Patimile sunt înclinațiile spre păcat, poftele. Mai concret pofta pentru mâncare, pentru sex, pentru bani, poziții sociale.

Chiar dacă acestea nu pot fi reduse complet, ele pot fi mult diminuate prin transfigurarea, transformarea ființei noastre într-o ființă nouă, călăuzită de principiul ascultării de Dumnezeu și al iubirii aproapelui. Această ființă nouă poate ajunge atât de înrădăcinată în bine încât patimile devin niște mielușei inofensivi.

Iar calea spre această transformare e înfrânarea, care se realizează prin tăierea voii. Patimile nu trebuie controlate ci retezate complet, ucise fără milă. Acțiunile noastre trebuie să aibă alt principiu, cum am spus, ascultarea de Dumnezeu. Dar pentru asta trebuie întâi să murim lumii și abia apoi, omul născut pe altă temelie, va putea împlini aceasta.

Și trebuie să rămânem în această moarte față de lume până la sfârșitul vieții noastre, orice întoarcere la modul de viață de dinainte făcât ca patimile să devină din nou fiare sălbatice, lei turbați care ne târăsc în fundul iadului și al autodistrugerii.

Aceste lucruri nu pot fi însă înțelese de cei cu mințile tocite de păcat, care nu văd omul în perspectiva eternității ci doar în condiția lui de animal trecător pe lumea de acum. ei au pierdut acel simț al realității și trăiesc într-o lume a iluziilor, văzând lucrurile pe dos și râzând de cei ce trăiesc în curăție și înfrânare.

Si daca spune ce?
Stiu ca ti s-a transmis la teologie sa tot asculti si sa citesti ce a spus unul si altul...si??? ce-i cu asta?...cu ce te incalzeste pe tine personal?
Experienta lui este numai a lui, nu si a ta, vultur?..si oricit te-ai cufunda in lecturi peste lecturi imaginindu-ti unele si altele, ele nu or sa te schimbe o iota!..ele pentru tine or sa ramina DOAR povesti.
Iti spun si eu asa prieteneste, ca si cum am schimba o vorba la o coada, la platit impozitul la casa :)