Boala trupeasca nu este intotdeauna legata de cea sufleteasca...

nu e asa. Hristos spune:parintii mananca agurida si la copii li se strapezesc dintii.
asadar pacatul parintilor cade asupra copiilor iar daca acesti nu il ispasesc cade mai departe:nepoti, stranepoti, pana la al patrulea neam.
asa invata parintii bisericii.

E posibil sa fie adevarat ca uneori boala trupeasca nu are treaba cu cea sufleteasca prin neglijenta parintilor sau a celor care au grija de copiii.

Te inseli de la venirea DOMNULUI IISUS HRISTOS nu a mai fost valabila aceasta lege cu agurida pentru ca DUMNEZEU spune destul de clar in VT ca va veni timpul cind celor care vor minca agurida li se va sterpezi dintii si nu copiiilor iar acel timp este venirea DOMNULUI IISUS HRISTOS pentru ca sa spalat pacatul stramosesc.Mai spune ca nimeni nu va invata pe nimeni ci EU DOMNUL voi invata pe fiecare sau ca va pune invatatura in fiecare.

Biserica nu poate invata ca pacatul bunicilor poate sa afecteze pe nepoti pentru ca ar fi in contradictie cu biblia si din ce stiu eu nu este in contradictie.

Eu nu stiu unde in biblie spune HRISTOS asa ceva poti sa imi arati si mie.

Normal ca nu, la ce intrebi asta? Orice crestin adevarat stie ca asta e o porcarie posteaza la rubrica pentru pagani .

s-au purtat indelungi discutii pe forum pe tema asta.pana gasesc eu citatul iti dau linkul sa vezi si tu...
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=6938

Parintii nu transmit copiilor pacatele personale, ci inclinatiile spre patimi. Ceea ce mostenim ca pacat, este doar pacatul stramosesc.

Revenind la subiectul propus - Reincarnarea - nu exsista nici o legatura intre ea si invatatura crestina. Iar daca nu se regaseste in Revelatie, ce rost are sa credem in ea. La un moment dat se spune in Scriptura: "Nu va mirati de aceasta; caci vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi, cei ce au facut cele bune spre invierea vietii si cei ce au facut cele rele spre invierea osandirii". Daca trupurile vor invia si vor participa la judecata, cu care din multele trupuri se va uni sufletul si de care fapte va raspunde?

Reincarnarea nu este erezie.
 

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh!

Reincarnarea m-a preocupat de ani buni, la inceput doar o intuiam, apoi citeam articole ortodoxe si ma cuprindeau indoielile, citeam din nou, in fine, acum sunt convins de existenta ei. In primul rand, despre reincarnare nu trebuie sa te convinga nimeni, trebuie sa o simti tu, sa privesti in ochii maturi ai unui copil de doar cativa anisori si sa iti dai seama ca privesti un suflet batran. Nu prea este sanatos nici sa ii combati pe cei care resping ideea reintruparii, pur si simplu, sistemul lor de credinta este dat complet peste cap, ii scoti din echilibrul lor, le provoci suferinta [pe langa dezgust], pentru care vei plati.

Daca astazi, peste 90% din ortodocsi [estimare personala] sunt ortodocsi doar cu numele care vin la Biserica doar de Paste ca sa ia Lumina, consider ca este din cauza ca Biserica nu are raspunsuri de multa vreme la framantarile, la dramele lor, la cautarile lor. Multe ar putea fi explicate prin fenomenul reintruparii, ca mortea "prematura", suferinta, contrastele evidente in egalitatea de sanse, toate "nedreptatile" si lista poate continua.

Ortodocsii ferventi combat reincarnarea prin cateva idei care se regasesc in majoritatea articolelor scrise pe acest subiect:
1. lipsa amintirilor din alte vieti.
2. omul este dator sa moara o singura data.
3. evitarea judecatii de apoi
4. Sf. Ilie / Sf. Ioan Botezatorul
5. povestea hindusa cu broasca si inelul de pe lac.
6. teoria ne-pre-existentei sufletului.

Lipsa amintirilor din alte vieti [1]
 

S-a afirmat: „Dacă noi am mai trăit pe pământ, de ce nu ne amintim de acele vieţi trecute? Faptul că nu ne amintim dovedeşte că nu am mai trăit şi deci ideea reîntrupării este o simplă fantezie sau o ipoteză lipsită de fundament. Pentru ce să suferim acum, din cauza unor fapte pretinse că le-am fi săvârşit în alte vieţi, dacă nu păstrăm nici o amintire de aceste acţiuni greşite ale noastre? Cum putem să stabilim o legătură între cauză şi efect, între faptele, sentimentele şi vorbele noastre din trecut şi suferinţele din prezent, când nu ştim ce am făptuit, cugetat sau vorbit în altă viaţă? Ce învăţătură putem trage, dacă nu ne amintim de ele, ca să înţelegem că suferinţele, starea noastră fizică sau morală de azi sunt urmările acelei vieţi? Da. Această doctrină ar deveni clară şi orice minte cugetătoare o va accepta, dacă ne-am putea aminti câte ceva din vieţile trecute."

In aparenţă argumentul este puternic, dar în realitate - foarte slab, pentru că nu se cunosc tainele divine. Mai întâi să ne lămurim asupra memoriei noastre actuale. Până la dovedirea existenţei noastre din alte timpuri, să vedem cât de bine memorăm faptele, ideile şi vorbele noastre, chiar în viaţa prezentă. Căutând în trecutul nostru, încercând să ne amintim de anii copilăriei constatăm că nu mai ştim ce-am făcut, ce idei am avut, ce sentimente am încercat. Răsar unele fapte, întrezărim unele împrejurări ca prin ceaţă, ne amintim unele vorbe sau idei. Dar atât! Constatăm că nu suntem în stare să reînviem întru totul anii dulci ai copilăriei. Amănuntele au dispărut, nu ne-au rămas decât crâmpeie din faptele şi evenimentele înregistrate mai puternic în fiinţa noastră. Acum nu mai avem
decât un rezumat al anilor trecuţi. Dar nu ne amintim nici faptele, vorbele şi ideile noastre din anul trecut. Aş îndrăzni să afirm că nu ne putem reface mental nici sentimentele şi faptele petrecute ieri-alaltăieri. Rog pe cititor să încerce să-şi amintească gândurile, vorbele şi tot ce a făcut ieri, şi se va convinge de cele afirmate mai sus. în aceste condiţii, cum avem pretenţia să ne amintim acţiunile noastre, starea socială, suferinţele şi nedreptăţile îndurate sau produse în alte vieţi?

Azi ştim să citim, să învăţăm dintr-o carte, dar oare mai ştim noi cum am păşit de la literă la literă, cum am înnodat literele'şi cuvintele ca să exprimăm o cugetare? Constatăm doar că urmărim ideile exprimate într-o carte, înţelegem esenţa cuprinsă în ea, rezultat al primilor ani de şcoală. Detaliile prin care am trecut pentru a ne însuşi cititul şi scrisul s-au uitat, amănuntele faptelor noastre din copilărie s-au şters din mintea noastră. Ne-au rămas însă anumite capacităţi, un învăţământ general, restul scufundându-se în întuneric.

Când eram mici, ne-am băgat degetele în apa fiartă şi ne-am opărit. Anul, luna, ziua, nu ni le mai amintim, dar avem în memorie rezumatul, învăţătura: nu e bine să bagi mâna în apă fiartă că te opăreşti şi doare. De aici esenţa acelei lecţii: să fii prudent. Toată conduita noastră actuală, întreaga noastră înţelepciune este suma concluziilor, rezumatul; invăţămintelor din existenţele noastre trecute.Când eram mici, de frică sau de ruşine, spuneam minciuni. După dovedirea minciunii, ne ruşinam şi eram pedepsiţi pentru fapta noastră. Mai târziu, către maturitate, am uitat amănuntele acestor cazuri, dar am rămas cu însuşirea de a spune adevărul. Acest caracter splendid l-am dobândit ca rezultat al mai multor greşeli din copilărie, urmate de pedepse. Astfel am ajuns la starea morala! De a fi loiali în spusele noastre. La fel am creat şi celelalte calităţi ale noastre. Cum, prin ce greutăţi, şi suferinţe am trecut, care este preţul lor - nu mai ştim. Ceea ce ştim e că avem o concepţie de viată, anumite tendinţe şi facultăţi.

Creatorul le-a aranjat astfel ca, din toate învăţămintele, observaţiile şi durerile noastre sa extragem numai esenţa lor. Bietul nostru sistem cerebral nici n-ar fi în stare să reţină din copilărie până la moartea sa toate amănuntele existenţei noastre. Oare cum am mai putea scrie o scrisoare dacă în momentul când ne-am apuca de scris, ar năvăli în mintea noastră dacă în momentul când ne-am apuca de scris, ar năvăli în mintea noastră toate fazele prin care am trecut pentru învăţarea scrisului?

Lipsa amintirilor din alte vieti [2]
 

Creatorul tuturor fiinţelor, corpurilor cereşti şi al universurilor, a vrut ca noi, la fiecare coborâre pe pământ, să înscriem pe o pagină albă, o nouă viaţă, având impresia că acum ne-am născut pentru prima oară. Din copilărie până la moarte, în mod inconştient, vedem, auzim, adunăm observaţii şi cunoştinţe, analizăm diferitele directive morale, ne comportăm mai bine sau mai rău, mai moral' sau mai şchiopătând, mai intelectual sau mai credincios, după capitalul spiritual adunat în vieţile trecute. Nu e bine să ne cunoaştem vieţile precedente. Dacă în viaţa trecută - deşi cu un nivel intelectual ridicat, deşi cu o situaţie socială mai de seamă - într-un moment de mare iritare, ne-am ucis prietenul ori soţia, în viaţa următoare, cunoscând această faptă, am fi chinuiţi de gândul crimei. Fapta rea va reveni mereu în conştiinţă şi vom fi neliniştiţi în existenţa actuală, astfel că progresul
spiritual ar fi zădărnicit, sau cel puţin redus.

Nu e bine să ne cunoaştem vieţile precedente, pentru că se poate ca iubitul nostru copilaş să fie unul din cei care în altă viaţă, fiind tutorele nostru, ne-a torturat, ne-a mâncat averea, lăsată de părinţi, şi ne-a lăsat pe drumuri. Cu ce dragoste am mai privi acest copil, ce iubire am mai avea faţă de cel ce ne-a nenorocit şi brutalizat altădată? Aşa neştiind, ne considerăm copilul ca fiind carne din carnea noastră şi în virtutea legii divine, a iubirii, îl adorăm cu frenezie, dorindu-i fericirea desăvârşită în viaţa sa terestră.

De ce să fim stăpâniţi de greşelile noastre din trecut? De ce să ne tortureze remuşcările unor fapte ticăloase din alte vremuri? De ce să fim mânaţi şi mai departe de aceleaşi idei, prejudecăţi de rasă ori religie? După cum nu e bine să ne cunoaştem trecutul, tot aşa nu e bine să ştim nici viitorul nostru. Cine ştie prin ce cotituri ale destinului suntem siliţi să trecem, să ne facem educaţia amarnică, pentru a urca pe scara evoluţiei! Cine ştie prin ce nenorociri trebuie să mai trecem, pentru dezvoltarea spiritualităţii noastre, şi atunci, cunoscând dinainte torturile morale, suferinţele fizice ce ne aşteaptă în viitor, oare cu ce elan vom mâna viaţa înainte, oare. vom mai munci cu dragoste şi avânt ca să agonisim, să ne creştem copiii, să fim morali şi activi?

Necunoscând măreţia şi infinitele planuri ale Divinităţii nu înţelegem binefacerile uitării cu care ne-a înzestrat bunul Părinte ceresc. Deoarece nu ne amintim, negăm principiul reîntrupărilor noastre, al tuturor fiinţelor, al tuturor corpurilor cereşti, planete şi sori. Uitarea este o fericire, o binecuvântare pentru om. Dacă nu ar fi uitarea, viaţa noastră ar fi un iad aici pe pământ. Din fragedă copilărie şi până la coşciug, atâtea lacrimi, dureri şi griji ne urmăresc, încât dacă uitarea n-ar aşterne vălul ei binefăcător, pentru a ne arunca în vârtejul vieţii de toate zilele, existenţa noastră pe pământ nu ar mai fi posibilă.

Să mulţumim bunului Creator pentru tot ce a făcut şi stabilit. El le-a întocmit pe toate cu
desăvârşita înţelepciune, pe care în stadiul ajuns nu suntem încă în stare să le apreciem şi înţelegem.

Extrase din cartea lui Scarlat Demetrescu, Din tainele vietii si ale universului
[cauta pe Scribd]

Omul este dator sa moara o singura data.
 

Absolut corect: in fiecare viata, omul moare o singura data. Perfect de acord cu voi aici.

Reincarnarea nu este erezie
 

Natura omului este făcută să caute mereu, să-şi explice existenţa lucrurilor şi a faptelor, să-şi chinuie sufletul în faţa enigmelor ce se ridică mereu în drumul său. Din această cauză, materialismul- atât de trâmbiţat şi pompos întronat - se năruie, şi omul se întoarce către datele ştiinţei ezoterice, către tradiţia spirituală a lumilor invizibile, ascunsă şi încuiată cu zeci de lacăte, căutând să-şi explice prin ea existenţa lumilor şi a destinului omenesc.

Bietul om se întreabă mereu: „Există un Dumnezeu, o Putere inteligentă, infinită, care a creat totul în univers atât de armonios?" „Da", îi răspunde biserica. „Da", răspunde şi sufletul său, dar el vede în jurul său nedreptăţi, războaie, calamităţi, boli, suferinţe de tot felul. In sufletul său se naşte întrebarea: „Dacă există un Dumnezeu, de ce permite atâta suferinţă şi nedreptate? De ce slabul cade pradă celui puternic?" Priveşte în jur şi constată violenţă şi cruzime: şopârla mănâncă furnici, ea este mâncată de şarpe, şarpele este mâncat de un arici, care la rândul său cade pradă unei vulpi. Toate fiinţele omoară şi la rândul lor sunt omorâte, şi atunci se întreabă bietul om: „Unde este mila şi dreptatea lui Dumnezeu?"

Omul nu înţelege nimic din desfăşurarea evenimentelor petrecute în jurul său, pentru că nu
cunoaşte adâncul tainelor ce îl înconjoară, după cum nu ştie că moartea va face să se nască viaţa şi mai strălucitoare. El nu ştie, pentru că în faţa lui stă aparenţa, iar nu realitatea. Omul neştiutor nu vede în lume decât un vast complot al sălbăticiei fără milă, de la mic la mare, şi nedumerit, se întreabă: „Dacă există, într-adevăr, un Dumnezeu, de ce există atâta mizerie în lume? De ce oameni puternici şi sănătoşi devin într-o bună zi orbi? De ce copii nevinovaţi sunt loviţi de boli, şi mame - care strâng cu dragoste la sân un copilaş - sunt omorâte?"

De câte ori nu se întreabă ignoranţii: „De ce în această lume binele rămâne nerecompensat şi răul nepedepsit? Adesea criminalul circulă liber şi inocentul este aruncat în închisoare. Dispreţul îi urmăreşte pe cei ce muncesc şi îi împinge către mormânt, pe când în lume forfotesc neruşinaţi şi şarlatani. De ce atâta nedreptate?"

Religia ar vrea să ne facă să înţelegem că în lumea cealaltă aceste suferinţe vor fi răsplătite, păcatele noastre vor fi iertate şi ignoranţa luminată. Bazaţi pe aceste afirmaţii, timp de secole, oamenii au ridicat ochii spre Cer, au suferit încercările acestei lumi, cu speranţa -că se vor bucura dincolo de fericirea promisă.

Scepticul însă, zâmbind, răspunde acestor suflete frumoase şi încrezătoare: „Dacă Dumnezeu a creat această lume pe care o vedem atât de nedreaptă, ce mai putem aştepta în lumea de dincolo? Dacă nu este dreptate aici pe pământ, pentru ce ar fi mai multă acolo? Dacă toate sufletele se nasc egale, de ce soarta oamenilor este atât de diferită?"
Oare să fie la mijloc o simplă întâmplare? Se poate concepe un univers alcătuit de Tatăl ceresc, în care vieţile oamenilor sunt aruncate la voia întâmplării?

Nu, de o mie de ori nu - răspunde omul cunoscător — deoarece chiar dacă nu vedem totul şi toate, lumea noastră fizică este guvernată de legi sublime şi absolut juste.

Sf. Ilie / Sf. Ioan Botezatorul
 

Adevarat zic voua: Nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul; totusi cel mai mic in Imparatia Cerurilor este mai mare decat el. Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum, Imparatia Cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea. Toti proorocii si Legea au proorocit pana la Ioan. SI DACA VOITI SA INTELEGETI, EL ESTE ILIE, CEL CE VA SA VINA. Cine are urechi de auzit sa auda. Matei, 11, 11-14.

"Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au facut cu el cate au voit:; asa si Fiul Omului va patimi de la ei. Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezatorul. [Matei, 17.12-13].

Ce nu este clar aici in acest citate din Biblia Ortodoxa? Sau am citat din Biblia Hindusa?

Acestea sunt faptele, şi tu - care ştii că în dosul acestor inegalităţi există totuşi o dreptate -te mâhneşti deoarece nu o poţi demonstra pe înţelesul tuturor. Toţi te combat cu emfază şi îţi aruncă în faţă fel de fel de argumente. Materialistul, scepticul şi ateul te vor întreba: „Pentru ce un copil se naşte într-un bordei, condamnat prin însăşi naşterea sa la o viaţă restrânsă, iar un altul se naşte în mijlocul unei societăţi avansate în cultură şi civilizaţie, unde are prilejul să înveţe şi să fie educat. Unul vine în lume într-o cameră tristă şi murdară, unde stau grămadă şi alţi nefericiţi. Fireşte, de pe el curg zdrenţele, iar educaţia şi-o va face pe întinsul maidanelor. Un altul se naşte într-o familie bogată, crescut în cele mai bune condiţii şi instruit în cele mai bune şcoli. Unul va fi mai târziu un cerşetor, iar celălalt o personalitate de seamă. Dacă există într-adevăr entităţi spirituale şi dacă ele se nasc egale, pentru ce atâta favoritism? De ce un copil sosit în lumea aceasta este condamnat dinainte la o viaţă mizerabilă, plină de privaţiuni, pe când un altul cunoaşte o viaţă fericită?

Ei, unde este Dumnezeul tău, de care tot vorbeşti? Dacă El ar exista, n-ar mai fi această diferenţă, această distribuire inegală de înlesniri ale vieţii."

Oare destinul ne este impus fără o lege şi fără nici un scop? Pentru ce ocaziile oferite oamenilor sunt atât de inegale? Unul va lucra penibil toată viaţa sa, şi din cauza unui accident îşi va sfârşi zilele într-un azil, iar un altul moşteneşte o moşie întinsă, posedă palate şi automobile, călătoreşte prin ţări îndepărtate şi cu toate acestea este un inactiv, un membru inutil societăţii.

Cum de este permis acest lucru, când se spune că nici un fir de iarbă nu creşte fără voia lui Dumnezeu? Totuşi, cu această orânduire - în aparenţă nedreaptă - suntem în mod instinctiv înclinaţi să credem că, în adâncul tuturor lucrurilor şi întâmplărilor, trebuie să existe Gândirea şi Voinţa Tatălui, plină de iubire şi întemeiată pe dreptate, dar din nefericire nu o putem proba sprijinindu-ne numai pe faptele acestei lumi, pentru că haosul moral este mai evident decât Ordinea divină.

Este adevărat că biserica creştină încearcă să rezolve aceste probleme, dar nu dispune de
mijloace ştiinţifice pentru a-l convinge pe om de existenţa unui spirit, veşnic trăitor, într-o evoluţie continuă, trecând prin toată gama formelor existente, pentru îndeplinirea Legilor divine şi atingerea perfecţiunii. Religiile pământului neputând da lămuriri asupra acestor stări de lucruri, majoritatea omenirii - neştiind ce este dincolo de mormânt, dincolo de lumea materiei fizice - rămâne dezorientată, întrebându-se cu teamă şi îndoială dacă într-adevăr există spiritul şi Dumnezeu.

Din Tainele Vietii si ale Universului, Scarlat Demetrescu

carte de inspiratie draceasca
 

Ma refer la cartea citata aici: Scarlat Demetrescu "Din tainele.."
Din prefata cartii:
"„Dar de unde ştie autorul cărţii de aceste mistere ale universului?”
Întrebarea e firească şi merită să primească un răspuns. Prezenta lucrare este fructul comunicărilor entităţilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adevărul câtorva iubiţi fraţi ai lor de pe pământ. La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoştinţele ezoterice publicate până în prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimişii săi. Aşadar această lucrare este un mănunchi de cunoştinţe adunate de la diferiţi autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini cereşti."

Poftiiim?

Si daca nu este clar cui i se adreseaza aceasta carte, citim mai departe:
"Desigur, adevărurile descrise în acest tratat vor depăşi înţelegerea mulţimii. Numai entităţile spirituale evoluate le vor înţelege, aprecia, sorbi cu nesaţ, până la ultima pagină. Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minţi bolnave."

A se citi: numai oamenii manati de mandria draceasca vor citi cu nesat minciuni croite pe mintea lor lipsita de har dumnezeiesc!

Adevarul este Unul!
Adevarul s-a intrupat si a murit pentru ca noi sa avem in El viata vesnica..

Este o hula imensa sa dai de inteles ca Iisus Hristos este un avatar! Cum de nu va dati seama ca asta spune teoria reincarnarilor?!

Vreti sa cunoasteti? Smeriti-va ca nu este alta cale! (decat calea draceasca desigur!)

Marele scop al reîntrupării este educaţia
 

Marele scop al reîntrupării este educaţia. Din acest motiv ne naştem mereu pe pământ, nu
pentru că am fi siliţi de cineva, ci pentru că entitatea spirituală - în timpul şederii sale în spaţiu - înţelege legile divine care guvernează în univers, înţelege legea evoluţiei şi necesitatea ascensiunii spiritului pe scara infinită a spiritualităţii. Ne întrupăm mereu, pentru că Divinul a sădit în esenţa noastră, în scânteia divină, dorinţa neînfrânată de a ajunge la picioarele Celui care ne-a chemat la viaţă.

Entitatea spirituală doreşte să revină mereu în materia fizică pentru a învăţa, pentru a se lumina şi purifica. Cel care trăieşte pe pământ, uitând de legile din spaţiu, nu doreşte să revină pe pământ, el simţind doar că s-a săturat de atâta muncă şi amar. Intr-adevăr, omul care a mâncat, şi încă prea mult, nu se mai gândeşte la mâncare. De aceea, la finele unei întrupări terestre e de aşteptat să nu mai dorim reîntruparea. Această dorinţă nu se naşte în prima perioadă a şederii noastre în spaţiu, pentru că avem nevoie de un răgaz, timp în care entitatea spirituală înţelege noua condiţie de existenţă, cunoaşte scopul venirii sale acolo şi a vieţii sale terestre.

Conştiinţa spiritului întrupat este mărginită de corpul fizic, şi această conştiinţă devine splendidă, extinsă, când nu mai este limitată de acest corp. între aceste două condiţii - de duh întrupat şi duh liber - există un spaţiu de timp, în care entitatea spirituală îşi ia un avânt deplin şi intră în posesia conştiinţei sale luminoase. Iată de ce în prima perioadă a existenţei sale în spaţiu, entitatea spirituală se cutremură la ideea unei noi reîntrupări în întunericul şi zbuciumul vieţii terestre.

Intrebare
 

La botez, se face lepadarea de satana de catre nash in numele sufletului care se boteaza, pentru a se ierta pacatul stramosesc se spune acum. Eu cred ca primii crestini cunosteau ideea de reincarnare, stiau ca sufletul vine din alte vieti cu pacate care trebuiesc curatate si de aceea se facea botezul imediat dupa nastere. Este foarte interesant ca un nou-nascut de 3 luni trebuie sa se lepede de satana ca sa intre in biserica desi sufletul lui a fost creat la momentul conceptiei de catre parinti, dar apoi pana la varsta de 7 ani se poate impartasi fara spovedanie, preotul spunand: pai ce pacate sa aiba ingerasul asta? Adica, la trei luni trebuia sa se lepede de satana ca sa se boteze, apoi se poate impartasi fara probleme, ca nu mai este pacatos? Va rog pe voi, distinsi teologi sa imi explicati acest aspect. Multumesc.

Inca o intrebare
 

Danion Vasile combate reincarnarea prin ideea ca sufletul este creat de Dumnezeu la momentul conceptiei de catre parinti, deci nu avem o pre-existenta a sufletului. Atunci, copilasii care mor imediat dupa nastere sau pana la 7 ani, devin conform dogmei ortodoxe ingerasi sau sunt mantuiti. Bun, atunci, celelalte suflete vor striga la judecata: Doamne! De ce nu ne-ai luat si pe noi de pe pamant la varsta frageda ca sa nu apucam sa ne murdarim de pacate! Nu este corect! Eu cred intr-un judecator drept si bun si in egalitatea de sanse! Deci, un Dumnezeu care ne ia de pe Pamant cand doreste El, pe unii de la varsta de 1 ora, pe altii la 90 de ani, harsaiti de pacate, cum ne poate judeca pe toti la fel? In plus, un suflet care a trait doar 1 ora pe pamant cum poate deveni inger? Ce teste a trecut? Ce ispite a infruntat? Ce pocainta a facut?

Nimeni nu intra in Imparatia cerurilor fara examene trecute, fara testari ale “rarunchilor”, deci ce merite are un suflet care are o existenta terestra de 1 ora sau de 1 an ca sa castige mantuirea! Dumnezeu incearca totul, nu exista exceptii de la regula, insusi Iisus Hristos a fost incercat de satana, chiar si el a trebuit testat si incercat, si voi imi spuneti ca un suflet poate intra in imparatia cerurilor fara nici un examen. Daca este asa, atunci voi credeti intr-un Dumnezeu nedrept, in care eu nu pot sa cred, eu cred intr-un Dumnezeu drept care ne iubeste pe toti la fel.

N-ai tu grija ce pocainta are un prunc!
Dumnezeu ne mantuieste, nu noi prin puterile noastre.

In plus, invatatura bisericii spune clar ca sunt mantuiti cei BOTEZATI!
De aceea parintii care nu se ingrijesc de botezul copilului (iar copilul moare nebotezat) cad sub canonul ucigasului de oameni.. eu asa stiu, corectati-ma daca gresesc.

Eu sunt crestin si cred in Hristos,in inviere,in Dumnezeu nu in reincarnare care este in general crezuta de budisti,cei din zona China/Japonia etc.Viata nu ar avea sens daca omul s-ar reincarna si in primul rand nu exista nicio dovada care sa confirme existenta reincarnarii.Punct.

Pre-existenta sufletului
 

Există două teorii importante referitoare la spirit:
1.Individualitatea conştientă intră în acţiune numai din momentul naşterii sale pe pământ, adică omul esle o creaţie a Divinităţii, la fiecare naştere.
2.Individualitatea conştientă există de veacuri şi ea nu face decât să coboare, din când în când, în mijlocul materiei fizice şi să anime o formă materială, fizică."

Prima interpretate a fost dată şi susţinută de vreo 1.500 de ani încoace. Numărul celor care
susţin această teorie este în scădere continuă, deoarece cu toată înapoierea în care ne găsim, în ceea ce priveşte ştiinţa spirituală, logica ne arată că această teorie duce la urmări imposibile. într-adevăr, este absurd să presupunem că doi soţi, prin actul lor sexual, dau naştere unei personalităţi care va trăi în veşnicie. Normai este ca o personalitate chemată la viaţă printr-un procedeu fizic, să înceteze de a mai trăi în urma procedeului fizic al morţii sale. Se invocă puterea divină în creaţia acestui om chemat la viaţa fizică. Curios, se invocă puterea creatoare a Divinităţii numai cu ocazia unirii sexuale a oamenilor?! Dacă este vorba de creaţia de moment a Divinităţii, ea nu s-ar putea face şi fără răscolirea pasiunilor omeneşti?

Divinitatea este infinită în putere, în înţelepciune, după cum rezultă din tot ce este în jurul nostru. Planul urmărit este acela ca părinţii să formeze lutul în care va veni omul spaţial, entitatea; spirituală ce va însufleţi materia fizică, născându-se un om trupesc. Prin urmare, spiritul nu e o creaţie de moment, pentru că noi existăm de miliarde de veacuri - de pe când animam o particula eterică, un atom, o moleculă, un bob de nisip, şi de alte multe miliarde de ani - de pe când eram numai sfere luminoase în spaţiile infinite ale cosmosului.

Şi apoi cum putem să ne închipuim o Divinitate atât de părtinitoare, atât de nedreaptă, încât să-1 aducă pe om în lumea fizică numai o dată, fără posibilitatea ca acesta să-şi repare greşelile, să-1 creeze acum şi unora să le dăruiască calităţi mentale, morale şi spirituale înălţate până la statura unui sfânt ori a unui savant.

Pre-existenta sufletului [2]
 

Iar altora să le acorde o existenţă întunecată, ignorantă, sălbatică şi plină de mizerie? înţelesul clar pentru o minte dezbrăcată de prezumţii este că spiritul a preexistat înainte de a se întrupa şi că el revine mereu în trup, ca să înveţe ceea ce nu a ştiut în altă viaţă, să repare ceea ce a greşit şi să-şi corecteze imperfecţiunile.

Judecata - darul sfânt aşezat de Tatăl în fiinţa noastră - ne spune că spiritul preexistă trupului, că el trăieşte după moartea trupului, că pentru a se perfecţiona, revine mereu în mediu) unde a mai învăţat, într-o altă existenţă fizică, adică se reîntrupează. Numai graţie acestei legi ne putem explica diferenţa dintre indivizi, pe plan trupesc, intelectual şi spiritual. Totul depinde de evoluţie. Astfel înţelegem că destinul nostru actual este rezultatul trecutului nostru, iar cât priveşte naşterea noastră printr-un procedeu fizic, în pântecele mamei, acesta este numai pentru a obţine un corp fizic, un costum de scafandru prin intermediul căruia spiritul să-şi continue studiile şi cercetările în sânul lumii fizice.

Dacă prin acest instrument obţinut de la părinţi moştenim anumite însuşiri fizice - o oarecare asemănare fizică, o predispoziţie pentru o anumită boală, nu înseamnă că sunt ereditare şi însuşirile spirituale şi sufleteşti. Aceste însuşiri sunt rezultatul muncii spiritului de-a lungul a mii de reîntrupări. Aşa se explică cum în sânul unei familii simple, din părinţi fără calităţi spirituale deosebite, se naşte un geniu.

Reîntruparea explică şi diferitele facultăţi ale omului
 

Un copil se naşte în sânul unei familii obscure, uneori vicioase, imorale, şi cu toate acestea,
copilul - deşi fizic seamănă cu unul din părinţii săi - este foarte cuminte, inteligent şi mai târziu devine un om de valoare. Nimic din anturajul său nu i-a dezvoltat calităţile sufleteşti. De unde inteligenţa, de unde moralitatea, de unde însuşirile lui spirituale?

Răspunde Cerul: Spiritul le-a adus cu sine din alte vieţi. El a venit în sânul acestei familii
ignorante, imorale cu scopul împlinirii unei datorii, din cauza unei legături cu aceşti părinţi dintr-o altă viaţă, ori pentru împlinirea unei hotărâri a Celor de sus, care au voit ca prin el să urce şi părinţii săi pe scara spiritualităţii. Există şi cazuri, când în familii onorabile, culte, bine sub toate raporturile, se nasc copii care amărăsc bieţii părinţi tot restul existenţei lor. Seamănă fizic cu unul din generatori, dar nu seamănă prin înclinările morale şi intelectuale cu nici unul dintre părinţi.

Din aceste exemple reiese existenţa eredităţii fizice, fiind pus în evidenţă faptul că vehicolul
fizic al copilului poate semăna cu părinţii săi, i se pot transmite ereditar anumite însuşiri fizice de la părinţi, dar nu sunt ereditare însuşirile sufleteşti şi mai ales cele spirituale. Părinţii nu au făcut decât să-i procure un trup - fetusul, iar spiritul ce se întrupează în acest corp fizic este străin, este o altă creaţie a Tatălui, sosit prin aceşti părinţi în lumea fizică, pentru îndeplinirea destinului său.

Uneoriel se ridică, alteori totul a fost de prisos, rămânând acelaşi ca înainte de naştere.
Este adevărat că eul suprem, spiritul, este limitat până la un anumit punct de instrumentul pe care îl va utiliza, de corpul fizic în care se va întrupa. Astfel, omul este un complex format din calităţile fizice ale trupului său - moştenite în parte de la părinţi, şi din însuşirile spirituale -câştigate în vieţile trecute. In general, copiii născuţi din părinţi slabi de spirit sau vicioşi sunt şi ei reduşi şi imorali, ca şi părinţii lor, pe de o parte pentru că elementele generatoare procurate de la părinţi sunt de o calitate inferioară, grosolană, iar pe de altă parte spiritele dispuse să se întrupeze în aceste familii sunt în general slab dezvoltate.

Fără admiterea reîntrupării nu este posibilă explicarea diferenţei de inteligenţă, cuminţenie,
voinţă, caracter şi temperament între copiii aceleiaşi familii. Fiecare vine în lumea fizică cu bagajul sau de moralitate, spiritualitate, din vieţile trecute. Prin urmare reîntruparea ne explică diferenţele dintre oameni, diferenţe care nu sunt urmarea unor întâmplări fără sens, nici a vreunei legi a Meditaţii fizice, ci ele se datoresc vârstei spiritului omenesc, gradului său evolutiv.

Precizari
 

Imi cer iertare tuturor celor care vor fi deranjati de textele pe care le-am postat aici din cartea lui Demetrescu si cu intrebarile mele.

Reîntruparea nu este o noţiune contrară credinţei creştine
 

Unii afirmă că reîntruparea este o noţiune contrară credinţei creştine când despre ea se face aluzie chiar şi în Sfânta Scriptură. Mai întâi trebuie să ştim că această credinţă a revenirii spiritului la viaţa terestră este veche de când lumea. în primii două sute
de ani după Christos, creştinii credeau în această revenire necontenită pe pământ, şi numai de atunci s-a început înlăturarea acestei credinţe, prin votul celor ignoranţi, ca fiind o părere eretică.

S-a mai zis că ideea reîntrupării nu înalţă spiritul. Părerea aceasta e cât se poate de necugetată. Cum poate fi înălţătoare ideea că după moarte spiritul omului pleacă în cer şi acolo duce o viaţă de visare extrafizică, nefăcând nimic, stând alene mii şi milioane de secole?! Unde şi cum mai avansează el când a părăsit viaţa terestră din fragedă copilărie sau direct de la coarnele plugului?

Adevărul este că după ce spiritul şi-a analizat toată viaţa pământească şi a tras învăţămintele folositoare, este cuprins de o iubire nesfârşită faţă de cei lăsaţi pe pământ, faţă de întreaga umanitate, în credinţa că - prin experienţa dobândită în suferinţele şi greşelile sale trecute - le poate fi de folos, doreşte să revină pe pământ, cu scopul de a-i îndruma şi sfătui să nu repete răul făcut de el altădată, îndemnându-i să se ridice la fapte bune, care i-au procurat fericire în spaţiu, provocând astfel, după puterea lui, progresul fraţilor săi pământeni.

Dorinţa duhurilor evoluate de a reveni pe pământ, pentru sprijinirea şi povăţuirea celor înapoiaţi nu este oare un act sublim, ce concordă cu iubirea la care ne-a îndemnat strălucitul Spirit, sublimul nostru Domn şi Dumnezeu Isus Christos? Care concepţie este mai nobilă? Să trăieşti etern într-un paradis, în mod inactiv şi numai pentru tine, egoist, ori să revii periodic pe pământ şi să participi la progresul omenirii, să-i ajuţi pe fraţii tăi mai tineri, care şovăie ori cad în drumul evoluţiei lor?

Dezbrăcaţi de povara dogmelor create omeneşte de conducătorii bisericii creştine, dezbrăcaţi de orice prejudecată, vom descoperi că ideea reîntrupării răspunde unui plan sublim în evoluţia universului, planul Celui infinit în înţelepciune, Creatorul nostru - binecuvântat fie Numele Său. Dacă viaţa noastră terestră a fost presărată cu mai multe împrejurări şi evenimente de o importanţă deosebită, durata şederii în sfera cerească este mai mare, pentru ca prin examinarea vieţii terestre să putem analiza şi extrage învăţătura morală sau ştiinţifică, înregistrată în noi sub formă de aptitudini, înclinaţii ori facultăţi cu care vom reveni în viitoarea reîntrupare.

Spiritul omului nu renaşte într-un trup de animal
 

Reîntruparea nu înseamnă că spiritul omului renaşte într-un trup de animal. Această credinţă a fost răspândită în popor de preoţii egipteni, asirieni şi indieni, ca o sperietoare pentru omul imoral şi redus mental. Ea nu corespunde adevărului. Este absurd să credem că o fiinţă omenească -înzestrată cu o simţire aleasă, cu un simţ moral şi inteligenţă superioară - să se nască într-un trup de animal imoral şi neinteligent. Cu ce ar contribui la evoluţia generală o asemenea întrupare? Toate faptele naturii au un scop determinat - evoluţia, regulă de la care nu poate face excepţie nici reîntruparea.

Legea reîntrupării nu cere ca noi să ne naştem imediat după moarte; cu toate că se poate
întâmpla, în unele cazuri, ca ea să se facă în minutele următoare părăsirii trupului. în această privinţă s-au citat cazuri când o persoană a murit, şi-a părăsit trupul uzat de boală sau distrus printr-un accident, şi s-a reîntrupat imediat în trupul unui copil în agonie. Spiritul copilului s-a desprins de trupul său fraged şi imediat i-a luat locul un spirit, care şi el îşi părăsise reşedinţa carnală.

Asemenea cazuri de reîntrupări pripite sunt rare, provenind din ignoranţă, nesupunere la reguli şi dintr-o dorinţă vie de a mai trăi în lumea cărnii. In revelaţiile făcute de entităţile spirituale de înaltă evoluţie, se spune că perioada între moarte şi naşterea viitoare poate fi extrem de scurtă - când e vorba de un sălbatic. Cu cât spiritul este mai evoluat, cu atât timpul şederii sale în spaţiu este mai mare. Ea se poate prelungi la marile Lumini ale spaţiilor globului nostru, la mii de ani. Perioada medie, generală, între două întrupări este de aproximativ două sute de ani. Repet însă că acest interval este variabil, din diferite motive.

Astfel spiritul poate să dorească o ascensiune spirituală mai rapidă - prin suferinţa vieţii trupeşti. Poate dori coborârea în lumea fizică mai devreme, pentru a repara nedreptăţile comise. De aceea nu se poate da o regulă generală.

Scarlat Demetrescu, Din Taineel Vietii si ale Universului

Invatatura reincarnarii este total straina de Sfanta Scriptura si implicit de doctrina crestin ortodoxa.

Trebuie inteles ce inseamna cuvantul duh, in teologia ortodoxa.
"Duhul are mai multe sensuri, înseamnă, în primul loc, Sfântul Duh. Şi puterile Sfintului Duh se numesc duhuri. Duh se nume şte şi îngerul cel bun; duh si demonul; duh si sufletul. Sunt cazuri când si mintea se numeşte duh. Duh este si vântul; duh si aerul." Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a cap XIII.

Invatatura Crestin ortodoxa marturiseste:
Hristos il numste pe Sfantul Ioan Botezatorul, doar Ilie nu Ilie Tesviteanul (proorocul vechiului Testament) tocmai pentru a face diferenta intre ei.
Astfel Sfantul Ioan Botezatorul este numit Ilie pentru harul Duhului Sfant, slujirea si ravna pentru Dumnezeu pe care a avut-o acest mare prooroc intocmai ca si Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul.

Proorocul Ilie Tesviteanul este cu trupul in cer. Cum putea duhul (sufeltul spiritual) al Sfantului Ilie Tesviteanul sa fie si doua trupuri in acelasi timp? Reiese foarte clar ca teoria reincarnarii este o invatatura gresita.
"deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer" IV Regi 2,11

Si despre proorocul Elisei, Scriptura spune ca avea duhul lui Ilie (Tesviteanul):
"Iar fiii proorocilor cei din Ierihon, văzându-l de departe, au zis: "Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei! " IV Regi 2,15.

Este evidet ca duh se refera in acest caz la har (Duhul Sfant)... ca doar Sfantul Prooroc Elisei nu a cerut sa aiba 2 suflete in el sau un suflet de doua ori mai mare.
"Elisei a zis: "Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!" " IV Regi 2,9


"Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui" Romani 8,9

NU EXISTA reincarnare
 

"Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata" Evrei 9,27

O viata pe pamant are omul dupa care urmeaza judecata. Din faptele sale va reiesi ce a ales omul: iadul (vesnic) sau raiul (viata vesnica intru Hristos, cu Hristos pentru Hristos).
"Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. " Luca 16,22-23.

Pe cruce Hristos Domnul i-a psus talharului care s-a pocait:
"Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai" Luca 23,43.
deci nu maine nici la sfaritul veacurilor ci ASTAZI, in prezent.

Hrisos s-a pogorat la iad, evident cu sufletul Sau (spiritual) indumnezeit, caci trupul Sau era pe cruce rastignit (pentru a scoate de acolo doar pe cei drepti):
Hristos "omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, Cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare, Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe..." I Petru 3,19-20.

"Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig. Dacă însă a vieţui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu ştiu ce voi alege. Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine; Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup." Filipeni 1,24.

Nu exista reincarnare.. Ioan nu a fost Ilie..

19. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu? 20. Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. 21. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. 22. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? 23. El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: "Îndreptaţi calea Domnului", precum a zis Isaia proorocul. Ioan 1


13. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. 14. Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. 15. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. 16. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit. Luca 1

Un crestin Nu poate crede in reincarnare,in primul rand pentru ca filozofia reincarnarii nu este un concept crestin ci un concept pagan( venit din Asia-India,China,japonia,etc),si cine crede in reincarnare nu are cum sa nu creada si in zeii pagani si falsi din acele zone.

reincarnarea a fost un concept preluat si de miscarea new-age,miscare anti christica care vrea sa il indeparteze pe om de Dumnezeul adevarat.

Explica-mi ce este reincarnarea, cum a aparut ca stare, dimensiune, energie, daca cei ce cred au forta sa se transforme prin ei insasi. Si daca tot e asa de tare reincarnarea asta, de ce nu are mai adeptilor ai ei, putere sa va transforme intr-un inger sau o forma superioara de vibratie energetica? Doar reincarnari in animale si plante... Si inca o intrebare: De ce trebuie sa astepti sa mori, convins fiind ca te vei reincarna si vei trai mai departe? De ce nu incerci cat esti in viata sa te reincarnezi? Dupa moarte dispui de alte energii decat cele din aceasta viata? Si acest ciclu al reincarnarii e de capul lui, necontrolat de nimeni? Copii ai reincarnarii , ganditi putin si sunteti lenesi d.p.d.v. Spiritual....

Nu inteleg de ce vi se pare atat de absurda ideea reincarnarii, si de unde si pana unde concluzia ca ciclul reincarnarii e haotic? si cine v-a zis ca neaparat reincarnare in plante sau animale? Teoria e ca dupa atatea vieti sufletul evolueaza spiritual pana devine pur prin experiente pozitive sau negative. Nu sunt ferm convins ca exista reincarnare, dar...vad ca unii de aici reactioneaza agresiv la o idee noua de frica, ca maine toate credinta lor se va pierde. Acum pot sa vad clar ca va indoiti de propria voastra credinta.

reincarnarea
 

Nu prea s-a vorbit de ereziile lui Origen(vis-a-vis de preexistenta sufletului) ,de metasomatoza greceasca (si de interpretarile eronate aduse acesteia de catre antropozofie si teozofie ) . In vechiul testament si in brahmane ni se spune cat se poate de clar ca tot ceea ce a parasit pamantul acesta nu se va mai intoarce aici. Nu spun ca nu exista o credinta in reincarnare, dar aceasta a aparut ca urmare a "popularizarii" doctrinelor orientale traditionale, unde evident madam'(ignoranta) Blavatsky si tov. ezoteric Steiner au avut o mare contributie in cursa lor spre uniformizare si simplificare. (pana si Dalai Lama intr-un interviu a spus ca occidentalii inteleg altceva prin notiunea de reincarnare.)
Daca ar exista totusi reincarnare, asta ar insemna ca toate doctrinele cu adevarat traditionale ale lumii sunt gresite.
Invataturile traditionale ale hinduismui(si nu numai) ne spun ca suntem in Kali-yuga, ultimul ciclu al manifestarii ; unde adevarata spiritualitate este ascunsa si rezervata doar pentru o mana de oameni- paralela este(si Parintele Staniloaie a descris-o destul de bine in ascetica si mistica - diferenta dintre mantuire si desavarsire). Eu din cate stiu, aceasta asa-zisa credinta in reincarnare a aparut prin sec. 19 pentru a explica diferentele dintre clasele sociale. De cele mai multe ori citim o carte unde ne este servit totul sub nas, ne gadila noua urechiusa cum trebuie si o luam ca atare, realitatea este cu totul alta. Reincarnarea nu exista.

daca ai fi corect
 

de ce nu esti corect si sa spui ca te referi la mine?Si ce vrei , sa tacem , ca sa aratam ca astfel avem credinta?
Cand cineva greseste atunci cand isi indeplineste indatoririle de serviciu taci? Il lasi sa persiste in continuare in greseli pana ce face praf totul? Dar practica cum e?

Puteam sa zic ca ma refer la tine mario, dar pana la urma nu e ceva personal, pentru ca mai sunt si altii care gandesc ca tine, dar diferenta e ca te pripesti cu concluziile: copii ai reincarnarii, lenesi d.p.d.v spiritual nici nu stiu ce ai vrut sa spui cu lenea aia. Si nu am zis sa taci, doar ca vad ca orice nu tine de crestinism trebuie combatut de parca ar fi impotriva lui dumnezeu, si daca nu gandim toti la fel (crestineste) neaparat suntem etichetati eretici (nu ma refer neaparat la mine).Si pur si simplu, lasand la o parte existenta reincarnarii, gresita ea sau nu, tot nu as putea sa ma rezum doar la o carte alcatuita dintr-o colectie de legende, si sa nu incerc sa aflu si alte perspective.

Unde in Sfanta Scriptura se vorbeste de reincarnare.????

Unde in scrierile Sfintilor Parinti este aprobata existenta reincarnari..???

Nicaieri.Din contra,ni se cere(chiar ni se porunceste) sa combatem cu orice mijloace astfel de idei amagitoare,care smintesc mintile crestinilor.La fel ca si de Yoga,si de ideea existentei reincarnarii,crestinul trebuie sa se fereasca,pentru ca sminteste mintea.

Reincarnarea nu prea are logica pentru mine si nu functioneaza.

Machiavelli... o rugaminte avem. Te rog nu mai afirma ca esti (crestin) ortodox daca sustii invataturi cu totul straine de doctrina crestin ortodoxa.
La profilul tau asa scrie. Poti induce in eroare pe multi (din cei necunoscatori ai invataturii crestin ortodoxe).

A fi ortodox inseamna a marturisi (toata) credinta ortodoxa prin fapte in primul rand dar si in cuvinte (atunci cand este cazul).
Poti vorbi cat vrei despre reincarnare si cui vrei atata timp cat nu sustii ca esti ortodox crestin.

"Smintelile trebuie sa vina dar VAI DE CEL PRIN CARE VINE SMINTEALA" (Matei)

Numai Dumnezeu poate hotari cine si cat de crestin este in inima sa,nu noi,simpli muritori cu pacatele garla dupa noi.
Lasati judecatile in seama Tatalui si vedeti-va fiecare de lucrul cu propriul suflet.
Informatiile vor curge nu doar pe acest forum,ci peste tot in jurul nostru.Unele sunt benefice,altele mai putin,dar fiecare om are dreptul sa cerceteze si sa aleaga ceea ce este bine pentru el si nimeni nu se va converti sau sminti in urma lecturarii pe un forum,ci cel mult va avea curiozitatea sa cerceteze,iar cu informatiile primite este alegerea fiecaruia ce va face.
Fiecare are filtrul sau propriu interior si nimeni nu are dreptul sa cenzureze si sa puna pumnul in gura celor din jur.Si nu vorbesc de tine in mod special,Eugen,chiar nu vreau sa intelegi ca am ceva personal contra ta,dar ma deranjeaza aceasta atitudine pe care am observat-o la mai multi ortodocsi plini de zel.
Religia crestina este relgia iubirii,iar iubirea da libertate,in nici un caz nu face casa buna cu cenzura,incatusarea,opresiunea etc.

Ideea din postarea mea era simpla. Fiecare trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru faptele sale. Daca te consideri ortodox atunci trebuie sa marturisesti credinta ortodoxa.

Nu am nimic impotriva celor care vor sa sustina invataruri proprii in numele crestinismului... ci doar cu cei care propovaduiesc invataturi straine de ortodoxie si spun ca acelea ar fi crestin ortodoxe.

"Vremea este sa lucreze Domnul ca oamenii au stricat legea ta" Psalmul 118.