Din punct de vedere strict catolic, pe cate stiu, canonul este un fel de pedeapsa.

Din punct de vedere ortodox, canonul nu este neaparat o pedeaspa, ci mai mult un mijloc de insanatosire a penitentului.

Asta vine dintr-o perceptie diferita asupra pacatului. Din punct de vedere catolic pacatul este o ofensa la adresa lui Dumnezeu, un fel de infractiune, care trebuie sa fie reparata, nu? Din punct de vedere ortodox, pacatul este mai mult o boala a sufletului care trebuie vindecata.

Asta in teorie, in practica bineinteles ca si ortodocsii recunosc pacatul ca pe o infractiune care jigneste pe Dumnezeu mai mult decat orice. Si ortodoxul de rand intelege canonul ca si pedeapsa. Si catolicii inteleg pacatul ca si boala sufleteasca, eu cel putin spovedindu-ma la preot catolic primesc nu doar obisnuitul canon, ci si sfaturi foarte bune despre cum sa evit anumite pacate, pe langa explicatii de cum si de ce ele il jignesc pe Dumnezeu. In actul de contritie nu spun numai ca imi pare rau ca l-am jignit pe Dumnezeu, ci si promit ca imi voi imbunatati viata.

Bine, dar penitentul nu este deja însănătoşit ? Starea de graţie a sufletului este sau nu este restaurată prin absolvire ? Dacă este restaurată, atunci înseamnă că mai există ceva care trebuie însănătoşit ? A mai rămas un rest, a mai rămas o boală undeva ?

Domnilor Catolici...
 

Am cateva remarci de facut asupra discutiei din ultimele 4-5 pagini.
Ma refer in primul rand la ortodocsi. Fratilor, ati cazut in eroarea catolicilor, care doresc sa creeze o fenomenologie, sa gaseasca o schema, sa dea un raspuns linear (tipic rationalist si scolastic) unui paradox atat de mare precum este iertarea pacatelor - care nu are nimic a face cu ratiunea. Ratiunea mai degraba ne-ar impinge spre legea Talionului : "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte". Asadar semnalez in primul rand o greseala ce are loc la nivel al abordarii problemei.
Cat despre problema indulgentelor nici nu mai vreau sa comentez.

Apoi, ma adresez catolicilor. In legatura cu pretinsii bani pe care credinciosii ii ofera preotului. Intr-adevar aceasta practica e uzuala in multe biserici ortodoxe. Insa acuzatia ca banii s-ar da explicit pentru iertarea pacatelor mi se pare marsava. Mi-e mie jena sa o mai comentez....

As mai avea un comentariu legat de Primatul Petrin(de fapt singurul care e pe topic..). Faptul ca Sf. Apostol Petru a avut un parcurs semnificativ diferit de al celorlalti apostoli e evident(el a fost primul care l-a recunoscut pe Iisus ca "Mesia", el s-a lepadat apoi, pentru a se cai mai apoi si a fi indemnat de Domnul sa "pasca oile" Sale, e pomenit de Pavel in epistolele sale ca fiind "stalp").
Iata obiectiile mele:
- nu vad ce legatura are Sf. Apostol Petru cu Papa. Daca intr-adevar episcopul Romei este urmasul lui Petru, de ce acest epicsop este pus pe picior de egalitate cu Petru?

- Apoi, daca Papa e infailibil "ex-cathedra" rezulta implicit ca toate hotaratile luate la Sionadele Ecumenice puteau fi la fel de bine luate de Papa singur, care prin infailibilitate ar fi fost "ferit de greseala" (iata la ce fel de enormitati si sofisme da nastere dogma catolica).

- sustineti cu inveterare ca Papa e "temelie a Bisericii"(aceasta discutie ar putea fi cel mult purtata in jurul Sf. Apostol Petru, care nu vad ce legarura are cu Papa). Dar iata ce spune Sf. Apostol Pavel in ICor, cap 3, 11:"Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. " si din nou cap. 3, 21-23: "21. Aşa că nimeni să nu se laude cu oameni. Căci toate sunt ale voastre: 22. Fie Pavel, fie Apollo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre. 23. Iar voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu. ". Asadar, discutia legata de privilegiul lui Petru mi se pare lipsita de substanta, cu atat mai putin cea legata de privilegiul Papei(caci sunt doua chestiuni diferite).

- din versetele citate mai deduc urmatoarele: Unitatea Bisericii nu este asigurata doar de o unire formala cu un virtual Papa care se autointituleaza "urmasul lui Petru" etc etc, ci mai fundamental, mai presus, se leaga de continuitatea in Adevar. Asadar, pentru a putea fi numit cu adevarat crestin comuniunea sinecvanon nu e cea cu papa, ci cu Adevarul, adica cu Hristos care este si Capul Bisericii si Piatra din capul unghiului si temelia, "ca sa fim cu totii una in Hristos".

Doamne ajuta!

Dar si cand faci o operatie, chiar daca ce este rau este scos, si ce este bun reconstruit, tot ai nevoie de ceva ingrijiri dupa. Pentru a ajuta la vindecarea ranilor care au fost facute de boala.

Din acelaşi motiv pentru care ceilalţi episcopi, fiind urmaşii celorlalţi apostoli, sunt puşi pe picior de egalitate cu ceilalţi apostoli. Nu avem de ce să credem că harul apsotolic s-a tot diluat până ce a ajuns zeamă goală în zilele noastre.

Dacă ar fi aşa, atunci nu am avea nici o explicaţie pentru faptul că Biserica Catolică a avut 21 de sinoade ecumenice, cu 14 mai mult decât Biserica Ortodoxă.
În realitate, infailibilitatea Bisericii îşi găseşte expresia atât în infailibilitatea papală, cât şi în infailibilitatea sinodală. Ca regulă generală, atunci când există probleme majore de rezolvat, în special când există ameninţare cu schismă sau schismă constituită, Biserica a ales calea sinodală. Diferenţa nu este că ar fi sinodul deasupra papei, ci este o diferenţă de receptivitate.

Un articol lămuritor despre acest verset, ca şi despre Apoc 21:14 în care temelii sunt toţi apostolii găsiţi aici: http://mihaisarbu.wordpress.com/2010...ra-matei-1618/

Biserica este Taină. Nu numai că ea administrează cele 7 Sfinte Taine, dar este Taină ea însăşi. Definitoriu Tainelor este existenţa unui corespondent între acţiunea în plan văzut şi acţiunea în plan nevăzut.
Unitatea comunităţii în jurul preotului paroh, unitatea Bisericii Locale în jurul episcopului sunt expresii vizibile ale unităţii în jurul Adevărului, care este Cristos. După cum observă Meyendorff (un ortodox), acela este locul Domnului, care a plecat o vreme după Cină (deşi se va întoarce), trimiţând Duh Consolator care asistă Biserica. Parohul ocupă Locul Domnului în cartierul nostru. Episcopul ocupă Locul Domnului în Biserica Particulară. Tot aşa este şi la nivelul universal al Bisericii: Locul Domnului este ocupat de sfântul părinte, vicarul Său.
De fapt, este exact cum aţi spus şi dv: "Unitatea Bisericii nu este asigurata doar de o unire formala cu un virtual Papa", cu accentul pe "doar".

Deosebirea este că o operaţie produce o vindecare în ordine naturală, pe când spovada produce o vindecare în ordine supranaturală. În timp ce vindecările naturale se desfăşoară cu o anumită durată în timp, cele supranaturale sunt instantanee (acesta e un criteriu major când Biserica evaluează un presupus miracol de vindecare).

Pe urmă, să observăm CUM sunt canoanele: ori de câte ori e posibil, ele constau în repararea răului făcut. Pentru un furt, trebuie să îl despăgubeşti pe cel prejudiciat, sau pe un sărac dacă acela nu mai poate fi găsit. Pentru un avort, trebuie să îngrijeşti un copil orfan. Şi aşa mai departe. Deci, observ că asemenea canoane tind spre repararea dezordinii produse în lume prin acţiunea păcătoasă. Rana a rămas în lume, nu în mine, că eu sunt absolvit. Dar rămâne o datorie. Ei bine, acestei dezordini noi îi spunem "consecinţă temporală". Până la urmă, tot la purgatoriu şi indulgenţe ajungem.

Am vrut doar să arăt că învăţătura este (sau ar trebui să fie) aceeaşi. Doar că e ceva mai explicit formulată în lumea catolică, după secole de efort scolastic. În loc de "rană" noi spunem "urmare temporală", în loc de "iad din care cineva iese prin rugăciuni şi liturghii" noi spunem "purgatoriu" etc, atâta tot.

draga Mihnea,

Citind cele ce ai scris,imi vine sa te intreb...Catolicii stiu ca acolo unde este Duhul lui Hristos ( Mingiietorul )...se afla si Hristos ?

Traieste ( exista,se afla ) Iisus Hristos Dumnezeu in biserica catolica ?...si daca cumva da...unde in biserica?

Sfântul Ioan Gură de Aur in "Omilii la Matei" (PSB 23 , pag. 623):

"Şi Eu îţi spun:"Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea". Adică pe credinţa în mărturisirea lui Petru."



(Sf. Chiril al Alexandriei, "Despre Sfânta Treime", PSB 40, pag. 142)

"Ceea ce numeşte <<piatră>>, printr-o asemănare de nume, socotesc că nu e nimic altceva decât credinţa neclătinată şi foarte puternică a ucenicului pe care s-a rezemat şi fixat, cu neputinţă de a cădea, Biserica lui Hristos, rămânând nedărâmată de porţile iadului."


Fer. Augustin

"Nu pe tine, care eşti Petru, ci pe piatra pe care tu ai mărturisit-o, pe piatra pe care ai recunoscut-o zicând: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu, pe acea piatră voi zidi Biserica Mea. Tu te vei zidi pe Mine, nu Eu pe tine. Cei ce voiau a fi zidiţi pe oameni ziceau: Eu sunt al lui Pavel, eu al lui Apollo, eu al lui Chefa, adică al lui Petru; dar cei ce nu voiau a fi zidiţi pe Petru, ci pe Piatră, ziceau: Eu sunt al lui Hristos."

Sf. Ambrozie în "Despre Întrupare"

"Credinţa este temelia Bisericii, căci nu de persoana, ci de credinţa lui Petru s-a zis că porţile iadului nu o vor birui pe ea. Mărturisirea credinţei este cea care a învins iadul."

Sfântul Teofilact în "Tâlcuire la Evanghelia după Matei" (Editura Sophia 1998, pag.99-100):

"Şi Eu zic ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Mt. 16,18 ). Domnul îi răsplăteşte lui Petru dându-i lui mare plată, a se zidi Biserica pe mărturisirea lui. Căci, de vreme ce Petru L-a marturisit pe El că este Fiul lui Dumnezeu, această mărturisire va să fie temelia celor ce cred, căci tot omul care vrea să zidească casa credinţei pune ca temelie această mărturisire. Căci oricâte fapte bune am zidi, dacă temelie nu vom avea dreapta mărturisire, şubred vom zidi."


Iar Meletie Pigas, patriarhul Alexandriei, tâlcuieşte astfel aceste cuvinte:

"Nu zice: pe tine, Petru, voi zidi Biserica Mea, ci îi spune: Tu eşti Petru, de la piatra pe care ai marturisit-o. Si pe piatra aceasta voi zidi Biserica Mea. Iar piatra era Hristos, zice dumnezeiescul Pavel ( I Corinteni 10, 4 ) . Deci pe piatra marturisită de Petru zideşte Hristos Biserica, adica pe Sine însuşi. Iar ceea ce zice către unul: Şi iţi voi da cheile împărătiei, trebuie să se înţeleagă pentru toţi. Căci Mântuitorul pe toţi i-a intrebat: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Şi ei răspund: Unii Ilie, iar alţii unul dintre prooroci. Şi iar îi întreabă: Dar voi cine ziceţi că sunt? Deci pe toţi îi întreabă şi pentru toţi răspunde Petru, făcându-se gura a tuturor: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi pentru toţi, deci, primeşte răspunsul Mântuitorului."



Cuvintele "Paste mieii mei, paste oile mele" ...

„Aceasta nu s-a zis numai apostolilor şi episcopilor, scrie Sf. Gură de Aur, ci şi fiecaruia din noi (preoti), oricât de mic ar fi el, care a fost însărcinat cu purtarea de grijă a turmei“ (Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvantul 77 la Sf. Matei).

http://forum-catolic.cnet.ro/viewtop...st=0&sk=t&sd=a

Aşa cum observă toţi Sfinţii Părinţi citaţi, Isus spune că temelia Bisericii este credinţa lui Petru şi nu persoana muritoare a lui Petru, caz în care ar înseamna ca Biserica să nu se mai rezeme pe nimic după moartea lui Petru. De aceea, Biserica se străduieşte să scurteze pe cât posibil perioadele de interregn: în acele perioade este mai vulnerabilă, când scaunul lui Petru este vacant.

Mi se pare mie, sau chiar va contraziceti aici putin?!?