devina o trambita a papalitatii, nefiind dependent de vointa papei. Deasemenei pretentiile papei asupra Iliriei si a Bulgariei au fost ignorate.

Sf. Fotie scrie "Despre mistagogia Duhului Sfant", lucrare cu totul originala, indreptata impotriva latinilor, despre purcererea Duhului Sfant. Fotie a adunat in aceasta lucrare toate argumentele din Sfanta Scriptura si Traditie. Fotie isi scrie opera cu mare dexteritate dialectica si cu mare perspicacitate. Toti teologii ortodocsi de mai tarziu au folosit-o ca izvor si model in scrierile lor indreptate impotriva dogmei romano-catolice Filioque.
Opera lui Fotie mai contine "Impotriva maniheilor", o polemica impotriva ereziei contemporane a pavlicenilor, pe care Fotie o cosiodera o reinviere a ereziei maniheilor.
http://www.scribd.com/doc/8355859/Patriarhul-Fotie

E amuzant ce poate să scrie istoriografia ortodoxă despre acest precursor al lui Cerularie. Este foarte adevărat însă că omul a fost animat nu numai de ambiţie, ci a avut o cultură solidă, iar opera sa este în parte ortodoxă, ca atunci când a pledat în favoarea Imaculatei Concepţii, socotind, în prima sa omilie asupra Buneivestiri, că Sf Fecioară este sfinţită înainte de a se naşte ("ek Bréphous"). De altfel, există indicii (dar nu dovezi absolute) că, după ce a fost alungat din scaun de împăratul său şi s-a retras la mănăstrie şi-a îndulcit poziţia renunţând la schismă şi murind în deplină comuniune cu Biserica Romei, ca un bun catolic. Motiv pentru care unele Biserici Catolice locale îl socotesc venerabil.

precusor al lui Cerularie zici? oare numai rasaritenii au fost vinovati de schisma? Cat despre partea cu retragerea in manastire cred ca esti prost informat...caci impacarea s-a facut abia in timpul celui de al doilea patriarhat al Sfantului Fotie...cei drept mai mult politic caci papa era cu cutitul la os si avea nevoie de trupele Macedoneanului(Vasile I intemeietorul stralucitei dinastii macedonene...care se pare ca avea origini armene)

Macar de am gasi UN cuvant amuzant in aceste randuri de mai sus.

Acest om stralucit, Sf. Fotie cel Mare seamana mult cu Sf. Ioan Hrisostom, mai ales, dar nu numai, prin nedreptatile pe care le-a suportat fara sa clipeasca.
Intr-adevar ajunge, din voia Domnului, in al doilea exil intr-o manastire a armenilor, pentru ca acolo, in liniste, sa scrie si sa lase lumii crestine niste lucrari importante, precum: "Despre Mistagogia Duhului Sfant", "Impotriva maniheilor", diferite "Comentarii" la Carti ale Sfintei Scripturi; 128 Omilii. Chiar si corespondenta sa constituie un document de valoare al epocii. Sa nu uitam "Sintagma canonica", o opera canonica dar si dogmatica, impotriva primatului papal.
Ca un om, care toata viata a cautat pacea, desi putin a avut parte de ea, moare intr-adevar in comuniune cu Roma. Impacarea aceasta cu Ioan al VIII-lea nu schimba practic nimic din atitudinea Sf. Fotie fata de primatul papal; poate deci fi privita ca pe un simplu fapt crestinesc.

Păi, nu prea seamănă. Sf Ioan Hrisostom a fost un apărător al primatului petrin, ca toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii Catolice. Nu este cazul cu Fotie.
Pe urmă, nu se compară moartea eroică a lui Ioan Gură de Aur, care are elemente de mucenicie, cu moartea liniştită a lui Fotie. În sfârşit, cu toată inteligenţa şi cultura vastă a lui Fotie, acesta nu a egalat, totuşi, geniul apologetic al lui Ioan Gură de Aur. Este păcat că Ioan Gură de Aur nu a putut beneficia de o viaţă liniştită, poate că ar mai fi scris încă şi alte opere nemuritoare. Dar protecţia pe care i-a acordat-o papa Inocenţiu nu a fost suficientă pentru a-l menţine în scaunul arhieresc. O împărăteasă plină de vanitate şi un patriarh al Constanopolelui certat, ca de obicei, cu dreapta socotinţă dacă nu cu dreapta credinţă şi-au dat mâna pentru a-l alunga pe acest sfânt din scaun şi a-l hărţui până la moarte.

Sigur, omul cand nu vrea sa vada, sau nu poate sa vada, nu vede asemanarea, oricat de evidenta este aceasta. Constat, din pacate, multa mandrie in randurile de mai sus.
Cand spuneti "Este păcat că Ioan Gură de Aur nu a putut beneficia de o viaţă liniştită, poate că ar mai fi scris încă şi alte opere nemuritoare", Il judecati de fapt pe Dumnezeu.

Am o rugaminte: daca aveti textul, in care Sf. Fotie accepta Imaculata conceptie, sau stiti unde il pot gasi, v-as fi recunoascatoare, caci am cautat dar nu l-am gasit. As vrea sa vad cum pune problema.