În prealabil postat de gpalama (Post 637615)

Ti-as da niste sfaturi bune ....

În prealabil postat de simpllu (Post 637620)

Sfătosule, de unde atâta siguranţă pe tine?

În prealabil postat de gpalama (Post 637622)

Buna intrebare... demonteaza intai ce am zis si apoi vorbim.

Dintr-o logica duhovniceasca simpla si curata pe care am incercat sa mi-o insusesc din Evanghelie & Mistica Ortodoxa, dintr-o putina experienta crestina, dintr-o viata putin alaturi de Biserica.

În prealabil postat de Copacel (Post 637595)

Alo domnu vezi ca ai luat -o pe arătură rău de tot.
Nu mai spurca zidirea lui Dumnezeu.Tu te auzi ce spui ?
Să spui ce ai spus tu este echivalent cu faptul de ai cere lui Dumnezeu să te blesteme dooh.In acest caz mai bine nu te-ai fi nascut

În prealabil postat de Iorest (Post 637821)

Dacă am înțeles bine, omul pune genunchiul la rugăciune de vreo lună pe Sfântul Munte, dar în continuare i se fac observații că nu ar știi ce-i cu el, deși el poate-și cercetează la ora asta ascultarea sub sfătuirea unui duhovnic.

În prealabil postat de crincrin (Post 632806)

3. Tipuri de persoane pseudo-duhovniceşti

3.1. Tipul patologic

Tipul patologic, psihopatul, a cărui vocaţie mistică apare datorită unor deranjamente psihice personale, este un tip de obicei activ, având numeroase „convorbiri cu Dumnezeu” şi „vedenii de sus”, prin care îşi alimentează mândria cu învestirea unor misiuni importante chiar pentru omenirea întreagă.

Între aceşti autointitulaţi „prooroci”, unii sunt psihopaţi confirmaţi de ştiinţa medicală, iar tratarea lor necesită şi o intervenţie clinică (tratament, internare în spital). Alţii însă, a căror boală nu e întotdeauna şi pentru toţi evidentă, se dau drept reprezentanţi ai unei spiritualităţi autentice, cucerindu-şi adepţii prin convingerea puternică în ceea ce spun, convingere susţinută şi prin manifestări exterioare agresive, uneori chiar ridicole şi prin „reţete” proprii de spiritualitate.

Totdeauna se dau pe sine drept mari personalităţi[1] şi ţin neapărat să fie consideraţi ca atare, mergând uneori până la sacralizarea propriilor persoane şi obiecte (delir de grandoare). Au adesea „vedenii în duh” sau „convorbiri cu îngeri”, despre a căror importanţă nu se consultă niciodată cu Biserica şi pe care niciodată nu le raportează la reperele dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii. Duhurile cu care comunică le dau un fel de autonomie în cele spirituale, întărindu-le convingerea propriei infailibilităţi astfel încât ajung să se propovăduiască pe ei înşişi şi nu pe Dumnezeu[2]. Unii ca aceştia nu cunosc nimic despre smerenia adevărată, despre dreapta socotinţă, despre deosebirea duhurilor, virtuţi absolut necesare oricărui creştin drept-măritor.

Toţi aceşti „prooroci”, având „comunicări directe cu Dumnezeu”, se cred mai presus chiar şi de Sfânta Scriptură, pe care o folosesc ca să-şi argumenteze „misiunea”, făcând de obicei, propagandă de grup, sacrificând orice pentru grup, chiar logica, bunul simţ şi omenia, provocând mari crize sufleteşti în ascultătorii naivi şi nepregătiţi şi aproape terorizându-i cu propriile lor obsesii şi nelinişti. Lângă ei nu ai sentimentul seninătăţii, al odihnei şi al bucuriei pe care-l trăieşti la întâlnirea cu un om îmbunătăţit, ci o teribilă încrâncenare şi teamă; sunt făcători nu de pace, ci de panică. Apogeul dezechilibrului îl ating fanaticii, manevraţi clar din umbră de duhurile viclene, care-i aruncă în excese şi exagerări cu totul străine de viaţa Bisericii.

https://unsufletortodox.wordpress.co...sul-misticism/