De ce folositi aceste eufemisme domnule Kesarion? Greseala, scapare de limbaj...

Spuneti-i mai bine pe nume: pacat.

Si daca ati gresit si ati pacatuit dracuindu-l pe aproapele dumneavoastra, invatatura ortodoxa nu va invata sa va cereti iertare?

Sugestia mea ar fi sa va cereti iertare pentru dracuieli si sa incercati sa va stapaniti limbajul.
Doamne ajuta.

Domnule sectar, eu ca şi creştin ortodox pot să mai şi greşesc uneori, nu sunt perfect, nu sunt Ioan Iacob Hozevitul şi nici Chiril al Alexandriei. Probabil că anumite scăpări în limbaj s-au datorat unui zel exagerat văzând neruşinarea sectarilor şi dorinţa mea de a le combate cu orice chip părerile lor greşite. Pe de altă parte, aşa-zisele blesteme nu sunt propriu-zis ale mele, ci sunt ale sfintelor sinoade ecumenice şi ale sfinţilor părinţi ai Bisericii lui Hristos; eu mai mult v-am făcut să conştientizaţi că sunteţi sub anatemă !

studiaza-l pe Sfantul Ioan Gura de Aur ca el si ceilalti au facut Sfanta Liturghie asa cum Domnul Iisus lea facut la Cina cea de Taina,fiindca nu vreti de la oameni care tiau spus tie despre Sfanta Impartasanie,daca nu citeste Vietile Sfintilor Parinti ca ei stiu cu Taina Impartasaniei ca ei sunt oamenii Lui Dumnezeu care au adus o viata mai grea decat voi cei ce va numiti Penticostali care nu aveti nici har de a Duhul Sfant,sunteti ca si iarba ce sa uscat,asa sunteti si voi uscati,fara nicio vlaga,daca nu ascultati de ei atunci un sigur lucru a spus Hristos daca nu ascultati de aceste lucru ramaneti pagan si vames pentru Biserica Ortodoxa.Se pare ca nu ai ascultat de doi oameni,daca nu ascultati nici de Sfintii Parinti va consideram niste pagani si vames.

Domnule Kesarion lasati nu mai are rost sa va chinuiti ca sufletul lui este vandut diavolui in loc sa fie in mana Domnului Iisus Hristos,ca nici nu va asculta;citeste acel pasaj din Biblie Domnul Iisus despre vorbeste sau ne da un demn, un oameni care sa discuta sa chemam un frate,daca nu vrea sa asculte sa mearga cu el la un preot,daca nici de asta sa se afuriseasca.

Intr-adevar, in Ortodoxie sfanta Euharistie joaca un rol central.
Din ceea ce am citit si din cea ce a fost expus pe thread am
desprins trei semnificatii majore:
-1. sfanta Impartasanie ne hraneste cu Jertfa Fiului lui Dumnezeu
pentru ca Jertfa este principiul Vietii.
-2. sfanta Impartasanie este singura modalitate prin care omul se
poate indumnezeii (dupa har, nu dupa fiinta).
-3. sfanta Impartasanie coboara Viata dumnezeiasca, perihoreza
Treimica, in comunitatea de credinciosi astfel incat fiecare madular
al Trupului lui Hristos traieste prin ceilalti si toti prin Hristos.

Dar, dar, dar, tocmai de aceea se cere mai intai si mai intai mare,
mare, mare PREGATIRE. Pentru ca este o mare Taina a sfintirii si
indumnezeirii noastre trebuie tratata cu imensa raspundere, trebuie
primita intr-o minte golita de patimi si pacate, eliberata de egoismul
nostru cel lumesc, primita cu dragoste, smerenie si chip de jertfa.
Har, smerenie si jertfa de sine.

La Sfanta Impartasanie, instituita de Domnul Iisus Hristos, se folosea paine nedospita. Era perioada pastelui si porunca spunea "Sã nu se vadã aluat la tine pe toatã întinderea tãrii tale......Nu vei putea sã jertfesti Pastele"(Deuteronom 16:4,5). In plus, aluatul este un simbol al pacatului :"Nu stiti cã putin aluat dospeste toatã plãmãdeala?
Mãturati aluatul cel vechi, ca sã fiti o plãmãdealã nouã, cum si sunteti fãrã aluat; cãci Hristos, Pastele noastre, a fost jertfit. Sã prãznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rãutate si viclenie, ci cu azimile curãtiei si adevãrului."(1 Corinteni 5:6-8)

Avand in vedere acestea (faptul ca Domnul Iisus Hristos nu a instituit Sfanta Impartasanie cu aluat- care este un simbol al pacatului - ci cu azimi) mai credeti ca painea facuta din aluat poate fi "prefacuta" in trupul lui Hristos?

Intr-o alta ordine de idei: de ce nu se respecta ceea ce a facut si poruncit Domnul Iisus Hristos sa se faca, cu ocazia Sfintei Impartasanii? "Deci, dacã Eu, Domnul si Învãtãtorul vostru, v-am spãlat picioarele, si voi sunteti datori sã vã spãlati picioarele unii altora. Pentru cã Eu v-am dat o pildã, ca si voi sã faceþi cum am fãcut Eu."(Ioan 13:14,15)

Eu zic sa rezolvati aceste "probleme" si apoi sa reveniti cu remarci gen "noi avem har, ceilalti nu au"(poate intre timp aflati si ce semnifica harul).

Cina Domnului a fost pe 13 Nissan, deci inainte de pastele evreiesc,
iar Iuda a inmuiat bucata de paine, ca azima se farama daca vrei sa
o intinzi pe blid.
Painea dospita semnifica firea cea cazuta pe care Mantuitorul prin
Intrupare, Jertfa si Inviere o vindeca si o restaureaza. Tocmai de
aceea Taina Euharistiei este o minune atat de mare caci preface o
o fire cazuta in Sfant Trupul Sau. La Dumnezeu totul e posibil.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Sa nu apelam in zadar la temeiuri biblice fara sa facem referire la cele nou testamentare care amintesc de Cina.
Daca Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu si Luca) spun ca Man*tuitorul a trimis pe Petru si Ioan "sa pregateasca Pastile" (Marcu, 14, 13-16; Luca, 22, 8-13), nu inseamna ca s-ar fi junghiat mielul pascal, adica s-ar fi serbat Pastile iudaic, caci evanghelistii ar fi notat in mod sigur daca ar fi avut loc jertfirea mielului pascal. Daca Hristos a serbat in seara de 13 Nisan Cina cea de Taina, aceasta n-a putut sa fie Pastile iudaic si deci n-a mancat azima.

Versiunea greceasca a Evangheliilor sinoptice, care este de fapt ver*siunea initiala (daca nu si pentru Evanghelia dupa Matei, in mod sigur pentru celelalte doua Evanghelii sinoptice, dupa Marcu si dupa Luca), ne arata, de asemenea, si ea acelasi lucru prin termenii folositi. Astfel, daca Mantuitorul ar fi serbat la Cina cea de Taina Pastile iudaic, masa ar fi trebuit sa fie numita Pasti, dar ea este numita cina, iar painea de la ea este paine dospita, nu azima.
Mai multe amanunte la http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/sfintele-taine/paine-azima-pentru-taina-euharistiei-69134.html

De-a lungul unei întregi săptămâni premergătoare Paştelui, evreii mâncau numai azime, după cum era prescris (Exodul, cap 9, 10). Prin urmare, este foarte probabil ca la Cina cea de Taină s-a mâncat pânie nedospită. Miel nu s-a mâncat, fiindcă însuşi Domnul era Mielul Pascal. Chiar şi astăzi, evreii nu mănâncă pâine dospită în acea perioadă, ci acea pască a lor oarecum asemănătoare unei napolitane mai moi şi neîndulcite, cu care se pot lua foarte bine ierburile amare din blid, ceea ce ei şi fac.

Un răspuns al apologeticii catolice fraţilor protestanţi despre semnificaţia pascală a patimilor şi morţii Domnului nostru aici (un episod din ciclul "catolic după Scripturi"):
http://mihaisarbu.wordpress.com/2010...eoprotestanti/

Eu fiind nascut si crescut la tara am vazut la tarani, ba uneori
eu insumi foloseam inmuierea painii in mancare, insa n-am
vazut sa se inmoaie altceva, biscuite, napolitana sau orice tip
de pasca. Dar nu te contrazic pentru ca nu avem dovezi certe
nici pentru una, nici pentru cealalta. De fapt, important e ceea
ce rezulta in urma Sfintei Taine a Euharistiei, si anume Sfantul
Trup si Sange al Mantuitorului.
Har, smerenie si jertfa de sine.

St. Ignatius of Antioch - The Epistle of Ignatius to the Smyrnaeans
 

Chapter 8. Let nothing be done without the bishop

See that you all follow the bishop, even as Jesus Christ does the Father, and the presbytery as you would the apostles; and reverence the deacons, as being the institution of God. Let no man do anything connected with the Church without the bishop. Let that be deemed a proper Eucharist, which is [administered] either by the bishop, or by one to whom he has entrusted it. Wherever the bishop shall appear, there let the multitude [of the people] also be; even as, wherever Jesus Christ is, there is the Catholic Church. It is not lawful without the bishop either to baptize or to celebrate a love-feast; but whatsoever he shall approve of, that is also pleasing to God, so that everything that is done may be secure and valid.

Sursa: http://www.newadvent.org/fathers/0109.htm

"1. Cu toţii urmaţi pe episcop, după cum urmează Iisus Hristos pe Tatăl, iar pe preoţi ca pe apostoli; pe diaconi respectaţi-i ca pe porunca lui Dumnezeu. Nimeni să nu facă fără episcop ceva din cele ce aparţin Bisericii. Acea Euharistie să fie socotită bună, care este făcută de episcop sau de cel căruia episcopul i-a îngăduit.
2. Unde se vede episcopul, acolo să fie şi mulţimea credincioşilor, după cum unde este Iisus Hristos, acolo este şi Biserica Universală. Fără episcop nu este îngăduit nici a boteza, nici a face agapă; că este bineplăcut lui Dumnezeu ceea ce aprobă episcopul, ca tot ce se săvârşeşte să fie sigur şi întemeiat."

(Scrierile Părinţilor Apostolici - EIBMBOR, 1979, pag. 184)

Saptamana azimilor, din cate stiu, incepea din seara zilei de 14 Nissan si tinea o saptamana. (Incepand din seara celei de a paisprezecea zi a lunii intaia si pana'n seara zilei a douazeci si una a aceleiasi luni, veti manca azime - Iesire 12, 18)

Cina cea de Taina nu a fost in saptamana azimilor, drept urmare nu era niciun motiv sa se consume azime.

Dar mie nu mi se pare un punct atat de important, atata timp cat avem sfinti in calendar care se impartaseau cu branza (cum era obiceiul la montanisti) (vezi Sf. Perpetua si Felicitas)

Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-386)
 

Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-386) - "episcop al Bisericii-Mame a tuturor Bisericilor, cea din Ierusalim" (Teodoret al Cirului - Istoria Bisericească (PSB 44))

"Căci după cum pâinea Euharistiei, după invocarea Sfântului Duh, nu mai este simplă pâine, ci trup al lui Hristos" (Cateheze - EIBMBOR, 2003, pag. 352)

"3. Pentru aceea suntem pe deplin încredinţaţi că ne împărtăşim cu trupul şi cu sângele lui Hristos. În chipul pâinii ţi se dă trupul, iar în chipul vinului ţi se dă sângele ca să ajungi prin împărtăşirea cu trupul şi cu sângele lui Hristos unit într-un singur trup şi sânge cu El. Astfel ajungem şi purtători de Hristos, pentru că trupul şi sângele Lui se împărtăşesc mădularelor noastre. Astfel, după cuvintele fericitului Petru, ajungem părtaşi firii dumnezeieşti (2 Petru 1:4).[...]

6. Nu te uita deci la pâine şi la vin ca la pâine şi la vin obişnuite. Ele, potrivit hotărârii Stăpânului, sunt trup şi sânge al lui Hristos. Chiar dacă simţirea te îndeamnă să gândeşti aşa, totuşi credinţa să-ţi dea certitudinea faptului. Să nu judeci taina după gustare, ci, neîndoielnic, încredinţează-te prin credinţă că ai fost învrednicit de trupul şi sângele lui Hristos." (Cateheze - EIBMBOR, 2003, pag. 356)

Sfântul Ignatie Teoforul (al Antiohiei) (cca 50 - cca 98-117)
 

St. Ignatius of Antioch - The Epistle of Ignatius to the Smyrnaeans

--------------------------------------------------------------------------------

Chapter 8. Let nothing be done without the bishop

See that you all follow the bishop, even as Jesus Christ does the Father, and the presbytery as you would the apostles; and reverence the deacons, as being the institution of God. Let no man do anything connected with the Church without the bishop. Let that be deemed a proper Eucharist, which is [administered] either by the bishop, or by one to whom he has entrusted it. Wherever the bishop shall appear, there let the multitude [of the people] also be; even as, wherever Jesus Christ is, there is the Catholic Church. It is not lawful without the bishop either to baptize or to celebrate a love-feast; but whatsoever he shall approve of, that is also pleasing to God, so that everything that is done may be secure and valid.

Sursa: http://www.newadvent.org/fathers/0109.htm

"1. Cu toţii urmaţi pe episcop, după cum urmează Iisus Hristos pe Tatăl, iar pe preoţi ca pe apostoli; pe diaconi respectaţi-i ca pe porunca lui Dumnezeu. Nimeni să nu facă fără episcop ceva din cele ce aparţin Bisericii. Acea Euharistie să fie socotită bună, care este făcută de episcop sau de cel căruia episcopul i-a îngăduit.
2. Unde se vede episcopul, acolo să fie şi mulţimea credincioşilor, după cum unde este Iisus Hristos, acolo este şi Biserica Universală. Fără episcop nu este îngăduit nici a boteza, nici a face agapă; că este bineplăcut lui Dumnezeu ceea ce aprobă episcopul, ca tot ce se săvârşeşte să fie sigur şi întemeiat."

(Scrierile Părinţilor Apostolici - EIBMBOR, 1979, pag. 184, Epistola către smirneni)

Aceasta este una dintre mărturiile unui părinte apostolic, episcop al Bisericii lui Hristos încă de pe vremea imediat următoare perioadei apostolice, hirotonit episcop chiar de către unul dintre sfinţii apostoli (Petru sau Pavel) şi care afirmă răspicat care este Euharistia Bisericii lui Hristos: aceea săvârşită de episcop sau de acel preot căruia episcopul i-a încredinţat, i-a îngăduit să o săvârşească. Această mărturie a Tradiţiei Părinţilor Apostolici demonstrează, pe lângă altele, evident şi din sfânta scriptură, că nu există şi nu poate exista sfânta taină a euharistiei decât în Biserica lui Hristos, săvârşită de episcop sau de preotul căruia episcopul i-a încredinţat o asemenea sarcină. Altă euharistie nu este recunoscută de Biserica lui Hristos, iar acest lucru demonstrează încă o dată falsitatea, ignoranţa crasă şi viclenia grupărilor sectare care pretind că ar avea vreo legătură sfânta taină a euharistiei, crezută şi practicată de Biserica lui Hristos încă de la începuturile ei relatate în cartea Faptelor apostolilor, cu aşa-zisa cină a Domnului practicată de grupările sectare cu aşa-zisele simboluri ale trupului şi sângelui lui Hristos.

Sfântul Ignatie Teoforul (al Antiohiei) (cca 50 - cca 98-117)
 

The Epistle of Ignatius to the Ephesians
http://www.newadvent.org/fathers/0104.htm

Chapter 20. Promise of another letter

If Jesus Christ shall graciously permit me through your prayers, and if it be His will, I shall, in a second little work which I will write to you, make further manifest to you [the nature of] the dispensation of which I have begun [to treat], with respect to the new man, Jesus Christ, in His faith and in His love, in His suffering and in His resurrection. Especially [will I do this ] if the Lord make known to me that you come together man by man in common through grace, individually, in one faith, and in Jesus Christ, who was of the seed of David according to the flesh, being both the Son of man and the Son of God, so that you obey the bishop and the presbytery with an undivided mind, breaking one and the same bread, which is the medicine of immortality, and the antidote to prevent us from dying, but [which causes] that we should live for ever in Jesus Christ.

Epistola către efeseni a sfântului Ignatie Teoforul - cap. XX

1. Dacă Iisus Hristos, cu rugăciunile voastre mă va învrednici şi dacă-i va fi voinţa, în o a doua epistolă, pe care vreau să v-o scriu, vă voi vorbi despre iconomia întrupării de care începusem să vă spun, despre omul cel nou, Iisus Hristos, despre credinţa în El, despre dragostea pentru El, despre patima şi învierea Lui.
2. Mai ales dacă Domnul îmi va descoperi că fiecare din voi şi toţi îndeobşte vă adunaţi în harul, care vine de la numele Său, într-o singură credinţă şi în Iisus Hristos "cel după trup din neamul lui David", Fiu al omului şi Fiu al lui Dumnezeu, pentru ca voi să vă supuneţi cu mintea neîmpărţită episcopului şi preoţimii, frângând o pâine, care este leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Iisus Hristos.

(Scrierile Părinţilor Apostolici - EIBMBOR, 1979, pag. 164, Epistola către efeseni)

Din nou, sfântul Ignatie Teoforul ne vorbeşte despre euharistie, frângerea pâinii, făcută în comuniunea eclesială condusă de episcop şi preoţi, şi care este leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Iisus Hristos, cuvinte evident corelate cu cuvintele Mântuitorului Hristos despre trupul şi sângele său din capitolul 6 al evangheliei după Ioan. Din nou Tradiţia Părinţilor Apostolici, la fel ca şi sfânta scriptură, la fel ca şi toată tradiţia Părinţilor şi Sfinţilor Bisericii lui Hristos, de la început şi până azi, demonstrează amăgirea propagată de sectari cu privire la sfânta taină a euharistiei din Biserica lui Hristos şi cu privire la ritualul lipsit de putere sacramentală, de harul Duhului Sfânt, de sfinţenie şi de puterea de a sfinţi în mod real pe credincioşi, practicat de ei, aşa-zisa cină a Domnului.

Sfântul Ignatie Teoforul (al Antiohiei) (cca 50 - cca 98-117)
 

The Epistle of Ignatius to the Smyrnaeans
http://www.newadvent.org/fathers/0109.htm

Chapter 6. Unbelievers in the blood of Christ shall be condemned

Let no man deceive himself. Both the things which are in heaven, and the glorious angels, and rulers, both visible and invisible, if they believe not in the blood of Christ, shall, in consequence, incur condemnation. „He that is able to receive it, let him receive it.“ (Matthew 19:12) Let not [high] place puff any one up: for that which is worth all is faith and love, to which nothing is to be preferred. But consider those who are of a different opinion with respect to the grace of Christ which has come unto us, how opposed they are to the will of God. They have no regard for love; no care for the widow, or the orphan, or the oppressed; of the bond, or of the free; of the hungry, or of the thirsty.

Chapter 7. Let us stand aloof from such heretics

They abstain from the Eucharist and from prayer, because they confess not the Eucharist to be the flesh of our Saviour Jesus Christ, which suffered for our sins, and which the Father, of His goodness, raised up again. Those, therefore, who speak against this gift of God, incur death in the midst of their disputes. But it were better for them to treat it with respect, that they also might rise again. It is fitting, therefore, that you should keep aloof from such persons, and not to speak of them either in private or in public, but to give heed to the prophets, and above all, to the Gospel, in which the passion [of Christ] has been revealed to us, and the resurrection has been fully proved. But avoid all divisions, as the beginning of evils.

Epistola sfântului Ignatie Teoforul către smirneni

Capitolul 6
1. Nimeni să nu se înşele ! Chiar puterile cele cereşti, slava îngerilor şi stăpânitorii văzuţi şi nevăzuţi, dacă nu cred în sângele lui Hristos, şi ei sunt osândiţi. "Cine poate înţelege, să înţeleagă". Nimeni să nu se mândrească cu locul pe care-l ocupă; că totul este credinţă şi dragoste, decât care nimic nu-i mai mare.
2. Uitaţi-vă la cei care gândesc altfel despre harul lui Iisus Hristos, pogorât peste noi ! Ei sunt împotriva gândirii lui Dumnezeu. Nu le pasă de dragoste, de văduvă, de orfan, de cel strâmtorat, de cel legat sau dezlegat, nici de cel înfometat sau însetat.

Capitolul 7
1. De Euharistie şi de rugăciune se depărtează, pentru a nu mărturisi că Euharistia este trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trupul, care a pătimit pentru păcatele noastre şi pe care Tatăl, cu bunătatea Sa, L-a înviat. Aşadar, cei care se împotrivesc darului lui Dumnezeu, mor datorită tăgadei lor. Le-ar fi de folos să iubească, pentru ca să şi învieze.
2. Se cuvine, dar, să vă depărtaţi de uni ca aceştia şi să nu vorbiţi cu ei nici în particular, nici în public; să ne ţinem strâns de profeţi şi mai ales de Evanghelie, în care patimile ne sunt arătate, iar învierea se împlineşte. Fugiţi de dezbinări, că ele sunt începutul relelor.

(Scrierile Părinţilor Apostolici - EIBMBOR, 1979, pag. 184, Epistola către smirneni)

Sfântul Ignatie Teoforul, în aceeaşi epistolă către smirneni, ne vorbeşte din nou despre Euharistie pe care o mărturiseşte că este trupul Mântuitorului Iisus Hristos, trupul cu care a pătimit şi pe care Tatăl l-a înviat, afirmaţii care lovesc din nou în doctrinele grupărilor sectare neoprotestante, şi lovesc cu atât mai tare cu cât sunt scrise de un Părinte Apostolic, episcop al Bisericii lui Hristos hirotonit întru episcop de chiar unul dintre sfinţii apostoli (unii spun Petru, alţii Pavel) şi care a primit Evanghelia direct de la sfinţii apostoli şi, odată cu aceasta, şi credinţa şi practica cea adevărată cu privire la Sfânta Taină a Euharistiei. Se poate vedea apoi şi condamnarea pe care singuri şi-o aleg prin tăgăduirea darului lui Dumnezeu; precum şi atitudinea pe care cei care fac parte din Biserica lui Hristos trebuie să o aibă faţă de astfel de tăgăduitori.

Părintele Dumitru Stăniloae
 

Pentru Taina Sfintei Euharisti este importanta si dogma hristologica despre unirea reala fara confundare a celor doua firi- dumnezeiasca si omeneasca intr-un mod neimpartit, despartit, neschimbat, neamestecat. De aceea si prezenta lui Hristos in Euharistie este una reala, ci nu simbolica.

Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-386)
 

Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-386) - "episcop al Bisericii-Mame a tuturor Bisericilor, cea din Ierusalim" (Teodoret al Cirului - Istoria Bisericească (PSB 44))

"Căci după cum pâinea Euharistiei, după invocarea Sfântului Duh, nu mai este simplă pâine, ci trup al lui Hristos" (Cateheze - EIBMBOR, 2003, pag. 352)

"3. Pentru aceea suntem pe deplin încredinţaţi că ne împărtăşim cu trupul şi cu sângele lui Hristos. În chipul pâinii ţi se dă trupul, iar în chipul vinului ţi se dă sângele ca să ajungi prin împărtăşirea cu trupul şi cu sângele lui Hristos unit într-un singur trup şi sânge cu El. Astfel ajungem şi purtători de Hristos, pentru că trupul şi sângele Lui se împărtăşesc mădularelor noastre. Astfel, după cuvintele fericitului Petru, ajungem părtaşi firii dumnezeieşti (2 Petru 1:4).[...]

6. Nu te uita deci la pâine şi la vin ca la pâine şi la vin obişnuite. Ele, potrivit hotărârii Stăpânului, sunt trup şi sânge al lui Hristos. Chiar dacă simţirea te îndeamnă să gândeşti aşa, totuşi credinţa să-ţi dea certitudinea faptului. Să nu judeci taina după gustare, ci, neîndoielnic, încredinţează-te prin credinţă că ai fost învrednicit de trupul şi sângele lui Hristos." (Cateheze - EIBMBOR, 2003, pag. 356)

Erezia sectarilor neoprotestanţi trebuie demascată
 

Ce-i kesarioane, iar te-ai suparat ca nu te mai baga nimeni in seama?
Hai sa-ti raspund eu inca o data. Poate te mai linistesti ca tare tulburat mai pari...

Nu stiu cum sunt ceilalti NP dar eu, la cat de pacatos sunt, cele enumerate de tine sunt adevarate complimente.

Păi doctorul merceolog nu ştie că NP au o sfântă Taină (a 8-a, cea omisă de ortodocşi):

"Păstrând taina credinţei în cuget curat." (1 Tim.3,9)

Păi, da în cuget curat:

http://luptapentruortodoxie.blogspot...i-apusene.html

Da, în cuget curat:1:

The Synod of Jerusalem and the Confession of Dositheus, A.D. 1672
 

The Synod of Jerusalem and the Confession of Dositheus, A.D. 1672

Article XVII.—The Eucharist is both a sacrament and a sacrifice, in which the very body and blood of Christ are truly and really (ἀληθῶς καὶ πραγματικῶς) present under the figure and type (ἐν εἴδει καὶ τύπῳ) of bread and wine, are offered to God by the hands of the priest as a real though unbloody sacrifice for all the faithful, whether living or dead (ὑπὲρ πάντων τῶν εὐσεβῶν ζώντων καὶ τεθνεώτων), and are received by the hand and the mouth of unworthy as well as worthy communicants, though with opposite effects. The Lutheran doctrine is rejected, and the Romish doctrine of transubstantiation (μεταβολή, μετουσίωσις) is taught as strongly as words can make it; but it is disclaimed to give an explanation of the mode in which this mysterious and miraculous change of the elements takes place.

St. Ignatius of Antioch - The Epistle of Ignatius to the Romans
 

Chapter 7. Reason of desiring to die

The prince of this world would fain carry me away, and corrupt my disposition towards God. Let none of you, therefore, who are [in Rome] help him; rather be on my side, that is, on the side of God. Do not speak of Jesus Christ, and yet set your desires on the world. Let not envy find a dwelling-place among you; nor even should I, when present with you, exhort you to it, be persuaded to listen to me, but rather give credit to those things which I now write to you. For though I am alive while I write to you, yet I am eager to die. My love has been crucified, and there is no fire in me desiring to be fed; but there is within me a water that lives and speaks, saying to me inwardly, Come to the Father. I have no delight in corruptible food, nor in the pleasures of this life. I desire the bread of God, the heavenly bread, the bread of life, which is the flesh of Jesus Christ, the Son of God, who became afterwards of the seed of David and Abraham; and I desire the drink of God, namely His blood, which is incorruptible love and eternal life.

Sursa: http://www.newadvent.org/fathers/0107.htm

The Epistle of Ignatius to the Philadelphians
 

Chapter 4. Have but one Eucharist

Take heed, then, to have but one Eucharist. For there is one flesh of our Lord Jesus Christ, and one cup to [show forth ] the unity of His blood; one altar; as there is one bishop, along with the presbytery and deacons, my fellow-servants: that so, whatsoever you do, you may do it according to [the will of] God.

http://www.newadvent.org/fathers/0108.htm

ST. JUSTIN THE MARTYR (c. 100 - 165 A.D.) - Dialogue with Trypho
 

Chapter 41. The oblation of fine flour was a figure of the Eucharist

Justin: And the offering of fine flour, sirs, which was prescribed to be presented on behalf of those purified from leprosy, was a type of the bread of the Eucharist, the celebration of which our Lord Jesus Christ prescribed, in remembrance of the suffering which He endured on behalf of those who are purified in soul from all iniquity, in order that we may at the same time thank God for having created the world, with all things therein, for the sake of man, and for delivering us from the evil in which we were, and for utterly overthrowing principalities and powers by Him who suffered according to His will. Hence God speaks by the mouth of Malachi, one of the twelve [prophets], as I said before, about the sacrifices at that time presented by you: 'I have no pleasure in you, says the Lord; and I will not accept your sacrifices at your hands: for, from the rising of the sun unto the going down of the same, My name has been glorified among the Gentiles, and in every place incense is offered to My name, and a pure offering: for My name is great among the Gentiles, says the Lord: but you profane it.' Malachi 1:10-12 [So] He then speaks of those Gentiles, namely us, who in every place offer sacrifices to Him, i.e., the bread of the Eucharist, and also the cup of the Eucharist, affirming both that we glorify His name, and that you profane [it]. The command of circumcision, again, bidding [them] always circumcise the children on the eighth day, was a type of the true circumcision, by which we are circumcised from deceit and iniquity through Him who rose from the dead on the first day after the Sabbath, [namely through] our Lord Jesus Christ. For the first day after the Sabbath, remaining the first of all the days, is called, however, the eighth, according to the number of all the days of the cycle, and [yet] remains the first.

ST. JUSTIN THE MARTYR (c. 100 - 165 A.D.) - The First Apology
 

Chapter 66. Of the Eucharist

And this food is called among us Εὐχαριστία [the Eucharist], of which no one is allowed to partake but the man who believes that the things which we teach are true, and who has been washed with the washing that is for the remission of sins, and unto regeneration, and who is so living as Christ has enjoined. For not as common bread and common drink do we receive these; but in like manner as Jesus Christ our Saviour, having been made flesh by the Word of God, had both flesh and blood for our salvation, so likewise have we been taught that the food which is blessed by the prayer of His word, and from which our blood and flesh by transmutation are nourished, is the flesh and blood of that Jesus who was made flesh. For the apostles, in the memoirs composed by them, which are called Gospels, have thus delivered unto us what was enjoined upon them; that Jesus took bread, and when He had given thanks, said, „This do in remembrance of Me, Luke 22:19 this is My body;“ and that, after the same manner, having taken the cup and given thanks, He said, „This is My blood;“ and gave it to them alone. Which the wicked devils have imitated in the mysteries of Mithras, commanding the same thing to be done. For, that bread and a cup of water are placed with certain incantations in the mystic rites of one who is being initiated, you either know or can learn.

Sursa: http://www.newadvent.org/fathers/0126.htm

ST. IRENAEUS (c. 140 - 202 A.D.) - Against Heresies
 

Against Heresies (Book V, Chapter 2)

When Christ visited us in His grace, He did not come to what did not belong to Him: also, by shedding His true blood for us, and exhibiting to us His true flesh in the Eucharist, He conferred upon our flesh the capacity of salvation.

2. But vain in every respect are they who despise the entire dispensation of God, and disallow the salvation of the flesh, and treat with contempt its regeneration, maintaining that it is not capable of incorruption. But if this indeed do not attain salvation, then neither did the Lord redeem us with His blood, nor is the cup of the Eucharist the communion of His blood, nor the bread which we break the communion of His body. 1 Corinthians 10:16 For blood can only come from veins and flesh, and whatsoever else makes up the substance of man, such as the Word of God was actually made. By His own blood he redeemed us, as also His apostle declares, „In whom we have redemption through His blood, even the remission of sins.“ Colossians 1:14 And as we are His members, we are also nourished by means of the creation (and He Himself grants the creation to us, for He causes His sun to rise, and sends rain when He wills Matthew 5:45). He has acknowledged the cup (which is a part of the creation) as His own blood, from which He bedews our blood; and the bread (also a part of the creation) He has established as His own body, from which He gives increase to our bodies.

3. When, therefore, the mingled cup and the manufactured bread receives the Word of God, and the Eucharist of the blood and the body of Christ is made, from which things the substance of our flesh is increased and supported, how can they affirm that the flesh is incapable of receiving the gift of God, which is life eternal, which [flesh] is nourished from the body and blood of the Lord, and is a member of Him?— even as the blessed Paul declares in his Epistle to the Ephesians, that „we are members of His body, of His flesh, and of His bones.“ Ephesians 5:30 He does not speak these words of some spiritual and invisible man, for a spirit has not bones nor flesh; Luke 24:39 but [he refers to] that dispensation [by which the Lord became] an actual man, consisting of flesh, and nerves, and bones—that [flesh] which is nourished by the cup which is His blood, and receives increase from the bread which is His body. And just as a cutting from the vine planted in the ground fructifies in its season, or as a grain of wheat falling into the earth and becoming decomposed, rises with manifold increase by the Spirit of God, who contains all things, and then, through the wisdom of God, serves for the use of men, and having received the Word of God, becomes the Eucharist, which is the body and blood of Christ; so also our bodies, being nourished by it, and deposited in the earth, and suffering decomposition there, shall rise at their appointed time, the Word of God granting them resurrection to the glory of God, even the Father, who freely gives to this mortal immortality, and to this corruptible incorruption, 1 Corinthians 15:53 because the strength of God is made perfect in weakness, 2 Corinthians 12:3 in order that we may never become puffed up, as if we had life from ourselves, and exalted against God, our minds becoming ungrateful; but learning by experience that we possess eternal duration from the excelling power of this Being, not from our own nature, we may neither undervalue that glory which surrounds God as He is, nor be ignorant of our own nature, but that we may know what God can effect, and what benefits man receives, and thus never wander from the true comprehension of things as they are, that is, both with regard to God and with regard to man. And might it not be the case, perhaps, as I have already observed, that for this purpose God permitted our resolution into the common dust of mortality, that we, being instructed by every mode, may be accurate in all things for the future, being ignorant neither of God nor of ourselves?

Sursa: http://www.newadvent.org/fathers/0103502.htm

ORIGEN (c. 185 - 254 A.D.)
 

ORIGEN (c. 185 - 254 A.D.) - Contra Celsus, Book VIII

Chapter 33

From this it is evident that we have already met the next statement of Celsus, which is as follows: „We must either not live, and indeed not come into this life at all, or we must do so on condition that we give thanks and first-fruits and prayers to demons, who have been set over the things of this world: and that we must do as long as we live, that they may prove good and kind.“ We must surely live, and we must live according to the word of God, as far as we are enabled to do so. And we are thus enabled to live, when, „whether we eat or drink, we do all to the glory of God;“ and we are not to refuse to enjoy those things which have been created for our use, but must receive them with thanksgiving to the Creator. And it is under these conditions, and not such as have been imagined by Celsus, that we have been brought into life by God; and we are not placed under demons, but we are under the government of the Most High God, through Him who has brought us to God— Jesus Christ. It is not according to the law of God that any demon has had a share in worldly affairs, but it was by their own lawlessness that they perhaps sought out for themselves places destitute of the knowledge of God and of the divine life, or places where there are many enemies of God. Perhaps also, as being fit to rule over and punish them, they have been set by the Word, who governs all things, to rule over those who subjected themselves to evil and not to God. For this reason, then, let Celsus, as one who knows not God, give thank-offerings to demons. But we give thanks to the Creator of all, and, along with thanksgiving and prayer for the blessings we have received, we also eat the bread presented to us; and this bread becomes by prayer a sacred body, which sanctifies those who sincerely partake of it.

Sursa: http://www.newadvent.org/fathers/04168.htm

Mai doctore mai,
Tu poate esti doctor si in limbi straine, mai, dar totusi noi traim in Romania, nu crezi ca ne-am prea englezit mai?

Avem o limba frumoasa. Hai sa o folosim, mai!
Observ ca ne-ai terorizat cu postarile tale englezite. Oare chiar s-au terminat toate sursele tale scrise in limba romana? Mai?

ST. GREGORY OF NYSSA (c. 335 - 394 A.D.)
 

ST. GREGORY OF NYSSA (c. 335 - 394 A.D.)

This Body, by the indwelling of God the Word, has been made over to divine dignity. Rightly then, do we believe that the bread consecrated by the word of God has been made over into the Body of God the Word. For that Body was, as to its potency, bread; but it has been consecrated by the lodging there of the Word, who pitched His tent in the flesh. From the same cause, therefore, by which the bread that was made over into that Body is made to change into divine strength, a similar result now takes place. As in the former case, in which the grace of the Word made holy that body the substance of which is from bread, and in a certain manner is itself bread, so in this case too, the bread, as the Apostle says, "is consecrated by God's word and by prayer"; not through its being eaten does it advance to become the Body of the Word, but it is made over immediately into the Body by means of the word, just as was stated by the Word, "This is My Body!" ...In the plan of His grace He spreads Himself to every believer by means of that Flesh, the substance of which is from wine and bread, blending Himself with the bodies of believers, so that by this union with the Immortal, man, too, may become a participant in incorruption. These things He bestows through the power of the blessing which transforms the nature of the visible things to that [of the Immortal]. (The Great Catechism 37)

sursa: http://www.bringyou.to/apologetics/num8.htm

ST. AMBROSE OF MILAN (c. 333 - 397 A.D.)
 

ST. AMBROSE OF MILAN (c. 333 - 397 A.D.)

You may perhaps say: "My bread is ordinary." But that bread is bread before the words of the Sacraments; where the consecration has entered in, the bread becomes the flesh of Christ. And let us add this: How can what is bread be the Body of Christ? By the consecration. The consecration takes place by certain words; but whose words? Those of the Lord Jesus. Like all the rest of the things said beforehand, they are said by the priest; praises are referred to God, prayer of petition is offered for the people, for kings, for other persons; but when the time comes for the confection of the venerable Sacrament, then the priest uses not his own words but the words of Christ. Therefore it is the word of Christ that confects this Sacrament....Before it be consecrated it is bread; but where the words of Christ come in, it is the Body of Christ. Finally, hear Him saying: "All of you take and eat of this; for this is My Body." And before the words of Christ the chalice is full of wine and water; but where the words of Christ have been operative it is made the Blood of Christ, which redeems the people. (The Sacraments 4:4:14; 4:5:23)

sursa: http://www.bringyou.to/apologetics/num8.htm

Ai luat-o razna :))

Sfîntul Vasile cel Mare (c. 330 - 379 A.D.)
 

RÎNDUIALA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII

RUGĂCIUNEA ÎNTÎI (a Sfîntului Vasile cel Mare)

Stăpîne Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti izvorul vieţii şi al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută şi nevăzută, Fiul Tatălui celui fără de început, Cel ce eşti împreună veşnic cu Dînsul şi împreună fără de început, Care pentru multa bunătate, în zilele cele din urmă ai purtat Trup şi Te-ai răstignit, şi Te-ai jertfit pentru noi cei nemulţumitori şi nerecunoscători şi cu Sîngele Tău ai înnoit firea noastră cea stricată prin păcat, însuţi împărate, Cel ce eşti fără de moarte, primeşte şi pocăinţa mea, a păcătosului, şi pleacă urechea Ta către mine şi ascultă graiurile mele, că am greşit Doamne; greşit-am la cer şi înaintea Ta şi nu sînt vrednic a căuta spre înălţimea slavei Tale. Ci Tu, Doamne, fără răutate fiind, îndelung-răbdător şi multmilostiv, nu m-ai dat pe mine să pier cu fărădelegile, în tot chipul aşteptînd întoarcerea mea. Că Tu ai zis, Iubitorule de oameni, prin proorocul Tău: Cu vrere nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Că nu vrei, Stăpîne, să pierzi făptura mîinilor Tale, nici nu voieşti pierderea oamenilor, ci vrei ca toţi să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Pentru aceasta şi eu, deşi sînt nevrednic cerului şi pămîntului şi acestei vieţi trecătoare, pentru că m-am supus cu totul păcatului şi m-am făcut rob dezmierdărilor şi am necinstit chipul Tău, dar fiind făptura şi zidirea Ta, nu deznâdăjduiesc de a mea mîntuire, eu ticălosul. Ci nădăjduind la milostivirea Ta cea fără de margini, vin către Tine: primeşte-mă deci şi pe mine, Iubitorule de oameni Hristoase, ca pe desfrînata şi ca pe tîlharul, ca pe vameşul şi ca pe fiul cel pierdut, şi ridică sarcina cea grea a păcatelor mele, Cel ce ridici păcatul lumii şi tămăduieşti neputinţele oamenilor; Cel ce chemi la Tine pe cei osteniţi şi împovăraţi şi le dai odihnă; Cel ce n-ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi mă curaţeşte de toată necurăţia trupului şi a sufletului. învaţă-mă să săvîrşesc sfinţenie întru frica Ta, ca, întru curată mărturisire a cugetului meu primind părticica Sfintelor Tale Taine, să mă unesc cu Sfîntul Tău Trup şi Sînge, şi să Te am pe Tine locuind şi petrecînd întru mine împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Aşa, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să nu-mi fie mie spre osîndă împărtăşirea preacuratelor şi de viaţă făcătoarelor Tale Taine, nici să ajung neputincios cu sufletul şi cu trupul, împărtăşindu-mă cu nevrednicie; ci dă-mi, pînă la suflarea mea cea mai de pe urmă, fără de osîndă să primesc părticica Sfintelor Tale Taine, spre împărtăşirea cu Duhul Sfînt, ca merinde pentru viaţa de veci şi spre răspuns bine primit, la înfricoşătorul Tău scaun de judecată, ca şi eu, dimpreună cu toţi aleşii Tăi, să fiu părtaş bunătăţilor Tale celor nestricăcioase, pe care le-ai gătit, Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, întru care eşti preaslăvit în vecii vecilor. Amin.

Sfîntul Ioan Gură de Aur (c. 344 - 407 A.D.)
 

Sfîntul Ioan Gură de Aur (c. 344 - 407 A.D.)

RÎNDUIALA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII

RUGĂCIUNEA A DOUA (a Sfîntului Ioan Gură de Aur)

Doamne, Dumnezeul meu, ştiu că nu sînt vrednic, nici în stare ca să intri sub acoperămîntul casei sufletului meu, pentru că este cu totul pustiu şi surpat şi nu afli în mine loc potrivit ca să-Ţi pleci capul. Ci, precum din înălţime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te şi acum spre smerenia mea. Şi precum ai binevoit a Te culca în peşteră şi în ieslea necuvîntătoarelor, aşa binevoieşte a intra şi în ieslea necuvîntătorului meu suflet şi întinatului meu trup. Şi precum n-ai socotit lucrul nevrednic a intra şi a cina împreună cu
păcătoşii în casa lui Simon cel lepros, aşa binevoieşte a intra şi în casa smeritului, leprosului şi păcătosului meu suflet. Şi precum n-ai îndepărtat pe desfrînata cea păcătoasă, cea asemenea mie, care a venit şi s-a atins de Tine, aşa Te milostiveşte şi de mine păcătosul, care vin şi mă ating de Tine. Şi precum nu Te-ai scîrbit de întinata şi necurata ei gură ce Te-a sărutat, aşa nu Te scîrbi nici de întinata şi mai necurata mea gură, nici de buzele mele cele necurate şi pîngărite, şi de limba mea cea cu totul necurată. Ci să-mi fie mie cărbunele preasfîntului Tău Trup şi al scumpului Tău Sînge spre sfinţire şi spre luminare, spre însănătoşirea smeritului meu suflet şi trup, spre uşurarea greutăţii greşelilor mele celor multe, spre pază de toată lucrarea diavolească, spre îndepărtarea şi mutarea răului şi vicleanului meu obicei, spre omorîrea patimilor, spre plinirea poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har şi spre dobîndirea împărăţiei Tale. Că nu vin la Tine ca un nepăsător, Hristoase Dumnezeule, ci încrezîndu-mă în bunătatea Ta cea nespusă şi ca nu cumva rămînînd departe prea multă vreme de împărtăşirea Ta, să fiu prins de lupul cel înţelegător. Pentru aceasta mă rog Ţie, Cel ce singur eşti sfînt, Stăpîne: Sfinţeşte-mi sufletul şi trupul, mintea şi inima, rărunchii şi măruntaiele; înnoieşte-mă tot şi înrădăcinează frica Ta întru mădularele mele şi sfinţenia Ta fă-o neştearsă de la mine. Şi-mi fii mie ajutător şi folositor, îndreptînd în pace viaţa mea şi învrednicindu-mă a sta de-a dreapta Ta, cu sfinţii Tăi, pentru rugăciunile şi mijlocirile Preacuratei Maicii Tale şi ale slujitorilor Tăi celor fără de trup, ale preacuratelor puteri şi pentru ale tuturor sfinţilor, care din veac au bineplăcut Ţie. Amin.

Sfîntul Ioan Damaschin (676-749)
 

Sfîntul Ioan Damaschin (676-749)

RÎNDUIALA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII

RUGĂCIUNEA A CINCEA (a Sfîntului Ioan Damaschin)

Stăpîne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai putere a ierta păcatele oamenilor, ca un bun şi iubitor de oameni, treci cu vederea toate greşelile mele cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, şi mă învredniceşte să mă împărtăşesc, fără de osîndă, cu dumnezeieştile, preaslăvitele, preacuratele şi de viată făcătoarele Tale Taine, nu spre osîndă, nici spre adăugirea păcatelor, ci spre curăţire şi sfinţire şi spre dobîndirea vieţii şi împărăţia ce va să fie, spre zid şi ajutor, spre izgonirea celor potrivnici şi spre pierderea greşelilor mele celor multe; că Tu eşti Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfînt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfîntul Ioan Gură de Aur (c. 344 - 407 A.D.)
 

Sfîntul Ioan Gură de Aur (c. 344 - 407 A.D.)

RÎNDUIALA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII

RUGĂCIUNEA A OPTA (a Sfîntului Ioan Gură de Aur)

Dumnezeule, slăbeşte, lasă, iartă-mi toate greşelile cîte Ţi-am greşit Ţie, sau cu cuvîntul, sau cu lucrul, sau cu gîndul, cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau cu neştinţă, toate mi le iartă ca un bun şi de oameni iubitor. Şi pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale slujitorilor Tăi îngeri, ale sfintelor puteri şi ale tuturor sfinţilor care au bineplăcut Ţie din veac, binevoieşte ca fără osîndă să primesc sfîntul şi preacuratul Tău Trup şi scumpul Tău Sînge, spre tămăduirea sufletului şi a trupului şi spre curăţirea gîndurilor mele celor rele. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfîntul Ioan Gură de Aur (c. 344 - 407 A.D.)
 

Sfîntul Ioan Gură de Aur (c. 344 - 407 A.D.)

RÎNDUIALA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII

RUGĂCIUNEA A ZECEA (a Sfîntului Ioan Gură de Aur)

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, slăbeşte, lasă, milostiveşte-Te şi-mi iartă mie păcătosului, netrebnicului şi nevrednicului robului Tău căderile în păcat, smintelile şi greşelile
mele toate cîte am păcătuit faţă de Tine, din tinereţile mele pînă in ziua şi ceasul de acum, fie cu ştiinţă, fie din neştiinţă, cu cuvîntul, sau cu fapta, sau cu gîndul, sau cu cugetul, cu deprinderile şi cu toate simţurile mele. Şi, pentru rugăciunile Celei ce fără de prihană Te-a născut pe Tine, ale Preacuratei şi pururea Fecioarei Maria, Maicii Tale, singura nădejde neînfruntată şi ocrotitoare şi izbăvitoare a mea, învredniceşte-mă fără de osîndă să mă împărtăşesc cu preacuratele, nemuritoarele, de viaţă făcătoarele şi înfricoşătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, spre sfinţire, spre luminare, spre tărie, spre vindecare şi spre sănătatea sufletului şi a trupului şi spre ştergerea şi pierderea cu totul a cugetului, a gîndurilor şi a deprinderilor mele celor rele, şi a nălucirilor de noapte ale duhurilor celor viclene şi întunecate. Că a Ta este împărăţia şi puterea, slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.