Ev. Ioan 1, 35-51
 

"În vremea aceea stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui şi privind pe Iisus, care trecea, a zis: iată Mielul lui Dumnezeu. Cei doi ucenici l-au auzit grăind acestea şi au mers după Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i mergând după El, i-a întrebat: ce căutaţi? Iar ei I-au răspuns: Rabi (ce se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Deci au mers şi au văzut unde locuia şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la al zecelea ceas şi Andrei, fratele lui Simon Petru, era unul dintre cei doi care auziseră pe Ioan şi veniseră după Iisus. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său şi i-a spus: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la Iisus, care, privind la el, i-a zis: tu eşti Simon, fiul lui Iona. Tu te vei numi Chifa (care se tâlcuieşte: Petru). Iar a doua zi a vrut Iisus să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a zis: vino după Mine. Şi Filip era din Betsaida, din oraşul lui Andrei şi al lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: am aflat pe Acela despre care a scris Moise în lege şi au scris proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Iar Natanael i-a zis: din Nazaret poate să fie ceva bun? Şi Filip i-a zis: vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către Dânsul şi a zis despre el: iată, cu adevărat israelitean în care nu este vicleşug. Natanael L-a întrebat: de unde mă cunoşti? Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael şi I-a zis: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, tu crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat vă spun vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului."

Apostolul zilei :
 

Ap. Fapte 2, 22-38


În zilele acelea, zis-a Petru către popor: Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în mijlocul vostru, precum şi voi ştiţi, pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât. Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea. Căci David zice despre El: «Pururea L-am văzut pe Domnul înaintea mea, căci El este de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a veselit limba mea; chiar şi trupul meu se va odihni întru nădejde. Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune. Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieţii; cu înfăţişarea Ta mă vei umple de bucurie». Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre patriarhul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta. Deci el, fiind prooroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să-i aşeze pe tronu din rodul coapselor lui, mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos, că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut stricăciune. Dumnezeu L-a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi Îi suntem martori. Deci, înălţându-Se de-a dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, El L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi acum. Căci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis: «Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale». Cu încredinţare să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi Hristos. Iar ei, auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem? Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.

1 Corinteni 15:19
 

1 Corinteni 15:19 „Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!”

Ev. Ioan 2, 12-22
 

În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, El şi mama Lui şi fraţii Lui şi ucenicii Lui, dar n-au rămas acolo decât puţine zile, căci erau aproape Paştile iudeilor, şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Şi a găsit în templu pe cei care şedeau şi vindeau boi şi oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani. Atunci, făcându-şi un bici de ştreanguri, i-a scos afară din templu pe toţi cu oile şi boii lor, iar schimbătorilor le-a risipit banii şi mesele le-a răsturnat; şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: luaţi acestea de aici şi nu faceţi casa Tatălui Meu, casă de negustorie. Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: râvna casei Tale Ma mâncat. Atunci iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci acestea? Iisus, răspunzându-le, a grăit: dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica. Dar iudeii au răspuns: în patruzeci şi şase de ani s-a ridicat templul acesta şi Tu îl vei ridica în trei zile? Dar El vorbea despre templul trupului Său. De aceea, când s-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese aceasta şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care îl spusese Iisus.

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
 

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat;
Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
Cel ce întinzi cerul ca un cort;
Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
Cel ce pui norii suirea Ta;
Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc;
Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. (Ps. 103, 1-6)

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. (Ps. 103, 25)

Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus!
 

Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu,
Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om,
S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.
Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume;
Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.
Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. (Filipeni, 2, 5-11).

Apostolul zilei :
 

Ap. Fapte 3, 1-8



<<În zilele acelea, Petru şi Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Şi era un bărbat olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau şi-l puneau în fiecare zi la poarta templului, zisă Poarta Frumoasă, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în templu. Acesta văzând că Petru şi Ioan aveau să intre în templu, le-a cerut milostenie. Iar Petru, căutând spre el, împreună cu Ioan, a zis: Priveşte la noi! Iar el se uita la ei cu luare-aminte, aşteptând să primească ceva de la ei. Iar Petru a zis: Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă! Şi, apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat şi îndată gleznele şi tălpile picioarelor lui s-au întărit. Şi sărind, a stat în picioare şi umbla, şi a intrat cu ei în templu, umblând şi sărind şi lăudând pe Dumnezeu.>>

Ev. Ioan 3, 22-33
 

<<În vremea aceea a venit Iisus şi ucenicii Lui în pământul Iudeii şi stătea cu ei acolo şi boteza. Şi boteza şi Ioan la Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe şi veneau şi se botezau, căci Ioan nu fusese încă închis în temniţă. Atunci a fost o neînţelegere între ucenicii lui Ioan şi un iudeu, asupra curăţirii. Şi au venit la Ioan şi i-au spus: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, despre care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la Dânsul. Răspuns-a Ioan şi a zis: nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că eu am zis: nu sunt eu Hristos, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel care are mireasă, acela este mirele, iară prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, cu bucurie se bucură de glasul mirelui. Deci, această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor şi ce-a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. Cine a primit mărturia Lui a pecetluit că este Dumnezeu adevărat.>>

Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?
 

Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme?
Domnul este ocrotitorul vieții mele; de cine mă voi înfricoșa? (Ps. 26, 1, trad. Anania)

Că El m'a ascuns în cortul Său în ziua necazurilor mele,
în ascunzișul cortului Său m'a adăpostit,
pe stâncă m'a înălțat...(Ps. 26, 5, trad. Anania)

Ap. Fapte 3, 11-16
 

În zilele acelea, fiindcă ologul cel vindecat se ţinea de Petru şi de Ioan, tot poporul, uimit, alerga la ei, în pridvorul numit al lui Solomon. Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbaţi israeliţi, de ce vă miraţi de acest lucru?, sau de ce staţi cu ochii aţintiţi la noi, ca şi cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble? Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri a slăvit pe Fiul Său, Iisus, pe Care voi L-aţi predat şi L-aţi tăgăduit în faţa lui Pilat, care găsise cu cale să-L elibereze. Dar voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi drept şi aţi cerut să vă dăruiască un bărbat ucigaş. Iar pe Începătorul vieţii L-aţi omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morţi şi ai Cărui martori suntem noi. Şi prin credinţa în numele Lui, pe acesta pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi l-a întărit numele lui Iisus şi credinţa cea întru El i-a dat lui întregirea aceasta a trupului înaintea voastră, a tuturor.

Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez!
 

Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit.
Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.
Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. (Ev. după Ioan, 3, 29-31)

" Marea smerenie a Domnului precum şi aceea a lui Ioan Botezătorul constituie minunata lecţie pe care umanitatea trebuie să o înţeleagă astăzi.
Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a smerit atunci, pe malurile Iordanului, dacă Ioan a înţeles că altul era mai mare decât el, noi de ce să nu învăţăm din aceste exemple dătătoare de viaţă?"

E adevărat, Frăția Ta, dar „când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii” (Ep. către Galateni, 4, 3). Să dea Domnul să nu se uite că „Şi acum, copii, rămâneţi întru El, ca să avem îndrăzneală când Se va arăta şi să nu ne ruşinăm de El, la venirea Lui.” (I Ioan, 2, 28)

Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
 

Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.(Ev. după Ioan, 20, 27-30).

Amin , amin , amin !

Ap. Fapte 5, 12-20
 

În zilele acelea, prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în popor; şi erau toţi, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon. Şi nimeni dintre ceilalţi nu cuteza să se alipească de ei, dar poporul îi lăuda. Şi din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei, încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca, venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau. Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el - cei din neamul saducheilor - s-au umplut de pizmă. Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa obştească. Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi, scoţându-i, le-a zis: Mergeţi şi staţi drept şi, grăiţi poporului în templu toate cuvintele Vieţii acesteia.

Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu!
 

Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre, ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare şi ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Iisus Hristos, pe Care trebuie să-L primească Cerul până la vremile stabilirii din nou a tuturor celor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac.
Moise a zis către părinţi: "Domnul Dumnezeu va ridica vouă dintre fraţii voştri Prooroc ca mine. Pe El să-L ascultaţi în toate câte vă va spune și tot sufletul care nu va asculta de Proorocul Acela, va fi nimicit din popor".
Iar toţi proorocii de la Samuel şi cei câţi le-au urmat au vorbit şi au vestit zilele acestea.
Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinţii noştri, grăind către Avraam: "Şi întru seminţia ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului".
Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi, să vă binecuvânteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale. (Fapte Sf. Ap., 3, 19-26)

Ev. Ioan 3, 16-21
 

Zis-a Domnul: aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El. Cel ce crede în El nu se osândeşte, iar cel ce nu crede a şi fost osândit pentru că nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar această osândă este pentru că a venit Lumina în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul, decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele; căci oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca să nu se vădească faptele lui. Dar cine lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate că faptele lui sunt săvârşite în Dumnezeu.

"... pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis."
 

judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu. . .
 

Ev. Ioan 5, 24-30
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră atunci la Dânsul: adevărat, adevărat vă spun vouă, ca cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat vă spun vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi care vor auzi vor învia. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine însuşi, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine însuşi; şi I-a dat Lui putere să facă judecată pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta, căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui; şi vor ieşi cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei. Nu pot Eu să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, care M-a trimis.

Ap. Fapte 5, 1-11


În zilele acelea un om, anume Anania, împreună cu Safira, femeia lui, şi-a vândut ţarina. Şi a dosit din preţ, ştiind şi femeia lui, şi aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor. Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei? Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută, nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu! Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi care au auzit. Şi sculându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi, scoţându-l afară, l-au îngropat. După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat şi femeia lui, neştiind ce se întâmplase. Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât. Iar Petru a zis către ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine. Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi intrând tinerii, au găsit-o moartă şi, scoţând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei. Şi frică mare a cuprins toată Biserica şi pe toţi care au auzit acestea.

Agonisiţi-vă nu mâncarea cea pieritoare, ci mâncarea care rămâne spre viaţa veşnică
 

Ev. Ioan 6, 14-27



În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este cu adevărat Proorocul, Care va să vină în lume. Deci Iisus cunoscând că vor să vină şi să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, s-a dus iarăşi în munte, El singur. Când s-a făcut seară, s-au pogorât ucenicii Lui la mare şi intrând în corabie, mergeau dincolo de mare, spre Capernaum. Şi s-a făcut întuneric, dar Iisus încă nu venise până atunci la ei. Şi marea era întărâtată, căci sufla un vânt puternic. După ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, zăresc pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-se de corabie. Atunci s-au înfricoşat, dar El le-a grăit: Eu sunt, nu vă temeţi! Deci, voiau să-L ia în corabie, însă corabia a sosit îndată la ţărmul la care se duceau. A doua zi, mulţimea, care rămăsese de cealaltă parte a mării, şi-a dat seama că altă corabie nu fusese acolo, fără numai aceea în care intraseră ucenicii Lui şi că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii singuri. Dar alte corăbii au venit de la Tiberiada aproape de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu; deci dacă a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo şi nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile şi au venit în Capernaum, căutând pe Iisus. Şi aflându-L dincolo de mare, L-au întrebat: Rabi, când ai ajuns aici? Iisus le-a răspuns şi a zis: adevărat, adevărat vă spun vouă: Mă căutaţi pe Mine nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Agonisiţi-vă nu mâncarea cea pieritoare, ci mâncarea care rămâne spre viaţa veşnică, pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Tatăl, adică Dumnezeu.

Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8


În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic cu bun nume, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând; şi chemând pe sutaş l-a întrebat dacă a murit de mult; şi aflând de la sutaş, Pilat a dăruit lui Iosif trupul mort. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu de in şi pogorând pe Iisus de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria lui Iosie priveau unde L-au pus. Iar după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena şi Maria mama lui Iacob şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să meargă să ungă trupul lui Iisus. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt zicând una către alta: cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr, şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au spăimântat. El însă le-a zis: Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul cel răstignit? A înviat; nu este aici; iată locul unde-L puseseră. Ci duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că El merge în Galileea mai înainte de voi. Acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus vouă. Dar ele, ieşind din mormânt, au fugit de acolo, căci erau cuprinse de cutremur şi de spaimă, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Ev. Ioan 6, 35-39



Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus vouă că M-aţi văzut şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Mie Tatăl, la Mine vine; şi pe cel care vine la Mine, nu-l voi da afară, pentru că M-am pogorât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui care M-a trimis pe Mine. Iar voia Celui care M-a trimis pe Mine este aceea, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie, să nu pierd pe nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.

Ap. Fapte 8, 26-39


În zilele acelea, un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie. Şi, ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei şi care venise la Ierusalim ca să se închine, se întorcea acasă; şi, şezând în carul său, citea pe proorocul Isaia. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te şi te alipeşte de carul acesta. Şi, alergând, Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti? Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el. Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: «Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui». Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva? Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus. Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă. Şi el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat. Iar când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. Şi el s-a dus în calea sa, bucurându-se.

Ev. Ioan 5, 1-15


În vremea aceea, fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda şi care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăceau mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Pe acesta, văzându-l zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voieşti să te faci sănătos? Răspuns-a Lui Bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; aşa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi în clipa aceea s-a făcut omul sănătos şi şi-a luat patul său şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă şi nu-ţi este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: cine este omul care ţi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă? Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu şi i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău. Atunci omul s-a dus şi a spus iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut pe el sănătos.

Multa lui răbdare
 

Sfântul Maxim Mărturisitorul defineşte îndelunga răbdare prin aceste cuvinte: "A sta neclintit în împrejurări aspre şi a răbda relele; a aştepta sfârşitul încercării şi a nu da drumul iuţimii la întâmplare; a nu vorbi cuvânt neînţelept, nici a gândi ceva din cele ce nu se cuvin unui închinător al lui Dumnezeu. Căci zice Scriptura: "Până la o vreme va răbda cel cu îndelungă răbdare şi pe urmă i se va răsplăti lui cu bucurie; până la o vreme va ascunde cuvintele lui, şi buzele multora vor spune înţelepciunea lui"."Evanghelia de azi ne arată că există o legătură între păcat şi boală, dar şi o legătură între suferinţă şi pocăinţă.

Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea sa: Comentariu la Evanghelia după Ioan, spune că acest om bolnav de la scăldătoarea Vitezda, ne învaţă multa răbdare fără cârtire; el nu se revoltă, adică nu se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, nu-şi blestemă soarta pentru că suferă de mulţi ani, ci suferă întru răbdare unită cu nădejde. Deşi mulţi oameni se aflau în jurul lui şi nimeni nu l-a ajutat vreodată, el nu îi judecă pe ceilalţi, nu-i blestemă, nu-i vorbeşte de rău pe cei care ar fi putut să-l ajute şi nu l-au ajutat, ci suferă întru speranţă, rabdă şi aşteaptă vindecarea de la Dumnezeu, iar această răbdare a lui întru smerenie şi întru speranţă, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi fără să judece pe cei din jur, a fost socotită lui ca virtute sau lumină a sufletului, adică am zice: suferinţă transformată în pocăinţă.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că prin această suferinţă a slăbănogului trebuie să înţelegem iubirea, îndurarea şi îndelunga răbdare ale lui Dumnezeu, Care prin suferinţă curăţă sufletul slăbănogului, asemenea unui doctor care vindecă boala pacientului său nu numai prin tratamente uşoare, ci şi prin "tăiere şi ardere", sau asemenea unui tată adevărat care mustră, dojeneşte şi pedepseşte pe fiul său, spre îndreptare. Iubirea milostivă a lui Hristos se vede atât în faptul că îl vindecă pe cel aflat în suferinţă, cât şi în faptul că, după ce-l întâlneşte la templu pe cel vindecat, îi spune acestuia: "De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău" (Ioan 5, 14), prin asta înţelegându-se că refacerea sănătăţii nu trebuie folosită ca prilej de-a reveni la viaţa păcătoasă. "Aşadar, El l-a slobozit din boală, dar nu l-a slobozit din luptă, l-a izbăvit din pătimire, dar nu i-a luat frica şi grija, şi tocmai prin aceasta a făcut ca binefacerea arătată lui să fie permanentă şi statornică", spune Sfântul Ioan Gură de Aur vorbind despre slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda.
În acest sens, Sfântul Marcu Ascetul zice: "Orice suferinţă fără voie să te înveţe să-ţi aduci aminte de Dumnezeu; în acest caz, nu-ţi va lipsi prilejul de pocăinţă". Referitor la suferinţă, părintele Teofil Părăian, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, spunea: "[…] Biserica doreşte ca toţi oamenii să trăiască în pace, să fie sănătoşi şi să aibă zile îndelungate. Ea nu încurajează suferinţa, dar ne învaţă să o suportăm atunci când o întâlnim, să acceptăm partea noastră de suferinţă, să o primim pentru binele nostru. Să nu ne dorim suferinţa, dar să o acceptăm dacă vine. Nu e nevoie ca toţi oamenii să aibă partea lor de suferinţă. Unii sunt scutiţi, alţii o pot suporta cu uşurinţă, iar pentru alţii este un adevărat chin. Când spun asta mă gândesc în special la suferinţa fizică. Cunosc persoane care suportă o suferinţă adâncă, care nu se pot mişca de pe patul de boală, şi care totuşi radiază de bucurie, o bucurie pe care ceilalţi, deşi sănătoşi fizic, nu o au. Unii se revoltă în faţa suferinţei, iar alţii o ignoră. […] Aş spune că suferinţa e o realitate pe care avem dreptul să o evităm, dacă putem, o problemă pe care avem dreptul să o rezolvăm, dacă ne stă în putinţă, dar trebuie să ne plecăm în faţa tainei şi să folosim suferinţa care ne este dată pentru progresul nostru spiritual ".

https://lh6.googleusercontent.com/-h.../vitezda-4.jpg

Vezi ce ne învaţă Mântuitorul? Când vedem un om în necaz, în scârbe, în pagube şi-n boală, să n-aşteptăm să ne roage mult timp să-i facem bine, ci chiar mai înainte de a ne ruga el, să facem îndată fapta cea bună trebuitoare lui. Şi la cuvântul lui Hristos Dumnezeu – Care a zis la început să se facă lumină şi s-a făcut lumină, să se facă tăria şi s-a făcut, să se dea apele în lături şi să se arate uscatul şi celelalte – slăbănogul s-a sculat deplin sănătos, şi-a luat patul său pe umeri şi umbla.
Fraţilor, aşa cum razele soarelui luminează în toate părţile, aşa luminează şi cuvântul lui Dumnezeu într-o pericopă a Evangheliei, sau dintr-un singur cuvânt, milioane de învăţăminte. Noi însă vom scoate acum numai ce ne trebuie nouă din acest izvor de lumină care este Evanghelia de astăzi, adică învăţătura care trebuie pentru fiecare din noi. Iată ce luminează mai mult şi iată ce trebuie să ţinem minte mai mult din Evanghelia de astăzi: că Dumnezeu pedepseşte păcatul.
În general, păcatul – fie mic, fie mare – atrage după el pedeapsă asupra noastră, şi dacă nu suferim pedeapsa aici, avem să o suferim dincolo. Dar să ne ferească Dumnezeu să o suferim dincolo! De aceea – spune un sfânt din Pateric – dă-mi, Doamne, boală aici, chinuieşte-mă aici, trimite-mi şi draci din iad să mă muncească, numai să nu mă chinuieşti dincolo, că acolo pedeapsa nu are sfârşit! Acolo nu ţine boala, şi chinul, şi căinţa, şi viermii un an, sau o sută de ani, ci veşnic. Căci precum veşnic este Dumnezeu, veşnică este şi viaţa raiului, şi veşnică este şi munca iadului.
Fraţii mei, totdeauna când vă sculaţi după o boală, să vă aduceţi aminte că boala aceasta a fost un mijloc de a vă curăţi, de a vă uşura, de a vă lumina viaţa. Căci zice dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul: „Precum focul curăţă rugina de pe fier, aşa boala curăţă păcatele de pe om”. O boală, dacă o suferi cu mulţumire şi dacă te spovedeşti şi-ţi pare rău de păcatul săvârşit, îţi ridică tot canonul, pentru că în boală nu se cere omului nici post de mâncare, nici metanie, nici priveghere. Cine primeşte boala cu mulţumire şi cu dragoste, ca un pedepsit de la Dumnezeu, îşi curăţă sufletul său de păcate în timpul de aici. Iar dacă se curăţă şi mai trăieşte şi este sănătos, să-şi aducă aminte de cuvântul Mântuitorului din Evanghelia de astăzi: „Iată, te-ai făcut sănătos, acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău!”. AMIN!
Parintele Cleopa

Ev. Ioan 6, 56-69


Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră în El: cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el. Precum Tatăl cel viu M-a trimis pe Mine şi Eu viez prin Tatăl, aşa şi cel care Mă mănâncă pe Mine va fi viu prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri şi au murit. Cine mănâncă pâinea aceasta va fi viu de-a pururi. Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum. Însă mulţi din ucenicii Lui, auzind acestea, au grăit: greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, ştiind în cugetul Său că ucenicii Lui cârtesc pentru aceasta, a zis către ei: aceasta vă pune la îndoială pe voi? Dar când veţi vedea pe Fiul Omului suindu-se acolo unde era mai înainte? Duhul este care dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus vouă duh sunt şi viaţă sunt. Sunt însă unii dintre voi care nu cred. Pentru că Iisus ştia de la început cine sunt cei care nu credeau şi cine este acela care avea să-L vândă. Şi de aceea zicea: pentru aceasta v-am spus vouă, că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-i va fi dat lui de la Tatăl Meu. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Lui s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu Dânsul. Deci a întrebat Iisus pe cei doisprezece: nu vreţi şi voi să vă duceţi? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Cuvintele vieţii veşnice Tu le ai. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.

Ap. Fapte 10, 21-33


În zilele acelea, Petru coborându-se la bărbaţii trimişi la el de Corneliu, le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care îl căutaţi. Care este pricina pentru care aţi venit? Iar ei au zis: Corneliu sutaşul, om drept şi temător de Dumnezeu şi mărturisit de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de către un sfânt înger să trimită să te cheme acasă la el, ca să audă cuvinte de la tine. Deci, chemându-i înăuntru, i-a găzduit. Iar a doua zi, sculându-se, a plecat împreună cu ei; iar câţiva din fraţii cei din Iope l-au însoţit. Şi în ziua următoare au intrat în Cezareea. Iar Corneliu îi aştepta şi chemase acasă la el rudeniile sale şi prietenii cei mai de aproape. Şi când a fost să intre Petru, Corneliu, întâmpinându-l, i s-a închinat, căzând la picioarele lui. Iar Petru l-a ridicat, zicându-i: Scoală-te. Şi eu sunt om. Şi, vorbind cu el, a intrat şi a găsit pe mulţi adunaţi. Şi a zis către ei: Voi ştiţi că nu se cuvine unui bărbat iudeu să se unească sau să se apropie de cel de alt neam, dar mie Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat. De aceea, chemat fiind să vin, am venit fără împotrivire. Deci vă întreb: Pentru care cuvânt aţi trimis după mine? Corneliu a zis: Acum patru zile eram postind până la ceasul acesta şi mă rugam în casa mea, în ceasul al nouălea, şi iată un bărbat în haină strălucitoare a stat în faţa mea. Şi el a zis: Corneliu, a fost ascultată rugăciunea ta şi milosteniile tale au fost pomenite înaintea lui Dumnezeu. Trimite, deci, la Iope şi cheamă pe Simon, cel ce se numeşte Petru; el este găzduit în casa lui Simon, tăbăcarul, lângă mare. Deci îndată am trimis la tine; şi tu ai făcut bine că ai venit. Şi acum noi toţi suntem de faţă înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm toate cele poruncite ţie de Domnul.

Ev. Ioan 8, 21-30


Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi nu Mă veţi afla şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi să veniţi. Deci ziceau iudeii: nu cumva îşi va ridica singur viaţa, pentru că zice: unde Mă duc Eu, voi nu puteţi să veniţi? Dar Iisus le-a spus: voi sunteţi din cele de jos, Eu sunt din cele de sus; voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta. Drept aceea v-am spus vouă că veţi muri în păcatele voastre, căci dacă nu credeţi cine sunt Eu, veţi muri în păcatele voastre. L-au întrebat atunci pe El: cine eşti Tu? Şi le-a răspuns Iisus: ceea ce de la început v-am spus că sunt! Multe am de zis şi de judecat despre voi; dar Cel ce M-a trimis pe Mine adevărat este, şi cele ce am auzit de la Dânsul, Eu acestea le grăiesc în lume. Ei însă n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. Deci le-a spus Iisus: când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte cine sunt Eu şi că de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl Meu, aşa grăiesc. Iar Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui. Aceste cuvinte grăind El, mulţi au crezut într-Însul.

Ev. Ioan 4, 5-42


În vremea aceea a venit Iisus în oraşul Samariei, ce se numea Sihar, aproape de câmpul pe care Iacob l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo puţul lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, şedea lângă puţ; şi era cam pe la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie samarineancă să scoată apă. Iisus i-a zis: dă-Mi să beau; căci ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană. Femeia samarineancă I-a răspuns: Tu, care eşti iudeu, cum ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au nici un amestec cu samarinenii! Iisus i-a răspuns şi i-a zis: dacă cunoşteai harul lui Dumnezeu şi cine este Cel care ţi-a zis, dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. L-a întrebat femeia: Doamne, nici nu ai cu ce să scoţi şi puţul este adânc; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva Tu eşti mai mare decât Iacob, părintele nostru, care ne-a dat puţul acesta şi a băut dintr-însul el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus i-a răspuns şi a zis: oricine bea din apa aceasta va înseta din nou, dar cel ce va bea din apa pe care Eu o voi da lui nu va mai înseta în veci, căci apa pe care Eu o voi da lui se va face în el izvor de apă curgătoare pentru viaţa veşnică. Atunci femeia a grăit către Dânsul: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a poruncit: mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Dar femeia, răspunzând, I-a zis: n-am bărbat. Iisus i-a răspuns: bine ai zis că n-ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat; aceasta adevărat ai spus. Doamne, a zis femeia către Dânsul: văd că Tu eşti prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul cuvenit pentru închinare. Dar Iisus i-a zis: femeie, crede-Mă că vine vremea, când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi la ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ce ştim, căci mântuirea este de la iudei. Dar vine vremea şi acum a venit, când închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, căci Tatăl astfel voieşte să fie cei ce se închină Lui. Duh este Dumnezeu; şi cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. A zis femeia către Dânsul: ştim că va veni Mesia, căruia I se zice Hristos; când va veni, Acela ne va spune nouă toate. Iisus i-a răspunss: Eu sunt, cel care vorbesc cu tine. Dar atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie; însă nimeni nu I-a zis: ce o întrebi, sau despre ce vorbeşti cu dânsa? Atunci femeia şi-a lăsat găleata s-a dus în oraş şi a zis oamenilor: veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristos? Deci au ieşit din oraş şi veneau către Dânsul. În timpul acesta ucenicii Lui Îl rugau zicând: Învăţătorule, mănâncă. Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care nu-o ştiţi. Deci ucenicii se întrebau între ei: nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus însă le-a zis: mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Oare nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: ridicaţi ochii voştri şi vedeţi holdele că sunt albe, gata pentru seceriş. Iar cel care seceră primeşte plată şi adună rod în viaţa de veci, ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră; căci aici se adevereşte zicerea că: altul este cel ce seamănă şi altul cel ce seceră. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Iar din oraşul acela mulţi dintre samarineni au crezut într-Însul, pentru cuvântul femeii care mărturisea: mi-a spus mie toate câte am făcut. Deci după ce au venit la Dânsul, samarinenii L-au rugat să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, iar femeii îi ziceau: credem nu numai pentru vorbele tale, ci fiindcă noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.

https://lh5.googleusercontent.com/-O...marineanca.jpg

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume şi pururea însetând de mântuirea sufletelor omeneşti, umblând prin locurile Palestinei, a ajuns şi la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar. Acolo, prin pronia Sa nemărginită, a făcut a se întâlni cu o femeie din acea cetate la fântâna lui Iacob. În convorbirea cu ea, prin înţelepciunea Lui negrăită, o aduce la cunoştinţa adevărului şi, printre alte învăţături tainice pe care i le dă, îi vorbeşte şi despre adevărata închinăciune făcută în duh şi în adevăr, zicându-i: „Vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr“ (Ioan 4, 23)

Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob este o lecţie de catehizare creştină şi o călăuză pe calea mântuirii pentru noi toţi. În această Evanghelie, preoţii învaţă cu câtă înţelepciune trebuie să câştige sufletele oamenilor pentru viaţa veşnică, ştiind că nu este meşteşug mai mare şi mai greu decât acela de a vâna pe cei păcătoşi la pocăinţă. În Evanghelia de astăzi, creştinii buni învaţă că „apa cea vie“, dătătoare de viaţă a credinţei ortodoxe şi toate izvoarele mântuirii se află numai la fântâna vieţii, care este Biserica. Aici ne aşteaptă Hristos să venim să ne închinăm, să ne rugăm şi să-L lăudăm, să ne mărturisim păcatele şi să-I cerem iertare şi mântuire.
O, Băutură Dumnezeiască, ce minunată eşti Tu! O, dulce Mântuitorule, Tu răcoreşti şi împrospătezi Fântâna, cât eşti de luminos, îndestulător şi dătător de viaţă! Duhule Sfânt, Mângâietorule, apropie de Domnul Iisus pe toţi cei ale căror suflete tânjesc după viaţa veşnică, şi care strigă de sete: “Sufletul meu este însetat după Dumnezeu; după Dumnezeul Cel viu!” Slavă şi laudă Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt – Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

(Părintele Cleopa ILIE)

Ev. Ioan 8, 42-51


Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci Eu de la Dumnezeu am ieşit şi sunt venit; pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci Dumnezeu M-a trimis. Pentru ce nu înţelegeţi glasul Meu? Fiindcă nu puteţi să auziţi cuvântul Meu. Voi aveţi pe diavolul de tată şi ţineţi să faceţi poftele tatălui vostru. El a fost de la început ucigător de oameni şi cu adevărul nu stă laolaltă, pentru că nu este adevăr într-însul. Când spune minciuna, dintru ale sale grăieşte, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Iar pe Mine, fiindcă vă spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine dintre voi Mă poade dovedi că am păcat? Iar dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? Cine este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu. Atunci au răspuns iudeii şi I-au zis: oare nu zicem noi bine, că tu eşti samarinean şi că ai diavol? Dar Iisus le-a răspuns: Eu nu am diavol, ci cinstesc pe Tatăl Meu, pe când voi Mă necinstiţi pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea. Are cine să caute şi să judece. Adevărat, adevărat vă spun vouă: dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veci.

Ev. Ioan 6, 5-14


În vremea aceea, ridicându-şi ochii şi văzând că de mult popor vine la Dânsul, a zis Iisus către Filip: de unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceştia? Dar aceasta o zicea, ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă. Iar Filip I-a răspuns: nu le va ajunge pâine de două sute de dinari, ca fiecare dintr-înşii să ia câte puţin. Unul din ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a spus: este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia inşi? Atunci Iisus a zis: spuneţi oamenilor să stea jos. Iar în locul acela era multă iarbă. Deci au şezut – oameni la număr ca la cinci mii. Atunci Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a împărţit ucenicilor, iar ucenicii la cei care şedeau; aşijderea şi din peşti, cât au vrut ei. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: strângeţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă nimic. Deci au strâns şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, care va să vină în lume.

oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele şi ele vin după Mine @
 

Ev. Ioan 10, 17-28


Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: pentru aceasta Tatăl Mă iubeşte pe Mine, pentru că Eu Îmi dau viaţa Mea, ca iarăşi s-o iau. Nimeni n-o ia de la Mine, ci Eu de la Mine însumi o pun. Putere am ca s-o pun şi putere iarăşi s-o iau; această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. Din nou s-a făcut dezbinare între iudei pentru cuvintele acestea. Deci mulţi dintre ei ziceau: are diavol şi este nebun; pentru ce îl ascultaţi? Dar alţii răspundeau: aceste cuvinte nu sunt cuvinte de îndrăcit; şi cum poate un diavol să deschidă ochii orbilor? Şi era atunci în Ierusalim sărbătoarea Tîrnosirii templului, şi era iarnă. Iar Iisus se plimba în templu, în pridvorul lui Solomon. Atunci L-au împresurat iudeii şi I-au zis: până când ai să scoţi sufletul din noi? Dacă eşti Tu Hristos, spune-o nouă fără sfială. Iisus le-a răspuns: v-am spus-o vouă şi nu credeţi; lucrurile pe care Eu le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeţi pentru că voi nu sunteţi dintre oile Mele. Precum v-am spus vouă, oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele şi ele vin după Mine; iar Eu le dau viaţă veşnică.

Ev. Ioan 9,1-38
 

În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut pe un om orb din naştere; atunci ucenicii Lui L-au întrebat pe El zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus le-a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut orb ca să se arate într-însul lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Câtă vreme sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. După ce a zis acestea, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: mergi de te spală la izvorul Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte, că era cerşetor, se întrebau: nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau că acesta este, iar alţii ziceau că seamănă cu el. Dar el zicea: eu sunt. Deci l-au întrebat: atunci cum s-au deschis ochii tăi? El le-a răspuns şi a zis: omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei. Apoi mi-a zis: mergi la izvorul Siloamului şi te spală. Deci, mergând şi spălându-mă, am dobândit vederea. L-au mai întrebat: unde este Acela? Nu ştiu, le-a răspuns el. L-au dus la farisei pe cel ce mai înainte fusese orb. Şi era într-o zi de sâmbătă, când a făcut Iisus tină şi a deschis ochii orbului. Deci din nou l-au întrebat fariseii cum a dobândit vederea. El le-a răspuns: tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd. Deci, unii dintre farisei ziceau: acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzeşte ziua sâmbetei. Dar alţii ziceau: cum poate un om păcătos să facă minuni ca acestea? Şi astfel era dezbinare între ei. Deci iarăşi l-au intrebat pe cel ce fusese orb: tu ce zici despre El pentru că ţi-a deschis ochii tăi? Iar el a răspuns că este prooroc. Dar iudeii n-au crezut despre el că a fost orb şi şi-a căpătat vederea, până ce n-au chemat pe părinţii celui vindecat de orbire. Aşadar i-au întrebat şi le-a zis: acesta este fiul vostru, despre care voi ziceţi că s-a născut orb? Atunci părinţii lui au răspuns şi l-au zis: ştim că acesta este fiul nostru şi că el s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Este în vârstă, întrebaţi-l pe dânsul; el singur vă va spune despre sine. Acestea le-au zis părinţii lui, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii se sfătuiseră acum, că de-L va mărturisi cineva pe Iisus că este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea părinţii lui au zis: este în vârstă, întrebaţi-l pe dânsul. Deci fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că omul Acesta este păcătos. El însă a răspuns: de este păcătos, nu ştiu; eu una şiu, că eram orb şi acum văd. Deci l-au întrebat iarăşi: ce ţi-a făcut? Cum a deschis ochii tăi? El le-a răspuns: acum v-am spus vouă şi n-aţi auzit! De ce voiţi să auziţi încă o dată? Nu cumva voiţi şi să vă faceţi şi voi ucenici ai Lui? Atunci l-au ocărât şi i-au zis: tu eşti ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a grăit cu Moise, iar pe Acesta noi nu-L ştim de unde este. Răspuns-a omul şi le-a zis: tocmai în aceasta stă minunea că voi nu ştiţi de unde este; şi totuşi El a deschis ochii mei. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, nimic n-ar fi putut face. Ei însă au răspuns şi i-au zis: în păcate tu te-ai născut întreg şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară şi găsindu-l, l-a întrebat: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a întrebat: cine este, Doamne, ca să cred într-Însul? Iisus i-a spus: L-ai văzut pe El, căci cel care vorbeşte cu tine, Acela este. Atunci el a grăit: cred, Doamne, şi s-a închinat Lui.

Deşi acest orb din naştere era orb şi fără ochi atât pentru păcatele părinţilor cât şi pentru păcatele lui pe care urma să le facă şi el, căci de aia se născuse orb, pentru că cineva în vechiul Israel păcătuise şi osânda a căzut pe el, cu toate acestea Iisus pare că minte când spune că nici el nu a păcătuit şi nici părinţii lui ci s-a născut aşa pentru ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu... deci deşi pare că Hristos minte şi că vorbeşte în contra descoperirilor date prin Moise căci orbirea şi boala şi moartea este o consecinţă negreşită a păcatului săvârşit care distruge tot ce era bun până cel târziu la a treia sau la a patra generaţie, iată că defat Domnul prin credinţă a spus aşa şi a mers pe Cale dovedind că lucrările lui Dumnezeu chiar s-au arătat şi se vor arăta prin acel orb sărman şi astfel, prin Cuvintele Sale, contrabalansează evidenţa păcatului săvârşit, nesocotindu-l păcătos pe păcătos şi neocărându-l astfel înaintea poporului şi iată că astfel Iisus Hristos respectă cu adevărat Sabatul supunându-se cu adevărat şi pe deplin legii şi proorocilor... învăţându-ne pe noi cititorii şi privitorii că a-l socoti păcătos pe cineva şi a-i batjocurii până şi părinţii care l-au născut şi crescut dovedindu-i şi pe ei ca păcătoşi şi cauză a nenorocirii lui, mai degrabă asta este defapt contrar legii a 4-a şi este foarte urât şi rău de trăit şi făptuit. Însă iată că fapta asta blestemată şi atot-ştiutoare a fost făcută chiar de fariseii şi mai marii învăţători stăpâni ai sinagogii cu multă trufie tocmai de ziua Domnului căci nu le-a convenit lor răspunsurile frumoase şi drepte ale orbului ce şi-a recăpătat ochii şi vederea. Nu le-a convenit să vadă şi să audă mărturisind cineva despre Iisus nu numai cu viaţa lui umilită dar dreaptă, ci şi ca martor înţelept, depunând el o mărturie simplă şi curată care i-a făcut praf dar care i-a atras nu numai ocara lui şi a părinţilor lui ci şi eliminarea definitivă din sinagogă. Ei bine iată că fapta asta este de fapt interzisă de lege şi de revelaţia venită prin Moise contravenind ea legii a 4-a, adică ţinerii odihnei sfinte măcar de Sabat, atunci când toţi ar fi trebuit să stea liniştiţi ca măcar să nu osândească ei tocmai de Sabat dacă chiar nu vor să vadă de Sabat minunea milelor Domnului bucurându-se pentru sărmanii iertaţi curăţiţi şi vindecaţi, Domn Care-i ascultă uneori până şi pe păcătoşi, darmite atunci pe sfinţi sau pe drepţi?.. Deci dacă pe ei nu-i ascultase Dumnezeu, pe farisei căci ei nu puteau dăruii ochi şi vedere nimănui... cît de mare era întunericul acela al lor? Nu erau ei mai jos decât păcătoşii, căci până şi pe mulţi păcătoşi îi auzea Domnul ascultându-le şi împlinindu-le cererile?

Lucrarea lui Dumnezeu s-a arătat prin faptul că Hristos a unit Sfinţenia dată prin El cu sfinţenia pământului acela binecuvântat, căci a făcut tină din scuipat şi a plămădit ochi din tina cu care a uns orbitele goale ale orbului pe care l-a trimis la fântâna Siloanului adică 'a celui trimis de Dumnezeu', şi el s-a dus crezând şi ascultând şi după ce s-a spălat de ceea ce a rămas din tina aia a văzut pentru prima oară în viaţa lui cu ochi noi făcuţi din pământ şi văzând el a fost chemat să depună mărturie şi să se arate preoţilor după legea lui Moise comprtându-se el ca un trimis de Dumnezeu. Dar lucrările Domnului săvârşite întru el şi dreapta şi frumoasa lui viaţă dreaptă petrecută întru răbdare s-au arătat deci şi în timpul mărturisirii căci aşa o mărturisire este demnă de un apostol sau un prooroc dar iată că ea a fost făcută de neînsemnatul cerşetor orb ce-şi căpătase vederea pentru credinţa sa. Deci ca un trimis a depus mărturie cel chemat înaintea maimarilor sinagogii care l-au judecat şi văzându-se înfrânţi de mărturia lui l-au scos în cele din urmă drept un foarte mare păcătos ca să nu urmeze ei Domnului tot aşa cum spuneau şi de Iisus că este născut din desfrânare sau că este fiu sărac al lui Iosif tâmplarul, deci n-are cum să vorbească tocmai El aşa măreţ şi n-are cum să aibă tocmai el un dar şi un har mai mare ca ei din moment ce se ştie că el a crescut printre ei şi cum atunci să vină un asemenea om şi să le dea lor lecţii... aşa că l-au dat afară din sinagogă insinuând că cel ce i-a redat vederea, adică Iisus, este şeful păcătoşilor pe care-i stârnge să smintească pe Israel şi că Iisus cu domnul demonilor îi scoate afară pe demoni din oameni pentru ca să păcălească şi să smintească poporul. Iar că era credincios orbul şi statornic şi de neclătinat s-a văzut în momentul când Iisus i-a vorbit despre Mesia şi despre Fiul lui Dumnezeu arătându-se acelui sărman alungat din biserică pentru că nu a mărturisit după cum le-ar fi convenit lor, mai marilor sinagogii. Deci iată că orbul s-a dovedit foarte înţelept şi statornic în credinţă căci cu toată cumplita situaţie de speriat în care se afla din pricina lui Iisus, nu numai că nu i-a crezut pe farisei şi că n-a aruncat apoi vina pe Iisus deznădăjduind ci chiar L-a socotit şi L-a crezut pe Iisus ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu, deci nu s-a îndoit nici măcar o picătură în tot timpul mărturisirii şi nici apoi. Nu s-a speriat şi n-a căzut în deznădejde din pricina că a fost scos din sinagoga în care părinţii lui şi el trăiseră şi crescuseră de generaţii! Deci scos din credinţă el nu şi-a pierdut adevărata Credinţă şi dreptatea şi iată că atunci Păstorul cel bun a luat întru sine pe oaia cea cerească alungată pe nedrept ca să fie ea lăsat fără învăţătră şi fără iarbă duhovnicească.

Şi dacă veni vorba despre răutatea răspândită de farisei că cică Domnul Iisus cu belzebul scoate pe demonii spurcaţi din păcătoşi poate ar trebui să ne întrebăm cum poate atunci să dăinuie o împărăţie a păcatului dezbinată în ea însăşi care este curăţită şi biruită în contra ei sau cum se răspândeşte şi creşte mai repede şi mai tare o buruiană care nu mai este hrănită cu plăcerile păcatului fie şi pentru o perioadă scurtă?.. Ce este pentru satana şi pentru buruieni şi neghine cât timp omul acela este iertat, curăţit şi vindecat şi sfătuit să nu mai păcătuiască pentru ca să n-o păţească mai rău?

Deci dacă cineva mătură şi curăţă cu lopata scoţând spurcăciunea pustiirii ca s-o arunce afară din om cum este atunci biserica aceea sau casa aceea sau inima aceea? Curată sau murdară?.. şi cine are de câştigat? Sfinţenia sau Păcătoşenia?.. Omul lui Dumnezeu sau omul lui mamona?.. Deci ce se înmulţesc în curăţenie interioară şi exterioar mai repede? Păcatele şi păcătoşii sau sfinţii şi fericiţii?.. şi cine are de împărăţit acolo?.. satana cu îngerii lui slujitori păcatului din om sau Dumnezeu iubitorul de oameni împreună cu ai Lui îngeri slujitori întru altruismul a toată slava Lui cerească şi pământească?

Ev. Ioan 17, 1-13
 

În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei.