Dacă vorbim de creştini, problema e falsă; pentru că un creştin nu se întreabă dacă-şi doreşte sau nu copilul după ce l-a conceput. Dacă este egoist, se va simţi probabil abuzat, după cum spui. De fapt, egoismul din el e abuzat de nevoia de a se naşte a pruncului.

M-am mai gandit la ideea aceasta a sacrificiului, care ar trebui sa vina din iubire de semeni, si anume cum sa exprim mai bine "problema" mea: daca stiu teoretic ca a avea grija de un bolnav, spre exemplu, este un sacrificiu care teoretic este bine primit/ placut Domnului (ca sa nu mai vorbim de cel bolnav), dar practic nu am atat de multa putere de sacrificiu, nu pot sa il vizitez zilnic, ci doar de doua ori pe saptamana, sau nu il tin la mine acasa ci il vizitez la el acasa, si poate mai vorbesc cu cineva sa ma suplineasca in zilele in care nu pot... sau ceva de genul asta... Adica il ajuti pe celalalt, dar nu poti sa te dai pe tine peste cap, nu din egoism, ci din conditionari obiective (ai serviciu, ai si alte obligatii)...
Ideea este ca si pe drumul acesta al sacrificiului se inainteaza treptat, la masura fiecaruia. Important este sa vrem sa mergem pe acest drum. Dar daca "ma sacrific" si ma simt frustrat, ma enervez etc. - nu cred ca are prea mare valoare...

Sa nu uitam insa ca multi dintre noi sunt crestini doar cu numele. Cel care nu vrea copilul, daca face parte din aceasta categorie, va fi abuzat daca celalalt trece peste dorinta lui.
Cel care vrea copilul, indiferent cat e de "crestin", (mai ales daca e vorba de mama) se va simti mult mai abuzat daca i se cere sa renunte. Cu cat e mai crestin/a, cu atat sacrificiul va fi mai mare : va sacrifica si copilul, si propriul suflet. Pacat ca unii nu sunt suficient de crestini ca sa isi dea seama ca acest sacrificiu i-l fac de fapt diavolului....
De fapt asta am vrut sa atrag atentia : sa avem grija ca nu cumva, unele sacrificii care ni le cer semenii nostri, sa nu fie de fapt capcane!

Nu cred ca cineva iti poate cere sa faci sacrificii peste puterile tale. Daca bolnavul, sa zicem ca ti-e ruda, incepe sa-ti zica : hai draga, mai lasa-i in colo pe prietenii tai, si stai cu mine, ca mor maine poimaine, tu esti tanara, mai ai timp sa-ti faci alti prieteni, sa dai examene, sa-ti faci cariera, etc... nu stiu cat e de ok din partea acelei persoane... o persoana care tine la tine nu face asa ceva...

Si care ar fi solutia in situatia asta? Mai ales pentru copil?

Orice crestin adevarat ti-ar zice ca orice copil care e conceput trebuie sa se nasca indiferent de ce zice lumea.... acum nu stiu daca iti vor da si solutii concrete de supravietuire, dar in principiu, daca iti pui toata increderea in Dumnezeu...

Si o sa-ti mai zica (spuna) ca poti sa sacrifici orice, dar nu sufletul, cel putin nu pt. o cauza lumeasca. Cristos a spus "cine-si va pierde sufletul sau pt Mine... il va castiga", nu pt. orice altceva... Acum nu stiu nici eu sa dau un exemplu concret de situatie in care e acceptat sa "iti pierzi sufletul". De-asta apelez la ajutorul unora mai luminati.