Eu personal am patit-o odata, si m-am lecuit; eram cu sotul meu la o coada si in fata noastra astepta un cetatean turc, prietenos, de altfel. Sotul meu se ruga (ca de obicei) rugaciunea inimii, iar pe mine m-a mancat undeva sa intru in vorba cu omul asta, pentru ca parea abatut si cam nelinistit. Si, incet-incet, am ajuns si la religie, dupa vreo 20 de minute de conversatie, in care mi-a rezumat viata lui (cam trista, de altfel). Ei bine, inversunarea cu care m-a "atacat", pe mine si "religia mea gresita", m-a facut sa mi se faca aproape fizic rau. Am ripostat, evident, cu blandete, dar fermitate...In tot timpul asta, sotul meu se ruga, se ruga, se ruga si, din cand in cand, imi facea semne s-o las balta. Dar eu, capra cum sunt, nu l-am ascultat. Toata povestea asta mi-a lasat un gust foarte amar, asa ca am alergat la sfanta spovedanie cu prima ocazie; calugarul la care ma spovedesc mi-a spus (eu am voie sa vorbesc, sfintia sa nu!) ca singurul lucru pe care trebuie sa-l fac este sa ma rog pentru necredinciosi. Atat. Mai mult de-atat nu pot si nu trebuie sa fac...pentru ca nu pot sa risc sa pierd, cu nepriceperea mea, un suflet, facandu-l sa pacatuiasca.

Interesanta aceasta postare a ta pt. ca in primul rind intelegem ca din cind in cind te poate ,,minca undeva" si deasemenea ca ai resurse sa fi si ca nu te dai indarat de la a fi ,,capra" uneori. Chiar daca este scris la modul dulce-strengareste nu pot sa nu pun aceste pasaje alaturi de altele din care transpiri un iz ortodox f. serios si sa caut sa vad daca exista macar o situatie in care cuvintele Mintuitorului nu se adeveresc : ,,... omul se judeca dupa faptele sale iara nu dupa vorbe " pt. ca desigur din vorbe suntem ,,mari" (desi uneori nici din vorbe !) dar din fapte ...nici pe departe !
Dar nu acesta este scopul pt. care am revenit ci altele doua : chiar daca eu sunt un pic mai acid cu tine (evident pt. anumite greseli ale tale)se vede ca ai si ca aveti duhovnic calugar si probabil ca este f. bun.Dar vreau sa mai adaug, strict la povestea ta, faptul ca in mod frecvent ortodoxii capata coportament eroic (nu este cazul tau decit oarecum) neoprotestant si atunci cind nici nu-ti da prin minte ii vezi explicind cu zel ,sustinind ortodoxia sau chiar incercind sa aduca la dreapta credinta lapsi sau credinciosii altor religii. Asa ceva nu este specific ortodoxiei si chiar daca aduci la dreapta credinta 100 de necredinciosi nu este sigur ca te si vei mintui indiferent ce vei mai face apoi. Dar, in cadrul poruncilor bisericesti (a se vedea indreptarul de spovedanie)avem datoria de a arata, a informa , a incunostiinta pe oricine care este dreapta credinta si de ce . Restul , ca acestia accepta , ca sunt sau nu de acord, ca vor chiar mai mult (adica sa imbratiseze ortodoxia) este cu totul altceva . Doar informam dar alegerea este a celuilalt ! Eu personal spun oricarui adult care este dreapta credinta si de ce este ea dreapta dar de la a treia contradictie , persiflare, atac sau ridiculizare renunt.
Cu copii am mai multa rabdare si staruinta... dar nu iluzorie . Pe infometatul de la malul lacului trebuie sa-l inveti sa pescuiasca dar daca pina la urma chiar va vrea sa pescuiasca sau nu este doar treaba lui !

Frate Zaharia, am incasat de la Mantuitorul o lectie foarte-foarte utila, si anume ca nu sunt si nu pot face absolut nimic fara Harul Lui. Punct. Orice as incerca sa fac fara acest har, este zero, multimea vida! Si m-a umilit, pentru ca meritam. Chiar incepusem sa ma cred cineva - uite cat ma rog, postesc, merg la biserica, fac pomeni, cine mai e ca mine si ca fariseul? Pai nu era mai bine sa fiu doar vamesul? Eu zic ca da!
Probabil?!Pro-ba-bil?!...Frate Zaharia, de mine poti sa spui ce vrei, mai ales ca ai dreptate (din nefericire), dar de duhovnicul meu NU! Nu probabil, ci sigur este foarte bun! Si chiar daca n-ar fi asa, la spovedanie ne intalnim cu insusi Mantuitorul, sau nu-i asa, fratele meu mai mare?...
Acuma ma simt datoare sa mai fac o precizare: pentru aceeasi "vina", la spovedanie
- dupa ce preotul-calugar s-a asigurat ca am stat totusi "drept", eu am primit un canon de nu m-am vazut, fiindca m-am mandrit, crezand ca sunt cineva, dar defapt nefiind suficient pregatita si riscand, astfel, sa fac sufletului aceluia mai mult rau prin hulele pe care le-as fi provocat iar
- sotul meu? NIMIC! mai mult "mergi in pace, fiule! ai procedat corect" (oricum, el nu se simtea vinovat de nimic, dar de gura mea si ca nu cumva sa-i ramana vreo pata pe suflet, a spus si acest "potential pacat" si anume ca nu a inceput o polemica cu acest om)

Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l dă să-l trăim. Pentru că a sufla şi a răsufla e tot de la Dumnezeu. Şi atunci a avut marea prudenţă Domnul Hristos să ne spună că "nu se mişcă fir de păr fără voia Mea ". Suntem guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea, în toate gândurile noastre ascunse. Sigur că depinde şi pe ce poziţie te aşezi. Având în vedere şi numai lucrul acesta : viaţa veşnică. Dacă te rătăceşti , dacă eşti neatent sau eşti ateu- Doamne fereşte ! Că-i mai gravă starea aceasta , nepăsarea aceasta. Aceasta cu siguranţă este nesuferită la Dumnezeu. Pentru că nu e supărat Dumnezeu pentru anumite greşeli pe care le facem cât e supărat că suntem NEPASATORI. Vroiam să deschid un topic despre NEPASARE, dar am crezut mult mai de cuvinţă a aminti aici de NEPASARE . Ne amânăm existenţa, mergem pe inerţie. E o mare greşeală ! Trebuie trăit fiecare moment în toată plinătatea lui. Să te cunoşti pe tine. Fiinţa omenească, care e făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, se izolează după propria fiinţă. Nu Dumnezeu l-a dat afară pe Adam din Rai, ci Adam s-a dat afară singur. Ăsta-i omul ! Sfântul Grigorie de Nyssa , pe care Biserica noastră îl pomeneşte Duminica asta, adică mâine şi care a fost fratele Sfântului Vasile cel Mare, a fost întrebat : "Ce zici despre om ?" şi a răspuns Sf. Grigorie : "Este copleşitor de neânţeles". Dumnezeu păstrează încă taine despre om, necunoscute nici de îngeri şi necunoscute nici de lume. Pentru că e după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. E singura fiinţă creată după chip şi asemănare. Omului i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie. Şi satan luptă din răsputeri , cu o râvnă pe care oamenii nu o cunosc, să ne scoată din cap că suntem asemănare cu Dumnezeu. Pentru că îi cam ocupăm locurile. Treaba lui, dar noi aşa suntem creaţi , după chip şi asemănare. Şi creaţia lui Dumnezeu nu poate fi dezminţită sau interpretată. Suntem chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Deci avem mare siguranţă, dar şi mare răspundere. Este de aceea foarte grav să nu ştii că tu trăieşti şi cine eşti. Mare greşeală această stare de necunoştinţă proprie. Instinctul acesta de a trăi îl are şi porcul , îl are şi orice animal. Dar atât ! Omul are are conştinţă, are dăruire dincolo de raţiune. Mi-am adus aminte de un răspuns pe care l-a primit Părintele Teofil Părăian de la avva Dometie la întrebarea , cum sunt părinţii de la Sfântul Munte : "Să nu-ţi închipui că la Sfântul Munte sunt oameni veniţi din cer pe pământ ! Sunt oameni de pe pământ. . . care doresc să ajungă în cer ! ". Până la urmă , nu de moarte să ne cutremurăm , ci de veşnicia ei ! "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul ! "

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi ; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău ? Sau, cum poţi zice fratelui tău: "Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău" , şi , când colo, tu ai o bârnă în al tău? . . . Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău , şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. SA NU DAŢI CAINILOR LUCRURILE SFINTE ŞI SĂ NU ARUNCAŢI MARGARITARELE VOASTRE ÎNAINTEA PORCILOR , CA NU CUMVA SA LE CALCE ÎN PICIOARE ŞI SA SE IMTOARCA SA VA RUPA . ( Matei 7 : 1 - 6 ) . Subiectul principal abordat de Domnul Iisus în acest pasaj este judecata dreaptă şi cea nedreaptă, punându-se accentul pe judecata nedreaptă. Pasajul întreg ne aratâ că Dumnezeu ne va judeca după felul cum noi judecăm , El vrând să fim drepţi în judecăţile noastre. Un om drept va judeca mai întâi lucrurile din viaţa sa şi mai ales cele ce nu se potrivesc cu dreptatea, şi doar apoi va judeca pe alţii cu scopul de a-i ajuta, a-i îndrepta . Exemplul cu paiul şi bârna , arată bine că scopul judecăţii este de a-l ajuta pe om în a depăşi neajunsurile datorate caracterului său. Un făţarnic însă , nu se va judeca pe sine ci va închide ochii la marile lui neajunsuri şi nelegiuiri comise , dar în schimb va judeca mereu micile neajunsuri şi greşeli ale altora. Cel făţarnic este numit şi "porc" si "câine", pentru că el foloseşte judecata, un lucru sfânt, pentru a-i călca în picioare pe alţii şi pentru ai rupe.

Din talcuirea parintelui Nicolae Steinhardt:

"Bune şi frumoase sunt bunătatea şi mărinimia, dar nu faţă de oricine. Nu-i drept şi cuminte să ne lăsăm înşelaţi, batjocoriţi şi exploataţi de ne-oameni. Bunătatea “şi mărinimia nu se confundă cu orbirea, prostia şi naivitatea. Naivitatea, zicea Leon Daudet, e bună şi frumoasă la prunci, la copii, la tineret. Oamenilor maturi şi bătrânilor le sade bine să fie inteligenţi, înţelepţi, prudenţi, călăuziţi de ceea ce vechile noastre texte bisericeşti numesc atât de pertinent: trezvie."

De aici: http://nicolaesteinhardt.wordpress.c...-secularitate/

Interesantă tâlcuirea şi cu folos, dar nu se referă la Matei 7 : 1-6 la care se face referire în topicul de faţă !

Eu inteleg din versetul acesta ca nu trebuie sa las garda jos si sa ma angajez in discutii, sa socializez cu "prefacuti curiosi" sau "prefacuti prieteni". Margaritarele sunt idealurile noastre iar cele sfinte sunt adevarurile de credinta si chiar sf. Taine.

Şi totuşi. . .
 

Iar toate le vom dobândi numai cu răbdare, de care se pare c-am uitat în ultima vreme. Dobândirea celor sfinte şi dialogul cu cei rătăciţi se face cu răbdare. Dar oare mai ştim ce-i răbdarea? Iisus ne-a spus clar : "Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre".
Trecerea timpului să fie pentru noi prilej de lucrare şi dorinţă de înveşnicire, iar acestea să le împletim cu răbdarea. Sfântul Grigorie spune atât de frumos şi pe atât de adevărat:< Unde nu este răbdare,acolo nu este nici iubire", căci, adaug eu, nici credinţă adevărată nu-i fără iubire şi răbdare! Să avem grija cui încredinţăm mărgăritarele . . . !