Daca Fiul ar fi cauza de purcederea a Sfantului Duh, atunci nu ar mai fi Fiu, ar deveni Tata. Fiecare persoana din Sfanta Treime are o insusire personala ce nu se comunica de la una la cealalta: Tatalui ii este specifica nenasterea, Fiului nasterea si Sfantului Duh purcederea. A nu mai tine seama de aceste lucruri, inseamna a ne indrepta cu pasi repezi spre rataciri.

Discutia despre "ei si ce daca si Fiul Il purcede pe Sfantul Duh", imi aminteste de parintii de la sinodul I ecumenic care au luptat aprig pentru o litera. Ei vorbeau despre omoousios (de o fiinta), iar altii propuneau omoiousius (asemanator dupa fiinta). Se vede clar cata diferenta este intre acesti termeni.

Daca spuneti ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul (ambii sunt surse ale dumnezeirii) intr-un singur principiu cauzal, nu inseamna asta ca Tatal si Fiul sunt contopiti intr-o persoana duala, intr-un "noi", o realitate contopita care este socotita Duhul Sfant? In acest caz, fiinta divina nu echivaleaza cu Tatal+ Fiul si apoi cu persoana Duhului Sfant? Nu e un fel de scufundare a Tatalui si a Fiului in fiinta impersonala (duhul)?

Partea ortodoxa nu-l decade pe Hristos din dumnezeire, din moment ce fiecare ipostas le contine pe celelalte doua. Existenta se identifica cu autodeterminarea ipostatica a Tatalui, Fiul si Duhul fiind alteritati ipostatice.Prin faptul ca exista prin el insusi, Fiul se deosebeste de la cel care are existenta, dar prin faptul ca arata in El insusi pe acelea care se vad la Tatal, este identic cu El in ceea ce priveste natura. Idem pentru Duh.Ortodocsii spun ca Duhul purcede din Tatal si e dat prin Fiul, deci nu neaga rolul Fiului, dar nu admit doua surse(Tatal,Fiul) ale dumnezeirii caci atunci am avea doi ipostaze care fiinteaza, doi "dumnezei". Nu este vorba de orgoliu, cum ati spus, nu de aceea nu accepta ortodocsii Filoque, ci de credinta. (pt. mine formularea lor e dubioasa)

Citat:

Din punctul meu de vedere, tema Fillioque nu are soluție și este una de veșnică dispută, nu de clarificare; din dragoste față de tradiția ortodoxă, din care cândva a făcut parte și care nu s-a schimbat, părții catolice îi stă în putere să renunțe la rostirea formulei ”Fillioque” în Crez fără niciun sacrificiu și fără să afecteze mântuirea nimănui, ca un prim pas spre comuniune.

Catolicii trebuie sa renunte la Filloque doar daca constientizeaza ca au gresit sau ca au unele dubii in privinta ei, nu sa o faca de dragul unei comuniuni formale cu ortodocsii ca nu avem nevoie. Cu siguranta Crezul niceano-constantinopolitan e acceptat de toata lumea, deci nu vad niciun sacrificiu in a reveni de la o particularizare, la parerea generala unanim acceptata, insa repet, sa o faca daca intr-adevar cred in incertitudinea acelui adaos propiu. Nu exista negociere intre culte, mi se pare stupid “eu renunt la asta, tu la cealalta” (desi in sinea mea eu tot gandesc asa) doar de dragul de a avea cu totii aceeasi eticheta. Fiecare comunitate sa-si analizeze pierderile sau adaosurile ecleziologice si sa-si imbunatateasca in permanenta viata bisericeasca si implicit modul de viata.

Eu nu am pomenit de explicaţiile teologiei catolice, nici măcar nu le cunosc, în afară de vreo câteva texte pe care le-am văzut la sinodul de la Florenţa. Ba mai mult tocmai explicaţia teologiei ortodoxe a lui Stăniloae m-a făcut să mă gândesc la cele pe care le-am spus. Tocmai acea strălucire a Duhului din Fiul de care vorbeşte Stăniloae mi se pare că susţine, chiar dacă el nu a vrut şi nu a fost de acord, o formă mascată de filioque. Ca să fac o comparaţie, este ca şi cum ai spune că dacă un bărbat şi o femeie au un copil, copilul ar fi doar al unuia dintre cei doi, că nu ar fi al amândurora, că nu ar fi contribuit amândoi la fiinţarea copilului. De asta şi vorbeam despre o anumită "genetică" a Duhului, care atâta timp cât este şi al Tatălui şi al Fiului poartă într-un fel "zestre genetică" de la amândoi, şi de aceea în opinia mea este că amândoi atât Tatăl cât şi Fiul contribuie "genetic" la fiinţa şi ipostasa dumnezeiască a Sfântului Duh. Cu alte cuvinte nu cred că Duhul este numai de la Tatăl, ci este şi de la Fiul şi este atât în Tatăl cât şi în Fiul. Asta însă pentru mine nu înseamnă de nici un fel că nu m-aş simţi ortodox (atâta cât mai sunt) sau că aş avea vreun gând să părăsesc Biserica Ortodoxă pentru schismaticii şi ereticii catolici.

Aoleu, ce blasfemie! Duhul Sfant, Dumnezeu deplin, asociat unor metafore avand la baza genetica creaturilor...Ca si cand Sf. Treime e o creatura cu gene si reproducere....sa nu fie! Cum e cu hula aceea contra Duhului, Savo?

Tot nu ai încercat în mod serios să te gândeşti şi să încerci să răspunzi la problema pe care eu am ridicat-o. Şi oricum nu se explică ce este odihna Duhului în Fiul şi ce raporturi au loc între Fiul şi Duhul la "odihna" Duhului în Fiul. La astea răspunde, ia să te văd.

Exact despre asta am scris in acea postare despre contradictia dogmatica, dar nu ai inteles. Ti-am spus ca daca nu intelegi ceva sa imi spui, ca eu nu stiu ce stii si ce nu stii.
Am scris acolo ca Duhul nu poate fi compus, asa cum scrie si Sf. Ioan Damaschin, Dumnezeu e simplu si necompus. La oameni copilul primeste ceva si de la tata si de la mama. Duhul nu poate avea o parte dintr-un loc si alta dintr-un alt loc. De asemenea, Dumnezeu e perfect, nu creaza ceva imperfect, neterminat. Asadar Tatal nu poate crea ceva doar o parte, El creaza perfect. Deci ori doar Tatal purcede ori doar Fiul. De aceea si catolicii au spus ca n sunt doua principii, ci unul singur, dar asta insemana o confuzie, o singura Persoana. Pana la urma si ei tot acelasi lucru zic, un singur principiu, Persoana, dar avand de veacuri dogma asta nu o mai pot intoarce, sa spuna ca au gresit, mai ales ca au adoptat si dogma infailibilitatii.

............................

...............

În primul rând, văd că manifeşti nişte neînţelegeri fundamentale cu privire la fenomenul credinţei în general. Un om mai poate avea şi alunecări, şi poate şi reveniri, toate împreună făcând parte dintr-un proces "dialectic" al credinţei. Dar este greu să îi faci să înţeleagă astfel de lucruri pe aceia cu prea multe certitudini prefabricate.

În al doilea rând, ai trecut peste ceva fundamental din ceea ce am spus tot pe acest fir de discuţie şi tot sub numele de tikkun_olam, anume că:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...5&postcount=14

Cu alte cuvinte eu însumi am afirmat foarte clar că atunci era un punct de vedere temporar, nu definitiv, dar peste asta văd că ai trecut, probabil nu ai văzut sau poate nu ai vrut să vezi. Cu alte cuvinte aveam îndoieli şi dintr-o parte şi din alta, chiar dacă am făcut anumite afirmaţii, eram încă în căutări, aşa cum sunt, într-un anumit sens şi acum, chiar dacă de pe altă poziţie.

În al treliea rând, trebuie să recunosc că uitasem complet de aceste postpri referitoare la Filioque, în controversele cu tine vorbeam despre anumite postări pe care le-am pus sub numele Decebal pe firul "Filioque", şi prin urmare eroarea este atât a mea, pentru uitare, dar şi a dumitale pentru că vorbeai la un mod prea general şi nu ştiam exact la ce postări de referi.

Hopa?
Să înţelegem că Adam, creatura, era .... perfect şi terminat (desăvârşit)?
Atunci cum explici că a căzut în păcat?

(Şi eu, naivul, care credeam că perfecţiunea lui Adam era doar în potenţial, iar el mai avea niţel de crescut, de plinit, cu harul lui Dumnezeu şi cu ascultarea...)

Şi cum de a îngăduit Dumnezeu să fie încercaţi Adam şi Eva (etapă necesară întru desăvârşire)? Nu cumva vrei să spui că Se îndoia de propria putere de creaţie şi vroia să Se verifice pe Sine? .....
Păi, parcă sugerai că Dumnezeu nu experimentează, nu tatonează, nu improvizează!

P.S. Iartă-mă de întrebările astea naive, dar ai reuşit să mă convingi că eu sunt un modernist, un ecumenist, un filocatolic, un înşelat - în vreme ce tu deţii dreapta-catehizare.

Sau, poate, se verifică ceea ce spuneam despre cunoştinţe?
Anume, că degeaba citim aceleaşi cărţi (Scriptura, Catehismul Ortodox): mai intervin, abia când citim (precum şi după lectură), câţiva factori micuţi, acolo, care fac diferenţa între noi doi...
Aşadar, luminează-mă te rog!