Sa te auda Dumnezeu , si sa le faca cu adevarat simple . . . !

Raspund la acest mesaj numai pt ca am vazut aici numele meu.
Ma mira acest fapt (am crezut ca izbucnirea "te displac mult" este una de moment, dar vad ca atitudinea aceasta e pervaziva).
Ca sa clarific situatia din partea mea: ei bine, eu nu te displac.
Incearca sa separi mesajele altora de persoana ta.
Putini te cunosc personal (in cazul acelora, chiar nu ar trebui sa ii suspectezi de rea vointa, cred eu).
Restul iti raspund la postari, atat.

Mie imi pare rau ca esti atat de chinuit in alegerile tale, dar , am mai zis, raspunsurile nu le gasesti aici.
Parerea mea (cu riscul sa te supere) este ca fara renuntare nu vei misca un pas. Renuntare la ce? La toata stiinta si intelepciunea lumeasca in care ai investit timp si efort si pe care o iubesti din tot sufletul si incerci sa o impaci cu ortodoxia.
Dar alegerile sunt ale tale.
Iarta-ma ca te-am suparat. Nu aceasta a fost intentia mea.

Iarta-ma frate ca te-am suparat. Nu aceasta a fost intentia mea. Cat celorlalti useri precum: cristiboss, anna21...nu procedati corect si nici frumos!

Cristi,

Am vrut să te întreb de mai multe ori, văzînd că îl tot ataci în mod gratuit pe Ioan: ţi-a intrat cineva în cont?!

Acum puţin timp a fost un schimb de idei între noi pe privat, început de tine, pe care-l fac public tocmai ca să mă lămureşti:

Pe fratele care îţi greşeşte îl rabzi o vreme (şi cît a răbdat Ioan!), dar dacă insistă în greşeala lui trebuie să-i spui într-un fel sau altul. Pentru îndreptarea lui, ca să nu zacă în înşelare.

Va multumesc. Ma iertati, va rog frumos.

In fata voastra nu voiesc sa ridic capul. Sunteti prea buna cu mine, mereu. Asa cred eu, sa ma iertati.

Multumesc, Florin-Ionut. marturisesc acum ca mi-ai facut o surpriza mare si frumoasa. Sa ma ierti, frate, pentru suparari.

Cu iertare, de trei ori iertare sa nu va suparati.
Adam cel inainte de caderea in pacat a fost facut cu fire curata si lipsita de orice imaginatie. Avea un discernamant curat si o stravadere pe care astazi doar sfintii o mai ating. Toate le vedea curat asa cum sunt, fara distorsionarea imaginatiei sau a unei minti pacatoase. Umbla gol si nu se rusina tocmai fiindca nu avea imaginatia care este aducatoare de pacat.
In clipa in care Adam a cazut in pacat a patruns si imaginatia in mintea sa. A fost momentul in care raul a intrat in firea omeneasca. Din clipa aceea si-a dat seama ca e gol si si-a imaginat deja ca e vazut gol.

Noi oamenii avem firea cazuta a lui Adam. Din pricina inmultirii pacatelor avem si imprastierea mintii la rugaciune. Insa Sfintii Parinti asa ne invata si asa si este: -intai curatare de pacate, apoi curatare a mintii de pacate, deci lipsa de pacate in gand, si apoi curatarea imaginatiei pacatului. Pentru a putea ajunge la inaltimea rugaciunii trebuie sa cureti tot lumescul din tine.
Omul profund induhovnicit este lipsit de imaginatie intrucat are discernamantul si dreapta judecata. Nu are nevoie de imaginatie pentru ca are incredere totala in Dumnezeu in a carui voie se lasa. Nu este nevoie sa isi imagineze ce va fi pentru ca ia viata asa cum e si cum ii randuie Dumnezeu. Nu isi imagineaza descoperiri nemaipomenite pentru ca stie ca daca trebuie sa descopere ceva Dumnezeu ii descopera in minte si atunci va stii. Dar va stii doar atunci cand Dumnezeu ii va descoperi. In toate face voia lui Dumnezeu si atunci nu are sens sa isi imagineze nimic.
Fiind induhovnicit si avand pe Dumnezeu in minte, nu mai are cum sa mai fie acolo si imaginatia. In minte e doar Dumnezeu. Si astfel Dumnezeu il intelepteste iar mintea celui induhovnicit vede totul clar si limpede in orice moment.

Am vrut si eu sa raspund la acea postare, dar am renuntat ca sa nu mai incing spiritele.
Eu am avut un thread pe aceasta tema, la care am renuntat pt ca nu prea cadeau oamenii de acord ca imaginatia este nociva cresterii duhovnicesti.
Daca ai informatii in plus despre acest subiect (care ma intereseaza), m-as bucura sa le postezi acolo:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=10618

Simplu de înțeles, Cristian, nu și de pus în practică.

Desi intreaga postare imi pare foarte folositoare, retin acum acest cuvant selectat.
Am subliniat ceea ce as numi, cu ingaduinta voastra, "cheia" problemei noastre, a oamenilor dintre oameni, din relatiile interumane. Consider ca aici e toata problema sau, ma rog, miezul ei, rascrucea catre iad sau Rai. Dezbinarea, precum si buna (con)vietuire trec pe-aici. Va multumesc pentru cuvant si ma iertati pentru suparari.

Nu am cum sa ma supar , pentru ca observatile tale sunt totdeauna pertinente si nu se indeparteaza de la subiect , si sunt toteauna bazate pe Invataturile Sfintilor Parinti . Ce ne facem insa noi , cei cazuti , care nu ne putem compara cu Sfintii ? Imaginatia creatoare este totusi un Dar de la Dumnezeu . Vorbesc aici de imaginatia creatoare !Oricum ceea ce primim in dar , este din mila dumnezeiasca , caci cautand sa ajungem pe culmi, prin mari nevointe , fara sa avem virtutile , suntem in mare primejdie sa cadem in inselaciune, precum ne invata Sfantul Nectarie al Pentapoliei in invataturile sale despre discernamant . Nu putem compara omul de dinainte de cadere , cu cel cazut in pacat . Scopul vietii noastre este sa devenim desavarsiti si sfinti , dar calea este lunga , anevoiasa , ingusta , dar nu imposibila. Pentru omul din lume , rugaciunea spre Domnul este singura salvare de ai da in imaginatia sa cele bine placute Lui si cu adevarat de folos , mai pe inteles sa ne dea minte inteleapta .

Asa-i , din pacate . . . !:1:

Am ales un dialog interesant intre autorul cartii si un isihastru din minunata carte "O noapte în pustia Sfântului Munte" - un dialog cu privire la rugaciunea lui Iisus...iti recomand aceasta carte, daca nu cumva deja ai citit-o...cu nadejdea ca iti va fi de folos.

"Toată mântuirea noastră se sprijină pe chemarea lui Iisus şi unirea cu El. Să-L chemăm şi El ne va vindeca prin venirea Lui. Să gemem ca un om bolnav şi El, ca un doctor, va veni iubitor în ajutorul nostru. Să strigăm ca cel ce a căzut între tâlhari şi Bunul Samarinean va veni să ne cureţe rănile şi să ne călăuzească spre han, adică spre vederea luminii (theoria) care ne mistuie întreaga fiinţă.

Când Dumnezeu coboară în inima noastră, El biruie diavolul şi curăţă răutăţile pe care acesta le-a făcut. Biruinţa asupra diavolului este, de aceea, biruinţa lui Hristos în noi.

Să facem ceea ce ţine de partea omenească, adică să-L chemăm pe Hristos, şi El va face ceea ce ţine de partea dumnezeiască, va birui asupra diavolului şi îl va izgoni. Aşadar să nu urmărim să facem noi înşine cele dumnezeieşti şi să ne aşteptăm ca Dumnezeu să le facă pe cele omeneşti. Trebuie să înţelegem bine acest lucru, noi facem cele omeneşti, rugăciunea lui Iisus, şi Dumnezeu cele dumnezeieşti, adică mântuirea noastră. Întreaga lucrare a Bisericii este colaborarea dintre divin şi uman.
...............
— Ce sunt aceste trepte? Care sunt paşii care ne duc la unirea cu Hristos şi la înfruptarea din harul îndumnezeitor?
— Scopul fundamental al rugăciunii lui Iisus este reunificarea omului „care s-a împărţit”.
— Iartă-mă te rog că te întrerup. Ce înseamnă reunificarea omului?
— Omul, potrivit Scripturii, a fost creat „după chipul lui Dumnezeu” (Coloseni 3, 10). Dumnezeu este Treime, adică, fiinţă în trei ipostasuri (Tată, Fiu şi Duh Sfânt). Astfel, sufletul fiind creat după chipul lui Dumnezeu, este unic dar multiplu. El are trei puteri: mintea (raţiunea), dorinţa (pofta) şi voinţa (mânia). Toate trei trebuie să fie unite şi îndreptate spre Dumnezeu. După Sfântul Maxim Mărturisitorul, prefacerea lor după fire înseamnă pentru minte să cunoască pe Dumnezeu, pentru dorinţă să dorească şi să iubească numai pe Dumnezeu, iar pentru voinţă să împlinească voia lui Dumnezeu. În acest fel e împlinită porunca „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta” (Marcu 12, 30). Când mintea rămâne în Dumnezeu, ridică dorinţa să Îl iubească şi voinţa să lupte împotriva duhului rău şi să caute curăţirea. Astfel, existând un imbold spre Dumnezeu, există unirea. Păcatul rupe uniunea celor trei însuşiri ale sufletului. Mintea tinde să-L nesocotească pe Dumnezeu, pofta este îndreptată înspre creaturi nu spre Creator, iar voinţa este supusă tiraniei patimilor. În acest fel, păcatul înrobeşte cu totul sufletul.

Iată cum descrie Sfântul Grigorie Palama această stare. Mai întâi mintea se mişcă departe de Dumnezeu şi se întoarce spre celelalte creaturi: „de câte ori deschidem o uşă patimilor, mintea se împrăştie imediat, preocupată tot timpul de lucrurile trupeşti şi lumeşti, asupra mulţimii plăcerilor şi gândurilor împătimite care vin cu ele”. Apoi mintea, căzând de la Dumnezeu, abate dorinţa de la El şi de la poruncile Lui: „când mintea rătăceşte, dorinţa se risipeşte în desfrânare şi nebunie, împrăştiindu-se asupra nenumărator lucruri rele … iar mintea moleşindu-se, puterile sufletului se împuţinează iubind mai mult făpturile şi dorindu-le pe acelea. Tânjind după diversitate, pofta se dezbină în plăceri, risipindu-se în ele, de aceea ajungând să dorească necurăţiile nu cele trebuincioase, adică cele trupeşti nu cele cuviincioase, sau cu alte cuvinte dorind nu lucrurile cele ce-i sunt de trebuinţă, ci pe cele deşarte şi lipsite de slavă”. În cele din urmă voinţa este supusă patimilor, este chinuită şi „omul, care a fost sortit să devină fiu al lui Dumnezeu, se face ucigaş şi nu doar asemeni celor mai sălbatice fiare, ci şi târâtoarelor şi animalelor otrăvitoare, asemănându-se unui scorpion, unui şarpe, unui pui de viperă”.

Deci, cele trei puteri ale sufletului se abat de la Dumnezeu şi în acelaşi timp se pierde unitatea dintre ele. Dorinţa ar vrea să se întoarcă la Dumnezeu dar voinţa nu-i permite; pofta ar vrea să se întoarcă la Dumnezeu dar mintea, neavând credinţă în El, nu vrea să-L iubească. Noi luptăm pentru această unitate şi o atingem, în final, prin rugăciunea lui Iisus. Întoarcerea la Dumnezeu începe cu adunarea minţii. Scopul nostru este să despărţim mintea de atracţiile care o înconjoară şi să o aducem înlăuntrul ei astfel încât şi pofta să fie adusă înapoi.

— Ai putea să-mi explici mai amănunţit care sunt treptele rugăciunii? De unde se începe şi cum se înaintează?
— Sunt cinci trepte însemnate.
1.Prima treaptă constă în rostirea cu voce tare a rugăciunii lui Iisus. Rostim rugăciunea cu buzele, în acelaşi timp încercând să ne îndreptăm atenţia asupra cuvintelor rugăciunii.
2.La a doua treaptă, spunem rugăciunea lui Iisus în minte. Întreaga noastră atenţie este îndreptată din nou asupra cuvintelor, dar este adunată în minte. Când mintea oboseşte o lăsăm să se odihnească şi începem din nou să rostim rugăciunea cu buzele. Această metodă ca şi folosirea mătăniilor este încă nivelul cel mai de jos al rugăciunii lui Iisus. Însă de la acesta trebuie să pornească oricine şi de îndată ce ajunge la desăvârşire dispar cele ale nedesăvârşirii. După ce mintea s-a odihnit, reîncepem rugăciunea, concentrându-ne din nou toată atenţia înăuntrul ei. Sfântul Nil ne sfătuieşte: „Aminteşte-ţi întotdeauna de Dumnezeu şi mintea îţi va deveni rai”.
3. Apoi, la a treia treaptă rugăciunea lui Iisus coboară în inimă. Mintea şi inima sunt acum unite. Atenţia este adunată toată în inimă şi este cufundată din nou în cuvintele rugăciunii lui Iisus, dar mai înainte de toate înlăuntrul numelui lui Iisus, care are o adâncime nepercepută.
4.La a patra treaptă rugăciunea se rosteşte de la sine, în timp ce ascetul lucrează, mănâncă, vorbeşte, când el este la biserică sau chiar atunci când doarme. „Eu dorm dar inima-mi veghează” se spune în Sfânta Scriptură (Cântarea cântărilor 5, 2).
5. Apoi, la a cincea treaptă înlăuntrul sufletului se simte o flacără dumnezeiască, arzând blând şi înveselindu-l. Harul lui Hristos sălăşluieşte în inimă, Sfânta Treime Şi-a făcut locaş. „Şi suntem lăcaş al lui Dumnezeu, atunci când El trăieşte înlăuntrul nostru, aşezat în amintire. Devenim biserică al lui Dumnezeu atunci când amintirea Lui nu este umbrită de griji pământeşti, şi mintea nu este tulburată de gânduri nestăpânite; de care fugind, prietenul lui Dumnezeu se retrage înlăuntrul Lui, alungând patimile care cheamă gândurile nestăvilite, şi vieţuind într-un mod care-l duce la virtuţi” (Sf. Vasile cel Mare). Astfel, el simte înlăuntrul său prezenţa dumnezeiescă, harul acesteia împărtăşindu-se şi trupului său care devine mort pentru lume şi răstignit patimilor.

Acesta este treapta cea mai înaltă, care este uneori legat de vederea Luminii necreate. Acesta este, practic, cursul dezvoltării rugăciunii lui Iisus. Fiecărui stadiu îi corespunde un anume dar."

Am postat pe threadul lui anna21 un citat din cartea "Ortodoxia este metoda de vindecare a sufletului" de Mitropolitul Ierotheos Vlahos din care extrag aici un citat sa il discutam un pic.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...410#post430410

"Al treilea tip este îmaginaţia creatoare, care dezvoltă civilizaţia şi arta. Oamenii încearcă să rezolve unele probleme sau să înainteze în dezvoltarea artei. Nu este ceva de condamnat, căci, aşa cum am spus, este o stare firească după cădere. Dar trebuie subliniat că este foarte primejdioasă pentru rugăciunea curată".

Deci imaginatia creatoare este si ea o stare fireasca dupa caderea lui Adam in pacat nu este o virtute daruita de Dumnezeu. Insa daca vrem sa ajungem la adevarata cunoastere de Dumnezeu trebuie sa ne ferim de ea pentru ca aceasta imaginatie creativa merge mana in mana cu mandria de sine si slava desarta. De aceea de pilda calugarul pictor de icoane sau biserici nu purcede la inceperea lucrului fara rugaciune curata ca apoi ceea ce creaza sa nu fie rezultatul imaginatiei sale ci a gandurilor bune ce vin de la Dumnezeu.

Acum darurile lui Dumnezeu sub forma de vedenii iarasi nu sunt produsul imaginatiei noastre ci sunt daruri de la Dumnezeu, cum ar fi vederea unui sfant sau a Maicii Domnului. de aceea doar cei ce se invrednicesc de aceste daruri le si primesc. Iar aceste vedenii nici nu e voie sa le includem in imaginatie. de aceea se numesc vedenii. Pentru ca sursa lor, originea lor este afara de mintea noastra, este de la Dumnezeu.

Acum am vazut cum traiesc monahii in Sf. Munte cand am primit la noi anul trecut o saptamana pe duhovnicul meu. Nimic nu isi imagineaza spre rezolvare a ceva pentru viitor ci lasa totul la voia Domnului. Iar hotararile le ia atunci pe loc cand sunt necesare si atunci cu rugaciune ca sa fie o hotarare buna si pe voia Domnului.
Daca e vorba de ceva constructiv iarasi se face rugaciune la Dumnezeu ca sa ii dea gand bun ca ceea ce vrea sa construiasca, fie si un proiect sa fie bun cu minte limpede si curata. A sta si a pritoci in imaginatie un viitor , indiferent din ce unghi privim este foarte primejdios si departe de adevarata traire ortodoxa.

Ce simplu poate fi viata. Orice lucrare avem de intocmit inainte de a o incepe in loc sa ne imaginam cum va fi si cum sa o fac, mai bine am face rugaciunea de incepere a lucrului si apoi am purcede la munca, ca Dumnezeu ajuta cu ganduri bune sa ducem la bun sfarsit lucrarea inceputa.

Oricum Dumnezeu nu randuie ca absolut toti sa fim mari descoperitori cu importanta extraordinara pentru oameni. Iar acei mari descoperitori din istoria omenirii eu consider ca tot Dumnezeu le-a dat gandul descoperirii, din pas in pas si nu au realizat ei prin propria lor imaginatie creatoare. Eu cred ca Dumnezeu in prestiinta Sa pune in anumiti oameni mai multa latura creatoare, sau inclinatie spre descoperire si apoi omul creste si isi dezvolta sau nu inclinatia. Unii din pacate isi dezvolta inclinatia dar cazuti fiind in pacate, altii isi dezvolta inclinatia credinciosi si lucratori in voia Domnului iar altii isi ingrop singuri talantul.

Legat de aceasta chiar am avut discutii cu un ateu caruia i-am spus: exemplu descoperirea atractiei gravitationale. Newton a avut gandul cel bun de la Dumnezeu sa descopere aceasta forta de atractie insa nu putem spune ca inainte de acest moment nu a existat in natura acest fenomen, dar nici nu putem spune ca inainte de Newton nu au fost oameni la fel de destepti sau poate mai destepti ca el. Eu consider ca Newton a descoperit pentru ca Dumnezeu a vazut ca e nevoie ca oamenii sa descopere asta si i-a dat gandul cel bun. Pana la Newton nu a fost poate nevoie ca oamenii sa stie de existenta acestui fenomen.

In ceea ce priveste pe mine am vazut ca imaginatia mi-a fost de multe ori foarte daunatoare in toate aspectele vietii. Si am vazut ca acum de cand ma las in voia Domnului sunt mult mai linistita, mai calma, nu mai am teama de ce va fi in viitor. Chiar imi amintesc o exclamatie minunata a sotului meu acum 2 zile: "Stiu ce va fi cu mine pana luni. De luni ce va vrea Dumnezeu." Am zambit si mi-am dat seama ca asa trebuie sa traim.

Cred ca e acelasi lucru cu "Psihoterapia ortodoxa. Stiinta Sfintilor Parinti" - Mitropolitul Hieroteos Vlachos. Acum se gaseste sub aceasta denumire...sper sa nu gresesc. Eu o am sub aceasta denumire.

Multumesc din suflet pentru toata postarea ta , si-mi dores din suflet sa spun si eu cuvintele sotului tau !
Sa fiti binecuvantati !:6:

As pune si eu o altfel de intrebare,daca tot avem voie sa punem orice fel de intrebari.

Vrea cineva in viitorul apropiat sau mai indepartat sa ajunga filocalic? Are cineva aceasta intentie ?

Da, da, asa este.

As raspunde cu cuvintele:
"Fiti asadar desavarsiti precum Tatal vostru desavarsit este"

Este asadar gresit sa vrem asta? Oare ne indeamna Hristos sa facem ceva care nu sta in putinta noastra?

Eu cred ca adevaratii crestini traitori vor si isi doresc din tot sufletul sa ajunga cat mai aproape de Dumnezeu. Cine nu vrea asta nu este traitor.

Eu nu sunt un traitor.Dar nici nu am vazut unul.Doar ce am citit..

Nu este gresit sa ne dorim asta .Eu insa observ ca desi isi doresc multi,nimeni nu realizeaza ceva.Ei,nu chiar nimeni,dar foarte,foarte putini.In schimb ,au aparut mari vorbitori.Cica este o inflatie a cuvantului in zilele noastre.

Din pacate articolele si cartile foarte bune si numeroase nu ne fac pe noi filocalici.

Am acasa o biblioteca intreaga de carti.Problema nu e lipsa informatiei,ci lipsa discernamantului.

Puteti sa dati un milion de link-uri extraordinare,asta nu arata ca aveti sau nu calitate.Doar raspusul dat cu propria cugetare poate arata asta.

Daca nu putem limpezi un termen,desi avem acces la atatea surse,ce pretentii putem avea...

m-am bucurat cand am inteles ca noi suntem desavarsiti prin credinta in Domnul IIsus.caci daca Domnul o cere inseamna ca ne da si posibilitatea de a o infaptui nu-i asa?dar e ca un paradox noi care gresim zilnic sa fim desavarsiti?chiar daca nu stam atarnati in niste tablouri si nu mai putem face nici rau nici bine?da putem si iata cum daca gresim sa ne cerem iertare,sa nu mai facem.daca avem o pofta sa luptam pana nu ne mai stapaneste,caci ce-nseamna desavarsirea decat a implinii cuvantului Domnului in functie de imprejurari?si sa nu gandim ca suntem mai sfinti decat altii.eu personal chiar daca cred ca sunt mantuit nu cred ca vreun om e mai pacatos decat mine.asta citesc eu in scriptura a spus-o Pavel si fiecare in dreptul nostru trebuie sa o credem.dar sa nu ne lasam pacaliti de o falsa smerenie ca pentru a fi placut Domnului e imposibil.E minunat sa stii ca Dumnezeu te iubeste si tu ii poti dovedi la randu-ti dragostea prin implinirea cuvantului.Domnul sa va binecuvanteze.

Excelent spus ! Dreapta sococoteala . . .

Nu intelegi nimic deci.Te incapatanezi intr-un dialog al surzilor.

Nu te tulbura mai mult decat trebuie , fiecare suferim de ceva , si nimeni nu-i fara de pacat , iar acest forum nu-i Biserica , Manastire , e vocea omului simplu din lume , e vocea lumescului din noi . Fiecare posteaza ce simte la un moment dat , asa ca nu inteleg ce rau a facut , de asta data , Ioan ?
Iertare !

Pentru cei care dau link-uri exagerat,fara legatura cu subiectul.Asta denota lipsa de discernamant,lene in a avea judecata proprie.

Stim si noi sa dam search pe google,stim sa citim,avem de unde,insa nu stim sa dialogam pe subiect.

[quote=Daniel_7;430531

Stim si noi sa dam search pe google,stim sa citim,avem de unde,insa nu stim sa dialogam pe subiect.[/quote]Da , dar Ioan si cei ce dau link-uri "muncesc " in locul tau , al meu , ne dau mura in gura , fara pierdere de timp, fara efort , . . .!

De folos
 

"Evanghelia ne arata ca Domnul Iisus Hristos nu este indiferent fata de suferinta oamenilor, mai ales fata de suferinta oamenilor pe care nu-i mai ajuta ceilalti oameni.Vedem ca demonii dezorienteaza, instraineaza si dezumanizeaza pe oameni. Insa Mantuitorul Iisus Hristos vrea sa elibereze pe oameni de rautate si violenta, sa-i faca pasnici, sa-i transforme din raufacatori in binefacatori, ca sa-si redobandeasca demnitatea lor de fiinte create dupa chipul lui Dumnezeu Cel Bun si Milostiv"

Sa se faca un thread cu postari de link-uri,ca sa fie totusi o coerenta.

In afara de faptul ca titlul este complet gresit,nu exista filocalici printre noi ,asta evident,

as vrea sa-l intreb pe Vladcat,ce intrebare dorea sa puna,dar scurt si la obiect ,ca sa pot obiectiva acest thread,deci il rog sa spuna cu cuvintele lui,ce il doare .....