![]() |
Citat:
|
Este bine ca am ajuns in acest punct. Evident ca mi s-a intimplat si mi se intimpla in continuare insa cu mila lui Dumnezeu, parca din ce in ce mai putin. Insa revenind la povestire, normal ca ne este mult mai usor sa observam aceste ipocrizii la altii. Se spune ca vindecarea noastra incepe in momentul cind incepem sa le vedem in NOI si sa le corectam observindu-le si vindecindu-ne prin post si rugaciune.
|
vreau sa zic, cineva care sa manifeste iubire fata de tine dar ura fata de altii... :dozingoff:
|
Cred ca acel caz povestit de tine, cozia, nu e neaparat de ura. Multi ne maniem si spunem cuvinte pe care poate mai apoi le regretam, iar regretul acesta este un semn al iubirii fata de oameni si fata de Dumnezeu, al unui suflet care se straduieste pentru mantuire.
Nu cred ca trebuie judecati oamenii asa. E vorba de cei care ne „iubesc” interesat, daca se poate spune asa. Clar toti avem persoane cu care ne intelgem bine si persoane cu care ne intelegem mai putin bine. Insa e vorba de persoane care ne iubesc pe noi direct si totusi poarta in suflet ura fata de altii, ura fiind mai mult decat a spune ceva rau despre ceilalti sau a te mania pe cineva pe moment. Eu cred ca acel coleg a fost profund impresionat de acel caz si asta tradeaza toutsi un suflet sensibil, un suflet deosebit. Multi raman de piatra in fata unor astfel de cazuri! Scapari avem cu totii. Iubirea noastra oricum nu e desavarsita. |
Citat:
Cred ca aici avem nevoie de mult discernamant: vin luarile noastre de pozitii dintr-o adevarata dragoste de Dumnezeu? Sau nu cumva replicile noastre vin din incercarea de a ne aprara drumul (ortodox, e drept) pe care l-am ales? |
Fratilor, ce este URA ? ca sa nu ne mai invartim in jurul cozii si sa discutam pe langa subiect, va redau mai jos explicatia DEX-ului :
ÚRĂ s.f. Sentiment puternic, nestăpânit, de dușmănie față de cineva sau de ceva. |
Citat:
Cozia: "O emotie cum ar fi compasiunea este cu adevarat pozitiva cind orice s-ar intimpla in jurul tau ea ramine tot pozitiva, omul ramine neschimbat. Iar daca o emotie pozitiva se schimba intr-una negativa din cauze externe inseamna ca este o emotie falsa, este ipocrizie." Sunt de acord cu prima parte. Cred ca e si ideea pe care o avea Iosif initial atunci cand intreba de cei care te iubesc dar si urasc pe altii in acelasi timp. Despre cea de-a doua... nu as merge pana acolo incat sa spun ca e vorba de o emotie falsa sau o ipocrizie. Cred ca e doar un indiciu ca mai avem mult, mult de mers pana la desavarsire. Numai da ne ajute Domnul sa ne dam seama! |
Citat:
|
Draga Bogdan, eu cred ca tocmai la asta s-a referit, uite ce zice Iosif :
"Insa e vorba de persoane care ne iubesc pe noi direct si totusi poarta in suflet ura fata de altii, ura fiind mai mult decat a spune ceva rau despre ceilalti sau a te mania pe cineva pe moment." |
Citat:
Nu inteleg de ce consideri false sentimentele negative ale cuiva. Toti incepem cu a avea sentimente negative si doar prin cultivarea dragostei scapam de ceea ce e negativ in noi. Ideal ar fi sa iubim toti oamenii la fel de mult ca Domnul Iisus, dar cine I se poate asemana, caci oameni suntem. Eu cred ca omul poate iubi doar o persoana sau putine persoane cu adevarat, caci atata ii este spectrul. Abia prin devenire si cu ajutorul lui Dumnezeu, prin nasterea din nou, omul ajunge sa-si schimbe "lungimea de unda", sa emita pe o frecventa mai inalta. Abia atunci poate omul sa iubeasca, asa cum ai vrea tu, Iosif, pe toata lumea fara exceptie. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 06:49:54. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.