Dogma este cadrul sau cuibarul în care mişcă şi se dezvoltă, bucurîndu-se de viaţă, ceea ce cauţi. Tot ce râvneşti să experiezi şi să te modeleze "locuieşte" în perimetrul subţire, nespus de fin, al dogmelor. Adică în Biserică.

Iustin, se pare ca ne invartim in bucla. Parerea mea este ca aceasta de datoreaza urmatoarelor doua lucruri:
1) mai intai, introduceti false dihotomii. Pe un taler puneti Vechiul Testament, pe altul Noul. Pe un taler puneti Biblia, pe celalalt Traditia. Pe un taler puneti practicile spirituale (rugaciune, post, etc), pe altul practicile sociale din viata de zi cu zi (in raport cu aproapele).
2) pe urma, ma tem ca dati un sens lumesc, atribuind conotatiile lor negative luate direct din mediul profan, anticrestin, anticlerical unor lucruri precum: dogma, ritual, etc.

Spre exemplificare, iau un fragment:

Ritualul este, prin definitie, ceva ce avem in suflet. Altfel nu am face niciun ritual. Sigur ca, pe alocuri, ritualurile pot avea o componenta de mecanicitate. De exemplu, caracterul inalt repetitiv. Uneori, aceasta repetitivitate are un sens teologic, ca de exemplu Ecteniile de la Sf Liturghie. Alteori explicatia tine de o anumita tehnica mistica, precum unele cantari in stil psaltic. Dar, in esenta, un ritual este "ceva ce avem in suflet", ca altfel nu e ritual, e fariseism. Orice lucru, oricat de bun in sine, nu ne poate ajuta daca avem o dispozitie rea. Asa cum unii nu cresc, ori chiar se nenorocesc studiind Biblia, tot asa se poate intampla si cu ritualul. Cu Biblie si cu ritual se poate ajunge in iad, chiar daca ele au fost inspirate de Dumnezeu, care ne vrea in rai.

Oare ati reflectat vreodata cat de ritualist si de formalist a fost Isus Cristos ? Si nu doar El, ci toti cei ce L-au urmat in timpul vietii Sale printre noi, ca si dupa aceea ? De la varsta de sugar, Domnul nostru a fost dus de Maica Sa sa fie taiat imprejur. Cu tot ritualul. Desi ar putea parea ceva absurd aici: Dumnezeu sa faca semnul juramantului cu...Dumnezeu. Si pana la moartea Sa, cand, la Cina, il gasim pe Domnul facand ritualul pascal. In Vinerea Mare, dupa amiaza, El a fost coborat in graba de pe Cruce si pus in mormant, cu scopul de a se indeplini un ritual: la caderea serii (fix corespunzator orei 18) incepea Sabatul. Duminica dis-de-dimineata intalnim un grup de sfinte femei care il vad pe Isus inviat. Pentru ce se grabeau ele spre mormant, la o ora imposibila ? Ca sa indeplineasca un ritual: acela al ungerii mortului, care nu putuse fi facut potrivit prescriptiilor formale vineri seara. Si inca in multe alte prilejuri il vedem pe Domnul savarsind ritualuri si fiind adeptul formalismului. Tot asa este Dumnezeu in Vechiul Testament. Si ingerii Sai. Ati citit cu cat ritual a pus Dumnezeu sa se faca Templul ? E socant! Pe cat de socanta este iubirea lui Dumnezeu, pe atat de socant e formalismul lui Dumnezeu. Iata, de exemplu: ingerul il pune pe Moise sa se descalte ca sa intampine Rugul Aprins. Asa-i ca, daca v-ar pune episcopul Snagoveanu sa va descaltati in fata Sf Potir ati spune ca nu manifesta iubire de oameni, ca manifesta inflexibilitate dogmatica ritualist-formalista? Ei bine, Moise nu a spus asta. Eu nu am auzit de niciun sfant plangandu-se ca superiorii sai sunt prea inflexibili, prea ritualisti, prea formali ori ca in cartile aprobate de ei nu se trateaza problema iubirii de vrajmasi sau (ne)judecarea aproapelui. Fiindca au inteles ca in Dumnezeu se intrunesc toate calitatile si ca ele nu pot fi contradictorii. Si tot asa se intrunesc in cei Lui urmatori. A tine post si a-ti face rugaciunea de dimineata, de pranz, de seara nu inseamna a nu-ti da camasa aproapelui in nevoie. Dupa cum a-ti da camasa aproapelui nu te dispenseaza de post si rugaciune.
Sfintii sunt oamenii aceia ritualisti, care au avut iubire de aproapele. Sa ne ajute Dumnezeu sa fim asemenea lor si printre ei!

Mulţumesc frumos, Pelerinule. Abia acum văd că îmi dăduseşi un ajutor, ca şi Dalian. Mulţumesc şi scuze de întârziere.
Acum, nu ştiu dacă e vreo legătură între nelămurirea mea şi următoarea: Hristos foloseşte biciul în Templu. Palma Sfântului Nicolae, biciul lui Hristos - cineva a făcut deja o legătură...
Ascultă oare de acelaşi mobil?
Deocamdată nu sunt lămurit dacă gestul Domnului are un sens consacrat deja în comunităţile evreieşti. Iar gestul a fost realizat fizic asupra oamenilor? Sau doar asupra obiectelor cu care ei făceau negoţ? Domnul loveşte oamenii? Sau doar răstoarnă tarabele?
Biciul trimite cumva spre mânia binecunoscută a lui Dumnezeu din VT?
Sau e mai degrabă o anticipare a viitorului, a Judecăţii?
M-aş bucura să postezi opinia ta sau o altă opinie pe care o consideri folositoare, chiar dacă, poate, îţi va părea că nelămurirea mea e cam naivă. Îmi lipsesc multe, multe cunoştinţe. Bătrân şi prost, cătană neinstruită - mi-e tare greu...
Mulţumesc!

Nu-ti face griji,nu este nici o problema,important este sa fi gasit ceva folositor,restul sunt detalii nesemnificative :) Cu privire la momentul ales de tine din NT si referitor la semnificatia gestului Mantuitorului: este unul dintre cele mai dificile pasaje, o sa fac tot posibilul sa-ti prezint o mica sinteza despre ce am gasit eu pe aceasta tema si cam asta ar fi tot ce pot face.Voi face tot posibilul sa fie gata intr-un timp rezonabil,cat mai scurta si concisa.Acum insa am inceput munca astfel incat ne vom auzi spre seara.Numai bine,Domnul sa te calauzeasca.

Ok, baieti, am inteles pozitia voastra. Cand un papistas se da mai tare la voi, va bagati sub masa si il intrebati respectuos daca va permite sa iesiti si sa-i curatati scamele imaginare de pe sacoul sau impecabil. Ati vrea acum sa ma faceti si pe mine sa va urmez. Sub masa. Multumesc dar nu pot. Sincer. Nu pot sa am admiratie profunda pentru un papistas care afirma cu tupeu ca la ortodocsi "€žSfintele Taine sunt un haloimis general€".

Am o rugaminte la voi: nu-mi mai dati nici un sfat pana cand nu va revizuiti atitudinea si luati o pozitie verticala!
Cand voi insiva veti avea macar o singura replica potrivita pentru mizeriile si necuviintele pe care papistasul le arunca periodic asupra Bisericii, abia atunci va voi asculta povetele intelepte.

Of... daca Iisus ar fi spus "Iubeste-ti aproapele, dar numai daca face parte din aceeasi ramura a religiei tale ca si tine", atunci atitudinea ta ar fi fost de inteles.

Dar Iisus nu a zis asta, deci nu este de inteles de unde atata ura pentru un grup care are in mare aceleasi idei ca si tine, si difera cateva notiuni mici.

Aceste cateva "notiuni mici" sunt atat de mari cam cat 1000 de ani.
Este adevarat insa ca dreptatea si adevarul trebuiesc imbracate cu haina iubirii. Insa aceasta o pot face cum se cuvine doar cei inteleptiti de Dumnezeu.

Dalian sesizeaza totusi o atitudine asupra careia trebuie sa fim foarte atenti.

Regele Solomon si-a luat multe femei straine care nu faceau parte din neamul israelitian: moabite, amonite, sirience, idumee, hetite, de care s-a lipit cu dragoste. Si desi a fost foarte iubitor de Domnul, intelept si drept, a zidit totusi capisti idolesti pentru ca aceste femei sa aiba unde sa se inchine.

"11 Şi a zis Domnul către Solomon: „De vreme ce aşa stau lucrurile cu tine şi nu Mi-ai păzit poruncile şi rânduielile pe care ţi le-am poruncit, îţi voi rupe negreşit regatul din mână şi i-l voi da slujitorului tău.
12 Numai că n'o voi face în zilele tale, de dragul lui David, părintele tău, ci din mâna fiului tău îl voi lua.
13 Regatul însă nu-l voi lua pe tot; un sceptru i-l voi da fiului tău, de dragul lui David, robul Meu, şi de dragul Ierusalimului, cetatea pe care Eu am ales-o“. III Regi cap.11

Si astfel aceasta atitudine l-a costat, caci dupa moartea lui Solomon, regatul s-a impartit, 10 semintii sa fie conduse de slujitorul lui Solomon Ieroboam formand regatul Israel iar 2 semintii sa fie conduse de fiul lui Solomon, Roboam formand regatul Iuda.

Deci nu e usor lucru sa stii sa iubesti oamenii in asa fel incat sa nu iti pierzi sufletul ratacind pe la straini. Asta atentioneaza Dalian. Daca am intelege cum se cuvine porunca lui Dumnezeu de a iubi pe Domnul Dumnezeul nostru din toata inima si din tot sufletul, nu am mai cadea nici intr-o extrema, nici intr-alta.

Desigur, decat sa cadem in pacat din exces de zel, mai bine asteptam sa ne mai cizelam. Aici greseste Dalian. Caci noi nu suntem nici Sf. Nicolae cu palma sa si nici Hristos cand a intrat in templu rasturnand tarabele.

Curatarea Templului: scurte consideratii
 

,,Planuita pentru prima data si fiind o expunere maxima, a reprezentat o demonstratie calculata, menita sa intrerupa afacerile obisnuite si sa aduca iminenta domniei lui Dumnezeu abrupt si cu putere in atentia tuturor.A fost deodata o demonstratie,o critica profetica, un eveniment al implinirii si un semn al viitorului" (BF Meyer in ,,The Aims of Jesus")

Locul

Curtea in care a avut loc actiunea masura aproximativ 400 m in lungime si cam 300 m in latime.In partea ei nord-vestica se afla fortareata romana Antonia, unde stationau 600 de legionari romani care, din aceea pozitie stragetica, aveau o privire de ansamblu asupra intregului complex, putand oricand interveni, prin intermediul unui sistem de scari, in caz de revolta.In timpul sarbatorilor romanii suplimentau garnizoana stiind ca acele momente sunt cele mai favorabile fervoarei religioase amestecate cu nationalismul, o combinatie pe care Imperiul nu avea nici cea mai vaga intentie in a o tolera. In acest context inchinarea evreiasca carea avea loc, oricat de incarcata de frustrari ar fi fost privind spre garzile romane, influenta pana in cele mai mici detalii fiecare aspecte al vietii cotidiene iudaice. Era, daca doriti, punctul central al credintei lor, la care toate celelalte aspecte se raportau in mod organic.

Cu toate acestea locul nu era deloc curat din punct de vedere al inchinarii. Preotii saduchei, zelotii si fariseii amestecau intrigi politice, interese lumesti si ambitii nationaliste impreuna cu credinta, un amestec letal care niciodata nu se va termina altfel decat cu o drama profunda si dureroasa, dar previzibila. Templul devenise orice altceva decat un loc sacru, pur si distinct de ambitiile omenesti si prin acest canal al decaderii incepea sa-si scrie propria soarta, ce va culmina cu propria sa distrugere. Aparentele erau corecte, esenta era putreda si venise momentul cand Fiul Omului urma sa proclame judecata asupra Templului si preotilor sai aratand ca profetia din Ieremia 7.11 si-a atins punctul de implinire. In plus locul unde se exercita acel comert era singurul loc din Templu unde neamurile puteau intra (Curtea Neamurilor) si prin comertul exercitat li-se taia singura posibilitate de a avea acces la Templu.In acel loc nu trebuia sa fii intr-o stare de puritate ritualica pentru a putea intra dar exista o problema: in acel loc se schimbau bani iar vasele in care se strangeau bani mergeau direct in partea interioara a Templui si astfel o crunta desacralizare avea loc intrucat existau in acele vase inclusiv monede ale neamurilor (precum ale celor din Tyr)care aveau inscriptionate pe ele imagini ale unor zei pagani, precum Melkart.Ele erau duse direct in incinta sacra a Templului si in acest mod, din lacomie poruncile lui Dumnezeu erau lepadate complet, culmea perfidiei, tocmai sub pretextul unei necesitati de a se procura cele necesare inchinarii.In realitate veniturile depaseau cu mult nevoile.

In plus,ca sa-si asigure egoist mijloacele doar pentru propria lor inchinare, evreii impiedicau venirea neamurilor la Sion si implinirea vechilor profetii pe acesta tema. Pentru marii preoti saduchei aceea curte nu era un loc atat de sfant, asa cum hotarase Domnul, si putea fi sacrificat pentru un comert atat de corect religios in aparenta.In conformitate cu profetiile din Isaia,neamurile urmau sa vina pentru a se inchina singurului Dumnezeu adevarata si orice evreu din acele timpuri stia ca aceea curte era singurul loc unde neamurile puteau intra.Problema era ca acel loc, conform profetiei, trebuia sa fie un loc al bucuriei si al inchinarii,nicidecum al comertului lacom si ipocrit.Exista parca o uluitoare ascensiune a incalcarii oricarei porunci a lui Dumnezeu de catre acei oameni care ar fi trebuit sa calauzeasca poporul lui Israel, nicidecum sa-l faca partas la propria lor mizerie spirituala si compromis.

Actiunea lui Iisus din Templu a starnit multe comentarii insa doua aspecte sunt certe.In primul rand actiunea din Templu nu poate fi privita separat,intrucat si-ar pierde mult din semnificatie,de alte doua momente cruciale: intrarea mesianica in Ierusalim si Cina Domnului. Cele trei momente sunt intr-o indisolubila legatura dpdv al semnificatiei lor mesianice. In al doilea rand actiunea din Templu nu a fost intimplatoare, ea a fost o actiunea directa, incarcata se semnificatii si cu un mesaj clar.

Actiunea

Maleahi 3.1 fusese citat in Matei 11.10 pentru a-l identifica pe Ioan drept solul ce pregateste calea Domnului ce vine in Templu sa curete felul de inchinare. In Zaharia 14.21 se promisese venirea unei zile cand nu vor mai fi negustori in Casa Domnului. Vremurile mesianice asteptate de evrei includeau credinta (centrata pe interpretarea textului din Zaharia 6.12-13 si intemeiate pe vedeniile din Ezechile 40-48) ca Mesia va innoi si purifica Templul care fusese desacralizat nu numai de cuceritori pagani (precum precum Antioch Epifanul sau Pompei) dar si prin inchinarea falsa a propriului popor a lui Dumnezeu.Iisus soseste tocmai ca Domnul al Templului pentru a implinii vechile profetii.Demonstratia Lui vorbeste nu numai despre degradarea abordarii evreiesti curente a cultului Domnului dar si despre propria Lui autoritate mesianica. Este un mesaj deliberat si clar la fel ca si intrarea calare pe un magarus in Ierusalim, iar focalizarea ei pe punctul central al religiei lui Israel o face imposibil de ignorat.In acest context actiunea lui Iisus capata un mesaj clar de implinire profetica si judecata.Desi actiunea nu a fost eficienta dpdv al rezultatelor (nu a repetat-o, nu a intrat si in alte parti ale Templului facand gesturi similare si fara indoiala ca vanzatorii si-au pus la loc mesele imediat) ea nu a avut acest scop.Actiunea a reprezentat anuntarea finalului acestui intreg sistem si de inchinare si inlocuirea lui, la Cina Domnului, cu adevarata inchinare pura, sincera, plina de dragoste in sacrificiu, in Duh si Adevar.

Cand Iisus a intrat in Ierusalim multimile s-au bucurat,l-au primit cu ramuri si cantece : ,,Salta de veselie, fiica Sionului! Striga de bucurie, fiica Ierusalimului! Iata ca Imparatul tau vine la tine; El este neprihanit si biruitor, smerit si calare pe un magar, pe un manz, pe manzul unei magarite" (Zaharia 9.9).Domnul se intorcea in orasul Sau sfant,in cel mai modest si smerit mod cu putiinta.Dar acelasi Fiul al Omului a plans privind la orasul Sau si a anuntat prin actiunile sale mesaianice judecata si soarta sa.Din momentul intrarii Sale in oras Iisus a stiut cu siguranta ca declanseaza un sir de evenimente ce vor avea un singur final.Templul, bastionul suprem al inchinarii iudaice, urma sa stea fata in fata cu insasi Cel mai presus de el iar cuvintele lui Iisus, incarcate de durere dar drepte, anuntau drama ce va urma.

Este greu de crezut ca preotii si scribii nu si-au amintit, in acele clipe, de actiunea, similara cumva, de purificare din timpul Macabeilor insa tocmai acest precedent i-a transformat in dusmani de moarte al tanarului Fiu al Omului. In trecut actiunea avusese un scop clar: curatarea Templului de orice idolatrie si ratacire pagana si restaurarea adevaratei inchinari.Actiunea lui Iisus, desi anunta o restaurarek pe care nici nu o concepeau,transmitea un mesaj clar precum lumina: de data acesta nu pagani erau cei ce intinasera inchinarea ci insasi ei,cei care trebuiau sa-i calauzeasca pe copii lui Avraam spre singurul si adevaratul Dumnezeu.Din acel moment pentru ei a fost clar, Iisus trebuia sa moara, caci ce falsa inchinare admite sa-si vada chipul in oglina luminii lui Dumnezeu?

Bibliografie selectiva folosita: ,,Jesus and the judaism of his time" (Irving Zeitlin); ,,Jesus of Nazareth: an independent historian's account of his life and teaching"(Maurice Casey); ,,The historical Jesus of the Gospels" (Craig S.Keener); ,,Jesus and the victory of God" (NT Wright); ,,Jesus remembered" (James DG Dunn); ,,The historical figure of Jesus" (EP Sanders), ,,The Gospel
of Matthew" (Richard Thomas France)

Ar fi enorm de multe de spus dar nu am reusit decat acesta stangace compilatie si sinteza, de care nu sunt deloc multumit dar din cauza oboselii este tot ce pot oferi in acest moment.Cred ca o analiza a celor trei momente impreuna (Intrarea-Templul-Cina Domului) dezvaluie profunzimi mult superioare la ce am putut eu mai sus.Mai erau,fie si pe acest segment, multe de spus,despre locatie,precedente,actiunea,elemente sau profetii dar am sintetizat cat am putut eu, cu regret in suflet insa,pentru ca am fost nevoit sa renunt la multe elemente care ar fi oferit o imagine mai clara.

Pentru Ioan,numai bine,Domnul cu tine.

Excelentă treabă, Pelerinule, excelent textul - e plin de trimiteri, de porţi spre zări noi de tâlcuri... Ar fi atâtea de dezbătut acum.
Oare de ce nu reuşim să adunăm un topic distinct unde să aprofundăm astfel de teme?
Întrebare retorică. Din păcate.

Mulţumesc, mulţumesc, Doamne ajută!

Problema inchinarii la idoli a fost si va ramane marea problema si poticneala a omenirii. Doar ca infatisarea idoleasca a suferit transformari. Unii erau idolii din vechime, altii erau idolii din vremea lui Iisus si altii sunt idolii de astazi. Insa idolii, raman idoli , indiferent de vremi si infatisare. Se dovedeste totusi ca incapatanati au fost oamenii atunci, incapatanati sunt si astazi. Si dupa cum sunt idolii diferiti, cei din vechime fata de cei de astazi, la fel sunt si templele lor: in trecut capisti idolesti astazi felurite si multe case de adunare. Si mai mult de atat, astazi, insasi trupul nostru devine locuinta idolilor.

Relatia Bibliei cu ortodoxia?
Cuvantul lui Dumnezeu ne invata cum sa ne ferim de idoli ca sa putem sa ne inchinam lui Dumnezeu adevarat.
Cuvantul lui Dumnezeu ne invata cum sa iubim pe Dumnezeu si cum sa ne iubim intre noi.
Cuvantul lui Dumnezeu ne invata cum sa fim desavarsiti, fii ai lui Dumnezeu dupa har.

In ortodoxie gasim practica cea adevarata a credintei, in ortodoxie se implineste Cuvantul in noi. In afara ortodoxiei, nu se implineste ci doar se inchipuie. Dar si acestia, asa neimpliniti, au un loc acolo, dupa masura inimii si sufletului lor. Domnul masoara si cantareste.
Ortodoxia ne-a daruit sfinti in care Cuvantul Domnului s-a implinit , oameni care au inflorit si au devenit astfel flori frumos mirositoare in gradina ortodoxiei.

Si noi asa trebuie sa lucram incat legea cea noua sa nu ramana slove scrise pe hartie , ci sa devina slove scrise pe inima. Pentru aceasta doua lucruri sunt importante : locul si actiunea ( d-le Pelerin m-ati inspirat astazi cu postarea de mai sus, de altfel binevenita): locul este Biserica cea adevarata iar actiunea este practicarea adevaratei credinte.

Oare nu la fel trebuie sa procedam si cu casa aceasta a sufletului nostru din aceasta lume? E vremea sa daramam idolii din noi, sa curatam locul, sa-l golim de mizerii, sa punem punct inchinarii la idolii care imbuiba pantecele , inegureaza mintea , ingreuneaza trupul si inlantuie sufletul. Sa spargem mandria, sa spargem slava cea desarta, sa spargem ura, sa daramam toti idolii acestia. Si apoi sa vina adevarata inchinare pura, sincera si plina de dragoste si sacrificiu, in Duh si Adevar.

Locul, este in noi insine si actiunea , este pocainta sincera si inceputul cel bun adica faptele noastre cele bune. Sa rugam pe Domnul sa ne ajute sa putem infaptui acestea toate.

Daca recitesti , tu si Cezar a-ti introdus subiectul diferentelor intre VT si NT .Acolo nu ma simt in ofsaid,si nici macar nu am sustinut altceva decat voi , adica un raport dintre VT si NT de evolutie si includere ,si din discursul Domnului si din dogmatica.
Intre celelalte doua perechi de termini Biblie-Traditie si practici spirituale-viata recunosc ca am bagat o contradictie ,ca altyfel nu infiintam topical, dar as vrea sa fie una construcitva . Nu este una de necredinta sau contrazicere a Traditiei,ci este una venita din dorinta de a intelege si accepta dogma si cultul,asa cum accept Scriptura si confirmarea ei in tot ce ne inconjoara .

Sunt doar conotatii,nu e o impotrivire fatisa. Nu neg dogma ca in spiritul comun sau cel protestant , nu vin sa propun altceva.Vreau doar dogma aceasta care e,nu alta , sa o vad ca pe continuarea scripturii . Si cand nu o vad ,atunci reactionez in spiritual "anti".
Daca vreti,nu sunt anti dogma atat de mult cat sunt de anti-eu ,anti-conceptiile mele.


Nu va contrazic , ca si asa mi se pare ca,contrazic prea mult . Vreti sa ziceti ,ca dispozitia din suflet determina de fapt ritualul ,si acesta poate fi si nefolositor,daca dispozitia e rea
Atunci care este dispozitia aceea buna , prin care si ritualul capata sens? Si care e dispozitia rea, care sa produca plictiseala in cadrul unui ritual ?
Sunt observatii foarte utile si multumesc pt ele. Dar sper sa intelegeti si pe cei mai revoltati ca mine ,plecand de la alte episoade cum ar fi : nerespectarea aparenta a sabatului de catre Domnul , ingaduirea lipsei postului ucenicilor pe perioada cat au fost cu El , mila e socotita mai mare ca zeciuiala (tot randuita de Dumnezeu) , inchinarea la templu e socotita mai mica ca inchinarea in duh si in adevar
Domnul a avut grija sa satisfaca toata paleta de trairi umane, nu numai pe cei care sunt de acord si multumiti cu tot ce primesc, ci si pe cei care sunt impotriva ,canalizandu-le impotrivirea catre fariseism ,iar nu catre porunca lui Dumnezeu.


Nu stiu cum as reactiona ,dar ca si dv,pe parcursul slujbei vad Trupul lui Hristois in potir.
Observatie justa. Mi-o insusesc. Totusi trebuie sa vad de ce eu sunt altfel,si fac alergie daca nu simt caldura cuvantului Domnului,sau macar spiritul acesteia . Unde nu o simt aceasta caldura,incep sa simt raceala

Nu a zis nimeni ca ritualul se exclude cu faptele fata de aproapele, si sunt convins ca sfintii,prin ritual ,se apropie de dragoste.
Dar observ ca exista situatii cand sunt separate ,si atunci nu mai se vede asa bine legatura dintre ele . Uneori ritualul pare a fi pus inaintea respectarii poruncilor simple primite de la Hristos,si dau mai jos 2 exemple,unul doar aparent si unul care e real :
In cartea de dogmatica apparent apare o distanta intre ritual si dragoste ,caci dogmatica e un edificiu mare , si intre capitolul cu slujbe si cel cu virtuti se mai pierde legatura. Si atunci cineva se poate pierde pe drum,si nu mai vede ansamblul,care creste treptat , de la dogma treimii , la taine,si apoi la virtuti
In viata de zi cu zi ,unii par a pune accent mai mare pe dogma decat pe iubire,si atunci oamenii sunt departati de dogma,dar nu din vina dogmei,ci din vina predicatorilor reci.
Care vorbesc teoretic corect ,dar atitudinea lor , tradeaza ca se preocupa de lucruri inalte,dar au uitat poruncile simple ale lui Hristos

Textul, pe care îl tot recitesc, îmi lasă o tristeţe tot mai adâncă...
Curăţirea Templului - Curăţirea omului
Locul - Mintea, Inima
Acţiunea - Rugăciunea, cu căinţă

În acest templu al omului, care e mintea/ inima, fusese destinată împlinirii lucrarea cea mai aleasă a fiecărui creştin: rugăciunea curată, rugăciunea fără de alte gânduri şi simţiri amestecate - banii străini, idolatriceşti din vechiul Templu.
Dar eu, creştinul, hărăzitul de Dumnezeu pentru a-I fi casnic prieten, eu aduc în templul meu monezile zilei, bănuţii rostogol ce poartă pecetea prafului veacului... Dau năvală peste mine, ori se strecoară mai abitir ca şerpii toate grijile, poftele, dorurile mele de cârpaci visător... Nu e gând îndreptat către Domnul în care să nu mă văd cu o mască pioasă pe chip şi cu un zâmbet de drac răzvrătit pe dedesubt... Actor autoîntreţinut pe scena putredă a vremii, la vremea însăşi a rugăciunii.
În ciuda intrării fericite a Domnului în Ierusalimul minţii mele...
În ciuda aşteptării Cinei...
Oh, mârşava preocupare pentru bănuţii zilei, cei de toate soiurile şi soioşii... Banii tuturor grijilor şi plăcerilor, banii dragi ai trufiei sterpe, averea închipuită a vreunei puteri ori vrednicii personale... Gândurile... Atmosfera întreagă...
Şi iată că Domnul, deodată, răstoarnă cu biciul vreunei vii amintiri a bicisniciei mele tarabele cu zornăitul lor vesel... Atunci se lasă tăcerea în iarmarocul pestriţ al înşelărilor mele şi se aude mai întâi bocetul, bocetul la căpătâiul mortului, apoi glasul de tunet al adevărului privind ticăloşia mea, trădarea... Doar lacrimile care se lasă şuvoi mai apoi şi zguduitul care mă cuprinde pe de-a-ntregul sunt semnul că biciul lui Hristos va lăsa de acum loc mângâierii şi, totodată, poveţei părinteşti: nu mai face asta...
Domnul revine de fiecare dată cu biciul în templul batjocorit al inimii mele, iar eu, neînţelegînd mai nimic din aceasta, îmi reaşez deîndată tarabele şi, cu reînnoită veselie, dau rostogol pe dalele înnoroite ale gândului alte monezi lustruite de mâini haine, confirmînd, o dată în plus, că bogatul acesta nu va intra în Împărăţia Cerurilor.
Până când această închinare falsă a mea va mai refuza să îşi vadă adevăratul chip în Lumina Dumnezeirii?
Aş vrea ca palma Sfântului Nicolae şi Biciul Domnului să nu se mai ridice de pe faţa şi tainiţele inimii mele... Dar sunt oare pregătit să renunţ la tarabe? Pentru totdeauna.

Va multumesc dar postarea mea putea si trebuia sa fie mult mai bine articulata si mult mai profund argumentata,stiu acest lucru extrem de clar.Totusi,daca ati gasit ceva folositor in ea,inseamna ca bunatatea dvs a acoperit lipsurile mele si in aces caz nu pot spune si eu catre Dumnezeu decat: ,,Totul vine de la Tine si din mana Ta primim ce-Ti aducem" (I Cronici 29.14) . Numai bine va doresc.

Exista, dar secretul este sa le si citim. Eu de mult zic de catehism, scrie chiar acolo: http://www.crestinortodox.ro/carti-o...lei-79765.html
Cele zece porunci sunt, de fapt aceleasi porunci: Sa iubesti pe Domnul mai presus de orice (primele 4 porunci) si sa iubesti pe aproapele ca pe tine insuti (urmatoarele sase porunci).
Dogma este ceea ce credem noi, de obicei nu se aplica in practica, decat crezand-o. Cum aplici Fiul S-a nascut din Tatal? E ce credem, la fel cum nu avem ce sa aplicam din faptul ca leul are patru picioare. Dar teoriile acestea din vest, ecumeniste, invart dogma pe toate partile, ii dau intelesuri deformate, doar ca sa o faca laxa, sa scape de ea. Pentru ca ea este cea care desparte cultele, si in loc sa vina toti la adevar, mai bine schimba adevarul, ca sa incapa toti. Adica incearca sa inevete sa iubesti mai mult pe aproapele, lasand deoparte prima poruunca. Ceea ce nu e mult diferit de teoriile iluminismului ateu, cu omul pus pe primul loc, intr-un umanism deformat.

"Voiesc să ştiu măcar în parte, să cerc măcar în cea mai mică măsură cum El, Domnul, îşi trăia unirea dragostei către Dumnezeu şi către om.
Pentru noi, în hotarele acestei vieţi, cele două porunci sânt într-o deplină discordie.
Iubind pe Dumnezeu, slujindu-I, mă îndepărtez de la aproapele, uitându-l. Iubind pe aproapele, slujind lui, eu ori uit pe Dumnezeu, ori mă îndepărtez de El, ori chiar îi vrăjmăşuiesc.
Este pricina pentru care mă atrage în chip de nereţinut către sine chipul neasemuitului Hristos, cel ce a împreunat şi această şi acea dragoste întru una, arătându-ne în ea legea veciniciei, adevăratei fiinţări.

Nu caut acum o fiinţă vecinică, neînţeleasă, nedesluşită, impersonală a vreunui "Dumnezeu necunoscut"; Dumnezeu şi vecinica fiinţă îmi sânt date sub forma cea mai învederată cu putinţă în Hristos. Pe acest Hristos îl caut eu, adică cu El a mă asemăna, pe El a mi-L însuşi."

(Arhim. Sofronie Saharov)

Cu adevarat tulburatoare cuvintele Sf. Sofronie! Se cunoaste ucenicul cui a fost...Si Cui Ii sunt amindoi, si in vietile lor terestre, si in vesnicie, ucenici: Acelasi Carui I-ar trebui sa ii fim ucenici.

Multumesc de linkul tau ,mi-a mai linistit temerile ca ortodoxia nu se departeaza de NT. Pur si simplu din editia de cateheza care o aveam eu , altfel destul de buna, pe hartie, lipsea acest capitol al explicarii legii celei noi. Nu ca acest capitol ar spune multe lucruri in plus fata de prounca insasi , dar intareste ca iubirea de Dumnezeu si de oameni este principala porunca. Si ca ele trebuie privite impreunat ,in Iisus Hristos,care este si Dumnezeu si om .
Pe mine ma ajuta faptul ca conceptia ortodoxa nu ignora si chiar intareste Biblia,prin explicatii suplimentare . Efectiv nu imi dadeam seama cum e posibil sa ignore principala porunca si pildele lui Iisus , si sa se ocupe tot de alte lucruri .E drept ca exista un capitol despre iubire,dar se axa tot pe alte lucruri ,virtuti,porunci , aproape ca un manual de psihologie. Acum ,multumita linkului catre capitolul care mi l-ai trimis,reusesc sa fac si o legatura intre Bi9blie si restul indemnurilor ortodoxe
Cat despre teoriile ecumeniste de care zici ,ele nu contrazic ortodoxia ,ci Biblia,daca ignora prima porunca
\

Iustin, un manual de psihologie se centrează pe orice dar nu pe virtuţi şi porunci.
Deschide şi tu unul, ca să te convingi.

(Te-aş ruga să nu mai arunci vorbele cum îţi vin, măcar legat de psihologie dacă în teologie nu poţi să te abţii. Nu de alta, dar cu teologia măcar ai o scuză onestă - în Oceanul Scripturii, cine nu se pierde la o adică? Însă cu amărâta asta de psihologie, pentru care îţi trebuie doar puţină răbdare şi buna intenţia de a o studia onest, sau de a întreba când nu înţelegi ceva - ce ai? Las-o în amărăciunea ei şi n-o mai schimonosi şi tu, că au beştelit-o alţii destul. Ignor-o, de n-o poţi studia. Nu-i nici un bai de-o ignori, dar e supărător s-o prezinţi cum îţi vine, aşa, după ureche.)

Bun, dar de ce nu apar mai des acest fel de pasaje cu opiniile unor sfinti , despre Hristos,asa cum il stim din Biblie ? De regula scoateti pasaje despre chestii mai abstracte ,mai accesibile doar sfintilor,cum ar fi rugaciunea,nevointa . Si atunci,cineva care e saturat de acest fel de chestii abstracte, nu mai vede legatura intre simplitatea si frumusetea Bibliei si sfinti.
Insa acest fel de opinii , despre Hristos cel din Biblie,aduc multa impacare , intre inima si minte. Multumesc ca ai inteles ce caut cu adevarat. Si tu si Catalin mi-ati facut o surpriza placuta

Cezar,esti adeptul exactitatii ,mai ales ca e domeniul tau. Eu am spus doar o parere,o opinie,o senzatie ,asemanatoare cu cea care am avut-o cand am deschis primul manual de psihlogie . Si stii ca primele parerei sunt cele mai adevarate
Totul in psihologie e clar si matemnatic,aproape medical explicat. Iar omul cand intra in acel domeniu s-ar astepta la cine stie ce emotii si intelepciuni. Si nu gaseste decat stiinta chioara
La acest fel de impresie m-am referit cand am asociat expunerea dogmatica despre dragoste ,cu experienta citirii primului manual de pishologoie,care e atat de diferit fata de ce te-ai astepta sa fie

OK, nu-i nimic. Adevărul e că unele manuale de psihologie sunt prost scrise şi pline de erori regretabile. Prioritar e să ajungem la cele duhovniceşti, iar psihologia mai poate aştepta pe raftul cărţilor de care ne putem dispensa oricînd. Eu unul aşa cred, mă supăr doar când întâlnesc tot felul de opinii care ar fi putut foarte bine să fie amânate. Pentru că cenuşăreasa asta de psihologie, are şi ea micile ei servicii, la o adică. Dar să ne întoarcem, de voieşti, la ... oile noastre!...:)

P.S. Iartă-mă pentru apostrofare, te rog! Pune-o pe seama slăbiciunii mele.

Toate raspunsurile sunt sunt in Sfanta Scriptura. Ca si in Sfanta Doctrina, cu care e una. Dispozitia buna, prin care ritualul capata sens este aratata in Matei 19:14. Alte cuvinte, dar acelasi sens intalnim in Matei 5:3.

Dispozitia rea este pusa in contrast cu cea buna in Proverbe (Pilde) cap 13.

Insasi Sf Impartasanie, dupa cum a amintit dl Ioan Cezar, daca e facuta cu vrednicie duce la dispozitia necesara intelegerii Scripturii si Invataturii (atata cat se lasa intelese). Si dimpotriva, neluata, ori, si mai rau, luata cu nevrednicie, duce la alienare, dupa cum se arata si in 1 Cor 11:29-30.

Dispozitia buna, asadar, inseamna a ne goli de noi, de omul vechi din noi, spre a ne lasa umpluti de Cristos. Aceasta este adevarata smerenie. Acesta e lucrul pe care il fac copiii si saracii cu duhul despre care vorbeste Domnul. Fara acesta, Scripturile aduc tot atata folos cat si ritualul ori dogmatica: niciunul. Fara aceasta, arhierei cu autoritate legiuita si carturari tari in Scripturi si asi ai ritualului, precum Ana, Caiafa si ceilalti cu ei, au ajuns sa Il judece miseleste si sa il omoare pe Dumnezeu. Sau nu erau ei nu doar practicanti ai ritualului, ci si toba de ceea ce era, pe atunci, Scriptura ? Omul, sa il judece pe Dumnezeu! La acest fel de nebunie duce reaua dispozitie, oricate cunostinte savante ar avea cineva! Si nu cumva o nebunie asemenea manifesta cei care, citind Scriptura cu ochi rai si inima opaca, scot pasaje din contextul si balamalele lor, zicand ca Dumnezeu e ucigas, apologet al violurilor si inca si mai cate ?


Imi place sa cred ca aceste aspecte ale credintei va sunt clare. Daca, insa, credeti ca e nevoie, desigur ca putem dezvolta pe fiecare dintre ele in topicuri potrivite.

Pledati pentru o schimbare in ceea ce primiti ? Nu ar fi mai bine sa va luptati pentru o schimbare in felul cum receptati ?

Inca ar fi bine daca v-ati impotrivi fariseismului. Ati fi in buna companie, fiindca Domnul nostru s-a impotrivit. Numai ca, spre deosebire de El, dv imi pareti pornit sa aruncati zoaiele cu tot cu copil.

Este un pericol care ne paste pe toti. Sa nu uitam ca a fi crestin inseamna a-L urma pe Cristos. Alt drum spre Dumnezeu decat Imitatio Christi nu cunosc. Asa cum a predicat El, asa am vrea sa predice preotii Sai. A fost El un predicator rece ? Nici pe departe, cu toate ca Blandul Isus nu a ezitat de loc sa arate consecintele pacatului si a fost, nu o data, sfichiuitor. Ca si Ioan Botezatorul, ca si toti marii predicatori. Pai, astazi, daca te-ai adresa publicului duminical cu "Pui de vipere!", "Morminte varuite!" primul care te va lua de urechi e episcopul, pe masa caruia jalbele credinciosilor se vor aduna teanc. Eu nu-mi amintesc de predici reci in genul sugerat de dv, in care sa se faca teorie de dragul teoriei. In schimb, sunt satul pana in gat de predici caldicele, in genul iubirist. Problema noastra e ca suntem caldicei. Preoti si laici. Vedeti ? Asta inseamna sa nu fi asimilat zicala biblica despre paiul din ochii altora si barna din ochiul nostru: ne tot plangem ca nu avem preoti precum Cristos, dar nu vedem ca nu suntem laici precum vamesul Zaheu. Cine se mai catara in copaci sa auda predica si sa il vada mai bine pe cel ce o rosteste? Asta, da ritualism! Mai tinem noi la participarea la slujba asa cum a tinut Zaheu ? Datorie si iubire, mai sunt in inimile noastre una, asa cum au fost la el ?

Recunosc ca aceasta dilema m-a macinat mult. Si mult m-am intrebat cum gasesc echilibrul. Doamne , am spus, cum sa fac?
Domnul , Bunul, nu obliga pe nimeni sa Il iubeasca, sa Il urmeze. La fel si noi nu trebuie sa obligam pe nimeni sa iubeasca pe Hristos. Insa iubirea noastra pentru Hristos trebuie sa fie neclintita. Si mai mult , pe acesti oameni trebuie sa ii iubim.

A treia treapta a scarii Sf. Ioan Scararul este lepadarea de lume si moartea fata de grija cea lumeasca. Instrainarea.
Adevarata iubire de oameni este aceea cand iubirea ramane nestiuta in inima ta, pururea rugaciune la Domnul facand pentru oameni, iar de cei cuprinsi de duhul lumii sa ne instrainam. Inima noastra este cartea deschisa scrisa de noi pe care Domnul o citeste. Instrainarea , va fi perceputa de ceilalti ca pe o departare , ca pe o neiubire insa noi sa avem grija ce scriem in cartea inimii pe care Domnul o citeste.
Caci nu putem sa aratam iubire fata de aproapele decat intr-un singur fel: in duhul lui Hristos. Si daca aproapele nu accepta asta, pentru ca nu ii place atunci te instrainezi insa iubesti tacut cu rugaciune si asta sa scriem in cartea inimii noastre.

Daca vezi aproapele ca alearga la straini sau lucruri rele, ca ii place dumnezeii lor, nu poti sa te aduni cu el, din iubire, ci te instrainezi, insa in inima ramane iubirea manifestata in rugaciune. La inceput vei simti intristarea , dupa cei dragi, insa mai apoi simti dragostea lui Dumnezeu si pentru ei. Atunci simti mai tare cat de mult iubeste Dumnezeu pe toata suflarea.

Hristos adună cele două ipostaze ale Poruncii într-o conjuncţie părînd a face imposibilă urmarea lor deopotrivă în noi. Cred că nu e creştin care să nu fi avut la un moment dat de înfruntat dilema sfâşietoare pe care o pomeneşte Saharov. Sfântul e foarte subtil când se pune pe mărturisit treaba asta... Şi are un aşa umor acolo, ne ia într-un fel angelic peste picior, amintindu-ne că noi nu putem face nimic de credem că stă în puterea noastră să fim creştini. E şi puţină maliţie strecurată în text, una foarte fină, aluzivă...
Mesajul îl percep astfel: nu poţi urma poruncile Domnului. Este imposibil.
Dar dacă devii conştient de asta şi te îngrozeşti de neputinţa ta şi îţi dai seama cât de nenorocit eşti şi de mincinos şi de orb, atunci poate că vei avea o mică surpriză. Rugîndu-te la El să îţi poarte şi această neputinţă.
Omul nu poate iubi pe Dumnezeu. Nici pe aproapele. Abia când se urăşte pe sine cel neputincios şi orb, Se coboară Duhul şi îl poartă de mână arătîndu-i cum se face, totuşi, treaba iubirii. Şi astfel, prin El, capătă viaţă şi Porunca Iubirii în noi.
Dar noi voim să le facem pe toate de unii singuri. Că suntem capabili. Şi astfel, iar şi iar, cădem din iubirea Domnului, în ţărână.
Doar prin Hristos putem urma Porunca lui Hristos.

Mi-a placut partea cu instrainarea ,si mutarea accentului pe rugaciunea interioara cu cei cu care nu putm comunica in Hristos. Insa cum judecam noi cine e in Hristos si cine nu ? Si pina la ce prag sa ne instrainam de ceilalti ? Si daca Hristos fugea de cei pacatosi,oare acestia cum l-ar mai fi gasit ?
Instrainarea aceasta poate naste sentimente contrare ,de respingere a oamenilor,de izolare,de mandrie,atunci cad nu e dublata de capacitatea de a pastra legatura cu oameni ,printr-o rugaciune calda in suflet. Cred ca sfintii in chilii nu se simteau singuri. Si de aceea am apreciat mesajul dv. caci raspunde intrebarii mele , de ce in scriptura porunca era a iubirii intre oameni,iar in Traditie am gasit mai multi sfinti imprastiati prin pesteri.
Dar oare noi putem ajunge la puterea dragostei lor catre Dumnezeu,pentru a nu mai fi nevoie sa interactionam cu o prte din oameni? Oare interactiunea cu ceilalti ,indiferent pe ce treapta ar fi,nu este o scoala pentru a ne invinge patimile proprii si a ne apropia de Hristos?
Nu asta ne indeamna Mantuitorul ,sa ne iubim vrajmasii ?Cine sunt vrajmasii nostri? Nu aceia pe care nu ii suferim si ne par agresivi si rai,departati de Domnul?
Ni se cere asta pentru progresul nostru interior,sa ne invingem scarba si repulsia, dar si pentru ca asa e si Dumnezeu,ne iubeste pe toti,buni sau rai .

Azi e ziua imposibilitatilor. S in mesajul tau si al lui Dobrin se vad aceste atitudini de neputinta.
Si ,intradevar,este imposibil de urmat o porunca asa perfecta . Noroc ca nu am zis eu asta ,ci un sfant, ca imi sarea toata lumea in cap. Ma regasesc tot mai mult in postarile voastre.
Porunca este un ideal , caci daca ar fi usor de indeplinit ,nu trebuia sa vina sa o indeplineasca chiar Dumnezeu,se gasea vreun om capabil pentru asta
Si e la fel de adevarat ca porunca nu o putem indeplini singuri,ci prin Hristos.
Dar care e porunca ? Sa iubim pe Dumnezeu cu tot ce suntem,si pe aproapele ca si pe noi.
Iubirea de aproapele trebuie sa vina tot prin Hristos, si ajungerea la Dumnezeu ,tot prin Hristos. Dar cum anume ?
Care sunt caile de a te pastra in Hristos ,si a te umple de El,pentru a ajunge la iubirea,poruncita tot de El ?
E clar ca nu mintea noastra izolata ,poate face acest lucru.
Si la fel de clar este ca impartasirea cu Hristos in Biserica prin tain,inseamna comuniunea cu El ,care te va duce in cele din urma la El si la implinirea poruncilor sale.
Pina la acel moment,noi vorbim,ne manifestam , intram in relatie cu oameni,inclusiv pe acest forum . NU doar mergand la Biserica ne intalnim cu Hristos, ci si implinind in viata de zi cu zi ,o mica particica din porunca sa de iubire catre ceilalti ,ajungem sa fim mai repede luati in harul Sau.
Nu prin puteri proprii ,ci tot facand apel la pildele Sale, la sentimentul de iubire transimis de acestea ,la ajutorul sau, avem diferite ocazii in care putem sa ne aratam iubirea
Putem sa ne invingem anumite stari de repulsie fata de oameni, putem sa spunem o vorba buna.Deci si practica este o alta cale prin care ne putem apropia de Hristos ,tot prin intermediul lui Hristos. Nu trebuie sa acceptam ca suntem rai si neputinciosi,sa vorbim urat,sa nu daruim ce putem darui,sa nu corectam in noi ce putem corecta ,doar pentru ca noi asteptam pasivi harul lui Hristos
Legatura trebuie sa fie dinamica, si de la Hrsitos catre noi si de la noi ,prin ceilalti,catre El.
Recunosc ca sunt neputincios si ca doar ajutorul Domnului ma poate face mai bun,ca fara El nu pot face nimic bun. Dar incep sa aplic chiar de azi,si ma straduiesc sa ma port cat mai apropae de ce isi doreste Domnul,asa imperfect cum o fac la acest stadiu al meu
Sunt mici fapte care le avem la indemina ,inlusiv postand pe acest forum,sau vorbind mai tarziu cu cineva din familie,noi facem alegeri,prin care putem sa incepem transformarea noastra,alegand intotdeauna daruirea si altruismul si intelegerea,si refuzand egoismul si critica celorlalti si repulsia,si toate aceate scarificii facandu-le doar pentru numele lui Hristos,iar nu pentru vreun ideal umanist

Şi părintele Nicolae Steinhardt pomeneşte, în "Jurnalul fericirii", despre faptul că nouă, creştinilor, ni se cere imposibilul.
Cred că imposibilul e ... imposibil... fără Hristos, şi aşa cum s-a mai spus, conştientizarea imposibilului sau dificultăţii împlinirii poruncilor ne ajută să ne smerim.

Mai cred că în viaţă ajungem la un moment dat să nu aplicăm regulile în mod general, rigid... adică impersonal.
Contează să fim prezenţi, atenţi în relaţia concretă cu aproapele.
De exemplu, dorinţa de a fi bun, se manifestă diferit în funcţie de cel din faţa noastră - unul apreciază ceva, sau are nevoie de un anume lucru, altul are nevoi diferite. Ceva în genul ăsta.
Şi eu, uneori simt nevoia să mă retrag, în linişte, alteori mă bucur mult dacă sunt "deranjată" de vreun telefon :-)

Hmm, ati ajuns la aspecte foarte profunde si delicate.

Am doar o observatie legat de postarile voastre.

Eu am banuiala ca voi va straduiti sa scrieti texte de nota 10 la romana si la religie, dar ca nu este sincer ceea ce scrieti.
Ma refer aici mai ales la Mihaela (dobrin7m), Mihnea, Ioan-Cezar.
Am impresia ca la voi este o ruptura, altfel nu inteleg.
Pentru ca scrieti foarte frumos si perfect in teorie, dar nu se intelege/deduce ca voi aplicati asa si cum faceti concret.
De aceea cred ca de fapt si voi aveti probleme si nu corespundeti acestor cerinte.
Voi ati vorbit cu preotul/duhovnicul vostru aceste probleme? Este corecta intelegerea voastra?

Mihaela preia idei foarte cunoscute in mesajele ei (din diverse scrieri) dar sunt lucruri atat de teoretice si de rupte de realitate!
Atentie! Ioan Scararul scria pentru monahi. Preotul meu asa mi-a spus.
Lepadare de lume, instrainare, renuntarea la grija lumeasca. In lume nu se poate asta. Asta se face in manastire sau si mai bine in pustie (eremitism).
Eu nu stiu sigur daca ideea de monahism vine de la Iisus. El a fost mereu printre oameni (cu mici exceptii cand s-a retras pentru meditatie si rugaciune). De asta nu stiu sigur daca asta vrea Dumnezeu de la noi.

Si atentie! Nu vorbim aici (numai) de relatiile cu cei necredinciosi, sau de late credinte, ci mai ales de cele cu ortodocsi care gresesc.

La Mihnea, fara a dori sa-l lezez, mai vad un punct vulnerabil, o ruptura intre teorie si practica. El a rupt candva cu ortodoxia si a ales alt drum. Asta inseamna ca ceva probleme a avut si el si acolo nu a functionat totul. Prin modul in care scrie acum ori nu este sincer, ori este foarte bine aplicat/aplicabil in catolicism si el acolo se simte mult mai bine.

Cum faceti voi practic? Asta ar trebui discutat aici.

La ceea ce spune Mihaela, preotul meu ar raspunde ca este un pacat, este o cadere in sus. Este o mandrie in extrema cealalta, la fel de periculoasa si pacatoasa. A te considera tu perfect si ortodox si a te indeparta de lume, tinzand numai la Cer este o lipsa de smerenie.

Noi aici nu vorbim de monahism care este o forma aparte in credinta.
Vorbim despre viata in lume si despre cum sa iubim si pe Dumnezeu si pe om in acelasi timp.
Asta dorim noi toti sa aflam si sa putem face.
Si izolarea nu este solutia.
Iisus spune sa ne iubim unul pe altul ca pe noi insinje si asa cum il iubim pe El.
Facand celui mic (de langa noi), facem lui.

Pai daca noi il judecam, ii intoarcem spatele, atunci asa ii facem si lui Dumnezeu.
El Insusi i-a iubit si pe pacatosi si mai mult pentru ei a fost, ca sa-i ajute si corecteze.

Dar! Apare si un "dar"! El a avut puteri speciale! La El a fost posibil s-o faca fara a se distruge pe El insusi.

Imi place ca totusi timid s-a ajuns sa se marturiseasca in unele mesaje ca ceea ce se cere in credinta de la om este de fapt imposibil de realizat.

Anumite lucruri ar fi posibile totusi, daca nu s-ar lua lucrurile atat de rigid.
Fiindca in orice om si in orice credinta exista si ceva bun, comun tuturor.
Asta este floricica pe care trebuie s-o cultivam cu grija, ca pe o specia aflata pe cale de disparitie.
Impreuna se pot face lucruri minunate.

Eu nu stiu sa spun si preiau din scrieri asta, ce anume vrea sa vada Dumnezeu in noi, daca vrea sa fim noi insine (Mihaela, Mihnea, Cezar, eu, Iustin), sau niste roboti perfecti.
Asta nu stiu.

Sunt bucuros că mi-ai acordat nota 10 la teorie. Nu-i puţin lucru!
Iar la practică, poţi fi liniştită: e prea mult chiar şi 4, în cazul meu...

P.S. Din câte am înţeles, Hristos şi Biserica ale Cărei Uşi le-a deschis pentru noi tocmai asta vor: să ieşim din starea de roboţi şi să devenim, firesc, oameni. Întrucât Împărăţia lui Dumnezeu, în Cer şi pe pământ, e formată din oameni, oameni vii, nu roboţi. Robotul umanoid este unul aşa ca mine: cu inima împietrită şi tare de cerbice. Domnul nostru voieşte ca inima să nu mai fie de piatră, iar duhul să devină umilit. Aşa încât să ne găsească vii, atunci când murim. Dar asta se face cu lacrimi multe, cu râuri mari de lacrimi...

Sophia, este bine să asculţi de duhovnic pentru că te cunoaşte mai bine şi este mai în măsură decât noi să te îndrume.

În Paraclisul Maicii Domnului există şi următoarea rugă: "Cu strălucirea luminii tale luminează, Fecioară, negura neştiinţei şi o izgoneşte de la cei ce cu credinţă te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu".

Mie îmi dă mare speranţă. Şi sfântul Grigorie Palama se ruga zicând "Maica Domnului, luminează-mi întunericul!"

Nu suntem niciunul prea sus, sau prea jos, prea în urmă sau prea în faţă...

Poate că prea multe mărturisiri personale nu sunt mereu de folos, depinde cui ne mărturisim neputinţele, suferinţele...

E firesc să căutăm mai întâi să ne apropiem de cei cu care avem afinităţi, cu care ne simţim bine. Să nu fim masochişti să ne băgăm în situaţii, relaţii, discuţii mai grele decât putem duce, sau care ne fac rău.
Binele să vină natural, firesc, să nu ne forţăm să facem ceva doar pentru că aşa scrie, aşa face x sau y.

Sophia
Cand am inceput sa citesc si sa invat, cand am inceput sa ascult, exact acelasi lucru l-am spus duhovnicului meu. Nu pot, i-am spus, sa fac toate acestea, pentru ca traiesc in lume , si pentru toate acestea trebuie sa fiu in manastire. Si pentru ca imi doream mult sa nu abandonez aceasta cale a pocaintei am vrut sa plec la manastire. Aceasta actiune a mea si acum , dupa 4 ani, este discutata in familia mea. Duhovnicul mi-a spus: faceti manastire in inima. Cum sa fac manastire in inima, am zis? pa-i nu-i totuna. Ba e , mi-a raspuns, e mai mult chiar decat o manastire cu ziduri de piatra.

Sophia
cineva foarte drag mie, ruda de sange, cocheteaza cu hinduismul, facand mandale, umbland cat e Londra de mare cautand ashramuri si persoane asa zise sfinte in hinduism. Ultima data cand am vizitat-o, era foarte agitata spunand ca are nevoie sa se linisteasca si ca doreste sa mediteze. Statea in pozitia lotus si mi-a spus: haide , alatura-te mie, mediteaza si tu, te rog, mi-a spus. I-am raspuns ca asa ceva nu voi face, si am invitat-o sa vina cu mine la Essex la manastire. Nu a vrut. Cum crezi tu Sophia, ca voi putea eu sa am preocupari comune cu ea? Dar poti tu Sophia , macar o secunda sa intelegi ce durere era in inima mea vazand aceasta persoana draga mie in starea aceasta si in haul acesta? Ce nu am incercat eu sa fac ca sa nu cada in haul asta! Asa am inteles ca numai Dumnezeu Bunul poate aduce schimbarea in ea. Cand m-am instrainat de ea (fizic nu sufleteste) a fost o adevarata suferinta. Da, am urmat sfatul Sf. Ioan Scararul. Lepadarea de lume inseamna lepadarea de cele rele ale lumii, care sunt purtate de duhul lumii. Iar oamenii care se complac in acestea ale lumii nu poti sa ii obligi sa te urmeze insa nici tu, daca cu adevarat urmezi pe Dumnezeu, nu poti sa ii urmezi pe ei in duhul lor.

La fel cu altcineva drag, care acum crede in curentele new-ageiste si citind si insusind-si tot felul de tehnici de dezvoltare personala si alte nebunii s-a departat de ortodoxie. Aceasta este instrainarea noastra a mirenilor, a nu accepta nimic care sa ne departeze de Dumnezeu cel adevarat. Niciodata nu veti vedea monahi mergand din porti in porti sa indemne oamenii sa se pocaiasca. La fel si noi, trebuie sa fim tari in dragostea noastra pentru Hristos si sa nu o amestecam cu nimic. Mergi pe calea ta catre Hristos si roaga-te pentru ceilalti, poarta-i in inima cu iubire.

Sophia
cine cauta sa fuga de cele rele din lume , acela nu se socoteste perfect ci acela se socoteste pacatos, ca de ar fi perfect , deci sfant, ar sta fara vatamare in mijlocul duhului lumii. Tocmai de aceea fuge, si cauta sa nu se insoteasca cu cei care il trag la rau, ca nu voieste vatamare. Toata lumea trebuie sa tinda spre Cer, trebuie sa voiasca sa caute si sa gaseasca pe Hristos. Chiar asta trebuie sa facem. Nu este pacat sa iti doresti sa te sfintesti, pacat este sa te crezi sfant.

Legat de iubirea de aproapele, vad ca lumea ramane iarasi agatata in exterior, in cele vazute. Ma duc cu aproapele deci il iubesc, nu ma duc cu aproapele, nu il iubesc. Impart timpul cu aproapele - il iubesc, nu impart timpul cu aproapele - nu il iubesc. Imi beau cafeaua cu aproapele si palavragesc lucruri desarte 3 ore pe zi - il iubesc, nu imi beau cafeaua cu aproapele , nu il iubesc. Insotesc aproapele in placerile lui - il iubesc, nu il insotesc in placerile lui - nu il iubesc. Merg cu el la birt sa beau bere - il iubesc, nu merg cu el la birt, nu il iubesc. Ajut aproapele sa ascunda cele pacatoase - il iubesc, nu il ajut - nu il iubesc. Asta este judecata cea lumeasca.

PS. Cezar are foarte mare dreptate. Este imposibil pentru noi oamenii din lume , asa cum suntem, in starea in care suntem sa respectam porunca iubirii de Dumnezeu si de aproapele. Nu e vorba de voci timide, ci de adevar. Nimeni nu va putea sa iubeasca cu adevarat decat daca face urmatorul lucru: sa se desarte pe sine, sa se goleasca de tot raul, sa se recunoasca infrant, neputincios, orb, si atunci vine Hristos si ne invata ce este iubirea.

PS2. Niciodata nu am fost buna la romana, punctul meu forte a fost matematica.

La inceput te ghidezi dupa cele exterioare, neparticipand la adunari pacatoase, la actiuni aducatoare de pacat. Si o facem aceasta pentru ca noi nu suntem Hristos, deci nu suntem desavarsiti si deci fireste ca te feresti de tot ce iti vatama sufletul. Aici e greseala multor oameni, ca se incred in ei, pe motiv de iubire amestecandu-se cu raul si nici nu isi da seama cand s-au vatamat.

Limita instainarii este pana acolo cat putem merge fara a incalca poruncile lui Dumnezeu. Aceasta limita ne apropie de unii oameni , iar de altii ne departeaza.

Lupta cu mandria si cu slava desarta o ducem mereu, indiferent unde suntem si ce facem.

Viata insasi este o scoala.
Mare adevar este ca mantuirea si pierzania sta in aproapele nostru.

Mihaela, multumesc pentru raspuns.

Referitor la situatiile expuse de tine pot sa spun ca vedem lucrurile altfel.
Si eu traiesc din copilarie printre oameni de toate credintele, dar cumva nu am avut probleme cu asta. Cumva am stiut si eu sa pastrez drumul, dar nici ei nu mi-au facut vreun rau si nu au incercat sa ma abata. Dimpotriva, mi-au facut bine.
Au fost si sunt oameni care m-au ajutat si ma ajuta mult, poate mai mult si mai sensibil decat un ortodox.
Ne-am respectat si ne respectam credinta, care este un lucru personal, privat.
In rest putem avea preocupari comune.
Viata in lume nu se rezuma numai la biserica si credinta.
Exact cum ne cautam persoane cu care sa ne casatorim si sa avem copii, sau avem persoane cu care suntem colegi de scoala, sau la serviciu, sau suntem vecini.
Cu fiecare trebuie sa traim in pace si respect. Credinta si-o porata si tarieste fiecare acasa, in sufletul lui si la biserica unde se duce.

Ne putem purta civilizat cu si putem chiar ajuta un om indiferent de credinta, aspect fizic etc. Sigur ne punem niste limite pana und ne putem merge.

Dar nu ne apucam sa-i jignim, batjocorim, alungam, lasam de izbeliste, sa-i facem in toate felurile.

Daca tu vezi un om pe strada ca are un necaz, sau ca este in stare grava, ce faci cu el? Controlezi intai origine, credinta si daca nu-ti convine il abandonezi.
Nu cred. Ei asta numesc eu iubire de oameni.
Nu poti sa te bagi in credinta lor si nici ei in a ta si totusi poate functiona o relatie frumoasa.
Chiar poti sa-i ajuti sa se schimbe in alt fel: sa nu mai bea, sa nu mai faca rau, sa-si schimbe viata. Cine are destula putere poate face asta.

Eu nu am probleme cu credinta unui om, ci mai degraba cu felul lui de a fi, cu felul in care se comporta.

Sigur ca pastrez niste limite. Dar si in Romania am avut, asa cum am spus oameni de alte credinte in jurul meu. Aici nu mai vorbesc. Ce trebuie sa fac cu ei? Nu pot sa-i evit.
Uite, am avut doua femei de-a lungul timpului care m-au ingrijit cand ai mei erau la serviciu. Fiecare de alta credinta (crestine insa). Au fost atat de bune cu mine si m-au ingrijit atat de bine! N-am sa le uit niciodata.

Am cerut in biserica mea ajutor in lacrimi in anumite situatii dificile, inclusiv la preot. Si nu au vrut sau putut. Dar de ani de zile ma ajuta impresionant oameni de alte credinte. Sigur, nu ne intersectam in credinta. Eu continui sa merg in credinta mea, la biserica mea, ei la ale lor.

Totusi eu am alta problema si la asta m-am referit.
Eu ma refeream la ceea ce se intampla printre ortodocsi.
Ce fac cu ei cand ma lezeaza? Au fost momente cand am vrut sa renunt la biserica, la ortodoxie. Si acum imi este foarte greu.
Si totusi vreau sa raman cu Dumnezeu si in credinta mea. La asta tin, la Dumnezeu tin, dar cum sa fac sa raman cand acolo nu ma simt bine cu oamenii? Unii dintre ei.

In diaspora este altfel cu biserica si oamenii...
Si nici aici pe forum nu este normal si ortodox. Si mai exista situatii unde mi se pare ca ortodoxia sau ortodocsii gresesc.
Sigur, in orice credinta exista greseli si elemente negative (ca oameni).
Si tocmai aici vad asa cum am spus in alte mesaje si cum spune si Iustin ca dogma si practica este un gol.

Răspunsul ar putea fi camuflat chiar în semnătura ta.
Viaţa omului creştin nu încape într-o gândire schematică precum o formulă matematică; cu atât mai puţin într-o adunare.
Dar dacă tot ai ales acest mod de înţelegere a creştinului, dacă ţi-a şoptit ţie gândul că aşa ar fi adevărat, ok. Hai să pornim de aici.
Ce-ai zice să schimbi semnul plus?

*
Spre deosebire de înmulţire, la adunarea a doi termeni chiar dacă un termen e zero, rezultatul nu e zero ci e cât celălalt termen. Asta ar însemna că poţi avea smerenie zero şi să fii totuşi creştin, prin iubire de aproapele. Logic, nu? Cu precizie aritmetică.
Ei bine, din păcate nu putem iubi pe aproapele decât pe calea smereniei. Se vede iarăşi că viaţa creştinului nu se reduce la aritmetică, Dumnezeu nu este contabil, iubirea nu face socoteli.

Îţi propun totuşi o alternativă, dacă tot ţii la aritmetică: Înlocuieşte + cu x. Nu adunare, ci înmulţire!

Asta înseamnă că, dacă unul din factori este zero, atunci produsul este zero. Lipsesc smerenia SAU iubirea? Creştinism zero.
Ca urmare, e obligatoriu, pentru a nu obţine zero, să avem ŞI smerenie ŞI iubire. Iubire prin smerenie. Astfel, din înmulţirea a doi factori nenuli, vom obţine un produs nenul, chiar dacă vreunul din factori tinde la zero...
Să începem aşadar cu smerenia, renunţînd la aroganţa de a potrivi totul cu noi, de a asimila Biserica la noi, pe Dumnezeu la noi, după chipul şi asemănarea noastră. Să procedăm invers: ne potrivim noi cu situaţia aşa cum e ea, ne lăsăm noi asimilaţi în Biserică, ne acomodăm noi (adică ne restructurăm unele convingeri şi obiceiuri) pentru a încăpea prin calea îngustă; ne subţiem tăind din grosolănia cugetării noastre obişnuite, lumeşti.
"Fiţi înţelepţi ca şerpii..." - nu se referă la anaconda ori la piton, ci la şerpii mici, de casă - subţiri cât nuiaua de alun ori cât inelarul unui copilaş de suflet...
Şarpele e simbolul înţelepciunii, deoarece e flexibil, se modulează pentru a înainta în ciuda oricăror obstacole. (Opusul lui ar fi catârul, taurul, ori, poate, găina... - simboluri ale încăpăţânării şi rigidităţii.)

Imi pare rau Sophia, dar chiar nu ai inteles nimic din ce am vrut sa spun. Chiar nimic.
Eu vorbeam strict de interiorul nostru, de raportarea noastra fata de cele din lume.
Sigur ca ajuti omul care are nevoie, daca voieste sa fie ajutat, sigur ca nu jignesti, nu alungi. Ce am spus eu si ce ai inteles tu, exact pe dos.
Instrainare nu inseamna a injura oamenii, sau ai badjocorii, sau a nu fi civilizati cum ai inteles tu, sau ai alunga. Instrainarea inseamna a nu ii sustine si ajuta la rau, a nu le adopta obiceiurile pacatoase. Iar unele obiceiuri rele sunt chiar prea evidente.
Credinta trebuie sa o porti mereu in inima si acasa si la lucru si peste tot. Nu este ceva, ce o lasi acasa, ca o haina pe care o imbraci doar acasa cand te rogi sau in Biserica.

Ei bine, pacatul pune ziduri mari intre oameni. De aceea oamenii sunt astazi atat de dezbinati.

Remarcabil. Chiar asa si este. Si pentru ca ai amintit de matematica si de relatia "si" "si" mi-am amintit de multimi. Si spune acolo asa: reuniunea a doua multimi este o noua multime formata din elementele care apartin sau unei multimi , sau celeilalte, luate o singura data. (cam cum vad crestinismul astazi unii crestini - ce e bun la unii, ce e bun la altii, ne unim si gata)
Intersectia este o noua multime formata din elementele ce apartin si primei multimi si celei de a doua. Iata conditia necesara si obligatorie: "si".

Iata deci termenul "si" "si" conditioneaza existenta a ceva ce trebuie sa fie regasit in ambele. Daca nu exista termeni comuni si la unii si la altii intersectia este vida. Si se mai pun si conditii uneori: rezultatul sa fie cuprins intre si intre sau sa fie pozitive sau numai negative. In cazul oamenilor conditia fireasca este ca rezultatul sa fie elementele cele bune nu cele rele.

Oare noi trebuie sa cautam reuniunea sau intersectia in relatiile cu semenii?

........:) Haioase analogii / transferuri şi, de ce nu, instructive, cumva. Nu e limbaj care să nu fie permeabil la întâlnirea cu Teologia!

Nu vad sa fie nevoie sa te feresti asa de mult de ceilalti. Cred ca mai viteaz ar fi sa te opui ,sa le mai atragi atentia . Dar pentru aceasta ,trebuie sa fii intai cu ei , ca sa ii intelegi si sa capete incredere in tine. In pustie da, e bine sa te izolezi de ceilalti. In manastire da, e bine sa te izolezi de lume,pentru ca ii ai pe frati. Iar daca capeti iubirea in manastire,e bine sa te reintorci la dialogul cu lumea , chiar de esti in manastire, asa am remarcat ca au facut multi sfinti. Au stat izolati si apoi s-au reintors la lume
Dar daca traiesti in cetate ,nu cred ca e nevoie sa te izolezi. Sa suferi de multe ori ,da,ca multi se departeaza de Domnul si au necazuri. Dar sa te departezi tu de ei nu e necesar .
E chiar util sa stai intre oameni caci ai multe de invatat. Nu conteaza,si reiau situatiile oferite de tine,ca stau la cafea la palavrageala cu el,ca stau la birt , ca imi povesteste despre pacatul lui . Important e sa utilizezi aceste experienta pentru a deveni tu mai buna.Caci fiecare om,a venit cu un scop in viata ta,deci nu il dispretui,oricat de pacatos ti-ar parea. Hristos este foarte puternic prezent in orice om care il primesti sau refuzi,si asteapta sa vada ce faci .
Ca tot ai vorbit de reuniunea multimilor,nu poti fi la biserica cu Hristos,rugandu-te catre El, dar sa refuzi sa convietuiesti cu ceialti ,pierzand astfel ocazia de a vedea puterea Lui in actiune in tine. Hristos trebuie sa continue sa fie cu tine si cand ai iesit pe usa Bisericii ,si cand ai iesit pe usa casei ,si cand faci rugaciune citita,si cand faci rugaciune cu inima.
Nu exista nici macar o singura imprejurare in viata ,sau un singur om , care sa nu fie legat de porunca lui Hristos. Indiferent cat de departe par acesti oameni de Hristos, -oricum nu tu ar trebui sa judeci asta ,ci stapanul lor- acesti oameni tot au un rol important pentru tine , pentru ca prin ei te apropii tu de Hristos . Poti sa le zici o vorba buna,sa ii asculti,sa le dai un sfat ,sa le dai o cana cu apa, poti sa le adresezi fie si un gand bun,o rugaciune, sa vezi omul din ei chiar strivit sub povara pacatului.

E bine ca avem toti aceleasi scopuri,sa devenim oameni . E bine ca recunoastem toti ca fara Hristos nu putem. E bine ca recunoastem toti ,prin smerenie,ca suntem departe de acest obiectiv,si ca inima ne e plina de raceala . E bine ca aceasta constatare ne duce la cainta.
Harul lucreaza impreuna cu vointa noastra ,harul nu face totul,altfel am fi niste roboti .
Harul se dezvolta pe masura ce avem si fapte si se curata si interiorul nostru.
Deci a face fapte nu e semn de mandrie,ca nu singuri le facem,ci tot prin Hristos.
Si a face fapte mai mici ,nu e semn de deznadejde ,sa nu mai facem nimic,caci suntem pacatosi,si nu suntem sfinti. Faptele trebuie fcute neincetat,si sa terminam cu lamentarile.
Poti plange rauri de lacrimi ,dar in paralel sa faci munti de fapte. Ai sute de ocazii in preajma . Si totul sa fie facut doar in numele Domnului. A nu judeca pe altul,a iti abtine vrajmasia fireasca, a te urni cu altul cand iti vine sa stai, a te abtine de la un cuvant rau ,a il incuraja cu unul bun ,toate acestea sunt fapte,care nyu mai trebuie nimic asteptat sa le facem. Doamne ,eu sunt mic, dar fa prin mine aceste fapte,in numele Tau ,pentru ca acest aproape al meu sa vada prin ele, dragostea Ta . Da mi mie Doamne sa vad pe cel care ii e sete,chiar daca ochii imi pling de neputinta si ticalosia mea . Nu pentru mine,ci pentru slava numelui Tau intre oameni .