Ei asta nu demonstreaza ca a fost mare traitor, vezi si Mantuitorul ne spune: " Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei7;21)

Nustiu de ce dar cred ca ar trebui sa folosim mai mult exemplul biblic in mesajele noastre, sunt comori de nepretuit acolo

Nici eu nu cred ca a fost un traitor al ortodoxiei,dar a crezut in Dumnezeu si a cautat si el ceva spiritual,a fost constient de existenta dumnezeirii.

Oricum ca orice om a avut si el pacatele lui,a avut cred ca suisuri si coborasuri...

poate are dreptate Petre Tutea in "cugetari memorabile":

"Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epoca si stil. Nu e neaparat un întelept, ci un suprainteligent. Geniile sînt originale, în masura în care originalitatea e posibila. În fond, maxima mea a fost aceasta: [COLOR=red]Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea fata de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sînt în masura în care e apropiat sfîntul.[/COLOR]
[COLOR=red]În fata lui Dumnezeu nu exista genii, Dumezeu lucrînd nu cu genii, ci cu oameni[/COLOR]. "
"[COLOR=red]Un sfînt poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindca ideea de sfintenie e legata de ideea de minune. Un sfînt poate face o minune. Geniul face ispravi, nu minuni."


[/COLOR]

Ma bucur sa vad ca Eminescu mai este inca in inimile voastre

Dom-le nu stim cum a fost viata lui Mihai Eminescu.
Stim ca era prieten cu Ion Creanga.
Caterisirea lui Ion Creanga a fost ridicata de Sfantul Sinod al BOR.
Ca ne este prezentat ca un om care a avut nu stiu cate aventuri cu nu stiu cate femei usoare nu stiu cat este de credibil.
Iar in legatura cu rugaciunea unui dac Eminescu vorbeste acolo despre dorinta dacului de a fi lasat sa treaca in nefiinta , ba mai mult uitati ce inalta teologie e acolo:
"Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă! "
Poate Eminescu trecea printr-o perioada duhovniceasca mai grea si de aceea dorea moartea vesnica ca rugaciune sa ii fie curmata existenta sufletului.
Cum stim sufletul uman e tinut in existenta de lucrarea lui Dumnezeu care se zice la Facere "suflare".
Iar daca zice " de ura si blestemuri as vrea sa te induplec" se refera la faptul ca Dumnezeu nu ne uraste ci ne iubeste si doreste intoarcerea noastra orice am face.

Intr-n articol, la ziarul Timpul-"Chipul blandului Nazarinean"- Eminescu se referea la Hristos ca model dupa care se creste de aproape 2000 de ani omenirea.

Învierea (Eminescu)


[SIZE=3]Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.

O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
,,Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe.

Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg."

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

[COLOR=Red] Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

,,Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"
[/COLOR][/SIZE]

"Colinde, colinde" de Minai Eminescu

Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Caci gheata se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Si tremura brazii
Miscând ramurelele,
Caci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.

Se bucura copiii,
Copiii si fetele,
De dragul Mariei
Îsi piaptana pletele.
De dragul Mariei
S-a Mântuitorului
Luceste pe ceruri
O stea calatorului.

http://www.mihaieminescu.ro/back/cot_g.gif

Pacat ca Eminescu a fost ateu...Noi il numim un mare poet pentru ca el chiar a fost mare poet,se pricepea foarte bine in domeniul asta,extrem de bine dar a fost un mare ateu,nu stiu cat de MARE este privit in ochii lui Dumnezeu....

Se gaseste la adresa:http://www.carteaortodoxa.ro/2008/03...ihai-eminescu/
o carte care merita citita:
Ortodoxia, Mihai Eminescu


Ortodoxia
Mihai Eminescu
Editura Eikon, 2003

Recenzie de Octavian Dărmănescu


Înregimentarea de către posteritate a marilor ei precursori este un fenomen trist, dar detectabil uşor în cultura unui popor. Nici Mihai Eminescu n-a scăpat acestei militarizări – vezi manualele perioadei comuniste. La prima vedere, prezentul volum ar încerca aceeaşi anexare, însă nimic mai injust. În prefaţă, Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu propune o regândire şi o reală considerare a ortodoxiei marelui poet, justificând cu publicistica pe această temă.
[SIZE=3][COLOR=DarkRed] Cartea are meritul de a-l lăsa pe Eminescu cel de acasă (bântuit adesea de pesimismul romantic şi de un budism turnat diferit într-o strălucită minte creatoare) şi de a-l prezenta pe redactorul-şef de la Timpul, care se lupta înverşunat cu politicile de catolicizare austro-ungare de peste munţi, un Eminescu precaut care-i striga lui Ion C. Brătianu cu privire la toleranţa extremă a acestuia vizavi de înfiinţarea Mitropoliei catolice de Bucureşti (1883): „Bagă de seamă, faci jocul Austriei”[/COLOR][/SIZE]. [SIZE=4][COLOR=Red]Pentru ilustrul gazetar, adevărul este clar: „Popor ortodox în puterea cuvântului, noi nu voim să ştim nici de cezarism, nici de cezaro-papismul muscălesc”.

[/COLOR][/SIZE] Altădată, argumentând toleranţa la români, încheia avocăţesc: „toate acestea dovedesc că n-am făcut niciodată ceea ce dorim să nu ni se facă nouă”. Ceea ce nu-l împiedică să nu critice relaxat formalismul religios: „La întrebarea ce şi-o pune domnul David Stauss, scriitorul vieţii lui Isus, de mai suntem noi creştini sau ba, o întrebare la care răspunde negativ, noi adăugăm: fosta-am vreodată creştini?”.
Formaţia spirituală delicată a poetului îi permite reflecţii originale: „În fiecare rugăciune e un fel de formulare temporară a mizeriei acestei lumi şi o încercare de ocolire a necesităţii cauzale… Doamne, arată că nu e posibil să, Doamne fă imposibilul posibil”. Atent la degradarea timpului istoric, Eminescu scrie într-un articol dintre celebrele sale caiete (peste 25.000 de pagini): „Cel mai strălucitor dintre fluxurile timpului nostru orientat în sens material rămâne totuşi banul. Iar strângerea lui masivă şi cât mai fără trudă cu putinţă îl reprezintă pe diavol”. [COLOR=Red]Virgil Cândea arăta că opera Sfântului Nicodim Aghioritul a fost cunoscută şi însuşită de către marele poet prin traducerile lui Paisie Velicicovschi. [/COLOR]Totodată, manuscrisele sale arată că în timpul studiilor vieneze poetul a citit dogmatica lui I. Kuhn, Fr. X. Dieringer, dar şi pe Hegel şi Bruno Bauer. Încă o dovadă a enciclopedismului clasic, orice ar spune hiper-specializaţii oameni recenţi.
[COLOR=Red] În ochii mari ai geniului român, figura Răstignitului ia valenţe titanice, Eminescu văzându-L pe Hristos drept „reprezintantele libertăţii, martirul omenimei lănţuite”. Relatând epicul sărbătorii de la Putna în memoria lui Ştefan cel Mare (1871), din al cărei comitet de organizare a făcut parte, Mihai Eminescu arăta: „Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului”.[/COLOR]