Ca Ortodoxia este singura metoda de mantuire, primul ortodox fiind insusi
Iisus Hristos.
Sa nu-l confundam pe Iisus cu orice slujitor al lui.
Din cate am inteles, tu ai facut milostenie considerabila.Si vrasmasul a observat
asta si incearca sa-ti bage piedici care sa te opreasca de la mantuire(cum ar
fi chestia asta cu excomunicarea).
Ce te sfatuiesc este urmatoarea:
1.ramai in Ortodoxie
2.continua sa faci milostenie
3.nu te intereseaza parerile lui X si Y sau scandalurile dintre X si Y chiar daca sunt prelati.
4.scopul tu este sa te mantuiesti ajutandu-i pe ceilalti.

Eu in locul tau as privi certurile astea ca o oportunitatea de a-i impaca pe
cei certati.Adu-ti aminte ce spune Hristos legat de fericiri.

"Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu."

"Pilat I-a zis: Ce este adevărul?"

Insa Adevarul este o persoana, adica Iisus.
Pilat trebuia sa intrebe cine este Adevarul ?

Sa nu exageram in sens confesionalist. Domnul este deasupra oricarei credinte formulate si concepute in mod ingust.
In rest, ai dreptate, cu ce ai sfatuit-o pe doamna.

Cred ca stii care este Adevarul...e drept ca e o diferenta intre a sti care e Adevarul si a te preda Adevarului.

Nu exista confesiuni, aceasta e o invatatura din protestatism preluata de ecumenism. Doar din punct de vedere protestant exista confesiuni, nu s-a gandit nimeni in trecut la confesiunea ariana sau pelagianista, etc. Crezul spune o singura Biserica, altfel e alt Crez.

din pacate pentru el, Pilat dupa ce a pus acesta intrebare lui Hristos, s-a intors cu spatele la Iisus si a iesit,fara sa mai astepte raspusul

A te preda - un termen din limbajul militar, al razboiului.
In sensul acesta mi se pare ca e folosit adeseori in V.T., ca deznodamant (fericit) al luptei dintre om (cel razvratit, rebel; cel tare de cerbice) si Dumnezeu. Il gasim si in N.T. in multe locuri, de pilda cand Domnul mustra pe farisei si pe carturari si prezice daramarea Ierusalimului. Aici apare sub forma lui negativa, ca repros, dar il intalnim si ca promisiune, ca fagaduinta Mesianica.
De fapt e presarat peste tot, in intrega Scriptura, impletit cu firul rosu al iubirii Dumnezeiesti pentru om, ca o incununare a acestuia. Ca triumful luptei lui Dumnezeu cu omul acesta este: predarea (vointei) omului in Mana lui Dumnezeu, intru libertate si viata.


*
Iata un scurt fragment din opera Sfantului Siluan pe aceasta tema:
http://mantuire.50webs.com/sa_voie_libertate.html

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viata e mult mai usoara, pentru ca si atunci când se afla în boala, în saracie si în prigoana, el gândeste asa: „Asa i-a placut lui Dumnezeu, iar eu trebuie sa îndur aceasta pentru pacatele mele”.
Iata ca de multi ani bolesc de dureri de cap, greu de îndurat dar folositoare, pentru ca prin boala sufletul se smereste. Sufletul meu vrea fierbinte sa se roage si sa faca priveghere, dar boala ma împiedica, fiindca trupul bolnav are nevoie de liniste si odihna; si L-am rugat mult pe Domnul sa ma vindece, dar El nu m-a ascultat. Înseamna ca lucrul nu-mi este de folos.
Dar iata ce s-a întâmplat cu mine alta data, când Domnul m-a ascultat degraba si m-a izbavit. Într-o zi de sarbatoare *s-a dat peste la trapeza; si mâncând, am înghitit un os de peste care a ramas prins în piept. Am chemat pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon cerându-i sa ma vindece, pentru ca nici doctorul nu putea scoate osul din piept. Si când am spus: „Vindeca-ma’, am primit în suflet raspunsul: „iesi din trapeza, respira adânc si osul va iesi cu sânge”. Am facut asa: am iesit, am respirat adânc, am tusit si un os mare de peste a tâsnit afara cu sânge. Si am înteles ca daca Domnul nu ma vindeca de durerile mele de cap, înseamna ca e de folos pentru sufletul meu sa bolesc astfel. […]

Cum stii daca vietuiesti dupa voia lui Dumnezeu?
Iata un semn: daca te întristezi pentru un lucru oarecare, înseamna ca nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar daca tie ti se pare ca vietuiesti dupa voia Lui.
Cine vietuieste dupa voia lui Dumnezeu, acela nu se îngrijeste de nimic. Si daca are nevoie de vreun lucru, se preda pe sine însusi si lucrul de care are nevoie, lui Dumnezeu. Si chiar daca nu-l dobândeste, ramâne la fel de linistit, ca si cum l-ar avea.

Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtuna, nici de tâlhari, DE NIMIC. Si orice i s-ar întâmpla, el spune: ‚Asa i-a placut lui Dumnezeu’: Daca e bolnav, gândeste: „înseamna ca am nevoie de boala; altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”. Si asa se pastreaza pacea în suflet si în trup. […]

Nimeni pe pamânt nu poate scapa de întristari si, desi întristarile pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni, ele par de neîndurat si îi întristeaza, si aceasta pentru ca nu vor sa-si smereasca sufletul, nici sa se predea voii lui Dumnezeu.
Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul Însusi îi calauzeste prin harul Sau, si ei îndura totul cu barbatie pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc si împreuna cu Care vor fi preamariti în veci. […]

Domnul a dat pe pamânt pe Duhul Sfânt si cel în care Acesta viaza simte în el raiul.
Vei zice poate: De ce nu este si în mine un asemenea har? Pentru ca nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci traiesti dupa voia ta.
Priveste pe cel ce-si iubeste voia sa proprie; n-are niciodata pace în suflet si e mereu nemultumit: asta nu e asa, asta nu e bine. Dar cel ce s-a predat pe sine însusi în chip desavârsit voii lui Dumnezeu, acela are rugaciunea curata în sufletul lui, iubeste pe Domnul, si toate ale lui sunt dragi si placute. Asa s-a predat lui Dumnezeu Preasfânta Fecioara: "Iata roaba Ta. Fie mie dupa cuvântul tau!” (Lc 1; 38).
Daca am spune si noi asa: „Iata robii Tai, Doamne. Fie noua dupa cuvântul Tau”, cele spuse de Domnul si scrise de Duhul Sfânt în Evanghelie ar ramâne în sufletele noastre si atunci lumea întreaga s-ar umple de iubirea lui Dumnezeu si cât de minunata ar fi viata pe întregul pamânt. Dar, desi cuvintele Domnului se aud de atâtea veacuri în întreaga lume, oamenii nu le înteleg si nu vor sa le primeasca. Dar cine traieste dupa voia lui Dumnezeu, acela va fi preamarit în cer si pe pamânt. […]
Atât de mult i-a iubit pe oameni Domnul, ca i-a sfintit prin Duhul Sfânt si i-a facut asemenea Lui. Domnul e milostiv, iar Duhul Sfânt ne da puterea de a fi milostivi. Fratilor, sa ne smerim si prin pocainta vom dobândi o inima plina de mila, si atunci vom vedea slava Domnului, care se face cunoscuta sufletului si mintii prin harul Duhului Sfânt.

Dorul si doliul dupa Dumnezeu
 

Parintii ne spun multe despre dorul dupa Dumnezeu.
Ne canta David, mai intai, ne talmaceste intreaga Traditie a Bisericii atat in mestesugite si felurite cuvinte cat si in practici simple si drepte.
O mai aflam si din alte scrieri, din numeroase culturi si vremuri ale omenirii....
Un exemplu si aici:
http://www.crestinortodox.ro/editori...ice-70072.html
Oamenii, a caror radacina este in cer (iar nu pe pamant), tanjesc sa se realipeasca la Obarsie, sa reintre in contact trofic cu seva Vesniciei.

*
Dar de ce doliu? Ce ar putea fi acela doliu dupa Dumnezeu?
P.S. In semnatura mea, un copil se arata a fi depasit doliul pierderii maestrului sau. El e acum pregatit, iata, sa se realipeasca de Batran. Aceasta stare de gateala sufleteasca pentru a reinnoda iubirea, acum reimprospatata si saltata peste ranile vechi, este o cununa tarzie a trecerii prin apele adanci ale doliului... Fericiti cei care, lasindu-se purtati in oceanul doliului, au izbutit sa ii poarte suferintele si tot iadul si au ajuns la liman. De acum ei sunt gata sa inceapa o viata noua.
In roman, insa, batranul Santiago refuza sa il reprimeasca pe ucenic, desi tanjeste dupa tovarasia lui. Iubirea lor a devenit mai inalta, mai curata, iar Batranul il incurajeaza pe copil sa se tina la ascultare. Printre altele, pentru ca Batranul mai avea de dus o lupta doar a lui. Avea si el doliul sau, pesemne...
Nu asa, insa, stau lucrurile cu noi. Batranul nostru Care ne asteapta nu se teme nici de rechini nici de mare. Cu toate acestea si El este pescar, pescar de oameni. Dar noi nu suntem prada Lui, tocmai pentru ca avem posibilitatea sa I ne predam. Iar El este de neinvins, de neinfrant. Doliul Lui pentru noi S-a incheiat cu desavarsire, odata cu Noul Doliu. Pe care l-a trecut in viata si bucurie, prin Pasti.
Dar cu doliul nostru cum ramane? S-a incheiat, oare, doliul nostru dupa Dumnezeu?...
Raspunsul cred ca se gaseste in fiecare om si consta in intensitatea si maiestria hotarata dupa care isi traieste cealalta aventura - dorul dupa Dumnezeu.

O întrebi pe excomunicată?