Ce este şi cum este diferenţa ontologică?
 

Ciudat că îmi replicaţi în acest fel după ce a intervenit catalin2 cu „resursele academice” de care dispune. Eu v-aş recomanda să nu-i acordaţi atâta atenţie. Nu cred că o merită. În plus, jucând pe mâna lui, veţi pierde şi veţi cădea în ridicol.

Ca să vă dau un exemplu: mi-l citaţi pe V. Lossky spunând că persoanele umane ar fi strict create, iar orice afirmaţie opusă ar conduce la panteism. Acum, acelaşi V. Lossky pe care mi-l citaţi are o afirmaţie exact opusă celei pe care încercaţi Dvs. să o acreditaţi. În Introducere în Teologia Ortodoxă, trad. Lidia şi Remus Rus, ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p. 92, el face următoarea afirmaţie:

După cum vedeţi, nici această afirmaţie a lui Lossky nu este scoasă din buzunarul dumnealui, ci e luată de la unul dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii. De altfel, afirmaţia este cât se poate de întemeiată. Pentru următoarele motive:

1. Dacă în om nu există ceva increat, atunci el nu poate cunoaşte Dumnezeirea, nici măcar prin participare — participare ce devine, atunci, imposibilă —, căci Energiile Increate nu ar putea fi percepute de o entitate determinată, măsurată cum este creatura, Energiile fiind absolute. Mai mult, nici Cincizecimea n-ar fi fost posibilă. Deci cum pot Energiile Increate să producă un efect „creat” în mod nemijlocit, adică rămânând, simultan, increate, fiind cunoscute ca atare şi cum Se poate da Duhul nemijlocit unei făpturi?

2. Dacă în creatură nu ar exista acea scânteie de Increat, ea nu ar fi nemuritoare. Cu alte cuvinte, în mod paradoxal, ea nu ar rămâne distinctă de Dumnezeu, ci, odată cu moartea, s-ar stinge, s-ar decrea înapoi, în Dumnezeirea din care a fost scoasă. Cu alte cuvinte, diferenţa ontologică dintre Increat şi creat are o funcţie dublă: aceea de a diferenţia originar între Principiu şi făptură care este altceva decât Principiul; dar şi de a păstra această diferenţă indiferent de schimbările suferite de făptură (moartea, care, atunci, nu poate semnifica decrearea făpturii). Panteiştii neagă prima funcţie; cei care nu acordă nici un statut ontologic veritabil făpturii, o neagă pe a doua. Dvs. ajungeţi în această din urmă situaţie prin ce aţi spus.

3. Aceste concluzii nu implică niciodată că scânteia de Increat ar fi de aceeaşi esenţă sau natură cu Increatul care este în mod nemijlocit în Substanţa divină. De fapt, putem vedea această scânteie drept temeiul însuşi al determinării sau „finitudinii” creaturii (pun cuvântul între ghilimele, deoarece niciodată şi nicăieri creatura nu a fost cu adevărat finită; în orice instanţă a ei infinitul apare chiar şi sub forma divizibilităţii continue). Cu alte cuvinte, diferenţa ontologică ce desparte Increatul de creat nu este un termen terţ diferit de creat şi Increat; ci este ea însăşi increată (nu şi creată, deoarece diferenţa ontologică este condiţie a creaţiei, deci nu poate fi rezultatul acesteia din urmă). Or, această diferenţă este chiar temelia creaturii.

Ca să nu credeţi că ceea ce vă spun este scos din buzunarul meu, vă rog să reluaţi lectura capitolului 17 din Evanghelia după Ioan unde Isus Hristos spune că lumea trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu Tatăl şi că, prin El, se va uni cu Acesta. De asemenea, 1 Cor. 13:12, unde ni se spune că vom cunoaşte faţă către faţă şi deplin, sau în 2 Cor. 12:9 şi 13:5, unde se vorbeşte despre faptul că Isus Mesia locuieşte în el şi în ceilalţi. Cum ar putea Sf. Pavel să cunoască toate acestea dacă nu ar avea un anumit acces la Increat?

Vă sfătuiesc, prin urmare, să fiţi mai prudent în materie teologică. Aici nu mai funcţionează logica termenilor sau cea formală. Afirmaţiile tranşante trebuie bine cântărite înainte de a fi aruncate către semenii noştri.

In primul rand La multi ani tuturor :)
Am lipsit o vreme de pe aceste meleaguri si vad ca s-a mai postat intre timp...

Domnule Dragomir, nu stiu ce Biblie cititi dvs., eu unul o citesc pe cea crestin-ortodoxa. Pot sa va spun doar ca daca intr-adevar mi-ati da ocazia sa ma explic, pe langa discutia constructiva pe care am putea sa o avem, s-ar putea sa ramaneti destul de surprins. Problema e ca pentru a avea o asemenea discutie ar trebui sa putem privi aceasta discutie nu doar prin prisma propriei persoane si ar trebui sa acceptam de la inceput ca este posibil, intr-o oarecare mica masura, sa mai si gresim. Eu tocmai de la aceasta premisa am pornit inca de cand am postat pentru prima oara, ca poate gresesc, si daca asta se intampla, as vrea ca cineva sa ma ajute sa ma trezesc la realitate. Dvs., de la ce premisa porniti in aceasta discutie?

Inainte de toate insa as vrea sa pun o intrebare pentru toti colegii forumisti:

Ati putea accepta ideea conform careia, Adam si Eva nu au fost primii oameni de pe pamant? Ati reflecta macar la aceasta posibilitate? Daca da, ce anume v-ar pune pe ganduri? Daca nu, de ce?

Asta e o prostie. Daca acceptam ca Dumnezeul L-a facut pe om, primul a fost Adam si apoi a facut-o si pe Eva. Nu a fost nimeni inaintea lor.
"Şi Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din ţărână luată din pământ e, şi a suflat asupra lui suflare de viaţă şi s'a făcut omul întru suflet viu." Facere 2:7
"Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor pe potriva lui“"
Facere 2:18. Deci era doar un om.
"Şi a pus Adam nume tuturor dobitoacelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru Adam nu s'a găsit ajutor pe potriva lui." Deci adam era primul om daca nu s-a gasit ajutor pe potriva lui.
"Şi a zis Adam: „De data aceasta iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!; ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbatul ei“. Facere 2:23 Deci .... surpriza Eva.


Pentru cine se trage din Cheetah nu comentez.

Imi dati senzatia ca dvs. porniti de la premisa ca aveti dreptate 100%, ceea ce anuleaza din start posibilitatea unei discutii constructive. Cu toate astea, am sa incerc sa va spun cateva lucruri, in mare:

Biblia stim cu totii (sper) cum a ajuns sa fie in forma pe care o cunoastem astazi. De aici se ridica o problema: textele pot fi citite ad litteram sau alegoric, interpretandu-le altfel. Inclin sa cred a doua varianta. Avand in vedere istoria Sfintei Scripturi mi-e imposibil sa cred ca acele texte de pe vremea lui Moise s-au pastrat intocmai pana in zilele noastre.

Pornind de la aceasta idee, am aflat ca exista o interpretare conform careia, Adam si Eva nu ar fi fost primii oameni de pe pamant. Aceasta interpretare nu contrazice nici Biblia, dar nici ramurile stiintei.

D'le Lucian, dvs. sunteti de parere ca tot ceea ce s-a descoperit prin stiinta este o minciuna? Toate fosilele si datarile cu carbon sunt niste unelte diavolesti spre a ne indeparta de Dumnezeu? Sunteti de parere ca lumea nu are o evolutie in istoria ei? Credeti ca de la formarea planetei noastre si pana la aparitia omului au trecut doar 6-7 zile? Raspundeti va rog.

Parerea mea nu este ca omul se trage din maimuta (desi admit, intr-o foarte mica masura ca exista si aceasta posibilitate) insa cred cu tarie ca omul inainte a fost un salbatic. Si asta o spune ratiunea din mine, in urma descoperirilor stiintifice.

Adam este posibil sa nu fi fost primul om de pe pamant, ci primul om inteligent de pe pamant, cel care capata constiinta si ratiune, care nu se bazeaza doar pe instinct; sau poate fi primul om din Eden, un loc anume pe pamant, stim ca Biblia ne spune la un momentdat:
Facerea,
4:16. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden.
4:17. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Apoi a zidit Cain o cetate şi a numit-o, după numele fiului său, Enoh.

De aici s-ar rezolva si problema incestului. Este o varianta care repet, nu contrazice cu nimic Biblia dar nici stiinta moderna. Cred ca orice om rational si-ar pune problema asta si nu cred ca putem fi atat de indoctrinati si de orbi incat sa credem ca nu putem gandi pentru noi si ca trebuie sa o faca altii in locul nostru (spre exemplu, Sfintii Parinti, Marii Invatati etc.) iar noi trebuie sa-i urmam intocmai, fara sa avem nici un drept spre a intreba de ce trebuie sa-i urmam. Pentru ca asta nu ne-ar deosebi cu nimic de o turma de oi care isi urmeaza pastorul dupa cum le canta acesta si dupa cum sunt impinse de niste caini ciobanesti de la spate. Si spun asta cu tot respectul si fara intentia de a jigni pe cineva.

Ar mai fi multe de spus dar momentan ma opresc aici...repet, discutia nu isi are rostul, nu poate fi constructiva atata vreme cat unii dintre noi efectiv refuzam sa credem ca exista posibilitatea, oricat de mica ar fi ea, sa ne inselam. E ca si cum ai incerca sa vorbesti cu cineva care e surd si orb in acelasi timp.

Pornesc de la premisa ca eu cred 100% ca asa e.Daca ma insel ramane de vazut.

In primul rand ptr VT noi folosim traducerea septuaginta. Limba ebraica si aramaica e destul de complexa. Este posibil (chiar probabil) ca forma sa se fi schimbat intr-o anumita masura, dar sensul a ramas acelasi.

Ideea respectiva nu se bazeaza pe Sf Scriptura (deci o cam contrazice)si nici pe invataturile Bisericii. In plus stiinta (o parte a reprezentantilor ei) se bazeaza pe niste presupuneri si nu pe niste dovezi concrete.


In primul rand Biserica nu are o invatatura in acest sens. Exista diferite pareri. Unii sustin partial evolutia, lumea a creat-o Dumnezeu dar ea a evoluat sub promia Sa, iar pentru creatie s-a folosit progresiv de creatia anterioara (ex: cand a facut omul S-a inspirat de la crearea maimutei) ceea cam contrazice invatatura Bisericii. Unii sustin ca ea ar fi creata intr-un timp mai lung si ca zilele sunt diverse perioade si ca asa a fost mai usor de explicat pentru ca omul din perioada respectiva sa inteleaga. Iar unii sustin ca lumea a fost creata in 6 zile.
Eu nu am o parere pe care sa spun ca o sustin 100%. Dar in acelasi timp pot spune cu certitudine ca datarile cu carbon 14 nu sunt relevante. Tinat cont de timpul de injumatatire al izotopului de carbon 14 corectitudinea datarilor nu depaseste 2500 de ani. Aia cu sutele de mii si milioanele de ani se bazeaza pe prea multe presupuneri si porneste de la niste premise care nu pot fi verificate.

V-am spus nu exista nici o dovada concreta a stiintei in acest sens. Sau, pentru ca dvs spuneti ca exista totusi astfel de descoperiri, va rog sa dati exemple concrete pe care sa discutam.


Incest exista atat timp cat exista lege. Nu exista nici o lege care sa impiedice "casatoria" intre frati. Deci sotia lui Cain era sora lui.
Daca ar exista invataturi ala Sf Parinti care sa sfideze logica si bunul simt ar fi corect sa negam afirmatiile lor, dar pana sa existe o astfel de dovada le putem considera veridice.
Pana la urma omul nu poate avea o parere personala bazata pe propriile "descoperiri" decat intr-o proportie insignifianta. Restul, mare parte se bazeaza pe experientele altora, pe invataturile altora, pe credintele altora, pe presupunerile altora. De accea totul tine de optiunea personala. Inclusiv filtrarea prin intermediul ratiunii se bazeaza pe ideile preconcepute.
Poti fi indoctrinat si de ceea ce crezi ca reprezinta descoperiri sau dovezi ale stiintei, nu doar de credinta.

Daca ne referim la limba greaca atunci posibil ca da, insa acest lucru nu se poate aplica in limba ebraica. In plus, cele mai vechi manuscrise existente ale VT sunt de prin sec. I-II i.e.n., daca nu ma insel...cate scrieri / texte s-au pierdut intre timp, intentionat sau nu, cate au fost cenzurate, samd ? E aproape imposibil ca sensul textului sa fi ramas acelasi de-a lungul a mii de ani de revizuri si traduceri, adaugiri sau eliminari.

Imi cer scuze, dar daca stiinta se bazeaza pe niste presupuneri, creationalismul pe ce se mai bazeaza? Si de ce spuneti ca ideea contrazice Sf.Scriptura? Nu contrazice cu absolut nimic, este doar o interpretare a unui text vazut intr-un mod alegoric. Daca ne referim la "invataturile" Bisericii (cea mai mare pacaleala din istoria omenirii), atunci...aveti dreptate.

Ok, in primul rand trebuie sa lasam deoparte Biserica si invataturile ei; religia si credinta e una, Biserica e cu totul altceva, o cu totul alta discutie...
"Unii sustin ca ea ar fi creata intr-un timp mai lung si ca zilele sunt diverse perioade si ca asa a fost mai usor de explicat pentru ca omul din perioada respectiva sa inteleaga"
Cam asta e si parerea mea, printre altele.

Ati atins aici un aspect interesant, cel al datarii cu carbon. Nu stiu sincer de ce spuneti dvs. "cu certitudine" ca ele nu sunt relevante. Ca sa inteleaga toata lumea, datarea cu carbon-14 permite determinarea varstei artefactelor de origine biologica nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. Metoda este folosita în special pentru datarea oaselor, obiectelor vestimentare, lemnului si fibrelor vegetale produse in trecutul relativ recent, din punct de vedere arheologic, al planetei. Durata de injumatatire de care vorbeati este ceva mai mare de 2500, si anume aprox. 5700 de ani (aproximarea tine undeva pe la +/-40 de ani). Datorita insa acestei perioade de înjumatatire a izotopului de carbon-14, se pot data doar obiecte nu mai vechi de 60.000 de ani.

Acum vine partea interesanta, metoda asta poate fi extinsa si pentru alte elemente chimice instabile, care se dezintegreaza si au perioade de injumatatire mult mai lungi. De pilda, potasiul-40 are o perioada de injumatatire de 1,3 miliarde de ani. Mai mult, uraniu-235, cu o perioada de injumatatire de 704 milioane de ani, toriu-232, cu perioada de injumatatire de 14 miliarde de ani, sau rubidiu-87, cu perioada de înjumatatire de 49 miliarde de ani!!! Asadar, "aia cu sutele de mii si milioanele de ani" nu prea se bazeaza pe multe presupuneri si chiar pot fi verificate cu o precizie destul de multumitoare.


...daca nu credeti in metodele enuntate mai sus, degeaba va aduc dovezi, ele nu sunt dovezi concrete in ochii dvs.


Aici m-ati pierdut putin cu prima parte. Incestul exista, cu lege sau nu; problema e daca in ochii lui Dumnezeu el este permis sau nu, deoarece legile sunt scrise de oameni deci pot fi gresite (multe din ele chiar sunt gresite, de altfel). E un subiect mai complicat si aici, dar esenta consta in discernamant, nu in lege. Facand abstractie de orice lege, este bine sau rau ceea ce noi numim "incest"?

Sunt de acord cu ultima fraza, indoctrinarea poate exista la orice nivel, nu m-am referit doar la ramura credintei.

cine se trage din Cheetah?!

intelegerea "primilor oameni" si a urmasilor lor
 

[Ati putea accepta ideea conform careia, Adam si Eva nu au fost primii oameni de pe pamant? Ati reflecta macar la aceasta posibilitate? Daca da, ce anume v-ar pune pe ganduri? Daca nu, de ce?[/quote]

intrebati asta pe un forum ortodox... de ce?
ati citit despre asta si vreti sa discutati sau acum incepeti sa explorati ideea si vreti sa stiti daca merita (sub aspect duhovnicesc, intelectual) investitia de timp, energie, etc?
sper sa va raspunda cei a caror raspunsuri va dau puterea de a creste si adanci.

Nu cred ca ati citit de la prima mea postare pe acest thread, probabil ca ati fi inteles mai bine cum am ajuns la discutia despre primii oameni de pe pamant :)
Nu este singurul forum pe care am aceste discutii....
In orice caz va multumesc, si eu sper acelasi lucru, sa primesc raspunsuri care sa ma ajute sa merg mai departe, poate nu doar pe mine, ma gandesc ca mai sunt si alte persoane preocupate de acest subiect care de asemenea, incearca sa se apropie cat mai mult de adevar, sau mai bine zis sa gaseasca acel adevar in care sa creada cu adevarat, pentru ca probabil adevarul absolut nu-l vom sti niciodata - cel putin nu in aceasta viata, sub forma pe care o cunoastem.

Daca eram doctor in fizica si chimie nu aveam timp sa postez pe forum, asa ca nu pot sa raspund acum cu date stiintifice, dar nici nu pot sa ma abtin de la unele comentarii. La restul raspund mai pe seara.
1. Din punctul meu de vedere nu a existat nici o cenzura a Sf Scripturi. Decat cea a acceptarii cartilor canonice si a celor necanonice. Dar sa fi fost la un moment dat canonice si dupa sa fie interzise nu. Ca exista si versiuni diferite ale Sf Scripturi dpdv al credintei crestine ele sunt abaterile iar pronia Lui Dumnezeu ne-a patrat noua Cuvantul Sau asa cum l-a dat El.
2. Tocmai despre asta e vorba, ca atat stiinta cat si religia se bazeaza pe presupuneri si pe credinte. Diferenta e ca unii l-au exclus pe Dumnezeu. Oricum stiinta fiind probabilistica putea la fel de bine sa fi ajuns la alte concluzii sau sa se fi dezvoltat pa alte "laturi". Nimeni nu incepe sa deseneze cercul. Toti pornesc de la niste ecuatii deja "determinate". Si prin aceste ecuatii nu vorbim de ecuatiile de gradul 2.
3. Timpul de injumatatire al carbunului 14 este intradevar 5700 sau ceva de genul. Nu stiu acum exact cat e, dar e peste 5000 de ani sigur. Se compara cantitatea de C14 de acum si presupunand ca nu au avut loc schimbari masive ale proportiei acestuia din zona de provenienta.Datarea este exacta (potrivit unor oameni de stiinta) pana in 2500 de ani. Dar peste 5700 se bazeaza pe prea multe presupuneri ca sa constituie o dovada relefanta.

"rubidiu-87, cu perioada de înjumatatire de 49 miliarde de ani!!! " Vedeti despre asta vorbeam. Ce masuratori se pot face? Nici una. Este vorba despre presupuneri. Nu se poate testa calculul efectuat.Universul are conforma aceleiasi stiinte "doar" 12-14 miliarde. Pana la 49 de miliarde....

Daca erau doar 2 oameni care faceau copii si ei erau muritori, singura sansa ca omenirea sa se poate inmulti era ca fratii intre ei sa procreeze. Dumnezeu nu este absurd. Daca incestul nu ar fi fost "condamnat" nu este normal ca asta ar fi fost aproape exclusiv singura practica de inmultire? Ba da.
Haideti sa va dau un exemplu din domeniul juridic. Daca astazi homosexualitatea nu e incriminata de lege, homosexualii isi pot exprima optiune liber in societate. Daca maine acelasi legiuitor decide ca e ilegala nu se mai pot manifesta liber. Deci e posibil. Si am explicat si din ce ratiuni incestul a fost posibil o perioada.

Aici faceti o confuzie, in opinia mea: stiinta nu este probabilistica, probabilitatea este doar un aspect pe care se bazeaza, printre altele, unele ramuri ale stiintei. Aceste ramuri au rolul de a incerca sa explice legile naturii din jurul nostru, legi care au existat dintotdeauna, noi doar le-am descoperit, nu le-am inventat. Gravitatia, spre exemplu, s-a demonstrat cu ajutorul stiintei ca actioneaza dupa anumite legi; ea se putea numi altfel (Hapatiune, Ciuserionteza, etc. orice alta denumire imaginara) insa legile ei ar fi fost aceleasi. Asa cum si acum, exista in jurul nostru multe altele ce urmeaza a fi descoperite. Stiinta inseamna progres, ea este hranita de nevoia omului de a cunoaste. Religia este hranita de nevoia omului de a crede in ceva, ceva mai presus de puterea lui de intelegere.

Asta e marea diferenta intre religie (presupuneri, credinte) si stiinta: cand un mar cade dintr-un copac, religia spune ceva de genul "marul cade pentru ca asa vrea Dumnezeu" - punct. De ce, cum, cu ce scop? Nu avem voie sa cercetam, eventual putem presupune si putem crede multe dar atat, nimic mai mult. Stiinta, pe de alta parte, demonstreaza de ce se intampla asta. Nu contrazice cu nimic ideea conform careia "marul cade ca asa vrea Dumnezeu", pur si simplu aduce o explicatie in plus, vine ca o completare. Dar este pacat, este o blasfemie pentru unii. De ce? De unde au plecat toate astea? Sau sa va dau exemplul Bisericii care a fost la un pas de infarct atunci cand Galileo Galilei spunea ca nu Pamantul se afla in centrul Universului? De ce? Pentru ca, spunea Biserica, "era fals si contrar Scripturii". Asta se intampla prin 1600, va dati seama...acum abia 400 de ani, de parca se intamplau ieri toate astea! Apropo, mai este cineva pe aici care inca mai crede ca Pamantul se afla in centrul Universului? :)

Asta nu pot eu sa inteleg, de ce majoritatea credinciosilor (printre care si dvs.) afirmati ca stiinta il exclude pe Dumnezeu. Dimpotriva, sunt foarte multi oameni de stiinta care confirma, accepta existenta divina si in general, legile naturii demonstrate stiintific pana acum, nu infirma aceasta prezenta. Doar ca multi se incapataneaza sa creada contrariul, de ce oare, pe mine unul ma depaseste...

In incheiere imi imaginez un scenariu care ma face sa rad: ce s-ar intampla daca intr-o zi, toate zvonurile legate de existenta unei alte civilizatii in univers, se adevereste? Daca maine ne trezim pe cap cu ditamai ozn-ul, si din el coboara fiintele alea verzi pe care le vedeam doar prin SF-uri? Cum ar putea explica Sfintii Parinti, Biserica, o asemenea grozavie? Oare ar spune ca sunt de fapt ingerii Domnului? Sau trimisii aluia mai suparat din zona unde ard sufletele necredinciosilor? Sunt milioane, miliarde de planete acolo in Univers...(fapt demonstrat stiintific, sper ca nu exista o indoiala)...si singurele motive pentru care credem ca planeta noastra e singura "in viata" sunt 2:
1. Sfanta Scriptura sustine asta si
2. Inca nu am fost vizitati de nimeni si nu am gasit o astfel de planeta.
Intr-adevar, doua motive extrem de categorice pentru care sa nu credem un asemenea scenariu :)...pana la proba contrarie. Sfanta Scriptura e dezbatuta de mii de ani si contestata de unii si 2, inca nu am descoperit toate planetele, inca nu cunoastem decat foarte, foarte putin din acest Univers.

Nu ştiu de unde aţi scos această "majoritate". Este o aberaţie. Pe Lună există câteva zeci de cratere botezate cu numele unor oameni de ştiinţă (în speţă, astronomi) iezuiţi. Teoria Big Bangului a fost descoperită de un preot catolic. Etc. Etc. Etc.

omul- masura tuturor lucrurilor !
 

S-ar parea ca omul este masura tuturor lucrurilor !
Nu a inventat el Zeii, dintr-o necesitate interioara, din cauza instinctului de sacru,pe care inerent naturii sale, il are ???

Speriat de ostila si perfida natura,care il pandea la tot pasul cu animale salbatice,focuri venite din cer, eruptii vulcanice,razboaie, boli si ...moartea...,stramosul nostru, omul primitiv refugiat din cauza ostilitatii mediului in caverne,a inceput sa se simt mic !
In comparatie cu enormele si neinduratoarele forte de presiune si represiune ale vietii reale, omul nostru ancestral a inceput sa se resimta...mic, neinsemnat,in tot acest joc barbar de dominatie,lupta si supunere in care s-a atrezit azvarlit,numit...natura, si mediu !!!

si...atunci,slabanogul nenorocit s-a tarat ca o fiara ranita in apropierea unei idei,care ai oferea putina caldura,putina speranta...putin opiu,putina autoamagire,si asa a nascut...din aceasta nepuntina de a fi...primul zeu,prima visare !

...de aici ,deschisa poarta a religiei,va primi prin transa nenumarate popoare ,rase si limbi,epoci ale istoriei cu mentalitati ,morale si cutume comprimate in zei ...pana la ultimul zeu...zeu unic al istoriei,zeul celor trei religii ale cartii ,si cel mai unic si cel mai gelos !
Fluctuand mereu,intre speranta, credinta, visare si deznadejde, ca insasi firul nesigur al vietii lui, omul,fiinta sociabila si vulnerabila prin definitie, a cautat mereu sa comunice,si sa se apropie de zeii sai,chiar daca uneori a primit numai copite in ceafa !!!
ajuns el pe firul istoriei in secolul 19, si stand gebos in fata statuilor de arama,a indraznit pentru prima data sa se ridice vertical si luand in mana ciocanul greu al ratiunii lovi in stravechile si veneratele statui...iar sunetul...o. sunetul...suna a ...gol !
insa istoria expereintei omului,nu se incheie aici !

Mai Horatiu, eu ti-am zis odata cu frumosul ca unele lucruri din ce spui sunt gresite, dar cu un om mandru si orgolios cel mai bine e sa il eviti, el se crede atotstiutor desi spune doar prostii. Mai mult, va cauta apoi sa te atace, din pozitia sa de mare om de cultura si intelectual rasat, el fiind la cote atat de inalte ale cunoasterii incat cineva care il critica e complet inconstient. Tu ai o combinatie intre filozofie, new-age si alte asemenea, pe care o impachetezi cu cuvinte pompoase. Majoritatea sunt sigur ca nu inteleg ce spui din cauza limbajului academic, pe care il scrii doar pentru tine, ca sa arati ce cota inalta ce cultura ai reusit sa atingi. De multe ori omul care incepe sa adune informatii si sa-si exerseze intelectul ajunge sa se creada foarte intelept si asta ii da o mandrie exagerata, dar despre asta scrie chiar si in Biblie, te las pe tine sa descoperi. La fel si omul bogat, nu bogatia il strica, ci mandria capatata prin bogatie.

Revenind la subiect, desi nu cred ca te intereseaza alte opinii decat ale tale, tu explici de fapt ceva e e mult mai simplu explicat in catehism de exemplu, invatatura despre har. Harul este ceea ce scrii tu acolo, si invatatura indumnezeirii prin har, iar harul este o energie necreata in conceptia ortodoxa. La inceput Adam avea si har, l-a pierdut si l-am putut recapata la Cincizecime. Panteismul sustine ca divinitatea este impersonala si toate lucrurile sunt formate din aceasta, adica un fel de energie universala. Harul din ortodoxie nu este divinitatea, ci energie necreata si nu este prezent in toate, ci doar fiintele rationale pot avea parte (ingerii si oamenii). Sunt aproape sigur ca filozofii apuseni din secolele trecute nu stiau prea multe despre energia necreata din ortodoxie, neavand prea multe contacte cu invatatura ortodoxa. Abia in ultimul timp apusenii au ineput sa descopere invatatura aparata de Sf. Grigorie Palama. Sper doar sa nu continuam vreaun dialog pe tema care e mai destept.

S-au terminat argumentele şi am trecut la atacuri la persoană ?

Ah, de câte ori am întâlnit această situaţie; de îndată ce unui diletant într-un anumit domeniu (în speţă, cel filosofic) i se explică că este pe dinafara problemei, urmează răbufnirea de orgoliu rănit.

Totul funcţionează după o schemă simplă:

Momentul 1: Diletantul în filosofie îşi expune ideile, demonstrând că nu cunoaşte domeniul.

Momentul 2: Filosoful îi demonstrează că nu are dreptate.

Momentul 3: Diletantul: "Ce, bă, te crezi mai deştept decât mine că ştii filosofie ?! Mândrie drăcească ! "

Foarte buna observatia, acum imi dau seama ca nu am fost tocmai corect. Aveti dreptate, cu toate astea exista totusi o parte destul de considerabila a acelor oameni la care m-am referit eu, poate mai multi prin randul celor fara acces la ramurile stiintei.

@guardian knight, foarte interesant ceea ce spuneti si este posibil sa aveti dreptate. Insa chiar aici exista problema, atata vreme cat inca nu putem explica toate cele din jurul nostru, exista nevoia unei divinitati care sa tina loc acestor explicatii. Si ma indoiesc ca vom ajunge vreodata sa cunoastem absolut totul. In plus, toata existenta noastra se bazeaza pe un moment al creatiei (fie el momentul crearii universului). Un Creator trebuie sa existe.

P.S. problema cu diletantul si filosoful e ok atunci cand ne lasam aroganta si grosolania acasa.
cand filosoful explica diletantului ca greseste si o face intr-un mod civilizat si pe intelesul diletantului dar si a celorlalti (ceilalti, fara tangente filosofice) nu este nici o problema.
domnul Horatiu insa a dat dovada de o aroganta pe care o intalnesti foarte des in asemenea circumstante, iar atacul la persoana a fost din partea d'lui filosof si nu invers.

Mai mult, personal nu am inteles o iota din ce a incercat domnul Horatiu sa explice pe aici, dupa cateva fraze ma dureau ochii aveam impresia la un momentdat ca nu citesc din limba romana. Pana la urma, suntem pe un forum religios sau am nimerit la cercul de filosofie?

ateismul combatut prin insasi stiinta !
 

chiar daca in secolul 19 statuile de bronz sunau a gol,in secolul urmator stiinta astronomei,astro-fizica in special,si cosmologia au inceput sa livreze intrebari si sa se cufunde in mlastinile unor incertitudini asa de mari in privinta nasterii,evolutiei si originii Universului, incat si celui mai mare ateu,i s-au dat dureri de cap !

Pe scurt: daca Universul a fost rodul unui mare big-bang primordial,dintr-o particula infinitezimala primordiala denumita holon,care la un moment zero a expandat dublandu-si volumul in fractiuni infinitezimal de mici de timp,nu s-a putut explica de ce o explozie haotica naste un univers guvernat de legi fizice, si omogen in taote partile sale ???
Nu au reusit sa explice de ce explozia a fost ciudat de echilibrata,astfel incat la un moment precis sa stagneze si sa incetineasca,pentru a putea lua nastere Universul actual !
Plus de asta ,au calculat, matematic ca sansa,reala,prin datele de echilibru ale fortelor fizice, de a se naste Universul actual a fost de 1 la 10 la puterea 126 !
Deci universul actual a avut o sansa de a exista,confrom legilor statisticii matematice, la 10 urmat de 126 de zerouri de nesansa !
de unde acest echilibru fin in toata masa unei explozii haotice si incontrolabile ???
decat daca n ua fost totul guvernat de o forta superioara ,inteligenta, de o constiinta holistica,care rational a sadit informatia entelehetica in toata desfasurarea primordiala de forte, ca sa duca gradat si sigur pana la om, aceasta incununarea suprema a creatiei !

deci, oricat de atei am fi,nu putem igonora aceste argumente ale stiintei moderne,care pledeaza in favoarea existentei unei forte absolute organizatoare in Univers, adica al unei constiinte plenare care a creat si organizat totul !!!
sa fim atei de 100 de ori pe zi, in fata unor argumente profund rationale si logice, trebuie sa recunoastem ca... DUMNEZEU EXISTA !!!

Horatiu,

Sincer, nu vreau sa va pun in dificultate. Nu aceasta a fost intentia mea cand am spus ca ipostasurile omenesti sunt create.
Dvs. deci sustineti ca persoanele omenesti sunt increate.
Pai atunci inseamna ca sunt fara de inceput, la fel ca persoanele dumnezeiesti.
Ori mie asta mi se pare o grava gresala.
Persoanele omenesti se impartasesc intr-adevar de harul necreat, dar ele sunt capabile de aceasta fiindca persoana (omul a fost creat de Dumnezeu ca persoana, deci dupa chipul si asemanarea Sa) este ireductibila la natura sa.
Persoanele omenesti au natura creata (aceasta e invatatura crestina ), dar fiind persoane ele sunt capabile sa transceanda limitarile naturii proprii.
De aceea ele se impartasesc de darul necreat al lui Dumnezeu.
A fi persoana, spune Christos Yanaras, inseamna a fi liber fata de orice necesitate a firii.
Persoanele omenesti se impartasesc de har pentru ca Fiul lui Dumnezeu, pe langa firea sa dumnezeiasca necreata pe care o avea din vesnicie, a asumat din iubire de oameni si firea cea creata omeneasca, facand-o partasa la viata si vesnicia Sa.
De aceea se impartasesc de har, fiindca Dumnezeu din iubire a asumat firea noastra si a dorit sa traiasca viata noastra, ca si noi sa o putem, in dar, sa o traim pe a Lui.
Eu nu recurg la subtilitatile dvs.
Mi se pare ca faceti confuzii de termeni si totusi termenii au o mare importanta.
De aceea s-a spus in Crez despre Hristos ca e nascut, nu facut, fiindca trebuie sa fim atenti si la termenii folositi.
Eu nu am spus ca omul se depreciaza in moarte sau ca faptura nu are consistenta ontologica. Nu stiu de unde ati scos chestiile astea.
Cred ca va pierdeti in prea multe speculatii si de aceea cadeti in confuzii.

Si daca nu e asa. Si daca totusi credinta e data de faptul ca omul, care s-a indepartant voluntar de Dumnezeu si a pierdut "contactul direct", e constint ca e ceva mai presus de puterea lui de intelegere. Stiti ce zic atei: Omul credincios e naiv (in cazul in care nu spun ca e prost) pentru ca tot ceea ce nu poate intelege pune pe seama Lui Dumnezeu. In schimb stiti ce zic despre ceea ce ei nu pot intelege: INCA nu s-a descoperit o explicatie. Ce ii face sa creada ca se va descoperi? Cau ca legile fizicii pot explica totul? Credinta. Doar ca e o credinta indreptata impotriva Lui Dumnezeu. Asta e partea de stiinta care il exclude pe Dumnezeu, nu cea care lucreaza pentru a-l ajuta pe om. Atunci cand omul consuma resurele alea limitate si de care unii saracii nu pot beneficia ca altii sa "demonstreze" ca nu exista Dumnezeu. Si nu spuneti ca nu e asa, ptr ca stiti bine ca e asa.

"Multe puteti cunoaste, dar nu toate va sunt de folos". Si inca o data nu vorbim de cercetarile care sa fac in scopul ajutorului semenilor, ci de cele care se fac in scopul cunoasterii de dragul de a cunoaste (care nu ajuta efectiv pe nimeni) sau cela care se fac pentru a demonstra ca nu exista Dumnezeu. Daca nu ar avea nici o implicatie (clar are, doar dam un exemplu ipotetic) sincer nu ar conta pentru om sa determine valoarea lui Pi.
Si daca vorbim despre faptul ca unii au ars pe rug pentru ca afirmau altceva decat "cel infailibil" (sunt putin rautacios) intrebati altundeva. Ortodoscii nu au afirmat ca pamantul e plat, ca soarele se invarte in jurul lui, ca Pamantul e centru universului. Daca dvs aveti ca exemplu vreo parere oficiala a BO in acest sens va rog sa ne spuneti si noua.

Nu a afirmat nimeni asa ceva. Daca sunt niste rataciti care resping din start ceea ce nu inteleg nu asta e parerea Bisericii.

Am mai spus care sunt argumentele pentru care nu pot (nu ca nu cred sunt sigur) exista extraterestrii. Si daca il excludem pe Dumnezeu din ecuatie extraterestrii tot nu exsita. Dar mergand pe teoria reducerii la absurd daca vine maine extraterestrul in mijlocul Bucurestiului eu ma declar ateu. Stiu ca sunt unii (chiar BC a afirmat ca exista posibilitatea de a exista si ca daca asa e si pe ei i-a facut tot Dumnezeu) care spun ca ei tot vor crede si daca exista extraterestrii. Invatatura Bisericii spune ca nu exista. Cand se va demonstra ca o invatatura a Bisericii e falsa ma declar ateu. Biserica e infailibila. Daca a grestit cu asta inseamna ca ea nu mai exista. Asa ca pa pa.
Ma astept la critici, dar ele se bazeaza pe credinta la care va referiti cu "Crede si nu cerceta" care nu este o invatatura a Bisericii. Nu poti crede orbeste asa cum nu poti refuza orbeste. Dar eu repet asa ceva nu se va intampla.

Sau poate ca orice om rational (exact ceea ce acuza atei ca le lipseste credinciosilor) ajunge la concluzia ca din nimic nu poate aparea ceva. E ilogic, iar stiinta eu stiu ca se bazeaza pe logica. Daca nu a aparut din nimic a fost din totdeauna, iar aici nu facem decat sa trimitem problema mai departe. Ce inseamna intotdeauna? Trebuie sa aiba un inceput. Daca nu are un inceput materia atunci este Dumnezeu. Iar argumentele astea le-am mai expus si nu are rost sa le repet.

Scuze am vazut postarea dupa ce am raspuns. Si daca acceptam ideea de Creator si de Dumnezeu, atunci El nu S-a descoperit creatie? A facut-o si a lasat-o asa in deriva? Iar nu prea e logic.

Usere Erethorn, ca de multe ori nu ai inteles, dar ai intrat in discutie doar pentru ca era un mic conflict si pare ca iti pace cearta. Horatiu a spus ce crede el ca sa isi confirme afirmatiile, adevarul este altul pentru ca poate nu a inteles ce e panteismul. Uite un link catolic (sa fie obiectiv) de pe site-ul catholica, in care se analizeaza influentele primite de Marx din filosofia lui Hegel: http://lumea.catholica.ro/2011/03/pi...tei-karl-marx/
Nu numai despre panteism scrie la Hegel, ci si despre monism.

raspuns !
 

S-a descoperit creatiei insa,gradual,treptat in functie de nivelul de intelegere al omului in diversele sale epoci si etape de dezvoltare istorica,totul culminand cu aparitia crestinismului !
Crestinismul este forma de religiozitate incontestabil superioara celorlalte forme din decursul istoriei spirituale a omenirii !

Nu doar superioara ci desavarsita; si de altfel singura cale spre mantuire si comuniune cu Creatorul.

"Cel ce are prouncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte, iar cel ce Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui." (Ioan 14, 21).

De ce sunt celelalte religii si mituri ale creatiei gresite / inferioare - fapt incontestabil?
Daca v-ati fi nascut intr-o alta religie, credeti ca ati fi ajuns in cele din urma la concluzia ca religia dvs. este una gresita, si v-ati fi orientat spre crestinism?

Poate da, poate (mai degraba) nu. Pur si simplu aderenta la o credinta tine de ce este atat Fiinta (scanteia de increat din noi), cat si de fiinta, cu subiectivismul ei jalnic si doborat de efemer.
Iar asta inseamna ca nu credinta te face mai bun, ci voia lui Dumnezeu. Si tocmai asta e o dovada spre Dumnezeu: suntem atat de limitati, desi in oglinzile narcisismului nostru parem, nu-i asa, coroana creatiei, etc., si desi putem judeca, intui si mai ales face atatea (aia e durerea, cu ce facem), incat e clar ca exista o Instanta Care corecteaza greselile creaturii Sale iubite. Ma rog, nu intr-un mod intotdeauna vizibil si comprehensibil.
Ca raspuns la intrebare: acele credinte, evident, nu sunt inferioare. Sunt ALTCEVA, asa cum o salamandra nu e inferioara sau superioara unei broaste, sau apusul rasaritului, sau invers, sau... Iar daca vreti neaparat criteriul pentru o ierarhie, criteriul nemarturisit este: cat de bun/generos/tare de caracter/onest este tipul uman tintit si realizat de credinta in cauza. Adica cat de larga este inima credinciosului respectiv fata de tot ce este alteritate, raportat la sine. In ultima instanta, atitudinea fata de Viata, si deci fata de Creatorul, sau Autorul daca vreti, Vietii si Universului. "Dupa roadele lor ii veti cunoaste".

Inteligenta creatiei si dragostea dovedesc existenta lui Dumnezeu
 

Eu gasesc doua argumente esentiale ale existentei lui Dumnezeu:
I. Creatia inteligenta atat a materiei si mai ales a vietii, care "vorbesc" de existenta unui Creator inteligent.
II. Dragostea care este Estenta Vietii dar si Esenta invataturii Crestine, invatatura lasata de Dumnezeu.
Pot sa exemplific astfel:
I. Creatia inteligenta atat a materiei si mai ales a vietii.
Atat materia cat mai ales viata nu puteau sa para intamplator, in spatele unei creatii inteligente nu poate fi decat un Creator inteligent, materia este supusa unor anumite legi ale fizicii lasate de Dumnezeu, legi care se respecta cu o precizie matematica, daca nu s-ar respecta aceste legi lumea ar deveni un hoas (http://www.lovendal.net/wp52/18-para...a-creatorului/), sau un alt exemplu pamantul este situat la pozita ideala fata de soare, daca ar fi mai aproape s-ar supraincalzi si daca ar fi mai departe s-ar raci prea mult in ambele conditii nu ar mai putea supravietiu nimeni si mai sunt multe alte exemple care arta ca materia este inteligent structurata. Iar viata se dovedeste a fi mult mai complexa si mai intelegent creata, daca te gandesti numai la o celula vie care e o adevarata "uzina" in miniatura si pe care stiinta actuala nu a reusit sa o reproduca nici la 1% din performanta ei, celula are un set de functii si activitati bine definite si e la dimensiuni microscopice. Numai organismul uman cuprinde intre 75 si 300 trilioane de celule la un momentdat si din acestea majoritatea se regenereaza la un interval de timp sau creierul uman genereaza mai multe impulsuri electrice intr-o zi decat toate telefoanele din lume. A spune ca viata a aparut intampator e o aberatie la fel de mare cu a spune ca masina, calculatorul, telefonul sau televizorul nu au fost facute de niste persoane inteligente ci au aparaut intamplator.
Voltaire spunea: "Lumea ma pune pe gânduri si nu pot sa cred ca acest orologiu poate sa existe fara un ceasornicar".
Petre Tutea spunea:
"Fara Dumnezeu, omul ramane un biet animal rational si vorbitor ,
care vine de nicaieri si merge spre nicaieri"
"Omul capata cu adevart sens cand este cu Dumnezeu."
Iar in Bibile gasim citate despre creatia Divina:
Regele David afirma: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu si întinderea lor vesteste lucrarea mâinilor Lui" (Psalmul 19:1).
"Ridicati-va ochii în sus si priviti! Cine a facut aceste lucruri? Cine a facut sa mearga dupa numar, în sir, ostirea lor?" (Isaia 40:26).
"Orice casa este zidita de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu" (Evrei 3:4).
II. Dragostea care este Estenta Vietii dar si Esenta invataturii Crestine, invatatura lasata de Dumnezeu.
Dragostea ca Esenta invataturii Crestine se poate vedea din urmatoarele citate biblice:
"Invatatorule, care porunca este mai mare in Lege?
El i-a raspuns: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau.
Aceasta este marea si intaia porunca.
Iar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii." (Ev. Matei 22:36-40)
"Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul.
Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." (Ev. Ioan 13:34-35)
"Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut." (Ev. Matei 25:40)
Iar faptul ca esenta vietii este dragostea se poate exemplifica astfel:
Privind la viata omului observam ca:
1. suntem conceputi din iubire (iubirea celor doi soti si a lui Dumnezeu)
2. ne nastem din iubire (o mama adevarata care isi iubeste copilui chiar din momentul zamislirii isi doreste acel copil si il va naste acceptand jertafa nasterii cu toate durerile si riscurile ei pentru o noua viata, pe cand acea femeie care nu-si iubeste copilul ori il avorteaza ori il abandoneaza dupa nastere din egoism)
3. crestem de mici cu dragoste (parintii care-si iubesc copilul se sacrifica sa-l creasca si sa-l educe cu toate greutatile care sunt, pe cand cei iresponsabil si lipsiti de dragoste parinteasca ori il abandoneaza ori ii ignora educatia si cele necesare pentru buna crestere)
4. traim prin iubire (oamenii pot convietui daca dau dovada de un minim de respect si de dragoste intre ei, altfel cand lipsete dragostea isi face loc ura si ajung sa-si faca rau pana chiar a lua viata unul altuia si astfel e evident ca tot prin dragoste traim).
5. si chiar si pentru cei care nu mai sunt printre noi tot dragostea ne leaga de ei (ii pomenim la biserica, facem milosteni pentru ei si asta tot din dragoste, cum se spune tot in biblie "Dragostea nu cade niciodata.")
Si bine inteles nu in ultimul rand la toate aceste etape contribuie in primul rand bunul Dumnezeu cu marea sa iubire, prin purtarea lui de grija atat pentru cresterea fizica, educativa si spirituala cat si pentru a ne calauzi pasii spre mantuire ca in final sa avem parte de fericire.
Practic acest ciclu se repeta pentru fiecare om facand ca existenta noasta dealungul timpului, in care s-au succedat atatea generatii, sa fie posibila tot datorita Dragostei.

Astfel Creatorul nostru, bunul Dumnezeu, atat prin viata noastra cat si prin invatatura crestina lasata noua prin Sfanta Biserica (Biblie, Vietile Sfintilor etc.) ne arata ca ESENTA VIETII si a LEGII CRESTINE este DRAGOSTEA, o dovada clara ca suntem creati de Cel care nea vorbit prin Mantuitorul Iisus Histors Fiul Lui Dumnezeu, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Fecioara Maria, Apostoli, Porooroci si Sfinti Pariniti unind toate acest invataturi in jurul iubirii.
Din toate religiile lumii singura care are ca temelie de invatatura Dragostea este Religia Crestina.

Puţină patristică nu strică I
 

Înainte de toate, Hristos a înviat!

Bun. Haideţi să vedem ce spuneţi Dvs. de fapt mai sus:
1. Omul este o fiinţă creată — perfect de acord şi eu cu această afirmaţie.
2. Totuşi, omul poate să treacă dincolo de limita naturii proprii, create — perfect de acord şi cu această afirmaţie. Numai că nu vă daţi seama de implicaţia clară a acestei afirmaţii: dacă oamenii depăşesc natura creată, o depăşesc către increat.
3. Proba stă în faptul că omul se poate împărtăşi de Har, Care este o Energie increată. Ştim asta din toată tradiţia Bisericii, cristalizată în texte precum teologia Sf. Dionisie Areopagitul, Sfinţii Capadocieni, Sf. Simeon Noul Teolog sau „Triadele” Sf. Grigorie Palamas.

Numai că, dacă spunem acestea, iată care sunt consecinţele:
1. Harul este necreat, deci este infinit actual absolut, etern şi neînceput.

2. Cel care participă la Har, participă la starea Harului: adică, la infinitatea actuală absolută, deci la eternitate şi la neîncepere, chiar în condiţiile în care el este temporal şi are început. Aceasta este un paradox, deoarece acela care participă este creat, deci are început.

3. Singura soluţie este să acceptăm că în chiar faptul de a fi creat se dă ceva increat pentru om. Şi acest raţionament este acceptabil, deoarece, dacă omul are fiinţă, fie ea şi creată, această fiinţă creată este instituită numai prin instituirea ei de către şi participarea ei la Fiinţa Absolută increată. Aceasta ne-o arată simplul raţionament al principiului identităţii: din Eternitate există Un Unghi contemplativ din Care tot ceea ce este în fiinţă etern şi tot ce a fost temporal, este temporal sau va mai fi temporal se află în coincidenţă absolută cu Originea absolută şi neîncepută.

4. Aceasta rezultă din conceptul de Dumnezeu: Care este nelimitat, deoarece e absolut. Adică nu există loc, topos în care El să nu Se afle în chip deplin — fără ca prin aceasta să se înţeleagă că El este prezent pentru creatură cu Esenţa Sa. Paradoxal, El este prezent chiar şi unde este absent — adică în creatură. Dar, pentru cel pentru care este prezent prin absenţă, Esenţa Lui este insesizabilă; cu alte cuvinte, cel are îl sesizează ca prezent prin absenţă nu sesizează decât „Lucrarea” Lui, cum îi plăcea Sf. G. Palamas să O numească: adică el nu vede decât „exterioritatea” Esenţei divine, adică Slava sau Harul. Adică Energiile. Aceasta, în condiţiile în care Dumnezeu nu are exterioritate nici faţă de Esenţa Lui, deoarece El este, prin definiţie, peste tot.

Şi, ceea ce este încă şi mai surprinzător şi înfricoşător, este faptul că şi în această perspectivă, diferenţa ontologică dintre Increat şi creat rămâne valabilă, nu este suprimată. Cu alte cuvinte, ca să încercăm să înţelegem cum este posibil aşa ceva, trebuie să regândim noţiunile de identitate şi de diferenţă. Şi, mai ales, să nu le înţelegem în mod univoc.

Căci spune Sf. G. Palamas:

[„Viaţa şi învăţăturile Sfântului Grigorie Palama” de Dumitru Stăniloae, ed. Scripta, Bucureşti, 1993, pp. 215-216]

Puţină patristică nu strică II (a)
 

Aici nu faceţi decât să repetaţi în mare ceea ce eu deja v-am spus mai sus şi în celelalte postări (numai că o faceţi fără să vă daţi seama ce spuneţi de fapt): îndumnezeirea omului şi a întregii creaţii este posibilă (sau, în cheie eternă, este deja actuală) tocmai pentru că se poate să se unească Increatul cu creatul, fapt arătat nouă în mod eminent de către Iisus Hristos prin Întruparea Sa diofizită în care ne-a demonstrat cum se poate ca Increatul să coabiteze cu creatul, unindu-le deplin, dar neamestecat. Deci cum se poate ca cel care are început să fie transpus şi urcat în poziţia din care are aceleaşi proprietăţi „ad extra” cu Cel Care nu are început?

Or, ceea ce am afirmat eu aici este că omul are în el o dimensiune, încă nerevelată pe faţă, ci doar puţinora şi tainic în istoria noastră comună, terestră (sfinţii), în care se arată transmutarea lui în starea de Slavă din Care Îl va putea vedea pe Dumnezeu în Chipul Acestuia, adică prin diferenţa ontologică, nu în Esenţa Lui. Adică, omul va fi increat prin participare, adică increat în condiţiile în care este, prin esenţă, creat. Atât de mare e misterul divin şi darul pe care El ni-l pregăteşte.

În sfârşit, această dimensiune care uneşte Increatul cu creatul, la om se numeşte Persoană. Acum, fie că vă place sau nu, în această dimensiune trebuie să se reveleze, undeva, ceva increat pentru om sau în statutul absolut de fiinţă subiectivă al omului. Dacă vreţi, puteţi vedea acest lucru în faptul că Ideea creaturii (deci şi a omului) era deja prezentă în Intelectul absolut al lui Dumnezeu: increatul omului poate fi văzut în adecvarea creaturii cu această Idee care, fiind eternă, este increată. Deci vom fi eterni prin participarea noastră la Forma noastră eternă. Şi această Formă revelată în om este Persoana acestuia, adică tocmai Chipul divin din el. De aceea, aveţi şi nu aveţi dreptate să spuneţi că ne putem împărtăşi de increat pentru că Fiul S-a întrupat în lume. Căci motivul fundamental al acestei posibilităţi a noastre rezidă, în fapt, în întemeierea şi destinul ontologice ale creaturii încă de la Facere. Sf. Maxim Mărturisitorul spune undeva că Întruparea ar fi avut loc oricum, chiar şi dacă Adam şi Eva nu cădeau din Eden. Cu alte cuvinte, locurile noastre din Împărăţie ne sunt pregătite încă dinainte de Facerea propriu-zisă.

Puţină patristică nu strică II (b)
 

Pentru a vă edifica în privinţa faptului că nu scot de la mine ideea privitoare la preexistenţa Chipului creaturii, iată:

[Sf. Dionisie Areopagitul, Opere complete şi Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, trad. D. Stăniloae, ed. Paideia, Bucureşti, pp. 160-161 — „Despre Numirile Dumnezeieşti”, cap. V]

Şi aici am să vă dau două citate din Sf. G. Palamas:
[Citat din „Viaţa şi învăţăturile Sfântului Grigorie Palama” de Dumitru Stăniloae, ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 207.]

Şi:
[Idem, pp. 289-290]

Deci Harul ni se adaugă drept ceva care ni se va revela ca făcând parte din fiinţa noastră sau ca moştenire, ca drept pe care îl obţinem printr-o viaţă dreaptă. Adică, Increatul se adaugă definiţiei noastre umane create ca răsplată a coparticipării la Eternitate, adică la Increat. Aceasta e Persoana. Asta înţeleg eu prin Persoană.

Puţină patristică nu strică II (c)
 

În continuare, pentru o edificare încă mai completă, am să vă citez câteva fragmente din Simeon Noul Teolog:

[Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II, trad. diac. Ioan Ică jr., ed. Deisis, Sibiu, 2003, pp. 184-185]

Şi acelaşi spune mai încolo, vorbind despre efectul Luminii increate asupra celui vizitat de ea:
[Idem, p. 192]

Şi tot el, vorbind despre experienţa sa mistică:
[Idem, p. 195]

Apoi:
[Idem, pp. 256-257]

P.S. — Participarea la Energii nu se realizează doar după Întrupare, Înviere, Ridicare şi Cincizecime. Ci s-a realizat şi înainte de Întrupare, a se vedea cazul lui Moise care intră în Slava de foc a Domnului (Exod 19:20, 24:16-18 şi 34:5) şi a cărui faţă strălucea (Exod 34:29-35) sau al celor 70 de bătrâni care, împreună cu Moise, Aaron, Nadab şi Abihu, stau în Faţa lui Dumnezeu pe Sinai pe Care Îl văd faţă către Faţă, mănâncă şi beau şi nu li se întâmplă nimic (Exod 24:9-11).

Nu trebuia să faceţi precizarea. Din păcate este destul de evident.

Cred că deja este evident cât de confuz sunteţi Dvs., dar şi prin faptul că-mi atribuiţi mie confuzii pentru că nu reduc dogmatica la „adevăruri” logice şi univoce, fără să vedeţi cât de antinomică este învăţătura creştină însăşi. Am subliniat în nenumărate rânduri pe acest sit faptul că învăţătura dogmaticii creştine nu trebuie judecată de pe poziţiile logicii formale, evidenţă care duce mereu la rezultate surprinzătoare şi antinomice. Or, Dvs. îmi faceţi o critică tocmai de pe o poziţie exclusiv logică şi nu sesizaţi cât de confuz sunteţi în faptul că nu vedeţi antinomiile dogmei, adică Adevărul supranatural, suprafiresc şi continuaţi să folosiţi termeni precum „increat” sau „creat” fără să-i gândiţi cu adevărat şi fără să fiţi atent la ce vor ei de fapt să spună. Şi, ce este de-a dreptul amuzant, este că-mi atribuiţi tocmai mie acest defect.

Apoi:
Nici nu am pretins că aţi spus. Pentru că nici n-aţi făcut-o. Pentru că nu aţi reuşit să sesizaţi implicaţiile respective. Motiv pentru care le-am adus eu în discuţie ca să vă arăt unde ajungeţi cu asemenea consideraţii, chiar dacă nu vă daţi seama. Motiv pentru care aţi şi ajuns să-mi daţi replici de genul:

Din fragmentele patristice pe care vi le-am pus la dispoziţie mai sus, reiese că nu mă pierd deloc în speculaţii, decât dacă nu cumva îndrăzniţi să spuneţi că înşişi Sf. Părinţi, pe ale căror învăţături le tot reproduc implicit pe forum, cu fiecare postare, sunt cei care se pierd în speculaţii şi cad în confuzii. Dar nu îndrăznesc să vă acord asemenea îndrăzneală şi prefer să văd afirmaţia de mai sus ca rod al neştiinţei — de unde pot să deduc cât de puţin aţi înţeles ce spun eu de fapt în replicile mele sau ce se afirmă de fapt în învăţăturile de credinţă. Aici semănaţi teribil cu „catalin2” şi alţi useri care îşi închipuie că învăţătura despre Treime şi Hristos, despre Fecioară şi Har ş.a.m.d. trebuie să fie „simplă” şi „fără complicaţii”. Ceea ce nu duce nicăieri decât la o pseudo-teologie proletară plină de reprezentări fantasmatice, în care se pierde cu totul acurateţea conceptului, rigoarea dogmatică şi trezvia autentică a inimii. De aici şi o grămadă de neînţelegeri şi de conflicte între credincioşi, între credincioşi şi cler şi între credincioşi şi cei de alte confesiuni sau religii. Dar mai ales, conflicte grave pe care le avem cu noi înşine fără să le ştim cauza. Pentru că nu vrem să vedem ce vrea, de fapt, teologia să ne spună.
Dacă aţi ales calea acestei „simplităţi” false — care e cu totul altceva decât simplitatea abisală a lui Hristos — mă tem că, pe mai departe, va trebui să fac economia acestei discuţii şi să vă urez succes în continuare.

În încheiere, vreau să vă mulţumesc pentru veselia pe care mi-aţi dăruit-o prin comicul involuntar al replicii:
Nu vă sugerasem în ultimul meu mesaj să aveţi grijă la afirmaţiile tranşante? Adică, să ajungeţi să credeţi că Dvs. mă puneţi pe mine în dificultate în condiţiile în care toată teologia este o taină ameţitoare, plină de contradicţii (supra)logice, de impasuri (supra)naturale, deci în condiţiile în care teologia ne pune pe toţi în dificultate — este culmea unei umilinţe binevoitoare şi sfătoase care pendulează undeva între dificultatea în care e pusă o vitrină cu porţelanuri din Sevres de existenţa unui buldozer în Alaska şi dificultatea prin care se autoironiza acel abate francez când spunea: „În materie de umilinţă, desfid orice concurenţă!”.

Numai bine!

Creatul, increatul şi procreatul (I)
 

Hristos a înviat!

D-apoi măi Cătăline, chiar aşa! Pen’ ce să mai purtăm noi discuţii de-aiestea, „că care-i mai dăştept”? Nu-i clar pentru toţi că tu eşti ăla?

Păi, să vedem:

Deci, spui tu, înainte de Întrupare nimeni nu a venit cu Harul în contact, nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu. Asta ar implica faptul că lui Moise nu îi strălucea faţa pentru c-ar fi venit în contact cu Harul. Asta ar implica şi faptul că Avraam nu L-a văzut la stejarii lui Mamre pe Dumnezeu. Nici Iacov n-ar fi văzut Faţa celui Prea Înalt fără să moară, nici cei 70 de bătrâni urcaţi pe Sinai cu Moise şi Aaron nu L-ar fi văzut pe Dumnezeu fără să moară. Nici Sf. Ilie n-ar fi cu adevărat sfânt, şi nu carele cereşti l-ar fi ridicat la Cer. Nici Templul lui Solomon nu s-ar fi umplut de Lumina increată a lui Dumnezeu când a fost sfinţit, în faţa întregii case a lui Israel. Nici Isaia, Daniel, Zaharia, Osea şi toţi ceilalţi nu ar fi avut viziunea lui Dumnezeu în proorocirile lor. Eşti bun la cateheză, creştinule! De unde ţi-o citeşti? Editura „patru labe”?

Panteismul înţelege prin impersonalitatea unei substanţe fundamentale — cu alte cuvinte, absenţa oricărei diferenţe în cuprinsul ei — faptul că divinitatea este doar substanţă monotautologică, nu şi subiect, şi mai afirmă şi că nu există nici o diferenţă între fiinţa determinată şi cea absolută — cu alte cuvinte, între creat şi Increat. Deci, panteismul spune că nu există diferenţă reală, adică multiplu real: 1. în esenţa Principiului; 2. în definiţia creaturii. Or, creştinismul spune că diferenţa sau multiplul există atât în Esenţa Principiului (Dumnezeu este Unitatea a Trei Momente coesenţiale), cât şi în definiţia creaturii care a fost scoasă dintr-un nimic originar pentru ea, adică dintr-o diferenţă secundă şi determinată faţă de Cea a Principiului în El Însuşi.

Deci nu e de ajuns să spunem că panteismul ar afirma că universul este alcătuit din divinitate sau cum am mai vrea s-o formulăm; pentru că şi în creştinism ni se spune că din Dumnezeu am fost „născuţi”; adică scoaterea din nimic înseamnă, de fapt, manifestarea lui Dumnezeu în acest nimic şi aducerea lui la act din privaţia care îl constituie. Atât doar că nimicul fiind determinat, nu absolut prin chiar Absolutul divin (atenţie mare!), nici manifestarea lui Dumnezeu în nimic nu duce decât la actualizarea determinată a nimicului — deci la apariţia creaturii.
Ci, în panteism, nu doar Principiul e lipsit de diferenţă în Sine (deci de subiectivitate, de conştiinţă, de viaţă, de activitate), dar şi creatura este emanată nemijlocit din unitatea primordială nediferenţiată, fără acest termen mediu care este nimicul.
Aşa că povestea cu „energia universală” este o expresie cât se poate de prost găsită, pentru că universalul este diferenţiat întotdeauna de vreme ce este nimic altceva decât unitatea mai mult sau mai puţin abstractă a unui multiplu. Or, multiplu nu poţi avea fără diferenţă ontologică, adică tocmai ceea ce spune panteismul că i-ar lipsi substanţei monoidentitare…

1. Harul nu este divinitatea? Adică nu este Dumnezeu? Unde ai citit tâmpenia asta? În mod sigur nu la Sf. Grigorie Palamas care spune, negru pe alb:
[„Viaţa şi învăţăturile Sfântului Grigorie Palama” de D. Stăniloae, ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 219]

Şi încă:
[Idem, p. 231]

Şi încă:
[Idem, p. 251]

Şi încă:
[Idem, p. 288]

Şi încă:
[Idem, p. 291]

Şi încă:
[Sfântul Nicodim Aghioritul, „Prolog la ediţia operelor Sfântului Grigorie Palama [1796]”, în Grigorie Palama, Fecioara Maria şi Petru Athonitul — prototipuri ale vieţii isihaste şi alte scrieri duhovniceşti, trad. diac. Ioan Ică jr., ed. Deisis, Sibiu, 2005, p. 166]

Aşadar, nici vorbă de Energie Care să fie altceva decât Dumnezeu, în acelaşi timp în care nu este Însăşi Esenţa lui Dumnezeu. Deci, din nou, antinomie! Harul este Dumnezeu în deplinătatea Lui, dar este, după cuvântul Sf. Toma D’Aquino citat în A.N. Williams, The Ground of Union. Deification in Aquinas and Palamas, Oxford University Press, New York-Oxford, 1999, p. 84, 85 şi 86-89, Dumnezeu după cum îl vedem noi — pe dinafară —, iar nu aşa cum Se vede Dumnezeu pe Sine Însuşi pe dinăuntru, în Esenţă; iată un fragment de la p. 84 a lucrării, privitor la Sf. Toma D’Aquino:

Creatul, increatul şi procreatul (II)
 

2. Harul nu este prezent în toate şi de el au parte doar fiinţele raţionale — oamenii şi Îngerii?
Harul, în învăţătura ortodoxă, împotriva a ceea ce ai tu impresia, este prezent peste tot şi pătrunde întreaga lume pe care o ţine în fiinţă, atât doar că, din câte se pare, numai fiinţele raţionale sunt capabile să îl sesizeze în mod nemijlocit în această viaţă şi doar în anumite condiţii restrictive sau miraculoase. De altfel, Palamas spune:

[„Viaţa şi învăţăturile Sfântului Grigorie Palama” de D. Stăniloae, ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 227]

Iar Sf. Grigorie Palamas îl citează apoi, după opt pagini, pe Sf. Maxim Mărturisitorul:

[Idem, p. 235] [subl. mea]

Şi ceea ce spun eu aici este dovedit şi de următoarele: Exod 16:10, 19:11-24, 20:18-19, 24:9-17, 34:29-30, 40:34-35; Levitic 9:23-24; Numeri 14:21; II Regi 8:10-11; Psalmi 72:19; Isaia 6:3; Ezechiel 43:2; Ieremia 23:24; Epistola către Evrei, 1:3; Epistola către Coloseni, 1:17.

Şi mai e dovedit de:
[Sf. Dionisie Areopagitul, Opere complete şi Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, trad. D. Stăniloae, ed. Paideia, Bucureşti, pp. 160-161 — „Despre Numirile Dumnezeieşti”, cap. V]

Şi încă:
[Idem, p. 168 — „Despre Numirile Dumnezeieşti”, cap. IX]

Şi încă:
[Idem, pp. 171-172 — cap. X]

Încă:
[Idem, pp. 174-175 — cap. XIII]

Creatul, increatul şi procreatul (III)
 

În sfârşit, să mai punem la socoteală ce spune, în privinţa asta, Ioan Damaschinul în De fide Orthodoxa, Cartea I, cap. XIII, pp. 45-48? —
(http://www.microbookstudio.com/sjohn...eorthodoxa.htm):
În sfârşit, Vladimir Lossky spune şi el în Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad. Pr. V. Răducă, ed. Anastasia, ISBN 973-95777-3-3, pp. 102-103:

Şi mai spune acelaşi V. Lossky la p. 116:
Mai spui tu:
Citeşte A.N. Williams, The Ground of Union. Deification in Aquinas and Palamas, Oxford University Press, New York-Oxford, 1999, pe care ţi l-am citat mai sus, sau Antoine Lévy Le Cree et l'incree. Maxime le Confesseur et Thomas D’Aquin, Librairie Philosophique J. Vrin, Paris, 2006. Sau David Bradshaw, Aristotle East and West. Metaphysics and the Division of Christendom, Cambridge University Press, 2004. Ai să vezi că istoria relaţiilor doctrinare şi mistice dintre est şi vest este ceva mai complicată decât se crede. Ea nu se reduce la intervenţiile inepte ale lui Varlaam faţă de Sf. G. Palamas şi de isihaşti, nici la disputa Filioque.

De altfel, să-i dăm cuvântul, pe scurt, lui D. Stăniloae, Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, pp. 276-278:
Dacă mai adăugăm şi experienţele unui Sf. Ioan al Crucii, Angelus Silesius, Toma de Kempis, Sf. Tereza de Avila, Sf. Bonaventura, Sf. Francisc de Assisi, Hugo de Saint Victor, Meister Eckhart şi ale multora încă, vei vedea că nu există o înstrăinare atât de radicală între căile celor două Biserici. În fond, căile misticii sunt aceleaşi pentru toţi creştinii, chiar dacă există o metodologie mai diversă şi mai personalizată în unele detalii.

Dar, pentru toate astea, e nevoie cel puţin de studiu aplicat şi plin de răbdare. Ceva ce tu nu eşti în stare să dovedeşti.

Hegel, Peter Kreeft şi marele gheşeft (I)
 

Peter Kreeft ştie cam tot atâta din Hegel pe cât ştii şi tu — zero barat. Adică a citit la fel de mult din autorul german ca şi tine: nici o pagină. Iar toate cele „7 idei radicale” pe care Marx le-ar fi „moştenit” de la Hegel nu sunt decât aberaţiile din capul lui Kreeft. La fel cum pretinsa cunoaştere a dogmaticii de către d’alde tine nu e decât propria ta fantasmă. Şi la fel cum iluzia că poţi demonta un autor mare pe care nu l-ai citit dând un link către o pagină obscură a unui mai mult sau mai puţin ilustru necunoscut — care mai e şi ignorant şi debitează facil tâmpenii şi legende pseudo-hegeliene — nu e decât ceea ce şi pare de la prima privire: o stupiditate absolută.
Dar să vedem care sunt (para(n)-)tezele lui Peter Kreeft din articolul digital la care trimiţi tu (http://lumea.catholica.ro/2011/03/pi...tei-karl-marx/):

Cum am spus mai sus, panteismul (şi, implicit, monismul) înseamnă că Principiul nu este şi subiect — adică ceva diferenţiat în el însuşi şi în unitate cu el însuşi prin diferenţiere, adică o conştiinţă —, ci este văzut doar ca substanţă.

De aici urmează dificultatea de a-l considera pe Spinoza cu adevărat panteist, de pildă, a propos de discuţia de mai anţărţ, pentru că la el diferenţa ontologică este prezentă în trecerea de la Substanţă la mod şi, apoi, la atribute (deci, diferenţă şi multiplu).

Cu atât mai mult urmează inepţia imbecilă de a-l considera pe Hegel ca panteist sau monist de vreme ce la el Fenomenologia Spiritului începe, încă din „Prefaţă”, cu afirmaţia:
[G.W.F. Hegel, Fenomenologia Spiritului, trad. V. Bogdan, ed. Iri, Bucureşti, 2000, p. 17]

Şi încă:
[Idem, p. 18]

Cu alte cuvinte, ceea ce ne spune Hegel este că Principiul este unitatea absolută a identităţii cu diferenţa: o afirmaţie care nu înseamnă, la rigoare, altceva decât exact Sf. Treime. Cine parcurge Fenomenologia Spiritului va vedea uşor că peste tot Hegel demonstrează existenţa diferenţei şi, simultan, a unităţii antinomice date tocmai prin diferenţă. La fel şi în Ştiinţa Logicii care începe tocmai cu unitatea absolută a Fiinţei şi Neantului, deci a identităţii cu diferenţa. Iar el nu face decât să urmărească peste tot în fiinţa determinată unitatea antinomică a identităţii cu diferenţa, începând cu lucrul empiric, continuând cu percepţia, cu intelectul, cu conştiinţa de sine, raporturile conştiinţelor de sine, cultura, filosofia, religia, cunoaşterea, natura, familia, societatea, istoria sau dreptul.

De altfel, Hegel are şi consideraţii clare, explicite în „Prefaţă” unde se pronunţă răspicat împotriva ideii că „totul e una”:

[Idem, p. 17]

Nu are rost să mai dau aici citate din Hegel pentru a arăta evidenţe ştiute de orice om educat cu privire la acest mare gânditor — ar trebui să-i citez, practic, toată opera. Acestea se ştiu de oricine are sau a avut bunul simţ de a şi citi Hegel înainte de a-şi da cu părerea despre el trimiţând prosteşte către sit-uri de internet ale unor autori de mâna a doua sau a treia. Şi închipuindu-şi, apoi, că au terminat-o cu Hegel fără să fi parcurs o frază din el.

Apoi, acelaşi Peter Kreeft:
Curat imbecil Peter Kreeft. Hegel este unul dintre gânditorii care porneşte de la principiul identităţii şi unul dintre cei care, a propos de acest principiu şi de acest thread, susţine validitatea argumentului ontologic. (A se vedea Ştiinţa Logicii, prima secţiune din „Doctrina despre Fiinţă”.) Ceea ce spune Hegel, de fapt, şi asta peste tot în sistemul său, este că şi acolo unde avem schimbare, deci diferenţă, această schimbare sau diferenţă nu oglindeşte altceva decât unitatea absolută — de aici şi ideea că Dumnezeu se dă în timp ca unitate transcendentă a momentelor temporale. Că adevărul „se schimbă” în funcţie de determinaţiile pe care le poate lua un lucru sau altul, o situaţie sau alta (de fapt, manifestă în unitatea lui diverse determinaţii), ăsta e un truism foarte banal pe care îl găsim peste tot în istoria filosofiei. Nu a fost Hegel atât de mediocru încât să se oprească la genul ăsta de locuri comune. Hegel spune că schimbarea sau diferenţa întotdeauna nu face altceva decât să ofere locul mediu şi transcendent prin care se dă adevărul atunci când avem o multiplicitate. Deci Hegel spune că, tocmai, adevărul nu se schimbă, ci este pur şi simplu transcendent schimbărilor care pot afecta ocurenţele lui determinate — asta e una dintre ideile dezvoltate atât în „Prefaţa” Fenomenologiei Spiritului (vz. ed. Iri, Bucureşti, 2000, pp. 28-32), cât şi în „Introducerea” acestei opere (idem, pp. 52-59) unde prezintă exact problema cunoaşterii adevărate arătând că adevărul se dă dincolo de orice situaţie particulară şi, mai mult, este presupus în absolut orice act de cunoaştere, chiar şi atunci când spunem că nu există adevăr sau că nu l-am putea cunoaşte. Acelaşi lucru îl demonstrează şi în capitolul al doilea al Fenomenologiei…, „Percepţia, adică lucrul şi iluzia” (idem, pp. 71-82), unde demontează complet orice poziţie empiristă sau sceptică privitoare la presupusa incapacitate a raţiunii speculative de a cunoaşte adevărul.

Hegel, Peter Kreeft şi marele gheşeft (II)
 

Acelaşi Kreeft:

Astea sunt legendele false ale vulgatei pseudo-hegeliene. Nicăieri în sistemul hegelian nu există problema sau formularea sau metoda teză-antiteză-sinteză ca mod al ştiinţei speculative. Hegel face referire în două opere la această schemă, mai exact, atunci când vorbeşte despre Kant: în Prelegeri de istorie a filosofiei (vz. vol. II, ed. Academiei RPR, Bucureşti, 1963, pp. 596, 597 şi 631) şi în „Prefaţa” de la Fenomenologia Spiritului (vz. ed. Iri, Bucureşti, 2000, pp. 33-36). Hegel face menţiune privitor la această schemă doar când vorbeşte despre Kant deoarece schema e de origine kantiană, de fapt, nicidecum hegeliană. Kant este acela care a făcut această triadă să funcţioneze mai întâi în Analitica transcendentală, unde cele 12 categorii sunt „aranjate” câte trei, în patru titluri, încât să corespundă acestei mişcări, apoi în antinomiile raţiunii unde proclamă imposibilitatea sintezei când avem raţionamentele antinomice, vz. „Diviziunea a doua. Dialectica transcendentală” din Critica Raţiunii Pure, pp. 272-414. În sfârşit, ca unitate sistematică a raţiunii prin trecerea de la raţiunea teoretică la cea practică pentru a sfârşi în unitatea sintetică a ambelor, respectiv, în raţiunea estetică.

În „Prelegeri…” Hegel spune despre schemă:
[p. 596]
Şi:
[p. 597]
Şi:
[p. 631]

Urmează apoi aici câteva consideraţii hegeliene despre faptul că această schemă grosolană şi goală a lui Kant este intuiţia unui alt tip de mişcare a conceptului în mai mult de trei momente, dar care are ca momente mari, esenţiale, trei puncte fundamentale şi care conţine în sine adevărata ştiinţă şi care dă seama în mod real de ceea ce se întâmplă atunci când avem varietatea şi unitatea cunoaşterii ca momente aparent opuse. Şi fragmentul continuă cu referirea destul de transparentă la momentele hegeliene (ale cunoaşterii şi) ale fiinţei: an-sich-sein (fiinţa-în-sine), andersein (fiinţa-pentru-altul), an-und-für-sich-sein (fiinţa-în-şi-pentru-sine) care au ca momente intermediare fiinţa-la-sine şi fiinţa-pentru-sine. Căci la Hegel dialectica nu înseamnă pur şi simplu o permutare exterioară şi seacă, o schimbare fără sfârşit a unei alterităţi de termeni; ci înseamnă tocmai găsirea unui punct al unei unităţi calme şi eschatologice, în care pura mişcare îşi găseşte odihna ei pentru că termenii îşi oglindesc reciproc şi exhaustiv diferenţa (onto)logică. În orice caz, dialectica hegeliană este cu totul altceva decât dialectica marxistoidă, respectiv materialistă, a antagoniei perpetue dintre termeni reciproc exclusivi. Căci dialectica speculativă hegeliană este, de fapt, o activare în concept a însuşi conceptului de Trinitate prin care se dă unitatea opuşilor, însă nu într-o hemoragie infinită, ci printr-o reflectare exhaustivă a Totalităţii în Ea Însăşi, la fiecare moment al fiinţei determinate. Adică exact aşa cum are loc şi iconomia trinitară prin „oprirea” unităţii Totalităţii în Al Treilea „Punct” (Sf. Duh), după care nu mai poate urma o nouă antiteză.

Acestea sunt deja momente ale dialecticii speculative ale cunoaşterii şi ale fiinţei, nu ale dialecticii sintetice. Diferenţa o face conceptul de Aufheben, preluat, se pare, de la traducerea lutherană a termenului „katargein” din Epistolele Sf. Pavel (a se vedea: Romani 7:5-6 şi 3:31 sau 1 Corinteni 15:24 şi 13:8 unde traducerea românească — varianta Cornilescu, cel puţin — oferă cuvinte cu o semnificaţie destul de puţin potrivită unităţii cu adevărat speculative a limbajului paulinic exprimate în ocurenţele verbului „katargeo”: „izbăviţi”, „desfiinţăm”, „nimicit”, „va avea sfârşit”). Pentru sensul şi istoria expresiei „Aufheben” la Hegel, a se citi: Ştiinţa Logicii, trad. D.D. Roşca, ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1966, pp. 88-90; respectiv G. Agamben Timpul care rămâne. Un comentariu al Epistolei către Romani, trad. A. Cistelecan, ed. Tact, Cluj-Napoca, 2009, pp. 94-100 — pentru o echivalare credibilă şi persuasivă a lui „Aufheben” cu „katargeo”. De asemenea, în cartea lui Agamben se face şi o trimitere la opera Sf. Ioan Gură-de-Aur, Despre necunoaşterea lui Dumnezeu unde există un scurt comentariu cu privire la semnificaţia exact a aceluiaşi verb grecesc folosit de Sf. Pavel în 1 Corinteni 13:9-10 (în ediţia Herald a operei Sf. Ioan Gură-de-Aur, trad. W.A. Prager, Bucureşti, 2004, se poate citi comentariul la pp. 18-19).

Dar, mă rog, să zicem că legenda asta a vulgatei pseudo-hegeliene, cu teză-antiteză şi sinteză, e de aşteptat să o întâlneşti la toţi cei care se grăbesc să dea verdicte fără studiu temeinic. Motiv pentru care e destul de răspândită — o întâlnim şi în Enciclopedia Britannica, de pildă (Bucureşti, 2010, vol. 7, p. 160). Dar nu e cazul să ne mirăm de astfel de greşeli într-o enciclopedie care rosteşte într-o singură frază gugumănii precum: „Astfel, sistemul lui Hegel reprezintă un monism spiritual, dar un monism în care diferenţierea este esenţială.” (!!!) (subl. mea) [Idem]. După care completează puţin mai jos, ca să nu ne lase proşti: „Sistemul lui Hegel este monist pentru că are o temă unică…” [Ibidem]. Genial, nu? Mă întreb dacă, de pildă, Scripturile nu cumva au şi ele o temă unică… Şi, dacă ne gândim bine, nici Triadele Sf. G. Palamas nu au o altă temă decât Dumnezeu şi Energiile increate. Oare ce temă o fi avut Bach? Dar Mozart? Neîndoios că unică. De fapt, orice mare gânditor a avut o temă unică… Mă rog, dacă e să ne luăm după geniile care au scris frazele de mai sus din articolul despre Hegel din enciclopedie, va trebui să facem mereu şi neîntârziat confuzia dintre preocuparea pentru o singură idee care poate însemna şi manie sau obsesie, de o parte, şi preocuparea pentru o temă unică oricât de vastă ar fi ea, de altă parte. Şi, să fie clar, tema „unică” a lui Hegel este taman… Spiritul (Geist) — aşa cum şi spune respectivul articol la p. 158 unde îl şi citează pe Hegel: „În religie, viaţa finită se ridică la viaţa infinită”. Deci, tema unică a lui Hegel este tocmai Infinitul Spiritului. Dar un Spirit în care diferenţierea este esenţială. Mare monist Hegel ăsta! Una peste alta, trebuie să recunosc că, punând deoparte excepţia gugumăniilor citate, articolul din Enciclopedia Britannica este de o mie de ori mai bun şi mai documentat decât prostiile lui Kreeft.

Cât despre identificarea Împărăţiei lui Dumnezeu la Hegel cu statul prusac, asta e o prostie şi o idioţie datorată aceleiaşi citiri în diagonală sau cu rigla marxistă a textelor hegeliene (le „mulţumim”, în principal, lui B. Russell, K. Popper, K. Marx şi KGB-ului pentru aceste „lecturi” distorsionate) — mai bine spus, datorată aceleiaşi lipse de citire. Nicăieri Hegel nu a făcut o asemenea identificare, iar fragmentele din Prelegeri de filosofie a istoriei unde se vorbeşte despre mersul spiritului prin istorie şi despre faptul că statul modern este actualizarea spiritului, sunt toate metafore traduse foarte prost.

Hegel, Peter Kreeft şi marele gheşeft (III)
 

La fel stau lucrurile şi cu celelalte tâmpenii ale lui Kreeft cu privire la Hegel:

De fapt, lucrurile stau aşa:
(http://hegel.net/en/faq.htm#6.4)

De la Hegel, la Ceac Noris
 

Oricum, în privinţa lui Hegel, îi las mai departe pe cei interesaţi în mod sincer de ceea ce spune Hegel să citească opera acestui gânditor uriaş. Iar celor care vor să pornească la o atare lectură lăsând în prealabil deoparte orice fel de prejudecată la adresa lui, le recomand să consulte site-ul http://hegel.net/en/faq.htm#6.4 unde sunt tratate pe scurt, dar satisfăcător, câteva dintre legendele penibile privitoare la adresa filosofiei hegeliene, aşa cum le-am citat mai sus în engleză.

Rămâne oricum că a spune că Hegel e monist sau panteist, naţionalist, etatist, militarist, fatalist sau dialectician sintetic şi că, pentru el, totul este una, înseamnă doar un singur lucru: Peter Kreeft a citit tot atâta Hegel pe cât de mult a lopătat împăratu’ Cioabă găinaţ în Siberia.

E notabil faptul că acest site putea fi găsit foarte uşor doar prin câteva click-uri, de către o persoană bineintenţionată. Dar cei care sunt deja setaţi pe o anumită linie de „interpretare” (adică de distorsionare) nu au niciodată bunul simţ de a se pune la punct cu sursele consultate. După cum nu îi interesează niciodată să ştie nimic din ceea ce ar putea să le ameninţe pseudo-certitudinile.

A propos, „catalin2”, altă dată îţi dădusem o listă de autori specialişti în filosofia hegeliană, pe care să-i consulţi. Ai pus mâna pe vreunul dintre ei? Nu, aşa-i? Dar din Hegel ai citit ceva? E mai uşor să emiţi tâmpenii pe care să le adăposteşti, apoi, după incompetenţa vreunui anonim de pe wikipedia sau după autoritatea şubredă a vreunui Peter Kreeft, nu?

*

Şi te-ai trezit şi tu să mă înveţi că, după catehism, ce spun eu nu e decât învăţătura despre Har. Evrika! Ai descoperit şi tu că despre asta e vorba după ce deja specificasem explicit eu însumi, câteva postări mai devreme (postarea #71: „Cu alte cuvinte, persoana din noi este ceea ce avem mai ireductibil, este scânteia de increat prin care ne putem împărtăşi cu Har, Chipul divin din creatură.”). Bună dimineaţa! Sper numai că, dacă te-ai trezit, nu ai şi picat din patul fantasmelor tale.

Eşti amuzant, prietene. Nici măcar nu stăpâneşti termenii doctrinei de la care ne pretinzi că te revendici — în speţă, cea creştină. Deunăzi, ne explicai cum numai creştinii ortodocşi se vor mântui. Mai sus ne „iesplici” care-i chestiunea cu învăţătura cat-alino-hetică asupra harului. Adineauri, te dădeai inept în stambă cu Hegel — toate astea după ce ai făcut indigestie ingurgitând la repezeală nişte idei strepezite de pe internet, etalându-ţi nu ortodoxia, ci sferto-docţia. Ai grijă cu meniurile astea ’telectuale. Dacă amesteci la întâmplare, după cum te taie capul, „şteinţa”, o să intri în meteorism conceptual — constipaţia intelectuală te aruncă în diaree verbală şi pe cât de mult îţi împroşti pe forum inepţiile şi aroganţa auto-mântuirii prin sutele de postări, pe atât de fâsâit ai să rămâi în idei. Fâsâieli de care suferă toţi cei care învaţă predania pe de rost până ameţesc şi-şi balonează creierii de ajung să aibă-ntre umeri o butelie explozivă.
Avem gândirea ca să punem ideile — sângele gândirii — în circulaţie. Or, la tine-n cap, e ambuteiaj, iar dirijorul logic îţi poate fluiera în neştire că eşti pe contrasens pe drum fără prioritate. Tu o ţii una şi bună pe giratoriu în jurul propriei tale cozi.

Eu zic că, dacă beai un pahar cu apă şi mergeai la culcare, ieşeai mai bine — nu se vedea cât eşti de beat. De ignoranţă şi propria-ţi fudulie.

Ceea ce nu pare să-ţi creeze probleme când îmi împroşti obrăznicii ca asta:

Chestia asta, cu atinsu’ „cotelor” mergea bine pe vremea producţiei la hectar. Pălmaşii ’telectului care-şi plivesc fasolea gândirii pe straturi, după categorii de fâsâieli, sunt mari amatori de cote (şi cocote). De aia nu reuşesc să facă deosebirea dintre academicieni şi preşedinţi de CAP. D-aia, când li se adună bălegarul în poiata logicii, soluţia, pentru ei, nu poate fi decât sacrificarea şeptelului. Li se pare mereu că tovarăşii de la Comitet le dau indicaţii preţioase în limbaj de inginer de rachete. Nu ştiu, săracii, că CAP-ul şi Comitetul s-au desfiinţat demult, că nu mai primesc indicaţii preţioase şi că li se adună bălegarul pur şi simplu pentru că n-au pus mâna pe lopată să-şi facă şi ei curat în ograda cunoaşterii. Singura problemă e că pălmaşii ’telectului ne tot invadează periodic cu mesaje din care se înţelege că, pentru ei, adică din groapa de bălegar, academia seamănă cu o poiată.

Dar iată că marele ceaprăzar dogmatic se crede proprietar de şapcă vizionară — dar tocmai i-a căzut cozorocul pe ochi şi bâjbâie somnambulic internetul să ne facă abecedarul. De la „cotele înalte ale cunoaşterii mele” mă uit la cocotele gândirii tale şi îţi mai spun o dată: te crezi pe Everestul creştinismului, dar, de fapt, te târăşti prin pivniţa lui; pivniţă din care dispreţuieşti propriile tale fantasme minuscule şi corcite la adresa „marilor oameni de cultură” şi a „intelectualilor rasaţi” aşa cum dispreţuieşte precupeaţa caviarul şefului de post pentru că ei i s-a stricat varza uitată în bidon peste vară.

Cred că trebuia să te faci umorist. Dacă scriai despre polenizare la viţei ai fi avut mai mult succes şi ai fi fost mai autentic. Nu de alta, dar ştii despre filosofie cam tot atât cât ştie Jiji despre nădragii intergalactici ai lui Chuck Norris. Ceea ce, fireşte, nu te împiedică să pretinzi veleitar statutul denunţătorului conspiraţionist, sublimul cavaler al luminii de la bec şi ilustrul deţinător de centură neagră în lupta contra orbului găinii. Să-l admirăm, aşadar, pe Marele Ceac Noris al Catehezei. Pentru el, Hegăl, Cant şi alţi „panteişti” care s-au depărtat ca nişte lotri de învăţătura de obşte sunt conspiratori new-age, adică din ăştia „cu conceptu’”, cu „ideia”, cu păgânu’ de Platon şi cu războiu’ stelelor verzi. Dar Marele Ceac Noris al Catehezei şi-a scos sabia lasăr din teacă în lupta cu „darţ vadră”, marele mascat.

Vai de capu’ tău, Cătăline…

Trebuie, oricum, să recunosc că ai avut şi tu o intuiţie bună: ar fi bine să încercăm să nu mai continuăm pe tema care e mai deştept. Nu se vede de la o poştă cum îţi atârnă deşteptăciunea de se târâie cu greu după iuţeala nemaivăzută a ’telectului tău?

Filofasolia şi gigacaloria
 

Diferenţa dintre majoritatea celor care nu înţeleg ce scriu eu şi tac şi cei care se leagă inopinat de replicile mele, este că primii au măcar bunul simţ să-şi vadă de treabă, nu să se înfigă precum musca-n fagure în discuţii. După cum diferenţa dintre cei care au bunul simţ de a nu dispreţui ce nu înţeleg şi cei care cred că filosofia nu-şi are locul pe un forum religios, este precum diferenţa dintre o circumvoluţiune şi o groapă. Altfel, românii, în ciuda unduirii celebre a spaţiului mioritic, au asemenea experienţe cu gropile încât resping şi profunzimile (cerebrale şi spirituale) crezând că sunt totuna. Aşa că mulţi sunt mai degrabă adepţii câmpiilor creierului, decât ale curburilor circumvolutive. Iar pe izlazurile noetice nu cresc mioare, ci mai degrabă fasole (puţini cunosc glasul Păstorului). Aşa că pălmaşul care începe să adune fasolea, se gândeşte că poate face din ea, nu doar supă, dar şi prăjitură, şi cârnat, şi lapte, şi limonadă, dacă nu cumva şi câte un şpriţ dozat cu fasole halucinogenă. Aşa văd ei spirite şi aroganţe neînţelegând cum de nu-şi încălzeşte toată lumea gândirea cu gaze naturale sau cum de nu pluteşte toată ştiinţa — pardon de expresie! — cu fundul în sus. Puţină vorbă, că de la sifonăria conceptuală, până la a crede că înţelepciunea se poate închide într-o păstaie pusă la murat, nu mai decât un fâs. Şi, cu astfel de fâsâieli, orice mare zootehnist îşi închipuie că gândirea e un fel de pulbere care trebuie să îngraşe izlazul de păscut.

Nu întâmplător: Merge bine cu:
Cu atâtea sf-uri şi gaze lacrimogene în gândire, domnule Amomothaggol, nici nu e de mirare că vă dor ochii dacă cineva vă pune în faţă puţin din lumina cunoaşterii. În privinţa asta, aţi fi fost mai câştigat dacă aţi fi citit puţină filosofie. Căci, a propos de bolile de ochi, despre un filosof — Spinoza, că tot vorbirăm despre el — se spune că "şlefuia lentile pentru teologi". Dar Dv. nu sunteţi teolog, nu-i aşa? Cercul de filosofie, başca de teologie, rămâne pentru unii un cerc cam… pătrat după imaginea reflectată în intelect a chipului gândurilor colţoase avute.

Oricum, cu o lentilă, două aţi fi putut să vedeţi pe forum câteva confruntări pe care le-am avut deja cu catalin2 de ceva vreme şi unde l-am avertizat deja, cu alte prilejuri, să-mi lase-n pace postările pentru că e ridicol şi se expune stupid emiţând neavizat tot felul de tâmpenii. Deci meciul nostru nu e de ieri, de alaltăieri — s-au înscris goluri, s-au dat cartonaşe, eram la un fel de pauză sau armistiţiu — sau aşa credeam — până la prima lui intervenţie către mine de la thread-ul ăsta. Vă propun şi Dv. acelaşi lucru deoarece nu cred că vreţi să fiţi aici arbitru, de altfel tocmai aţi recunoscut singur că nu v-aţi calificat nici măcar în grupe.

Ca să nu ajungeţi şi Dv. în off-side, atunci, nu credeţi că v-ar fi mai potrivită iarba de pe izlaz decât cea de pe terenul de joc? Sper numai că, dacă tot faceţi caz de religiozitatea forumului şi pretindeţi autenticitate tocmai pe când vă lipseşte chiar Dv., veţi înţelege ce înseamnă cu adevărat Învierea şi legitimarea creaturii prin Ea (deci implicit a gândirii creaturii, deci implicit a filosofiei), dar şi ca nu cumva să faceţi parte din categoria unora dintre românii care au o înţelegere destul de contorsionată şi bizară pentru urarea „Paște fericit!”.