dada, chiar nu ma refeream la rugaciunile pt cele materiale... si de asta am si dat exemplul cu examenul.

cat despre faptul ca rugaciunea in sine este practic convorbirea noastra cu Dumnezeu, si asta imi este clar, evident, si placut. dar, dupa cum spuneam, decat sa cer ceva in rugaciune, mai bine mai stau de vorba cu El asa, la modul "general" - intelegeti. si cred ca cel mai important este sa ajungem aici "Poate ca, pe masura ce relatia noastra cu Dumnezeu evouleaza, ajungem sa ne dam seama pentru ce sa ne rugam si pentru ce nu, pentru ca voia noastra se apropie aproape pana la confuzie cu voia lui Dumnezeu.", cum spune Fani. Dar e tare greu... si uite ca nelamuriri ca ale mele, intrebari de genul acesta, fac drumul mai greu.

Repet, eu nu intreb ca sa mi se spuna sa nu ma mai rog ( pentru ceva anume), nicidecum, ci intreb pentru a imi lamuri cat de cat unele lucruri ( care sunt convinsa de altfel ca se vor lamuri in timp tot prin rugaciune). Dar acum sunt foarte derutata cu privire la subiect si simt nevoia sa vorbesc cu voi despre asta.

Sa-ti spun ceva, chiar daca nu te rogi efectiv in orice clipa, sa-L ai prezent tot timpul pe Dumnezeu in tine, in mintea ta, in sufletul tau .Fati-L cel mai bun prieten si El iti va vorbi prin constinta ta. E o mare taina a Lui , dar ea exista efectiv.

Asta-i ciudat. Eu pot sa ma rog pt. un ateu sau pt. cei morti. Ramane asta "fara rezultat"?

Nu stiu ce rezultat poate avea, dar asta nu e o nascocire a mea ci o Invatastura. Probabil si mai mult ca sigur este mai mulrt un indemn de a ne ruga unul pentru altul , nedand dovada de egoism. In cazul expus de tine, nu vad nimic gresit ci chiar laudabil , mai ales in a ne ruga pentu cei rataciti.

Nu cred ca se poate spune ca nu are efect daca nu e insotita de rugaciunea persoanei respective. Sunt multe exemple contrarii in vietile sfintilor. Acum nu imi vin in minte...
Altfel nu ne-am putea ruga nici pentru mortii care sunt eventual in iad...

Era o învăţătură a lui Antonie cel Mare, dar probabil că pentru situaţia expusă de tine , este f. valabil. Din toate avem de învăţat, dar mai cu seamă din Sfinţii Părinţi . ( sper că am fost si bun şi politicos, conform semnăturii tale ) . . .
:25:

Ziua buna! sa revin... sunt convinsa si constienta ca a-l avea pe Dumnezeu in gandul si in sufletul meu mereu, este o mare taina, o mare bucurie, si aduce multa lumina. Spre asta tind si sper ca intr-o zi o sa ajung sa fac asta!

Insa totusi ma lupt si cu nelamuririle mele... si revenind la ce ma framanta... ma mai gandeam ca daca ne-am lasa total in voia Domnului, si nu ne-am mai ruga pentru diferite maruntisuri, ar insemna totusi sa fim marionete, si El nu ne vrea astfel. Nu ne-am bucura de liberul arbitru. Sau liberul arbitru se manifesta doar in alegerea esentiala - aceea de a urma sau nu calea ortodoxa?

In alte ordini de idei, pentru ca tot suntem aici in vorbe... as mai avea ceva intrebari... va rog:
1. cam care este "bibliografia obligatorie", dupa Biblie, ce sa mai citim?
2. ce parere aveti despre aceste teorii despre gandirea pozitiva ( vizualizare, etc). cum credeti ca interactioneaza cu credinta in Dumnezeu?

In viata omul aseaza de multe ori nevoile materiale asupra celor spirituale. Si asa ajunge sa se prezinte si in fata lui Dumnezeu: cerand implinirea nevoilor materiale. Insa, cred ca este o perceptie gresita despre Dumnezeu in astfel de cazuri. El nu se vrea a fi vazut ca Cel ce implineste nevointele, ci El se vrea a fi TATA, nu o fiinta indepartata. Iar ca El sa-mi fie TATA, eu trebuie sa am calitatea de fiu al Lui. Si asta nu o dobandesc decat unindu-ma cu El.

Iar eu am o relatie cu tatal meu nu pentru ca imi implineste nevoile, ci pentru ca ma iubeste si il iubesc. La fel si cu Dumnezeu, ii vorbesc nu pentru ca este Cel ce implineste cererile mele, ci pentru ca ma iubeste si Il iubesc.

Am facut aceste precizari, pentru ca e bine ca atunci cand ne rugam, sa avem constiinta ca stam de vorba cu un Parinte care nu e distant, ci este prezent in noi.

Da, mi-ai parut destul de politicos, ai trecut testul ;-)
Sigur, avem de invatat intotdeauna de la ei. Nu stiu in ce context a spus-o, si daca trebuie luata la modul asolut, ca altfel alti sfinti ne tot indeamna sa ne rugam pentru pacatosi, pentru necredinciosi, etc. de ex. Sf. Siluan se ruga cu ardoare pentru TOTI.
Sfantul Efrem Sirul s-a rugat chiar si pentru un diavol.
Ne rugam pt cei care ne asupresc.. etc

Legat de rugaciunea pentru diavol, nu stiu daca acei sfinti chiar s'au rugat pentru mantuirea diavolului (caci altfel de rugaciune nu cunosc, decat pentru mantuire). Cred insa mai mult in faptul ca dragostea lor nemarginita a ajuns sa cuprinda intreaga creatie, drept pentru care pana si fapturile din iad, care sunt tot lucruri create de mainile lui Dumnezeu. Asa ca, in mintea mea, una este rugaciunea pentru mantuire, alta este mila si durerea pentru starea cuiva.

Sfantul Antonie cel Mare (nu stiu sigur), dar Sfantul Isaac Sirul si Santul Siluan Athonitul sufereau si pentru durerea celor din iad (diavoli).