RUGĂCIUNEA

Potolirea fricii

Fiind furtună mare, căpitanul unei corăbii, dădu poruncă celui mai tânăr marinar să se urce sus pe catarg ca să lege o frânghie ce re rupsese. Marinarul se înfricosă si, mai înainte de a se urca sus, se duse putin în cabina sa.
Întorcându-se înviorat la fată, căpitanul îl ispiti:
- „Ai băut o gură de rachiu?”
- "Nu, răspunse supus marinarul, m-am rugat lui Dumnezeu.”

Cuvinte putine, duh mult

Într-o zi, un călător prin pustie întrebă pe sfântul Macarie:
- "Cum ne vom ruga?”
Iar el îi răspunse:
- "Nu e nevoie de cuvinte multe, ci numai, ridicând mâinile în sus, să zici: "Doamne, precum voiesti si precum stii, miluieste-mă!” Iar de năvăleşte asupra ta puhoiul păcatului, se cade a zice: "Doamne miluieste!” Că el stie cele ce ne sunt de folos, si ni le dă, milostivindu-ne."

Cine nu se închină?

Un cizmar merse la o nuntă.
Fiind evlavios, el îsi făcu cruce când se aseză la masă. Câtiva tineri izbucniră în râs. Unul din ei îl întrebă:
- "Acasă la d-ta, se închină toti când se asează la masă?”
- "Da - răspunse cizmarul - afară de doi porci cari încep să mănânce fără să se închine.”
Tinerii, ruşinati, n-au mai râs.

Seaua si rugăciunea

Un credincios se lăuda că, el când se roagă, nici un gând străin nu-i stă în minte.
Ca să-l cerce, preotul îi spuse:
- "Îti voi dărui calul meu, dacă vei spune "Tatăl nostru" fără să te gândesti la altceva."
Omul se prinse, si începu să spună rugăciunea. Pe la mijlocul ei, se opri, si întrebă pe preot:
- "Îmi dăruiesti şi seaua calului?"
Atunci preotul îi răspunse:
- "Nu-ti dăruiesc nici calul, nici seaua, fiindcă ai dovedit că nu te-ai putut ruga fără să nu te gândesti si la altceva."
Omul, rusinat, luă în sine hotărârea ca, în loc să se laude, să caute a face rugăciunea cum se cuvine.

Ca pe marea Tiberiadei

Sfântul Ignatie călătorea odată pe mare spre Egipt. Pe drum se stârni o furtună mare, si corabia era în primejdie să se scufunde. Toti de pe corabie îsi pierdură cumpătul, afară de sfântul Ignatie, care se ruga: „Tu, Doamne Iisuse, care esti Stăpânul valurilor si al vânturilor, nu ne lăsa pe noi, ca odinioară pe sfintii Tăi apostoli, pe lacul Tiberiadei."
Si Domnul l-a ascultat, potolind marea.

Aducerea păcii

Două sate se îndusmăneau din pricină că fiecare se credea îndreptătit să primească o bucată de pământ după legea împroprietăririi.
De aici, zavistii si procese. Oamenii se vrăjmăseau şi cheltuiau si parale.
Atunci, un bătrân întelept chemă la o adunare pe căpeteniile celor două sate si le zise:
- "Trebuie să facem pace, iar ca s-o avem, trebuie s-o cerem de la Dumnezeu. Hai să ne rugăm. Îngenuncheară toti, iar bătrânul începu a rosti cu căldură: „Tatăl nostru..."
Când ajunse la "iertarea păcatelor", glasul lui era încărcat de lacrimi.
După ce isprăvi rugăciunea, toti într-un glas ziseră:
-" Da, se cuvine să facem pace.”
Cuprinsi de acest duh, ei ajunseră la o învoială, care puse capăt vrajbei lor.

Încrede-te în Dumnezeu!

Un farmacist fu trezit în mijlocul noptii de un copil care-i ceru o doctorie.
Farmacistul i-o făcu si i-o dete. Copilul plecă în grabă.
Punând la loc borcanele din care luase medicamentele, băgă de seamă cu groază că, din greşeală, pusese în doctorie o otravă puternică.
Ieşi după copil, îl strigă, dar totul fu zadarnic. Atunci farmacistul, care era un om credincios, căzu în rugăciune, cerând lui Dumnezeu să împiedece această nenorocire.
Abia se sculă din rugăciune si se trezi cu băiatul întors înapoi. Îi zise:
- „Ce este?”
Copilul îi răspunse:
- „Alergând prea repede, am căzut si s-a spart sticla.”
Farmacistul multumi lui Dumnezeu si făcu o altă doctorie copilului.

{b]Nu te teme, turmă mică [/b]

Venind să-si facă datoria ostăsească, un recrut, care era bun crestin, îsi păstră si în cazarmă bunul obicei de a se închina dimineata si seara. Dar chiar din ziua întâi camarazii începură să-si bată joc de el, fluierându-l, aruncându-i în cap perne, râzându-i în fată…
El însă, ca si cum ar fi fost singur, îsi căută de rugăciune, până o isprăvi.
A doua zi, camarazii îi făcură la fel. Si aşa, câteva zile la sir.
După o săptămână, unul din camarazi, fiind mai înţelept si văzând tăria de credinţă si de răbdare a recrutului, zise către ceilalti:
- "Am râs noi, fratilor, dar ăsta e un om tare, el va putea înfrunta cu curaj pe dusman, când va fi chemat să-si apere tara.”
Si de atunci, nimerii n-a mai râs de camaradul care îsi începea si-si sfârsea ziua, închinându-se.

Leacul de preţ

Pe vremuri, era obicei între păgâni că, de câte ori se îmbolnăvea un copil, mama lui îl purta din casă în casă si întreba pe fiecare dacă nu cunoaste vreun leac pentru vindecarea lui. Într-o zi, veni o mamă, aduse pe copilul ei bolnav în casa unei femei crestine, cerându-i un leac.
Crestina îi răspunse:
- "Leac lumesc nu ştiu, dar cunosc un vindecător Căruia mă voi ruga să-ti tămăduiască pruncul.
După ce rosti aceste vorbe, crestina căzu în genunchi si începu să se roage cu putere Mântuitorului.
Atâta credinţă a pus în rugăciunea ei, că tot în ceasul acela, copilul s-a tămăduit.
Văzând o minune ca aceasta, mama copilului a cerut să fie si ea botezată în învătătura crestină.

Un preot si patru derbedei

Un preot, care fusese într-un sat vecin pentru o slujbă, se întorcea ostenit spre casă.
Pe drum, fu întâmpinat de patru derbedei, care, ca să-si bată joc de el, îl opriră si-i spuseră:
- "Părinte, dacă zici că poţi ceti în suflete, spune-ne de câţi ani suntem fiecare din noi?"
Preotul, fără să-şi piardă cumpătul, le zise:
- "Am să vă spun, dacă mergeti cu mine.” Cei patru primiră.
Porniră cu preotul. Când ajunseră în dreptul bisericii, preotul le spuse:
- "Ca să vă pot răspunde la întrebare, trebuie să intrăm aici."
Intrară. Preotul îsi puse patrafirul si veni la ei.
- „Să ne rugăm!”
De voie, de nevoie, cei patru îngenuncheară.
Cu cât se ruga părintele, cu atâta cei patru se luminau în suflet, părându-le rău de ceea ce făcuseră.
Când preotul isprăvi, le zise:
- „Mai vreţi să vă spun de câti ani sunteti?"
Ei răspunseră:
-„Nuuu…”
Si nu mult după aceea, tuspatru se spovediră părintelui, făcându-se oameni de treabă.

Biruinta genunchilor

Un om care nu era credincios, întrebă pe un altul, care se lăsase de băutură, de înjurături si de alte rele:
- „Ce ai făcut tu, de-ai putut să birui toate aceste rele?”
Omul i-a răspuns:
- „Am folosit genunchii. M-am rugat si mă rog necontenit lui Dumnezeu.”

Vorbirea cu Dumnezeu

O femeie avea un bărbat betiv. Necontenit îl ruga să se lase de băutură. El făgăduia, dar nu se tinea de cuvânt. Femeia îi vorbea atunci de Dumnezeu si de cele sfinte. Omul tot nu se lăsa de băutură. Atunci femeia merse la duhovnic si-i spuse necazul. Preotul îi zise:
- "Femeie, bine faci că-i vorbeşti de Dumnezeu si de cele sfinte. Dar asta nu-i de ajuns. Îţi dau un sfat: vorbeşte mai putin cu bărbatul tău de Dumnezeu, dar vorbeşte mai mult cu Dumnezeu despre bărbat. Adică roagă-te pentru el."
Femeia începu să se roage cu putere si cu dragoste, zi de zi, pentru bărbatul ei, si Dumnezeu i-a ascultat cererea si a dat puteri omului să se lase de păcatul betiei.
Mai presus de toate, mare este puterea rugăciunii!

Puntea de aur

Odată, o femeie care căuta cu deznădejde pe Dumnezeu, a strigat:
- "Ce departe stau de Tine! Eu aici, în puterea tuturor păcatelor si a neputinţelor, iar Tu, acolo, sus, în cerul fără pată... Îndrăzni-voi eu a crede că pot ajunge la Tine peste prăpastia aceasta înfricosătoare?"
Si tânguindu-se, femeia plângea ...
Atunci, Dumnezeu i-a trimis o vedenie în somn.
Din văzduhul plin de lumină, pogorî spre femeia adormită, un chip alb de Cosânzeană dumnezeiască. Îmbrăcată în strai de lumină, cu privirea plină de roua cea de diamante ceresti, având în mâini jerbe de flori neatinse, divina, arătare grăi:
- "Iată, am venit la tine, trimisă de Dumnezeu, care a auzit strigătul tău sincer si îndurerat... Am venit să-ti aduc lămurirea. M-am adus pe mine însumi. Eu sunt puntea dintre voi, oamenii, si bunul Dumnezeu.
Femeia întrebă, având obrazul scăldat în lacrimi:
- "Dar cine esti tu, fecioară de lumină?"
Si ea răspunse:
- "Sunt rugăciunea !"
Si de-atunci, femeia aceea nu s-a mai tânguit.

SĂMĂNĂTORUL

"Sămănătorul"

Cu cine ne asemănăm noi mai mult?
Cu sămănătorul…
Când vorbim, noi sămănăm. Seminte bune când vorbim după placul lui Dumnezeu, neghină, când rostim cuvintele diavolului.
Când tăcem, noi sămănăm. Lucruri bune când tăcerea noastră este răbdare, lucruri rele când tăcem din mânie sau din răutate.
Când scriem, noi sămănăm. Balsam mângâietor când sirurile cuprind cuvinte bune, otravă, când cuprind cuvintele satanei.
Când lucrăm, noi sămănăm. Pildă bună, când munca noastră e dreaptă, pildă rea, când munca noastră-i o minciună.
Când ne odihnim, noi sămănăm. Lucruri bune când odihna noastră este o răsplată a muncii, lucruri rele când ea-i o trândăvie.
Si asa, mereu, noi sămănăm.
Se cade, deci, să fim cu băgare de seamă la sământa pe care o aruncăm în sufletele semenilor nostri.

SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE

Leacul minunat

Într-o casă de muncitor sărac, dar plin de credintă în bunătatea lui Dumnezeu, zăcea de grea boală un copilas. Doctorul nu mai avea nici o nădejde să-l scape. Mama copilului, ostenită de veghere, astepta voia lui Dumnezeu.
Văzând că boala nu se dă bătută, femeia chemă pe preot, ca să împărtăsească pe copil.
După ce-i dădu Sfânta Împărtăsanie, părintele întrebă pe copil:
- "Cum îti este?”
Copilul îsi adună toate puterile si răspunse:
- "Da, mi-i foarte bine."
A doua zi, când veni doctorul, căzu în uimire: copilul era mult mai bine.
Peste o săptămână, copilasul se juca în ogradă cu frătiorii lui, însănătosit pe deplin, cu toate că doctorul spusese că nu mai este nici o nădejde.
Fiindcă una-i puterea omului si alta este aceea a lui Dumnezeu.

SFÂNTA SCRIPTURĂ

Cartea cărtilor

Într-o adunare de crestini, unul din ei puse întrebarea:
„De-ar fi să trăiti într-o pustie, sau de-ati fi dusi într-o temnită pe viată pentru credinta voastră, si vi s-ar îngădui să luati cu voi numai o singură carte, pe care ati lua-o?
- "Sfânta Scriptură!" răspunseră toti, într-un glas.