...
 

din pacate, se pare ca fiecare dintre noi avem pragul nostru in viata de care trebuie sa ne dam cu capul ca sa ne vina mintea la loc... pentru unii e prea tarziu, ca la fecioarele nebune, dar altii au parte de un inger pazitor mai drastic care ii trage de maneca la timp...
tu roaga-te si fii tu cea inteleapta si pentru dansul. fii tu lumina din casa. pana la urma, ca doar e fosfor, va prelua lumina de la tine...
Doamne ajuta!

Ma refer ca sotie, si am gresit, scuze, 4 ani. Am spus asta pentru simt ca daca nu m-as casatori cu prietenul meu, moartea chiar ne-ar desparti:2: Pentru mine casatoria e o unire pe vesnicie, ca legaturile de sange si moartea nu o poate rupe. La asta ma refeream cand am zis ca ai avut-o 4 ani.

...
 

ce-i cu tine? de unde atata descurajare? nadejde surioaro! o sa fie bine! lumea nu se opreste in loc pentru nimeni. Doamne ajuta!

In putinul timp pe care il am pentru mine zilnic, incerc sa descopar in mine calea potrivita sufletului meu..Incerc sa vad casatoria altfel decat am vazut la familiile din jurul meu, dar imi este tare greu. Cu adevarat ajung zilnic sa vad casatoria ca pe un jug care se ingreuneaza cand apar copiii..

Imi doresc cateodata sa iubesc si sa fiu iubita, dar alteori am impresia ca dragostea nu este pentru mine..

Caut in jurul meu modele de familii, dar cu greu gasesc soti care se impaca bine, si de obicei acestia sunt lasati de diavol in pace doar pentru ca de mult fac voia lui..

De aproape 3 ani incerc sa ii explic prietenului meu importanta abstinentei inainte de casatorie, dar mereu raman tare dezamagita..imi spune sa ii arat un exemplu de cuplu care practica abstinenta, pentru ca " abstinenta este o dogma invechita"..

Caut in jurul meu modele de oameni care se iubesc, care se iubesc in Hristos..Nu gasesc..

Ma bucur ca pot descoperi in topicul acesta ca familia ortodoxa exista si azi, si ca pot invia in mine speranta ca poate fi si armonie intre cei doi soti..povestea voastra poate fi o pilda pentru noi, putem invata din greselile voastre dar si din actiunile voastre placute Domnului..

Doamne ajuta!

O fi casatoria un jug, dar in nici un caz din cauza copiilor.
Copii sunt, de fapt, cel mai bun lucru! Este greu, dar ai multa bucurie.
(Daca poti sa-ti imaginezi, copilasul meu de un an si jumatate nu se lasa mangaiat pe cap cand il pun la culcare, vrea sa ma mangaie el pe mine! Isi trece degetele mici prin parul meu, are fata rotunjoara aproape de fata mea si miroase atat de frumos a bebelus.. imi doresc sa opresc timpul in loc, sa pastrez acel moment pentru totdeauna.)

Ce frumoooooooooooooooooooooos!

Apropos de ceea ce spui tu, e oare posibil ca intr-un cuplu proaspat casatorit, venirea unui copil sa produca un oarecare dezechilibru...in sensul ca cei doi nefiind inca obisnuiti foarte bine cu viata de cuplu, prin venirea copilului sa nu mai aiba timp pentru ei, sa se cunoasca, sa comunice????

Nu stiu de ce, dar eu fiind casatorita de putin timp( 1 an si doua luni) am ajuns la concluzia ca pentru venirea unui copil chiar trebuie pregatire, sufleteasca, duhovniceasca...ceva de genul asta. Nu stiu altii cum sunt, dar eu simt ca am nevoie de o perioada de acomodare chiar si cu gandul, pentru ca am constientizat ca in viata mea copilul chiar va fi cea mai imprevizibila si responsabila prezenta, prin faptul ca eu ii voi da nastere, de noi va depinde educatia lui, formarea lui si stiu ca ni se va schimba statul...nu vom mai fi noi 2, cei care suntem acum, niciodata. Poate ca asta ma sperie cel mai mult, ca nu stiu cum ne va fi cu un copil, cum va fi el ca si copil, cum voi fi noi ca si parinti si cum se va transforma relatia noastra....offff multe de spus!:40:

Eu chiar am vazut familii cu copii extrem de armonioase si frumoase...desi ceea ce mi-a atras mie atentia in legatura cu una dintre ele a fost faptul ca parintii erau in permanenta preocupati de ce fac copiii, chiar si cand acestia urmareau desene animate impreuna cu altii...parintii erau tot alaturi de ei. Mi s-a parut extrem de frumos...dar mi-am pus intrebarea daca ei mai sunt un cuplu sau daca isi mai acorda timp pentru ei. Asta o fi modul meu de perceptie, si poate ca si uiti de tine atunci cand ai copii....eu nu am de unde sti acest lucru...
De ce cauti modele de familii??

Chiar si daca tu simti ca nu exista asa ceva in jurul tau, ele cu siguranta exista...eu cel putin am vazut o multime, si nu toate dupa acelasi sablon..diferite, dar multe frumoase, armonioase, vii, avand copii...exista iti spun eu! :5:
Dar de ce trebuie sa ii dai exemple neaparat, daca tu crezi ca e importanta aceasta abstinenta...ar trebui sa incerce sa inteleaga ca este conceptia ta de viata....
Nici nu trebuie sa gasesti modele, cred ca tu trebuie sa stii cum ai vrea sa fie casnicia ta, sa te simti implinita in cadrul ei, sa ceri ajutorul lui Dumnezeu in acest sens. Eu nu am cautat niciodata modele, chiar daca mi s-a umplut sufletul de bucurie ori de cate ori am aflat familii frumoase ( una dintre ele fiind si familia nasilor mei de cununie, ei avand 50 de ani)...dar asa cum e relatia mea, la inceput...ne este noua model si multumim lui Dumnezeu pentru asta!!!

Mult optimism, sa-ti dea Dumnezeu sa ai o casnicie frumoasa, multi copiii si folos duhovnicesc!

Of !, Andrusca...chiar ca sunt multe de spus .
Insa, atatea calcule si atata previzibilitate nu cred ca pot forma lucrurile in asa masura incat ele sa fie perfecte, ori precautia sa le favorizeze.
Eu sunt cu sotul meu de 10 ani, in primii doi ani am vorbit, ne-am analizat si ne-am iubit intr-atat incat am considerat ca suntm perfect potriviti unul pentru celalalt, dar nu a fost asa. Dupa doi ani si jumatate ne-am certat de nu s-a putut, au aparut lucruri care nu as fi crezut ca pot avea loc intre noi, bine-nteles mai mult din partea barbatului care, parca ar fi vrut sa fie si cu raiul si cu iadul simultan. Am luptat, am plans , am suferit...neincrederea ma distrugea, fiindca eu nu pot trai fara incredere .
Apoi am luat-o de la inceput, chiar aveam nevoie sa-l redescoper pe cel cu care imi doream cu adevarat sa ma casatoresc, nu puteam concepe ca m-am inselat, nu putea fi adevarat . Si astfel s-a dovedit ca toanele lui fusese doar niste scapari ( dar, niste scapar ce faceau totusi parte din personalitatea lui).
Oricum, dupa alti doi ani de zile ne-am casatorit si imediat a aparut bondutul si micutul nostru univers. A fost foarte frumos, exact cum spune anna 21 mai sus, nimic nu se compara cu mirosul pur al unui bebelus, cu inocenta lui...piere toata nelinistea din lume, chiar daca si responsabilitatile sunt pe masura . Nimic nu mai este la fel, dar nimic nu se compara cu acest " nu mai este la fel ", fiindca nu se poate spune ca v-a fi mai rau , sau mai bine, ci doar ca v-a fi altfel, iar acest altfel capata atat de multe trasaturi firesti si complexe, incat viata oricum il asimileaza ca atare.
Coinsider ca cel mai important lucru in casnicia mea este faptul ca l-am cunoscut pe sotul meu inainte de a spune ; " DA ", si cu bune si cu rele, iar acest lucru nu a dus la resemnare, ci mai degraba la constientizarea si cantarirea lucrurilor intr-un mod reciproc, in asa masura incat sa ne indreptam si sa ne echilibram relatia cat mai benefic.
Uneori, un om pacatos devine mai intelept prin experiente, decat un om drept care tinde sa vorbeasca din imaginatie si din considerentele altora.
Consider ca un copil face o casa, o relatie mai solida, mai ales prin constientizarea statutului de " noi ", care se acutizeaza si mai mult odata cu acesta, uneori abia atunci capata, de fapt, sens acest " noi " .
Este o conceptie eronata ca o femeie trebuie sa gaseasca barbatul cat mai potrivit pentru copilul ei...nu exista asa ceva, tindem spre un idealism, dar realitatea se dovedeste aproape intotdeauna peste asteptarile noastre, mai ales pentru faptul ca poate fi absolut imprevizibila . Un copil pentru o femeie, pentru o mama, reprezinta copilul ei, indiferent daca tatal este sau nu alaturi de ea, acea fiinta este o bucatica din ea si acest lucru o va determina sa-si doreasca sa-l aiba aproape si sa-l protejeze cu orice pret.
Personal, cred ca primul copil dintr-un cuplu casatorit, nu trebuie sa fie planificat, cu atat mai mult cu cat acel nou invadeaza cu atata intensitate cuplul respectiv si-l coordoneaza de la sine spre noi aspecte sociale, afective , dar si spirituale. Nu ai cum sa prevezi atitudinea sotului in eventualitatea unui copil, atata timp cat totul se calculeaza doar la nivel imaginar sau, chiar intuitiv.

Frumoasa si puternica relatia voastra!

Nu, nici nu stiu bine daca e vorba de planificare ( desi e intr-un anumit sens), sau mai mult de teama de acest nou, altfel, schimbare. Noi 2 consideram acum ca ne cunoastem, suntem deja un cuplu de aproape 3 ani, din care 1 an si 2 luni casatoriti...si nu e vorba neaparat de cunoastere( cel putin nu in sensul ca trebuie sa mananci un sac de sare pana sa il poti cunoaste pe cel de alaturi, ca daca era pe-asa nici nu ma maritam daca aveam de mancat atat :21:) ci mai mult as zice de anumite etape ale relatiei, asa cum le privesc eu si care conduc spre intarirea relatiei. Cumva, in opinia mea a trece de la perioada de prietenie ( plimbari in fiecare zi prin oras, parcuri pana la ore tarzii in noapte, excursii, discutii interminabile sau toane copilaresti ( de care ma fac responsabila)) la casatorie+ copil e oarecum prea mult...un calup prea mare.

Nu am eu treaba cu sotul, ca el a descopert de curand ca ii plac copiii foarte mult, mai ales de cand a facut putin baby sitting pentru nepotica ( el atata stie ca din momentul in care un bebelus il prinde de deget, e cucerit) insa problema e la mine...la creier, un blocaj ceva, mi se pare ceva extrem de diferit fata de tot ceea ce am realizat pana acum in toata viata mea :40:

Cred ca ar fi necesara o mai mare preocupare a societatii in general pentru mentinerea familiei ca nucleu al acesteia. Privesc in urma si vad cate greseli am facut eu, sotul meu si chiar unii dintre apropiatii nostri. Habar nu aveam pe vremea aceea ca in astfel de probleme poti sa ceri si sfatul unui duhovnic. Nu stiam nici ca nasii nostri care erau din partea sotului nu sunt cununati religios si ca n-ar fi avut voie sa ne cunune.

Nu este simplu pentru un tanar sa intemeieze o familie crestina intr-o societate bolnava. In unele cazuri sunt necesare eforturi serioase pentru ca lucrurile sa n-o ia razna. In primii 15 ani de casnicie am platit tribut pentru egoismul meu, fiind parca, pe rand, scorpie, Cenusareasa (la bucatarie si la bal), si in final, cand am acceptat o schimbare - scorpia imblanzita. Trec sub tacere defectele lui, caci si el le avea. Jucam teatru ca sa par in fata cunoscutilor numai ,,in rochie de bal''. Nu era simplu.

In urmatorii 10 ani, au aparut tentatiile pe plan material care au adus cu sine alte probleme. Acestea fiind mai serioase, m-au obligat sa iau decizii pe masura si chiar sa citesc multe carti duhovnicesti, sa pun genunchii la rugaciune pentru a face fata. L-am lasat sa se convinga singur ca greseste alegand sa-si asculte parintii in probleme de afaceri. Paguba a fost considerabila, dar si lectia primita de el. Parintii mei nu m-au incurajat sa ma despart si cred ca au facut bine. Daca nu ma aflam sub povatuirea unui duhovnic bun, cred ca nu puteam face fata acestei situatii.

Acolo, la acel duhovnic, am intalnit o crestina de 40 de ani care-si ingrijea sotul bonav de sapte ani si care tinea post aspru ca sa lupte cu propriul trup si sa ramana o buna crestina. Acela poate fi, de asemenea, un posibil model de casnicie. Adica uniti la bine si la rau, nu numai la bine. Atunci mi-am dat seama ca Dumnezeu mi-a randuit un canon pentru pacatele mele, pentru zgarcenia si egoismul meu si l-am acceptat. Iar ,,jertfa'' mea este incomparabil mai mica decat a crestinei despre care vorbesc.

Abia acum reusim sa ne pretuim reciproc calitatile, deci rabdarea si rugaciunile se pare ca dau roade. Se roaga si el, admite pe pereti icoane in locul tablourilor de familie, are si el rabdare cand ma vede nervoasa etc.


Din pacate, familia este atacata discret sau chiar fatis, atat pe plan spiritual cat si pe plan material. Pe plan spiritual, societatea ii prezinta omului tot felul de tentatii care de care mai toxice pentru mantuire si pentru o convietuire normala. Pe plan material, se degenereaza de asemenea. Omul zilelor noastre este interesat mai mult de a detine valori materiale decat de a cauta modele de casnicie si de a fi el insusi un model pentru ceilalti.

Mi-a placut titlul acestui topic. Mantuirea in familia crestina nu se obtine intotdeauna chiar asa de simplu. De-a lungul vietii, omul se mai poate imbolnavi pe plan fizic sau pemplan duhovnicesc. Atunci Dumnezeu ne incearca credinta, nadejdea si dragostea dupa o randuiala numai de El stiuta. Slava lui multumesc lui Dumnezeu pentru toate!