Forum Crestin Ortodox - GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

Acţiunea pustnicilor în vederea îmblânzirii poliţiştilor şi a judecătorilor care-i devorau pe antiohieni a durat o zi, o singură zi. Sfinţii au apărut în zori. La apusul soarelui, poliţiştii care devorau Antiohia erau îmblânziţi. Sfinţii veneau din deşert. Ştiau cum se îmblânzesc fiarele sălbatice.
Gură de Aur scrie că apariţia eremiţilor pe străzile Antiohiei a fost ca o coborâre a îngerilor pe pământ. Dar spune mai departe că aceşti asceţi aveau un alt aspect decât acela de îngeri. În Antiohia âcând toată lumea era consternată şi îngrozită, ei păreau asemenea leilor în piaţa publică". Gură de Aur scrie că asceţii âerau asemenea războinicilor curajoşi care chiar înainte de a-şi întâlnii adversarii îi obligă să fugă prin simpla lor înfăţişare şi sunetul vocii lor!"
E greu să ne imaginăm un personaj care să fie în acelaşi timp un înger căzut din cer şi un leu care se plimbă prin piaţă, înspăimântându-şi adversarul doar prin aspectul său şi prin sunetul vocii sale. Dar acesta era aspectul adevăratului sfânt. Gură de Aur scrie că un sfânt luptă gol, pentru ca adversarul să nu aibă priză, să nu aibă nimic de care să-l prindă.
Sfântul este în acelaşi timp înarmat până în dinţi ca un războinic, ca un leu, dar cu arme duhovniceşti. Astfel se iveau acum pe străzile Antiohiei sfinţii deşertului: ca atleţi şi ca îngeri, adică lipsiţi de tot ceea ce era pământesc, şi cu scuturi, lănci, cu cleşti şi cârlige. Unul dintre ei se numea Macedonius. Nimeni nu-i văzuse faţa până atunci. Trăia retras în deşert, dar numele său era cunoscut în tot imperiul. Era cunoscut sub numele de Macedonius Critofagul, adică mâncătorul de orz.
Toată viaţa sa, de când se afla în deşert, Macedonius nu mâncase decât orz. Venise acum să îmblânzească poliţiştii. Era unul din primii sfinţi care apăruseră pentru a salva Antiohia. Ajuns în piaţă, i-a întâlnit pe Hellebicus şi Cezarius, care mergeau călare spre tribunal, însoţiţi de o puternică escortă.
Sfântul mâncător de orz le-a barat strada şi le-a poruncit să coboare de pe cai. Macedonius a dat acest ordin trimişilor împăratului cu o astfel de autoritate încât aceştia au uitat că ei erau stăpânii cetăţii şi au pus piciorul pe pământ la porunca sfântului în zdrenţe. Gărzile erau uimite să vadă că trimişii imperiali executau ordinele unui cerşetor. Şi n-au îndrăznit să-l împingă deoparte pe Macedonius.
După ce Hellebicus şi Cezarius au pus picioarele pe pământ, Macedonius le-a poruncit să plece la Constantinopol, să plece amândoi în aceeaşi zi, şi să-i aducă la cunoştinţa împăratului Teodosie că, oricât de împărat ar fi, n-avea dreptul să ucidă nici măcar un singur om. E adevărat că antiohienii au spart câteva statui, spune Macedonius. Nu e frumos să spargi statui. Dar între timp, antiohienii au ridicat altele mai frumoase decât cele care fuseseră distruse.
Dacă împăratul ucidea un om nevinovat, el, împăratul, nu mai putea construi un altul. Împăratul nu putea să fabrice nici măcar un fir de păr de om viu. Şi, concluziona Macedonius, din moment ce împăratul nu e în stare să construiască un om viu, nu are dreptul să-l ucidă. Împăratul trebuie să pună sabia în teacă şi să nu se mai atingă de oameni. Fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu. Fiecare om este o copie a lui Dumnezeu.
Frazele lui Macedonius erau poetice cum era graiul oamenilor din Antiohia din acel timp. Macedonius a poruncit trimişilor imperiali să-i aducă la cunoştinţă împăratului că nu avea dreptul să şteargă din cartea vieţii nici un chip omenesc, căci orice chip omenesc era o copie a chipului lui Dumnezeu. Macedonius a spus ceea ce avea de spus şi a plecat.