Am niste prieteni neoprotestanti care, la fel ca si tine, au ajuns pe treapta "deja".
Sunt deja ajutati, deja in "singura" Biserica mantuitoare. Ba unii au ajuns chiar si mai departe.

Dar eu inca mai am nevoie de ajutor, frate.
Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!

Una este să fi în Biserică şi să fi ajutat deja, ca mădular al ei, luptând pentru mântuire, alta este să fi înafara Bisericii şi să crezi că eşti ajutat deja, dar să fi înşelat, iar alta este să conştientizezi că eşti înafara Bisericii şi să doreşti să fi ajutat.

Dumnezeu să te miluiască pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor Săi.

P.S.: Da, frate Ioan, teologia are un infinit de înţelepciune. De aceea un duhovnic bun, pentru exact acelaşi păcat, la 3 oameni diferiţi, dă 3 canoane diferite. De aceea seminţa din pilda semănătorului, cade pe foarte diferite locuri, iar oamenii pot schimba locul.

Nu schimba subiectul, Igor, nu-i cinstit! Nu mă duce cu vorba, te rog.
Ai făcut o afirmaţie în legătură cu pilda fiului risipitor (iar nu cu pilda semănătorului).
Te-am întrebat dacă, în contextul acestei pilde pe care tu ai propus-o drept cadru, prin fraţii demoni ai colegului forumist înţelegi pe fratele fiului risipitor care a rămas acasă cu tatăl.
Trecînd peste faptul că l-ai blagoslovit pe colegul forumist cu eticheta de frate al demonilor, eu te-am întrebat, aşadar, altceva. Nu vrei să răspunzi, totuşi, la întrebare? Că nu-ţi pricep teologhisirea, nu de alta...

Da, iubesc să fiu direct, deci concis, afirm şi susţin:

Dumnezeu iubeşte pe demoni, ca pe Maica Domnului ! Aşa iubeşte Dumnezeu ! Dumnezeu este Iubire.
Iar Sfinţii, înconjoară iadul cu dragostea lor.

Iar ideea de mai sus, o spune Sfântul Isaac Sirul, în Filocalia 10, asta ca să îţi mai opreşti din sperietură.

Demonii şi ereticii, sunt fraţi. Nici unul, nici altul, nu se vor mântui şi vor merge în acelaşi loc comun: iadul, gătit din început, doar pentru diavoli, nu şi pentru oameni, cum spune Hristos.

Dumnezeu nu vrea ca nici demonii, şi nici un om, să nu ajungă în iad, conform Bibliei. Şi conform combaterii ereziei apocastazei, ereticului Origen, la Sfântul Sinod al 5-lea Ecumenic, "mântuirea dracilor". E un subiect prea vast şi nu-l dezbat acum.

Deci colegul de forum, fratele nostru drag, rătăcit în minciunile demonilor responsabili pentru penticostalism, este precum fratele cel mare din pilda fiului risipitor, care nu vroia întoarcerea acasă a fratelui mai mic, cum nici demonii, mai mari ca noi, ca vârstă, nu vor mântuirea noastră, a oamenilor, rătăciţii.

Dar oamenii, sunt primiţi acasă prin jertfa lui Hristos. Acasă este Biserica. Iar unii nu vin acasă, rămân în risipire a vieţii lor, cu desfrânatele, adică ereziile şi astfel sunt împreună lucrători cu fraţii mai mari, demonii, care sunt tot creaturi ca şi noi, dar care se întorc împotriva noastră a acelora care venim acasă, în Biserică, la mântuire.

Şi nu suportă să-i chemăm şi pe ceilalţi, din rătăcirile cu desfrânatele-ereziile, fiindcă cei mari, nu vor să se mântuiască nimeni. Vor ca "ei", să fie în locul Tatălui, prin mândrie, să moşteanească averea rămasă, căci cei mici, noi, am primit partea de avere ce ni se cuvenea şi am risipit-o cu desfrânatele (ereziile şi neascultarea) care tot de "fratele cel mare" a fost pusă în Rai (neascultarea).

Dar Dumnezeu îi spune vrăjmaşului, ca şi la Pilda lucrătorilor viei, când se mirau de ce primesc un dinar cei veniţi în al 11-lea ceas la lucru (pentru mântuirea lor): "Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?" - Matei 20, 13-15.

Deci Dumnezeu vrea să se mântuiască toţi, şi tot cheamă şi cheamă, în ceasul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 şi 11. La al 12-lea ceas deja va fi prea târziu, va fi Parusia. Şi tuturor care vin, le dă un dinar, deci un loc în Împărăţia Cerurilor, le dă Raiul.

Celor ce nu vor să vină, sunt înţeleşi cu "fratele mai mare", vrăjmaşul, care le spune că mai bine le este lor să stea acolo, în rătăcire, cu desfrânatele (ereziile şi neascultarea) decât să vină înapoi acasă. Minţindu-i desigur.

Iar chemarea Domnului, este prin semănătorii Lui, noi, creştinii, mirenii, episcopii, preoţii, diaconii, profesorii, noi suntem "fraţii cei mici", întorşi acasă, care tot strigăm la ceilalţi fraţi, Dumnezeu lucrează şi strigă prin noi, către cei care încă sunt departe, strigăm, dăm telefoane, trimitem emailuri, scrisori, trimitem semne, jertfe, milostenii, trimitem drone teleghidate, tragem clopotele, edităm cărţi, înmulţim virtuţi, facem tot posibilul şi imposibilul, în fiecare secol, prin fiecare om ce vrea să se facă vas al lui Dumnezeu. Fie el acel vas, de ceramică, de lemn, de argint, de aur. Dar să vrea ca Dumnezeu să lucreze prin el, să cheme pe fraţii risipitori acasă, din curvie cu ereziile şi neascultarea.

Dar ştii ce nu vom face niciodată? Fiindcă nici Dumnezeu nu face? Nu-i vom mântui cu forţa. Hristos nu face asta. Sfânta Treime, nu face asta.
Le-ar încălca libertatea şi liberul albitru.

De aceea, semănătorii, noi, aruncăm seminţa, dar "cine are urechi de auzit, să audă", seminţa cade exact acolo unde vrea omul să cadă. Asta-i libertatea lui. Dacă omul ne ia şi ne pune să semănăm printre pietre, rodul va fi zero. Căci pietre sunt în sufletul lui şi acolo pune seminţa lui. Sau ne pune să plantăm printre mărăcini. Rodul va fi înăbuşit. Sau ne pune să semănăm prin locul unde diavolul este şi el acolo şi unde fură rodul.

Dumnezeu respectă libertatea omului. Şi continuă să strige la el, până la ceasul rânduit lui, să plece din viaţa această, când şansele spre mântuire, i s-au terminat.

Toate pildele, sunt surori. Sunt strâns legate una de alta. Pildele rostite de Hristos, au un singur scop şi ţel: Iubirea. Mântuirea. Îndumnezeirea. Împărăţia Cerurilor. Dar aici, deja, sunt tărâmuri, care sunt scopul şi finalitatea pildelor, şi pe mine, mă depăşesc.

Ce am ştiut şi am învăţat de la Sfinţii Părinţi, ţi-am spus, spre mântuirea ta şi a celui ce citeşte.

Mai departe e munca fiecăruia să vină Acasă, din risipiri, din curvie cu ereziile, din nebuniile fraţilor care flămânzesc după Adevăr, dorind să mănânce din "roşcovele porcilor", spune Biblia, la Pilda fiului rispitor, dar nici de acolo nu era lăsat.
Demonii, la demonizatul din ţinutul gherghesenilor au cerut să intre turmă de porci. Hristos spune să nu dăm mărgăritarele noastre porcilor. Fiul risipitor, nu era lăsat să mănânce nici din mâncarea porcilor, aici e altă taină teologică.

Dar despre asta, poate vom vorbi altădată.

Acum ai priceput ceva spre folosul sufletului tău, frate Ioan Cezar ? Şi alţii care au citit...

Iertaţi-mă şi pomeniţi-mă.

Vă iubesc în Domnul.

Igor, eu mă tem că interpretezi abuziv şi ciudăţel o mulţime de lucruri. Te cam grăbeşti, frăţia ta, mi se pare, să suceşti cum îţi vine, aşa la focul/rugul zelului nestăpânit, texte şi fapte cărora Părinţii le-au dat tâlcuirea în Duhul după multă liniştire şi silire de sine.
Igor, o întrebare: faci vreo distincţie între interpretativitate şi tâlcuire duhovnicească?

*
Acuma hai să revedem puţin, atât cât e la îndemâna oricărui cititor onest, o frântură cât de mică din pilda fiului risipitor.
De unde ai scornit ideea că fratele cel mare nu vroia ca fiul risipitor să se întoarcă acasă?
În Scriptură găsim doar că fratele mai mare se supără, simţindu-se nedreptăţit/nerăsplătit cu dreptate, atunci când află de darul tatălui ("Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos." Lc 15,27) pentru fiul risipitor care se întoarce acasă.
Nu scrie nimic despre dorinţa fratelui mai mare de a nu se mai întoarce acasă fiul cel mic. De unde ai scos asta?

În pericopa respectivă, găsim pe de o parte bucuria tatălui pentru fiul reîntors acasă. Iar pe de altă parte supărarea fiului cel mare pentru cinstea şi dărnicia cu care fiul cel mic a fost întâmpinat la întoarcere.
Citim cu toţii, negru pe alb. Supărarea fiului cel mare e foarte explicită în text şi are ca obiect nu întoarcerea acasă a fratelui, ci reacţia tatălui la întoarcerea acasă a fratelui. Vrei să fii bun şi să operezi distincţia?

"Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta..." îşi începe fiul cel mare plângerea, îndreptăţindu-se înaintea tatălui. "Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei." - exprimă el, limpede, motivul supărării sale.
Vedem că, aşa cum se întâmplă de multe ori între fraţi, fiul cel mare se simte răsplătit mai puţin decât fratele cel mic, deşi el a fost ascultător, merituos, iar nu rebel şi vagabond, risipitor şi ruşinat de faptele rele. El contestă dreptatea tatălui, îşi strigă propria dreptate, se mânie pentru aceasta, protestează. Şi îşi judecă aspru fratele.

"Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.
Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat." (Lc 15, 31-32)

Igor, frate, pilda aceasta atât de frumoasă, care ne stârneşte cele mai bune simţăminte şi ne ajută să întrezărim o dată în plus distincţia dintre dreptatea noastră şi dreptatea/iubirea lui Dumnezeu
îmi pare că nu merită pângărită prin interpretări abuzive
şi nici nu merită folosită pe post de bâtă pentru a lovi în fratele risipitor căruia i-ai găsit ca fraţi taman pe draci.

Mai cuminte ar fi, zic eu, să ne uităm încă o dată cu atenţie înlăuntrul nostru ca nu cumva să ne găsim taman în postura mâncătorului de roşcove şi, duşi de febra visării, să ne credem fiul cel cuminte, ori, încă mai deplasat, să nu cumva să ni se pară că suntem, vai, însuşi tatăl!
Până una alta m-aş bucura să îţi ceri iertare de la penticostalul tău adversar pentru cuvintele mizere pe care i le-ai adresat, iar mie să îmi mulţumeşti (ca să mă dau şi eu mare că am primit azi măcar o mulţumire din partea unui om) pentru că , în loc să merg cu băiatul cel mijlociu la fotbal în curtea şcolii, uite că am ales să îţi pun ţie sub ochi ceea ce ai fi putut să îţi aşterni singur, dacă nu bătea atât de tare alizeul deşertăciunii prin foilea alea pe care le exhibezi degeaba la avatar.

Doamne ajută.

În primul rând, frate Ioan, niciodată să nu mai dai prioritate domeniului digital, pentru domeniul real, mai ales când e vorba de familia ta. Niciodată. Că uite, acum poţi să acuzi domeniul virtual pentru lenea frăţiei tale. :) Cu iertare.

Da, îmi cer iertare tuturor fraţilor noştri risipitorilor, că nu le pot/putem fi de folos mai bine spre mântuire, decât acum, din cauza neputinţelor noastre, luptei care şi noi, la fel ca ei, o dăm pentru mântuirea noastră. Doar că ipostazele sunt diferite. Noi dăm lupta din interiorului Bisericii, ei o dau din exterior. Lupta, care spun Sfinţii Părinţii e de 3 feluri: cu noi înşine, cu lumea şi cu demonii.

Ştiu demult că frăţia ta, ai dezvolat tente ecumeniste, mai mult sau mai puţin conştiente. N-am nimic împotrivă atâta vreme, cât rămânem lucizi, în Biserică, prin Biblie, în învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Ei, ereticii, trebuie să conştientizeze, că NU se vor mântui dacă rămân şi stăruiesc în erezie. Fie că le place sau nu. Există Biserică, întemeiată de Hristos, pentru oameni şi prin oameni, să vină mântuirea. Sfinţii Apostoli, prin punerea mâinilor, au lăsat în fiecare comunitate nou înfiinţată, câte un episcop, preot şi diacon. Dintre ei, au ieşit Sfinţii Părinţi, scoşi şi trimişi pentru oameni, de Dumnezeu Duhul Sfânt, ca să ne arate unde-i erezia şi unde-i Adevărul. Unde-i Biserica şi unde-i înşelarea.

Revin.

Pilda fiului risipitor, este una şi din preferatele mele. Dar niciodată nu mă gândesc la o pildă numai la ea singură. Că de aceea sunt mai multe pilde şi toate în acelaşi loc, Biblia. Şi de aceea nu toate sunt tâlcuite de Hristos, precum Pilda Semănătorului. Când ne gândim la o pildă, trebuie să ţinem cont de toate celelalte în acelaşi timp. Altfel, nu-i vom înţelege rostul. Şi cnd reuşim asta, cu mila Domnului, ni se deschide ochilor minţii, prin har, o "dimensiune", dacă-i corect spus, pe care n-am mai trăit-o niciodată în viaţă. Dimensiuni, care sunt date şi ereticilor, dar de ceilalţi, de demoni, nu de har. Căci puterea interioară, este pusă în om, încă de la creaţia lui, ca să înţeleagă, să asimileze înăuntrul lui creaţia, prin drumul spre îndumnezeire. Dar aici e alt subiect.

În Pilda fiului risipitor, pentru secolele 1 - 21 şi câte-or mai fi, sunt 3 mari categorii în 3 mari atitudini. Categoriile le vedem din pildă, dar atitudinile le vezi ? Sunt şi ele în pildă. Cum integrezi creaţia căzută în Pilda fiului risipitor? Ţinând cont că iadul există, la fel ca Raiul, şi toate creaturile, create de Dumnezeu, vor ajunge în unul din aceste două locuri. Şi versete abundă, nu le mai amintesc, să nu ne lungim prea mult. Doamne iartă-mă.

1. Categoria "Tatălui", unde aici avem Împărăţia Cerurilor, în cele 2 mari componente ale ei: Biserica Biruitoare şi Biserica Luptătoare. Ambele sunt locul, unde-l numim Acasă. Cei care au biruit şi cei care încă se luptă, aici pe pământ. În Biserica Biruitoare, Sfânta Treime, cu Sfinţii toţi, şi în Biserica Luptătoare, Ortodoxia, noi, creştinii, care ne mântuim prin silire şi muncă, prin dreapta credinţă, fapte bune şi har, aici pe pământ.

2. Categoria "fraţilor mari": aici intră toată creaţia căzută: demoni, eretici, păgâni, atei şi toţi cei în starea de dinainte de "venirea în sine" (Luca 15, 17). Dumnezeu îi iubeşte şi pe ei. Vedem că stă Domnul cu demonii de vorbă, în cartea lui Iov. Fratele cel mare, vrea să moştenească restul din averea tatălui, şi să nu-i mai rămână nimic fratelui cel mic, care şi-a luat partea sa. Fratele cel mare e întruchiparea răului. Rău pe care Dumnezeu, tot îl iubeşte. Ne amintim că zice: "nu răspundeţi răului cu rău, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă", deci să răspundem răului cu bine. Cu binele. Fratele cel mare, se supără, în egoismul lui, că pentru fratele cel mic, care nu mai are dreptul la nimic din averea tatălui, primeşte totuşi înapoi inelul în deget de fiu, mantia de fiu, şi chiar se taie pentru el viţelul cel îngrăşat. Asta-l scoate din sărite pe fratele cel mare, încât nici nu vrea să intre să-şi vadă fratele cel mic, risipitor, că s-a întors şi e bine. Şi Tatăl îi spune, să-l liniştească: "ale mele toate, ale tale sunt".
Adică cu alte cuvinte: ale Mele toate, sunt pentru voi, oamenilor, fie că sunteţi eretici, păgâni, atei. Vă vreau împreună, vă vreau mântuiţi, dar "nimic necurat nu intră la nunta Mirelui Ceresc", trebuie să vă curăţiţi de egoism, de ură (contra fiului mai mic risipitor). Deci păcatul e o atitudine care trebuie vindecată. Dată de demoni, pentru care a fost gătit în mod expres iadul, un loc pe care îi adună Dumnezeu pe toţi cei ce nu suportă slava, iubirea lui Dumnezeu, adică nu suportă deciziile Lui: de a primi înapoi acasă pe cei risipitori, care vin înapoi, care nu suportă să fie dată aceaşi plată de un dinar, şi celui din ceasul al 3-lea, la fel cu cel din ceasul al 11-lea, adică demonii şi oamenii care prin atitudinile lor, nu suportă creştinismul aşa cum trebuie el să fie, ca să mântuiască, Ortodox, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu încă de când a ales Hristos, primul Apostol, pe Andrei, apostolul românilor şi a făcut prima comuniune şi comunitate cu oamenii, cum azi mai sunt doar cei din Ortodoxie, conduşi de Hristos prin Patriarhi, cum erau şi atunci ei, conduşi toţi de Hristos prin Apostoli.

3. Categoria "fraţilor mici risipitori": toţi oamenii care nu fac parte din Biserică, dar care vin spre ea, care o studiază, care conştientizează, care o doresc, adică cei de după starea de "venire în sine" (Luca 15, 17). Adică după ce a început să conştientizeze că nici măcar din roşcovele porcilor nu era lăsat să mănânce, îşi doreşte să devină creştin. Tot aici sunt şi ereticii, păgânii, ateii, care se gândesc totuşi la Biserică şi la mântuire, la Ortodoxie, la Sfinţii Părinţi. Şi fiecare sunt mai aproape sau mai departe de întoarcerea la Tatăl şi la Biserica Luptătoare şi Biruitoare. Alţii, nici nu au plecat din grajd, numai se gândesc. Pentru fiecare, stadiul de întoarcele le ia un timp diferit, în funcţie de râvna lor, de voinţa lor, de jertfa lor, de mulţumirea cu ce au a lor, de nemulţumirea cu păcatul, de foarte multe criterii depinde, la fiecare eretic, păgân, ateu. Se smereşte şi spune: "Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi."
Cei din categoria fratelui mai mare, sunt încă cei care desfrânează cu curvele, ereziile, minciunile demonilor, care nu, nu mai vor să-şi vină nimeni "în sine" (Luca 15, 17) că atitudinea este ca nu cumva să vină şi să intre în Împărăţia Cerurilor.

Demonii pot intra şi ieşi din Împărăţia Cerurilor, până la Judecata de Apoi, dar lor nu le place acolo, de aceea nu suportă locul acela. Vedem că demonul era intrat în Rai, când a ispitit pe Eva, vedem că tot în Rai era, când stătea de vorbă cu Dumnezeu, despre Dreptul şi Sfântul (acum după Învierea Domnului) Iov. Ei n-au nici o putere decât să mintă, să înşele, să amăgească, să tot sape le temelia Bisericii, dar pe care nu o vor birui. De ce sunt lăsaţi demonii să circule prin Rai? Ca să vadă exemplele Sfinţilor, să vadă că sunt biruiţi constant, prin Hristos. Dar ei nu mai vor să intre în Rai, că au fost în starea de ascultare de Dumnezeu, înainte de căderea lor. Iuda, de asemenea era demon, era diavol. Adică vrăjmaşul poseda pe Iuda. "Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol!" - Ioan 6, 70. În joia mare, când Iuda se pune cu Hristos la masă, la Cina cea de Taină, Hristos vroia să-l vindece pe Iuda, fiindcă diavolul nu mai era atunci în el, fiindcă era la Cina cea de Taină, era taină, ascunsă, nu ştia nimeni unde e Hristos cu ucenicii Lui, aşa vroiau să serbeze Paştele evreu, ieşirea din prizonierat. Adică să-i ofere lui Iuda, acea stare de a nu mai intra diavolul în el, niciodată. Dar Iuda, nu a vrut acea stare, se gândea la bani şi cum să facă bani. Şi atunci, spune Scriptura, după ce s-a împărtăşit de Hristos, a intrat diavolul în el (iar) şi a mers să... facă bani. Să-l vândă pe Hristos pe 30 de arginţi. Deci iadul, cum spune Sfântul Isaac Sirul, este locul unde vor ajunge oamenii, care nu sunt mulţumiţi că mântuirea se dă acelora care au atitudinea de a veni acasă, de a-şi "veni în fire", ca fiul risipitor. Şi venindu-şi în fire, să lepede desfrânările, ereziile, roşcovele, păcatele, materialismul, patimile şi să pornească spre casă, spre Biserica Luptătoare, altfel, nu-i mântuire pentru el.
Ba mai mult, vedem că şi diavolul este tată. Dar al minciunii. Dar el fiind creaţie, creatură, nu putem să-l punem la altă categorie, decât la fiul cel mare, nemulţumit, care nici nu vroia să audă de întoarcerea fiului rispitor, fratele lui mai mic.

Înţelegi acum ? În această pildă a fiului risipitor, e cuprinsă toată omenirea căzută. Şi la fiecare din aceste 3 categorii, sunt mai multe subcategorii,, care şi unde prin atitudini, sunt mai departe sau mai aproape de casă, de Biserică, de mântuire, sau mai bine spus, de lupta pentru mântuire.
Acum înţelegi de ce demonii şi ereticii sunt fraţi şi fac parte din categoria fratelui celui mare, care nici el, asemenea, celor risipitori, cu desfrânatele, nu era "venit în fire", atitudine, care plină de egoism, era la fel de rea ca a fratelui rispitor, era strict legat de trup, de avere, de bani, de partea tatălui, care i se cuvenea, de materialism, de egoism, de neiubire, de neiertare, de nevirtute.

De aceea, noi creştinii, suntem fraţii cei mici, ajunşi acasă, neacceptaţi de fratele cel mare, care frate, deşi acasă, atitudinea lui era departe de casă, înafara casei, era dus cu mintea şi sufletul, la roşcovele din care noi ne-am întors. Şi acasă fiind, Tatăl, ne dă voie, să ne construim, din nou partea ce ni se cuvine: " adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură." - Matei 6, 20.

Am explicat foarte plastic, din cauza neputinţelor mele, dar aşa am primit gândul cel bun de la Dumnezeu, nădăjduiesc că ai înţeles, totuşi, câte ceva, dacă mai ai nelămuriri, cu drag, mai explic cât de bine pot, orice e nevoie pentru mîntuirea noastră.
Am explicat pilda fiului risipitor, prin prisma celorlalte pilde, dar fără să le amintesc deloc, şi mi-a fost greu. Ca să-ţi fie mai uşor de înţeles, frăţiei tale, frate Ioan. Dar în pilda fiului risipitor, sunt toate celelalte pilde, a femeii şi măsurile de aluat, a semănătorului, a drahmei pierdute şi toate. Toate se referă la Biserică, Acasă, la cei care sunt în ea, la eretici, păgâni, atei, la cei care vor să vină, la cei care nu vor să vină şi nici nu vor să audă de ea, fiindcă nu şi-au "venit în fire", la mulţi, la toţi.
E mult de explicat, dar e atât de frumos. Cuvintele noastre sunt omeneşti, le simt grele, pietre, dar Dumnezeu lucrează prin ele, fiindcă aşa ne mântuim. Hristoase Dumnezeule, ai milă de noi.

A început Sfântul Post al Sfinţilor Apostoli. Petru şi Pavel. Toţi cei 12. Toţi cei 72, ca simbol, că sunt mulţi Apostoli. Sfinţii lui Dumnezeu. Cu ale lor sfinte rugăciuni, mijlocitori către Hristos, ca şi Hristos să fie mijlocitor către Tatăl, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi păcătoşii. Mântuitorule preadulce...

Abuz în interpretare, Igor.
Cercuri prea largi, precizie mică, inexactităţi la tot pasul.
Păi aşa, frate, putem zice orice...
Sper să revin săptămâna viitoare cu unele comentarii pe textul frăţiei voastre. Deocamdată spun doar atât: mai domol, frate, mai domol... Şi un pic mai atent, mai cu reţinere, de înţelegi unde bat...

Actorul adventist de ziua a şaptea, Jonathan Jackson si-a gasit calea spre ortodoxie trecand prin România


Într-o lume în care majoritatea celebrităţilor aleg să-şi trăiască altfel viaţa, câştigatorul a patru Premii Emmy, Jonathan Jackson, actor, cântăreţ, compozitorul şi scriitor, cunoscut mai ales graţie interpretării lui Lucky Spencer din serialul General Hospital, a ales calea Ortodoxiei, tranziţia lui de la adventism spre vechea credinţă trecând prima dată prin România, botezându-se la Sfânta Înviere a Domnului.

Jonathan s-a căsătorit cu Lisa Vultaggio, o colegă de platou din serialul General Hospital, la vârsta de 20 de ani, iar acum, la 29, este deja tatăl a trei copii. Nu prea există vedete americane credincioşi ai Ortodoxiei, excepţii fiind Jennifer Aniston, Tom Hanks, Chris Cornell, James Belushi sau jucatorul de fotbal de la Pittsburg Steelers, Troy Polamalu, toţi aceştia fiind ortodocşi.

Într-un interviu acordat Părintelui Andrew Stephen Damick pentru postul de radio Ancient Faith Radio, actorul fost adventist, Jonathan Jackson povesteşte despre devenirea lui ca ortodox practicant şi cum se împacă smerenia cu statul de star, vedetă de Hollywood.

Născut la 11 mai 1982 în Orlando, Florida, şi-a început cariera in 1991, după ce i-a călcat pe urme fratelui său, Richard Lee Jackson, care se mutase deja la Los Angeles. Tatăl său, Rick Lee, a fost medic, iar mama, manager. În afară de Richard, mai are o soră, Candace, care studiaza Dreptul.

Pe Jonathan l-aţi văzut şi în seria "Terminator", a apărut alături de Al Pacino în Insomnia, dar a împărţit ecranul şi cu Ben Kingsley sau David Arquette.

Ambii lui părinţi au fost adventişti de ziua a 7-a, timp de patru generaţii.

Am crescut aşa până la vârsta de 9 sau 10 ani, când ne-am mutat la Los Angeles şi am primit un rol în serialul Genera Hospital, povesteşte Jackson. Când ne-am mutat în LA nu am avut acolo o Biserică Ortodoxă. Iar eu şi fratele meu, care e şi el actor şi membru al formaţiei noastre de muzică Enation, ascultam înregistrări ale predicilor părinţilor ortodocşi din America în fiecare seară.

Aşa că, de la 11 la 15 ani, nu am prea fost la Biserică, ci doar ascultam aceste înregistrări noaptea. De la 12 sau 13 ani, am început şi să citesc cărţi de religie. Iar slujbele mi-au captat foarte mult atenţia când aveam vreo 13 ani, iar asta m-a condus spre un drum bun. Însă încă nu vedeam ce sens are să mă duc la biserică. Îl iubeam pe Dumnezeu, pe Iisus, însă biserica era un concept care mă făcea confuz. Mă gândeam că pot citi cărţi, pot asculta înregistrări, ce sens are să mă duc şi la slujbe?

http://tezaurul-ortodox.com/topic/37...-prin-romania/

Emiliane, poţi să ne dai şi nouă un exemplu din Tradiţia Bisericii, care să-ţi susţină interpretarea asta aiuristică ?