Foarte adevărat! Mi s-a întâmplat să fiu liniştit în aglomeraţie sau stresat la munte. Cred însă că şi locul contează, şi oamenii care te înconjoară, pentru că stările se pot transmite. Cum, în ce măsură şi după ce reguli, nu ştiu. Dar cu rugăciune şi cu un gând bun, poţi avea o stare bună şi într-un autobuz în care se ascultă manele la maxim :).

Eu am îndrăgit foarte mult patericul egiptean, văd însă că mai există multe altele şi sunt la fel de interesante, aşa cum reiese din exemplele de mai sus. Mulţumesc pentru postare şi pentru link.

Doamne ajută!

5. Am auzit despre un frate sărac şi lipsit, că de îi aducea cineva bucatele de trebuinţă, le primea. Iar după aceea, de s-ar fi întâmplat şi altul să-i aducă ceva, nu primea, zicându-i: acum m-a hrănit Domnul meu!

6. A venit un străin, aducând cu sine mult aur la Schit şi-l ruga pe preot, să-l dea fraţilor. Iar preotul a zis: nu au fraţii trebuinţă. Şi mult fiind silit, a pus aurul într-o coşniţă şi l-a pus la uşa bisericii. Deci venind fraţii, le-a zis lor preotul: cel ce are trebuinţă, să ia! Dar nimeni nu s-a atins. Iar unii nici n-au privit la aur. Şi zicea preotul către cel ce a adus aurul: Dumnezeu a primit dragostea ta. Ia-l şi mergi de-l dă săracilor! Şi folosindu-se omul, s-a dus.

Se poate posta si din Patericul Romanesc?

De ce sa nu se poata?

Intrebam numai, sa nu se devieze. Caci in patericul nostru nu este similar cu cel Egiptean sau Anthonit. Pildele se iau mai mult din viata sfintiilor nostri, din faptele si cuvintele lor de invatatura, minunile etc. De aceea am intrebat ca sa nu fie prea diferit. Defapt se stie cum este construit patericul nostru. Sper ca am reusit sa imi exprim putin nelamurirea.

Oare?
Vrem o pilda din Patericul Romanesc. :36:

Pana vine o pilda din Patericul Romanesc, am mai gasit una, intr-o sursa, secundara, ce-i drept:

In cele mai multe dintre acestea, mireanul ramine anonim. Sa incepem totusi cu o intimplare - cu siguranta una din cele mai remarcabile - in care mireanului i se spune numele, iar calugarului nu. Se spune ca un calugar traia de patruzeci de ani in pustiul Iordanului. In tot acest timp el nu a intilnit alt om, ci a trait gol, alaturi de fiarele salbatice, ca pastor. Intr-o zi, intreaba pe Dumnezeu: “Arata-mi pe unul asemenea mie” si mare ii este mirarea, caci i se raspunde: “Pe imparatul Teodosie”. Auzind acestea, batrinul isi spune trist: “Mi-am petrecut toti acesti ani in pustiu, ars de fierbinteala zilei, gol in frigul noptii, fara sa vad chip omenesc. De patruzeci de ani nu am mincat piine, ci am flaminzit si am insetat, petrecindu-mi noptile sub cerul liber. Iar dupa atitea lipsuri si nevointe sunt pus deopotriva cu cineva care traieste in lume, are femeie si petrece in lux”.
Asa ca isi imbraca rasa si pleaca in Constantinopol. Teodosie il primi cu bunatate si cu respect pentru ca “era un mare prieten al calugarilor”. Batrinul il intreba pe imparat cu vietuieste. La inceput Teodosie este sovaielnic, marturisind ca este un om lumesc si un pacatos, fara sa se poata compara in vreun fel cu marii nevoitori Antonie, Macarie sau Pahomie. In cele din urma, Teodosie ii marturiseste: “Am imparatit treizeci si noua de ani si de treizeci de ani port o camasa de par sub purpura imperiala”. “Asta nu inseamna nimic”, spuse batrinul. “De treizeci si doi de ani”, continua imparatul, “nu m-am culcat alaturi de sotia mea, ci am trait in curatie”. “Asta nu-i nimic”, spuse iarasi batrinul. Apoi imparatul ii spuse cum posteste si nu se spala degraba. “Asta nu inseamna nimic”, zise din nou batrinul.
Dupa ce i-a dezvaluit tainele nevointelor sale, Teodosie ii arata cum face milostenie, cum ii ajuta pe cei nedreptatiti si ocroteste vaduvele si orfanii, cum cerceteaza in fiecare noapte strazile si inchisorile si da bani celor aflati in nevoi; cum spala ranile bolnavilor si madularele uscate ale slabanogilor cu miinile lui. “Toate acestea sunt bune si demne de admiratie”, spuse batrinul, “dar ele nu inseamna nimic in comparatie cu nevointele noastre”.
In sfirsit, imparatul ii arata cum in timpul curselor de pe hipodrom sta in loja sa imperiala, incoronat si invesmintat in purpura, copiind manuscrise fara sa dea atentie la cele ce se intimpla in jurul sau. Cind multimile il aclama si ii cinta laude, el nu ingaduie inimii sa se umple de mindrie, ci continua sa scrie fara sa-si ridice macar ochii. Batrinul este impresionat. “Fii binecuvintat, fiul meu!”, striga el. “Eu nu am ajuns la aceasta virtute. Dar roaga-te lui Dumnezeu pentru mine”. Teodosie cere si el binecuvintarea calugarului si pleaca.
Aratind marea cinstire a memoriei lui Teodosie in cercurile monahale, aceasta fascinanta relatare este neobisnuita in sens pozitiv, prin aprecierea sfinteniei monahale. In pofida implicarii lui in problemele lumesti si a splendorii ulterioare, un imparat crestin poate depasi viata pustniceasca in strasnica singuratate si saracie. Se arata ca asceza fizica poate fi practicata in taina de un mirean si cum unul ca acesta casatorit fiind, poate sa duca o viata de abstinenta sexuala; dar este important ca nici unul dintre aceste motive nu apare evidentiat in mod special. Povestirea arata, de asemenea si felul in care un mirean poate sluji lui Dumnezeu prin milostenie; dar nici acesta nu este motivul pentru care Teodosie este atit de generos laudat. El este preamarit nu pentru lepadarea de sine ori pentru slujirea celor saraci si slabi, ci pentru nepatimirea si smerenia lui. In mijlocul capcanelor slavei desarte, el a reusit sa-si pastreze launtric simplitatea inimii. Aceasta este cea mai importanta. Nu exista nici o sugestie in povestire ca Teodosie ar fi dobindit o sfintenie mai mare daca ar fi intrat in viata monahala.
Nu se spune nicaieri ca imparatul se roaga in vreme ce copiaza manuscrise in loja imperiala. Insa nu suntem departe de idealul mireanului care pastreaza amintirea neincetata a lui Dumnezeu, in timp ce este inconjurat de probleme lumesti. Pe hipodrom, Teodosie se aseamana “sfintilor lui Dumnezeu” la teatru, despre care Omiliile macariene spuneau: “Se intimpla uneori ca Sfintii lui Dumnezeu sa stea la treatru si sa priveasca la viclenia lumii; dar omul dinlauntrul lor vorbeste cu Dumnezeu, chiar daca omul de dinafara pare celorlalti ca priveste la cele ce se petrec in lume”.

http://www.resurse-ortodoxe.ro/bibli...%20cununat.htm

Iaca si Patericul romanesc:

Din invataturile Sf. Teotim (episcop scit al Tomisului)
5. În mintea tulburată şi plină de griji nu se află nici un gând frumos şi nu se revarsă peste ea harul lui Dumnezeu. A ajunge la desăvârşirea sufletului înseamnă a-l elibera de griji, căci datorită grijilor se nimiceşte. De aceea se spune despre sufletul desăvârşit că este, într-adevăr, ca un crin în mijlocul spinilor. Căci crinul din Evanghelie înseamnă sufletul lipsit de griji, care nici nu se osteneşte, nici nu toarce, şi totuşi s-a îmbrăcat mai frumos decât slava lui Solomon. (Matei 6, 28-29)

http://sfantulioancelnou.ro/carti/Pa...#_Toc411927289

imi zici te rog de unde este pilda aceasta,din ce carte ,pentru ca in patericul egiptean nu am gasit-o ?

http://carteromaneasca.wordpress.com...ul-egiptean-2/


Zis-a iarasi : fiilor, trebuie ca noi mai mult cu cuvintele cele dumnezeiesti sa ne hranim si cu invataturile sfintilor parinti sa praznuim, nu numai pantecele sa-l hranim si sa-l saturam si de suflet sa nu purtam grija, ci duhovniceste sa praznuim veselindu-ne.