Cu respect va atrag atentia ca eu vorbeam de Dumnezeu - Dieu in franceza nicidecum de presbiter.
Presbiter este un neologism. neologismul stiti ce este? un cuvant romanesc? sau nu. Ce-o fi oare neologismul?

``cetateni greci ori greci ortodocsi fanatici si ucigasi`` ati facut dvs imparteala asta? cu ce drept?
De metafore ati auzit? ``v-ar ucide cu pietre la zid`` am voie sa o folosesc ca metafora sau nu?
sa faci grecii ortodocsi fanatici si ucigasi e culmea culmilor. Maine poimaine veti zice de toti ortocosii ca sunt fanatici si ucigasi. Mai da rautacios mai sunteti. Imi spunea mie cineva ca adventistii de ziua a saptea sunt foarte rautaciosi dar nu am crezut. Dvs ma convingeti ca avea dreptate.

Serios? Puteți numi "neologism" un cuvânt ce există în limba română de sute de ani?

Nu. Am spus că în greaca koine se spune ίερεύς. Deci dezinformați:76:

Apropos, nu a fost singura ocazie când n era lângă m... Era o simplă corectură făcută mai în glumă. Ridendo castigat mores.:3:

Aveți voie. Pe moment am uitat că doar dvs. aveți voie să folosiți metafore. Dacă NP folosesc metafore, trebuie puși la zid și uciși cu pietre. Până atunci, pentru a se obșnui cu statutul, vor fi puși la zidul infamiei și vor fi uciși cu vorbe (Mat.5,22).

Dvs. ați citit ce am scris în paranteză?

Observ că v-ați enervat și o să începeți să faceți tot mai multe greșeli, așa că vă las să vă liniștiți. O zi senină și Doamne ajută! http://yoursmiles.org/tsmile/flowers/t68024.gif

Penticostali


Originea cultului penticostal

Numele de „penticostali" vine de la cuvantul Pentecosta (Cincizecime), sustinand ca ei sunt botezati cu Duh Sfant si cu foc, daruri primite de catre Apostoli la Cincizecime sau la Pogorarea Duhului Sfant.
In 1901 Carol Parham, pastor baptist din Kansas sustine ca asupra sa si a unui grup de 13 persoane s-a pogorat Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in limbi.
Dizidente
1.In anul 1929, in cadrul „Bisericii lui Dumnezeu apostolice" care functiona la Arad, ca asociatie religioasa condusa de Gheorghe Bradin, s-a constituit o dizidenta, noua grupare intitulandu-se: Crestinii botezati cu Duhul Sfant. Apoi a avut sediul la Bucuresti si era condusa de Sodoy Alexandru (venit din Ungaria), Isbasa Alexandru (Lugoj), Bodor Eugen si G. Cojocarii, din Bucuresti.

2.In scurta vreme, din ramura de la Arad s-a desprins o noua fractiune, care s-a intitulat: Ucenicii Domnului lisus Hristos si era condusa de Ioan Popa din Sebis (Arad) si Ioan Crisan.

3.Biserica Apostolica de Ziua a 7-a sau „Penticostalii de Ziua a Saptea". Gruparea a aparut in satul Valea Florilor din comuna Ploscos (judetul Cluj). Dizidenta porneste de la premisa ca in cadrul cultului nu se respecta unele practici si sarbatori prevazute in Vechiul Testament si nu se pastreaza regimul alimentar prescris acolo.

Revenind de pe front, unde a trecut prin mai multe incercari care i-au „intarit credinta", dupa anul 1950, Ioan Boer, initiatorul gruparii, a luat legatura cu alte elemente dizidente din judetele Cluj, Hunedoara, Maramures, Suceava, Caras-Severin, Arad etc, in vederea largirii gruparii dizidente si pentru intocmirea unor memorii in scopul obtinerii recunoasterii lor drept cult.

Cum insa gruparea respectiva nu avea nimic comun cu notiunea de cult, nu se putea pune problema recunoasterii acestor calitati, neintrunind nici una din conditiile necesare: existenta unei credinte unitar-marturisite in mod statornic si public de un numar suficient de adepti, cat si exteriorizarea acestei credinte printr-un ansamblu de practici constituite intr-un ritual unitar si stabil.

Dupa anul 1958, gruparea a incercat sa se incadreze in Cultul penticostal, cu conditia ca membrilor ei sa li se permita continuarea practicilor proprii. Ulterior, a incercat, fara succes, sa fuzioneze si cu Cultul advetist de ziua a saptea, in aceleasi conditii.

4.Biserica lui Dumnezeu cea Apostolica botezata cu Duhul Sfant (Universalistii). Miscarea a aparut si s-a dezvoltat in ultimii 25 de ani. in prezent, numarul adeptilor nu se cunoaste. Fondatorul miscarii este Victor Chirila din Arad.

Membrii gruparii exclud sub orice fel de forma contactul cu statul.

5.Gruparea „al 13-lea Apostol" sau „Penticostalii negri".
Gruparea a aparut in anii '70 si are aderenti in judetele Timis, Arad, Bihor, Hunedoara, Caras-Severin etc.

Printre practicile acestor adepti retinem: intensificarea „vorbirii in limbi" si facerea de proorociri, sustinand ca au „glasul Domnului"; sub influenta Duhului Sfant, fiecare membru face noi „descoperiri" pentru ceilalti.

6.In cadrul cultului penticostal se manifesta si alte curente dizidente care, pe plan local, au luat diferite denumiri, cum ar fi: a) Crestinii liberi; b) Misiunea populara libera, cu aderenti in orasul Cugir (jud. Alba), (la specific, gruparea insista pentru necesitatea celui de al doilea botez pentru toti cei ce cred (penticostali); admit ca fiinta suprema doar pe Dumnezeu si tagaduiesc rolul lui Iisus si al Duhului Sfant; propaga ideea unirii tuturor credinciosilor crestini intr-o singura adunare (penticostala) pentru a capata forta si traire.

7. Credinta Nouapostolica sau Biserica Nouapostolica Internationala. Secta a aparut inainte de „constituirea" penticostalilor clasici (dupa 1913).

Patrunderea si dezvoltarea in Romania
Acest cult isi are originea in America la inceputul secolului al XX-lea.

In Romania penticostalii au patruns prin Pavel Bur din Arad plecat in SUA, inainte de 1910. Revenit in tara „convertit" si cu sprijinul unor maghiari instariti, da „nastere” acestiu cult in Banat si Transilvania.

Ion Bododea, pescar din Brailita, fost pastor baptist, paraseste „credinta" veche pentru „gustul" vorbirii in limbi.

Pe seama lui Pavel Budeanu se pune si traducerea in limba romana a „marturisirii" de credinta penticostala: Declararea fundamentului adevarat al Bisericii lui Dumnezeu.

In Romania se poate considera deschisa prima casa de adunare penticostala, cea din casa sotilor Bradin, la 10 septembrie 1922. In 1923, s-a organizat a doua adunare in comuna Cuvin. Siguranta statului de atunci, afland de existenta acestei secte, a interzis-o.

La 29 ianuarie 1925, Ministerul Cultelor si Artelor, prin Decizia 5734, a inclus in randul sectelor interzise si pe aderentii penticostali. Aceasta decizie, fiind publicata in ziare, opinia publica a fost interesata sa cunoasca natura si credinta acestei secte. Luand adresa din decizie, prin scrisori si vizite personale, fratele Gh. Bradin a fost solicitat sa dea unele lamuriri. Multi sectanti desprinsi din cultele neoprotestante ale vremii sau nemultumiti de pastorii lor s-au unit cu penticostalii.

O data cu schimbarea climatului politic din tara noastra, la 23 August 1944, penticostalii au iesit din ilegalitate, comunistii i-a declarat pe penticostali egali cu Biserica Ortodoxa Romana.
La 20 mai 1945, in orasul Arad, a avut loc o conferinta foarte restransa, in cadrul careia s-a discutat reorganizarea Asociatiei religioase penticostale si reeditarea unei reviste intitulate „Vestitorul Evangheliei". Gheorghe Bradin a fost in fruntea acestei organizatii, ca presedinte.

La 14 noiembrie 1950, prin Decretul nr. 1203, s-a primit recunoasterea juridica sub titulatura: Cultul Penticostal sau „Biserica lui Dumnezeu Apostolica".

Structura organizatorica a bisericii penticostale din Romania
Cultul penticostal din Romania este alcatuit din adunari, comunitati si uniuni, incercandu-se uniformizarea. Se incearca un model de organizare local. Cultul are in frunte un presedinte al Comitetului Bisericesc Penticostal, de fapt seful cultului.

Observ că iar se abate atenţia de la subiectul discuţiei. Rog să se păstreze discuţia pe marginea subiectului început, iar aceia care vor să discute alte subiecte să o facă pe alte topicuri corespunzătoare. Vă mulţumesc.

Sfântul Ioan Gură-de-aur
 

Sursa: Despre preoţie – Editura Sophia, Editura Biserica Ortodoxă, 2004, pag. 75-76

Aş vrea să îi somez încă o dată pe cei care scriu pe aici să se concentreze pe subiectul de discuţie, adică pe taina preoţiei şi/sau comparaţii cu cultele, şi să nu mai abată discuţia de la subiectul ei. Am repetat de nenumărate ori să se păstreze subiectul discuţiei, iar cei care au chef să discute alte lucruri să deschidă alte topicuri şi să se "dueleze" până le "sar capacele", dar acolo.

Termenul prezbiter (sau prezviter) este un vechi cuvânt românesc, nu văd de ce nu ar fi folosit în traducerea lui πρεσβυτέρος. E corect atât din punct de vedere lexical, dar mai ales din punct de vedere teologic.

În fiecare limbă traducerea Bibliei face distincție între preot și prezbiter:
- sacerdos /presbyterum în limba latină,
- ίερεύς / πρεσβυτέρος în limba greacă,
- priest / elder în limba engleză,
doar versiunea ortodoxă a Bibliei este mai cu moț la acest capitol, încălcând toate regulile lexicale și teologice.

ai vazut explicatia dex care arata derivarea cuvantului preot din lat.presbiterum. evident cuvantul preot este cel mai folosit in lb romana curenta. prin urmare traducerea Bibliei mai degraba foloseste acest cuvant decat prezviter care desi nu este incorect a se folosi, este mai putin folosit in popor decat derivata acestuia, preot. pe langa acest termen si in Biblia ortodoxa pe langa preot mai apare si cuvantul episcop derivat din greaca, batran, diacon, etc. cum de se foloseste parinte adesea in loc de preot? tocmai pornind de la idea din Biblie de bratran, parinte al bisericii, batran al bisercii, adica praesbiter in latina, elder in engleza.
iata explicatia dex a cuvantului 'prezviter':

http://dexonline.ro/definitie/prezviter

nu sustin ca este gresit a se folosi prezviter, dar acesta este un cuvant arhaic derivat din lat. presbiterum si care mai tarziu a evoluat in preot, termen intalnit in lb romana moderna. in lb romana literara din secolul nostru rar mai apar cuvinte arhaice, care de-a lungul anilor au evoluat in cuvintele din limbajul curent. asta nu inseamna ca scrierile actuale, in lb romana moderna, sunt mai cu mot. orice limba evolueaza de-a lungul secolelor prin urmare isi adapteaza si scrierile. vezi undeva in ziarele actuale, cartile actuale, traducerile de orice fel actuale cuvinte romanesti in forma lor arhaica? sau arhaisme? nu, pentru ca acestea au evoluat din acea forma in ce intalnim azi in limbajul curent, iar traducerea Bibliei trebuie si ea sa fie in limbajul local pe intelesul tuturor. altfel nu vad rostul traducerii ca si concept.

daca am propune traducerea Bibliei exclusiv in forma arhaica a tuturor cuvintelor romanesti, ca sa nu fim noi mai cu mot, oare cati ar citi-o cu usurinta in afara probabil de cativa lingvisti? in loc de intoarce-te - torna, in loc de preot - prezviter, in loc de frate -fratre, etc etc

Abordarea ta are accente comice, având în vedere incidența mare a arhaismelor într-o versiune atât de recentă, cum este Sinodala lui Bartolomeu Anania.

Nu, stimată soră! În loc de presbyteros - prezbiter, și în loc de iereus- preot, așa cum e logic și normal.

conform dex, preot deriva din prezbiter nu din iereu.
in loc de iereu avem: arhiereu (gasit si in VT si in NT), ieromonah, etc derivate din iereu:

http://www.webdex.ro/online/dictionar/iereu

precum vezi, conform dictionarelor, si iereu si prezbiter au trimitere la cuvantul preot in lb romana, iar precum sti Biblia ortodoxa contine mai multi termeni pe langa cel de preot pentru a desemna pe mai marii bisericii anume episcop, diacon, batran, arhiereu.
Repet, nu consider ca este gresit a se folosi arhaisme, dar mai mare usor este citita versiunea in lb curenta decat cea arhaica.

În cele ale credinţei, eu caut să fiu conform Bibliei, nu DEX-ului. Iar Biblia vorbeşte despre prezbiteri rânduiţi în primele biserici creştine. De preoţi vorbeşte doar în VT (exceptând bineînţeles preoţia Domnului Hristos, preoţia generică şi preoţia popoarelor păgâne).

Ideea succesiunii apostolice (ce apare în jurul anului 250 d. Hr.) a consfinţit pentru totdeauna diferenţa dintre cler (slujitorii bisericeşti) şi laici (simpli credincioşi). Prin aceasta, clericii erau „de drept" superiori celorlalţi credincioşi, în contradicţie cu învăţătura Bibliei, care spune că toţi credincioşii sunt egali, diferenţa constând în faptul că unii au fost chemaţi să facă o slujire mai aparte (slujitor al Bisericii).

Există două dimensiuni ale succesiunii apostolice, una falsă şi una adevărată. Una identifică succesiunea apostolică cu ritualul punerii mâinilor şi cu presupusa continuitate neîntreruptă a acestei practici de la apostoli, dar minimalizând păstrarea neschimbată a învăţăturii apostolilor. Cealaltă identifică succesiunea apostolică cu păstrarea neschimbată a învăţăturii apostolice şi trece în plan secundar ritualul punerii mâinilor.

Falsa succesiune apostolică: Pe baza acestei false succesiuni s-a creat cel mai frecvent argument pe care Bisericile Ortodoxe şi Catolice îl aduc în sprijinul afirmaţiei că Bisericile protestante şi neoprotestante sunt schismatice şi nu fac parte din creştinismul instituit de apostoli din cauză că nu se găseşte aşa-zisa succesiune neîntreruptă a episcopilor cu unul dintre apostoli sau din anturajul apostolic. Teoria aceasta îşi arată însă punctele slabe atunci cînd se face apel la argumente raţionale, îndepărtându-se de la adevărul biblic revelat.

Această falsă succesiune rezolva două lucruri foarte importante pentru episcopi în special şi cler în general: în primul rînd, aceasta îi „valida" ca fiind superiori celorlalţi credincioşi. În al doilea rînd, aveau o justificare „legitimă", ba chiar „sfântă" de a persecuta bisericile locale care nu doreau să primească înnoirile tradiţiei bisericeşti, ci doreau să păstreze simplitatea creştinismului apostolic. Întocmirea listelor care să dovedească această falsă succesiune a determinat căutarea celor mai „credibile" variante posibile. Aproape de anul 250 d.Hr., slujitorii bisericeşti din Roma, în căutarea succesiunii lor apostolice au plecat de la încântătoarea idee pentru ei că apostolul Petru ar fi fondat biserica din Roma, iar după anul 400 d.Hr. a apărut şi ideea că ar fi fost primul episcop sau chiar papă. Demnă de credibilitate nu este însă ipoteza unor preoţi care s-au gândit ce avantaje le-ar aduce această variantă, ci însăşi mărturia apostolului Petru:

"Sfătuiesc pe prezbiterii (πρεσβυτέροuς) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei (συμπρεσβύτερος - coleg prezbiter), un martor al patimilor lui Hristos..." (1 Petru 5,1).

El nu a folosit niciodată vreun alt titlu în afara celui de apostol şi serv al lui Isus Hristos, iar în acest text se numeşte generic prezbiter. Petru nu a fost nici fondatorul bisericii din Roma şi nici primul episcop sau papă. În realitate, nu există nicio dovadă istorică al acestei afirmaţii, care în cele din urmă se dovedeşte a fi un fals pe care s-a clădit întreaga idee de succesiune cu apostolul Petru aşezat în capul listei. Ba mai mult, această ipoteză vine în conflict cu învăţătura biblică, care spune că Petru a fost un apostol pentru evrei, în vreme ce Pavel a fost apostolul neevreilor. Potrivit acestui adevăr biblic, Petru nu avea cum să înfiinţeze biserica din Roma înainte de anul 40 d.Hr. Aceasta a fost mai degrabă înfiinţată de către evreii din Roma aflaţi în pelerinaj la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Cincizecimii când a avut loc coborârea Duhului Sfânt, după întoarcerea lor acasă.

Falsa succesiune apostolică identificată cu „hirotonisirea" sau „punerea mâinilor" este una artificială. Potrivit învăţăturii biblice, acţiunea de punere
a mâinilor simboliza „identificarea" celui care-şi punea mâinile cu cel peste
care se puneau mâinile. Identificarea dintre două persoane poate fi: identificare în binecuvântare, identificare în slujire, parteneriat deosebit în lucrarea lui Dumnezeu sau transmiterea binecuvântării de la o persoană la alta. În timpul Vechiului Testament, prin punerea mâinilor o persoană primea daruri suplimentare atunci cînd avea de îndeplinit o anumită lucrare. Punerea mâinilor s-a menţinut şi în chemarea la lucrarea creştină. Conotaţia avea mai mult de-a face cu recunoaşterea chemării la o anumită lucrare spirituală şi nu cu un act mistic.

Fals. "Superior" şi "inferior" înseamnă "mai aproape de Dumnezeu" şi "mai departe de Dumnezeu". Deci, nici clericii, nici laicii nu sunt superiori unii altora prin statutul lor, fiindcă preoţia sacramentală dobândită prin hirotonie nu garantează mântuirea, aşa cum nici preoţia comună dobândită prin botez nu garantează mântuirea, ci doar harurile necesare în vederea mântuirii.
Pe de altă parte, unul dintre cele trei roluri specifice ale preoţiei sacramentale este conducerea poporului credincios spre mânutuire (rolul pastoral). Adică, unii sunt păstori, alţii sunt oi, după cum în armată unii fac parte din corpul ofiţeresc, alţii din trupă. Numai în acest sens putem vorbi de "superior" şi "inferior", cu observaţia că gradul nu este corelat nici cu virtuţile militare, nici cu eroismul.

Greşit. Există o singură succesiune apostolică. Aceea care vine de la Cristos. El, în timp ce era pe pământ, i-a ales pe primii apostoli. După moartea şi învierea Sa, apostolii se aleg în continuare, până în ziua de azi. Primul caz a fost acela al lui Matia.

Greşit. În baza acestui argument, "Bisericile" protestante şi neoprotestante nu sunt schismatice, ci non-Biserici. Pentru ca o Biserică să fie schismatică, este necesar mai întâi să fie o Biserică. Spre exemplu, Bisericile noncalcedoniene şi cele ortodoxe sunt schismatice în raport cu Biserica Catolică. Aceasta înseamnă că au succesiune apostolică reală, sunt grupări ale credincioşilor în jurul lui Cristos real prezent în Sf Euharistie, doar că au ales să meargă la altă masă. Deci, Biserica nu este o simplă adunare a credincioşilor, ci o adunare în jurul lui Cristos. Acum, puteţi înţelege mai bine de ce "Biserica" adventistă este Biserică la fel de mult cum o tribună de dinamovişti care s-au adunat la meci este Biserică.


Şi cum aţi tras dv concluzia că prin "presbiter", Petru se referă la preoţia comună prin Botez ? Ce dovezi aveţi că nu se referă la păstorii Bisericii ?

Păi, tocmai a folosit titlul de presbiter. Adică, preot.

Dovezile istorice abundă, de la cele arheologice până la cele epigrafice (zeci de documente vechi, prin care oameni aflaţi MULT mai aproape în timp de perioada apostolică decât dv vorbesc despre Petru ca despre un locuitor al Urbei. Până şi ortodocşii, care ar fi la fel de interesaţi ca adventiştii să demoleze imaginea lui Petru ca şi conducător al Bisericii în capitala Imperiului nu îndrăznesc să o facă, este prea relevantă Tradiţia în această privinţă. Citiţi troparele şi condacele ortodoxe despre Petru, nu aiurelile unor pretinşi ortodocşi de pe forum.

Deci, binecuvântarea nu este act mistic ? Înseamnă că valorează mai puţin ca un blid de linte. Esau a făcut un gheşeft câştigător, potrivit teoriei dv. Ce mult semănaţi cu el !

Atâta vreme cât aveţi în vedere "preoţia sacramentală" în NT, invariabil îmi veţi taxa afirmaţiile prin "fals" şi "greşit", însă nu aveţi nici măcar o singură dovadă că Biserica apostolică (din timpul apostolilor) ar fi avut preoţi în "schema" slujitorilor ei. Decât bineînţeles interpretarea [eronată] a termenului πρεσβύτερος ca "preot".

N-am afirmat că Petru s-ar referi la preoţie (universală ori sacramentală), ci pur şi simplu la slujba de prezbiter- în rândul cărora se considera, deşi era un apostol, un martor al patimilor lui Hristos cum singur se autodefineşte.

De ce "adică"? Pe vremea apostolului Petru cele două slujbe nu doar că nu se confundau (πρεσβύτερος vs. ίερεύς), însă făceau parte din legăminte diferite.

Oricâte dovezi aţi invoca, totdeauna dintre acestea vor lipsi cele ale lui Petru însuşi ori ale celorlalţi apostoli.

Îmi cer iertare pentru exprimarea defectuoasă. Ideea era că, conotaţia punerii mîinilor avea mai mult de-a face cu recunoaşterea chemării la o anumită lucrare spirituală decât cu cu un act mistic.

Lucrarea aceasta este tocmai vestirea Evangheliei, iar punerea mâinilor mai are două conotaţii: aceea de numire şi de alegere.

În Fapte 14,23, conotaţia hirotonisirii biblice este aceea de „a numi":

"Au desemnat (χειροτονήσαντες) bătrâni (πρεσβυτέρους) în fiecare biserică şi, cu rugăciune şi post, i-au încredinţat Domnului în Care crezuseră." (versiunea NTR)

sau de „a fi ales" de biserică, cum este cazul în 2 Corinteni 8,19:

"Dar nu numai atât, ci este şi ales (χειροτονηθείς) de către Biserici ca împreună-călător cu noi la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre osârdia noastră." (versiunea sinodală)

Dacă privim succesiunea apostolică în sensul arătat de Sf. Tradiţie, avem de-a face cu una dintre cele mai serioase probleme: Apostolul Pavel nu a făcut parte dintre cei doisprezece, dar el a înfiinţat cele mai multe biserici creştine în epoca apostolică. Echipa misionară a apostolului Pavel formată printre alţii din Timotei, Tit, Luca, Silvan, Sila, etc. nu a fost hirotonisită de cei doisprezece apostoli, probabil cu excepţia lui Sila, aşa cum nici apostolul Pavel nu a fost!

Biblia spune că în Damasc un ucenic numit Anania a fost trimis de Dumnezeu să-şi pună mîinile peste Saul (Paul/Pavel) pentru a-şi recăpăta vederea pe care a pierdut-o în momentul întâlnirii cu Domnul Hristos. Textul biblic spune:

"Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt." (Fapte 9:17).

El a fost botezat şi a început imediat să predice. În mod justificat, putem crede că Anania din Damasc a fost unul dintre miile de evrei din diaspora prezenţi la ziua Cincizecimii când a coborât Duhul Sfânt şi s-a născut Biserica. În acea zi au fost trei mii de oameni care au primit mesajul lui Petru şi au crezut în Hristos, devenind ucenicii Săi, iar în zilele care au urmat s-au adăugat alte cîteva mii. A fost oare Anania, un oaspete venit din Damasc la sărbătoarea Cincizecimii, special hirotonisit de apostoli dintre miile prezenţi? Este periculos să sugerezi aşa ceva! Dacă acest fel de succesiune, prin punerea mîinilor, e cel real, nu pot crede că Biblia nu ar fi relatat hirotonirea lui Pavel de către cei doisprezece apostoli. Scriptura nu numai că nu spune nimic despre această presupusă hirotonire a lui Pavel, ci chiar infirmă o astfel de variantă.

... dar duci o luptă infernală cu prostul care are şcoală !!!
 

Încă o dată se dovedeşte că minciuna este o profesiune de credinţă la sectanţii care nu au mântuire. Succesiunea apostolică este de origine apostolică. Sectantul adventist pretinde că ideea succesiunii apostolice a apărut în jurul anului 250 d. Hr., ÎNSĂ NU ADUCE NICI UN SINGUR ARGUMENT PENTRU A ÎŞI SUSŢINE AFIRMAŢIA (FALSĂ DEALTFEL, DUPĂ CUM VOM VEDEA) !!! Probabil că are impresia că noi trebuie să îi dăm ascultare şi să îl credem pe cuvânt, fără să ţinem însă cont că minciuna şi erezia este profesiune de credinţă la sectanţii nemântuiţi. Prin urmare rugăm pe orice sectant să ne aducă o minimă dovadă pentru a susţine afirmaţia că ideea succesiunii apostolice a apărut pe la 250. Noi ştiam că sectanţii protestanţi şi neoprotestanţi au o obsesie cu secolul IV; acum vedem că reperul temporal care îi obsedează a scăzut în jurul mijlocului sec. III. Problema lor însă este că succesiunea apostolică este din perioada apostolică.

Un argument pentru a arăta pe faţă cum sectele protestante şi neoprotestante profesează minciuna ca şi credinţă este în opera sfântului Irineu de Lugdunum. Scrisă în sec. II (pe la anul 180 d. Hr.) prezintă deja ideea succesiunii apostolice

Wherefore it is incumbent to obey the presbyters who are in the Church—those who, as I have shown, possess the succession from the apostles; those who, together with the succession of the episcopate, have received the certain gift of truth, according to the good pleasure of the Father. But [it is also incumbent] to hold in suspicion others who depart from the primitive succession, and assemble themselves together in any place whatsoever, [looking upon them] either as heretics of perverse minds, or as schismatics puffed up and self-pleasing, or again as hypocrites, acting thus for the sake of lucre and vainglory. For all these have fallen from the truth. And the heretics, indeed, who bring strange fire to the altar of God— namely, strange doctrines— shall be burned up by the fire from heaven, as were Nadab and Abiud. <Leviticus 10:1-2> But such as rise up in opposition to the truth, and exhort others against the Church of God, [shall] remain among those in hell (apud inferos), being swallowed up by an earthquake, even as those who were with Chore, Dathan, and Abiron. <Numbers 16:33> But those who cleave asunder, and separate the unity of the Church, [shall] receive from God the same punishment as Jeroboam did. <1 Kings 14:10>

Such presbyters does the Church nourish, of whom also the prophet says: „I will give your rulers in peace, and your bishops in righteousness.“ <Isaiah 60:17> Of whom also did the Lord declare, „Who then shall be a faithful steward (actor), good and wise, whom the Lord sets over His household, to give them their meat in due season? Blessed is that servant whom his Lord, when He comes, shall find so doing.“ <Matthew 24:45-46> Paul then, teaching us where one may find such, says, „God has placed in the Church, first, apostles; secondly, prophets; thirdly, teachers.“ <1 Corinthians 12:28> Where, therefore, the gifts of the Lord have been placed, there it behooves us to learn the truth, [namely,] from those who possess that succession of the Church which is from the apostles, and among whom exists that which is sound and blameless in conduct, as well as that which is unadulterated and incorrupt in speech. For these also preserve this faith of ours in one God who created all things; and they increase that love [which we have] for the Son of God, who accomplished such marvellous dispensations for our sake: and they expound the Scriptures to us without danger, neither blaspheming God, nor dishonouring the patriarchs, nor despising the prophets.

sursa: http://www.newadvent.org/fathers/0103426.htm

Prin urmare putem vedea foarte uşor că ideea succesiunii apostolice era deja bine înfiptă în concepţia Bisericii deja la anul 180 (adică în sec. II) şi teza că ar fi apărut pe la 250 este complet falsă. Dealtfel, succesiunea apostolică este de origine apostolică, indiferent de cât se vor strădui sectanţii anatematizaţi să mistifice adevărul.

Deşi în textul lui Irineu de Lugdunum nu este specificată expres "punerea mâinilor" asta nu constituie un impediment ştiindu-se de la sfântul Ignatie Teoforul că în Biserica primară nu exista Euharistie adevărată decât aceea săvârşită de Episcop de succesiune apostolică şi de preoţii hirotoniţi de ei şi însărcinaţi de Episcop să săvârşească Euharistia având deja taina preoţiei administrată, prin urmare harul preoţiei. Prin urmare se poate vedea că funcţia Episcopului şi a preoţilor hirotoniţi de acesta nu era doar propovăduirea şi păstrarea adevărului revelat ci şi săvârşirea sfintelor taine, neexistând nimeni altcineva apt şi capabil să săvârşească sfânta Euharistie decât succesorii apostolilor, episcopii, şi preoţii cărora episcopii le-au îngăduit să o săvârşească prin taina hirotoniei când se administra efectiv harul preoţiei. Fără acest har al preoţiei, al cărui principal "deţinător" era Episcopul, de succesiune apostolică, nu se putea săvârşi Euharistia şi prin urmare nu exista posibilitatea creştinilor de a se împărtăşi de Hristos prin trupul şi sângele Lui euharistic.

Din punctul nostru (neoprotestant) de vedere putea să apară şi pe la anul 100, tot nebiblică şi eretică este. Chestiunea dureroasă pentru dumneata e lipsa argumentului biblic pentru "succesiunea apostolică".

punctul de vedere al sectanţilor eretici adventişti nu are nici cea mai mică valoare. sunteţi liberi să aveţi orice puncte de vedere, doar trăim în democraţie http://yoursmiles.org/msmile/fun/m0101.gif

Ai dreptate doctore, nici măcar pentru Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea (iar o să vezi roşu înaintea ochilor, deşi am scris cu negru - asta e, n-am ce-ţi face:3:) nu are valoare: "sectanţii eretici" respectivi nu mai sunt membri noştri.
Problema spinoasă însă rămâne, văd că o cam dai din colţ în colţ pe toate topicele...

În ce priveşte succesiunea apostolică, pe lângă minciunile pe care le-am văzut cu privire la data incipitului ideii de succesiune apostolică, succesiunea apostolică garantează atât menţinerea şi predarea adevărului revelat de Hristos, cât şi lucrarea de sfinţire prin sfintele taine, dintre care fundamentală este Euharistia ca fiind împărtăşire de Hristos prin trupul şi sângele Său euharistic. Biserica Ortodoxă, singura biserică adevărată a lui Hristos, are deplină succesiune apostolică păstrând şi îmbogăţind prin Duhul Sfânt adevărul revelat de Dumnezeu, şi în acelaşi timp exercitându-şi lucrarea de sfinţire a creştinilor prin intermediul sfintelor taine.

Falsa succesiune apostolică este însă prezentă la sectele eretice, separatiste şi anatematizate neoprotestante, cei care pretind fără absolut nici un argument a avea succesiune apostolică. În primul rând că aceste secte eretice şi în care nu există mântuire au denaturat fundamental adevărul revelat, spre a lor pierzare şi spre pierzarea celor vcare ascultă de ei, stricând învăţătura revelată prin propriile lor interpretări eretice la scriptură şi tradiţie şi predând drept adevărate erezii peste erezii. Cu alte cuvinte, separatismul de Biserică şi predarea de numeroase erezii ca fiind adevăruri arată evident că sectele eretice şi anatematizate nu au nici un fel de succesiune apostolică, singura lor succesiune fiind de la mesagerii satanei. În al doilea rând lipsa sfintelor taine, şi lipsa puterii sacramentale de a săvârşi sfintele taine sunt încă un semnal evident că sectele aşa-zis creştine nu au nici o legătură cu Biserica Creştină Apostolică; şi nu doar că nu au puterea sacramentală şi săvârşirea sfintelor taine, dar nu au nici credinţa cea adevărată cu privire la sfintele taine, ceea ce arată din nou lipsa oricărei legături între sectele eretice şi Biserica Creştină Apostolică care subzistă în Sfânta Biserică Ortodoxă. Sectele neoprotestante sunt anatema.