Spune părintele:
"Şi să nu ne îngrijorăm, adică să nu fie ca o obsesie, ca un chin neîncetat: ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca. Căci chinul acesta, ca posesie demonică, opreşte sufletul din înălţarea lui la adevăr, la Dumnezeu. Chiar de ar fi ca trupul să se treacă, sufletul să nu înceteze o clipă a purta lumina! “Aruncă grija ta la Domnul, zice Psalmistul, şi El te va hrăni”. Deci grija arunc-o, dar nu fapta. Căci Mântuitorul, care a zis “nu vă îngrijoraţi”, zice, de asemeni, prin dumnezeiescul Pavel, care scrie către Timotei: “Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (I Timotei 5, 8). Ca să fie precizare aici: e vorba de îngrijorare, nu de purtare de grijă, pentru care Sf. Pavel foloseşte cuvântul pronie – să poarte grijă."
Mai cred şi că între îngrijorare şi purtarea de grijă e o legătură:
a) îngrijorarea scade adeseori purtarea de grijă; din pricina îngrijorării (stearpă risipire/consumare a resurselor personale, devierea lor de la rostul cel bun) omul nu mai e capabil să poarte de grijă, lui sau celor pe care îi are în grijă (nu, însă, în îngrijorare); îngrijorarea te face neputincios;
b) purtarea de grijă loveşte în îngrijorare, dizolvînd-o, legînd-o; fapta îngrijirii combate simţământul îngrijorării - atât în privinţa propriei persoane cât şi în relaţiile cu semenul.
Am făcut aceste precizări cu gândul mai ales la cei afectaţi de depresie şi anxietate, unde îngrijorarea subminează purtarea de grijă.
Tratamentul depresiei şi îngrijorării pune accent pe faptele grijii (acea gândire pozitivă, dinamică iar nu retroactiv-ruminativă, adică o cugetare orientată spre fapta constructivă) pentru deplasarea atenţiei şi energiei de la hăul autoîntreţinut al îngrijorării.
P.S. Poate fi vorba aici de o analogie cu modelul vaselor comunicante.

Acum este un alt ataşament...cred.

Vai de capul meu! Mulțumesc :)
Sunt sigur că o să reușesc până la urmă.

Refuzul ospățului dumnezeiesc
 

Hristos ne cheamă la cină. Hristos este Cina.

Am putea crede că grijile invocate de cei care refuză invitația - ogorul, boii, familia - ne despart de Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile, însă, căci de Dumnezeu sunt făcute:
Lumea aceasta, creată de Dumnezeu din nimic, este nimic fără Dumnezeu. A te bucura de toate câte îți oferă lumea (în zilele noastre oferta fiind tot mai bogată), lăsându-L pe Dumnezeu într-un plan secundar, înseamnă, în cele din urmă, a te hrăni cu nimic și a deveni tu însuți nimic, a te aneantiza, „unindu-te” cu acest nimic ce nu te va sătura niciodată. Pentru că sufletul nu ți-l poate hrăni decât harul Celui care pe toate le-a făcut spre a ni se împărtăși prin ele Însuși El.
Un fragment predicii acestei duminici, dar din alt an, poate fi ascultat aici.

Genealogia Mântuitorului
 

În duminica ce precede sărbătoarea Nașterii Domnului, ne este amintită genealogia Sa cea după trup. Totodată, însă, este vorba și despre genealogia noastră, a tuturor celor ce, din Adam provenind, Îl avem ca Tată pe Dumnezeu:

Părintele nu se oprește doar la genealogia Sfântului evanghelist Matei, pentru că:

Nașterea Domnului
 

La această zi sfântă, un articol din România liberă publicat în decembrie 2001: Naşterea Fiului lui Dumnezeu, întruparea în lume a iubirii divine, părinteşti.

Pornind de la Sara și Agar (mamele lui Iacov și Ismael, copii ai lui Avraam), părintele constată că în Hristos este posibilă împăcarea oricărei dușmănii:
Referitor la atentatele de la 11 decembrie, atât de proaspete în momentul în care se scria acest articol:

Harul - inel de logodnă între veșnicia lui Dumnezeu și vremelnicia noastră
 

Trecerea timpului, trecerea de la un an vechi la unul nou:

Arătarea Sfintei Treimi
 

Momentul de la Iordan, când Dumnezeu Tatăl Îl arată pe Fiul Său, în Duhul Sfânt, fusese precedat de revelația Psalmistului:

A doua zi după Botez, venind din nou Domnul la Iordan, Ioan Îl întâmpină spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Mielul, simbol al jertfei, puterea care înfrânge păcatul.

Din rugăciunea cea mare, adresată astăzi Sfintei Treimi:
Un răspuns și pentru cei necăjiți:

Vindecarea celor 10 leproși
 

Din cei zece, doar unul s-a întors să mulțumească. Acesta s-a mântuit, având recunoștință față de Vindecătorul său.

Predica în format audio, aici.

"Aşadar, revin asupra normalităţii, a sănătăţii mintale, adică nu numai a trupului, ci şi a sufletului . Cum înţelegem noi taina aceasta a sănătăţii mintale, a normalităţii, a păstrării unităţii mele cu Dumnezeu şi cu lumea? M-a întrebat cineva, răscolitor în adâncul sufletului: “Părinte, pentru trup, întreb medicii, dar pentru suflet, aşa am socotit, că se cuvine să întreb un preot: ce înseamnă sănătatea sufletească?”. Am stat o clipă… În chip firesc, spontan, mi-am înălţat sufletul la Dumnezeu şi am cugetat că e cuvios sau cuvenit să răspund aşa: “Dacă trupeşte simt sănătatea atunci când toate organele mele trupeşti, aparatele – creierul, inima, ficatul, plămânii, rinichii, stomacul, ochii, urechile –, toate îşi împlinesc menirea lor înscrisă fiziologic în trupul meu şi care, prin urmare, funcţionează pentru că se afă în organică unitate, la fel şi puterile mele sufleteşti (cele fireşti – intelectul, sentimentele, voinţa; cele morale – înţelepciunea, dreptatea, bărbăţia sau curajul, cumpătarea şi înfrânarea, stăpânirea patimilor plăcerii, a desfrâului, a patimilor mâniei şi stăpânirea de sine; şi cele teologice – credinţa, nădejdea, dragostea şi, împreună cu ele: bunătatea, pacea, îndelunga răbdare, asceza, postul), toate aceste puteri sufleteşti, virtuţi morale, virtuţi teologice, îşi împlinesc menirea lor pozitivă, afirmativă (Dumnezeu este da şi numai da; şi eu răspund zidirii mele după chipul lui Dumnezeu: “Da, Doamne, cred şi Te mărturisesc!”), atunci şi numai atunci când aceste puteri sufleteşti mă zidesc pe mine, mă construiesc pe mine în credinţă, în adevăr, în iubire, şi eu devin un punct, smerit, de contagiune mântuitoare, nu distrugătoare. Atunci eu simt în această unitate a făpturii mele (chiar în boală şi în orice situaţie a vieţii), prin Dumnezeu, prin rădăcina mea, prin Ziditorul meu, simt sănătatea sufletului.
Iată, aceste daruri pe care le-am evocat sunt, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, “însuşiri ale Dumnezeirii care în noi devin virtuţile noastre”, “materia spirituală” a sufletului şi a vieţii noastre, dacă putem spune aşa. Acestea toate constituie fiinţial existenţa noastră, zidirea noastră şi mântuirea noastră, aşa cum ele sunt descoperite în Iisus Hristos, Modelul.
Deci Fiul lui Dumnezeu făcut Om, El le-a întrupat pe toate în plinătate, şi nu poţi dobândi sănătatea fără această icoană a Mântuitorului Hristos. În toate acestea e cuprinsă, fireşte, şi societatea; e cuprins şi mediul, sunt cuprinse toate. Dar toate pleacă din rădăcina lor şi merg spre sensul, spre ţelul lor. Pentru că lumea aceasta nu poate oferi nici modelul moral absolut – nu poate întemeia o etică, zice ştiinţa –, nu poate oferi nici sensul existenţei, care este Hristos Domnul. Eu ţin seama de mediu, de lume, dar totdeauna mă ridic la Obârşia mea, la Chip, la Modelul meu, la Hristos. "

O minunată lămurire privind înţelesul şi sensul sănătăţii omului.
Cu mulţumiri, Cristian, pentru darul luminos pe care ni-l aduci mereu, prin Părintele Galeriu.

Mulțumesc și eu pentru selecția pe care ai făcut-o.

Nu mai puţin important îmi pare acest pasaj:
"Aici e una din cele mai adânci teme ale conştiinţei umane, anume: nu în sărmanul trup e taina descompunerii, ci în nefericitul suflet, în pierderea unităţii lui. Taina tainelor este unitatea; adică lupta împotriva descompunerii, a disoluţiei mele trupeşti începe în suflet. O, iubiţilor, fiecare dintre noi, în clipa aceasta, să conştientizăm, în adâncul nostru, acel virus, acel microb al răului care ne descompune sufletul, de unde vine şi descompunerea trupului şi moartea însăşi."

Care este acel microb al răului, cuibărit în adâncul nostru, care ne descompune sufletul şi trupul? Care este virusul aducător de moarte dinlăuntrul omului? ....
Leproşii sunt vindecaţi. Unul este şi mântuit. Ce îi deosebeşte? Exprimarea recunoştinţei.
Or, pentru aceasta e nevoie de o înţelegere mai adâncă a raportului dintre om şi Dumnezeu. Toţi zece au priceput că, la nevoie, Domnul îi poate ajuta. Însă doar unul din zece a priceput ceva mai mult, a priceput altfel şi a trecut încă un prag, al exprimării recunoştinţei....
Toţi au murit, virusul i-a răpus pe toţi. Însă unul a înviat, după moarte. Secretul? Recunoştinţa faţă de Hristos, exprimată în timpul petrecerii pământeşti.
Omul acesta şi-a dedicat un timp oarecare din viaţa lui pentru a veni la Hristos şi a aduce slavă lui Dumnezeu. Pentru câteva clipe dăruite a primit comoara vieţii veşnice!
Ceilalţi nu au găsit timp pentru aceasta.

Zaheu
 

Dintru început, părintele face o precizare pe care ar trebui să o avem în vedere mereu când e vorba de Hristos:
A fi în concordanță cu numele ce-l purtăm:

Dumnezeu îl caută pe cel care-L caută
 

Judecata oamenilor:
Evanghelia nu este extremistă:

Canonul cel mare
 

Un fragment audio al unei predici prilejuite de slujba Canonului celui mare al sfântului Andrei Criteanu. Iertare pentru calitatea audio slabă.

Predica la Canonul cel mare.

„žMintea ț›ărână mi-am făcut”€, cu alte cuvinte: Dacă nu devii duhovnicesc în trupul tău, devii trupesc ș™i în duhul tău.

Cuvânt de Crăciun
 

Un cald și profund cuvânt al Părintelui de Nașterea Domnului.

Noaptea Învierii
 

Predici rostite cu o însuflețire deosebită. Din 1999 aici, din 2000 aici, iar textul din ataș se pare că este din 1998.

A doua zi de Paști
 

Audio, aici.

A treia zi de Paști: Drumul spre Emaus
 

Una dintre cele mai frumoase pagini de Evanghelie: Drumul ucenicilor Luca și Cleopa alături de Hristos, pe care Îl cunosc numai după ce El va frânge pâinea și îi va împărtăși.
Audio aici.

Duminica Tomei
 

„Ne aflăm astăzi în Duminica a doua după Paşti. Observaţi, nu întâia, ci a doua, pentru că a Paştilor este “Cea una, împărăteasă şi doamnă, al praznicelor praznic, sărbătoare a sărbătorilor”, cum e preamărită în cântările pascale. Şi nu ziua întâi este corect, ci cea una, a Învierii – unică, unită în taina ei cu cea una a creaţiei, a începutului zidirii. De aceea, în calendar, numărătoarea duminicilor de la Ziua Învierii până la Cincizecime începe cu ziua duminicii: Ziua cea una a Învierii, Duminica a doua după Paşti ş.a.m.d. Numai după Dumnica Tuturor Sfinţilor se ia numărătoarea obişnuită, în timpul obişnuit al Creaţiei.”

După ce în Noaptea Învierii părintele ne-a atras atenția că cine nu-L simte pe Hristos nu este viu, o nouă chemare la înviere ne face acum:

„Vrem noi cu adevărat să simţim viaţa şi învierea lui Hristos? A rânduit Dumnezeu să se întipărească în noi viaţa şi învierea, prin orice cuvânt al Evangheliei. Apoi şi prin rugăciunea noastră. Căci dacă în cuvântul Evangheliei Dumnezeu ne vorbeşte nouă – şi El a vorbit mai întâi – în rugăciune Îi vorbim noi lui Dumnezeu. Iar în Trupul şi Sângele Lui, în Tainele Lui şi trupul nostru se împărtăşeşte de viaţă. Aşa se lucrează propriu-zis în noi învierea şi viaţa. Acesta e adevăr al tuturor adevărurilor, nu e doar o părere. Acesta e lucrul dumnezeiesc. Aşa să primim cuvântul, înscriindu-se în noi, devenind trup în noi. Trupul nostru să devină trup al lui Dumnezeu-Cuvântul.”

„Gândiţi-vă la proorocia lui Iezechiel, când vede câmpul de oase şi aude glasul îngerului: “Învia-vor, oare, oasele acestea?” (Iezechiel 37, 3). Parcă ne strigă nouă: Învia-vor oare inimile voastre din nesimţire? Căci nesimţirea, cum au zis Părinţii, e moartea sufletului înainte de moartea trupului. Or, când auzi cuvântul Paşte, când auzi “Hristos a Înviat!”, să te simţi trezit, căci, o dată mai mult trebuie spus, pentru noi a înviat Hristos, nu pentru El. Învierea e minunea noastră. Am spus-o şi altă dată: Moartea pe cruce e minunea lui Dumnezeu, dacă vreţi, neobişnuitul din Dumnezeu. Pentru că în Iisus Hristos, Dumnezeu şi Om, e Dumnezeirea cea veşnică, nemurirea cea veşnică; iar ca om, este trup luat din Fecioară, deci fără păcat, şi nu era în El sămânţa morţii. Pentru că moartea e plata păcatului. Aşadar, El a luat moartea noastră şi, precum Adam a schimbat starea de jertfă, de comuniune cu Dumnezeu în moarte, Fiul lui Dumnezeu ia moartea lui Adam şi a noastră şi o transfigurează în jertfă, care duce la înviere. Învierea pentru noi.”

Audio aici.

Duminica mironosițelor
 

Apropo de morminte (căci mironosițele s-au îngrijit de trupul Domnului în mormânt), încă un semnal de alarmă de la Părinte: Să ne ferim să ajungem în mormântul sufletului, care este nesimțirea duhovnicească:

„Mormântul nesimţirii, pentru care Ioan Scărarul spune: «Nesimţirea e moartea sufletului înainte de moartea trupului». Cea mai gravă şi cea mai de luat în seamă. În întreaga umanitate, în toate religiile lumii s-a pregătit actul de înmormântare; şi acest act deosebeşte pe om de celelalte vieţuitoare.”

Și încă o chemare la Înviere:

„Ei bine, în aest adânc, când pătrunzi, în rugăciune şi în comunicare cu Dumnezeul cel viu, cum spune Acatistul Învierii, pe care noi îl rostim neîncetat în aceste zile, simţi că Dumnezeu te-a ridicat din mormântul nesimţirii, din sufletul tău mort din pricina păcatelor. Şi a devenit viu sufletul tău şi acela este începutul învierii. Ridicat acum din mormântul sufletului tău, al nesimţirii, şi simţindu-ţi sufletul viu, înţelegi că viitorul lumii e învierea, e viaţa, că istoria nu are alt sens decât Împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia luminii şi a învierii. Şi fără împărăţia lui Dumnezeu istoria nu are sens.”

Nașterea Bisericii
 

Duhul Sfânt - Duhul Adevărului. Oricine dintre noi poate și trebuie să-L primească și să-L cunoască în sine însuși. Atunci când Îl ai, simți adevărul:

„Este şi un instinct al adevărului, pe care Mântuitorul îl numeşte Duhul Adevărului. Îţi spune ceva din adânc: aceasta este adevărat şi altfel nu poate fi.”

Condiția pe care trebuie să o împlinim noi este ca inima noastră să fie deschisă. Mai departe este voința Lui:

„ O creştină mă întreba: De ce nu am mereu puterea aceasta? – Ei, vezi, puterea asta nu depinde nici de tine şi nici de ea însăşi, ci de Cel care o dă – Duhul Adevărului, şi Care împlineşte de la Tatăl prin Fiul. E Persoană.”

Cum simți în tine însuți prezența Duhului Sfânt:

„[...] Augustin spunea: Doamne, eu Te căutam în afară, iar Tu erai înlăuntru. Tu erai în mine, iar eu nu eram în mine; eram afară din mine. Şi de acolo, din lăuntrul meu vor curge “râuri de apă vie”. Simţi curgând în tine adevărul; cuvintele, gândurile toate se unesc, strălucesc în lumina adevărului. Cercetaţi, rugaţi-vă, trăiţi aşa atât de viu, negrăit, prezenţa lui Dumnezeu!”

Din nou, ce este pocăința:

„Pentru care mulţimea, auzind, a zis: Ce să facem? Iar Petru le-a răspuns: “Pocăiţi-vă!” – schimbă-ţi gândirea, de la eul tău, orgoliul tău, la Dumnezeul Cel viu care ne uneşte pe toţi; la Unicul Dumnezeu – al adevărului, al luminii, al învierii, al veşniciilor. Ca să nu rămână miliarde de euri care se ciocnesc între ele;”

Predica audio, aici.

Materiale cu părintele Galeriu

https://www.youtube.com/watch?v=jSnv7yUgYQE

Părintele Cleopa cu pr Galeriu

https://www.youtube.com/watch?v=467Kz-bi4T0