![]() |
Citat:
|
Dintotdeauna Lucemferre ( adică Lucifer) a dorit să țină cateheză cu creștinii.
El vrea să îi învațe că: - evangheliile nu sunt autentice |
Citat:
|
Citat:
+Scriptura e posibil să fi fost modificată. Ce garanție ai tu că e autentică? S-a hotărât că Evangheliile lui Toma, lui Iuda, Copilăriei lui Iisus ș.a. nu sunt ale Apostolilor. Dacă acelea nu sunt ale Apostolilor, de unde știu eu că cele 4 sunt ale lui Marcu, Matei, Luca și Ioan? Tu nu ai decât să lei iei drept 100% originale și de inspirație divină. Nu îmi reproșa, însă, faptul că eu nu pot să fac la fel și-mi pun unele semne de întrebare. +Lumea are mai mult de 7500 de ani. +Mă refeream la plăcere (patimă) și la faptul că dependența ia naștere involuntar de eforturile noastre, deci face parte din natura noastră. -Nu susțineam și atitudinea de complacere, de toleranță față de activitățile care să ne întrețină aceste dependențe (diferite substanțe, jocuri de noroc etc.) -Un laic (omul de rând, care trăiește în societate de azi, cu toate "ispitele" ei) e posibil să ajungă să se sinucidă dacă ascultă de unele îndemnuri de-ale Sfinților care au trăit la o mănăstire sau chiar în pustie, precum: să te consideri cel mai păcătos, un vierme etc. Să urăști lumea ș.a. pentru că e clar că punerea în practică a acestor sfaturi te va izola de restul lumii și te va face să-ți pierzi dorința de a trăi: ajungi să vezi păcatul peste tot în oameni și în lume, în general (la o petrecere nu poți să te distrezi pentru că alcoolul e ispita diavolului; la televizor e păcat să te uiți pentru că peste tot vezi femei mai dezbrăcate; în lume nu putem să ne afirmăm, să dorim să facem ceva important pentru că e nevoie de multă ambiție, ori ambiția, spun sfinții, poate fi drăcească și faptul că vrei să ajungi cât mai sus în societate e mândrie, deci de la dracul; dacă cineva ne jignește pe nedrept trebuie să plecăm capul în semn de smerenie și să acumulăm toată amărăciunea provocată de astfel de evenimente pentru că trebuie să ne cenzurăm și să refulăm). Deci, când chiar ajungi să trăiești astfel de sentimente, ce rost mai are viața? E evident o întrebare retorică, dar e una obsesivă în mintea unui om care suferă de depresie. Să elimini orice activitate care îți aduce o anumită mulțumire, o anumită plăcere, duce la depresie sau, cel puțin, la anhedonie. Sfinții au rezistat pentru că s-au izolat și pentru că rugăciunea era plăcerea lor. Dar nu poți să le impui tuturor să le placă să se roage de dimineața până seara pentru că suntem diferiți și fiecare avem gusturile diferite (țin de temperament - latură genetică și de educația pe care o primim, mediul în care creștem - aspect dobândit). Așadar, fie te duci la mănăstire și duci o viață așa cum ai ales, fie rămâi în lume și trăiești cu cumpătare. Eu știu că Iisus a trăit în lume, S-a dus și la petreceri/nunți, a și băut, a și plâns, S-a și bucurat... și când vedea un om păcătos nu-l amenința agresiv cu focul ghenei. Dacă se și căia, îi dădea iertare, nu-l punea să facă 100 de metanii și să citească 50 de psalmi. |
Citat:
Lucemferre, adică lucem + ferre. Lucifer e numele unei entități imaginare. Caută și ai să găsești despre ce vorbesc. Nu mai spuneți atâta pe forum că Lucifer e diavolul. E diavolul că așa vor unii să-l numească. Asta nu înseamnă că e numele real al său. |
Citat:
Un articol complet despre datari: http://www.creationism.info.ro/pagini/cs/cs9.html Contine si vreo 70 de tipuri de datari care infirma datarile evolutioniste. Sunt analizate si datarile cu K-Ar (potasiu - argon) folosite la datarea rocilor si C14 folosite pentru materialele organice. O sa vezi ca nu exista date stiintifice care sa contrazica Biblia. Dimpotriva se descopera lucruri noi care confirma Biblia (Eva mitocondriala, Adam comun, etc.). |
Citat:
Cu alte cuvinte, Evanghelia după Marcu nu a fost recunoscută de către Biserică a fiind inspirată pentru că ar fi fost scrisă de Marcu (de altfel, Biserica nici nu ne învață cu statut de adevăr de credință, ci doar de tradiție, cine ar fi fost Marcu sau care ar fi fost originea textului), ci pentru că învățătura cuprinsă în această Evanghelie este ortodoxă. Evanghelia după Toma nu a fost exclusă din canon pentru că ar fi existat dubii serioase că a fost scrisă de Toma sau că ar fi exprimat punctul său de vedere, ci pentru că învățătura ei nu era ortodoxă. Pe scurt: nu autorul garantează ortodoxia și calitatea de Scriptură inspirată a scrierii, ci conținutul. Iar ortodoxia conținutului s-a dezvăluit Bisericii prin lucrarea Sfantului Duh, după cuvintele Mântuitorului. |
Citat:
|
Cronologia bibliei !
Biblia nu este o carte de istorie , probabil ca multi au auzit aceasta dar nu o inteleg sau nu o cred ! De asemenea nici o carte de stinta profana nu este ! Toti citi au incercat sa ii aplice un studiu matematic la cronologia sa au sfirsit prin a nu intelege nimic (atunci cind D.zeu a avut mila cu ei !) sau prin a cadea in inselari sofiste si culturale deosebit de elevate ale ispititorului (cind mila s-a retras !).
Mai este de retinut ca stiinta adevarata pt. acest univers in care ne gasim este ea , Biblia, dar ca nu serveste decit celor care stiu citi si intelege cu sufletul , cu duhul lor. Stiinta profana , pe care D.zeu o ingaduie sa fie desvaluita treptat , nu a fost data oamenilor decit pt. a putea stapini lumea la nivelul lor de creaturi ale divinitatii si nu pt. a se ridica pe ei la rangul de creator sau pt. ca prin aceasta stinta sa il masoare tocmai pe El. Dar ma rog, aceasta intelegere , in acest fel, si cercetare tot in acest sens a Scripturii este dor pt. cei care cu suflet curat il cauta pe D.zeu si nu pt. toti visatorii sau cei care stiu putina aritmetica si vor neaparat sa le iasa niste calcule . Totusi , Biblia este o carte a Adevarului intruchipat intr-o forma vizibila si contine in ea absolut numai adevaruri , multe dintre ele pe care urmeaza, cine stie cind v-a vrea D.zeu, sa le descoperim in continuare . De unde stim noi ca in Biblie nu este nici o eroare ? De la D.zeu insusi desigur . Cu f. multa vreme inainte, cu peste 800-1.000 de ani mai inainte de a fi scrisa Biblia (la forma completa de astazi), D.zeu a scris o alta carte in folosul oamenilor , care le trebuiau lor la acea vreme, la acel moment, si care se cheama Psaltirea prorocului David. Sub inspiratia si asistenta neintrerupta a Duhului Sfint si prin mina lui David a aparut pe pamint Psaltirea . Aici, in aceasta carte , cei care iarasi il cauta pe D.zeu cu duhul lor si nu minati de vreo stiinta sau ambitie (numite : matematica, fizica, cosmetica, estetica , antropologie, cosmogonie,s.a.m.d.) gasesc adevarurile lui D.zeu . Psaltirea a fost data inaintea tuturor cartilor de cult pt. a servi pregatirii duhovnicesti individuale si a se invata omul, a lua seama pe viitor , la cuvintul Domnului si a invata cum sa-l talmaceasca . In aceasta deosebit de valoroasa si totodata puternica carte D.zeu insusi se marturiseste spunindu-ne 2 lucrui capitale (Psaltirea contine extrem de multe lucruri asemenea de capitale pt. viata omului dar noi acum ne limitam la subiectul nostru !) : - ,, Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lamurit in foc, curatat de pamint, curatat de sapte ori " (Ps.11/6) Iata de ce nu trebuie sa ne indoim de ce scrie in Biblie, ca si in toate celelalte carti sfinte, si sa cautam sa le dovedim stintific , ci din contra sa cautam sa intelegem cuvintul Lui si sa il luam dintru inceput ca fiind adevarat , fara sa ne mai indoim ! - ,,Ca o mie de ani inaintea ochilor tai sunt ca ziua de ieri, care a trecut, si ca straja noptii " (Ps. 89/4) Iata deci raspunsul la framintarile celor care vor sa lege cu stinta lor sfinta Scriptura . Abia in clipa in care D.zeu ne v-a desvalui cum numara El anii si ce valoare are la El lungimea unui an , ei, abia atunci vom putea aplica matematica la antropologia bibliei . Pina atunci este o nebunie sa cugetam macar asemenea lucruri . A, da, noi stim despre noi oamenii, stim cum numaram noi anii, ce valoare are lungimea unui an pt. noi oamenii , dar ... atit ! Lucru care nu este suficient pt. a intelege Biblia . Tainele lui D.zeu ramin taine atita vreme cit considera D.zeu ca nu trebuie, ca nu avem aceasta nevoie reala, sa ni le desvaluie . Iar despre Psaltire nu trebuie sa ne indoim o clipa , despre calitatile ei binecuvintate , deoarece este suficient sa ne aducem aminte ca pina la secolul XIX exorcizarile nu se faceau cu Evanghelia ci cu Psaltirea (iata ce mare putere are asupra iadului si alor sai !) si ca deasemenea cititul , uzul, ei in canonul individual al fiecarui crestin este conditionata neaparat de anumite reguli tocmai pt. a preveni neplacerile din partea ispititorului . Mai multe nici nu mai are rost sa spunem despre ea . Este deja mult prea suficient . Daca am fi crestini cu adevarat , daca am fi condusi de duhovnici priceputi si destoinici, daca am face canon cum trebuie si daca viata noastra intreaga ar fi cit mai in cuvintul Domnului am fi stiut deja ca ,, Minunata este stiinta Ta Doamne, mai presus de mine; este inalta si nu o pot ajunge" ( Ps.138/6) si nu ne-am mai fi lasat la indemina dracilor si la sofismele lor cu care ne cotropesc mintea si sufletul facindu-ne sa ne indoim sau sa ne punem intrebari tocmai despre sfinta scriptura ! Dar chiar daca nu am fi atit de iscusiti in viata duhovniceasca totusi suntem salvati de la mari greseli crezind simplu , sincer dar adevarat, adica cu tot sufletul in Domnul . El insusi ne invata necontenit aceasta si ne spune : ,, Mai bine este a nadajdui in Domnul, decit a nadajdui in capetenii" (Ps.117/8)., in capeteniile de orice fel si bine inteles in cele ale stiintei desigur, care ne insufla si sofismul cum ca daca sti cit mai multa stiinta profana esti tare de tot ; cit de fals !!! Daca nu sti si stinta lui D.zeu se poate spune ca nu sti nimic din ce este in lumea aceasta ! Defapt sfintul Grigore Palama ne si invata si ne si atentioneaza ca daca pina la 20-25 de ani te-ai indeletnicit cu stinta (profana, desigur) ei, de atunci si pina mori trebuie sa studiezi pe cea a lui D.zeu si abia atunci poti ajunge barbat desavirsit ! Daca fratii nostrii intru Hristos nu se indeletnicesc cu acest studiu in mod asiduu si nici nu sunt credinciosi cu tarie multa nu putem decit sa-i deplingem deoarece isi irosesc viata; putem sa spunem : ,, Vazut-am pe cei nepriceputi si ma sfirseam, ca n-au pazit cuvintele Tale " (Ps.118/158). In concluzie trabuie sa luam seama la acest izvor deosebit , care este Psaltirea, ca un isvor pregatitor pt. intelegerea Bibliei , sa ne indeletnicim cu studiul ei (nu numai citirea simpla) sa deprindem astfel cuvintele lui D.zeu , sa credem nemarginit in ele, sa nu ne mai incredem in oameni ci doar in D.zeu atottiitorul si sa nu mai luam stiinta lumii acesteia drept adevar primordial. ,, Domnul cunoaste gindurile oamenilor, ca sunt desarte" (Ps.93/11) si pt. aceasta a avut permanent grija in ce ne priveste viata omului pt mintuire , trimitindu-ne astfel la momentele optime tot ceea ce ne este necesar. Sa nu-l uitam pe D.zeu lasindu-ne cuceriti de ceea ce nu merita mai mult decit simpla atentie ! |
Citat:
1). trebuia sa-ti dai seama ca ma refeream la marile religii ale cartii ! si am precizat, clar "acele religii care invata sa faci bine " ! Marele Arhitect a lastat in marea lui Opera, religia protrivita pentru fiecare stadiu al istoriei omenirii si pentru faza sa de dezvoltare,asta neinsemnand ca in timp nu poate exista evolutie: iar crestinismul este un astfel de salt evolutiv ! sau iti inchipui mataluta, asa incrancentat cum pari, sau vrei efectiv sa arzi in iad, miliarde de musulmani,si alti "pagani" asa cum, cu batjocura le zici ??? 2).Marele Arhitect, nu e nicidecum Uciga-l Crucea,ci dimportiva El e creatorul Marii Opere ! te-a luat valul conspirationismului mondial ! fii linistit, afla ca exista teorii sociologice clare care arata ca nu e posibila nici o influenta de tip masonic asupra lumii...etc.... |
Intrebare
Citat:
|
Mda, adevărul e că trebuie să cer binecuvântare și să țin post obligatoriu ca să mă rog.
|
Citat:
Mai este o regula legata de doza in care se face aceasta citire zilnica dar aceasta tine de obligatiile duhovnicului insasi in sensul ca se poate recomanda sa se porneasca de la o ,,slava" pe zi (insiruirea de psalmi cuprinsa intre doua indicatii ,,slava..." tiparite cu culoare rosie) si poate merge pina la cel mult 3 catisme pe zi pt. pt. un mirean in cazul crestinilor acomodati , stiuti, cunascatori ai luptei duhovnicesti cu ispitele. Nu este cazul sa detaliez acest aspect al posibilelor incercari duhovnicesti. De asemenea trebuie sa fie cunoscute perioadele din an in care nu se practica citirea psaltirei (tot de la duhovnic se invata) asa cum de exemplu este acum in postul pastelui cind de joi (din saptamina sfintelor si infricosatoarelor patimi ale Mintuitorului , adica ,,joia mare")si pina dupa saptamina luminata (prima saptamina de dupa post) nu ne mai rugam si cu citirea Psaltirei. Postul nu este o conditie obligatorie pt. cititul Psaltirei. Alta regula este ca cititul se face obligatoriu cu rugaciunile incepatoare specifice ei, cu molitvele(adica , rugaciunile) de la sfirsitul fiecarei catisme si plus molitvele de la sfirsitul cartii (cele pt. biserica,pt.vii, pt. adormiti si pt. tine personal cu pomenirea numelor ,,casnicilor" nostrii, fiecare la locul lor potrivit) De asemenea este de retinut ca nu exista un timp anume din zi destinat rugarii cu Psaltirea , se poate face in orice moment al zilei, sau se poate apela la tipicul monahal , de a se citi seara tirziu sau noaptea . Mai adaugam ca cititul la psalmi poate fi o parte dintr-o serie de rugaciuni ale zilei (alaturi de acatiste, paraclise, etc) sau poate fi doar ea singura constituita ca o rugaciune a zilei , in situatia cind se citesc mai multe catisme odata. Bucuriile acestui fel de rugaciune nu intirzie sa apara si este de retinut ca bine este sa se inradacineze ca si un obicei aceasta nevointa . Totusi , un cititor de Psaltire simte nevoia asistarii de catre un duhovnic multa vreme (uneori si peste 5-7 ani) pe parcursul nevointei pt. explicarea si intelegerea particularitatior legate de acest obicei, in sensul ca apar multe trairi sau intimplari care necesita a fi lamurite , uneori ispite atit de fine, de subtile incit este mare nevoie de sfatul; duhovnicului pt. a merge hotarit inainte . Un singur exemplu dau , acela ca extrem de multi cititori se vaita de un lucru cvasi comun : desi citesc de 1-2-3 ani la Psaltire ei tot nu inteleg sau nu retin mare lucru din ea ... si atunci ar mai avea vreun rost sa citeasca asa inainte ca nepriceputul ? doar sa trancan asa, fara rost din gura ? Acesta nu este un motiv pt. a renunta la cititul ei . Si in sfirsit, mai sunt multe aspecte legate de incercarile duhovnicesti care necesita lamuriri permanent , motiv pt. care am spus ca asistenta duhovniceasca este esentiala . Sa binecuvinteze D.zeu cu spor duhovnicesc si isbinda in nevointa pe toti cititorii de Psaltire ! |
Multumiri !
Multumiri pentru binecuvantari , Zaharia ! Sun un mare "consumator de Psaltira , inclusiv a Maicii Domnului !:9:
|
Citat:
Cel mai bine ar fi sa studiezi despre crstinism si ortodoxie, altfel o sa preiei tot felul de idei gresite fara sa stii care e adevarul. Miscarea new-age se chinuie din rasputeri, pe toate caile, sa-si propage ideile (un exemplu ar fi Zeitgeist). |
Citat:
|
Citat:
te rog iarta-mi indrazneala.spor in cele duhovnicesti. Domul cu noi.Amin. |
Citat:
Eu apreciez (in sensul de a-mi spune parerea si nu de a ma erija eu vreun normativ in subiectul acesta ) ca f. bun raspunsul duhovnicului din mai multe puncte de vedere . Nu le comentez pt. simplul motiv ca indiferent ce putere de gindire si imaginatie as avea este f. probabil sa nu pot intui eu motivul real (pe acesta numai insusi duhovnicul il stie) si astfel sa ma aflu doar in treaba , sa devin ridicol si sa dau in cine stie ce ispite . Totusi exista si motive mai la indemina sau mai usor de intuit pt. care s-ar fi putut face aceasta recomandare , dar totusi duhovnicul este suveran, ca sa zic asa , peste hotarirea lui . Dar aceasta adaugire a ta frate nu vine in contradictie cu cele postate de mine mai sus ci doar se adauga la ele ca o varianta la fel de buna ! Eu am facut referirea , in postarea mea , ca nu conteaza timpul zilei in care se face citirea psaltirei deoarece exista in popor o parere putin exagerata (isvorita insa dintr-o invatatura reala , monahala , de la sfintii parinti si parintii bisericii ) cum ca psaltirea cel mai bine este de citit la miezul noptii . Si in general parintii bisericii ne invata despre toate rugaciunile pravilei proprii ca cel mai potrivit de savirsit ar fi noaptea deoarece asa cum spun sfintii capadocieni (nu mai stiu acum precis care din ei ; este vorba de sfintii trei ierarhi) rugaciunea de zi este de ,,argint" pe cita vreme cea de noapte este de ,,aur", ca si folos, beneficiu, tarie , putere. Si daca asa ne spun sfintii inseamna ca asa si este dar la rugaciunea puternica si staruitoare si incercarile sunt pe masura . Atunci , recomandarea de a-ti face pravila in nopte se face de regula la cei avansati si f. avansati in viata duhovniceasca, doar ca un prim aspect . De asemenea recomandarea de catre duhovnic al timpului de rugaciune se face tinind cont si de alte multe considerente, precum :profesia penitentului, adica ce meserie presteaza, cit este de consumatoare de resurse fizice, cit timp din zi este plecat de acasa, sau la ce ora se reintoarce , ce treburi mai are de facut si in gospodaria lui si alte asemenea considerente prin care incerci sa apreciezi cit de obosit poate ajunge el pina la caderea serii si sa nu il obligi asa sa mai astepte si pina la miezul noptii cind cade istovit de tot si ori nu mai poate pur si simplu sa-si faca pravila , ori este atit de obosit incit atipeste in timpul ei sau nu intelege nimic din ce face . Inca trebuie avut in vedere ca oamenii sunt de tarii, de puteri diferite , cu energie diferita motiv pt. care nu trebuie sa-i reduci prea mult timpul de odihna din timpul noptii deoarece unuia ii trebuiesc 8 ore de somn in noapte , altul ii este destul cu 6-7 ore , altii mai nevoitori sunt suficienti cu doar 5 ore ...... ca in felul acesta sa aibe si pravila facuta dar sa fie si om a doua zi la el la munca lui . Si in minastire exista un program oficial de activitate care reglementeaza precis timpul de masa si de odihna iar inafara de acesta cei mai zelosi sau cei cu pedepse se pot infrina mai mult de la somn sau de la mincare dedicindu-se mai mult fie muncii , fie rugaciunii sau amindurora , dar numai in cazuri bine judecate . Asa cum putem vedea cu totii , subiecte simple in aparenta pot necesita uneori discutii mai ample deoarece viata duhovniceasca nu este usoara , se deprinde incetul cu incetul , are multe taine , puterea omului difera , s.a.m.d. Adica vreau sa-mi cer iertare astfel ca ma cam lungit vorba . Asa cum am mai spus si intr-o postare anterioara : sa ne ajute bunul D.zeu si sa ne intareasca pe toti cititorii si rugatorii de psaltire ca sa nu slabim nici o data in aceasta nevointa ! |
Citat:
Mai Aline, nu inteleg de ce atata slugarnicie in exprimare..Ti-e frica de ceva sau cineva??Te-ai exprimat acum parca mergand taras cu spatele, ca nu cumva sa misti vreo ramura de liliac inmugurit care din adierea pe care o produce sa provoace vreo alergie cuiva..Pai eu te stiu de pe forum un Robin Hood autohton..Numai in Pippo ce mai trageai cu arcul..Nici asa nu-i bine..Dar de la asta,pana sa faci taras ca melcul, e cale lunga... Poti respecta un om si daca esti degajat si plin de umor de exemplu si tot atat de bine nu-l poti respecta, chiar daca faci reverente pana in pamant! |
Multumesc pentru raspunsuri.
|
andezit de kogaion
Citat:
|
Mare putere mai atribuiți diavolului... să ajung să mă rog la ore speciale, în condiții speciale, cu o anumită măsură, de frica dracilor. Unde e Dumnezeu în sufletul vostru? De fapt, ce contur a căpătat această imagine a lui Dumnezeu în mintea dvs.? Pentru că sincer nu înțeleg: vă rugați lui Dumnezeu, dar acesta nu vă poate ajuta sau nu vă poate apăra. Dacă nu ați crede asta de ce v-ar mai fi frică de diavoli? Adică Dumnezeu îi lasă pe draci să-și bată joc de cei care îi adresează o rugăciune? Eu până acum am auzit să-ți fie teamă de diavoli doar atunci când practici diferite forme de invocații, spiritism ș.a. din sfera ocultă. Dacă dvs. vă e frică de diavoli cu toate că vă rugați lui Dumnezeu vă sfătuiesc să vă cercetați părerea sinceră despre ceea ce considerați dvs. că sunt psalmii. Nu cumva le atribuiți un soi de putere ocultă care în subconștient să capete imaginea unor ritualuri? Sau poate în subconștient aveți imaginea unui DUmnezeu intangibil, intransigent și surd. Că altfel nu-mi explic cum se poate să fiți creștini, dar să vă simțiți abandonați. Altfel nu v-ar fi teamă de anumite rugăciuni. Înseamnă că credința e doar o dorință de credință și nu o credință autentică ;).
|
Melissei
Citat:
|
te salut draga calatorule
de ce nu imi zici mie direct de ce povestea despre alin are via melisa?
te-am salutat de citeva ori si nu mi-ai raspuns,nu m-am suparat eu sint glasul ce striga in pustie.poate sa fie cauza ca nu te-am mai criticat deloc si probabil numai asa reactionezi ca un resort comprimat tot timpul, asteptind momentul descatusarii energiei comprimate,mama...am luat-o pe aratura fizica.de multe ori eu mai si glumeam cu tine si asa te mai supara-i de numa.sa sti ca eu glumesc serios si dur ca alt fel nu as mai fi de andezit. |
Citat:
|
pt Mihaila_Alin
ps. la andezit chiar nu ma pricep....ma mai "pasioneaza" asa, cand si cand , zaharelul si antichitatile , gen vintage...atat!
|
Citat:
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 14:57:14. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.