Cred ca m-am dumirit. Nu am sesizat niciodata diferenta intre patriotism si romanism. Iar filetismul imi era un concept total strain.
O informatie noua, un pic de lumina si totodata o usurare.

Nu-mi fac probleme pentru mine cât pentru cititorii acestui forum care riscă să confunde experiența eclezială ortodoxă cu închipuirile unor frustrați care, cică, protejează ortodoxia prin îngroparea ei cât mai adânc în pământul strămoșesc, de parcă ar fi un obiect și nu expresia unei realități trăite.

Că tot vorbeai de sminteală.... oare eu am umplut forumul cu link-uri către tot felul de bloguri extremiste anti- toată lumea imună la prostia lor? Eu deschid discuții pe forum despre conspirații hollywoodiene, spaime apocaliptice inspirate de cartoon network și probleme psihice confundate cu probleme duhovnicești?

Mai meditează cine e cel care smintește....

In concluzie, cum spunea si parintele Galeriu, filetismul insemana punerea nationalitatii deasupra credintei. Adica suntem mai intai romani si apoi ortodocsi.

Acveste lucruri cu cipurile si altele nu sunt greseli mari, daca nu sunt adevarate. Greselile mari sunt cele ce tin de dogma, de aceea conceptiile ecumensite sunt erori mult mai mari decat aceste lucruri marunte. Si Antonia nu are aceste erori mari, dimpotriva, am vazut ca nu e de acord cu conceptiile ecumeniste.

A se citi: Important e sa nu fie omul de acord cu ecumenismul (chiar daca a demonstrat ca nici nu intelege ce inseamna ecumenismul). Cata vreme nu e de acord cu bau-baul ecumenismului, poate sa sustina orice prostie.

Sub masca anti-ecumenismului se poate confunda Diavolul cu un circuit electronic, se pot speria credinciosii cu sfarsitul lumii in 12.12.2012, se poate face propaganda pentru inrolarea in razboiul anti psihotronic etc. etc. etc.

Am dezbatut probleme diverse pe acest forum, nu numai despre cipuri si despre razboi psihotronic.

Iar pe acest topic e bine sa discutam despre ecumenism, nu despre mine sau despre dv.

Vă mulţumim pentru noul link. Ia să vedem cât de departe pot să meargă elucubraţiile, paranoia şi, în ultimă instanţă, depărtarea unora de Cristos:

- Am inteles ca vor incerca sa puna un cip chiar la nastere, noilor nascuti. Si atunci mama ce sa faca, in cazul in care va fi obligata sa-si lase copiii implantati de la nastere?

- Sa duca viata curata, ca si o fecioara. Sa nu mai fie mama, ca sa nu bage un suflet in iad si sa se duca si ea cu el cu tot in iad.

- Atunci inseamna ca nu mai este de folos sa te casatoresti.

- Pai, nu prea e de folos, mai ales pentru aceste vremuri. Daca era de folos, ma insuram si eu. Viata, o singura data o ai data de Dumnezeu aici pe pamant. Ce faci cu ea? Cum o folosesti? Asta conteaza. Poti sa castigi viata cea vesnica, si poti s-o pierzi definitiv. Fiecare alege. Nu culege, alege. Daca culegi, mananci mere stricate pana mori.

Concluzia tembelă (mă ietaţi pentru cuvântul tare, dar unele lucruri şi idei nu pot fi tratate cu mănuşi): femeile să nu mai facă copii, oamenii să nu se mai căsătorească.

Evident, nu se putea să nu găsim şi un piculeţ de propagandă a urii interconfesionale:

Toate minciunile sunt de la romano-catolici, toate inselaciunile.

Urmand deviza machiavelica „scopul scuza mijloacele”, redactorii revistei Atitudini manipuleaza fara pic de jena pe preotii mai in varsta, trecuti de 80 de ani, prin intrebari inselatoare, ce ascund un vadit interes. De-a dreptul diabolic. Intrebare de "jurnalist"? Eu le-as scrie la redactie sa ne spuna clar de unde au inteles, daca vor sa aiba credibilitate si sa nu se confunde cu presa de tabloid, ce inventeaza zilnic informatii, lansand un nou zvon pe piata. Se mai folosesc si de numele arhimandritului Iustin Parvu, tot o strategie de marketing. Mai nou nu exista revista sau carte pe care sa nu apara scris "revista a aparut cu binecuvantarea parintelui ... " de parca asta le confera infailibilitate.

p.s acuma am vazut, "interviul" e din 2009, deci de atunci exista paranoia asta cu cip-uri implantate nou-nascutilor.

Ca de la cer la pământ e diferența între mărturia sfinților și ortodoxismul sectar propovăduit pe-aici de adepții lui.

Citiți ce scrie Sfântul Nectarie despre adevăratul credincios:

Cât de frumos este chipul credinciosului! Cât de minunat este harul acestui chip ! Frumuseţea lui te farmecă, iar înălţimea lui dă măsura încrederii pe care o are credinciosul în Dumnezeu. Liniştea revărsată pe chipul sau arată pacea sufletului, iar calmul arată netulburarea inimii. Bunătatea zugrăvită pe faţa credinciosului mărturiseşte despre conştiinţa sa netulburată. Credinciosul are înfăţişarea unul om eliberat de tirania grijilor necurmate ale vieţii, cele împovărătoare ale duhului şi deopotrivă înfăţişarea unui om a cărui încredere în Dumnezeu îi apare zugăvită în culori vii pe trăsăturile feţei. Credinciosul are înfăţişarea unui om cu adevărat fericit şi este fericit, fiindcă este încredinţat de dumnezeirea credinţei sale şi crede în adevărul ei. Dumnezeu i-a vorbit credinciosului în chip tainic în inima lui. Glasul Lui i-a umplut inima şi o fericire dumnezeiască s-a revărsat într-însa. Inima şi mintea îi sunt dăruite lui Dumnezeu. Iubirea Lui îi încălzeşte inima, iar duhul credinciosului grăbeşte să urce la Domnul.
Credinciosul, rupând legăturile egoismului ce-i micşorau iubirea la cercul strâmt al celor din jurul său şi nu-l lăsau să lucreze şi să vadă dincolo de propriul eu, s-a ridicat şi s-a eliberat de robia şi de tirania lui, nemaiînchinându-se cu înjosire sieşi. Slobod aşadar de aceste legături străbate tot pământul în lung şi în lat şi grăbeşte să ajungă pretutindeni unde îl cheamă iubirea de aproapele. Nimeni nu-l mai poate împiedica, nici ispiti. Plăcerile lumii veşnic curgătoare precum apele râurilor, ca şi desfătările de bunurile lumeşti nu mai sunt pentru el momitoare. Idolul egoismului a căzut şi s-a sfărâmat, iar toate jertfele, aducerile şi arderile de tămâie ce altădată i se cuveneau, acum sunt aduse numai Dumnezeului iubirii, pe Care acum îl iubeşte şi Căruia I se închină cu toată inima. Dăruit întru totul cu sufletul şi cu inima Dumnezeului adevărat şi viu, uită de lume şi adesea chiar de propriul trup. Privirea îi este aţintită numai spre Domnul şi inima sa numai pe El Îl caută neîncetat. Duhul său se desfată cercetând lucrările Lui, iar sufletul său se încredinţează proniei Ziditorului.
Toate trezesc în inima credinciosului simţăminte noi. Creaţia toată îi vorbeşte într-un grai tainic despre înţelepciunea şi bunătatea divinului ei Creator. Desfătare este pentru el cercetarea lucrărilor lui Dumnezeu şi încântare este contemplarea frumuseţii zidirii ce-i umple sufletul. Frumuseţea, bunătatea, adevărul şi dreptatea, chipuri ale binelui pe pământ, care ne înfăţişează însuşirile lui Dumnezeu, pe toate le lucrează în inima lui. Adevărata şi neîndoielnica sa fericire este vorbirea necurmată cu Dumnezeu. Cuvintele Domnului sunt ca mierea de dulci în gura lui. Aceste cuvinte le împlineşte zi şi noapte. Inima lui este aprinsă de iubirea pentru Dumnezeu. Grăbeşte spre El şi-L caută neîncetat, cercetând cu râvnă tot ce a zidit. Lucrarea lui fără sfârşit este desăvârşirea de sine pe măsura puterii sale, iar dorinţa sa cea mai arzătoare este asemănarea cu Dumnezeu. Iubirea şi slujirea Lui îi umplu inima rănită ce veşnic îl doreşte pe Domnul. Cântarea şi slăvirea Lui, mulţumirea şi lauda aduse neobosit şi cu glas fierbinte lui Dumnezeu izvorăsc din gura lui, înălţându-se spre cer. Buzele lui grăiesc numai înţelepciune, iar inima lui înţelege cu o înţelegere deplină. Viaţa lui este creaţie şi armonie. Trăieşte grăbindu-se spre sfârşitul drept spre care tinde, pentru care a fost zidit şi se bucură de fericirea cu prisosinţă, dăruită lui din bunătatea lui Dumnezeu. Trăieşte pe pământ, dar locuinţa lui se află în Ceruri. Grijă n-are de nimic şi nu-l apasă teama pentru ziua de mâine; singura lui grijă şi preocupare este aceea de a nu se sili pentru multe, ci numai pentru lucrurile de care are trebuinţă. Nu-l preocupă altceva decât cum să împlinească mai bine legea dată de Domnul şi cum să înfăptuiască mai cu folos binele. Comuniunea oamenilor între care există deosebiri de neam sau de stare este pentru el comuniune a fraţilor de acelaşi sânge şi doreşte să-i acopere pe toţi cu binefacerile lui. Se bucură de fericirea lor şi se întristează pentru mâhnirile şi necazurile lor. Întreaga zi face milostenie şi dă cu împrumut şi dreptatea lui rămâne în veac. Inima lui este gata să spere la Domnul, iar sufletul lui este pregătit să se înfăţişeze dinaintea Ziditorului său. Plin de nădejde şi de curaj, strigă împreună cu psalmistul: “Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.” (Teoclit Dionisiatul - Sfântul Nectarie din Egina, făcătorul de minuni)