Da ,dar poate exista si compasiune.Un student slab pregatit intelege cel mai bine pe altu aflat in aceiasi situatie,si acela ii va sufla daca are cum sa il ajute.Un tocilar nu va sufla,ca nu intelege

Iar este femeia - pacatul oamenilor? Va rog mult sa n-o mai luam de la capat cu astfel de judecati.

Revenind la intrebarea initiala, si eu am nelamuriri, asa cum am si in cazul altor doua pilde.

1. De ce au fost invitati (la inceput) numai barbati?
2. De ce, asa cum a mai intrebat cineva au fost chemati fara sotie/familie, fara a fi anun tati in prealabil de intentia cu masa?
3. De ce mai intai numai cei bogati si abia pe urma, in lipsa lor, pe cei saraci, bolnavi, chinuiti?

Nu stim noi sa talcuim.
Unii spun ca este vorba de Sf. Impartasanie la care ne cheama insusi Iisus, ca cei chemati (bogatii) sunt cei indreptatiti s-o primeasca, iar ceilalti sunt pacatosii si ca pacatele cele mai mari sunt care te impiedica in credinta sunt: averea, femeia si nu mai stiu ce.
In alte pilde este pe dos.
Si parca nu vad legatura (la fel ca in alte pilde cu nelamuriri) cu Iisus si invataturile sale.
Parca este prea mare diferenta. Sau nu pricep eu.
1. Atat aici cat si in pilda cu fecioarele si uleiul, mi se pare ca numai unii ar fi chemati, ca locurile ar fi limitate. Restul, raman pe afara.
Nu vad acea comuniune pe care o tot predica de fapt Iisus. El spune ca trebuie sa-i iubim si ajutam pe ceilalti. Si eu vad aici si rolul nostru de a-i ajuta si pe altii sa vada credinta si a (re) veni pe drumul bun.
Unde este sotia, familia? Nu trebuie sa-i luam si pe ei la mantuire?

2. Cine sunt cei buni, cei chemati si cine cei ne-chemati?
Nu cumva este invers? Cei buni, care sunt chemati, sunt de fapt mai putin buni, chiar farisei, iar cei mai pacatosi, mai neputinciosi sunt cei mai buni in final (la fel ca si talharul de pe cruce).

3. De ce acelora care au obstacole si nu pot veni, nu sunt ajutati cumva, asa cums punea cineva: vino cu sotia, hai ca te duci dupa aceea la camp, sau mergem impreuna si etc. De ce sunt alungati din prima?

3. Eu nu vreau sa judec aici pilde din Scripturi. Cine sut eu s-o fac. Nu ma pricep, dar daca tot s-a pus in discutie si s-a intrebat, eu n-as lua-o chiar asa aspru cum spune Florin, ca suntem chemati si nu vrem sa mergem la Sf. Impartasanie.
Mai degraba ma gandesc si eu ca este vorba de moddul in care suntem chemati si de obstacolele de care ne lovim.
Nu cred ca este cineva care sa fie credincios si sa nu vrea sa se impartaseasca. Ci mai degraba nu poate din cauza unor obstacole, a unor greutati. Cred ca acela care este trimes sa cheme la masa (preotul, daca voi asa vedeti pilda, ca fiind Iisus cel ce invita), are un rol f.important: felul in care invita si ajutorarea celor invitati, mijlocirea intre cele doua interese.
Daca de la bun inceput punem multe conditii, riscam sa nu vina nimeni.
Si in viata reala, omeneasca, procedam cu diplomatie: vedem cum stabilim data si ora ca sa poata si ceilalti, chemam si sotia/sotul si nu rupem familiile, etc.
Ma gandeam acum la conditiile pentru impartasanie si la ce slalom a trebuit sa recurg cel putin acum de Craciun ca sa pot s-o fac. Dumnezeu m-a ajutat si m-a primit. Dar este o rupere a ta in bucati: intre biserica si oameni (familie, prieteni, colegi), munca si alte obligatii lumesti si bisericesti. Daca nu o respecti pe una, se supara acela.

Eu inteleg participarea la credinta ca fiind o optiune,nu o povara ca urmare a insistentei obositoare a Lui Dumnezeu;daca tu ai altceva mai bun si interesant de facut,de ce sa insiste la nesfarsit?
Obstacolele de care vorbim sunt pur subiective si vizeaza aparentele care ne guverneaza existenta:viata materiala,cariera,relatiile si familia;suntem neputinciosi sa-L urmam pe Dumnezeu pentru ca existenta noastra s-a angajat in alte activitati,carora noi le dam o importanta nejustificata.Si atat.

N-as vrea sa intru in polemica, n-are sens. Poate tu traiesti la manastire, sau esti pur si simplu mult prea tanara ca sa stii ce inseamna viata si credinta.
Credinta este o optiune, dar grea. Este greu de dobandit si greu de dus.
Orice lucru pe lumea asta este in fond o optiune, poate insa sa fie usor, sau greu.
Si sportul este optiune si are riscul sau, si somnul sau mancatul este o optiune, dar este ceva simplu (cel putin pentru cei sanatosi).
Dumnezeu nu ne roaga, nu insista. Ne cheama doar, poate.
Noi suntem cei care mergem sau nu spre El.
Credinta, oricat am dori noi s-o atingem, s-o traim este grea, fiecare in felul ei.
Obstacolele si greutatile din viata noastra nu sunt subiective si nici aparente, Yasmine. Sunt realitati fara de care nu putem trai.
Asa a lasat Dumnezeu: sa muncim, sa invatam, sa avem o familie (sau daca nu, sa traim in manastire, si tot f.greu este si asta).
Si trebuie sa le dam importanta lor. Trebuie sa muncim ca sa capatam ceva de munca. Trebuie sa muncim ca sa ne castigam existenta (locuinta, hrana, haine, etc.) si nu vorbim aici de cariera. Trebuie sa avem un loc in viata, si eremitul si tot nu este chiar singur pe lume, asculta si el de cineva (de un schit de regula). Unii fac copii, altii devin calugari sau preoti.
Greutatea de care vorbeam eu este de a imbina viata reala cu cerintele credintei, sa ne impartim intre cele doua obligatii, caci sunt pana la urma obligatii, din momentul in care le-am imbratisat.
I-a incearca tu sa nu te duci la scoala, sau la serviciu , uite-asa, pentru ca vrei tu sa te duci la biserica. Ce crezi, ca ti se intampla? Ai necazuri la scoala, la serviciu si ti-ai facut si pacat la Dumnezeu ca nu ti-ai vazut de treaba.

Ma bucur ca nu vrei sa intri in polemica pentru ca nu este o optiune de-a mea si ar fi chiar pacat pentru timpul si motivul pentru care am ales sa vizitez acest site...
Fiecare vorbeste aici din proprie experienta,sau raportat la modelul propriu,deci daca am afirmat ceva am facut-o gandindu-ma la "eu ce am facut in conditia data?",deci nu am scris un scenariu stiintifico-fantastic!
Cunosc o gramada de oameni minunati pentru care Dumnezeu este principala prioritate,insa au o viata sociala absolut normala,cu diferenta ca nu se zbat nebuneste pentru mai multi bani,se gandesc mai mult la altii si mai putin la ei,si-au ales un partener de viata pe alte criterii decat frumusetea fizica sau starea materiala si sunt mereu in biserica!
Carcotasii pot spune ca sunt atatea de facut in secolul asta ca nu mai timp de Dumnezeu,oare?Cum este cand te indragostesti de cineva si iti faci timp numai pt persoana aia?Cum este cand ai un sport favorit sau o activitate si-ti faci timp s-o practici?
Am intalnit in SUA ,doua cupluri tinere care lucrau cu mine,iar dupa serviciu care era ocupatia sau hobby-ul lor?Putin TV,putin internet insa marea parte a timpului citit carti de rugaciuni sau carti religioase-pentru ca de biserici ortodoxe nici nu se pune problema aici;a insemnat foarte mult pentru mine sa intalnesc acesti oameni pentru ca mi-au dat si mie forta sa cred ca se poate si ca Dumnezeu poate sa existe ca prioritatea ta,numarul 1 fara ca sa nu fi integrat in societate!

Dupa cate stim,serviciile religioase au loc dupa-amiaza si dumninica dimineata(dupa orele de serviciu sau scoala) deci nu stiu in care conditii se poate intampla altfel??
Iar biserici sunt destul de multe,unele pe langa locul serviciului sau scolii,daca pleci cu 10 min mai devreme la scoala sau serviciu,poti sa intri in biserica pentru o rugaciune macar!

Sunt multe de spus,insa imi cer scuze daca nu m-am putut face inteleasa asa cum am vrut...