Pentru mine ecumenismul acceptat, ar fi recunoasterea unor valori culturale si umane in religiile coreligionarilor nostri, (cum frumos le spunea Laura), ca manifestari ale aspiratiei lor spre Acelasi Dumnezeu treimic. Ecumenismul neacceptat ar fi relativizarea credintei, privirea celorlalte religii ca revelari salvatoare ale lui Dumnezeu, in aceeasi masura, pe care Hristos le cuprinde prin insusi universalitatea lui concreta si transcendenta, ce depaseste orice forma culturala si religioasa, deci absolutizarea relativului ,ceea ce ar duce la relativizarea absolutului(Adevarului) sau adoptarea unor conceptii din ecleziologia altora, sincretismul religios. Relativizarea credintei, o traduc in imagine plastica ca un munte, avand piatra vie (Hristos) in varul ei, izvorul spiritualitatii ce se revarsa peste munte si o cale dreapta, abrupta (doar nu-i usoara), pe linia de cea mai mare panta , plus multe carari serpuitoare, intortocheate, ce urmeaza curbele de nivel,care insa ajung si ele la pisc, deci la mantuire, la Imparatie. In punctele de interesectie dintre linia de cea mai mare panta si cararile serouitoare, poti intalni convergente de sens, valori umane comnune, pe care le recunosti, insa doar atat, nu poti accepta destinatia finala comuna, ci vezi cararile blocate, unele mai jos, altele mai sus, spre pisc, ce ii face insa pe oameni sa se intoarca si sa caute calea cea dreapta,caci ea e singura ce se deschide spre Imparatie.

Despre ecumenism:
 

Citate:


Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea ia nastere in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, o conceptie care afirma simbioza dintre ortodoxie si natiune si care considera credinta rasariteana unul dintre elementele definitorii ale neamului romanesc. Pornind de la premisa simbiozei dintre religie si natiune, national-crestinismul considera ca un stat care ignora religia si o societate fara valori crestine sunt condamnate la disolutie. Aceasta conceptie va renaste in prima jumatate a secolului XX in cercurile intelectuale, sub forma ortodoxismului cultural, iar in final va cunoaste si forma sa politica prin intermediul Miscarii Legionare.


“Natiunea toata se va grupa imprejurul Bisericii, spre a forma un intreg perfect, ca omul compus din trup si suflet. Trupul fara suflet putrezeste, sufletul fara trup iese din lumea aceasta si trece in alte sfere. In lumea aceasta omul nu poate exista decat prin combinarea intr-una a sufletului cu corpul. De aceea natiunile fara religie nu pot prospera. Spre a prospera in cele materiale trebuie a progresa in cele morale, unde rangul intai il are religia si Biserica, care trebuie cultivate odata cu stiinta si cu cultura nationala” (episcopul Melchisedec al Romanului). Sunt sintetizate aici principalele elemente care alcatuiesc conceptia national-crestina: ideea simbiozei organice, analoga celei dintre suflet si corp, dintre crestinism, pe de o parte, si natiune, stat, societate, pe de alta parte; legatura dintre progresul material si religie si afirmatia conform careia societatile fara religie sunt condamnate la stagnare materiala.


“Exista deci si un nationalism prin care, practicindu-l cu credinta, nu ne pierdem mantuirea, chiar daca nu el propriu-zis ne mantuieste, ci credinta, spiritul crestin cu care il infuzam. Nationalismul in sine luat, nici nu mantuie, nici nu pierde. Dar in practica orice nationalism sau mantuie, sau pierde, dupa cum este strabatut de credinta crestina” (Dumitru Staniloae).

Sursa:
Scurta introducere in doctrina National-Crestina

Revenirea filetismului interbelic în actualitate demonstrează cât de defazați sunt adepții unor asemenea idei la lumea contemporană. Aproape nimeni nu mai sesizează deprecierea ”catholicității” ortodoxiei (ca să nu se găsească careva să comenteze aiurea, precizez că am folosit cuvântul în sistemul de referință originar, atestat inclusiv în articolele princeps ale Simbolului de credință niceeo-constatinopolitan), în schimb fanii, tot mai numeroși, ai concubinajului ortodoxism - românism, investesc energie în a propaga izolaționismul extrem ca soluție pentru conservarea muzeal-ideologică a ortodoxiei. Această mentalitate de ghetou duhnește de sectarism latent, e antiecleziologic și nu mai are nicio treabă cu realismul duhovnicesc.

Lumea contemporana, duhovniceste, a luat-o pe aratura. Ortodoxia, asa lovita din toate partile, cum este, suprvietuieste in acele inimi carora cuvantul ei nu li se pare greu. Cuvantul ortodox nu are cum sa fie sectar. Cine afirma asa ceva inseamna ca deja considera ecumenismul o stare de normalitate!

De multe ori au existat voci care, sprijinite de puterea lumeasca , au vrut sa schimonoseasca Ortodoxia. Pana la urma, s-a demonstrat ca ,,Apa trece, pietrele raman.'' Iar Ortodoxia este o piatra eterna. Indiferent cati oameni se vor dezice de ortodoxie in aceste vremuri pentru burtica, ea va dainui si-i va mangaia cand se vor satura de ecumenisme.

Ortodoxia este predicația principală a Bisericii. Hristos a agonisit Biserica, nu ortodoxia, dar Biserica trebuie să fie ortodoxă altfel devine altceva decât Biserica, adică haeresis.
Lumea a luat-o pe arătură fiindcă nimeni nu se mai deranjează să o aducă pe cale. Cum putem explica faptul că lumea ortodoxă e, în mare parte, pe arătură? Oare nu asta ar trebui să ne preocupe în primul rând, să avem ceva de mărturisit lumii din adevărul pe care-l trăim, nu ăla pe care l-au lăsat alții ca să ne slujească drept repere și nu criterii absolute?
Ecumenismul este o sperietoare abstractă în comparație cu tendințele sectare din interiorul Bisericii. Dovadă (și) acest forum unde se manifestă mulți închipuiți care împart anateme și debitează acuzații grele de pe poziția de fantome internautice. Ortodoxismul este o tendință neîndoielnic sectară, are toate simptomele incipiente pe care le găsim până și în cel mai superficial tratat de sectologie.

În contextul religiilor, ortodoxism se poate referi la:

• Creștinismul ortodox sau Bisericile ortodoxe, ramura estică a creștinismului apărută în urma Marii Schisme din 1054.

Ortodoxism= varianta ideologică, denaturată a ortodoxiei ecleziastice. În studiul mentalităților orice -ism se referă la extensia ideologică a unui sistem de idei (vezi socialism, comunism, liberalism, catolicism).