Dumnezeu a creat omul,iar omul a facut pacatul.Nu spun eu acest lucru,l-a spus altcineva,dar eu gasesc ca asa este,ma uit la mine si-mi vad neputinta cea mare si faradelegea pe care am facut-o si o fac,si nu cer indurare oamenilor,ci lui DUMNEZEU.

Pacatul lui Adam a fost sters prin botez....Avem o fire inclinata spre pacat,insa suntem fiii lui Dumnezeu,si daca mergem des in casa Lui ,ne impartasim cu hrana cereasca si avem mintea indreptata spre Dumnezeu ,atunci ne vom invrednici de Imparatie...

Sau cum spunea cineva: Sa va dau o veste buna: Hristos a Inviat!...

Asa intampina oamenii Serafim de Sarov,pe fiecare: Bucuria mea,Hristos a Inviat!

pentru Dumnezeu
 

Daca ajutam pe ceilalti oameni este ca si cum L-am ajuta pe El.Daca incercam sa ne recunoastem pornirile rele si sa ne luptam cu ele.Daca suntem toleranti,smeriti,blanzi si iertatori si facem lumea asta mai buna prin trecerea noastra ar putea sa insemne ceva pentru Dumnezeu.Dar mai mult sa ne rugam sa ne trimita gandul cel bun si sa ne arate ce vrea El de la noi.Poate pentru fiecare are un plan putin diferit.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Teofan Zavoratul
 

Cu lanţuri puternice ne-a legat vrăjmaşul prin patimi si prin lume. Când ajungem să ne dăm seama de această robie a noastră şi simţim cât de nesuferită si de pierzătoare este starea aceasta, începem sa dorim libertatea, s-o căutăm şi să ne dam toata silinţa ca s-o primim; cu toate acestea însă ramanem în lanţuri până ce va veni Domnul Cel tare, il va lega, precum Insuşi a zis, pe cel ce ne ţine in lanţuri, ne va dezlega şi ne va da drumul în libertate (Lc. 11,21-22). Iată un pom care e înfipt în pamânt prin multe rădăcini, care pătrund adânc in acesta. Dacă el ar dori libertatea, n-ar putea s-o primească altfel decât dacă o mână puternica apropiindu-se, l-ar smulge din sanurile pământului. Adânc am prins rădăcini numeroase in lume şi în obiceiurile acesteia… Chiar dacă am simţit cât de greu şi de pierzător este acest lucru, nu ne putem smulge până ce nu ne va smulge Dumnezeu Insuşi, până ce Dumnezeu, venind, nu ne va izbăvi de stăpânirea aceasta întunecată si ne va pune înainte întru Impărăţia Fiului iubirii Sale (Col. 1,13).

„Dar ce anume sunt dator să fac ca să mă învrednicesc de un asemenea har?” Doreşti să te rupi de lume şi să fii una cu Hristos? Mai întâi de toate, adaugă la această dorinţă toată sinceritatea şi puterea, pe cât depinde de tine asta, şi totodată să începi să cauţi harul fără să te cruţi.

Unde să-l cauţi? In toate cele unde I-a plăcut Domnului să-l ascundă pen*tru noi ca în nişte vase… Adică în toată întocmirea Sfintei noastre Biserici şi în toate rânduielile ei, iar mai ales în Sfintele Taine ale Mărturisirii şi Sfintei Impărtăşanii. De asta să mergi la biserică de câte ori ai putinţa, să te rogi acasă cu osârdie, sa citeşti cărţile sfinte, să porţi discuţii duhovniceşti cu cine poţi, să iei asupra ta o nevoinţă oarecare (cum ar fi postul, privegherea, insingurarearea, ostenelile ajutorării aproapelui), să nu te impraştii, să nu te agiţi în deşert, să nu cauţi slava deşartă şi laude omeneşti; să te însingurezi in tine însuti şi să cazi la Domnul în inima ta; iar mai cu seamă să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti cu Sfintele lui Hristos Taine precum se cuvine. Asa să cauţi, şi vei afla, precum a făgăduit Domnul (Mt. 7, 7). Aşa să baţi, şi ţi se va deschide (Mt 7, 7). Totul e de la Domnul, însă primesc acestea toate numai cei care cu tărie, fără să se cruţe, caută… Chiar dacă este greu, le dă mângâiere incredinţarea că vor găsi fără îndoială… Va veni in cele din urmă harul, şi atunci sufletul, ca o pasare scăpată din colivie, va începe să zboare liber pe tărâmul împărăţiei lui Hristos.

Sfantul Grigorie Teologul
 

Intr-un sens asemanator vorbea un parinte la Trinitas tv, spunand ca de la sine nu avem ce oferi. Continua spunand ca ale noastre sunt doar pacatele, dar paradoxal, pe acestea le vrea Domnul de la noi. Sa ne ducem smeriti cu ele pe palmele noastre si sa-L rugam sa ne curete. Pentru ele s-a ostenit Domnul pe cruce.
Apoi, ceva asemanator se intampla cand, de exemplu, mica fiind, ii cumparam cadouri mamei mele de ziua ei. Asta bineinteles din banii ei. Pe parcursul unui an scolar imi dadea tot timpul bani de buzunar, doar ca eu puneam deoparte pe cand era ziua ei, sa pot cumpara ceva. Asa ca, erau tot din ale ei.
Asa cum spunem "ale Tale dintru ale Tale, Tie iti aducem de toate": Domnul ne da toate resursele; sta la alegerea noastra in a le folosi pt propriul bine trecator si a le risipi sau sa le intoarcem la El.

Ce sa-i oferim? Mai mult loc, mai multa prezenta in noi. Dar din cauza gandurilor si a faptelor noastre, nu mai e loc in noi decat de noi insine.

Si daca nu mai e loc,cui Ii facem ?