Părintele Paisie ! Sau vorbeşti de extrema dreaptă de la echipa ta preferată ?. . .

Din cate am citit eu, cel care inca mai are pacate se teme de moarte; iar gandul la moarte ne opreste de la a pacatui. Sa ne temem numai de Dumnezeu, in rest de nimeni!

Oare nu e chiar invers,adica cine se dezpatimeste scapa de frica de moarte?!?

hahahahhahahhahah , ce fain filosofam noi pe aici ; e fain asa ...

pai toate is adevarate :
- cine scapa de frica de moarte ( in sensu ca nu se mai teme sa fie omorat de prigonitori ) scapa de toate patimile , caci prin biruirea fricii de suferinta cea mai mare care este moartea , se biruie toate pacatele , caci frica de moarte e patima radacina

- cine ajunge la despatimire nu se mai teme de moarte , caci adora sa se intalneasca cu Dumnezeu

- nu se poate sa lupti impotriva pacatului decat daca te temi de moarte

toate acestea is adevarate , chiar daca in aparenta se contrazic intre ele ; este vorba despre frici diferite de moarte , unlele frici au un anumit sens si sunt bune , altele is rele caci nu duc la bine ... frica de moarte poate imbraca diferite forme , unele bune altele rele ...

Nu mă voi referi dragă Manuel decât la prima parte a postării tale : Atenţie la râsul Drăcesc ! In rest, gândul la moarte să ne fie mereu in mintea noastră prostească şi vălmăşită de gânduri, care mai de care . . . Pace, iubire şi multă înţelepciune să avem !

Adrenalin rush
 

Eu cred ca dezpatimirea are de a face cu sufletul si constiinta incarcata care se elibereaza prin spovedanie la icoana sau la Duhovnic urmata de impartasire si nicidecum cu eliminarea fricii de moarte.
Iertati-ma dar eu nu inteleg despre ce vorbiti si mai ales cind acest vorbe vin din partea unor parinti de copii.

Probabil trebuie bine precizat ca faceti referire la MOMENTUL mortii cu care trebuie sa fim impacati, nemaiavind balast pe constiinta insa nicidecum in felul de a trai....cum spun unii fara frica ca mori.

Frica de moarte este ceea ce ne tine in trezvie si deci in supravietuire.

Suna precum indracitii de cascadori in masini si cei care sar in prapastii , merg pe marginea blocurilor, excaladeaza pereti verticali si deseori mor, cei care pleaca in paduri in "expeditii de supravietuire" de unde ii culeg mai tirziu salvamontistii sau morga.

Dezpatimirea deci ne face cred cu mult mai grijulii si realisti in ceea ce priveste viata si lumea in jurul nostru

Este ca si cum ai invata copilul sa treaca strada fara sa se uite sau sa se avinte in largul marii cind sunt valuri

Sfantul Antonie cel Mare spune: ,,Adu-ti aminte ca vei muri si nu vei mai pacatui!" Cred ca se refera la faptul ca gandul la o moarte obisnuita sau care poate surveni in mod neasteptat si mai ales la judecata care urmeaza dupa aceasta poate fi un antidot impotriva ispitelor si a pacatelor, o modalitate de a ne cultiva trezvia.

Altfel cred ca stau lucrurile in cazul mortii mucenicesti, atunci cand poti sa alegi intre viata si moarte, intre o constiinta curata si alta incarcata. Atunci un om impatimit nu se stie cum reactioneaza. In general, cei tari in credinta si despatimiti rezista. Au fost cazuri rare cand unii impatimiti au primit botezul muceniciei in ultima clipa, schimbandu-se brusc. Au fost si cazuri cand unii au dus o viata evlavioasa si atunci cand s-a pus problema muceniciei au trecut in tabara adversa.

Fara ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Numai mila Sa ne poate salva. Mai ales din pricina mandriei, putem pierde totul chiar si in ultima clipa.

Da, de acord,
Una este amintirea ca vom muri (FOARTE NECESARA SUFLETULUI)

...si alta este ELIMINAREA VOITA a fricii de moarte care este sora cu INCONSTIENTA

:24: .................

Manuel ! ! ! Iar ai dat în râs drăcesc ? ? ?