,,nu i-am oferit totul"
 

Sa fiu iertat daca gresesc, dar din fragmentul indicat rezulta ca el avea anumite asteptari si nevoi la un moment dat al relatiei voastre, care nu au putut fi satisfacute, desi tu il iubeai foarte tare, asa cum ne-ai relatat in repetate randuri. Tu l-ai ,,dezamagit" , pentru ca nu puteai sa-i oferi in acel moment ,,totul", chestiune pentru care te simteai intr-o anumita masura vinovata. Pus intr-o astfel de situatie, el a ales sa te treaca oarecum pe planul II pentru cateva luni. Daca am inteles bine, aici e vorba de faptul ca, din anumite motive, tu nu ai fost pregatita la momentul respectiv sa i te darui trupeste(probabil din pricina unui principiu sanatos crestin pe care l-am intalnit si eu la cateva fete). Intr-o astfel de situatie dificila, prietenul tau te atunci si sotul tau de acum a inceput sa se uite dupa fuste ceva mai accesibile si chiar a inceput sa flirteze cu una mai promitatoare din acest punct de vedere; in timpul asta de cateva luni bune a ,,trebuit" sa fie duplicitar, sa te minta pentru ca, fireste, nu vroia sa strice o relatie frumoasa de cativa ani. Or cand acest lucru a iesit la iveala, tradarea lui sufleteasca a venit ca o lovitura de maciuca... si tu erai putintel prea frageda...
Continuarea e cunoscuta din relatarile tale. V-ati spovedit amandoi,tu spui ca l-ai iertat, ai vrut sa-l ierti, ai incercat sa-l ierti, ti-ai impus sa-l ierti, dar iertarea n-a patruns pana in adancul sufletului...balaurul mandriei, viguros, hranit bine, se misca prea in voie, prea liber, fara lesa, fara rana si opreste fara rusine iertarea lui Dumnezeu. Vanataile si juliturile pe care le are- de la rugaciunile tale- nu l-au putut opri deocamdata. Indrazneste, aplica-i lovituri puternice(rugaciuni fierbinti si fapte de milostenie) chiar in punctele lui mai sensibile si se va retrage rusinat.

hmm...poate ar fi mai bine sa nu speculezi..
Mai ales ca a spus clar ca nu vrea sa dea detalii.
Dar sfaturile sunt bune.

Iertare, iertare, iertare..

"Si ne iarta si noua precum ..."

Chiar daca am incercat, mi-am dorit sa-l iert si inca ma lupt cu asta, raul pe care mi l-a facut atunci inca tulbura sufletul meu si sunt convinsa ca si el pastreaza asta in inima sa pentru ca de multe ori il simt stanjenit.

Daca as cauta bine in adancul sufletului meu, cred ca as mai gasi o farama de dragoste, amintiri frumoase....poate nu este totul pierdut, dar rana inca e adanca si deschisa, iar mintea si sufletul nu-mi sunt in echilibru. Poate e si din cauza mandriei, dar ma tem ca e mai mult de atat.

Saptamana aceasta am fost si am stat de vorba cu un psiholog, cred ca o sa repet vizita o perioada. O sa merg curand si la parintele meu duhovnic.

Poate reusesc sa invat din nou sa am incredere in el si sa il las sa imi fie alaturi.

Doamne ajuta sa iti gasesti echilibrul, si sa fie bine!

Sa dea Bunul Dumnezeu sa fie bine!

Trec prin momente de ratacire si sunt constienta de asta, doar ca......parca mi- e greu sa- mi gasesc drumul meu, in ce directie sa merg si ce sa fac ca sa mi fie bine si mie si celor din jurul meu.

Pai nu e foarte complicat..teoretic.
Trebuie sa vezi nu doar imaginea ta despre iubire, care a suferit o lovitura, ci iubirea concreta a celuilalt care se manifesta zi de zi, chiar si numai prin faptul ca stie prin ce treci, ca-l pui intr-o situatie f. dificila si totusi rabdare si spera ca vei intelege asta pana la urma si-l vei iubi si-l vei ierta.

Si trebuie sa ierti, dar nu ca o renuntare la un drept al tau, trebuie sa ierti din iubire, chiar si cand stii ca iubirea celuilalt e imperfecta, ca la fel si Dumnezeu ti-a iertat tie cele ale tale chiar daca poate l-ai ranit de multe ori iar iubirea ta nu este poate cea mai perfecta iubire..

"Cu masura care masori, cu aceea ti se va masura..".

Credinţa că iubirea e un şir de plăceri, o curgere agreabilă de întâmplări presărată cu obstacole simpatice şi minore este una din cele mai periculoase şi amăgitoare idei. Fără a cădea în patima datoriei şi a perfecţionismului nevrotic, iubirea veritabilă este un angajament pe termen lung, dificil, constrângător (deh, asta e natura angajamentelor) şi întotdeauna gratificant

de aici : http://tainacasatoriei.wordpress.com...u-tine-insuti/

As vrea sa-ti povestesc ce mi s-a intamplat mie, dar ca mesaj privat
 

As vrea sa-ti povestesc ce mi s-a intamplat mie, dar ca mesaj privat, sunt unele lucruri mai personale. Am incercat, dar nu pot, nu cred ca ai lasat tu deschisa aceasta optiune.

Nu stiu de ce :( pt ca am mai primit mesaje private si am intrat si acum pe optiunile mele si am bifata posibilitatea de a primi sau trimite mesaje private.

As vrea sa poti ierta si sa il accepti langa tine acum si toata viata intrucat este trupul tau! Citind postarile legate de situatia ta mi-a venit in minte un fapt regretabil care s-a petrecut in urma cu 2 luni. Un tanar care avea doi copii intr-un moment de slabiciune si-a inselat sotia si intr-un moment de mustrare a constiintei a spus sotiei sale fapta comisa. Urmarea a fost jalnica, ea l-a dat afara din casa, el s-a intors acasa la parintii lui insa nesuportand acest deznodamant a inghitit multe pastile si a stat o luna in coma la Tg. Mures. In cele din urma a decedat si avea doar 29 de ani.
Ce este acum in sufletul ei, numai Dumnezeu stie! El banuiesc ca ar fi vrut iertarea dar ea neputand trece peste iata unde s-a ajuns...

Curaj, draga mea, daca nu ai rupt firul atunci cand trebuia, lupta acum sa iti pastrezi casnicia!
Domnul si Maica Domnului sa te binecuvinteze!

Exemplul dat de tine ne arata, cate de monstruoasa este lipsa de iertare nu ne dam seama, pentru ca orgoliul care ne impinge la ea ne si orbeste.

Doar cand consecintele ei se intorc asupra noastra, abia atunci realizam ce poate sa insemne.

In cazul dat de tine, o familie distrusa, copii traumatizati si tu insuti co-autor moral al mortii sotului tau..

Sa nu ne culcam pe o ureche si sa zicem "eu imi permit, pentru ca am evaluat totul si mi-e mai greu sa iert decat sa infrunt consecintele ne-iertarii" pentru ca realitatea ne poate contrazice foarte brutal..

Pai eu vad lucrurile asa, sotul adulterin isi permite( prima la mana) sa insele...pacat dupa care, se sinucide( a 2 a la mana), si de fapt nimeni nu l-a impins spre nimic, ci sunt doar consecintele faptei lui....absolut toate, inclusiv dezamagirea produsa sotiei, care are grija de casa, de copii...si care poate nu isi imagina ca barbatul ei are anumite porniri, trairi, si mai trece si la actiune...

Nu cred ca ne trimite absolut nimeni sa ne sinucidem, prin faptul ca cineva e socat de dezamagirea produsa...desi noi stiam ca asa va fi.

Treaba asta cu sinuciderea ma cam intriga, pentru ca acelasi om...si-ar putea dedica viata intreaga primirii iertarii sotiei, ar putea sa se pocaiasca total, sa constientizeze ca el este singurul care a gresit enorm...si care a produs tensiune, in loc de incredere, iubire...comuniune!

De ce tot criticati pe cei care nu pot ierta? Ar fi nevoie sa moara cineva de infarct( sau mai multi) in urma aflarii vestii...ca sa va ganditi si la socul prin care trec cei care se trezesc ca au in fata, o alta persoana...decat cea de ieri?

Ce simt cei care nu pot ierta? Dar ce ar simti cei care au inselat, si care si-ar vedea nevasta care nici macar nu le-o fi gresit, ca face un atac cerebral pe loc?

Cunosc o femeie, care a fost sefa de promotie, fata desteapta, care s-a maritat de tanara...si cand si-a surprins sotul inselandu-o...a innebunit, si in prezent e o epava din toate punctele de vedere, deci mi se pare aiurea sa se tot dea indemnuri, cand nici macar nu stim ce suflete au oamenii, cat de distrus le e sufletul in urma aflarii unui asemenea lucru!!!

Aha, frumoasa predica.
Crestina.

Rimeaza cu "si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri"

Asta era pentru mine?

Pai nu stiu, dar totusi unde scrie ca iertarea trebuie sa se produca instant, ca altfel cel neiertat...se sinucide? Au oare nu ar fi normal si extrem de sanatos ca cel care a dezamagit, sa ii acorde timpul necesar celui dezamagit...sa se si vindece?

Pana se codeste cel adulterin sa isi expuna pacatul, nu isi acorda oare destul timp, cauta momentul propice, isi face curaj, duce o lupta interioara...si atunci de ce celalalt nu are voie nici sa reactioneze decat intr-un fel, socat nu prea trebuie sa ramana ( decat pentru un timp foarte scurt), si iarasi nu i se acorda nici timpul necesar sa se refaca?:39:

Multumesc Gabriela,

Sa stii ca tocmai pt ca mi-a lipsit curajul nu am rupt firul la momentul acela, tocmai pentru ca m-am temut sa nu-i fac rau, sa nu-i distrug viata lui, dar poate nu ar fi trebuit sa gandesc asa.... Toata lumea din jur ma vroia maritata. Aproape zilnic cineva trebuia sa discute cu mine acest subiect. Era cam ca o regula, o data pe saptamana se aducea vorba mai pe larg despre asta, in afara micilor apropouri ce se faceau cam zilnic. Cu toata teama ce o aveam in suflet nu am facut fata presiunilor si am cedat, iar acum... acum e deja prea tarziu sa mai fac ceva, nu pot decat sa ma rog si sa sper..

Pentru mine asta este un nou inceput, un inceput greu si anevoios cu care trebuie sa ma obisnuiesc...

Cel mai dureros este gandul ca o casnicie trebuie sa o traiesti si nu sa fii condamnat sa asisti la ea...asa cum simt eu acum.

:)
Stiu ca suntem pe un sait ortodox, dar tot aici mi s-a acrit de cate ori am citit pariul lui Pascal dat ca argument pentru credinta. Eu pun in discutie varianta "crezi si nu exista, atunci n-ai pierdut nimic". In cateva cazuri concrete, discutate in acest topic, persoanele implicate chiar n-au pierdut nimic? Nu le-ar fi fost mai bine daca nu ascultau gura lumii ortodoxe?
Si mai exista inca un argument la fel de penibil:"n-ai dat de greutati si de aia nu crezi in D-zeu". Din cate vad, cei care deja cred, nu se descurca prea bine. Atunci ee valoare mai are argumentul?

Scrie.

"Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura." Matei 7:2
"Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura;" Marcu 4:24
" căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura. " Luca 6:38

Alegi sa ierti sau sa urasti.
Daca e sa se produca schimbari, nu timpul o face ci alegerea omului.
Dupa cum vezi timpul dimpotriva, poate sa produca si daune ireparabile.

Tu cand mergi la spovedit, iertarea o primesti imediat sau trebuie sa treaca timp ca iubirea lui Dumnezeu "sa se vindece"?

Mesajul este clar: daca TU ierti astfel, asa iti va ierta si tie Dumnezeu.

Stii tu ca era "in refacere" si avea de gand sa reevalueze situatia?
Poate dupa ce el a murit da, dar atunci cam tarziu.

Ce a facut individul e problema lui cu Dumnezeu si n-are nici o scuza pentru asta.

Iar pentru ce a facut ea..are o parte de vina, cat anume..cum a ajuns sa o insele, ce s-a mai zis intre ei, ce a fost exact in capul lor, asta doar Dumnezeu stie.

Vrei sa spui ca tu n-ai fi avut nici un fel de remuscari daca ai fi fost in locul ei, constiinta ta n-ar fi avut nimic de obiectat?

Nu esti condamnata.
Iubirea este o alegere.
Si inca poti sa alegi.

Nu, nu pot, as vrea sa pot abandona drumul gresit pe care am pornit, dar nu se mai poate.

Nu poti ce anume?
Sa iubesti?
Sa ierti?

Atunci asta este de fapt povara ta, chiar daca tu crezi altceva.

Cere divortul si gata, mai rau decat sa nu poti ierta si iubi nu vad ce poate fi.

Si sa de Dumnezeu sa nu te afli tu intr-o situatie in care sa gresesti, din vina ta execlusiva sau poate si impins de celalalt si sa ajungi tu sa ai nevoie de intelegere si iertare iar la celalalt sa nu gasesti nici intelegere, nici iertare, iar de iubire ce sa mai vorbim, chit ca candva ti-ar fi promis marea cu sarea..

Are dreptate Alin cand spune ca asa ti s-ar putea intampla...
Imi pare rau ca treci prin aceasta durere dar daca nu spunem cand trebuie ce dorim consider ca trebuie sa ne asumam urmarile faptelor noastre.
Spuneai mai sus ca nu doresti sa il parasesti, adica nu l-ai lasa singur si te-as intreba: de ce?

Nu sunt de acord sa divortezi, nu de asta intreb ci pur si simplu aceasta retinere pentru tine de ce exista, e mila, sau o farama de iubire?

Si apoi mai cred ca trebuie sa discuti si cu sotul tau si amandoi sa aveti un duhovnic traitor care sa va sfatuiasca si sa se aplece cu sufletul si rugaciunea asupra problemei voastre!

Iti recomand sa citesti si ACATISTUL SFANTULUI DUH e mult folositor pentru luminarea mintii.

Eu cred ca cei care sufera si trec dintr-un necaz in altul sunt iubiti de Dumnezeu si Dumnezeu ii tine aproape ca sa ii mantuiasca.
In scghimb cei care nu duc lipsa de nimic si nici credinta nu au, pot fi uitati de Dumnezeu, adica ii lasa "sa zaca in pofta inimii lor" si este un lucru grav. Pentru faptele lor bune sunt rasplatiti pe pamant si la urma judecata...
Deci sa nu privim trunchiat cum ca cei credinciosi sufera si nu se merita sa mai crezi in Dumnezeu. Insusi Dumnezeu a suferit si a murit pentru noi, iar in ortodoxie suferinta are un rol pedagogic si mantuitor pentru cei care inteleg si invata din necazuri!

@ Casiana
 

Mi-am propus sa nu mai intru in subiecte sentimentale, dar curiozitatea (curiosity killed the cat.. sper ca nu ma ranesc rau) m-a impins aici unde gasesc stupefiata mesajele Casianei.

Casiana este exact ca sotul meu (minus plansul, desigur). Despre depresie nu stiu.. nu-mi dau seama.
El este atent (la suprafata, ca nu asculta niciodata cu adevarat) si civilizat, primesc cele mai extraordinare cadouri, nu-mi lipseste nimic teoretic.
Ajuns acasa este ca o oala in care fierbe apa.. mormaie, colcaie.. nu are stare, se plictiseste, viata de familie nu-i satisface nevoile. Dar nici nu-l tin.. usa e deschisa, pleaca, vine cand vrea, fara rost, fara scop.
Si la fel il suspectez ca ne-am casatorit el avand in minte doar amintirea unei iubiri. Care amintire probabil s-a sters si aceea intre timp.
Banuiesc ca in felul lui sufera. Nu voi afla niciodata cat si cum sufera.. dar mai aflu cate ceva despre asta de la Casiana. Si nu-mi imaginam ca este asa de rau! Chiar ma simt prost acum.

De aceea sunt ff curioasa: Casiana, pe tine ce te-ar multumi? Ce iti doresti cu adevarat?
Dincolo de libertate.
Sotul meu are libertate destula, chiar dupa standarde liberale... Dar altceva, de ce ai nevoie? Ce-ti alina tristetea, ce poate face el pt tine (nu sa dispara, asta e exclus.. ceva fezabil :1:)

Eu am considerat ca sufera de "tristete metafizica" (nu radeti de mine) si ca trece de la sine.. dar vad ca s-ar putea sa fiu eu cauza.

@ Jane
Cred ca mi-ar folosi si experienta ta :1:, daca simti ca m-ai putea ajuta.

Casiana imi pare rau pt ceea ce ti se intampla.
Exemplifici ceva ce am banuit intotdeauna: ca este rau sa nu fi iubit, dar este un iad sa nu poti iubi.
Ma gandesc ca si daca te desparti de sotul tau, dincolo de pacatul care il faci (in ortodoxie despartirea e permisa doar pt adulter) si lepadarea de cruce (aceasta stare de lucruri este o incercare pt tine).. s-ar putea sa nu dai de mai bine. Sunt oameni care in permanenta sunt nemultumiti deoarece nu reusesc sa-si adapteze idealurile si imaginea de sine la realitatea inconjuratoare.
Uneori ajuta cand descoperi viata altora. De ex. eu sunt f impresionata de incercarea prin care trece userul lacrimi, aici pe forum. Sau chiar si Sophia, care nu poate avea copii. Pai problemele mele sunt nimic daca le compar cu ale lor.

Nu cred ca este un hop peste care nu poti trece. Inarmeaza-te cu rugaciune si cere Maicii Domnului sa te ajute sa-ti iubesti sotul. :1: Si daca acesta este numele tau real, se vor ruga si altii pt tine.
L-ai iubit mai demult, il vei iubi din nou..

pt florina
 

Voi incepe prin a spune ceva care sper sa nu Il supere pe Dumnezeu ,dar eu asta gandesc:Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru.DAca tu alegi sa te casatoresti cu acest barbat este doar voia ta,nu voia Lui Dumnezeu.Daca era voia Lui Dumnezeu,El iti comunica pana acum,bineinteles trebuie sa fii si pe receptie ca sa Il auzi.El este atotputernic,daca voia sa Ii auzi voia,o auzeai pana acum.Asadar roaga-te Lui si Maicii Domnului si Sfantului Nicolae sa auzi voia Domnului cu toata inima ta,ca daca te casatoresti cu acest baiat,sa fiti impreuna fericiti,nu precum CAsiana si sotul ei si cine stie cate alte cupluri nefericite.
si eu m-am rugat Lui Dumnezeu sa imi aduca alesul,Pe Adam al meu,cu care sa fiu fericita tot restul vietii,iar el fericit cu mine tot restul vietii,caci dintotdeauna mi-am dorit doar unul si bun,nu multi si inutili.
Dar Dumnezeu a avut alt plan pentru mine.Asadar dupa cum spuneam anul trecut din aprilie m-am rugat in fiecare zi pana in august sa imi aduca pe alesul inimii si am crezut ca mi l-a adus caci rugaciunea mea a fost f clara "Te rog Doamne,nu mai lasa sa se apropie de mine decat pe baiatul care imi este potrivit,care ma va face fericita,si pe care il voi face fericit,traind impreuna pana ce moartea ne va desparti".Si am zis tadam.....shazam.....l-a adus,mama ce minune,ce inger mi-a adus Dumnezeu.Ei bine,nu era el,dupa 2 luni de miere,au urmat 2 luni de fiere.Eu zic asa draguta mea,mai ai rabdare sa va cunoasteti mai bine,daca se va naste ceva frumos,ok va luati,daca nu.......mai cauti,mai astepti.Sunt femei care isi gasesc la 40 de ani jumatatea,acelea (zic eu) sunt alesele Domnului,le-a testat nervii,rabdarea,credinta pana la maxim.Si cine a crezut pana la final,a fost rasplatita.Tu nu ai probleme cu credinta,tu ai problema,ca si mine,in a discerne care e voia Domnului.Dar nu intotdeauna ce cerem noi ne prieste,EL ne da ceea ce ne trebuie cand ne trebuie.Deci trebuie sa afli nu daca el este asa cum iti doresti,ci daca este ceea ce iti trebuie pentru a fi fericita.Esti fericita cu el? nu? atunci ....
sfatul meu:ai rabdare,casca bine ochii si urechile sa il cunosti bine si cel mai important ROAGA-TE LUI DUMNEZEU SA ITI LUMINEZE MINTEA SA FACI ALEGEREA POTRIVITA, SA AI SUFLETUL LINISTIT !

Dumnezeu sa te ajute! si sa ne tii la curent :)

cei care cred in Dumnezeu,sunt testati ca si Iov,li se testeaza credinta,prin oferirea de greutati,suferinte.Si de asemenea celor pe care ii iubeste Dumezeu,le ofera boli sau suferinte ca sa isi spele pacatele,sa se curete duhovniceste. altii se roaga pentru sufletul tau.In fiecare duminica la slujba ne rugam pt binecredinciosi,adica si pt tine si altii care spun ca nu cred.Prin aceasta polemica,tu strigi dupa ajutor,vrei sa ti se dovedeasca existenta Lui,dar fiule,tocmai pt ca Il cauti ,Il vei gasi.Dumnezeu sa fie cu tine,iar tu sa Il ai in inima!Doamne-ajuta!

Acum am vazut finalul povestii tale cu acel baiat,dupa ce eu iti dadusem deja un sfat.Ai facut alegerea potrivita.Dumnezeu te ocroteste,vei fi bine!

Intr-o anumita masura sunt de acord cu tine, si nu am spus ca femeia nu ar avea remuscari...sau ca nu ar avea de ce sa aiba.

Totusi nu mi se pare obiectiv sa se afime ca decizia ei, mai bine zis reactia/repercusiunea la cele auzite...a fost cea damnabila, si nu fapta care a dat nastere acestei reactii de fapt.

Ma doare sufletul pentru durerea ta,iubita mea sora.Se pare ca si in copilarie si acum,cedezi presiunilor familiei.Cand esti copil este normal sa nu ai de ales (cum a fost seminarul de la Agapia),dar acum era vorba,este vorba de viata ta,casatoria ar trebui sa uneasca oamenii pana la moarte,nu pana la divort,sau moarte de inima rea,ca sunt nefericiti unul cu altul.
Nu sunt in masura sa iti spun ce trebuia sa faci sau ce sa faci in viitor,este un pacat din partea cuiva sa iti spuna sa divortezi.
Duhovnicul meu,Dumnezeu sa ii dea sanatate,spune ca TAina Cununiei Religioase binecuvanteaza relatia respectiva,strange mai bine legatura intre miri,dar daca nu are ce strange de la inceput.........Asta s-a intamplat in cazul tau,iubita mea,TAina Cununiei nu a avut ce sa uneasca mai mult,caci dinainte de casatorie tu voiai sa anulezi nunta,erai dezamagita de logodnic,simteai ca nu vrei sa te legi de el,mai ales pt tot restul vietii.
Inca de la inceput ai privit casatoria cu el,ca o povara.ACum nu stiu daca el sau orice barbat ar fi fost in locul lui ti-ar fi starnit aversiunea....Poate ca,crestina din tine vrea libertate si ....castitate...ma rog ,abstinenta.Poate ca te vei calugari la un moment dat,poate ca nu.....
Si eu m-am tot gandit sa ma calugaresc,dar ca si tine,nu ma simt pregatita 100%,poate nici 50%.
As vrea sa fii fericita!
uite fostul meu prieten a gresit fata de mine,nu infidelitate,dar niste chestii ,gesturi care m-au ranit ,dar am luptat cu mandria si i-am acordat a doua sansa.A gresit iar,iar apoi a insistat sa ne impacam,dar DAR exact cum ai spus tu,ceva s-a rupt si nu mai suportam sa il vad,sa il aud,de atins de mine nici nu vreau sa ma gandesc.....nu suport sa vad nici pozele in care tine o mana pe spatele meu.
tu plangi in fiecare seara dupa libertate,esti nefericita.cat vei mai rezista ,draga mea?
asculta-ti inima,nu parintii! fa ceea ce te face fericita,iar tu sa iti lasi copiii,daca vei avea copii,sa isi faca propriile alegeri in viata.
GAndeste-te la Sfanta Parascheva,care era batuta de parinti cand isi dadea hainele scumpe cersetorilor,era mustrata tare,iar ea ce facea? dadea iar hainele cersetorilor,saracilor,iar in final a fugit de acasa,urmandu-si inima,chemarea.
CAre e ideea? sa iti urmezi inima,nu parintii.Esti majora,nu se poate spune ca parintii stiu mai bine ce e bine pt tine acum.Cand aveai 6 ani,12 ani,da stiau dumnealor ce era mai bine pt tine,dar acum.......acum stii ce te face fericita.Lectii de canto si celelalte planuri ale tale,inca o facultate etc.

Dumnezeu sa te calauzeasca,deschide-ti inima si mintea si invita-L pe Dumnezeu sa salasluiasca in ele,atunci tot ce vei face vei face fericita!
Cere si ti se va da! cere credinta si minte luminata si asa sa iti ajute Dumnezeu!

imi cer iertare daca am spus ceva ce te-a deranjat! nu a fost intentia mea sa te deranjez pe tine sau pe altcineva care are opinii diferite fata de ale mele!
ma voi ruga pentru tine (chiar asa te cheama? Casiana? ca sa iti pomenesc numele cand ma rog) si sa auzim doar de bine!
Doamne-ajuta!

Pai..nu vrea sa-ti spuna?
Sau nici el nu-si da seama?
Tu de ce te-ai maritat cu el daca "vedea prin tine" undeva..in alta parte?

femeia nu se poate desparti de sot
 

Eu vad ce poate fi. Alin B, mi se pare cel putin curios indemnul tau, poate ca nu esti suficient catehizat. Tu chiar nu stii ca, de fapt, tu o indemni spre pacat?. Femeia nu are dreptul sa se desparta de sot sub niciun motiv
- daca se va recasatori
12şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.``(Mc10.12)
- daca nu se ca recasatori
- curvie
- pacatul autosatisfacerii
- lesbianism
Daca nu se desparte, acest lucru poate duce, la un moment dat la preacurvia sotului care, in situatia data, este preferabila tuturor celorlalte situatii descrise mai sus.

Stiam dar e fain cateodata sa-ti aduci aminte lucrurile astea..

Si ai pus degetul pe rana..

Casiana,

te-ai gandit ca de fapt asta e iadul tau?
Nu ca ai spus "da", nu ca esti casatorita cu el, nu ca sunteti impreuna zi de zi, nu ca ti-a inselat candva asteptarile..

Ci ca nu poti iubi..

De ce, ai impresia ca acum vede atat de departe?

Nu poate vedea decat tragedia ei, pentru care ii vede pe cei din jur vinovati chit ca pana la urma ea a zis da, dar oare de ce?

Si poate are putina teama ca l-ar dezamagi pe celalat.
Ceea ce inseamna ca poate totusi il mai iubeste cat de cat, dar nu-si da seama.
Sau e doar putina compasiune, sau doar convenienta, poate aceeasi care a facut-o sa zica da cand de fapt era mai mult "nu"?

Cred ca ea stie cel mai bine..

Doar nu vrei sa zici Doamne iarta-ma ca numai barbatul ar avea dreptul de a divorta, si numai femeia nu?:23:

Nicio curvie nu poate fi preferabila altei curvii!

Edit.....;)

Nu spune.. dar poate el considera asta normalitate, nu stiu. In general cauta orice ocazie sa "evadeze".. nu ma bag in detalii. Si cand totusi este prezent fizic, lipseste persoana dinauntru.

Love is blind :8:

Asta e probabil urmarea unei relatii indelungate.. nu-ti mai dai seama de realitate, intotdeauna exista "circumstante atenuante" (stress, examene, nasteri..), intotdeauna treci cu vederea si te intorci in permanenta la trecut pt a-ti incarca bateriil emotionale.. pana cand iti pica fisa ca acele amintiri frumoase sunt deja undeva prin facultate (cam departe).
(Deci nu m-am maritat cu el desi privea prin mine.. ci analizand trecutul din perspectiva prezentului am ajuns la concluzia ca.. etc.
Dar probabil ca a doua oara as face exact la fel, ca nu prea inteleg unde am gresit directia. Si nici nu conteaza, ca sunt casatorita si asta este.)
Intrebarea este: ce pot face eu constructiv (daca lucrurile sunt asa dramatice cum povesteste Casiana)

@casiana
 

Draga Casiana, iti simt sufletul plangand si asa cum ti-a zis si AlinB, iti spun si eu,
foloseste-ti lacrimile doar pentru a te ruga lui Dumnezeu, nu pentru altceva si El le poate preface in bucurie.
Mergeti amandoi la duhovnic si consiliere.
Luati-L amandoi pe Hristos in voi prin Sfanta Impartasanie si cere-I Lui sa faca cum ar face El daca ar fi in situatia asta.
Cand iubim, cu iubirea lui Hristos iubim si cand nu iubim, pe EL nu-L avem.

Din ce spui, si mie mi se pare ca esti mai aproape de a ierta decat pare, doar ca faci ce facem multi, ne punem singuri obstacole si ne auto-programam sa esuam gandind ca e o "casnicie ratata", ca nu te vezi iesind din situatia asta etc.
Pai tocmai pantru ca gandim asa, situatia devine asa cum o anticipam in minte, e self-fulfilling profecy. Oricum, problema e mai subtila si numai un specialist va poate ajuta sa v-o nuantati, s-o definiti si s-o vindecati.
Orice cuvinte sau ganduri pe care le rostesti despre tine si situatia asta, incearca sa le cugeti cu grija ca ele se pot schimba in realitati, pot deveni profetia care se auto implineste.
"sunt condamnata sa asist la casnicia mea" - draga Casiana, pai cum o sa iesi dintr-o inchisoare in care te inchizi singura?

Ti s-a recomandat sa faci seminarul iertarii online cu Maica Siluana de la Iasi. O sa-ti creasca aripi de inger dupa ce o sa-l parcurgi si o sa-l aplici!!!
http://www.sfintiiarhangheli.ro/sa-ne-vindecam-iertand
Sa nu uiti de Paraclisul Macii Domnului!!


si eu ma plangeam, nu ca n-am bani de sandale, ci ca nu intelegeam ce am de invatat din suferinta pana ce nu am inteles ca numai prin foc se curata zgura de pe aur.

in legatura cu subiectul dezbatut,
eu de exemplu sunt cu o persoana de 1 an si 5 luni, si ne intelegem foarte bine, e tipul de persoana cu care eu chiar asi face pasul de a ma casatori, unica problema e ca el e catolic. am discutat cu el si nu vrea sa treaca la religia mea , ortodoxa
de fapt eu sunt intr-o mare dilema , chiar nu stiu ce sa fac.
am vb cu un preot si mi-a zis ca nu e nici o problema , se fac multe casatorii mixte, pe de alta parte pr Ilie Cleopa in scrierile lui spune cu totul altceva......................................
chiar nu stiu ce sa fac

Sa evadezi si tu cu el, cred, pentru ca daca fiecare-si gaseste evadarea singur, in alta parte.. :( Si nu in trecut neaparat, "sa retraim ce-a fost" ci si chestii noi, nu stiu. Eu cred ca oamenii cand vor sa ia distanta de ceva (ma duc sa ma plimb) de fapt vor sa ia distanta de rolurile pe care situatia respectiva le impune. Ex, nu sunt satul/a de tine, dar vreau o pauza de la rolul de sot/tata/angajat si as vrea sa fiu eu insami pentru cateva ore. Ideea e sa-si dea seama ca libertatea si sa fie el insusi - chiar si dupa standarde liberale :P - nu e unde nu esti tu ci ca asta se poate si impreuna cu tine si ca nu e nevoie sa adopte fata de tine un discurs de genul "totul e ok" pentru ca asta e singurul acceptabil date fiind rolurile voastre.
Poate sa mergeti amandoi undeva, faceti ceva, pescuiti, jucati sah, ce-o fi. Fara copii.. si cu gandul ca amandoi va regasiti nu doar in postura de soti/parinti ci si de evadati (caramaderia si complicitatea aceea care surade uneori cand amandoi alegeti sa nu raspundeti unei rude sacaitoare, de ex, nu e cel mai zen exemplu dar undeva in directia aceea a feelingului).

Ma simt “defecta” si ciudata de cate ori mi se zice, aici pe forum, ca nu pot iubi...pt ca nu e deloc asa. Poate acum vad putin tulbure, e posibil sa fi disparut ceva din capacitatea mintii mele de a mai percepe iubirea, dar am iubit, am iubit din tot sufletul, cu toata fiinta. Intr-adevar sunt momente in care as vrea sa uit asta. Momente in care as vrea sa nu fi simtit, sa nu fi trait, sa nu fi crezut pt ca nu pot accepta ca oameni care s-au iubit ajung uneori sa cunoasca suferinte interioare de neimaginat..

Anna m-a impresionat si ce ai povestiti tu. Presupun ca la tine nu a fost asa chiar din prima zi de casatorie. La mine asa a fost de la inceput. Nu m-am putut bucura de nimic. Ma gandeam la inceput sa incerc sa mimez fericirea, in felul asta poate l-as fi facut pe el sa se simta bine, dar apoi mi-am dat seama ca nu exista tristete mai mare decat cea pe care o simti cand descoperi falsul... si l-as fi ranit mult procedand asa.
Eu nu am libertatea sotului tau si nici nu sunt in stare sa procedez asa..nu plec/vin acasa cand si cum vreau. Sotul meu e dependent de mine (a si recunoscut asta), noi tot timpul suntem impreuna. Saptamana aceasta l-am rugat sa nu vina dupa mine la serviciu, i-am zis ca vreau sa vin pe jos pt ca s-a facut f frumos afara si vreau sa ma plimb putin. In fata blocului m-am asezat pe o banca, eram singura, imi era bine, dar tot am inceput sa plang la gandul ca trebuie sa urc si il gasesc acolo..am plans pana am pierdut notiunea timpului si a coborat dupa mine ingrijorat ca mi s-a intamplat ceva de nu mai ajung acasa...

F des simt ca nu imi face nimic mai rau decat prezenta lui langa mine (poate cu asta nu ma pot obisnui de fapt). Daca l-as vedea mai rar, sau daca ar avea un serviciu ceva mai solicitant decat al meu si eu as fi cea care l-as astepta seara acasa nu invers cum se intampla acum, poate daca as avea macar o ora pe zi in care sa fiu singura acasa, poate situatia nu ar mai fi asa impovaratoare.

De curand l-am intrebat daca i-ar fi mai bine fara mine, daca ne-am separa (fara sa divortam) pentru o perioada sau chiar pentru totdeauna si am trai asa, dar reactia lui a fost oarecum asa cum ma asteptam... a inceput sa planga si sa-mi zica ca nu poate fara mine, ca are nevoie de mine si ca vrea sa-i fiu alaturi. Nu stiu daca sa ma despart de el este cea mai inteleapta decizie, dar ma tem ca situatia asta incomoda se prelungeste degeaba si pt mine si pt el. Dar daca lui ii este mai bine sa ma aiba alaturi (chiar si in starea in care sunt ) cum as putea sa-l parasesc? Imi e mila, mi se rupe sufletul la gandul ca ar putea suferi candva cu aceeasi intensitate cu care o fac eu acum.

Ma simt izolata de viata pe care as vrea sa o am, lipsita de vitalitate, fara urma de entuziasm, niciun strop de liniste si fericire...doar indolenta si deteriorare... si mi-e f greu sa sper ca ruptura care s-a produs intre noi ar mai putea fi vreodata sudata.

Daca as avea certitudinea ca lucrurile, in timp, se vor schimba in bine,daca as sti ca vom putea trece peste aceste obstacole m-as inarma cu mai multa rabdare, m-as ruga si as astepta marea minune..dar daca ea nu se va intampla niciodata? Daca toate incercarile mele de a resuda ruptura dintre noi vor fi in zadar?

Multumesc celor care ziceti o rugaciune pentru mine, multumesc pentru toate sfaturile bune. Ma rog lui Dumnezeu si Maicii Sale sa ma lumineze si sa ma ajute sa depasesc toate aceste probleme, sa ies cu bine din situatia in care sunt acum.

Poate toate astea imi sunt de folos..poate trebuie sa am rabdare si sa nu caut folosul acum..dar nu stiu daca sau cat o sa mai rezist.

Casiana, iti poti imagina cum ar fi daca el si-ar schimba atitudinea...sa nu te mai ia de la servici, sa nu te mai sune...si sa te lase pur si simplu singura asa cum iti doresti?

E posibil ca tu sa fii iritata acum de faptul ca nu iti respecta dorinta de a mai fi si tu cu tine insati...si asta pentru ca a devenit foarte previzibila atitudinea lui.

Tu i-ai spus ca vrei pur si simplu sa ai un timp al tau, ca iti e necesar?

Intr-un fel mi se pare normala atitudinea lui, atunci cand aduci vorba de o separare...dar asta poate parea oricui ceva alarmant, si mai ales celor care sunt dependenti de prezenta celuilalt...insa daca i-ai spune clar ca vrei sa te intorci singura acasa, sau ca vrei sa iesi la cumparaturi...si ca vrei sa stai tu printre gandurile tale, nu ar incerca sa iti respecte dorinta?

Eu cred ca nici el nu stie cum sa procedeze, si chiar daca te vede suferind, plangand...cumva se simte vinovat pentru ca stie si ce anume a condus la aceasta situatie, si probabil sufletul lui isi doreste sa gaseasca o solutie, sau in sentimentul lui de protectie, ar vrea sa te inteleaga, sa iti fie aproape...sa poata cumva repara ce se poate repara. Cred ca el este optimist, si de aceea spera ca tu sa nu mai fii asa in timp...si sa revii si la starea ta de spriti de dinainte.