Pentru Barsaumas
 

Aşa cum am dat de înţeles şi Laurei, aici nu discutăm despre persoane individuale, de oameni de rând care fac parte din anumite religii sau confesiuni, care pot să fie într-adevăr minunaţi, şi mult mai bogaţi şi mai buni decât noi în anumite privinţe. Aici este vorba de cei care reprezintă oamenii la nivel oficial şi care fac, în cele din urmă jocurile, aşa cum vor ei, nu aşa cum ar dori sau poate ar face oamenii de rând, "catolicii" de rând etc. Lucrurile sunt foarte clare, mai ales că în catolicism spre exemplu oamenii pur şi simplu nu au în general niciun fel de putere în biserică. Inclusiv propaganda oficială, cu care sunt îndoctrinaţi şi copiii de la cea mai fragedă vârstă, este "papa şi episcopii". Restul, oamenii, aceia minunaţi, sunt pur şi simplu o umplutură, nişte executanţi, nişte simple marionete ale celor care au făcut şi fac jocurile, de multe ori în mod ilegitim din punct de vedere creştinesc. Cu alte cuvinte, cei care trec peste acei oameni simpli, minunaţi, neconflictuali şi care nu sunt angajaţi în polemici ori conflicte sunt cei din ierarhiile de care fac ascultare. În ceea ce mă priveşte nu este vorba despre o desconsiderare, şi personal mi-am exprimat poziţia în alte postări, numai că lucrurile sau jocurile hotărâtoare, care contează la nivel eclezial şi istoric nu se fac cu acei oameni, ci cu cei din ierarhii, cu cei care au puterea la îndemâna lor. Restul, într-adevăr, sunt poveşti. Nemuritoare şi romantice, dar poveşti.

..........:)
Amuzant, ca de obicei, cum răsuceşte omul un text, în jocul infinit al imaginilor despre alţii.
Mesajul meu era însă altul, aşa că mă văd silit să fiu mai explicit.
Nu e deloc exclus ca o canalie, un individ subuman, să treacă la catedră şi să predea tinerilor, mai exact viitorilor preoţi, mesajul tipic al nebuniei. Care spune că nu contează ce fel de om eşti, nu contează că agresezi prin simpla ta prezenţă pe semenii tăi, nu contează că arăţi ca porcu (pentru că nu te poţi înfrâna de la fripturi şi paste făinoase), nu contează că îi insulţi, până la înjurătură, pe studenţii teologi care ţi-au fost încredinţaţi spre educaţie creştină, nu contează că tonul vocii tale e strident de parano, nu contează că faci crize de nervi (exact ca simpaticul Adolf, cum dealtfel îl şi numeau studenţii pe acel măscărici) dacă s-a auzit un scârţâit de scaun în timp ce tu îţi dădeai importanţă la catedră, contează doar un lucru: anume, că istoria pilăritului şi savantismului a funcţionat şi în cazul tău. Şi, desigur, contează enorm că Alin te agreează deja, deşi nu te cunoaşte... Sau, mai dihai, tocmai pentru că te cunoaşte.

P.S. Nu sunt o persoană strălucită intelectual, nici fizic (nu mai sunt), cu atât mai puţin spiritual (presupun că prin asta ai vrut să spui duhovniceşte), sunt însă dornic să fiu mereu student. Asta da, ai nimerit-o bine! Dar nu pot învăţa de la un parano cu scheme histrionice accentuate, asta nu pot şi pace. Poţi pricepe oare că nu toţi suntem capabili să fim iubitori de paranoia, bunule?

Nasol. E firesc să ai necazuri mari, uneori....
Dar mintea, pe de altă parte, este indispensabilă credinţei. Dreptei credinţe.
Mentalul nu, ce-i drept. Şi nici mentaţii....:)

Nu de asta am scris acel mesaj, pentru un dialog. Am vazut ceva ce mi s-a parut a fi neadevarat si am scris care e adevarul. Intotdeauna fac asta, am citat mesajul tau pentru ca nu ar fi fost bine sa scriu doar un mesaj in care sa spun ca cineva a spus ceva, ca si cum te ignor. Nu tin sa raspunzi, doar daca vrei sa-ti sustii punctul de vedere, eu am spus ce era de spus, nu pot decat sa ma bucur cand am mai putin de scris.
In legatura cu alte materiale, eu am obiceiul sa cercetez, si cand scriu un mesaj spun ceea ce stiu sigur, iar daca nu, ma informez inainte. Nu are ce sa ma surprinda in privinta asta, numai din discutiile cu diverse persoane am auzit cam toate argumentele impotriva. Ma refer doar la ce tine de invatatura de credinta, sinoade, etc. De-a lungul timpului am avut si conceptii new-age, si ecumeniste, dar am cautat adevarul, nu am nimerit din intamplare ortodoxia, si nu as ramane aici daca nu as fi ferm convins ca adevarul e intreg aici. Daca ar fi in alt cult m-as duce acolo, decizia asta nu o putem lua doar pe baza de sentimente. Numai bine.

Ioane,am avut si eu un profesor universitar cum spui tu,cu singura diferenta ca nu preda teologia.Omul era efectiv devorat de pasiunea pt materia sa,era evident ca era dragostea vietii lui,la nivel intelectual.Intrucat unii dintre noi nu-i impartaseam pasiunea devenea rece,rautacios,razbunator,parca isi apara cu ghearele iubita de zeflemeaua noastra.Chiar si cand gasea pe cineva interesat tot suferea putin pt ca nu era un nivel al pasiunii egal cu al lui.Traia in lumea lui academica,realitatile cotidiene aveau mica importanta pentru el dar era un profesor foarte bun daca ma gandesc bine.Ironia sortii face ca peste ani sa indragesc ce spunea el atunci.La tine pare un caz diferit cumva.Interesant ce amprente in suflet ne lasa dascalii nostrii dar trebuie sa recunosc ca pe cei blanzi i-am indragit,pe ceilalti doar i-am respectat profund.Zic blanzi,nu superficiali sau care coborau standardele la nivelul rigolei,adica cei care aveau un dar anume de a-ti transmite informatia,cu o bucurie si o dragoste aparte,te modeleaza altfel parca.Totusi si de la acel ,,mic caporal"am ramas cu pasiunea pt analiza in context,avea o adevarata idee fix pe acest subiect dar atunci nu realizam implicatiile,fiind prins de pasiunea pt speculatie.Acum as fi mai aspru ca el pe aceasta coordonata,noroc ca am avut bunul simt sa crut lumea universitara de contactul cu mirabolanta mea persoana :)

Nu este doar Epistola din 1895, aceea era un raspuns adresat Papei care facea un nou apel catre ortodocsi sa vina in Biserica Catolica. La fel a fost si Enciclica Patriarhilor din 1848, un raspuns la apelul papei de atunci sa vina ortodocsii la catolicism.
Dar au fost si sinoade, unele chiar pan-ortodoxe (echivalentul celor ecumenice) sau locale. De exemplu Sinodul din 1583 se refera strict la invataturile catolice, Sinodul din 1673 reafirma condamnarea invataturii Filioque si a Purgatoriului. Sinodul din 1755 reaminteste ca Tainele catolicilor si protestantilor nu sunt valide. Sinodul din 1772 condamna din nou dogma Purgatoriului, etc. http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=12777
Tot ce a hotarat un Sinod, mai ales in privinta dogmei, ramane valabil pentru totdeauna, este litera de lege (exceptie facand cazul in care e declarat talharesc si anulat).

In primul rand conteaza ce spune acea persoana, apoi cum spune. Daca un ortodox spune o prostie si un hindus un adevar hindusul are dreptate, nu ortodoxul. Adevarul conteaza, apoi felul cum il spune. Daca ne luam in primul rand dupa cum il spune e posibil sa ne si inselam. Povesteau cei ce au ajund in preajma vreunui guru ca emana dragoste si bunatate. De asemenea, martorii sau cei din alte culte protestante care fac prozelitism au o atitudine foarte frumoasa, nu te ghidezi dupa acest aspect.
Un preot la spovedanie poate sa fie bland cu unii sau sa ii certe pe altii, in functie de ce are acel om nevoie sa se indrepte. Unii daca aud ca sunt certati ca fac un pacat mai repede se indeapta decat daca le spune preotul ca e bine sa mai rareasca pacatele.

Tocmai de aceea am adăugat răspunsul către Decebal, în care spuneam că nu este suficientă o singură calitate a Duhului. Nici numai blândețea nu este suficientă pentru a recunoaște adevărul, nici adevărul enunțat rece nu este dumnezeiesc, oricât de corect ar fi (sau ar părea). Pentru că Adevărul nu este o concepție filosofică, ci suflarea Duhului Sfânt. Iar Acesta poate fi și aspru, dar niciodată rece, pentru că nu poate fi lipsit de iubire.

Cristian, ca oaia are patru picioare e adevar indiferent daca spune cineva cu dragoste sau nu. Eu asta tot repet ca invatatura revelata nu depinde de trairea noastra, asta tine doar de relativism. Asadar daca cineva spune o dogma nu conteaza cum o spune, poate sa o spuna si un mare pacatos, tot adevar e. Chiar dadeam un citat in care se spunea ca nu conteaza daca cel ce spune adevarul e pacatos sa nu. Adevarul nu e numai Iisus, sunt adevaruri revelate care au fost numite dogme. Un adevar e si ca Bucurestiul e un capitala Romaniei, nu tine de subiectivismul fiecaruia, eu asta incerc sa spun legat de relativism. Chiar asta e relativismul, realitatea prin prisma subiectivismului fiecaruia.
Restul urmeaza dupa aceea, trairea si dragostea noastra.

Există adevăruri obiective, care se potrivesc obiectelor, și adevăruri subiective, potrivite subiectelor. Dacă despre o persoană vorbești obiectiv, poți să o descrii, fizic, din afară, însă dacă n-ai stat de vorbă cu ea nu vei putea să spui nimic despre personalitatea ei, despre calitățile sufletești, despre bunătatea sau răutatea ei.
Mai mult de atât, poți fi orb și să nu vezi cum arată pe din afară, însă poți să ai o relație cu ea, poți chiar s-o iubești și să știi, în felul ăsta, cum arată pe dinăuntru.

Adăugare ulterioară:

Dacă te limitezi la cunoașterea obiectivă vei fi un spectator. Vei putea ști în amănunt cum este alcătuit celălalt, de la nuanța exactă a părului sau a ochilor, la numărul firelor din capul lui, dacă vrei. Poți analiza și cunoaște cu precizie totul.

Dar celălalt ți se revelează nu doar sub acest aspect, pe care-l împarte cu obiectele, ci sub unul mult mai profund și inepuizabil, atunci când intră în relație cu tine. Aici cunoașterea nu mai poate fi obiectivă, iar precizia lipsește. Paradoxal, însă, în timp ce primul tip de cunoaștere pare că te-ar putea duce la o cunoaștere fără rest, nu vei putea niciodată să-l cunoști cu adevărat pe celălalt, pe când cea de-a doua cunoaștere, deși inepuizabilă, îți poate oferi absolutul.

P.S. De aceea, este mai potrivit să nu ne referim la cămile, tigri sau oi, căci avem în vedere persoane.