In analizele pe care le faceti pe aceasta tema ati putea aduce in discutie omilia Sfantului Nicolae Cabasilla referitoare la Bunavestire.Recomandarea mea nu este intimplatoare intrucat el este considerat a fi un isihast laic,un intelectual care a dobandit sfintenia in lume.Daca veti cauta pe tema asta veti observa ca mama sa,la randul ei, a facut parte dintr-un cerc isihast fondat la Tesalonic de un ucenic al Sfantului Grigore Sinaitul,pe nume Isiodor Buchir.Sa cautati omilia respectiva,ar fi un interesant punct de discutie.Numai bine.

Dumneavoastră nu faceţi o interpretare corectă cuvintelor Scripturii, ci o faceţi după ureche, că aşa vi se pare dumneavoastră, că aşa aţi auzit la alţii, că aşa vedeţi tot felul de superstiţioşi preumblându-se nestingheriţi prin Biserica Ortodoxă.

Vă rog deci să studiaţi interpretările Sfinţilor Părinţi, nu ale unor forumişti care sunt departe foarte de nivelul spiritual şi teologic al Părinţilor.

<< Deci ni s-a dat nouă Duhul înnoitor, adică cel Sfânt, cauzatorul vieţii veşnice, după ce S-a preaslăvit Hristos, adică după învierea Lui, când, rupând legăturile morţii şi arătându-Se mai presus de toată stricăciunea, a revenit iarăşi ca om la viaţă, având în Sine întreaga noastră fire, întrucât era şi Unul dintre noi. Cercetând şi mai mult cauza pentru care nu înainte de Înviere, ci după ea, s-a produs revărsarea Duhului, vei auzi iarăşi aceasta: Hristos S-a făcut pârgă a firii înnoite (I Cor. 15, 20), atunci când, nemaifiind împiedicat de lanţurile morţii, a venit iarăşi la viaţă, precum am spus adineauri. Cum deci ar putea fi readuşi la viaţă înainte de începutul ei, cei de după acest început?

<< Căci, precum nu va odrăsli din pământ o plantă înainte de-a se forma rădăcina ei, fiindcă începutul plantei este din rădăcină, aşa este cu neputinţă ca noi să avem pe Domnul nostru Iisus Hristos ca rădăcină a nestricăciunii noastre înainte de-a se vedea El formându-Se ca rădăcină. Deci arătând venit timpul pogorârii Duhului la noi după învierea Lui din morţi, a suflat asupra Ucenicilor, zicând: „Luaţi Duh Sfânt” (In 20, 22). Căci atunci era cu adevărat la uşi, mai bine-zis înlăuntrul uşilor, timpul înnoirii. Şi să vadă iarăşi iubitorul de învăţătură dacă nu este adevărat şi cuvântul despre acestea. Căci la început, cum ne-a spus purtătorul de Dumnezeu Moise, luând Creatorul tuturor ţărână din pământ şi alcătuind pe om, a suflat în faţa lui suflare de viaţă. Şi ce este altceva suflarea de viaţă decât Duhul lui Hristos, Care zice: „Eu sunt viaţa şi învierea” (In 11, 25)? Iar deoarece S-a despărţit de umanitate Duhul cel Sfânt, Care ne poate menţine şi modela potrivit caracterului dumnezeiesc, Mântuitorul ni-L dăruieşte iarăşi pe Acesta, ridicându-ne spre demnitatea de la început şi remodelându-ne după chipul Său. De aceea şi Pavel zice către unii: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii până ce Hristos va lua chip în voi” (Gal. 4, 19). (Sfântul Chiril al Alexandriei)

<< Deci ni s-a dat nouă Duhul înnoitor, adică cel Sfânt, cauzatorul vieţii veşnice, după ce S-a preaslăvit Hristos, adică după învierea Lui, când, rupând legăturile morţii şi arătându-Se mai presus de toată stricăciunea, a revenit iarăşi ca om la viaţă, având în Sine întreaga noastră fire, întrucât era şi Unul dintre noi. Cercetând şi mai mult cauza pentru care nu înainte de Înviere, ci după ea, s-a produs revărsarea Duhului, vei auzi iarăşi aceasta: Hristos S-a făcut pârgă a firii înnoite (I Cor. 15, 20), atunci când, nemaifiind împiedicat de lanţurile morţii, a venit iarăşi la viaţă, precum am spus adineauri. Cum deci ar putea fi readuşi la viaţă înainte de începutul ei, cei de după acest început?

<< Căci, precum nu va odrăsli din pământ o plantă înainte de-a se forma rădăcina ei, fiindcă începutul plantei este din rădăcină, aşa este cu neputinţă ca noi să avem pe Domnul nostru Iisus Hristos ca rădăcină a nestricăciunii noastre înainte de-a se vedea El formându-Se ca rădăcină. Deci arătând venit timpul pogorârii Duhului la noi după învierea Lui din morţi, a suflat asupra Ucenicilor, zicând: „Luaţi Duh Sfânt” (In 20, 22). Căci atunci era cu adevărat la uşi, mai bine-zis înlăuntrul uşilor, timpul înnoirii. Şi să vadă iarăşi iubitorul de învăţătură dacă nu este adevărat şi cuvântul despre acestea. Căci la început, cum ne-a spus purtătorul de Dumnezeu Moise, luând Creatorul tuturor ţărână din pământ şi alcătuind pe om, a suflat în faţa lui suflare de viaţă. Şi ce este altceva suflarea de viaţă decât Duhul lui Hristos, Care zice: „Eu sunt viaţa şi învierea” (In 11, 25)? Iar deoarece S-a despărţit de umanitate Duhul cel Sfânt, Care ne poate menţine şi modela potrivit caracterului dumnezeiesc, Mântuitorul ni-L dăruieşte iarăşi pe Acesta, ridicându-ne spre demnitatea de la început şi remodelându-ne după chipul Său. De aceea şi Pavel zice către unii: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii până ce Hristos va lua chip în voi” (Gal. 4, 19). (Sfântul Chiril al Alexandriei)

<< Dar, deoarece Făcătorul tuturor a voit să recapituleze toate în bună rânduială în Hristos (Efes. 1, 10) şi să readucă la starea de la început firea omului, îi făgăduieşte împreună cu altele să-i dăruiască iarăşi acesteia pe Duhul Sfânt. Căci nu era cu putinţă ca ea să revină altfel la stabilitatea neclintită în cele bune. De aceea hotărăşte ca timp al pogorârii Duhului la noi timpul venirii la noi a lui Hristos şi de aceea făgăduieşte, zicând: „În zilele acelea, adică în cele ale Mântuitorului nostru, voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul” (Ioil 3, 10). Căci, de vreme ce la timpul generozităţii (dumnezeieşti) a trimis pe Unul-Născut ca Mijlocitor pe pământ cu trupul, adică om, născut, după Sfânta Scriptură, din femeie, Dumnezeu şi Tatăl a dat iarăşi Duhul, iar Hristos L-a primit pe Duhul ca pârgă a firii înnoite. De aceea Ioan a mărturisit, zicând: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer şi a rămas peste El” (Mt. 3, 16).

<< Şi L-a primit, cum? Căci spusa aceasta se cere în mod necesar explicată. O spunea aceasta, oare, pentru că nu-L avea El însuşi? Să nu fie! Căci Duhul este al Fiului şi nu e din afara Lui, cum Se uneşte cu noi dăruindu-ni-Se de la Dumnezeu, ci există în El prin fire, ca şi în Tatăl şi prin El vine în Sfinţi, împărţit de la Tatăl. Se spune că L-a primit întrucât S-a făcut om şi era potrivit omului să-L primească. Dar, existând ca Fiu al lui Dumnezeu şi Tatăl, născut din fiinţa Lui înainte de întrupare, mai bine-zis înainte de toţi vecii, nu se supără deloc când, făcându-Se om, Îi spune Dumnezeu şi Tatăl: „Fiu Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Ps. 2, 7; Evr. l, 5). Căci zice că pe Cel ce este Dumnezeu dinainte de veci, născut din El, L-a născut azi ca să ne primească pe noi în El spre înfiere (Efes. 1, 5), fiindcă toată firea noastră a luat existenţa înnoită prin El, întrucât a fost om. Aşa având şi pe Duhul Său, se spune iarăşi că L-a dat Fiului ca să dobândim şi noi în El pe Duhul. Deci din această cauză a primit, precum s-a scris, şi sămânţa lui Avram (Evr. 2, 16), şi S-a făcut în toate asemenea fraţilor Săi. Astfel, nu primeşte Duhul Sfânt pentru Sine, căci Duhul este al Lui şi în El şi prin El, precum am spus înainte. Dar, deoarece, făcându-Se om, a avut în El firea întreagă, ca s-o îndrepteze întreagă întorcând-o la starea de la început, se zice că a primit ca om şi pe Duhul.

<< Deci, pe lângă cele spuse, mai trebuie gândit şi la aceea: Urmând cugetării înţelepte şi întăriţi de cuvintele dumnezeieştii Scripturi, vom vedea că Hristos nu a primit pe Duhul pentru Sine, ci mai degrabă L-a primit în Sine pentru noi. Căci toate bunătăţile vin şi la noi prin El (Rom. 8, 3). Fiindcă deoarece protopărintele Adam n-a păstrat harul Duhului, abătându-se, din amăgire, spre neascultare şi păcat, şi astfel întreaga fire s-a păgubit în el de binele dăruit de Dumnezeu, în mod necesar Dumnezeu- Cuvântul, Care nu cunoaşte schimbare, S-a făcut om ca, primind ca om binele, să-l păstreze pe seama firii Sale în mod neschimbat. Tâlcuitor al acestor taine ni se face nouă şi dumnezeiescul Psalmist. Căci zice către Fiul: „Iubit-ai dreptatea şi urât-ai nedreptatea. Pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşii Tăi” (Ps. 44, 9). Deoarece, zice, ai iubit pururea dreptatea, căci eşti Dumnezeul cel drept, neputându-Te abate de la aceasta, şi ai urât nedreptatea, căci pururea Îţi este prin fire urât răul, ca Dumnezeu iubitor de dreptate, pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeu şi Tatăl. Căci Tu, Cel ce ai ca o prerogativă a firii proprii dreptatea neschimbată, nu Te poţi strămuta niciodată spre păcatul pe care nu l-ai cunoscut. Iar având-o astfel, întrucât Te-ai făcut om, ai păstrat neîndoielnic în Tine Însuţi, pe seama umanităţii, ungerea sfântă de la Dumnezeu şi Tatăl, adică pe Duhul. S-a făcut deci Unul-Născut om ca noi, ca întru El, ca în primul, să avem întoarse bunătăţile şi harul Duhului să se păstreze ferm înrădăcinat pe seama întregii firi; Unul-Născut, dăruindu-ne stabilitatea firii Lui, adică a Celui ce era Cuvântul din Dumnezeu-Tatăl, deoarece firea omului fusese condamnată în Adam, ca instabilă şi căzută în tot felul de abateri. Precum deci din schimbarea primului om trecuse la toată firea păgubirea de cele bune, la fel, în Cel ce n-a cunoscut schimbarea stăruirii în darurile dumnezeieşti se află redobândirea lor în tot neamul omenesc.

Dar ce este, cumva citatele pe care le-am dat de la sfântul Chiril al Alexandriei nu vă par suficiente. Însă cu ocazia aceasta putem să vedem cu adevărat cât de departe a fost şi este gândirea Sfinţilor Părinţi faţă de cugetarea celorlalţi credincioşi. În astfel de probleme sensibile, greu de înţeles şi de explicat se vede diferenţa de categorie între simpli creştini şi Sfinţii Părinţi. De aceea Biserica Ortodoxă are pe Sfinţii Părinţi ca normativi în credinţă, iar nu pe oricine. Aici se vede diferenţa între cugetarea creştinilor simpli şi Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos. Însă superstiţioşii nu vor să facă ascultare de Sfânta Tradiţie, ei au propriile lor tradiţii, făcute nu după călăuzirea Duhului Sfânt, ci după cum îşi închipuie ei, după cum le convine lor, după ceea ce li se pare lor că ar fi adevărul. Ei şi propriile lor interpretări, nesusţinute de nimeni după cum preabine se vede; ei şi nu Sfinţii Părinţi. Ei nici măcar nu se obosesc să citească, să vadă dacă pot să înţeleagă, nuuuu, ei trebuie neapărat să dea replicile fără să studieze, că nu contează care este de fapt adevărul, ci contează ca "părerea" lor "autoritativă" să fie ultima, ca şi cum ăsta ar fi criteriul adevărului. Am dat nişte citate din sfântul Chiril al Alexandriei, citate de o dificultate apreciabilă, este vorba de o parte hard a teologiei creştine autentice (adică de la Tradiţie), dar oare nu este absolut suspect că ei, superstiţioşii care vor să îşi ridice părelnicele lor iluzii la statut de adevăr, nici măcar nu citesc Sfinţii Părinţi, şi chiar şi dacă citesc se comportă cu o nonşalanţă, cu o "familiaritate" atât de suspectă de parcă ar fi citit un banc cu Bulă; cum este posibil să treci peste cuvintele Sfinţilor Părinţi, şi nici măcar să te întrebi: "Eu, eu, AM ÎNŢELES CEVA? AM ÎNŢELES CEVA CU ADEVĂRAT? NU CUMVA DOAR MI SE PARE MIE CĂ AŞ FI ÎNŢELES?" Dar deţinătorii de prea multe "certitudini" prefabricate nu au timp de întrebări şi de cugetare, nu au timp de pus lucrurile la îndoială, nu au timp de Sfinţii Părinţi, dar au timp de ei şi de ieftinele lor prefabricate. Ei nu iubesc aurul teologic lămurit în focul Duhului Sfânt, aurul teologic al Sfintei Tradiţii; ei au altele, măhh, înţelegi? Trebuie să îţi dea repede replica aşa ca să "îţi închidă gura" că "sminteşti", că doară ei sunt ortodocşii, şi ei sunt ăi de referinţă, glasul lor trebuie să se audă, şi dacă se poate cât mai tare, dar nu Sfânta Tradiţie, nu Sfinţii Părinţi.

Figura Maicii Domnului si semnificatiile diferitelor momente ale vietii ei au fost talcuite pe tot parcursul dezvoltatii gandirii patristice,in diferite contexte sau dimensiuni ale analizei.Chiril al Alexandriei reprezinta un moment teologic si cred ca ar fi oarecum injust sa-i cer sa aiba aceiasi intelegere cu Cabasila,nu neaparat diferita ca esenta dar dintr-un alt unghi al abordarii.Personal nu vad nici o problema in a urmari o abordare pe tot parcursul unei gandiri pt a o surprinde in diferite faze,nu am cum sa limitez totul la un Parinte sau la un moment istoric,cred ca nici ei nu si-ar fi dorit asta.M-ar interesa o analiza a dvs la respectiva omilie,chiar in paralel cu gandirea lui Chiril,eu daca m-as apuca,si evit asta,m-as duce tocmai la textul biblic,contextul iudaic,lumea apocrifelor(sunt importante pt ca arata nu numai ce nu s-a retinut dar si modul evolutiei evlaviei populare paralela cu imbisericirii credinciosilor) si a traditiei (abordarea Sfantului Vasile cel Mare care o numeste ,,Biserica Sfintita si Rai Cuvantator"-a se vedea axion la Liturghia sfantului)si as sfarsi finalmente intr-o previzibila redaktionsgeschichte a textului biblic.Speram ca dvs sa realizati o integrare patristica cu o anvergura superioara,chiar avand ca bun punct de plecare spusele lui Chiril.PS:am recomandat omilia pt ca am citit-o cu mare atentie si chiar cred ca are pasaje ce merita analizate.Daca nu considerati necesar nu-i nici o problema,propunerea mea era doar o propunere fara caracter coercitiv :) Numai bine.

Scuze, Decebal, dar faptul ca ne citezi din Sf. Chiril al Alexandriei, nu te face, prin felul in care o percepi pe Maica Domnului mai putin neoprotestant.
Acum, cat am inteles si cat nu, Dumnezeu stie. Totusi, daca nu ai de adus alte argumente, atunci opreste-te si nu incepe sa categorisesti, ca nu e crestin.

Eu nu am venit cu ideile mele in privinta efectelor umbririi Fecioarei Maria, ci le-am citit in lucrarea pe care am mentionat-o.
Ai citit-o, Decebal?
Ce parere ai despre aceasta lucrare?
Ti se pare ca e scrisa din pura superstitie, sau este argumentata teologic?
Pr. Staniloae este o somitate in teologie; indraznesti sa il faci superstitios?!?
Raspunde!

Nu ai impresia ca ai mers prea departe, ingamfandu-te, ca ai citit si l-ai inteles pe Sf. Chiril al Alexandriei?
Ia mai bine aminte la propria ta persoana!
De obicei diavolul ii sopteste celui ingamfat asemenea ganduri in ureche!

Atunci cand Preasfanta Nascatoare de Dumnzezeu, care tocmai zamislise prin puterea Duhului Sfant, a salutat-o pe Elisabeta, “pruncul a saltat in pantece” (Luca 1, 41). Asadar, el s-a facut profet si a transmis darul proorocirii si mamei sale, pentru ca aceasta a recunoscut-o pe Maica Domnului (Sfantul Grigorie Palama).

Cinstitul Inaintemergator si Botezator Ioan a avut un rol important in Botezul lui Hristos. El a fost o mare personalitate si un mare profet care s-a aflat in punctul de trecere dintre Vechiul si Noul Testament, pentru ca a fost ultimul profet al Legii vechi si primul ce apartine Legii noi.
http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...1/StJean14.jpg

Ce să vă spun!! :))) După ce am fost nebun şi stilist, taliban şi extremist, intolerant, sectar extremist ortodox, ba chiar capul unei astfel de reţele de sectari extremişti ortodocşi, apoi filetist, pietist şi sectant de interior, apoi neoprotestant, încep încetul cu încetul să mă stabilesc la "casa mea", neoprotestantismul fervent, sau după alţii, "un amestec de gandire catolica, neoprotestanta, atee etc. asezonata (cateodata) cu citate din Sfintii ortodocsi si din Sfintii Parinti ortodocsi". Mare Ţi-e grădina Doamne, şi mulţi i-au mai sărit pârleazul.

Aşa sunt unii pe aici care trec cu aşa o nonşalanţă peste Sfinţii Părinţi. Mi-am spus punctul de vedere în postarea anterioară şi mă îndoiesc că vreunul dintre cei care fac abstracţie de Sfinţii Părinţi va pune vreodată la modul serios mâna pe studiul creştinismului.

Doamnă, eu vă rog mult să încercaţi să mai şi înţelegeţi textele, nu doar să le citiţi şi să le citaţi, luându-vă după aparenţe. V-am mai explicat şi dumneavoastră şi altora, că una este umbrirea Duhului şi alta este primirea Duhului, aceea despre care vorbeşte Sf Apostol Ioan şi Sf Chiril. Textele sfântului Chiril sunt atât de grăitoare, problema este că ele mai trebuie şi citite şi înţelese, că altfel aruncăm teologia ortodoxă autentică pe fereastră. V-am dat citate clare de la Sfântul Chiril care vorbesc tocmai despre această diferenţă dintre harul interior şi cel exterior, precum şi despre ceea ce înseamnă dăruirea Duhului după Învierea lui Hristos. Citatele, studiate la modul responsabil, sunt mai mult decât grăitoare. Dar am văzut că toţi treceţi peste ele ca şi cum voi aţi fi nişte autorităţi mai mari decât Sfinţii Părinţi în teologia creştină.

Ce să răspund? Nu am văzut nimic la Dumitru Stăniloae care să contrazică pe sfântul Chiril al Alexandriei sau să suţină ceea ce spuneţi dumneavoastră, Cătălin, etc. Ca să fiu mai clar, aşa cum greşit interpretaţi pe Sfântul Ioan Teologul şi Evanghelia după Ioan, precum şi pe Sfântul Chiril, aşa greşit îl interpretaţi şi pe Dumitru Stăniloae. Mie lucrurile îmi sunt foarte clare. Citatele pe care le-aţi adus conţin idei la care am răspuns de n ori pe acest thread, doar vă faceţi că nu vedeţi sau că nu înţelegeţi şi reluaţi lucrurile de la capăt, ca şi cum nu v-aş fi răspuns şi ca şi cum citatele pe care le-am dat nu ar fi suficient de lămuritoare.