Soarta si sortitul nu sunt termeni tocmai crestinesti. Dumnezeu l-a facut pe om liber, nu i-a ingradit cu nimic dreptul de a alege orice. Nu Dumnezeu este Cel care alege pentru noi, ci Cel care sfinteste alegerea noastra si o transforma in cale de mantuire.

Romani 8:
29. Caci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie Cel intai nascut dintre mai multi frati.

30. Si pe aceia pe care i-a hotarat mai dinainte, i-a si chemat; si pe aceia pe care i-a chemat, i-a si socotit neprihaniti; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihaniti, i-a si proslavit.

Dilema intre libertate si predestinare e lamurita in versetele de mai sus.
Numai ca trebuie intelese cu mare grija ca altfel ajungi tot la predestinare.
"aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte" - inseamna prestiinta lui Dumnezeu.
"i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau" - inseamna ca prestiind
Dumnezeu ca vor accepta misiunea Sa de buna voie, le daruieste harul Sau ca sa-i
ajute sa ajunga la asemanare.
"Si pe aceia pe care i-a hotarat mai dinainte, i-a si chemat;" - adica le-a dat o misiune
de indeplinit, prestiind ca o vor accepta, si dandu-le si harul in ajutor.
"si pe aceia pe care i-a chemat, i-a si socotit neprihaniti;" - prestie ca se vor achita de
misiune si cu ajutorul harului dat de Dumnezeu vor fi neprihaniti.
"iar pe aceia pe care i-a socotit neprihaniti, i-a si proslavit." - prestie ca fiind ei ascultatori
vor fi si neprihaniti si vor intra in Imparatia Sa, adica vor fi proslaviti.

Deci PRESTIE dar NU IMPUNE. Libertatea ramane neatinsa. Dumnezeu nu da buzna in
sufletul nostru.
Totusi, Dumnezeu ne da la fiecare niste talanti si o misiune in viata. Nu ne obliga s-o
acceptam, dar prestie daca noi o vom accepta sau nu. E alegerea noastra daca acceptam
sau nu. Daca acceptam atunci mantuirea e usurata caci ne ajuta si Dumnezeu sa ne
indeplinim acea misiune.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Un sfat de la o copila si mai copila: apropie-te de el, fii mai blanda, fii mai dulce, arata-i ca il iubesti si ca il apreciezi, lauda-l cand ai ocazia, nu il mai certa si repezi.. eu cred ca si el se consuma cel putin la fel de mult ca tine, desi nu stiu cat de mult te afecteaza pe tine asta. Si el se simte ranit ca tu nu mai vorbesti cu mama lui, ca, deh, e mama lui, si el se simte prost ca nu mai aveti relatiile pe care le-ati avut. Ar trebui sa comunicati mai mult si cand va veti fi apropiat suficient, atunci ai putea rezolva si problemele care iti dau tie atata bataie de cap, ragaitul si trasul vanturilor in public, pentru ca astea sunt lucruri voluntare si care se pot controla. Dar totul se face cu mult calm si rabdare si, mai ales, cu multa dragoste.

Cunosc un caz foarte asemanator cu al tau in care doamna sa hotarat sa divorteze ca(ca nu o ajuta,nu o respecta,nu o apreciaza)si sa dus la un avocat la care a trebuit sa-i explice si motivele deciziei.Avocatul fiind si un bun psiholog,a spus ca ii preia cazul cu conditia ca o luna de zile se va purta cu sotul ei ca si cand ar fi cel mai inportant lucru din lume si dupa acea sa revina la el.Dupa prima saptamana au inceput sa se simta primele efecte si la finalul luni erau ca si in luna de miere si nu dupa lung timp ia multumit DOMNULUI pentru sotul ei.Sfaturi ai primit foarte bune si foarte multe ,dar toate doar cu ajutorul lui DUMNEZEU le poti face ,dar trebuie si tu sa te schimbi la fel ca in povestea care ti-am scriso.Doamne ajuta

Multumesc!
Ce sa zic, mi-am si imaginat o discutie la tribunal, si sincer m-a apucat rasul..... Vorba cuiva de pe forum..."Onorata instanta, vreau sa divortez pentru ca sotul meu ragaie..."
Gluma gluma, sper sa nu ajung acolo.

Sunt asa de tarziu pe forum pentru ca azi m-am gandit sa il astept pe sotul meu care vine de la lucru, cu o surpriza dulce. Am facut niste prajiturele.
O sa creada ca am innebunit, ca m-a batut soarele in cap...
Va spun maine reactia!

Doamne-ajuta!

Te-ai gandit cumva, ca poate si sotul tau gandeste la fel despre tine? Incearca sa-l lauzi mai mult pentru eforturile sale de a invata cele ale gospodariei; incearca sa fii tu tandra cu sotul tau; si in final, incerca sa-ti vezi si scaderile tale.

Dar nu lasa lucrurile cum sunt, ca situatia se poate inrautati si nu vei mai putea repara nimic; mai ales daca apare cineva in viata lui, care il apreciaza pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce face.
Asta, asa pe scurt.

De obicei, dupa asa o perioada de probleme, iese soarele, pe care cei, care ajung la despartire, nu-l mai apuca si e pacat.

Acum am vazut acest mesaj. Poate reactioneaza asa cum te astepti, poate nu; dar nu fi dezamagita, ci mergi inainte tot asa, ca esti pe calea cea buna. Gesturile frumoase nu pot duce la ceva rau intre doi soti tineri.

Buna dimineata!

Prajiturelele mele au trecut in plan secund deoarece fetita s-a trezit, cu febra si cu planset, ii ies dintisorii. Asa ca......mai incercam!!

DA, AI DREPTATE! Imi pare rau ca m-am grabit cu observatiile. Mie viata nu mi-a aratat si fata dura. Am fost crescuta si inconjurata de oameni blajini si dragastosi chiar daca am facut prostii cu carul... Am mai dres eu cateva din ele insa multe le repet... Dar, sunt situatii, cum bine spui, in care "infectia" nu trece cu mangaieri si cu alinturi, din nefericire...
Apreciez bunavointa ta de a ne invata de bine si te rog iarta-ma!

Mesajul acesta este pentru tine, Zaharia. Am dat "send" in graba.
Pace si sporire duhovniceasca!

Din povestea ta lipsesc cu desavarsire mijloacele crestine de remediere a situatiei: un duhovnic pentru amandoi, spovedanie, impartasanie, participarea la slujbe, rugaciuni particulare...Este un drum anevoios acesta, dar singurul...

Adevărat, dar, mai departe "Voi, bărbaților, de asemenea, trăți înțelepțește cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, și faceți-le parte de cinste ca unora care, împreună cu voi, sunt moștenitoare ale harului vieții, așa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate" (I Petru 3, 7), fiindcă am înțeles că soțul doamnei are cunoștință de Biserică și ale Bisericii. Și înainte de aceasta, spune Sfântul Apostol Petru, extrem de elocvent: "Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor, precum Sarra asculta de Avraam şi-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteţi, dacă faceţi ce e bine şi nu vă temeţi de nimic."(I Petru 3, 5-6)
Dumnezeu să-i ajute! Să-i pomenim în rugăciunile noastre!

Fiți drăguță și rămâneți în cadrul dezbaterii. În cazul de față, doamna nu ne-a mărturisit că soțul ar fi capabil de violențe fizice "încât să sfârșească de mâna lui".
Mă scuzați, nu vreau să vă supăr, fiindcă cred că ce ați postat a fost doar o intervenție sinceră de îngrijorare din partea dvs. (Însă, feminismul gratuit nu face bine nici măcar femeilor!)

Ați postat următoarele, citez:


Nu cred că mai sunt necesare comentarii. A vorbit și zaharia_2009 despre acest fapt.
Atât doar: soțul și copiii sunt prioritari, iar familia „extinsă” trece în plan secund. Iar partenerul de viață, trebuie să-l facem cel mai bun prieten.

Nu trebuie să ceri, cum s-a mai spus, trebuie să dai cât de mult. „Dăruind vei dobândi” (părintele N. Steinhardt).

Deși folosit de către Sfântul Apostol Pavel în alt context, citatul următor ne este de folos și aici „Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.” (I Corinteni, 7, 7)

Nu încercați să-l schimbați (e dovada lipsei iubirii, nu a iubirii!), încercați să vă schimbați dvs. potrivit lui (aceasta e dovada iubirii).
Chiar credeți că pierdeți ceva când simțiți că aveți dreptate și ceilalți nu percep aceasta ca starea firească a lucrurilor crezute de dvs.? Credeți oare că satisfacerea orgoliului este prioritatea nr. 1 a condiției umane? Ceva de genul "am și eu orgoliul meu", "nu mă las călcat în picioare", "am demnitatea mea" și altele asemenea, "deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!" (Eccleziastul, 1, 2) Ei bine, iubirea dă totul și nu cere nimic! În rest, domnul zaharia_2009 a punctat bine despre cele ale lumii și cele duhovnicești.

Ma refeream la faptul ca Ana spunea ca nu conteaza cum este sotul,femeia trebuie sa i se supuna neconditionat.Asta presupune ca ce,prin concluzie...ca si in cazuri extreme de abuz ea trebuie sa stea intocmai ca o vita la abator si sa isi indure soarta.
Daca ati vrut sa spuneti altceva prin asta,va rog lamuriti-ma si pe mine,poate am inteles gresit!
Credeti ca acele crime care au loc in familii de acest gen se intampla peste noapte?Evident ca nu,ele urmeaza unui lung sir de abuzuri emotionale,verbale,economice si intr-un final fizice.
Va rog sa imi spuneti dvs care este limita clara pana la care o femeie ortodoxa in viziunea dvs ar trebui sa se supuna sotului?
Daca vorbiti de feminism gratuit acolo unde nu este cazul,va rog sa faceti niste vizite in centrele pentru femei abuzate pentru ca sunt tare curioasa ce sfaturi crestinesti le-ati da unor fiinte mutilate psihic si fizic,care dupa scurt timp trebuie sa mearga acasa impreuna cu copiii lor la fel de terorizati pentru a duce o viata "ortodoxa" printre pumni si picioare.
Mesajul este offtopic oarecum,desi tema cred ca este important de dezbatut,insa era legat de mesajul Anei.
Va multumesc pentru rabdarea de a-mi fi citit postarea,iertare daca v-am suparat cu ceva,dar astept niste raspunsuri pentru ca sunt chiar interesata sa inteleg punctul dvs de vedere.Multumesc!

Heaven, tu aduci cazuri extreme drept contraargument pentru o porunca data femeii: supunerea.
(Te aliniezi pe linia celor care sustin avortul aducand ca argument violul sau punerea in pericol a sanatatii mamei.. desi cele mai multe cazuri e avort nu intra in aceasta categorie!!!
Sau pe linia celor ce defaimeaza preotii pe baza a doua cazuri singulare etc..
Pe scurt.. desi crezi ca esti in slujba dreptatii, faci mai mult rau decat bine)

Am spus ca supunearea merge pana la incalcarea poruncilor lui Hristos. Sunt date exemple clare in literatura.. de ex. cazul unei femei care era fortata de sot sa avorteze ca altfel o omoara.. preotul i-a spus: daca este sa mori, mori, dar copilul nu-l avorta. Iar apoi a avut o viziune a chinurilor ce le-ar fi patimit daca ar fi avortat copilul.
Sau par. Paisie Aghioritul, parca, relateaza cazul unei femei al carei sot a aducea curve in casa.. toate le-a rabdat ani intregi, iar in final si el s-a intors la credinta etc..

Deci care sunt modele pe care le alegi?

Ce spui tu denota necredinta.

Din exemplul meu personal.. cand casnicia mea trecea prin criza (pana si preotul mi-a zis: divorteaza, draga) ma rugam Sf. Maici a Domnului sa schimbe gandurile sotului meu. Uneori cinci minute dura pana el chiar isi schimba atitudinea fata de mine. (Uneori ma rugam mai mult, dar intotdeauna ma uimea cum rugaciunile chiar primesc raspuns si cand spui ca asta a fost, nu se mai poate, Dumnezeu le schimba toate!)
Nu treci prin greutati? Pai altfel cum afli de grija pe care ti-o poarta Dumnezeu?

Pai daca tot amestecam ortodoxia cu abuzurile, si eu as fi curioasa sa stiu mai multe:

- cate dintre femeile abuzate sunt cununate religios cu sotii lor (si cu spovedania sotilor inainte)
- cate dintre femeile abuzate duc o viata ortodoxa (prin asta nu ma refer numai la supunere ci la toate celelalte pe care le presupune cat de cat o viata in Biserica) in primul rand, ca sa aiba la ce sa se intoarca acasa.

Intreb asta pentru ca am senzatia ca se induce subtil ideea ca de fapt ortodoxia te-ar indemna sa stai ca vita. Dar eu de fapt cred ca i-ar ajuta pe multi sa previna dezastrele.

Daca femeile ar deschide LARG ochii inainte de-a se marita cu vreun nenorocit (pe care hai sa fim sincere, il putem recunoaste, ca un pattern de-asta de comportament violent nu se dobandeste "peste noapte", e o chestiune de cursa lunga si e cat de cat la vedere: ii cam place alcoolul? cum se poarta cu parintii lui? cu prietenii lui? cat de generos este? cat de flexibil este? cat de posesiv este? nu e nevoie sa te culci cu un barbat ca sa observi lucrurile astea) nu s-ar ajunge la abuz in primul rand.

Eu nu dau prin asta vina pe femei, dar ar fi bine ca fiecare sa recunoasca unde a gresit pentru ca altfel risca sa dea in gropi din nou si cand scapa de un abuzator sa dea pe urma de tac'su.

Cazurile acelea extreme despre care vorbesti,Ana,sunt foarte multe si este realitatea in care multe femei din Romania se zbat.Deci,eu nu am dat vreun verdict ci v-am cerut o parere pe care nu am citit-o foarte clar pana acum:care este limita in aceasta supunere?Spui "in cazul incalcarii poruncilor lui Hristos" ,dar in cazurile concrete de femei maltratate,ele ce ar trebui sa faca?Vreau efectiv sa stiu ce ati sfatui voi o femeie de acest gen,care poate este si mama.E asa de greu de dat un raspuns?
Eu am sustinut avortul si am denigrat preotii?De unde le scoti,daca pot sa te intreb?
Si...de ce esti atat de pornita?Faptul ca am facut o legatura cu mesajul tau si am deschis un subiect conex cu cel al initiatoarei topicului,a insemnat pentru tine un atac la persoana?
Imi cer scuze,daca asta consideri,dar credeam ca se poate purta o simpla discutie constructiva chiar daca opiniile noastre difera intr-o anumita masura.

Nu am spus ca sustii avortul sau denigrezi preotii.. am vrut sa arat ca nu se pot aduce exemple extreme pentru reguli "normale" deoarece faci mai mult rau decat bine.
Exista o tendinta frecventa de a lua exemple foarte incarcate emotional pentru a le aduce ca argument in situatii normale.. nu este cazul!
(Tehnica ta este folosita de promotorii avortului, nu intru in detalii.. si de cei ce promoveaza utilizarea cipului! Si de cei care promoveaza controlul populatiei de teama teroristilor.. etc.. Se iau cazurile extreme si faci populatia sa creada ca aceasta este norma, ca impotriva acelor cazuri lupta!)
Femeii i se cere ascultarea. Cred ca am fost destul de clara si in privinta limitei care NU este binele personal ci incalcarea poruncilor dumnezeiesti.

Eu nu am ce sa sfatuiesc alte femei.. duhovnicul face asta.
Vrea sa-i fie ei bine? (binele lumesc.. face ce o taie capul)
Vrea sa se mantuiasca? Asculta de Dumnezeu si de duhovnic.

In alta ordine de idei, daca femeile chiar ar dori sa schimbe ceva.. ar educa copiii in frica de Dumnezeu!
Nu poti sa schimbi toata lumea, dar macar poti sa cresti un om, nu un animal!

Din pacate barbatii sunt asa cum i-au crescut parintii: in nesimtire si fara frica de Dumnezeu!

Sunt de acord, dar de ce următoarele, citez:

Nu mă simt lezat, în nici un caz, chiar înțeleg motivația unei astfel de declarații, dar extremele și generalizările, au vreun rost?

Doamne ajută!

Nu am generalizat.. nu toti barbatii.. ci doar cei care sunt asa (este in mare masura vina parintilor lor).

M-am liniștit. Nu de alta dar începusem să vă apreciez. Nu vă smintiți!

Nu sunt genul de om care să vorbească la modul general despre asemenea experiențe groaznice pentru o femeie. Regretabil că se întâmplă așa ceva! Dacă pot să ajut cu ceva ajut, deși e dificil "să te bagi". Să nu te trezești cu acuzații ticăloase (știți ce pot spune astfel de bărbați, nu insist).
Știu, cunosc astfel de "cazuri cu copiii lor la fel de terorizati pentru a duce o viata "ortodoxa" printre pumni si picioare."

Cunosc un caz (bun prieten de al meu), fiul unei femei care a îndurat umilințe și bătăi îngrozitoare (uneori, lăsată în sânge) de la soțul ei (după ce se îmbăta). Nu și-a reclamat soțul niciodată la poliție, nu a părăsit căminul conjugal (unele femei, pentru fapte mult mai mici, o fac), a îndurat până la moarte (nu știu dacă bătăile au grăbit această moarte). Dumnezeu s-o ierte! Viață de martir... Astăzi, băiatul dânsei este absolvent a două facultăți și bun creștin ortodox. Nu cred că ar fi capabil să-și bată vreodată soția.

Mai cunosc un caz și mai apropiat mie: mai bine de zece ani, a îndurat bătăi, chiar o înjunghiere cu cuțitul în picior (nu l-a reclamat, deși "psihologimea" și "doctorimea" din spital au insistat să o facă), abuzuri psihice nenumărate, a părăsit căminul conjugal cu copiii (unul chiar de 3 ani), a mers pe la mănăstiri, centre de consiliere (acestora nu le văd rostul dacă nu este chemat și bărbatul - agresor la consiliere și nu a fost chemat), s-a întors acasă de nenumărate ori și l-a iertat. Astăzi, după ani de suferințe, bărbatul dânsei s-a schimbat fundamental (și cred că numai datorită fidelității ei și rugăciunilor către Dumnezeu, dar și rugăciunilor disperate către soț, probabil că ceva s-a "rupt" în el), rudeniilor nu le vine să creadă, ele cred că va recidiva. Să-l vezi cu flori când înainte nu vroia să audă, să-l vezi că spune "mă grăbesc că mă așteaptă....." și nu "vacă", "proastă", hop un pumn în cap. Eu cred că va rămâne pe calea cea dreaptă: Și Saul a ucis, dar a devenit, în cele din urmă, Sfântul Apostol Pavel. Doamnă, multe se pot prin credință, nădejde și dragoste. Dumnezeu ne iubește, doamnă, acesta e realitatea!


Doamne ajută!

Dragi prieteni,

sper ca ati incheiat cu contrarile.
Dar voi ati auzit de cazuri in care barbatul este terorizat de sotie, batut, umilit...? Eu stiu de un astfel de caz. Bietul om a murit in final, nu stiu daca din cauza batailor, dar nu si-a parasit sotia.
Parerea mea personala despre un barbat care isi bate sotia este ca nu e om.
Daca femeia trebuie sa indure...? Nu stiu, chestia asta este sensibila. Femeia trebuie sa fie supusa barbatului, dupa cum am invatat zilele acestea. Dar iarasi revin la "supunerea" asta.... care este limita? O femeie tare, nu neaparat fizic, ci mai mult psihic si in credinta, rezista si se roaga pentru sotul ei, si da, cred ca Dumnezeu este mare si il poate intoarce pe sot la credinta. Asta ar fi un caz fericit, daca pot sa spun asa. Dar o femeie slaba din punct de vedere psihic, dependenta de un barbat sau de cineva, nu va rezista. Si atunci, fie va pleca din caminul conjugal, fie va recurge la alte metode....uitarea in alcool, droguri, sau sinuciderea...ca tot e la moda. Deci, pana la urma, tot la latitudinea femeii este si treaba asta, ea trebuie sa hotarasca incotro va merge casnicia.
Si, acum concluzia, cu riscul de a-mi "lua" iar niste critici pe spinare.....nu femeia este cea care hotaraste?

Domnule CAlmDown, ultima fraza e de pus in rama... si chiar ma gandeam sa fac niste minitablouri cu cu vorbe din-astea care te patrund si sa le lipesc pe ici-colo.

Heaven, daca nu te superi, vreau sa te intreb, din pura curiozitate, daca ai terminat sau esti studenta la Psihologie?

Am gasit p einternet cartea CALAUZA ORTODOXA IN FAMILIE SI SOCIETATE de Arhimandrit Ioanichie Balan.
Aici am gasit urmatoarea fraza, care poate fi o varianta de raspuns la ultimele 2 pagini de forum:
"Sotia sa nu divorteze niciodata de sotul ei adevarat, oricat de rau ar fi el, nici sa fuga din casa abandonandu-si copiii; ci sa rabde muceniceste toate necazurile, jertfindu-se pe altarul familiei si sa urmeze in toate sfatul duhovnicului, al parintilor si al nasilor".
Apare un element nementionat pana acum: nasii.
Cum ar trebui sa fie nasii de cununie? Noi cu nasii ne vedem rar, ne auzim rar, au o viata agitata. Cand am avut probleme cu sotul i-am sunat, am vorbit doar la telefon, dar nu pot spune ca mi-au dat vreun sfat.

Dar daca ea este rea, mincinoasa, il inseala, puturoasa, parazita si sa-i aduca prietenii ei in casa si sa-l ameninte isteric ca pierde tot prin divort daca nu-i convine?..sotul sa o rabde "muceniceste" ca un bun ortodox ce este pina ea revine la ortodoxie precum in povestile Par. P.Agioritul?

Tu ce ai face?

Dupa cum suna intrebarea ta, eu ce as face daca as fi barbat?
Hmm.......piei ispita!

Cuvintele Mantuitorului...cuvinte de mangaiere
 

Nu-Mi spune nimic… Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău, aşa cum eşti tu; dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi să devii un înger ca să Mi te dăruieşti întru iubire, atunci n-ai să mă iubeşti niciodată.

Chiar dacă eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea dragostei şi a sfinţeniei, chiar dacă ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu-ţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau în trădare, în râvnă sau uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti. Eu vreau ca să Mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă. Dacă vei aştepta până când ai să fii desăvârşit, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un serafim, un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste?! Nu sunt Eu, Domnul Dumnezeu, care am creat toate şi pot totul?! Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume, din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci, de ce nu mă laşi să te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu.

Desigur, cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi sărmana ta inimă, din adâncul neputinţei şi mizeriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat.

Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria „virtuţilor” tale, ci dintr-o inimă smerită pe care o pot curăţa oricând. N-am nevoie de „virtuţile” tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu „virtuţile” tale le doresc; dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa de slab şi mândru încât ai hrăni amorul tău propriu şi nu m-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu Mă cauţi şi stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste…

Unui fier ruginit, flăcările unui foc nu numai i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă deci nu numai ca să fii curat, asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngrijora de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu! Tu ai să fii sluga cea rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care crezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea… fără ca tu să-mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic, asta Mă doare atât de mult la tine…

Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine, îţi lipseşte nu sfinţenia (pe care numai Eu ţi-o pot da), ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. Astăzi, Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu singurul şi adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept… Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie: nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu să te îndoieşti de dragostea ce-o am eu pentru tine. Crede că Eu pot totul, iar tu nu poţi nimic fără Mine; doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu! Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere în măsura cu care tu te apreciezi. Nu te frământa că n-ai „virtuţi”. Am să-ţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-L dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta.
Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Măicuţă. Lasă să treacă totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine.
Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum să devii sfânt, ca pe urmă să Mă iubeşti… în acest fel tu nu M-ai iubi niciodată.

Şi acum, du-te!
Eu sunt cu tine!

Buna seara. Intervin rar in mesaje ,dar citesc f mult de pe acest forum.Consider ca o casatorie este sfanta, ca oamenii nu ar trebui sa divorteze,ca poate in acea casatorie sunt copii...e greu.dar cel mai greu lucru este as traiesti in casa cu un necredincios,cu un om care te umileste si te jigneste in permanenta, care te minte , care te inseala ,in fine care ,,nu te odihneste,, asa cum trebuie ci te oboseste psihic, fizic,moral...Marele si Sfantul Parinte Arsenie Boca spune in cartile sale ca nu e bine as traiesti cu un necredincios...ca decat sa fie tulburare si betie in casa mai bine fara.Credeti-ma ca un om rautacios nu se schimba ,dar te si termina pe tine pe copii,...intr-adevar sa respectam porunca iubirii de oameni dar sa nu ne tulburam si mai tare si sa e pierdem mantuirea...caci toate cele bune se destrama incet incet intervine degradarea ta morala daca stai langa omul stricat...ca un mar stricat in cosul cu mere le strica pe celelalte...toate!!! Asa incat parerea mea este ca lupti cu toate puterile as indrepti un om dar daca nu se poate nu trebuie as te risipesti caci Dumnezeu Vrea ca noi sa avem mintea intreaga si sa fim cu gandul la EL.Smerenie si Iubire pentru toti semenii mei!

Cand ajungi sa iti doresti singuratatea de una singura, in locul "singuratatii in doi", care este iad inca de aici, lucrurile nu stau deloc bine. Esti pe cruce. Tu hotarasti ce vei face, iar nimeni altul. Fetita are nevoie si de un tata, desi ma intreb.. decat un tata complet anormal, oare nu ar fi mai bine fara nici un tata ?! Cu toate acestea, casatoria este "ajutor spre mantuire". Acum nu stiu ce sa zic, ai toate datele necesare spre a rabda, spre a ingriji un om bolnav si spre a dobandi mangaiere de sus. Asta e mucenicie.

Biserica nu da dezlegare spre divort decat in caz de desfranare. In rest, lucrurile se discuta la duhovnic, singurul care poate intelege fondul tau sufletesc, capacitatea de a suferi si toate celelalte date. Ma gandesc, decat sa suferi zilnic, sistematic, riscand sa capeti un psihic afectat, urmand ca fetita sa aibe o mama bolnava, mai bine singura.

Desi, lucrurile sunt destul de complicate. Nu ma pricep. Erau doar niste ganduri.

Dragi prieteni,

revin pe acest topic dupa o perioada in care am reflectat.
Situatia s-a mai imbunatatit, discutam mai civilizat, au trecut multe zile de cand nu ne-am mai certat, ma simt si eu mai linistita.
Am mai redus din cicaleala....:) si chiar m-a intrebat intr-o zi "ce am patit de m-am schimbat asa?"....
E bine.......dar, nu ma culc pe o ureche.
MArea mea grija este sa mergem la duhovnic, inca nu am reusit.

Sa ne ajute Dumnezeu!

:1: Sa va ajute Dumnezeu! Ma bucur sa aud ca situatia s-a imbunatatit! Ai mai facut prajiturele?:25:

Da, ieri am stat jumatate de zi in fata cuptorului........dar s-a meritat!! :)

Bravo!:25::1::36: Doamne ajuta in continuare!

[quote=dalia11;268606]Mentalitatea asta de "nu il lasa pentru ca altul poate fi mai rau de atat"...mi se pare o minciunica pe care foarte multe femei si-o spun lor insele.De ce?
Pentru ca sunt dependente,nesigure pe ele si se tem de faptul ca schimbarea le-ar face sa iasa din zona de comfort,de aparenta siguranta pe care o da traiul alaturi de un partener.
Asa se explica,printre altele, cum atatea femei abuzate psihologic,verbal sau chiar fizic continua sa isi petreaca traiul amar alaturi de abuzator.
Abuzul emotional nu lasa urme vizibile precum cel fizic,insa ranile lui sunt mult mai adanci si se vindeca greu.
Tot ce vom pune mai presus de Dumnezeu vom pierde,iar atunci cand ne lasam abuzati astfel de un om pana ajungem sa nu mai functionam normal si sa ne distrugem pe noi,asta facem,pentru ca Dumnezeu ne-a creat in cu totul alte scopuri si ne-a dat in acelasi timp posibilitatea sa alegem.


Draga Heaven, am fost surprinsa placuta de comentariul tau, deoarece ai prezentat exact motivele pt care unele femei nu divorteaza, chiar daca sufera diverse abuzuri.

Mai din start chestiile de genul l-am cunoscut pe net sunt dubioase. Ok v-ati cunoscut pe net dar dupa aceea nu a fost o perioada de 2-3 ani in care sa fiti prieteni, sa va cunoasteti reciproc familiile si poasibilitatile de a va intemeia o familie. Ca daca numai iti doresti o familie dar nu ai posibilitati mai bine mai stai o perioada ca dragostea adevarata daca exista nu moare de pe o zi pe alta, pana se mai clarifica lucrurile.

Acuma daca ati facut pasul si v-ati casatorit si vii pe un forum crestin ortodox ca sa intrebi sa divortez sau sa nu divortez iti dai seama ca deoarece casnicia este una din cele 7 Sf. Taine nimeni nu are sa-ti spuna sigur divorteaza, tocmai fiindca este un pacat mare ce presupune incalcarea unui legamant pe care amandoi nesiliti de nimeni l-ati facut in fata Lui Dumnezeu. Din cate am vazut din experienta personala atunci cand se pune problema de casatorie Dumnezeu intotdeauna iti arata dinainte cu cine te vei casatori oricat s-ar ascunde respectiva persoana (cazul parintilor mei deasemeni divortati) si la ce te inhami, tocmai fiindca casatoria nu este o joaca si se face pe viata, chit ca divortezi in tribunal. Sotul si sotia chiar daca au divortat in tribunal dupa aceea legaturile pe care le au cu alte persoane se cheama preacurvie iar a doua casatorie atata timp cat atat sotul cat si sotia mai sunt in viata nu este valabila si in mod normal nici un preot care-si cunoaste datoria nu ar trebui sa o oficieze in biserica, ca unii preotasi se mai lasa tentati de bani si alte interese probabil ca asta este altceva.

De acuma trebuie sa ai rabdare, rabdare si iar rabdare daca nu ai cascat bine ochii de la bun inceput. Dar oamenii se schimba, ai rabdare cu credinta in Dumnezeu ai sa vezi ca multe se rezolva, niciodata nu trebuie sa disperi si intr-o casnicie divortul nu mai este o solutie. Vezi si tu ca sa te convinci cati au mai fost fericiti dupa ce s-au casatorit a doua oara ?, fiindca a doua casatorie nu mai este binecuvantata de Dumnezeu. Acuma mai poti nadajdui la ajutorul Lui chit ca lucrurile nu merg asa cum poate ti-ai imaginat, dar in timp daca amandoi aveti credinta in Dumnezeu si duceti o viata cuviincioasa ai sa vezi ca multe au sa se rezolve parca de la sine.