Mi-a mai recomandat cineva cartea aceea.. se pare ca v-a inspirat pe multi. Dar noi suntem ca doi copii orfani, care ne-am gasit unul pe altul si nu ne putem separa, pentru ca am crescut impreuna si ne-am "mancat amarul".
Oricum nu cred ca o sa mai pot, sau sa mai vreau, sau nu cred ca trebuie, sa fac copii, avand in vedere tulburarile cu care ma confrunt din cand in cand. Probabil daca o tin tot asa, n-o sa mai pot continua nici relatia, acasa daca ma intorc n-o sa fie bine, la doctor n-o sa ma duca nimeni, probabil tot acolo o sa ajung...
Nu inteleg de ce Dumnezeu m-a lasat in voia celui rau, iar acesta mai are nevoie si de mine, nu are destule suflete robite? Sau nu are nici el? Oare daca nu te vrea Dumnezeu si nu te vrea nici dracu', ce se intampla cu tine?

Nu există alternativă neutră! "Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; cel ce nu adună cu mine risipeşte" (Cuvintele Domnului consemnate în Luca 12;11)

fallen , aminteste-ti de cuvintele parintelui Anatolie din filmul "Ostrovul" cand a venit la el fata aceea insarcinata crezand ca va obtine dezlegare pentru avort.
ea: "Cu un copil, nimeni nu se va mai uita la mine."

parintele: "fara copil, intr-adevar, nimeni nu se mai uita la tine."

Am citat postarea lui glykys pentru ca are dreptate. Tu ai grija de tine si nu te lasa ratacita de cel rau in decizia ta! Doamne, ajuta!

Draga mea,Fallen, poate ar fi vremea,asta mai ales ca iti doresti sa devii mamica,sa incetezi a mai fi un copil si sa incepi sa devii un adult!Diferenta majora este ca un copil se simte neajutorat,neputincios,depinde mereu de parerile si actiunile celor din jur atat in privinta starilor interioare,cat si a majoritatii aspectelor vietii sale,in timp ce un adult isi asuma,ia decizii tinand cont de parerile celorlalti,insa mai ales de propria judecata,rationament,intuitie etc si nu asteapta ca ajutorul sa vina mereu de undeva din exterior,ci ACTIONEAZA si se ajuta singur!
Sunt multi intre noi care traiesc un eveniment sau mai multe traumatizante in copilarie si raman blocati emotional pe acea varsta.Asta nu tine de coeficientul de inteligenta si nici de etatea mentionata pe buletin,ci de evenimente care ne-au marcat si si-au pus amprenta pe fiinta noastra!Dependenta este specifica unui copil si nu unei persoane mature emotional.
Cum poate o astfel de persoana sa capete aceasta maturitate?Cum poate sa isi recapete increderea in ea?In primul rand constientizand resorturile care duc la producerea unor astfel de ganduri,mecanisme de aparare,identificarea lor.O psihoterapie bazata pe analiza te-ar ajuta sa scoti la suprafata si sa rezolvi aceste aspecte care iti ghideaza din umbra viata,nelasandu-te sa fii stapana pe propria ta existenta.
Poti sa te ajuti si de autoobservare,atunci cand apar anumite ganduri negative si emotii de acest fel si intreaba-te cand le-ai mai simtit in trecutul tau?Cine te facea sa le traiesti?Poate un parinte,profesor,o figura autoritara?Iti vei da seama ca acele ganduri si emotii ii apartin copilului speriat si neajutorat din trecut!Si priveste-te pe tine,cea din prezent,o femeie de 30 de ani si intreaba-te:oare cum ar actiona acum,in aceasta situatie, femeia din mine,femeia care poseda inteligenta,puterea de a lua decizii,de a actiona,de a simti si fi sigura pe ceea ce are nevoie sa traiasca,de a-si transforma viata cu toate atuu-urile pe care bunul Dumnezeu i le-a dat si sansele pe care i le scoate in cale?Incearca sa simti in interiorul tau aceasta femeie si sa o lasi sa prinda viata!
Nu traim intamplator anumite experiente in existenta noastra,totul ni se da cu un scop,acela de a invata exact acele aspecte ale fiintei noastre pe care este important sa ni le rezolvam,sa inmultim talantul care ni s-a dat la nastere!
Tot,dar absolut tot ce traiesti aici,de la bucurii si deziluzii,de la suferinta la fericire,la oamenii pe care ii ai in jurul tau,totul reflecta realitatea ta interioara si nu Dumnezeu este vinovat pentru asta,El doar le permite cu dragoste pentru ca noi sa crestem spiritual...
Lectia atasamentului (cel care produce dependenta) este una dintre cele mai dure,insa nu imposibil de invatat.Nu ni se da mai mult decat putem duce,desi uneori simtim ca nu vom putea vreodata sa pasim sau sa respiram pe acest pamant fara fiintele sau aspectele vietii care ne dau o aparenta siguranta si armonie.
Atasamentul nu este iubire,el provine din foarte multa nesiguranta interioara,din ideea ca mereu avem nevoie sa ne "hranim" de la cei din jur,pentru ca in noi insine nu gasim ceea ce Dumnezeu a pus acolo de la bun inceput.Si toti avem de invatat aceasta lectie,unii mai mult sau mai putin decat ceilalti!
Si ce se intampla cand suntem prea atasati de fiinte,obiecte,locuri etc?Incepem sa le pierdem!Cu cat suntem mai atasati,cu atat riscam mai mult sa pierdem acea fiinta,ba chiar sa ii facem rau fara sa ne dam seama,asta ca sa nu mai vorbesc de raul pe care ni-l facem propriei persoane.Atasament inseamna sa pui acele fiinte sau lucruri mai presus de Dumnezeu,iar atunci va trebui sa le pierdem pentru a intelege ca nimic nu se poate in afara lui Dumnezeu...

@ Fallen

Cred ca este o falsa problema.
Cel mai important este sa fiti casatoriti. Apoi garsoniera aceea exista.. sau este ipotetica?
Decat sa stati in casa parintilor lui, mai bine in garsoniera.
Decat sa traiti impreuna necununati, mai bine garsoniera
etc..

In al treilea rand, asa pune problema cineva fara copii. Dac vei avea copil, nu-l vei muta in bucatarie, balcon etc... mai degraba muti sotul sub chiuveta din bucatarie, decat sa te separi de copil! Daca esti mama normala.

Depinde... daca partenerul ei este atat de "gelos" pe faptul ca se duce la biserica si vrea sa-si indrepte viata, nu va fi gelos si pe copil, care o sa ii ocupe ei, ca mama, mult mai mult timp decat biserica? ...

atunci va trebui din nou sa faca un compromis... si tot asa.

Fetelor, dragi, eu tot nu pricep cum vine ideea asta de a izola copilul in casa. In primul rand lui sa-i fie bine, iar parintii pot dormi si pe jos pana se schimba situatia locuintei.

nu sunt o persoana responsabila
 

Eu cred ca nu sunt o persoana responsabila si de aceea sunt tratata ca atare. Niciodata cand am facut ceva dupa capul meu, nu a iesit bine. Iar de ascultat, nu am ascultat niciodata de ceilalti, ca poate ar fi iesit bine, n-am de unde sa stiu. N-am avut nici "modele' demne de urmat, care sa-mi inspire incredere. Parintii m-au lasat sa fac ce scoala am vrut, ca de, ei daca n-au facut facultate, era bine sa fac orice, numai sa fac, ei nu erau in masura sa ma sfatuiasca daca o scoala e mai buna ca alta. M-am descurcat bine in scoala, ceea ce le-a dat si mi-a dat si mie incredere, dar nu m-am descurcat mai apoi cu serviciul, deloc. Cand mi-am cunoscut barbatul, eram in mari dificultati. El a fost la inceput un model pentru mine, de om care s-a ridicat de jos, fara multa scoala, si s-a descurcat. Dar nu l-am ascultat, am insistat ca trebuie sa fac meseria mea. Am cunoscut si oameni care au facut-o si au facut-o bine, as fi avut de invatat de la ei, dar am avut si neplacerea sa cunosc persoane nedemne de incredere, mincinoase, prefacute, care au castigat (bani si respect) prin minciuna; am zis ca nu vreau sa fiu asemeni lor, ca nu e bine, si nu am mai ascultat, nici de sefii mei. Ba mai mult am inceput sa nu-l mai apreciez nici pe omul de langa mine, sa-l consider oarecum "anti-crestin", daca exista acest termen, si nu l-am mai ascultat nici pe el.
Si iata ca pana la urma, "anti-crestinii" au biruit, eu cu spiritul meu crestinesc cu tot am fost alungata, credinta mea nu a fost sufiecienta cat sa acopere toate defectele si lipsurile profesionale (asa cum nu ma ajuta nici sa fiu o sotie si o gospodina mai apreciata), si poate ar trebui sa fiu recunoscatoare ca nu m-a alungat si sotul de langa el, dar mi-a dat de inteles ca acum macar ar fi momentul sa incep il ascult si pe el, ca am facut dupa capul meu si am dat-o in bara.
De aceea prefer eu acum sa nu imi mai asum nici o responsabilitate. Daca trebuie sa iau o hotarare mai dificila, si el zice da sau ba, asa sa fie, cum a zis el. A zis ca nu operam animalul, il lasam asa, cate zile o mai avea, ok, mi-a luat o povara de pe umeri, ca oricum nu stiam nici eu ce e mai bine sa fac (daca lua seful/sefa aceasta hotarare, as fi fost foarte revoltata, ba poate chiar as fi incercat sa sugerez clientului sa mai ceara si alte pareri, ca sa vedeti cat sunt de infidela). Probabil va hotari cat de curand, ca nu facem nici copii, iar eu chiar daca o sa protestez, pana la urma tot n-o sa am ce face. Poate cand o sa mergem amandoi la Judecata de apoi, o sa ma ascund dupa el .Pana la urma scrie si in codul penal ca constrangerea fizica sau morala sau starea de necesitate inlatura caracterulpenal al faptei, nu? Daca Dumnezeu vroia sa-L ascult doar pe el, trebuia sa-mi dea putera si intelepciunea si rabdarea si curajul, ...mijloacele necesare. Daca m-a facut slaba de inger inseamna ca vrea sa fiu sclava celorlati oameni si ma scuteste de responsabilitate. Nu?

NU !

Din felul in care scrii, te afli in depresie. Este greu de stapanit momentul, dar nu imposibil.

Gandurile acestea depersonalizante vin de la diavol. Necuratul ne slabeste puterile si se bucura in dosul luptelor lui castigate impotriva Luminii.

Du-te la duhovnic (ai?) si explica-i ce ne-ai scris aici. Cu blandetea si intelepciunea Domnului vei primi folos din spovedanie. Cere-i binecuvantare sa te duci lsi a psiholog.
Apoi du-te la un psiholog. Discutiile cu un om care stie sa selecteze neputintele psihologice ale semenului te vor intari, iti vor reda, in final, increderea in tine. Noi avem incredere in Domnul si Cuvantul Sau, si trebuie sa fim tari in Cuvant.

Din ce scrii, reiese ca tu afisezi credinta ca pe o arma cu care ripostezi in lume. Cere-i duhovnicului sa te invete cum sa-ti porti credinta cu dragoste si inteligenta. Cand cineva iti cere sa faci ceva ce este in contradictie cu convingerile tale spirituale, nu riposta vehement. Taci, asculta si in inima ta roaga-te "Doamne, salveaza-ma, nu lasa sa mi se intample mie una ca asta!" Dar in fata semenului taci, nu riposta. Gandul tau insa sa se roage! Cu rabdare, vei vedea ca Domnul are solutii pana in ultimul moment. Sa nu deznadajduiesti daca nu simti solutia imediat, dimpotriva, intareste-te, caci il ai pe Domnul alaturi! Nu ceda deznadejdii! Vei ramane surprinsa de rezolvarea neasteptata (intotdeauna neasteptata!), caci incalcite sunt pentru mintea noastra caile Domnului!!!

Capul sus, ochii tinta spre cer si rugaciune curata din inima!!!!!! CURAJ!!!!!!!!

E o moda sa dai vina pe Dumnezeu acum.
Daca ati avea frica de Dumnezeu nu ati sta necununata de atat de mult timp.
Se spune la crestini "dai vointa ,iei putere"
Deci sa ne silim cu rugaciunea ,spovedania ,sfintele slujbe si in timp personalitatea noastra se va intari.
Nimeni nu e desavarsit ,fiecare avem ceva de corectat la noi insine.
De ce sa dam vina pe Dumnezeu cand noi venim in viata cu mostenirea parintilor ,buna sau rea ?Si mai pacatuim si noi.
Angajati-va si luati viata in propriile maini ,mai ales ca aveti parinti unde puteti locui .
Nu va lasati manipulata din comoditate.
Daca nu aveti servici aveti timp destul pentru a va apropia de Dumnezeu .Parintele N.Steindhart zice sa nu amanam mantuirea ,sa incepem din acest moment sa facem ceva pt.mantuirea noastra.