Ratiune si Credinta
 

Nu ma refer la adevarurile stricte ale Revelatiei, ca Trinitatea, Intruparea,Invierea mortilor,care sunt accesibile inteligentei umane doar prin revelatie,deci prin credinta.
Eu ma refer la Adevarurile demonstrabile, accesibile ratiunii,de domeniul Filosofiei,Demonstrabile. Care sunt comprensibile,si la a caror deductie se poate cere luminarea Duhului Sfant,care ajuta intotdeauna la evitarea erorilor si la o mai rapida demonstratie.Dar ele raman de domeniul Ratiunii naturale tipice unui om increzator in puterea lui de a ajunge prin propria ratiune si pornind de la lucrurile naturale aplicand principiul de Cauzalitate, la Primul-Motor-Inmobi,la Fiinta Necesara,Infinita,si Ordinatoare,pe care il numim Dumnezeu.Vezi:Aristotel,Avicenna,Sf. Toma d'Aquino,Platon etc........Apoi,ratiunea este cea care impinge prin motivele date catre adevarurile de credinta,acceptate in vederea faptului ca Dumnezeu nu poate sa minta,fapt demonstrabil prin ratiune.Iar dupa aceasta acceptare prin autoritatea CELUI CARE NU POATE MINTI vine randul theologiei,care demonstreaza adevarurile revelate prin Principiul de Non-Contradictie,adica nefiind contradictorii cu sine insasi in acelasi timp si inteles.Ca in cazul Trinitatii:Una este NATURA DIVINA, iar trei sunt PERSOANELE,deci UNU si TREI se aplica in intelesuri diferite.

Capeți fericirea reclamei cinice executorie, odată ce ai primit ispiscuriozitatea... și iată o să ajungi savant... adică un fel de ispitidiot plin de idei necurate venite spre a le demonstra... ca să știe cobaiul cum e... păcatul. Păi nu e scris că e bai!??Cel mai mare bai căci păcatul înseamnă moarte, înseamnă lepădare de Dumnezeu.

Deci e vorba de necuratul... așa că mai bine crede și nu cerceta ca să afli și să știi cum e... păcatul, că te pune pe post de reclamă care se arată dispusă, se arată că nu se sfiește frumușelul ca să pozeze jigolou...

Deci dacă nu îl cred ei pe Moise și pe prooroci, atunci nici dacă va fi cineva care să învie din morți nu vor crede... și vor păcătui mai departe: vor mînca, vor bea, se vor mărita și se vor însura, își vor face unii altora cadouri... până ce va veni potopul ca în zilele lui Noe... dar acum e cu apă și cu foc...

Deci odată ce ai intrat la avere nu mai scapi, nu te lasă animatoarele ca nu cumva să nu te umplii de toate ideile lacome... așa ca orice mare om de știință care nu mai știe din lăcomie care sunt ideile lui și care ale dracilor... că doar ideea nefastă e că e bine să ai cât mai multe idei, ca un „adevărat” creator... planuri ascunse... defapt niște iluzii, căci toate vrisurile omului, toate basmele sunt cusute cu ață albă spre rău... încă din tinerețile lui... de mic... „mama papa”...„papa-cioc”...„cioca-boca” și gata, restul eresurilor vin apoi pe bandă rulantă... exact ca la supermarket, pe scările rulante pe care doar trebuie să stai și să moțăi în timp ce la ultimul etaj sunt mere și pere mălăiețe, pentru nătăfleți și nătăflețe.

Ratiune si Credinta
 

Nu inteleg raspunsul.Eu ma bazez in filosofia rational-existentiala a Sf.Toma d'Aquino,sustinuta atat de Conciliul din Trento cat si de Conciliul Vatican I.

Nu-i nimic de inteles. Din pacate crede ca pamantul este plat. Fara gluma.

Am gresit, de fapt sunt mai multe lucruri de inteles daca reflectam incercand sa intram in mintea celui ce face afirmatiile, mergand pe firul ratiunii spre esenta lucrurilor. Asta este oricum o metoda general valabila si foarte utila pentru a intelege mai multe, indiferent de valoarea de adevar a afirmatiilor.

Dar chiar incercarea de a demonstra (rational) inutilitatea ratiunii in fata credintei, este o aberatie. Cum ar putea cineva demonstra matematic ca matematica este inutila pentru obtinerea rezultatului? :)

Chiar cuvintele in sine reprezinta ratiunea. Ca sa renunti la ratiune in fatza credintei, inseamna sa renunti la scris, la vorbe, chiar si la comunicarea prin semne, si chiar la propriile ganduri. Pentru a renunta la ratiune, omul ar trebui sa devina leguma. Nici macar credinta nu ar fi posibila fara ratiune, deoarece atunci cand alegi sa crezi (chiar orbeste), rationezi.

Nu m-am exprimat eu limpede. Ma refeream strict la cercetarea celor dumnezeiesti, despre care marturiseste Pavel: cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu...Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.

Ratiune si Credinta
 

Repet: Adevarurile despre Dumnezeu se impart in cele accesibile ratiunii naturale ale omului si cele accesibile doar prin revelatie, deci prin credinta. Ori adevaruri precum existenta lui Dumnezeu, si atributele divine(unitate,adevar,bunatate,frumusete,trascende nta,omnipotenta,creator,suveran etc....)sunt accesibile ratiunii pure,facultate a omului,"animal rational",cu un suflet de natura spirituala,dotat de inteligenta si vointa,liber,chip si asemanare a Creatorului. Sf.Toma d'Aquino demonstreaza existenta lui Dumnezeu prin cele cinci Probe Naturale,dintre care ultima,cea Teleologica(=a finalitatii legilor naturale) este baza metafisica a evolutionismului de tip finalist,spre care se orienteaza astazi stiinta moderna.Deci prin metafisica lui Toma d'Aquino, se unesc revelatia,filosofia si stiinta moderna.

Deci fara rugaciune nu facem nimic. Adevarul este ca m-am rugat la Dumnezeu sa ma lumineze, sa ma ajute sa inteleg, inainte de a obtine rezultatele surprinzatoare.

(Starea de reflectie in care am reusit sa inteleg mai multe, este o stare speciala. Nu este starea normala de constienta, ci o stare diferita, care nu se obtine imediat, ci in 1-3 ore din mometul in care incep sa ma concentrez profund pe argumente fara a face alte activitati. Apoi, revenind cu atentia asupra lucrurilor obsinuite, de zi cu zi, starea se pierde, in schimb ramane o anumita luciditate peste medie. Imi da impresia ca pe masura ce petrec mai mult timp in starea de reflectie, starea normala de luciditate creste de fiecare data)

De ce spun asta... Deoarece ma intreb, aceasta stare de reflectie ar putea fi "judecata duhoviniceasca" despre care se vorbeste? Adica, pana la urma ce este Duhul? O superratiune, o forma de constienta suprarationala? Sau altceva? Nu inseamna oare tocmai o stare de reflectie profunda in care starea de constienta se modifica, "judecata duhovniceasca"?

Mi-e drag de tine ca te zbati..Cauti,cauti,cauti...si sunt sigura ca pana la urma vei gasi..;-)
Starea asta de reflectie profunda,tu o descrii ca pe o meditatie..Starea de rugaciune este o stare a inimii, a sufletului,nu a mintii...

Ai descris bine, este exact o meditatie rationala. In schimb starea de rugaciune, atunci cand imi reuseste, este starea copilului care-si spune oful si cere ajutor, lasandu-se protejat ca bebele la pieptul mamei :) (ca sa-ti dau senzatia a ceea ce inteleg eu prin rugaciune si credinta in Absolut (Dumnezeu) la nivel emotional). Si starea de meditatie rationala produce la un moment dat emotii, deci tinde sa se transforme in credinta si simtire.

Oricum, ceea ce as vrea sa inteleg mai exact, este unde se termina animalul din noi si unde incepe Duhul Sfant. Si daca meditatia rationala duce in final automat la revelatii (Adevaruri direct perceptibile). Eu as tinde sa spun ca da, dar ramane de vazut. Oricum, rugaciunea cred ca este foarte importanta, precum si sentimentul de comunicare directa cu Dumnezeu si de incredere. Deci nu este o analiza logica stearpa, ci o cautare logica pasionala ce induce stari emotionale. Bine, adevarul este ca si un pasionat in matematica traieste momente emotionante cand descopera cate ceva. Deci cu revelatiile, ramane de vazut...