Pentru ca esti complexata, firea de femeie isi spune cuvantul. :)

Răbdare!
Răbdare şi nevoinţă. (Obişnuieşte-te de pe-acum; oricum va fi mucenicie multă, mai târziu, că aşa-i iubirea)
Curăţia inimii şi multă rugăciune la Domnul şi la Preasfânta Născătoare!

Curaj, soră, curaj!

P.S. Te rog nu-o lua ca sfat (nimic nu detest mai mult decât sfaturile), chiar dacă aşa sună.
Ia-o doar ca pe mărturisire către tine a credinţei mele în Pronia lui Dumnezeu.

Ca să n-o bagi în ceaţă, poate e mai bine să-i spui că un complex, aşa cum îi spune dealtfel şi numele, este o structură sufletească mixtă, compozită,
formată din gânduri, dorinţe, sentimente, aspiraţii, scopuri
care constituie un fel de insulă situată în "oceanul" inconştientului
de unde exercită anumite acţiuni coercitive asupra "continentului" numit eul personal,
sîcîindu-l, jenîndu-l, punîndu-l în tensiune.

Iar acest eu, când este nobil, răspunde cu delicateţe şi fermitate transformînd sâcâiala complexului în aspiraţia desăvârşirii de sine,
prin compensarea pozitivă a unor însuşiri pe care nu se bucură când crede că le deţine.

Aşa arată un om centrat pe efortul nobil de autodepăşire de sine, centrat pe cunoaştere, pe pocăinţă, pe mântuire şi sfinţenie.

Boldul din pieptul lui Pavel şi aproape-bâlbâiala lui (sau ulcerul şi piţigăiala lui Hrisostom), care îl ţinea în tensiunea îndumnezeirii, poate fi frumos asociat acestui gând legat de rolul complexului şi, totodată, poate fi asociat Laurei,
care se foloseşte inteligent de tensiunea lăuntrică pentru a se autodepăşi mereu, ascensional, în şi către Hristos.

Domnul lucrează în slăbiciune! Sfinţi făureşte. Mucenici şi martiri! Luminători, pe Cerul Ortodoxiei.
Cu moartea, pre moarte călcînd.

ce "rau" ai fost aici amice!:)

Ce frumos şi emoţionant!
Mă bucură şi mă impresionează profund poveştile de viaţă ale acestor convertiţi!
M-aş bucura să-l cunosc pe acest monah, despre care nici nu ştiam că mi-a fost coleg de facultate. :)
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Hristos în mijlocul nostru, domnule profesor!